Căruța care mergea în toate direcțiile în același timp

Ce poți înțelege de la un om beat? Acum face un pas înapoi, apoi unul lateral pentru ca, după ce stă într-un  echilibru instabil, o ia la goană și face șapte pași în față. Apoi se împiedică, pare că se prăbușește, dar, salvator un vârf de deget care atinge pământul îl echilibrează ca prin minune. Îl vezi ridicându-se aproape falnic și zică că și-a revenit. Face doi pași înainte aproape perfecți. Chiar te miri cum de i-a ieșit atât de bine. Apoi pare că tremură, dar din nou reușește să meargă binișor. Însă următorul pas îi devine nesigur, iar ceața care i se așterne pe ochi îl face din nou confuz și spectacolul de reia. E un teribil meci pe care-l dă cu gravitația, ceva asemănător luptei pescarului cu aducerea unui pește agitat la mal. Trage de fir, îi mai dă drumul, apoi iar trage și tot așa până când prada obosește și, epuizată o sfârșește în minciog. La fel e și cu bețivul. Neiertătoare, gravitația îl poartă ba într-o parte, ba în alta. Un spectacol la care copiii râd strașnic și care, inevitabil, se sfârșește cu victima obosită și copleșită picând într-o poziție straniu-hazlie, numai bună de devenit imagine virală.

Cam așa stă treaba și cu FED-ul. Au tot anunțat belicos că vor crește dobânda de intervenție, că luptă cu inflația, că sparg tot ce prind în cale, dar, mai ales, că dobânzile mari „sunt aici ca să stea multă vreme”. Mă uit la bietul Jerome Powell, acest călăreț al unei iepe moarte, cum tot iese încercând să ne păcălească, asemeni unui iluzionist ratat care scoate iepuri de carton din joben. În urmă cu două săptămâni Powell era foarte ferm: politica dobânzilor mari merge mai departe! Acum și-a schimbat opinia la 180 de grade: nu mai creștem dobânzile, iar anul viitor vor fi operate diminuări ale acesteia. Păi stai că n-am înțeles! Care-i politica justă? 

De fapt aici e șmecheria. Mașinăria de bani americană e absolut scăpată de sub control. Pur și simplu, indiferent ce i-ai face produce pagube. Dacă ții dobânda jos, banul se devalorizează că doar isteria producerii banilor din nimic n-are cum să ducă decât la împrumuturi aberante și la creșterea masei de dolari. Adică la tovarășul Mugabe. De partea cealaltă, creșterea dobânzii sufocă statul american care-i supraîndatorat și atât de corupt încât pentru a putea funcționa are nevoie de alte împrumuturi gigantice. Deci ce să faci? Distrugi statul cu dobânzi mari, cauzând daune șmecherilor sau stimulezi șmecherii cu dobânzi mici distrugându-ți moneda care, în final, ca efect al lipsei de relevanță, îi va decima tot pe șmecheri? Înțelegeți dilema? Indiferent ce-ai face, tot acolo ajungi. „Gravitația” normalității lucrează obosind mașinăria până la momentul picajului în poziția hazlie din care absolut toți se vor întreba: „Cum de-am fost atât de proști încât să credem în iluzia asta?”. Dar, desigur, perplexitatea se va dovedi inutilă atâta timp cât va fi prea târziu.

Spectacolul, pentru cei care știu să-l privească, e de-a dreptul macabru, cu intervale hiper-comice. Să vă dau un exemplu. Mega-băncile americane sunt, mai toate, falite. Dar își trag în continuare profiturile din tranzacții cu risc ridicat. Cum arată o asemenea tranzacție? Tradus în limbaj simplu, ar suna cam așa: „Pariez pe pariul pe care l-a făcut X când a pariat pe pariul făcut de Y care, la rândul său, a pariat pe pariul făcut de Z pe riscul de default al unui portofoliu compus din trei pătrimi credite de nivel A neasigurate, jumătate din pătrime pe credite de nivel C asigurate și cealaltă jumătate compusă din pariul lui Q pe pariul lui H că pariul lui J pe riscul de default al unui portofoliu compus din credite ipotecare în proporție de 20%, credite auto de tip C asigurate în proporție de 70%, în proporție de 45% și credite de studii în proporție de 35%”. Dar ăstea sunt păcănele! - veți exclama cu surprindere și într-adevăr, aveți dreptate. Fix asta e, dar mai intervine ceva. Puneți un levier de 10-20 de ori la fiecare nivel și-o să vă îngroziți de ce iese la final. Acestei groaze adăugați scenariul pe care-l întâlnim în realitate unde, de obicei, vedem leviere de până la 300. Interesant, nu-i așa?

După accidentul din 2008, autoritățile sunt îngrozite ca necesitatea de salvare a băncilor din 2008 să se repete. De altfel, vă pot spune că nu va mai exista așa ceva pentru că pur și simplu nu mai e posibil. Cidul doar o singură dată poate ieși mort călare la război și asta în legendă! Gogoașa mincinoasă s-a umflat atât de tare încât nu mai poate fi salvată indiferent de „voința politică”. Dar interacțiunile sunt extrem de interesante. Autoritățile federale vor să impună mărirea capitalului de nivel 1 pentru băncile cu expunere pe active de risc ridicat. Asta lovește în moalele capului mega-băncile de pe Wall Street, astfel încât așa ceva e inacceptabil. Și ce credeți c-a ieșit peste noapte? O campanie de toată frumusețea derulată pe televiziuni și pe net, al cărei mesaj e „Americans can't afford Washington's new capital regulations”. Cine derulează campania? Opt balene universal cunoscute: JPMorgan, Morgan Stanley, Wells Fargo, Bank of America, Goldman Sachs, Citi, State Street Corporation, BNY Mellon. Numai nume finuțe. E cât se poate de limpede  că avem de-a face cu o campanie de PR înșelătoare, dar ne mai luăm de la asta când clipurile au început deja să prăjeacă creierii contribuabililor inepți? Dacă sunteți curioși, puteți merge pe site-ul campaniei, americanscantaffordit.com .

Ceea ce trebuie să reținem sunt însă elementele esențiale. Politica de dobândă mare nu mai e funcțională.Asta înseamnă că FED-ul se va întoarce în jos, astfelîncât activele fizice vor crește generând inflație. E în logica lucrurilor deoarece sunt impulsionate de politica de câștiguri a șmecherilor care, bazându-se pe costul insignifinat al împrumuturilor produc bani cu nemiluita. Încercarea politicului de a mai domoli „instinctul” speculatriv al marilor mahări se lovește de campaniile de PR și lobby-urile intense astfel încât nu se poate face nimic nici aici. Ce rămâne? Traseul clasic, cel pe care l-am denumit „autostrada Mugabe” și care, în scurt timp, se va transforma în „pista de decolare Mugabe”. Doar că toate acestea sunt imaginile care sunt proiectate pe retina celor îmbătați de drogul banului. Și, până la urmă, gravitația normalității își va face datoria iar imaginea pe care o vom vedea va fi de-a dreptul dezolantă.