Tehnopolis

Am avut un week-end extrem de haotic, generat de readaptarea la fusul orar. Somnul la ore nepotrivite, trezitul la alte ore imposibile, abulie, incertitudine s.a.m.d. Cei care trec prin asta știu bine la ce mă refer. Date fiind evenimentele, a fost nevoie să mă întorc rapid, fără a mai beneficia de o readaptare treptată, așa cum îmi propusesem. Mă rog, asta-i situația. 

Obosit, am tras din mormanul de cărți care mă aștepta cuminte o carte care să mă ajute să revin la realitate, care să-mi dea o palmă pentru a-mi reveni claritatea în gândire. N-a fost o alegere întâmplătoare. Știam despre apariția cărții lui Neil Postman chiar înainte ca domnul Ninel Ganea să-mi trimită pe mail varianta electronică. Nici măcar n-am deschis atașamentul mailului deoarece am vrut să-i simt fizic foșnetul paginilor, fără de care experiența lecturii își pierde tot farmecul, transformându-se într-o chestiune mai degrabă superficială. 

Așa și-a făcut loc, vineri, pe noptiera mea, coperta albastră a  Tehnopolis-ului. Am picat apoi de la oboseală, trezindu-mă pe la ora 2 noaptea fără niciun chef. După ce mi-am făcut un ceai, revenit în dormitor, n-am avut altă opțiune decât să mă înfund într-un fotoliu pentru a răsfoi plictisit cartea. Atunci am realizat cât de bine am gândit alegerea acestei cărți pentru terapia de readaptare prin care treceam. Orice s-ar spune Postman are meritul unui stil inconfundabil, care-l face capabil să-ți toarne ideile sale într-un mod atât de plăcut încât dă dependență. Și uite-așa, înainte de a recădea în oboseală, am ras primele trei capitole. 

În trecut v-am recomandat cărțile lui Jacques Ellul. Fără doar și poate lucrările sale sunt deosebit de complexe surprinzând fațetele extrem de fine ale lumii transformate în care trăim. Însă complexitatea lui Ellul vine la pachet cu un limbaj care-l poate speria pe un novice. E și logic să fie așa, în condițiile în care Ellul abordează subiectul la modul științific, căutând să transmită informațiile cât mai exact, fără a nuanța asperitățile complexității fenomenului. 

Neil Postman e diferit. Citindu-l ai impresia unei brize care te răcorește fix atunci când e nevoie. Frazele sale sunt sprințare, te prind într-un ritm din ce în ce mai alert, captivându-te și făcându-te să aștepți cu nerăbdare următorul pas a ceea ce are de spus. Asta însă, culmea, nu face ca scrierea să fie una superficială. Din contră, informațiile pe care le transmite sunt deosebit de profunde, fiind atent împachetate în vederea unei „digestii ușoare și plăcute”.

A te trezi într-o lume precum cea în care trăim e un fapt extrem de confuz. Nu vreau să vă îngrijorez, dar, pe măsură ce timpul trece, iar tehnicile devin din ce în ce mai șlefuite, probabilitatea ca un om normal să se trezească în timpul vieții sale se reduce la zero. Iată pe scurt meritul extraordinar al cărții lui Neil Postman: ne deschide ochii! Și, așa cum deja am spus, face într-un stil extrem de accesibil, dezvăluindu-ne cu o argumentație  impecabilă de ce ceea ce considerăm „normal” este de fapt ceva întors cu fundu-n sus. Fiecare dintre cele unsprezece capitole ale cărții reprezintă mai mult decât simple observații. Sunt efectiv faruri călăuzitoare care fac ordine în noi și-n jurul nostru. 

A ști unde te situezi, unde te afli, este elementul esențial al oricărei călătorii, inclusiv a celei prin viață. Într-o lume înșelătoare precum cea de acum, Tehnopolisul lui Postman este instrumentul multifuncțional perfect fiind, în același timp, busolă, lanternă, mijloc de comunicație, kit de supraviețuire s.a.m.d. Nu-i puțin lucru să faci lumină astfel încât tot omul să realizeze unde anume se află. Dar s-o faci în stilul în care-o face Postman este ceva extraordinar. 

Ca să înțelegeți tonusul pe care-l imprimă această carte, vă voi spune că, după ce-am fost doborât de oboseală și m-am reîntors în pat, am avut sentimentul acela că trebuie să dorm cu grijă deoarece am de citit restul cărții. Fascinant, pur și simplu fascinant!

Cu toate că sunt tentat să mă apuc să vă povestesc pe rând ideile care mi-au venit la sfârșitul fiecărui capitol, n-o voi face deoarece nu vreau să vă știrbesc plăcerea citirii unei cărți remarcabile. O să mă opresc însă la capitolul al șaselea intitulat „Ideologia mașinilor: tehnologia medicală”. Prin prisma a ceea ce am trăit în pandemia inventată, informațiile din acest capitol sunt efectiv cutremurătoare. Iată de la ce informații pornește autorul: „Americancele au de două sau trei ori mai multe șanse să sufere o histerectomie decât europencele; 60% dintre histerectomiile din America se fac pe femei sub patruzeci de ani. Doctorii americani fac mai multe operații de prostată pe cap de locuitor decât medicii din orice țară europeană, iar Statele Unite conduc în topul țărilor dezvoltate în privința cezarienelor - fac cu 50%-200% mai multe astfel de operații decât alte țări. Când aleg să renunțe la operație în favoarea unui tratament medicamentos, medicii americani recomandă doze mai mari decât orice alți medici din lume. Prescriu de două ori mai multe antibiotice decât medicii din Marea Britanie și le dau în mod regulat pacienților când există doar suspiciunea prezenței bacteriilor, în vreme ce medicii europeni tind să prescrie antibiotice doar dacă știu că infecția e provocată de bacterii și dacă este serioasă”. 

Nu vă lăsați înșelați de raportarea la America! Vorbim despre America anilor 90. Între timp, lumea a imitat America de atunci, nebunia generalizându-se. Iar toate acestea se întâmplă ca efect al stăpânirii Tehnopolisului. Fenomenul extrem de subtil este cel al înstrăinării medicului modern de propria judecată. Medicul nu mai este cel care încearcă să înțeleagă boala, ci doar un cititor al rezultatelor care-i sunt furnizate de echipamente. Într-un timp extrem de scurt, medicina a parcurs drumul de la intuițiile medicului bazate pe cunoștințele acumulate și pe experiența rezultată din practică la „devotamentul față de dovezile tehnologice”; o perspectivă parțială asupra bolii a fost înlocuită cu o alta la fel de parțială. Boala devine astfel o luptă în care pacientul nu mai contează. Se ajunge astfel, ca efect al „simplificării tehnologice” la abuzuri de neimaginat. Operațiile făcute doar „pentru că e mai bine așa” îngroașă rândurile victimelor tăcute, sacrificate pe altarul mult prea invazivului Tehnopolis. Faptul că s-a ajuns ca un sfert dintre copii să se nască prin operații cezariene este, în mod cât se poate de logic, un abuz de nedescris al practicii medicale actuale. Se ajunge ca viitoarele mame să aleagă o asemenea procedură invazivă doar de dragul „confortului”. Câte însă dintre aceste persoane amăgite ajung să conștientizeze că riscul de deces al mamei este de patru ori mai mare decât în cazul unei nașteri normale?

Faptul că în timpul pandemiei s-a decis vaccinarea abuzivă a copiilor, în condițiile în care chiar și statisticile contrafăcute ale producătorilor vaccinurilor arătau că riscurile de deces ale copiilor ca efect direct al vaccinării sunt mai mari decât riscurile rezultate dintr-o îmbolnăvire de COVID, ține de o logică strâmbă a sistemului în care trăim și care, așa cum am mai spus, scoate pacientul din ecuația luptei cu boala. Rețineți vă rog faptul că vorbesc despre o incongruență criminală rezultată din statisticile oficiale ale producătorilor și ale sistemului! N-am intrat în statistica neagră a exploziilor morților subite sau a cancerelor galopante care, din păcate, sunt din ce în ce mai prezente în cotidian ca efect al practicii absolut abuzive, a vaccinării cu forța a întregii populații! Concluzia capitolului este una care ar trebui să-i trezească pe toți cei care au de-a face cu sistemul de sănătate: „Pe măsură ce tehnologia s-a dezvoltat, a crescut influența companiilor farmaceutice și a producătorilor de instrumente medicale. Pe măsură ce pregătirea medicilor s-a schimbat, s-au schimbat și așteptările pacienților. Pe măsură ce s-a multiplicat numărul intervențiilor chirurgicale, s-au multiplicat și diagnosticele care le-au făcut să pară necesare.De-a lungul întregului proces, întrebarea ce se pierde nu a fost prioritară - și asta în cazul în care a fost pusă. Spiritul vremii a considerat o asemenea întrebare undeva între deranjantă și irelevantă. Într-un Tehnopolis în dezvoltare, nu există timpul sau preocuparea dea  vorbi despre plata datoriilor tehnologice”.

Pun punct aici invitându-vă cu toată căldura să citiți din scoarță-n scoarță noua apariție editorială de la Contramundum. Și, dacă tot ne aflăm la capitolul Neil Postman, o să vă spun că cea mai cunoscută carte a sa - „Distracția care ne omoară”  a apărut acum câțiva ani la Editura Anacronic. Nu știu dacă mai este disponibilă, dar vă las un link și către aceasta, cu promisiunea că-i voi face o recenzie într-un articol ulterior. Spor la lectură!

• Tehnopolis poate fi comandată la Editura Contramundum: https://contramundum.ro/produs/tehnopolis/
• Distracția care ne omoară poate fi comandată la Editura Anacronic: https://magazin.anacronic.ro/produs/distractia-care-ne-omoara/

P.S. Pe această cale fac apel la editurile ale căror cărți le tot prezint în rubrica de lecturi să facă o platformă comună de distribuție. Nu cred că e ceva imposibil să pună la punct o modalitate centralizată de distribuție, astfel încât cititorii interesați să aibă un acces mai facil la cărțile pe care le publică. Credeți-mă, e destul de greu pentru cei interesați să tot caute noile apariții ba la Contramundum, ba la Anacronic, ba la Sens s.a.m.d. E o idee. Nu vă costă mult și, în plus, vă ia o belea de pe cap.