Îmi place că tot felul de voci au început să iasă pentru a-și exprima îngrijorarea față de blocarea lui Cristoiu de pe Youtube. Sincer să fiu eu nu înțeleg un singur lucru: unde-au fost oamenii ăștia până acum? Au trăit în pădure, au fost legați la ochi și la urechi? Opiniile lor îmi par a fi chestiuni atât de naive încât îmi provoacă râsul.
Oare pentru acești indivizi acum e prima dată când s-au lovit de cenzura sistemului? Au uitat cum se blocau site-uri în timpul pandemiei? Au uitat cum curgeau restricțiile pe Facebook, cum se rostogoleau sancțiunile? Desigur, oamenii aceștia par a suferi de amnezii teribile. Ei pur și simplu nu vor să înțeleagă lumea în care trăim.
Mă uit, spre exemplu, la Nistorescu. În editorialul de susținere a lui Cristoiu dă citate largi din Elisabeta Moraru, o nulitate care ocupă postul de manager al Google România. A crede că individa aceea are vreun cuvânt de spus sau că ceea ce spune ea are vreo relevanță e naivitate pură. Pur și simplu, ea este doar o goarnă, iar cuvintele pe care le rumegă sunt doar cuvintele sistemului, fără nicio abatere de la „standard”. A cita din respectiva este nu doar inutil, ci de-a dreptul înșelător pentru cititorii care ar putea crede că există într-adevăr un factor de decizie al Google într-un anumit teritoriu de pe planeta asta. Aiurea, Google e condus centralizat, mai ceva decât economiile comuniste, iar cei care-i sunt „manageri locali” au o libertate de expresie infinit mai redusă decât propagandiștii PCR de odinioară.
În realitate, imaginea pe care nu vor s-o perceapă nici autorii și nici comentatorii este una mai complexă decât ne-am imagina privind de la firul ierbii. Cazul Cristoiu este unul care are o expunere mediatică mai mare, dar oare de ce nu v-ați pus probleme atunci când a dispărut de pe canalele TV Ilie Șerbănescu? De ce nu v-ați pus probleme când Dan Dungaciu a fost zburat brutal din funcția de la conducerea Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“? Știți cine-a ajuns pe funcția lui Dan Dugaciu? Individul ăla cu creierii franjuri - Cătălin Avrămescu pe numele său - ale cărui elucubrații le puteți citi în editorialele din Bursa în care ba îndeamă cetățenii să pună mâna pe arme, ba cere lichidarea opoziției, ba desființarea partidelor politice sau ... abolirea Constituției. V-ați pus întrebări când au apărut asemenea fenomene? Desigur, nu.
Și-acum o să vă explic pe larg despre ce este vorba. Ilie Șerbănescu trebuia interzis deoarece e singura voce din țară care a vorbit răspicat despre colonialism. România e o țară sub ocupație în care ocupantul practică un colonialism rudimentar. Alegerile sunt stabilite în birourile Ambasadei SUA la București, la fel ca și „aleșii” de pe listele partidelor. Știu că veți spune că sunt exagerat, dar credeți-mă că fix așa se întâmplă. Pentru defectarea lui Dragnea au căzut capete în zona Ambasadei SUA. Nici asta nu știați!
Însă, dincolo de colonialismul clasic, România mai este împinsă și în colonialismul tehnologic. Tot ceea ce folosim noi este o expresie a colonialismului tehnologic. Google, Youtube, Facebook, Instagram și chiar Twitter, absolut toate sunt servicii având rădăcini în Departamentul de Stat al SUA. Toate aceste servicii sunt total controlate. Nu vă luați după vraja cu Apple care refuză să dea o parolă unor investigatori de mâna a zecea din SUA. E publicitate! Departamentul de stat are acces la absolut toate datele companiilor tehnologice americane, inclusiv la analitice. NSA-ul are profile distincte al tuturor persoanelor care au accesat sau accesează aceste servicii. Dacă ați efectuat o singură căutare Google, fiți siguri că aveți profil la NSA. Și nici măcar nu trebuie să fi făcut căutarea deoarece, dacă ați fost expus unei publicități servite de Google, sunteți în aceeași situație. Omul simplu nu înțelege chestiunile acestea, de aceea e atât de naiv.
Spionarea individului începe de la cele mai mărunte device-uri folosite: telefonul, ceasul, televizorul, chiar și luminile smart instalate în casă. Toate acestea raportează Fratelui cel Mare, colonialistul. Astfel, populația e simplu de ținut într-o continuă stare de letargie. Când știi totul despre un om e banal să-l manipulezi așa cum vrei.
Serviciile electronice precum rețelele sociale(Facebook, Instagram etc.) sau platformele de distribuție(Youtube, Blogger s.a.m.d.) nu sunt doar platforme de spionaj, ci și de diseminare a comenzilor către turmele aflate sub păstorirea Fratelui cel Mare. De la nivelul de jos, oamenii pur și simplu nu înțeleg cât de performante sunt aceste metode de manipulare. Ceea ce pot să vă spun este că influențarea populației - pe care înainte o făceai prin intermediul unei multitudini de agenți - acum o faci automat, printr-un singur click, folosind algoritmi specializați. Dacă interesul vreunui securist american de la butoane este ca mâine dimineață la ora 8 să strângă un milion de oameni în fața Palatului Victoria, vă garantez că fix asta se va întâmpla, iar oamenii ăia pur lui simplu nu vor avea habar de ce se află acolo. Dar vor fi acolo, garantat.
Este așadar logic ca în momentul în care pe o asemenea platformă de diseminare a comenzilor oficiale apar indivizi care „cântă diferit” față de narativ, algoritmii să elimine „vocile revoltate”. Dacă există sau nu justificări pentru eliminare este mai puțin important. Sclavii de Youtube, Facebook sau ce alt serviciu vreți, vor continua să rămână sub hipnoza în care se află, înlocuindu-l pe cel eliminat cu un surogat asemănător, dar care-i al sistemului. Înțelegeți? Modul de acțiune e rudimentar, dar extrem de eficient.
În această situație e de-a dreptul amuzant modul în care Cristoiu vrea să „evadeze” de pe Youtube, invitându-și urmăritorii să-l caute pe Facebook. Asta e ca și cum ai sări din lac în puț. Nu, dragii mei, nu asta e soluția. Dacă vreți să faceți într-adevăr ceva, atunci căutați să obțineți autonomie tehnologică. Ce înseamnă asta? Cât mai puțin cloud, cât mai puțină externalizare. Știu că e greu, dar altfel trebuie să vă așteptați ca teroarea colonialismul tehnologic să vă zdrobească dacă nu sunteți „în linie” cu propaganda. Mulți vor acuza faptul că asta presupune cunoștințe temeinice de IT. Așa e, dar ce căutați pe un teritoriu pe care sunteți novici?
Sîntem pe tărîmul lor.Intrăm pe tărîmul lor și protestăm cum ne vine fiecăruia în minte.Încă mai sînt cîteva generații care latră.În 20 de ani se va așterne liniștea dacă nu cumva conflictele vor fi întreținute nu pentru a elimina indivizi ci grupuri sau chiar populații.Omul în general este scormonitor,delăsător și leneș dacă nu este nimic să-l supere. Nimeni nu va reuși să satisfacă mișcarea asta decît prin frică și alienare..Nici măcar cei ce lucrează la tot ce ai scris nu vor fi liniștiți.Ceva nu merge în funcționarea societății. Ce să acumulezi. ? Tot ? Și după asta ce să mai faci? Ah da ,să-ți faci oraș pe Marte. Aici se va opri. Asta este o poveste amețită.Da tot ce ai scris este real și se vor înfrunta pe capul tuturor în cretinitatea ce îi conduce. Mă doare deja în cur de damblagii ăștia și atenție că tu te afli în jocul acesta.
RăspundețiȘtergereListă filmări cenzurate pe canalul meu youtube: https://mariusmioc.wordpress.com/2020/11/06/lista-filmari-legate-de-problema-covid-cenzurate-de-pe-contul-meu-youtube/
RăspundețiȘtergereAsa cum oricine poate cauta, intre miliarde de pagini, 'cal cu vasle' si gaseste raspunsul intr-o secunda, la fel si cei care au acces la butoane pot gasi, cam la fel de repede, pe cei care cauta lucruri 'nepotrivite'
RăspundețiȘtergereBravo, anonimule de la 11:54!
ȘtergereBingo! Evrika!
Tehnologia ucide "animalul", spre a si face din el "cal cu vasle"!
Sa vezi ce da "animalul" cu jucariile de-azvarlita, pentru ca tehnologia nu tine pasul cu imaginatia lui!
Algoritmii + fact checker ii si ...voila...
RăspundețiȘtergereSe cenzureaza, ca sa murim prosti!
RăspundețiȘtergereInca din clasa intai se cenzureaza, si nici cand termini doctoratul, n ai aflat tot din stiinta cercetata respectiva. Pentru ca cica: stiinta respectiva evolueaza, si se constata ca ar cam trebui ca sa devina hartie igienica diploma de studii superioare, si nicidecum sa ajunga un suport legal pentru dublarea pensiei!
Nestorescu, Cristoiu etc, mi se par trompetele sistemului. Intotdeauna au fost. Motiv pentru care pur si simplu nu-i urmaresc. Rar aud cum ca ar fi postat niste comentarii "pertinente". Dupa ce le citesc, concluzia mea, exprimandu-ma bland, este ca mie mi se par ambigui. Exemplu: la inceputul operatiunii speciale, Cristoiu avea o atitudine mai mult pro europeana si pro americana, ignorand complet o gramada de motive pe care le avea Rusia. Atitudinea corecta ar fi fost sustinerea ideii ca este o operatiune care NU NE PRIVESTE SI NU DORIM A FI IMPLICATI IN NICI UN FEL IN ACEASTA POVESTE. Apreciez si am un deosebit respect pentru atitudinea unui politician care chiar cauta ca prin functia pe care o ocupa sa faca ceva in folosul propriilor cetateni: premierul Ungariei dl. Orban.
RăspundețiȘtergereȘi dacă nu am fi novici, teritoriul IT nu ne aparține. Și nu avem nici FONDURI, nici acces la butoane, și nici dreptul la replică pe feuda ALTORA. Ne bucurăm că ni se permite să ne exprimăm încă semi-liber, fără să ne întrebăm DE CE. Poate vor să trezim o mică parte care să nu participe la marea cernere?
RăspundețiȘtergereurmeaza instaurarea tehno feudalismului, ie NWO
RăspundețiȘtergereAsta I clar...
ȘtergereCum incetinim?
Cum frinam?
Tehno-CEVA da, dar nu feudalism care a fost si el bazat PE RULAREA BANILOR. Disparitia banilor, la care se lucreaza "as we speak"(in prezent) si se va lucra inca pentru ceva vreme...va face imposibila restabilirea/revenirea la vre-o forma de societate din trecut inclusiv socialismul sau capitalismul.
ȘtergereIn schimb daca nu gasim o noua forma de generare de neutroni in cel mai scurt timp,( sau nu pornim ceva ce POATE deja exista...) din nefericire situatia va degenera.
Remote neural monitoring viewing - supraveghere oriunde real time a subiectului uman inclusiv unde se uita cu ochii sai, ce aude, ce vorbeste, ce gandeste. Absolut tot! Omul este propria sa tehnologie de supraveghere cand a fost pusa pe el tehnologia amintita mai sus RNMV. Inclusiv cand este la sfanta spovedanie este interceptat full complet.unii preoti stiu, altii nu. Multumim SRI si MAI! Patria a priori baaa! Democracy and rule of law ... Bla bla bla adica
RăspundețiȘtergerePoate ca o solutie ar fi sa ne intoarcem la presa scrisa. La asta v-ati gindit ?
RăspundețiȘtergerePentru mine, nascut si crescut in dictatura comunista, libertatea de expresie a fost tot timpul cel mai important drept. Cind am aflat ca primul amendament la constitutia US interzice Congress-ului sa dea legi in domeniul libertatii de expresie, am realizat ca aceasta interdictie categorica protejeaza si garanteaza supravietuirea celui de-al doilea amendament (dreptul de a detine arme). Care, la rindul lui, poate fi folosit la nevoie pentru protejarea primului amendament. Nici unul din cele doua drepturi nu poate exista fara celalalt.
RăspundețiȘtergereIn ultimele decenii, insa, cei care au pus stapinire pe SUA taie zilnic cite o feliuta (Salami slicing tactics) din cele doua drepturi, iar pe Curtea Suprema nu se poate conta. Eu nu am inteles niciodata cum e posibil ca cei 9 judecatori ai SCOTUS (presupusi a fi selectionati din super-elita juristilor) sa dea decizii cu un alt scor decit 9-0.
In privinta libertatii de expresie am inceput sa am unele indoieli dupa ce am dat peste Theodore Robert Beale (born August 21, 1968) (commonly known as Vox Day, Beale is an American activist and writer. He has been described as a far-right white supremacist, a misogynist, and part of the alt-right, "the most despised man in science fiction" - etichete care mie imi spun ca avem de-a face un baiat destept, care nu se lasa calcat in picioare). Citesc zilnic opiniile lui si il consider foarte inteligent.
Ce zice Vox Day:
"A fost o greșeală uriașă pentru Creștinătate să se lase înșelată de fraudulosul "drept la liberă exprimare", care a fost forțat de cei care au urmărit să submineze legile creștine împotriva blasfemiei. Acum există noi legi ale blasfemiei, dar cu oameni care se pun pe ei înșiși în locul lui Dumnezeu și al lui Iisus Hristos, și care sunt mai presus de orice critică.
Acesta e și motivul pentru care nu are sens să te abții de la a spune adevărul de teama posibilelor consecințe. Pentru că nu este suficient să îți ții pur și simplu gura, supunerea totală și disponibilitatea de a spune minciuni cu bună știință sunt cerințe obligatorii.
Ideologiile nu mai înseamnă nimic. De-acum identitatea dictează totul."
"Dacă vreți să faceți într-adevăr ceva, atunci căutați să obțineți autonomie tehnologică. Ce înseamnă asta? Cât mai puțin cloud, cât mai puțină externalizare."
RăspundețiȘtergereDa, asa e, insa e o solutie temporara (pina te vad aia ce faci), fiindca tot in curtea lor esti. Internetul (reteaua) e total controlat de CIA/NSA si pot sa-l opreasca oricind doresc in toata lumea sau pe anumite zone/teritorii/tari. Rusii au facut deja doua teste de decuplare/recuplare nationala la internet, fiind pregatiti sa se restringa, la nevoie, la un internet in interiorul granitelor. A propos: cunosc pe cineva care tot cumpara si vinde bitcoin. L-am intrebat (degeaba) de mai multe ori care ii e planul B in cazul in care nu mai are acces la internet.
O solutie temporara e si gab.com (Gab is the Home of Free Speech and the Parallel Economy. Join our community where people who support family, faith and free speech can speak freely and shop at businesses who share their values.)
La putin timp dupa "defectarea" lui Snowden (eu cred ca in cazul lui ghilimelele sint necesare), batrinul Jimmy Carter zicea intr-un interviu ca, atunci cind nu vrea sa i se citeasca corespondenta de labagiii de la NSA, trimite scrisori. Prin posta. Scrise de mina.
Subscriu.
ȘtergereŞi mai hilar e că Dan Andronic sare-n ajutorul lui Ion Cristoiu, cenzurat de YouTube, invitându-l pe canalul de YouTube al EVZ Play! Să-mi rază mie musteața dacă nu mi ți-l taie YouTube-ul pe Cristoiu şi de pe canalul Evenimentului Zilei! Dar, ce te faci că şi Blogspot, recte Blogger, e tot un produs al Google, la fel ca YouTube? Care-i planul dumneavoastră de independență tehnologică, deci?
RăspundețiȘtergereCrezi că nu știu în ce rahat sunt? Pe moment fac backup-uri. După ce s-o face nefăcuta(pe care mi-o tot coc tovarășii de la Google) o sa vad unde o migrez...
ȘtergereLive-uri pe Tiktok!
ȘtergerePoti sa iti faci server-ul tau pe care sa iti tii blog-ul si sa iti cumperi un domeniu (dar iti trebuie un server instalat cu un software pt asta.... sunt cunostinte tehnice de care ai nevoie sau pe care trebuie sa le platesti/suporti). Totusi depinzi de internet. Ai putea sa iti publici IP-ul ( ca sa nu fii legat de DNS). In mod ciudat internetul a fost gandit ca un sistem de comunicare liber ( "aparent") dar intra sub controlul celor de la butoane care l-au implementat....
ȘtergereVreti retele sociale fara cenzura, va mutati pe gab.com.
RăspundețiȘtergeresi pe gab.com ce anume detii TU personal?
Ștergeremacar daca ai fi recomandat o solutie descentralizata hostata pe un server personal. dar ce sa vezi? astea costa! si timp si bani!
ca daca nu te pricepi la IT o sa scoti bani grei din buzunar.
dar cum voi, astia care comentati pe aici nu aveti nici o legatura cu IT-ul si nici cu antreprenoriatul, nu este de mirare ca recomandati doar servicii "moca" mainstream din... SUA.
https://fediverse.party/
Nu pot sa inteleg de ce unii oameni inca isi mai pierd timpul sa vada ce fac/zic nulitati ca Nistorescu sau Cristoiu cand ei sunt irelevanti de cel putin 20 de ani. De altfel nici nu pot intelege cum cineva ii suspecteaza de inteligenta pe astia doi si pe altii ca ei.
RăspundețiȘtergereNu in ultimul rand, majoritatea oamenilor sunt incapabili sa priceapa niste lucruri absolut elementare!
https://mariussescu.ro/fara-facebook-instagram-si-linkedin-ati-mai-exista-pe-internet/
https://mariussescu.ro/facebook-nu-ne-apartine/
https://mariussescu.ro/afacere-platforme-gratuite/
Cristoiu a fost si in timpul pandemiei, si in timpul razboiului din Ucraina, si acum o oaza de jurnalism onest, de asta l-au cenzurat si atunci, si acum. Spre deosebire de "jurnalistii" din ziua de azi, el analizat coerent si fara partinire evenimentele. Si ceea ce este de apreciat si mai mult in cazul lui este curajul de a nu da inapoi chiar daca pierde bani. E mare lucru in ziua de azi, si cu siguranta nu este o nulitate! In ceea ce-l priveste pe Nistorescu, cred ca este mai dual!
ȘtergereNistorescu si Cristoiu nu sunt cu nimic mai prosti decat restul jurnalistilor si al lumii.
ȘtergereDiferenta dintre Nistorescu si Cristoiu, si restul jurnalistilor si al lumii, este ca cei doi s au hotarat ca sa nu se mai lase prostiti!
@Anonim 22 octombrie 2023 la 23:30
ȘtergereSi zici ca Cristoiu este o "oaza de onestitate"?
Probabil ca din cauza atator "anal(ize) coerente" a ajuns asa de sasait, balbait si de ilogic!
Vezi ce comenteaza mai jos:
eemilian 23 octombrie 2023 la 09:22
Anonim 23 octombrie 2023 la 11:39
@doru stoian
Mai usor cu "logoreea".
Saptamanal publici sute de comentarii, unul mai inutil si mai inept decat altul.
Cred ca este timpul sa lasi social media si internetul si sa te dedici unui stil de viata care se potriveste de minune cu intelectul si cu bugetul tau.
https://mutatlatara.ro/
https://www.delasat.ro/
Spiritul din om, este ucis/se cenzureaza inca din frageda pruncie, astfel incat, odata ajuns din adolescenta la maturitate, acesta devine/ajunge doar moroiul/strigoiul fiintei ce ar fi putut sa fie!
RăspundețiȘtergereSper ca n ai dat si tu in uok?
ȘtergereCum adica glas cenzurat din pruncie?
Tu ai crescut vre un copil?
Stii cu ce se manânca educatia?
Lăsând la o parte alte mesaje, asta e o chestie cât se poate de adevărată iar subiectul trebuie dezvoltat, ceea ce am să și fac cât de curând, că d'aia mi-am făcut sait. Menționez că am lucrat 14 ani și ceva în învățământ, deci s-ar putea să știu la ce mă refer.
ȘtergereAm fost eu insumi copil, dar spre deosebire de alti copii, eu am putut face diferenta intre educatie si invatatura, dupa modelul diferentei dintre: a face justitie si a face dreptate!
ȘtergereIon Cristoiu chiar avea nevoie sa fie cenzurat. E demult depasit, iar stangismul lui e deranjant. La asta daca mai adaugi superficialitatea ce il caracterizeaza, incapacitatea de a vorbi articulat, cenzura ii face bine, se mai victimizeaza un pic.
RăspundețiȘtergereFoarte bune observatii!
RăspundețiȘtergereDar s-a intrebat cineva daca cenzura are utilitate si ce parti bune are?
1. Cenzurati, oamenii se vor reprofila din sportul national in a comenta; actiunea, activitatile, proiectele sunt opusul comentariilor, navigarii defulative.
2. Cenzurati, unii vor intelege de nevoie, ca lumea se schimba si luxul libertatilor de exprimare se cam incheie; vor avea mai mult timp liber, vor renunta la acea masturbare mentala indiferent de tenta acesteia-conspirationista, mistic-religioasa, apocaliptica, fatalist-agresiva, de sexpert/analist politic, social, de "psihanalist" care identifica profiluri pe net.
3. Fenomenul de contagiune-cenzurarea unor postari incorecte politic face un bine celor care le-ar fi citit, dezoltat, ar fi raspuns, intrand si ei in anumite vizoare; nu toti sunt avocati propagandisti cu spate, care pot declara orice in pandemie, despre incalzirea globala fara vreun risc.
4. In cazul particular cristoiu...e salutar ca in sfarsit se intampla. Poate unii dintre voi sunteti satui de anal-istii din '90 incoace care si-au luat simbrie 3 decenii aberand pe rupte, scriind la comanda fara vreo urma de modestie (inclusiv obiectivitate) stiintifica; n-au treaba cu stiintele in care se pretind experti.
Punctul 3, e singurul valoros! Restul s ar traduce:
Ștergere"Hai! Gurea! La ocna cu voi .... animalelor!"
Cenzurand inchizi toate supapele de la cazan prin care oamenii isi pot manifesta eventual nemultumirea. Si o sa iti explodeze mai devreme sau mai tarziu cazanul in fata.
ȘtergereCenzura va fi cea mai blanda dintre cazne!
RăspundețiȘtergereProcesele intentate in baza turnatoriilor -Vanatorile de Vrajitoare - vor fi cele mai rele!
"90:3 Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi
Ștergerede cuvântul tulburător.
90:4 Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile
Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura
adevărul Lui.
90:5 Nu te vei teme de frica de noapte, de
săgeata ce zboară ziua,
90:6 De lucrul ce umblă în întuneric, de molima
ce bântuie întru amiază.
90:7 Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece
mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor
apropia.
90:8 Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea
păcătoşilor vei vedea." ...
Ar fi inuman sa-ti raspunda cineva incat sa nu pricepi, si ceilalti sa rada. Dar e uman, n-ai scuze, pentru ca nu dialoghezi prin urmare nu poti fi afectat de nimic. Am studiat si ADHD-ul pe care se pare ca il simulezi binisor, si alte forme de diverse, sa zic asa. Cam improbabil sa subzisti atatia ani cu psihologia afisata.
Ștergeredaca tot vorbim despre cenzura...
RăspundețiȘtergerehttps://www.armstrongeconomics.com/world-news/corruption/german-authorities-kidnap-reiner-fuellmich-in-mexico-interview-with-fuellmich-and-the-covid-investigation-committee/
https://www.armstrongeconomics.com/international-news/germany/has-the-rule-of-law-collapsed-in-germany/
A ajuns Google să facă bilanțuri că la penitenciarul Gherla sau la plutonul de recruți a lui moș Teacă)! CEO google România Elisabeta Moraru,se laudă cu câți a suspendat(persoane,site-uri,conturi,bloguri etc.) și cum niște habarniști luptă cu fake news și propaganda rusă ! Pentru un sistem,cei mai periculoși sunt lucrătorii proști și harnici !
RăspundețiȘtergere"Nu va temeti!" Zice Isus Cristos!
ȘtergereTotul se defecteaza! .... Fara sa l saboteze cineva!
"Fiecare pasare, pe limba ei piere!"
"Ce dai, tot aia primesti!"
Biden a uitat aseara ce voia sa spuna lumii, sau a renuntat, enervat de jurnalisti?
Nu le mai ajunge painea la influenceri?
RăspundețiȘtergereLasa ca are Goagal grau inepuizabil, din Ucraina!
lui Cristoiu cred ca sistemul ii face publicitate prin victimizare, poate cazuse intr-un con de umbra. In ultimii ani nu s-au mai nascut pui vii.
RăspundețiȘtergereS or fi saturat, si Cristoiu si Nistorescu, ca sa plescaie in vazul lumii cacat sublimat in mancare "sanatoasa", si de aia s au apucat s o "vomite" in ultimele clipe ale vietii lor!
Ștergere"Intoarcerea Fiului Risipitor" e intotdeauna binevenita in Ochiul lui Dumnezeu!
Cenzura este mijlocul prin care, unii dintre propagandisti se urca in pom, doar pentru a urina in capul celor ramasi jos!
RăspundețiȘtergereLupta pentru supravietuire, n a fost niciodata o lupta dreapta/cinstita!
"Spionarea individului începe de la cele mai mărunte device-uri folosite: telefonul, ceasul, televizorul, chiar și luminile smart instalate în casă."
RăspundețiȘtergereAvertizorul de gaz pe care suntem obligati sa-l tinem in priza de 10 ani are microfon care bate la SRI? Repartitoarele cu radio de pe calorifere transmit video in direct din dormitor? Apometrele cu radio la 868 MHertz, care emit la fiecare 30 de secunde, amplasate fiind pe langa toaleta, transmit imagini cu anusul nostru? Si conversatiile care fac sa rezoneze usa de la baie se aud in direct la servicii? Radiofrecventele acestea incrucisate de la atatea aparate, ca si repetitoarele din casa scarii de bloc ale vodafone, digi, orange pot face harta cu indeletnicirile noastre in casa in fiecare secunda? Intreb pe bune.