luni, 6 martie 2023

Lungul drum către independenţa tehnologică


Urmăresc cu destulă atenţie ceea ce se întâmplă în sectorul tehnologic rusesc deoarece lupta care se dă este chiar mai mare decât cea pe care armata rusă o dă în teren. Chestiunea e destul de uşor de înţeles: până  la începerea sancţiunilor, Rusia era total dependentă tehnologic de Vest. În afara câtorva domenii care abia se menţineau pe linia de plutire, ruşii nu se mişcau deloc bine. Singurele iniţiative - de exemplu cea a procesorului Baikal, chiar dacă erau lăudabile pentru ei, depindeau în proporţii mult prea mari de partenerii externi. 

În domeniul tehnologic Rusia a moştenit o meteahnă sovietică, acea comoditate de a cumpăra de la alţii chestiunile migăloase, pe care ei le considerau nedemne de atenţie. Cam asta a fost, pe scurt, treaba cu chip-urile. Însă, treptat, de la nivelul hardware-ului de jos, treaba s-a deplasat din ce în ce mai sus, ajungându-se inclusiv la depensenţă în partea de sus, anume în software. Aşa se explică motivul pentru care la începutul Operaţiunii Speciale din Ucraina Rusia era efectiv o colonie tehnologică. 

Pe bună dreptate americanii au considerat că pot aplica o lovitură dureroasă dacă vor izola tehnologic Rusia. Aşa a apărut componenta tehnoloică a sancţiunilor şi aşa am văzut primul şoc real pe care l-au suferit ruşii atunci când filialele locale ale companilor occidentale, rămase fără suportul de afară, n-au avut ce altceva să facă decât să intre în faliment, iar contracte de miliarde de dolari să fie denunţate. Niciunul dintre şefii din IT-ul corporatist rusesc nu se aştepta la o asemenea încălcare a clauzelor contractuale. Doar că răul era deja făcut, iar perspectiva care li se arăta era cea a inevitabilei blocări.

Din fericire pe ruşi i-a salvat faptul că şi-au menţinut focusul pe cercetarea fundamentală, că au mai existat pe la ei companii ţinute pe linia de plutire de contracte cu statul, astfel încât, după şocul iniţial, acestea au putut să preia iniţiativa. O chestiune care trebuie menţionată: conglomeratul Rosatom a avut continuu în proiect obţinerea independenţei tehnologice. De aceea, la începutul conflictului, Rosatom avea aproximativ 80% dintre sistemele sale trecute pe AstraLinux, utiliza în proporţie de 30% o soluţie CAD rusească s.a.m.d. 

Însă trebuie să fii naiv să crezi că o chestiune atât de complexă are o rezolvare simplă. În momentul sancţiunilor, IT-ul usesc s-a trezit realmente cu fundu-n baltă întrucât erau ameninţaţi inclusiv cu blocarea elementelor de bază ale infrastructurii. Când ai dat toată infrastructura ta pe mâna deep state-ului american(Cisco), e clar că rişti să te scufunzi.

De aceea ruşii au avut(şi au) trei faze. Prima, cea de supravieţuire în care au căutat să scape prin importuri paralele şi peticiri disponibile. Nu-i simplu, în condiţiile în care te trezeşti că nici măcar nu mai poţi cumpăra un laptop, nu mai vorbesc de plăci pentru server şi alte componente complexe. A doua fază a fost cea a tranziţiei către soluţiile locale, de înlocuire pe scară largă a tehnologiei occidentale. Cea de-a doua fază le-a reuşit în domeniul software. Însă, în domeniul hardware, mai e mult de lucru. A treia etapă e cea a înlocuirii totale, a rupturii prin obţinerea independenţei tehnologice. Iar această etapă, în defăşurare în prezent, presupune în primul rând realizarea tranziţiei hardware.

După cum am spus, în partea de software, meciurile par a fi fost jucate definitiv. Ruşii nu doar că au reuşit să înlocuiască rapid produsele occidentale, dar au făcut şi paşi concreţi către independenţă totală. Am rămas extrem de surprins să constat cum, peste noapte, au apărut soluţii de baze de date, servere web, sisteme de gestionare a afacerilor, dar şi programe de management a infrastructurii sau soluţii de securitate integrate extrem de coerent. 

Totul arăta de parcă ruşii s-ar fi pregătit anterior, cu toate că n-o făcuseră. Însă, aşa cum am menţionat deja, existau producători locali deosebit de competenţi care au reuşit să suplinească lipsurile. Culmea, de la lipsa de comenzi de dinainte de restricţii, companiile ruseşti s-au trezit sufocate de comenzi. Pur şi simplu nu fac faţă valului. Ca să înţelegeţi, vă voi spune că doar pentriu domeniul proiectării asistate de calculator se estimează că până în 2030 va fi nevoie doar în acest domeniu de conceperea a peste 2000 de programe targetate pe diverse domenii. Aşa s-a ajuns la un teribil deficit de personal.

Pe zona hardware, chiar dacă Rusia a reuşit să-şi satisfacă necesarul de chip-uri prin importuri gri sau proxy(vezi Turcia), acum îşi vede din plin interesul în domeniul obţinerii independenţei totale. V-am prezentat în mai multe rânduri progrsele din domeniul litografierii. Rusia intenţionează să intre anul acesta în teste cu propriul litograf bazat pe raze X, care, în teorie, ar putea duce mult mai departe miniaturizarea. Însă, până atunci, ţara ale lipsuri enorme în ceea ce priveşte tehnologia curentă. De aceea, Ministerul Industriei şi Comerţului a dat drumul unor fonduri consistente pentru dezvoltarea industriei litografice pe sistem clasic. Aceasta este necesara producţiei chip-urilor de care e nevoie acum, chiar dacă ele, din punct de vedere tehnologic, sunt cu câteva generaţii în urmă. Producătorul local, Micron, se află în plin proces de upgrade a capacităţilor sale pentru a putea aproviziona întreaga piaţă rusă cu chip-urile de care are nevoie. Drumul e abia la început, însă aici e cea mai mare provocare pentru Rusia.

Nu o să închei înainte de a vă povesti puţin despre un domeniu conex, anume cel al dronelor civile. Într-un fel, situaţia e similară cu cea din armată. Înainte de începerea confruntării din Ucraina, armata rusă avea la dispoziţie o grămadă de drone, însă toate erau semi-artizanale, neproduse în serie. Războiul a venit cu o nevoie teribilă de drone, care nu putea fi satisfăcută de producţia pe genunchi. De aceea Rusia a avut nevoie pentru început de dronele ieftine iraniene. Între timp şi-au pus la punct producţia, iar acum atacă cu propriile drone, având capacităţi mult mai mari decât cele iraniene. În ceea ce priveşte zona civilă, problemele sunt şi mai mari deoarece Alibaba, de teama sancţiunilor,  a blocat livrările de drone către Rusia. Astfel, un gol imens e satisfăcut prin importuri gri. Asta deocamdată deoarece prin noul program al Ministerului Industriei s-au eliberat sume generoase pentru producţia de serie de drone care acoperă tot spectrul: de la micro-drone până la avioane fără pilot. Se estimează că industria producătoare de drone a Rusiei va atinge o cifră de afaceri de pese 50 mld. ruble(aproape 1 mld. $) până în 2026! Nu-i mult, dar şi 2026 e poimâine.

Privind spre ruşi, putem observa că există o trepidaţie teribilă pe piaţa IT. Sunt bani, e cerere masivă, iar producătorii locali sunt motivaţi să facă saltul tehnologic deoarece pe moment au exclusivitate pe piaţă. Faptul că nu mai sunt deranjaţi de marii granguri americani care, prin politicile de dumping aproape i-au băgat în faliment, le oferă acum o generoasă gură de oxigen care le va permite să se relanseze. Cu toate că pe moment nu vedem chestiuni extraordinare venind dinspre Rusia - e limpede să fie aşa, deoarece încă se află între stadiile 2 şi 3 - sunt ferm convins că vom vedea în curând tehnologii sclipitoare. Pe ce mă bazez? Pe faptul că n-au lăsat niciodată din mână cercetarea fundamentală. 

17 comentarii:

  1. Domnule Dan, se zice ”Independența politică” și ”suveranitatea tehnologică” după eticheta franceza rfi


    Europa trebuie să devină superputerea numărul trei, în afară de China şi de Statele Unite. Haideţi să deschidem ochii, ne confruntăm cu ameninţări şi nu ne mai putem baza pe protecţia Statelor Unite. Afganistanul este un semnal de alarmă”, a avertizat Le Maire. El a adăugat că Europa se confruntă cu ameninţări de securitate în Orientul Mijlociu dar şi în Africa.

    https://www.rfi.ro/politica-137484-independenta-politica-suveranitate-tehnologica-prioritati-franta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acia se vorbeste de lucruri serioase si dvs vorbiti de Franta ?

      Ștergere
  2. Ai gandire de om complet rupt de planul spiritual. Nu esti in masura sa dai lectii. Trimite-ti " ucenicii" sa invete de la parintele Mihail Jar iubirea. Si de la Gandhi coloana vertebrala dreapta si curajul si implicarea. Esti limitat si-i limitezi pe toti la inaltimea ta. Destul de mică, spiritual vorbind. Si, crede-ma, nu aveti timp de pierdut cu prostii. Universul este in continuă transformare. Noi, la fel. Planeta, așijderea.
    Cei blocati in tipare mentale rigide nu vor intelege nimic in viitor si vor fi incapabili sa evolueze.
    O fi blogul tău, dar e matricea energetica a tuturor si refuzam sa mai acceptăm sa muncim doar unii, in timp ce altii se cred cucosii ce se ouă pe net. Macar de-ati face ouă! Le-am vinde si am hrăni saracii.
    De când nu ati mai citit Biblia? Sunt timpuri de alegere in ce tabara lucram. Căldiceii spre rece, ca voi, nu sustin Creatorul si Creatia. Dimpotriva, deversand multa informatie fara pic de " Duh", ne ingreunati si munca noastra.
    Imagineaza-ti, daca ai ceea ce se cheama imaginatie, o matrice Vie in care suntem toti, cu copiii nostri, cu padurile, apele, animalele. Si vin niste " destepti$ ca voi ce deverseaza deasupra noastra gunoaie, ingropandu-ne pe toti. Si inutilitatile mentale tot gunoaie sunt, chiar daca spirituale. Sa vedeti când va veni Timpul sa faceti curat ce-o sa ne mai distrăm si noi privindu-va....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. lasa-ne, cucoana, cu pantheonul tau abracadabrant … te pretinzi crestin ortodoxa dar stai cu karma n gura toata ziua si faci pe guru la fiecare pozitie a cuiva. Nu ti ar strica un dram de smerenie, daca ea se gaseste in
      pantheonul tau ca virtute

      Ștergere
    2. Pe langa faptul ca specificul acestui blog nu face parte din categoria saccsiv, apologeticum, etc, inca nu pot intelege de ce ti se permite sa comentezi de atata timp.
      Impreuna cu toti imbecilii religiosi umpleti sectiunea de comentarii cu balast irelevant si cu debilitati mistice si apocaliptice. Locul vostru este la ospiciu nu in lumea reala. Nu uitati sa-i luati cu voi si pe conspirationisti. Si unii si altii produceti aceeasi maculatura infecta si inutila, direct proportionala cu IQ-ul vostru care este similar cu numarul de la proprii pantofi. A permite unor prosti congenitali sa-si faca de cap prin comentarii si sa arunce cu noroi in tot ce nu le convine sau nu pot intelege NU ARE NIMIC de a face cu o asa zisa "libertate de expresie" si este doar o lipsa crasa de respect la adresa celor care nu au IQ-ul format doar din doua cifre, iar in cazul articolului de fata, la adresa celor care pricep ceva afaceri, economie, tehnologie si implicatiile unui "vendor lock-in". In mod evident ca pe voi nu va privesc si nu va interesaza aceste lucruri, pentru simplul fapt ca fiind prosti de mici, acum cand ati ajuns adulti, nu va mai jucati cu prostia... aveti experienta, nu gluma! Ce sens are sa va bateti capul cu implicatiile dependentei economice, tehnolgice, logistice, etc de catre altcineva cand puteti mazgali si behai un mix elucubratii religioase, cu "profetii" mistice si apocaliptice, cu terorii conspirationiste, cu viziuni la la Baba Vanga, Arsenie Troca La Boca Loca, etc si cu pilde si povete de la "sfinti parinti" amestecate cu ale unora ca Ghandi?

      Ștergere
    3. n-are treaba aurelia asta cu ortodoxia, se baga-n seama cu chef de scandal.

      Ștergere
    4. Băi @anonimică-mică de la 15:09,
      În afară de faptul că ai spus nimic, n-ai spus nimic! Jignești oglinda în care te uiți! Ție nu-ți plac nici creștinii, nici conspiraționiștii, vezi Doamne! Ți-or fi plăcând vacciniștii proști spălați pe creier care m-ai aveau un pic și ne predau cu reală și mândră plăcere, torționarilor .
      Băi, cap sec de țâcă, marș și papă-ți cerealele și șterge-ți mucii cu mâneca pijamalei, abia apoi să-ți dai cu părerea despre creștini și Creștinism! CRETINULE!

      Ștergere
    5. Ano-Nim(b)7 martie 2023 la 15:09--Hopa! Tu nea Cenzorul; s-a trezit din beție și se rățoiește la pisică că nu șcie să ragă precum leul, așa cum drept ne învață Farul de la Apus(ăla,mă; al demokkrației) !Ptiu, drace!

      Ștergere
  3. Rusia nu-si poate construi o industrie IT izolata. In doi timpi si trei miscari a ramas masiv in urma. Nici macar US nu-si permite luxul asta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ucraina nu a ramas doar ceea ce a fost premeditata, si anume:

    un "proxy"!

    Ci Ucraina a ajuns deja un moroi/un strigoi/o holograma care:

    loveste fara ca sa doboare absolut nimic real!

    Ce cacat iti poate face o fantoma? Cand ea nici nu exista fizic?

    O holograma - asa ca Mircea Geoana si ca NATO - poate doar ca sa te faca sa te sperii, si sa te feresti ca prostul de niste lovituri care nu te ating niciodata!

    Ucraina e deja toata O Cenusa!
    La fel ca Irakul, Siria, si Afganistanul!

    Cu singura deosebire ca: ultimele 3 au ajuns astfel exclusiv din cauza NATO, care insa nu mai poate astazi nimic! Nici macar ceea ce puteau Dacii cu 2 milenii in urma, si anume:

    "sa faca blana de lup ca sa urle", pentru ca dusmanul sa ajunga sa creada ca:

    "lupul ar fi inca viu"!

    Insa Phoenixul nu poate iesi - ca sa se intrupeze - din MetaVers!

    Asa ca foarte curand, chiar daca occientul colectiv nu crede pana cand nu vede/simte:

    Ramzan Kadarov - si magnatul Evgheni Prigojin impreuna cu mercenarii sai - vor ajunge pana la sfarsitul lui 2023 pana la Gibraltar, trecand la fel de usor "ca prin branza"!

    RăspundețiȘtergere
  5. Exact și perfect adevărat! Cercetarea fundamentala rusă a continuat, indiferent de regimul politic. Pe ce mă bazez? Pe ceea ce au făcut, și au lăsat în Iași, singura fabrica de Antibiotice din România și una dintre primele din Europa de sud est! De altfel mai puteți enumera o alta? Cunosc personal, din familia apropiată, inceputurile ei. Iar cercetarea lor are într-adevăr avantajul continuității și seriozității în timp, discret, în liniște și fără să facă valuri. Dacă România mai are în acest moment antibiotice e pentru că rușii (care au adus prima cultură de ciuperca din care s-a fabricat Penicilina injectabila) și echipa română (specialiști, tehnicieni, ingineri, muncitori) au muncit zi și noapte până la finalizarea secțiilor și prima sarja a fost obținută. Primul director al fabricii dormea noaptea într-o baracă de lemn, pentru a fi aproape și oricând era nevoie de intervenția lui. Da, așa s-a creat industria României, cu eforturi și sacrificii. Puneți in oglindă golaneala de acum și obțineți tabloul perfect al unui stat semi-esuat!

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonimu primei postari!

    Tu stii cati occidentali au emigrat deja in Romania in ultimii ani din Occidentul Colectiv?

    Te mirai de ce continua ca sa creasca pretu` la imobiliare, taman atunci cand se anunta/pre_figureaza Criza Globala/Mondiala?

    RăspundețiȘtergere
  7. Cand America e "varza", Europa e varza cu carne de vierme, sau cu "fainosag" de gandac!

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt absolut sigur ca nu poti arata cu pixul in mana 2 operatii cu matrici, cat despre "matrici energetice/spirituale" ce sa mai zic:

    1. Matricea prin definitie este o structura rigida
    2. Daca matricea e buna, ce are integrala sau limita rau de nu pot fi si ele energetice/spirituale, sau cum mai vrei ?

    In alta ordine de idei, daca iti e foame si nu muncesti sa faci mancarea dar in loc "bati curci" ghici ce se intampla ? Ajungi repede la Dumnezeu care o sa te condamne ca a-i murit ca prstul de foame. Daca nu vrei sa muncesti atunci din ce traiesti ? Nu putem toti sa fim parintele Mihail Jar sau oricare alt parinte ,ei iti insufla tie trairea crestineasca pe bani ca altfel si ei mureau de foame. Ei primesc bani de la stat pentru asta, adica de la tine.

    In particular ce a zis parintele Mihail Jar despre:
    - Sfanta Javelin (Feciara Maria in galben-albastru nu cu Pruncul Isus in brate dar un lansator anti-tank Javelin)
    - Sfantul HIMARS
    - Sfantul OLHA
    - Sfantul NLAW
    - M777 Moise
    - Sfantul Neptun
    Avand in vedere ca sunt arme si este sacrilegiu ... oare a zis parintele ceva ?
    Nu ?! Pai nu o fi auzit de "matricea" dumitale si a auzit numai de 7.62mm finantat de noi crestinii Romani.

    RăspundețiȘtergere
  9. Maria-Aurelia,

    pe Diavol nu-l pot invinge Virtuosii precum preotul Jar, pentru ca pe ei ii impiedica "scrupulele/principiile"! Si ei nu vor lua in veci "gatul nimanui"!

    Pe Diavol, tot doar un Vicios - satul de el - va reusi ca sa-l aduca cu gatul sub ghilotina, pentru ca:

    doar el il va putea lua pe Diavol prin surprindere!

    Si uite asa: Viciosul isi va spala/rascumpara toate pacatele!

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce stii tu Maria-Aurelia despre Virtute si Viciu, daca n-ai luptat inca niciodata cu Satana, altfel decat prin Negarea Existentei acesteia?

    RăspundețiȘtergere
  11. Doar daca Ucraina, Moldova, NATO, si UE, vor inceta continuarea sabotarii Federatiei Ruse, si implicit si "derusificarea" Ucrainei, Moldovei, si a restului Europei si a Lumii, abia atunci va fi pace in partea asta de lume!

    Daca provocatorii NATO si UE nu vor renunta fatis la ostilitati, atunci lumea e definitiv pierduta, incepand chiar cu partea asta a lumii!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)