duminică, 1 octombrie 2023

De când e pregătit „Planul Ucraina”?


Ca să înțelegeți vechimea planului pus în desfășurare în Ucraina, ar trebui să vă întrebați ce-a fost cu nenea ăla din Parlamentul Canadei. V-am mai atras atenția asupra acelui eveniment. E de-a dreptul hilar faptul că, după ce s-a declanșat scandalul, Hunka a declarat unui reporter că el aștepta să moară liniștit alături de familia sa și că acum, ca efect al scandalului, va fi nevoit „să fugă la prietenii săi din America de Sud”. Hopa, e o chestiune interesantă aici, care merită subliniată. Culmea, dacă a aflat-o subsemnatul, cum de nu e cunoscută de CIA sau de Mossad, servicii cunoscute că au vânat masiv naziști pentru a-i aduce în fața justiției?

Istoria e ciudată și plină de incoerențe. Iar unul dintre „cuiele lui Pepelea” provine fix din Ucraina. Propaganda deșănțată a desenat multe mituri dându-le, în mod artificial, valoare de fapte istorice. Alte evidențe, precum cele pe care vi le voi descrie în continuare, au fost trecute sub tăcere, iar oamenii precum Hunka s-au bucurat de un anonimat protector.

În cartea "The OUN, the UPA and the Holocaust: A Study in the Manufacturing of Historical Myths", profesorul Per Anders Rudling descrie o operațiune practic necunoscută marelui public. În 1949, CIA și Departamentul de Stat al SUA au finanțat emigrarea liderilor „Organizației Naționaliștilor Ucraineni”(OUN) și ai Armatei Insurecționale Ucraiene(UPA). Menționez că în paranteză am dar acronimele în engleză deoarece astfel veți putea verifica mai ușor detaliile pe care vi le voi prezenta. 

Întrebarea imediată care se pune este de ce ar face așa ceva americanii? Abia câștigaseră războiul în care fuseseră aliați cu rușii și s-au pus pe treabă pentru a salva tocmai criminalii de război. Nu-s vorbe mari! Cele două organizații sunt recunoscute ca organizații criminale, care-au practicat genocidul, ucigând ritualic oameni fără apărare. Sunt curios dacă „cercetătorul Muraru” are ceva de spus despre chestia asta. Acoperirea utilizată de CIA pentru operațiune a fost aceea că va utiliza membrii respectivelor organizații paramilitare pentru a organiza rezistența în interiorul URSS. 

De ajuns n-au mai ajuns să lupte în interiorul URSS. Probabil, după acțiunile ratate din România, unde trădătorul Neagu Djuvara trimitea pe post de partizani oameni nevinovați. Acestora le promitea fals că sunt avangarda „anglo-americanilor”, adică a celor care „se pregăteau” să elibereze România. Însă toată operațiunea a fost un  fâs inutil, distrugându-i doar pe cei implicați și familiile acestora. Eșecul acestui tip de acțiuni subversive nu a însemnat încheierea ostilităților. Occidentul a continuat prin crearea de organizații ale „emigranților liberi”. De asemenea, s-au finanțat o grămadă de inițiative semi-academice care să descrie dezastrul „agresiunii ruse”. Altă capcană menită ascunderii vinovatului. Dar să nu zăbovim aici. Ceea ce s-a remarcat a fost o activitate extrem de susținută a așa-zisei diaspore ucrainene - formată din naziști radicali - care-a reușit să pună la punct o grămadă de activități economice menite a subvenționa instituțiile semi-academice ucrainene din Occident menite a disemina propaganda anti-sovietică, dar cu un accent deosebit pe ruși. 

E interesant că așa apare subiectul Holodomor, prin intermediul căruia sunt acuzați direct rușii, în frunte cu Stalin(care nu era rus, dar nu mai contează), de moartea unui număr imens de ucraineni. Întrebarea care se pune este cât anume e adevăr și cât e minciună în toată povestea aceasta. N-o să dau verdicte, dar o să pun toată povestea într-o cheie cât se poate de logică. A fost o înfometare voită a Ucrainei? E vorba de o foamete declanșată de secetă. Holodomorul vine după o perioadă destul de puternică cu multe perioade de foamete. 1920-1921, 1924, 1927, 1928 au fost ani de foamete. Ce s-a întâmplat a fost o nebunie. După criza din 1928, Stalin a dat vina pe chiaburi și a hotărât colectivizarea. Astfel, în 1932-1933, agricultura centralizată a URSS era încă în perioada de început. Venirea secetei a dus la prăbușirea producției care a fost dublată de incompetența noilor autorități și de furturi. Era logic să se fure deoarece e un fenomen specific foametei. De asemenea, era logic și să se redistribuie producția(asta acuză de fapt ucrainenii) deoarece făceau parte din aceeași construcție politică. Nu-mi este clar dacă cifra de 10 milioane de morți e cea reală, mai ales în condițiile în care provine în principal de la instituțiile semi-academice ale ucrainenilor din exil. Prima menționare a cifrei de 10 milioane s-a făcut în filmul propagandistic  "Harvest of Despair", apărut în 1987 și finanțat în integralitate de naționaliștii ucraineni din ... Canada. Partea interesantă e că filmul e plin de „fotografii ale dezastrului” care, de fapt, sunt fotografii făcute în perioada foametei din 1921! Deci fake total. 

Partea cu cele 10 milioane de victime(care probabil va crește pe măsură ce mitul înaintează) devine penibilă în condițiile în care victimele estimate ale foametei anilor 1932-1933 în întreaga Uniune Sovietică se cifrează între 5.7 și 8.7 milioane(vezi estimarea din Wikipedia - unealta supremă a propagandei Occidentului). Interesant e că, în timp ce secțiunea engleză a Wikipediei înaintează o cifră situată între 3.5 și 5 milioane de victime, cea în limba română vorbește direct de 10 milioane. Deh, în funcție de necesarul de propagandă! O carte interesantă pe care o puteți citi și din care veți afla multe informații surprinzătoare este „Fraud, Famine and Fascism: The Ukrainian Genocide Myth from Hitler to Harvard” a lui Douglas Tottle.

Am insistat puțin cu Holodomorul pentru a înțelege că organizațiile care au fost transportate peste Ocean nu au fost ținute degeaba, ci li s-au trasat sarcini clare de lucru. V-am mai spus despre cauzele ascunse ale crizei ucrainene într-un mini-serial de două episoade(vezi partea întâi și partea a doua). 

De fapt, Occidentul are un plan ascuns de preluare a Ucrainei și răsturnare a ordinii de după Al Doilea Război Mondial, plan pus în aplicare imediat după terminarea conflagrației. De altfel, SUA au tot provocat URSS-ul după ce căzuseră la pace, iar acel continuu șir de provocări a condus la dezvoltarea Războiului Rece. Situația din Ucraina, așa cum am mai spus-o, nu e nimic altceva decât invadarea hinterlandului rus. A fost o ambiție mai veche, căreia i s-au adăugat treptat diverse elemente până când s-a ajuns la picătura care a umplut paharul. Acum avem situația pe care o vedem și care a degenerat într-un război existențial atât pentru ruși cât și pentru americani. Iar consecințele acestei stări de fapt nu vor fi deloc digerabile pentru nimeni.

23 de comentarii:

  1. Razboiul ruso-american din 2032, e o linie de timp existenta intr-una dintre variantele posibile ale existentei umanitatii.
    In toata increngatura marilor imperii Romania va pica foarte prost. Actualii politicieni ne vor conduce la dezastru, Romania va fi cucerita la pas de catre rusi.
    Nu e o profetie. E o amintire din viitor.
    Abia dupa acest razboi ruso-american romanii se vor putea reintorce acasa sa isi reconstruiacsa tara.
    Cei de la putere mai au la dispozitie 8 ani sa isi faca de cap.
    Dupa aceea totul se va schimba pentru ei.
    Tot ce au acumulat si au nu le va servi, vor fi niste fugari. Toti care se cred azi puternici.
    Iar de reintors nu se vor reintoarce.
    Atunci se va vedea puterea Domnului in Romania.
    Mai aveti 8 ani Satanelor, atat! Dupa care ciocu mic!
    Ha-ha-ha

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O sursa ceva ? La cum se deruleaza lucrurile nu e greu de prefatat ca se vor inclesta.

      Ștergere
    2. Nu de rușii de astăzi să ne fie teamă, ci de urâtorii de Hristos, care au ajuns să conducă din spatele cortinei aproape toate țările lumii.
      Am mai spus-o aici: rușii de acum vor fi eliberatorii Europei de sub tiranie--a hexagramei, fiica pentagramei.
      Ești superoptimist cu data avansată de tine--anul viitor va fi climaxul conflictului mondial.

      Ștergere
    3. E în regulă, eu oricum ascult în cea mai mare parte muzică rusească și poate așa găsesc în sfârșit pe cineva care să-mi traducă textele. Noroc că nu avem armată, că puteam s-o pățim ca ucrainenii.

      Ștergere
    4. Sper sa fie asa,Nostradamus a prezis ca vom fii salvati practic de rusi care ii vor alunga pe invadatorii de astazi din Romania

      Ștergere
  2. Foarte,foarte bun articolul.Va citesc cu mare atentie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Terminator 2 Judgment Day1 octombrie 2023 la 13:36

    https://www.youtube.com/watch?v=Hk-8OzxcRzg&ab_channel=CanadianPrepper
    De cand e pregatit planul pentru Romania?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://youtu.be/Hk-8OzxcRzg?si=5jFjuVYlXaYAAy0d

      Ștergere
  4. Într-adevăr, trăim vremuri tulburi, ce ne poartă gândul către epoci în care destinul uman a fost pus la încercare. În anul de grație 1947, comunismul și-a înfipt ghiarele în România, iar reforma monetară ce a urmat a transformat averile în nimicuri, îngropând sub hârtie fără valoare visurile multor conaționali. Deținători de capitaluri impresionante s-au trezit umiliți de o decizie la nivel înalt, iar monedele agonisite prin trudă s-au transformat în foc pentru sobe. Bogații s-au trezit săraci peste noapte, iar banii păstrați în colțuri întunecate ale caselor au devenit hârtii fără valoare. Astăzi, când colo, suntem martori la o nouă generație de "influențatori" ai economiei mondiale. Sub umbra globalizării, noi "lupi" iau în calcul eliminarea monedei tangibile, iar tranzacțiile electronice încep să fie singura cale de a ne mișca resursele. Oare nu reprezintă și acest nou scenariu o amenințare similară cu cea de odinioară, chiar dacă tehnologia și accesul la informație ne permit o adaptare mai facilă? Un punct de observație ce nu trebuie uitat este criza economică din anii '30 ce a zguduit lumea. Atunci, camaradul Stalin, a dat vina pe "chiaburii" țării și a instituit colectivizarea ca un leac miraculos. Rezultatele au fost dezastruoase: foamete, incompetență și o întreagă serie de calamități ce au urmărit societatea sovietică pentru decenii la rând. În zilele noastre, apar voci care susțin că se schițează un nou orizont al riscurilor, acum sub egida așa-zisilor "globaliști", indivizi sau organizații cu puteri peste hotarele naționale. Se vorbește de eliminarea numerarului, de tranzacții pur electronice și de posibilitatea de a avea control total asupra averilor persoanelor, punându-se astfel întrebarea dacă nu cumva istoria, în haine noi, încearcă să se repete. Opinia mea asupra acestui subiect este că, în timp ce există asemănări între cele două epoci, contextul este foarte diferit. Nu vi se pare și vouă că ceea ce trăim astăzi seamănă izbitor de mult cu ceea ce a fost în 1947, nu cu ceea ce a fost în 2008?
    Piața imobiliară, cu ale sale prețuri ce sfidează orice rațiune, reprezintă un teatru al absurdului, unde doar cei cu bani mulți și proveniență îndoielnică pot să participe. Prețuri de sute de mii și chiar milioane de euro într-o țară în care salariul minim pe economie este de 3000 de lei? În acest context, să vorbești despre posibilitatea de a face investiții onorabile pare o glumă amară. Privind peisajul acesta sumbru, unii ar putea bănui că toate acestea sunt efectele unui plan măreț, gândit nu de către conaționalii noștri, ci de puteri străine care își exercită influența din umbră. România, devenită vasal al intereselor externe, pare a executa ordinele venite de departe, fără niciun fel de ținută națională. Din istorie putem trage învățături, și iată că tot istoria ne aduce în fața ochilor un tablou neliniștitor. Dacă la reforma monetară din 1947 banii "de la saltea" și-au pierdut orice valoare, azi, banii din bănci pot fi, de asemenea, sub controlul unor forțe care trasează linii strategice la nivel global. Toate acestea, desigur, nu pot rămâne nesemnalate, căci așa cum bine spuneți: "Istoria se repetă, dar niciodată la fel." Ei bine, adevărul este că ne găsim într-un labirint de interese, unde pe orice cale pe care am vrea să o urmăm, ne așteaptă capcane și obstacole. Cei care, prin perfidie sau ignoranță, manipulează aceste mecanisme, nu sunt la prima lor încercare. Au studiat marile crize și dezastre ale veacului trecut și știu cum să calibreze acțiunile lor pentru a menține o aparență de normalitate, până când, deodată, totul se prăbușește. Suntem prizonierii unei epoci care cere vigilență și precauție. Dar, la fel ca și în zicala voastră, "om trăi și om vedea", speranța rămâne, fie ea și o fărâmă, că lucrurile pot lua o întorsătură pozitivă. Oricare ar fi viitorul, totuși, nu ne putem permite luxul ignoranței sau al dezbinării, căci așa am ajunge cu adevărat la cheremul celor ce ne vor în lanțuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Dacă la reforma monetară din 1947 banii "de la saltea" și-au pierdut orice valoare, azi, banii din bănci pot fi, de asemenea, sub controlul unor forțe care trasează linii strategice la nivel global."

      1. A fost un JAF ORGANIZAT, nu o reforma. Si au fost doua: in '47 si in '52.
      https://www.rador.ro/2015/01/26/reforma-monetara-din-1952-toti-banii-care-erau-in-plus-puteai-foarte-bine-sa-i-bagi-in-soba/

      2. Astazi ai internet. Cu un click de mouse iti poti transfera banii oriune in lume, daca ai fost prevazator si ti-ai deschis conturi in strainatate, sau poti achizitiona altceva de valoare: actiuni la bursa, aur fizic + stocare, crypto, incusiv diverse afaceri sau "real estate" de tot felul. Problema jmekerilor nu este banul in sine, ci mobilitatea fizica atat a banului cat si a persoanelor, ca le fug "din ferma" vacile de muls cu "lapte" cu tot.

      Ștergere
    2. Cum o iei o singura concluzie . Banii nu sunt ai noștri. Că îi ai in saltea sau la banca ,ii folosești cît vor ei . Mâine valorează celuloza . Sau nu. Pentru plebe nici o investiție nu e sigura

      Ștergere
    3. Până să-i "ia comuniștii" banii in 47 îi loară bine de tot inflația, " cei cu bani" și-au cumpărat bilet dus către Elveția in 45 chiar dă la comuniști, cu înțelegerea că vor reveni peste 45 de ani pentu o nouă prăduilă . Comuniștii în 47 au facut o reformă monetară necesară pentru a pune capăt inflației , in 48 au facut naționalizarea, o altă reformă necesară, care a permis modernizarea României, alfabetizarea, electrificarea si industrializarea , fără nationalizarea din 48 modernizarea României nu ar fi fost posibila, iar reforma monetară din 52 edificat sistemul monetar actual al româniei. "Comunismul", a fost o necesitate(pentru marele capital) pentru estul europei, o dictatură de dezvoltare, care a atenuat din discrepanțele economice si sociale dintre est si vest, atât cât ia fost permis, o refacere necesară, pentru un nou ciclu de exploatare crâncenă capitalistă.

      Ștergere
    4. ""Comunismul", a fost o necesitate"
      "realist" vorbind, cap ai. minte iti mai trebuie.

      Ștergere
    5. "Pentru plebe nici o investiție nu e sigura" Dau un alt citat: "Aduna
      ți-vă comori în ceruri, unde nici hoții nu le sapă, nici le fură, nici rugina sau moliile nu le mănâncă". Cred că asta-i cea mai bună investiție, pentru plebe și patricieni, deopotrivă.

      Ștergere
  5. Domne ce si intimpla in lume este dirijat perfect de acord dar despre noi de ce sintem aici de ce gasim adapost

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E greu limba romana sau esti un bebe AI si ganguresti si tu ceva

      Ștergere
    2. Nu se ating de noi pe motiv ca avem cumulate credite de suferinta profunda timp de 25 de ani din timpul "resetarii" brutale a lui nea Nicu, testari la singe prin absolut toti vectorii manipularii maselor indobitocite.

      De aceea cred ca putem inca negocia liniste relativa si pace.

      Avem negociatori buni.

      Ștergere
  6. In legatura cu nazismul ucrainean statul rus (URSS) are propria responsabilitate. Desi l-a cunoscut la reala dimensiune, a preferat sa-l tina sub covor, cu toate ca era un ,,secret,, cunoscut de catre toti cei interesati in dezvotarea si exploatarea fenomenului.
    In arhivele ruse se gasesc cu prisosinta date concrete referitoare la aspect, inca de pe vremea tarilor, din sec. XVIII-XX (a se vedea memoriile lui Hrusciov, ale sefilor de servicii de securitate s.a.). Cine a oprit URSS si apoi Rusia sa faca lumina si sa traga la raspundere pe cei vinovati, cel putin in contextul pedepsirii crimelor naziste dupa al doilea razboi mondial!?
    La fel si in ce priveste nazistii lituanieni, estonieni ... Polonia a cam tacut si ea.
    Tacerea vinovata se razbuna!

    RăspundețiȘtergere
  7. După cum se vede in video mai jos trupele ucrainienilor se predau, si pe telefoanele lor se găsesc toate informațiile cu pozițiile brigăzilor din Ucraina. Ucrainienii chiar doresc încetarea ostilităților :

    https://m.facebook.com/100095141028867/videos/breaking-ukrainian-forces-quitting-by-the-thousands/301249335876982/

    RăspundețiȘtergere
  8. In scris, importanta strategica a Ucrainei a fost articulata in 1904 de Mackinder. "Cine controleaza Europa de Est controleaza Pivotul lumii. Cine controleaza pivotul controleaza lumea". Bineinteles ca se cunostea asta cu mult inainte: razboiul Crimeei din 1854 a fost o aplicatie practica a principiului. Asa ca nu este nimic extraordinar in faptul ca imediat dupa al doilea razboi mondial, americanii au incercat sa-si castige parghii asupra zonei strategice a Rusiei.

    Cat despre ceea ce Soljenițîn a numit pe drept cuvant "ciuma taraneasca" din 1932-1933 aceasta nu a fost cauzata de seceta/intemperii. A fost politica bolsevica: pentru a asigura cresterea a oraselor unde se faurea "viitorul luminos" trebuia sa zdrobesti cerbicia taraneasca: (1) pentru aprovizionare constanta; (2) pentru a-i face pe tarani sa plece la orase unde era nevoie de ei ca proletari. Asta au facut Kaganovici, Kosior, Chubar si altii la ordinele lui Stalin. Soljenițîn estimeaza in Arhipelagul Gulag partea III la 10 milioane numarul mortilor. Insa trebuie retinut ca mortii au fost rusi, cazaci, ucraineni, bielorusi, fara ca sa fi existat vreun "favoritism". Iar in Ucraina zonele cele mai lovite au fost Donbassul si sudul.
    Sindbad

    RăspundețiȘtergere
  9. Etobicoke (parte din GTA, Greater Toronto Area) este dominat de migratia ucrainiana din jurul WW2.
    Tot in zona la scala mult, mult mai mica avem si migratia legionara româneasca. Bani Legiunii au cumparat biserica Sf. Nicolae din Toronto si Campul Romanesc de la Hamilton. Micul grup legionar a fost in stand by prea mult timp, nefolositor si insignifiant comparativ cu masiva migratie nationalista ucrainiana.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, insa cele doua grupari nu se pot compara grupul românesc fiind doar de simpatizanti, asa cum era "la moda" in Europa acelor vremuri

      Ștergere
    2. Pai, cam asa e cu toate grupurile infractional organizate: doi, cel mult trei initiati scapa, si restul profanilor/simpatizantilor infunda puscariile in locul initiatilor!

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)