joi, 28 decembrie 2023

Despre Marea Roșie și echilibrul care trebuie să-i urmeze


De-o istorie încoace, un neam de șmecheri reușește să trăiască speculând munca celor pașnici. Nu, nu e vorba de o națiune specială, de o rasă sau de o sectă, ci de oameni având  apucături similare. Aventuroși din fire, obișnuiți să-și pună viața la bătaie cu un firesc înfiorător, aceștia au trăit mereu din aventură și din munca celorlalți. Cu toate că îi poți găsi în orice națiune, ceasul istoriei i-a grupat în diverse zone ale lumii. Au fost fenicienii, apoi venețienii, apoi genovezii, englezii și acum americanii. Ce-au avut toți aceștia în comun? O știință simplă și complexă în același timp: stăpânirea mărilor. Comerțul i-a îmbogățit, transformându-i din simpli comercianți în imperii, în stăpânitori aspri, dominatori ai timpului lor. Doar că istoria ne-a arătat mereu că nu suportă excesul și a readus de fiecare dată echilibrul. Toate imperiile mării și-au găsit sfârșitul în mare, atunci când pământul a reacționat.

Iată-ne acum într-un asemenea moment. SUA, imperiul mării, se vede atacată fix în fieful său. Având baze militare peste tot în lume și acționând ca un ocupant global, SUA se vede atacată într-un punct nodal de un adversar infinit mai slab: Yemen. De fapt nici măcar nu e vorba de întregul Yemen, ci de jumătate din această țară, aflată sub conducerea rebelilor Houti. Povestea e veche, iar cei care-mi citesc blogul știu detaliile luptei dintre rebeli și Arabia Saudită. Știu crimele atroce împotriva șiiților din Yemen, acoperite cu dibăcie de media occidentală. De atâta amar de vreme, rebelii Houti sunt într-un război total de eliberare. Acum, cu nebunia din Gaza, au devenit singura forță care se opune genocidului de acolo. Ca să ne înțelegem, palestinienii au reușit să joace atât de prost încât nu au sprijinul nimănui. Nu pot avea sprijinul Iranului, al Siriei și al Hezbollah(așa cum susține SUA) deoarece Hamas a luptat în Siria împotriva intereselor polului șiit. Așadar, din partea acestor țări, există un sprijin care se limitează la declarații împotriva Israelului. Din partea sunită(Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt, Iordania, etc.), de asemenea nu pot avea sprijin întrucât toate aceste țări, în ciuda declarațiilor belicoase, primesc bani prin spate de la SUA ca să stea în banca lor. Și uite așa, palestinienii au fost aruncați într-un scenariu imposibil, în urma căruia vor fi deposedați de pământurile natale. De altfel, „operațiunea expulzarea” e în plină desfășurare.

În tot decorul care părea unul clasic, apare buturuga mică Yemen care riscă să răstoarne carul mare al „sistemului internațional bazat pe șmen reguli”. Yemenul - care-i un proxy al Iranului - se opune Israelului. Doar că nu are capacitatea tehnologică de a ataca Israelul. Mă rog, au făcut-o ei, dar într-un mod aproape hilar, prin trimiterea de drone care, cel mult, pot avea succes doar dacă antiaeriana israeliană ar suferi în același timp de plictis, delir psihedelic și depresie cu risc suicidal. Disperarea în fața acestei neputințe i-a făcut pe houti să se îndrepte spre vasele care trec pe sub nasul lor. Și, sub amenințarea că nu vor mai permite navelor israeliene să treacă prin proximitatea lor, au reușit să provoace un haos de nedescris. Fiind așezați într-o zonă extrem de ofertantă, la intrarea în Marea Roșie și controlând astfel întreg traficul prin Suez, Yemenul rebelilor Houti a provocat un haos la care nu s-ar fi gândit nimeni. Marii transportatori internaționali, considerând zona riscantă, au hotărât să evite Suezul, mergând pe drumul clasic, cel care ocolește Africa. 

SUA s-a activat imediat, declanșând „Operation Prosperity Guardian”. Așa cum le stă în obicei, au întocmit cu de la sine putere o coaliție internațională care ar fi trebuit să patruleze acolo în vederea combaterii fenomenului Houti. Doar că a înregistrat un eșec major întrucât Spania, Italia și Franța au respins participarea la operațiunea americană. Și au făcut-o din două motive. În primul rând pentru că e o operațiune scumpă, iar aceste țări sunt deja la fundul sacului și - nu în ultimul rând - ca efect al puterii din ce în ce mai mare a retoricii musulmane din țările lor. Masiva imigrație musulmană a înclinat balanța demografică astfel încât acum face imposibilă participarea statelor respective la acțiuni de lichidare a unor musulmani. Și-așa, musulmanii cu greu sunt ținuți în frâu pentru a nu provoca nesupunere civică deoarece țările respective susțin genocidul israelian din Gaza. O acțiune împotriva yemeniților ar fi fix cuiul care lipsește de la cosciug!

Iată că acum SUA se vede singură în fața unei probleme masive. Teoretic ar trebui să apere navele care trec pe-acolo. Practic, în ciuda faptului că pare ceva facil, este de fapt foarte greu întrucât orice accident se sparge în capul lor(de aceea, după Vietnam, mereu se ascund în spatele unor „coaliții”). Yemeniții pot avea răbdare pentru a da „marea lovitură” și ceva îmi spune că pregătesc asta sub coordonare iraniană. Iar orice lovitură pe care SUA o înregistrează acolo este, în mod direct, o lovitură în statutul său. 

O să mai amintesc încă un element pe care vi l-am povestit zilele trecute: rușii au deschis traseul arctic, unul pe care-l controlează și-l întrețin 100%. Nu știu de ce, dar acțiunile yemeniților mi se par a fi destul de binevenite pentru ruși. Și, dacă vreți, am putea spune că ceea ce se întâmplă(sau, mai bine spus, ceea ce se va întâmpla) în Marea Roșie este echivalentul atentatului de la Sarajevo din 1914. 

O putere hegemonică ajunsă în dezastru, epuizată și abia târându-se, este acum într-o ciudată confruntare cu inamic difuz, infinit mai slab dotat, dar extrem de greu de identificat.  Inamicul SUA nu e doar Yemenul rebelilor Houti, ci este întreaga lume. Doar câteva părți ale sale mai țin cu SUA, dar și acelea extrem de interesat. Dacă vreți o comparație, SUA e unchiul bogat aflat pe patul de moarte și căruia moștenitorii nu știu cum să facă să-i câștige încrederea în timp ce-i fac un vânt mai rapid spre groapă. Și uite-așa, în scurt timp vom înțelege cu adevărat cât de sugestivă e denumirea Mării Roșii.   

Realitatea ne va arăta cum se restabilește echilibrul. Transferul de la unipolarism la multipolarism se va face indiferent de cum ar juca hegemonul actual. La fel și tranziția de la mare la pământ se va vedea din ce în ce mai clar. Și asta nu pentru că ar fi în folosul cuiva, ci pentru că așa merg lucrurile. A venit vremea ca șmecherii să-și reia locul marginal pe care li l-a rezervat istoria. Civilizația se face pe pământ, nu pe ape!

16 comentarii:

  1. Grupul Houthi yemenit a amenințat duminică coaliția militară internațională condusă de SUA că va ataca cablurile globale de internet, care trec prin Marea Roșie la f mică distanță de coastele yemenite.
    Grupul a spus: Cablurile globale de internet care traversează strâmtoarea Bab al-Mandab sunt sub controlul nostru. !?!? Aloo ! Iranuleee !?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce rau ai fost domnu Dan, sa traiti!
    Ai aratat clar cum se despart apele de la Marea Rosie si va fi inghitit faraonul actual al planetei. Ha-ha-ha.
    Articolul asta imi creaza atata buna dispozitie ca o sa beau si dupa revelion de pe el.

    RăspundețiȘtergere
  3. Un mare perdant este Egiptul, dar face joc de glezne, arabii sunt buni la asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  4. Rusia poate clarifica Regatului Unit că va trebui să plătească pentru atacurile asupra Rusiei cu propria sa flotă. Rusia ar putea transfera arme antinavă rebelilor Houthi, iar aceștia din urmă le-ar putea folosi pentru a lovi distrugătorul Royal Navy Diamond. Acesta din urmă participă în prezent la Operațiunea Guardian of Prosperity.
    Politologul Yuri Baranchik susține această idee. El sugerează că Rusia o poate face singură, amestecând „două MiG-31 sau două Tu-22M2/TU-22M2M și lovindu-i pe britanici cu două rachete Kinzhal”. Baranchik consideră că situația a mers prea departe, întrucât Occidentul practică lovituri asupra componentei navale a triadei nucleare rusești a Flotei de Nord, ținând cont de asemănarea condițiilor în ceea ce privește sfera distrugerii. Situația cu flota rusă de la Marea Neagră riscă să devină și mai complicată, întrucât locația geografică a Crimeei permite aeronavelor de recunoaștere NATO să monitorizeze fiecare mișcare a forțelor armate ruse și să urmărească fiecare mesaj radio din peninsulă.
    Se poate presupune că răspunsul Rusiei va urma în următoarele zile !?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Horatiu,
      Ce simplu ar fi daca totul s-ar derula conform narativelor copilaresti din "fioroasele" jocuri Video, totul alb-negru, fara griuri(bad guys vs good guys:).
      Ce nu iti spun povestitorii electronici cu voci grave din jocuri este ca toti cei din virfurile de conducere au conturi grase in BANKOMAT -ul vestic si asta nu de ieri de azi ci inca din vremea lui Gorbi, platiti ca sa sustina Perestroika si Glasnost-iul, cele doua componente fundamentale ale PREAMBULULUI demontarii urss-ului si ce a mai urmat dupa cadere.
      CC

      Ștergere
    2. Despre ce lovituri asupra componentei navale a traidei nucleare rusești a Flotei de Nord, mai ales, vorbiți?
      Puteți da detalii?

      Ștergere
    3. Se poate presupune dar mai mult ca sigur nu va veni. Cum nu a venit nici raspunsul pt atacurile impotriva navei Moscova sau a Nord Stream 2

      Ștergere
  5. Din ce am citit eu, Franta (unde tocmai a fost demis un sef de serviciu secret - raspunzator se pare de lipsa de informatii legate de iminenta razboiului din Ucraina, dezastrul neanticipat din Africa etc) Spania si Italia prefera chiar sa negocieze cu yemenitii trecerea propriilor nave prin Aden decat sa stea alaturi de americani, care nu le pot oferi siguranta traficului ! Pe de alta parte, ceea ce nu se spune in presa occidentala este ca navele care transporta petrol si marfa din sau pentru Rusia, China si India trec absolut nestingherite prin stramtoare ! In mod absolut evident pentru mine, americanii nu apara "comertul international" ci doar comertul israeliano - occidental.
    (https://johnhelmer.net/because-of-israels-war-against-palestine-there-are-no-innocent-ships-at-sea/#more-89140)

    RăspundețiȘtergere
  6. «SUA s-a activat imediat, declanșând „Operation Prosperity Guardian”. Doar că a înregistrat un eșec major întrucât Spania, Italia și Franța au respins participarea la operațiunea americană.»

    Se pare că au refuzat și olandezii, și norvegienii, și danezii.
    https://twitter.com/jacksonhinklle/status/1739394003798556929

    RăspundețiȘtergere
  7. Între un sistem care afirma ca ,,este loc pe planeta pt toată lumea” / China, și un sistem care întruchipează ticăloșia, imoralitatea , care a pervertit totul pe aceasta planeta -din interese eminamente meschine/ USA / Occidentul , NUMAI JIGODIILE PREFERA ÎL PE CEL DE SL DOILEA ! SAU ADORMITII !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "..."...este scoasa din context. Ce vrea sa zica este ca exista loc de LAGARpentru toti pe planeta.
      Cu asiaticii vei intelege INSTANT ce HRAM POARTA si nu doresc nimanui. Mai rasfoieste putin istoria conflictelor prin care au trecut si ce caracter au luat... Prin comparatie rusii au fost precum o plimbare prin parc.

      Ștergere
    2. Corecta observatia ta. In ceea ce i priveste pe ai lor, asiaticii nu le vor imbunatati cu siguranta viata, dar pe a noastra o vor face la fel de sigur un Iad ... meritat, incontestabil.

      Ștergere
  8. Fără complicitatea serviciilor secrete, tot acest COLAPS TOTAL- al lumii occidentale- nu s ar fi putut întâmpla ; rămâi consternat cum, cei ce se presupune ca au cele mai corecte informații - se pretează la ticalosii-precum -cele mai josnice curve !!! pot înțelege faptul ca in acest ,,sistem imunitar” - exista ierarhii și ca ordinele nu se discuta-, se executa ; dar, sa nu uitam ca și hitleriștii s au ascuns in spatele acelorași pretexte; de data aceasta, criminalii și creatorii noului genocid - planificat- căruia acești ,,INTELIGENCE” -ii sunt nași -este incomensurabil mai mare; cu alte cuvinte: SERVICIILE DE INFORMAȚII- SUNT LUPUL ÎMBRĂCAT IN STRAIE DE OAIE, PARGHIA GENOCIDULUI PLANETAR DE PROPRTII ; PUS LA CALE DE CINE !? DE CĂTRE CEI CARE INVOCA HOLOCAUSTUL !? ASTA DA PERVERSITATE , TICĂLOȘIE , MÂRLĂNIE ! ȘI CE FAC SOLDAȚII ,, INTELIGENȚII” SISTEMULUI UMINITAR -IN ACESTE VREMURI DE CUMPĂNA - ALE UNEI ÎNTREGI OMENIRI !? Savurraza liberul primit la …. comportament de hiene - pe cadavrele Națiunilor/ din care își permit lafaiala ;, își arată Mușchii și ,,inteligenta” , Belind cadavrul propriilor popoare/ precum IDIOTUL CARE ȘI TAIE SINGUR CREACA ! INCREDIBIL DAR ADEVARAT !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 16:07
      Pe scurt:
      Poti accepta ideea ca ceea ce vezi tu STRICT din perspectiva ta drept ticalosie savirsita de cele mai josnice hiene poate fi gresit?( realizezi socul care l-ai avea ca gresesti?) IN TIMP CE, EI, aceste forte care ajuta la colapsare o fac pentru salvarea in primul rind al LOR(evident) dar pe undeva si a noastra (cei care vor rezista schimbarilor), neavind nici o alta alternativa de iesire din impasul OBIECTIV si care ii face sa intreprinda actiunile de care vorbesti.

      Daca nu era asa nu lucrau TOTI, intreaga planeta in TANDEM precum un colectiv. Diferentele...ca undeva unii sunt in conflict, iar in alta parte nu, depinzind numai de SPECIFICUL regiunii respective( ca asa CERE zona respectiva...), nu de vre-o opozitie la planul general CLAR(fara dubii) acceptat de toti.
      Asta-i de fapt starea FARA PRCEDENT IN ISTORIE realizarea/constientizarea careia ne da fiori si transpiratii reci !!!

      Ștergere
    2. "cei ce se presupune ca au cele mai corecte informații"

      Tocmai pentru ca au informatii CORECTE(referitoare la viitorul OMENIRII) pe care tu nu le ai( si chiar este mai bine sa nu stii/m), lucreaza schimbarea unui sistem cu altul care vine.
      Asta-i sarcina lor!
      Noi ar trebui... doar sa acceptam iesirea de sub dominatia mamonei. Scintei vor iesi cu siguranta... sunt inevitabile. Vom vedea.

      Ștergere
  9. Eu nu am adus elogii Chinei , și conducătorului ei -care a făcut aceasta afirmație, ci am subliniat doar faptul ca -sistemul capitalist -a demonstrat cu vârf și îndesat ca -este definiția ipocriziei, TICALOSIEI , a lipsei totale de principii și valori ; in timp ce in China-corupții sunt executați, aici sunt promovați, premiați ; ca si un individ -fără de coloana vertebrală, - si o țara , sau un sistem - lipsit de moralitate/este supus pieirii; deocamdată Occidentul este pe topogan/ nu China; la cât de manipulata este actualitatea/ dv va raportați la istoria de sute sau mii de ani !?

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)