Ca în fiecare an, în anul care a început, am făcut niște predicții. Și cum am ajuns pe final de an, este momentul să analizăm ce-am prezis și ce s-a îndeplinit. Articolul original îl găsiți aici, iar în continuare vom lua punct cu punct la disecat. Să începem:
- Din punct de vedere geopolitic, războiul din Ucraina va continua. Ruşii au tot interesul să sece „Occidentul Colectiv” atât financiar cât, mai ales, militar. Experienţa ne-a arătat că maşina de război rusească funcţionează din ce în ce mai bine, în timp ce în ograda adversarilor lucrurile încep să se complice. - Corect
- Rusia va continua să fie susţinută puternic de „Non-Occidentul Colectiv”. Aceasta o va ajuta să-şi păstreze economia în continuare funcţională, la un nivel surprinzător faţă de dezastrele „prevăzute” de SUA şi ciracii lor. - Perfect adevărat, fix așa s-a întâmplat. Rezultatele economice ale Rusiei sunt surprinzătoare pentru toții cei care „prevedeau” un dezastru economic. Așa cum am spus, sancțiunile occidentale sunt frecție la un picior de lemn.
- Ca efect al Războiului, preţurile energiei vor creşte la nivele mult mai mari decât în prezent, dezechilibrele devenind regula pieţei. Rusia va finaliza acordurile cu China în vederea suplimentării conductei siberiene de gaze şi, în acelaşi timp va accelera dezvoltarea altor pieţe de desfacere. TAPI devine o conductă esenţială pentru ruşi; au acordurile şi participarea tuturor ţărior prin care trece, astfel încât ar trebui să vedem începutul construcţiei sale. Beneficiarii principali - India și Pakistanul - se bazează pe conducă pentru rezolvarea problemelor energetice actuale, dar mai ales a celor viitoare. - Parțial îndeplinită. Prețurile energiei nu au crescut, ci au stagnat, cu o creștere marginală. Conducta siberiană se află în negocieri avansate. TAPI a început să se construiască. Pakistanul a semnat în iunie o convenție cu Turkmenistanul pentru construcția conductei. În partea afgană încă se caută modalități eficiente de protecție a construcției.
- Economiile europene îşi vor continua căderea, în timp ce mişcările centrifuge se vor acutiza. Vom vedea tot mai multe exemple de nesupunere civică. Germania şi Franţa vor fi campioanele demonstraţiilor de stradă, însă fără mari şanse de dărâmare a protipendadei politice. - Parțial îndeplinită Din punct de vedere al căderii economice, al nesupunerii civice și al demonstrațiilor, previziunea se confirmă. Din punctul de vedere al acutizării tendințelor centrifuge, încă acestea nu se manifestă atât de pregnant precum prevăzusem. Mai mult, în Polonia au câștigat teroriștii lui Tusk, care vor realinia țara la degenerarea europeană.
- Tensiunile dintre China şi Taiwan se vor acutiza. Cel mai probabil, China se va limita la operaţiuni de intimidare deoarece nu are curaj să rişte o confruntare directă cu SUA pe modelul Rusiei. - Corect, fix așa s-a întâmplat și încă se îmntâmplă.
- Din punct de vedere monetar, dedolarizarea va continua într-un ritm accelerat. Rusia este prima economie a lumii care s-a dedolarizat complet. În locul dolarilor, Rusia şi-a făcut rezerve în yuani. De asemenea, a implementat teribil de rapid convenţii bilaterale cu Turcia, Iarn şi o droaie de alte ţări partenere din Africa(pe care le susţine şi unde are numeroase oportunităţi politico-economice). Cel mai mare parteneriat pentru Rusia se află abia la început, anume cel cu India. De asemenea, un contract similar se va semna cu Pakistanul. Aceste contracte bilaterale rezolvă atât problema exporturilor cât, mai ales, pe cea a importurilor. - Corect, mișcarea de dedolarizare a continuat, iar disperarea SUA se vede în acțiunile sale externe. Una dintre cele mai vizibile a fost impunerea deviantului Milei în Argentina. E de urmărit cât timp va rezista coada de topor acolo.
- Anul acesta vom observa o continuare a creşterii dobânzilor. Cel mai probabil FED-ul va fi Banca Centrală care - pe fondul neputinţei statului american va da semnalul reducerii dobânzilor. Asta înseamnă că anul acesta vom vedea pentru scurt timp un vârf absolut al dobânzilor. - Corect, am intuit perfect mișcarea. Sper că vă amintiți că recent Powell a anunțat că va urma scăderea dobânzii.
- China va continua să crească accelerat după dezastrul numit „COVID Zero”. Posibil să depăşească 6%. Povocările însă rămân în condiţiile existenţei unor dezechilibre interne destul de serioase. - Corect, dar aici m-am înșelat cu aproape 1%. Din datele pe care le am îmi rezultă că vom asista la o creștere a Chinei de 5.3%, peste cele 5% pe care le estimaseră autoritățile, dar sub estimarea mea de 6%. Oricum, performanțele Chinei sunt remarcabile deoarece se dezvoltă într-un mediu ostil. Mai mult, China devine din ce în ce mai puțin dependentă de SUA. Pe măsură ce-și diversifică partenerii, are grijă să se izoleze de SUA.
- India va fi campioana creşterii economice. Cel mai probabil se îndreaptă către un an economic excepţional. - Predicție corectă: India va crește cu 7% anul acesta fiind campioana lumii. Însă, din păcate pentru indieni, creșterea economică este mâncată de evoluția inflației, astfel încât indienii de rând nu vor simți mare lucru din actuala expansiune.
- Rusia se va menţine e linia de plutire, Anglia va cunoaşte o contracţie serioasă a PIB-ului - alături de ţările europene, iar SUA va cunoaşte provocări bugetare teribile. Republicanii vor încerca să reducă deficitul bugetar punând presiune asupra armatei şi a operaţiunilor pe care SUA le desfăşoară în Ucraina. - Corect. Singura excepție e dată de Anglia care încă își cosmetizează datele pentru a „da bine”. Chiar și așa însă, economia este, din punct de vedere tehnic, în recesiune. Cel mai probabil dezastrul îl vom vedea în anul care vine
- Cel mai probabil cea mai mare recesiune a istoriei va începe. - Incorect deoarece, chiar dacă vedem semnele peste tot, dezastrul încă nu a început.
- Bursele vor cunoaşte corecţii serioase deoarece după ceaţa „creşterii cu orice preţ” se va reveni la evaluarea corectă a valorii companiilor listate. Iar majoritatea covârşitoare sunt mai mult decât supraevaluate. - Incorect. Cu toate că într-un mod inexplicabil, creșterile au continuat. Dow are un avans de peste 12% ceea ce, într-adevăr, e o nebunie. Dar știți cum e: ca să cazi cu 90%, trebuie să ai de unde. :)
- Sectorul tehnologic va cunoaşte o cădere abruptă. Concedierile masive vor continua, iar cotaţiile companiilor tehnologice se vor prăbuşi. - Incorect. Cu toate că au fost concedieri masive, companiile tehnologice au crescut anul acesta.
- Criptomonedele vor continua tendinţa de devalorizare. Practic doar Bitcoinul şi Ethereum-ul vor mai avea fundamente pentru evoluţii pozitive. - Corect, în afară de BTC și ETH, restul și-au pierdut avântul.
- În ciuda restricţiilor TikTok a crescut în SUA, punând probleme serioase în ceea ce priveşte controlul algoritmului său de către China. De fapt, marea problemă a americanilor este aceea că TikTok a reuşit să depăşească în utilizare reţelele sociale americane, fiind foarte posibil să vedem o acţiune în forţă, gen cea de „limitare” a Huawei pentru a permite întâietatea companiilor Apple şi Samsung, controlate de ideologia occidentală. - Corect. Interdicția utilizării TikTok pe dispozitivele agențiilor guvernamentale nu a putut opri evoluția pozitivă a aplicației.
- Este extrem de probabil să vedem începutul căderii Google. Căutarea pe internet va evolua, astfel încât, cel mai probabil, de noul val va profita Microsoft. Introducerea tehnologiei ChatGPT pentru căutare va reprezenta o trecere masivă la nivelul superior, în care nu se mai caută link-uri, ci concepte. - Corect. Bing a câștigat destul de bine anul acesta, iar picajul Google se vede. Un indicator este disperarea Google de a semna cu Apple pentru ca motorul său de căutare să fie implicit pe dispozitivele companiei. Afacerea căutării pe internet începe să se diversifice. De exemplu eu, în aproximativ 80% din căutări utilizez Brave. De aceea consider că actuala erodare a Google va continua.
- AI-ul este noul IT. Cei care doresc să beneficiieze de viitorul mega-val ar trebui să se specializeze în AI. De fapt, ceea ce vom vedea anul acesta va fi o extindere teribilă a AI-ului în toate domeniile de activitate. - Corect. O să detaliez subiectul într-un articol viitor
- Cel mai probabil Rusia şi China vor reuşi anul acesta să treacă peste restricţiile impuse de SUA pe piaţa tehnologiilor înalte. Rusia va prezenta versiunea beta a maşinii sale de litografiat, realizată 100% cu tehnologie rusească, în timp ce China va continua să-şi îmbunătăţească cercetarea şi capacităţile de producţie a circuitelor integrate. Va fi o explozie de procesoare independente, menite a acoperi cererea din ce în ce mai mare de procesare în vederea implementării diverselor modele AI - Corect
- Economia de război se va vedea peste tot. Aceasta presupune o diminuare a globalizării şi investiţii pentru repatrierea producţiei. - Corect, cu o excepție: repatrierea se face acolo unde se poate, adică unde există energie suficient de ieftină pentru a face mediul respirabil. După cum vedem, Germania își externalizează industria.
- Se va accentua tendinţa de diminuare a influenţei centrilor globalişti gen Davos sau păduchelniţa organizaţiilor Soros. -Corect
În concluzie, au fost 20 de predicții pe care le-am publicat. Dintre acestea 3 nu s-au îndeplinit, iar trei au fost parțial îndeplinite. Restul adevărate. Așadar, în termeni procentuali avem așa:
- 15% dintre predicții nu s-au îndeplinit
- 15% dintre ele s-au dovedit parțial adevărate
- 70% s-au îndeplinit
Cred că e un scor onorabil. Le mulțumesc tuturor celor care zi de zi îmi „demonstrează” cât de varză sunt, cât de paralel merg cu realitatea s.a.m.d. Posibil să aibă dreptate în lumea lor mică.
Ai grijă să nu ți se urce la cap Succesul!
RăspundețiȘtergereNu mi s-a urcat din 2007. De ce mi s-ar urca acum?
ȘtergereExact asta ziceam și eu. Care succes?
Ștergeremultumesc pentru informatii!
RăspundețiȘtergereMa leg de sanctiuni.
RăspundețiȘtergereSe numesc auto-sanctiuni, sabotaj intern. Pentru sabotaj in comunism erai bagat in puscarie. In capitalismul american(existen in Romania), nu norvegian (promis noua) pentru sabotaj si auto-sabotaj esti premiat.
Câțu saboteaza tara si ia premiu.
Joe Biden saboteaza SUA si ia premii. Trump vrea sa faca ceva pentru tara si o ia in bot.
Singurii care vor sa faca ceva pentru tara lor sun rusii, chinezii si nord coreenii.
Incercati sa faceti ceva bun pentru tara si veti fi amendat.
Sanctiunile contra Rusie transmit un mesaj puternic in toata lumea: " nu mai fiti patrioti!!!!"
Patriotii nu sunt globalisti ci localisti. Localismul e descurajat. Totul trebuie condus de la centru.
Referitor la poza atașată articolului, opinia mea e că realitatea este de fapt întruchipată de imaginea reflectată în globul de sticlă: lumea este într-adevăr cu susul în jos!
RăspundețiȘtergereȘi așa cum spunea DD într-un articol recent, doar un cataclism mondial ar mai putea-o întoarce la poziția firească. Ce păcat, însă, că nu o vom mai vedea și noi...
Daca Germanianisi externalizeaza productia de ce nu vin la noi? De cand asteptam sa fim chinezi si noi si ei tot ne ocolesc. De ce?
RăspundețiȘtergereLe dam padurile si petrolul si isi bat joc de boi cu un schengen aerian.
Cat de bou poti sa fi ciolacule? Baga mai mare, omologii bulgari rad de tine cat de bou esti.
Dane, ai scris pe telegram de Mediterana. Nu pot comenta acolo ca nu sunt in grup. Dar zic aici.
RăspundețiȘtergereDaca intradevar se deschide Polul Nord acesta e un eveniment istoric mare de tot. Va schimba cursul istoriei de la Imperiul Roman.
Mediterana sa devina o balta simpla?
E ceva catastrofal.
E mai rau decat Hiroshima.
E dooms day.
Este apocalipsa cap 20:10 unde leaga pe Satan.
E evenimentul epocal asteptat de milenii.
E ceva ce nici nu constientizam.
E sfarsitul si inceputul unei noi vieti.
E moartea Venetiei si Imperialismului Apusean.
Este sfarsitul colonialismului european.
E moartea unei dictaturi.
E ceva colosal.
Raspunde-mi la comentariul acesta cu userul tau de Telegram si o sa-ti dau accept. Din pacate am f. multe cereri în așteptare, dar n-am mai dat OK-uri din cauza spam-ului.
ȘtergereGata, am rezolvat!
ȘtergereVă mulțumesc!
ȘtergereCrăciun fericit Dan Diaconu!!
Fiecare in lumea lui mica, se vede cu bula mai mare decat a vecinului ... din stanga, ca n drepta nu se uita, ca sa nu se demoralizeze/decada psihic!
RăspundețiȘtergere70% corect predictive judgement au doar super forecasters… adică grupuri mari de până la 2000 de oameni care colaborează și își reajustează opiniile în funcție de informația nouă. 50% este basic coin flipping performance. Dacă ar fi să fac un procentaj pe tema asta, l aș face weighted average…
RăspundețiȘtergereNu domnule Diaconu, influența Forumului Economic Mondial și a organizațiilor tip Soroș nu a scăzut ci în urma reacțiilor populației vizavi de ce s-a petrecut în plandemie, activitatea lor a trecut în faza de politică a parazitului. Ce face parazitul? intră pe nesimțite în organismul gazdă care de fapt îl și hrănește după care în timp ce-l secătuiește de resurse caută să-și facă prezența cât mai puțin deranjantă. Tenia intră în organism prin intermediul ouălelor aflate pe alimentele nespălate. După ce ajunge în intestin, chiar dacă se hrănește din ce avem noi acolo, nici nu murim și nici nu avem niște simptome care cu adevărat ne îngrijorează ca să mergem imediat la medic și să o ucidem. Dacă ar veni la noi târându-se ca o râmă am călca pe ea și am zdrobi-o. În momentul de față organismele internaționale (ONU, OMS), guvernele și parlamentele hrănite de noi, emit tot felul de legi și acorduri pe bucățele, care nouă nu ni se par la prima vedere ofensive. Toate aceste entități au oameni prezenți în FEM și care fac politica FEM și a lui Soroș. Peste nu foarte mult timp, acest puzle de legi și acorduri vor funcționa într-un tot/sistem unitar și la momentul intrări lor în funcțiune noi vom deveni sclavi dacă nu le oprim. FEM și organizațiile soroșiste doar s-au camuflat și acționează din umbră, atâta tot. Domnul Kaka Schwab a fost convins că noi nu vom mai putea de drag la ideea transumanismului, a fericirii fără proprietate și a vaccinării perpetue. Lumea însă s-a cam prins că nu e de bine.
RăspundețiȘtergere70%, va puteti angaja consilier la un mare smeker al planetei !
RăspundețiȘtergereE invers: cu 70% pot angaja consilier orice șmecher al planetei! :)
ȘtergereVizita lui Xi în America. Predicție îndeplinită. Heheheh
RăspundețiȘtergereMargaret Thatcher a zis ca Russia ar ajunge cea mai bogată țară din lume. Tocmai se îndreaptă acolo după războiul din Ucraina. Iar Europa fără resursele din coloniile africane va ajunge o colonie din lumea a 3-a a SUA in câțiva ani.
RăspundețiȘtergerehttps://youtube.com/shorts/jl9vSdAYWDA?si=5vlhTG1aqe-GjcUi
Rusia a devenit cea mai mare economie din Europa și deja respiră Japonia în cursa pentru locul al patrulea în lume, a declarat consilierul prezidențial Maxim Oreshkin într-un interviu pentru revista Expert. Potrivit acestuia, economiile SUA, Japoniei și UE își pierd din importanță.
„China a devenit economia lider, Rusia a devenit cea mai mare economie din Europa, care deja respiră spatele Japoniei în cursa pentru locul al patrulea. Și economiile asiatice au urcat foarte serios în clasament. India a ocupat locul al treilea, Indonezia a urcat pe locul șapte și va începe în curând să asalteze poziția Germaniei, care ocupă locul șase”.
Prosperitatea UE s-a bazat pe accesul confortabil la resursele energetice din Rusia și pe utilizarea producției ieftine în China. Dar economia nu este singurul factor de instabilitate; cele sociale sunt de asemenea foarte puternice.
Din chatul principal Slavyangrad:
Bravo:
Da, cum are Germania un PIB mai mare decât Rusia pe locul 1? Totul despre Germania în comparație cu Rusia este mai mic, mai puține resurse, o țară mult mai mică, mai puțini oameni, dar au un PIB mai mare?
Levente:
Pentru că trăim în secolul 21. În era serviciilor, internetului, inteligenței artificiale, cunoștințelor, orice. Sunt necesare resurse, dar nu semnificative, cum odată agricultura era cea mai importantă, iar acum este aproape o eroare de rotunjire.
Răspunsul Zin:
Atunci când o parte semnificativă a PIB-ului tău constă în șoferii Amazon care livrează produse marijuana de mare potență fetelor OnlyFans, este într-adevăr o economie productivă?
Momentul tău de Zen...
Felicitari! Suntem mandri de tine
RăspundețiȘtergere