miercuri, 19 august 2009

Realitatea romanească

Dezvoltarea de până acum a crizei ne-a dat posibilitatea să înţelegem mai multe lucruri despre economia noastră, unele bune, iar altele extrem de îngrijorătoare. Având în vedere că suntem într-un moment de răscruce, am considerat utilă o trecere în revistă a acestor elemente pentru a ne putea face o imagine cât mai clară despre realitatea românească.

Poate că cea mai îmbucurătoare constatare este faptul că, în ciuda poziţiilor pesimiste ale unora, există economie şi în România. Mă refer la zona privată, acolo unde realităţile crizei au condus la mişcări rapide şi, la un moment dat, extrem de dureroase. Dacă ne gândim la modalitatea în care Dacia începuse restructurările la sfârşitul anului trecut sau de valul de concedieri efectuat până acum, putem constata lesne că, în general, în mediul privat s-a înţeles foarte bine natura crizei, firmele dând dovadă de un "instinct de conservare" foarte sănător. Aceasta a avut ca efect evitarea falimentării şi continuarea activităţii, chiar dacă la un nivel mai jos.

Un alt element îmbucurător pe care l-am remarcat a fost menţinerea remiterilor la un nivel ridicat. Cu toate că m-aş fi aşteptat la o prăbuşire a remiterilor pe fondul înrăutăţirii condiţiilor economice din Spania şi Italia, se pare că românii au fost mult mai bine pregătiţi pentru criză decât ne-am fi aşteptat. Oricum, cred că cei care se încadrează în categoria "căpşunarilor" sunt adevăraţii eroi ai României, cei care, prin munca lor şi prin ataşamentul faţă de ţară, au reuşit şi reuşesc să menţină economia românească pe linia de plutire.

Din păcate, elementele negative sunt cele dominante şi din cauza aceasta vom suferi ceva mai mult de pe urma crizei decât alţii. În primul rând statul se dovedeşte a fi incapabil de a desfăşura şi înţelege o activitate economică viabilă. Sufocat de un aparat birocratic ineficient şi excedentar, statul se dovedeşte a fi cel mai mare duşman al economiei reale. Refuzul restructurărilor de până acum a condus la o îndatorare inutilă. Poate cel mai mare duşman pe care-l văd este reprezentat ameninţarea cu creşterea fiscalităţii. Constat cu îngrijorare că s-au găsit "deştepţi" care constată că nivelul de taxare/impozitare din România este dintre cele mai joase din UE. Evident, este vorba de o prostie rezultată din necunoaşterea realităţilor economice autohtone. Asemenea opinii sunt periculoase deoarece pot conduce la creşterea fiscalităţii în detrimentul restructurării statului.

Un alt punct negativ este dat de politica BNR care, de fiecare dată, a preferat un joc duplicitar în anii electorali, menţinând forţat cursul. Observaţia Danske Bank cu privire la supraevaluarea cu 20% a monedei naţionale nu este decât vârful vizibil al problemei. Cursul "subvenţionat" de BNR menţine inutil anumite dezechilibre în economie. Experienţele din trecut arată că acest gen de acţiuni conduc invariabil la creşteri de curs radicale, ceea ce probabil vom simţi din ce în ce mai puternic după alegeri. Explicaţiile oficialilor BNR cu privire la "corecţia prea rapidă" a deficitului de cont curent pur şi simplu nu stau în picioare şi sunt contrazise de realitate. Dacă ar fi atât de sănătos cursul, de ce este nevoie de "perfuzia" zilnică din partea BNR?

Ultimul element pe care vreau să-l atac este cel al reformei electorale care se dovedeşte a fi o prioritate naţională. Aşa cum s-a observat, sesiunile numeroase de alegeri au un efect absolut pervers asupra economiei. Probabil ar fi benefică comasarea tuturor alegerilor într-un singur an, poate chiar într-o singură sesiune. Ceam mai bună soluţia ar fi desfăşurarea în acelaşi timp a alegerile locale, parlamentare, europene şi prezidenţiale. Ar costa mult mai puţin şi s-ar evita perioadele de provizorat precum cea prin care trecem acum.


12 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa "mici" cum sunt nu genereaza decat concurenta neloiala prin faptul ca unii le platesc, altii nu. Decat sa vorbim de modificarea gradului de impozitare mai bine am vorbii de o colecatre mai serioasa, in primul rand prin penalizarea drastica a muncii la negru (de ex: angajatorul prins ca a platit la negru, obligat sa plateasca impozit pe salarii + contributii sociale pe o perioada de minim 1 an).

    Din articolul lui Dan, ca de obicei la obiect, subscriu total la ideea unei unice sesiuni de alegeri; asa s-ar evita dubla sau tripla candidatura a unor gen becali, vadim, etc care candideaza la parlamentare, apoi la europarlamentare, apoi la primaria Bucuresti, apoi la prezidentiale, doar de dragul de a se auzii vorbind.

    RăspundețiȘtergere
  3. Taxele sunt mici, si asa trebuie sa fie. Dp asta de vedere avem un avantaj mare fatza de alte state unde impozitele se apropie de 50%.

    Cred ca e mai probabila introducerea unui sistem haiducesc (tax the rich) decat modificarea cotei unice. O sa vedem dupa alegeri.

    PS: ai vazut ultima masura pe care guv. o ia in considerare? cresterea salariului minim cu ... 25% :|

    RăspundețiȘtergere
  4. O mică observaţie: europenele nu pot fi făcute când ni se scoală nouă! Data este decisă la Bruxelles şi ele au loc simultan în cele 27 de state membre. În plus, deşi acum pare neverosimilă, mai există şi instituţia alegerilor anticipate. Pe scurt, nu facem nimic pe frontul ăsta. Poate o nouă structură economică, să mai producem dracului şi ceva concret, în afară de măcinat vorbe. Poate nişte capitalişti români, da' capitalişti, nu din aceea născuţi lipiţi la ţâţa statului!
    Pentru România, în general, criza asta nu va schimba nimic fundamental, pentru că mai bine de jumătate din români nu au nimic comun cu economia reală.

    RăspundețiȘtergere
  5. Taxele prea mari? Dar de 'institutia' numita "hai sa fentam legea din Romania" ati auzit? Mai ales cand legea aia este de la inceput legata la ochi, dar nu ca statuia Justitiei, cea care trebuie sa fie impartiala, ci ca sa nu vada pe unde calca?

    Ce exemplu mai bun decat PFA-urile? Facute exact ca sa profite oricine vrea sa se planga dupa aceea ca "statul nu baga bani in armata, educatie, politie, justitie, sanatate, protectie sociala", sunt 'institutia' ideala ca sa ocoleasca taxele pana si tanti Maria, femeia de servici, ca deh, are profesie "liberala", adica vine si da cu matura cand vrea, si daca are chef mai sterge si praful, dar vrea 'conditi' ca lucreaza in conditii stresante si e munca grea si praf mult...

    Sunt total de acord cu Constantin Gheorghe: dupa '89, cand a cazut economia, pe toti romanii ramasi semi-someri, in somaj tehnic cu 75% salariu pe care il primeau greu (daca il primeau), ii auzeai "muncim orice, numai sa NI SE DEA de lucru...". Ca de obicei in tara asta, era doar gargara. Cei care s-au trezit pana la urma, au fost fie cei care au "uitat" ca mai exista mamica numita Stat care sa le schimbe scutecele si s-au pus pe treaba, fie cei care erau deja cu mana in borcan si au zis ca, daca tot sunt 'manjiti', sa se bage in el pana peste cap, ca mai rau nu are cum sa le fie, nu? Si cum se vede, nu prea le-a fost, ca romanii sunt toleranti si inchid ochii...

    Ma rog, sunt toleranti cat timp nu SIMT ca sunt furati EI direct. Statul e asa, un concept abstract, nu supara pe nimeni daca e furat. Si mai e si rau statul, ca cere TAXE. Ia sa stea Statul cu mana intinsa la colt de strada, sa cerseasca, sa ni se umfle noua pipota cand ii lasam sa cada in mana restul de banuti de la cumparaturi...

    RăspundețiȘtergere
  6. pfa-urile sunt foarte simplu de taxat.

    la fel, sunt obligate sa plateasca sanatate.

    daca nu platesc pensie/somaj nu vor beneficia de cele 2.

    MF reuseste sa colecteze o parte buna din impozitele directe. Slabiciunile ANAF sunt:

    - nu pot colecta si verifica suficient de corect TVA-ul;
    - nu pot si nu stiu sa verifice preturile de transfer;
    - nu pot si nu au legislatia care sa le ajute sa taxeze beneficiile salariatilor.

    RăspundețiȘtergere
  7. mai adaug:

    - taxarea imobiliarelor este profund gresita si dezechilibrata;

    - taxarea masinilor este prea mica;

    - nu stiu sa verifice taxarea castigurilor de capital.

    RăspundețiȘtergere
  8. You people are crazy!
    Statul incaseaza in clipa asta maximul care se poate incasa, ca valoare. Pot sa mareasca si sa scada ei ce vor cum vor.

    Explicatie:
    1. Cei saraci nu pot sa dea mai mult, vor lucra la negru sau vor pleca
    2. Clasa de mijloc deja plateste suficient si sunt destul de putini si daca se va pune presiune pe ei vor gasi metode sa dea mai putin
    3. Cei bogati, :-), ei platesc cel mai putin, si statul NU le va creste lor taxele pt ca sunt de-ai lor

    De unde vreti mai multi bani ? A inceput sa ma distreze criza asta, pentru ca adevarul e ca nu mai au de unde sa ia bani decat de la ei sau de la ai lor :-)
    Singurul aspect trist e ca fac imprumuturi aberante la FMI si UE , dar sper sa le iasa pe nas

    Alex

    RăspundețiȘtergere
  9. Anonim: Nu vreau sa apara de pe blog-ul meu atacuri catre alte site-uri deoarece nu critic oameni ci idei. Acesta este motivul pentru care am sters comment-ul tau. Sorry!
    Andrei: Situati colectarii ar exploda in cazul in care s-ar "privatiza" operatiunea in sine. Posibile scheme exista, dar nu vrea nici dracu' sa le aplice!
    John: Mai tii minte impozitele pe care ar fi vrut sa le bage Remes pe vremea cand era ministru de finante? Pe toate le vei vedea introduse! :-))
    Constantin Gheorghe: N-am putea lega prin lege toate alegerile nationale de cele europene?

    RăspundețiȘtergere
  10. Un trecator: Nu cred ca PFA-ul reprezinta "apogeul evaziunii". In general un PFA desfasoara activitati marunte. Daca vrei un exemplu de blat concentreaza-te pe Societatile Comerciale Profesionale de Administrare Judiciara(cred ca asa le zice). Vezi in legislatie ce strutzocamila au reusit sa scoata!
    Mihai Marcu: Corect! Structurile actuale sunt incompetente si total incapabile sa-si inteleaga propria legislatie.
    Alex: Imprumuturile se fac nu de drag ci din cauza ca nu mai functioneaza carutza!

    RăspundețiȘtergere
  11. Dan, nu le putem lega, pentru că europenii s-au fript cu astfel de cuplări, când numai de teme europene n-a fost vorba, ba, şi mai rău, vezi referendumurile din Franţa şi Olanda, pe tema Constituţiei europene, au blocat construcţia europeană din motive de politicîă externă. De aceea practic interzic acest lucru. Şi apoi, nu e obligatoriu să "ataci" Bugetul, pentru a câştiga voturi. Deşi nici n-ai cum să-i obligi pe guvernanţi să n-o facă.

    RăspundețiȘtergere
  12. Scuze, sunt obosit! Se va citi: "din motive de politică internă".

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)