Cine s-ar fi gândit că aliatul meu de această dată va fi una dintre trompetele americane, mai precis The New York Times? Duminică a apărut un articol mai mult exploziv în care sunt dezvăluite informații cheie despre implicarea CIA în Ucraina. The Spy War: How the C.I.A. Secretly Helps Ukraine Fight Putin este titlul articolului, iar informațiile conținute acolo sunt de o valoare inestimabilă pentru cei interesați de adevărul despre evenimentele pe care le trăim. Pentru cei convinși de ideologia „agresiunii ruse”, articolul e unul devastator întrucât arată limpede cine-a dat primul. Asta în ciuda faptului că autorii săi au vrut doar să prezinte în termeni elogioși „realizările” CIA.
Prima revelație apare din perioada tulburătoarelor zile ale revoluției fabricate de la Kiev. Negru pe alb, în articol se dezvăluie următoarele evenimente petrecute imediat după lovitura de stat cunoscută sub numele de Revoluția Portocalie: „ajuns la birou, proaspăt numitul șef al spionajului intern, Valentin Nalivaicenko, a sunat reprezentantul stației CIA locale și șeful MI6 de la Kiev solicitându-le ajutorul pentru a reconstrui agenția de la zero”. O întrebare simplă pentru orice om normal: dacă v-ar trece prin cap să sunați la stația CIA locală ați ști unde să sunați? E clar pentru toată lumea că „proaspăt numitul șef” nu era altceva decât o coadă de topor, un asset al spionajului occidental. Tot în articol se specifică faptul că niciodată la întâlnirile cu reprezentanții occidentali Nalivaicenko nu a venit cu mâinile goale. Însă situația nu a fost una singulară. Iată ce se spune în același articol:
„În 2015, generalul Valery Kondratiuk - viitor șef al serviciului militar de informații - a sosit la o întâlnire cu reprezentanții CIA cu un morman de documente strict secrete. Tranșa inițială conține secrete legate de Flota Nordică a Rusiei, inclusiv informații detaliate despre designul ultimelor modele de submarine nucleare rusești.”
De fapt, în paragraf se descrie modul de ascensiune în serviciile secrete ucrainene: după cât de trădător erai. Partea interesantă e că mult timp americanii au fost reticenți, crezând că mormanele de documente care le soseau sunt intoxicări. De aceea, inițial, au tratat situația cu foarte multe rezerve. Doar că ucrainenii le furnizau din ce în ce mai multe informații, bazându-se pe sistemele interoperabile cu cele rusești.
În prezent CIA coordonează nu mai puțin de 12 baze secrete ucrainene, prin intermediul cărora ascultă partea rusească și strâng informații necesare lovirii intereselor Moscovei. Aceste baze au fost construite începând cu anul 2016, moment în care americanii s-au implicat 100% în crearea SBU și spălarea pe creier a angajaților pentru a servi exclusiv intereselor SUA.
Partea interesantă e că absolut toate informațiile legate de implicarea CIA în politica Ucrainei a fost catalogată de mult timp drept „teorie a conspirației” și e lesne de înțeles de ce. Practic, tot ceea ce au făcut securiștii americani acolo nu e altceva decât o agresiune pe față la adresa Rusiei. Nu-i absolut nicio urmă de îndoială că americanii au intrat acolo cu bocancii. Strategia a fost cât se poate de simplă: cotropim serviciile secrete și armata, după care țara poate fi ghidată în direcția pe care o decidem. Și fix așa a fost.
Culmea, aducerea păcăliciului Zelenskyi la putere s-a făcut pe baza unui program de „pacificare și normalizare a relațiilor cu rușii”. Fix asta visau ucrainenii de rând. Însă, după cum bine s-a văzut, întreg programul din campania electorală a fost doar o farsă sinistră, menită a cocoța paiața care le trebuia pentru declanșarea crizei. Oricum, forțele interne care contau erau deja setate pe război, astfel încât piticul porno a fost condus natural pe drumul care-i fusese anterior trasat.
E de-a dreptul hazliu că articolul e plin de fake-uri. De exemplu, faza cu Budanov care în 2016 prindea drone rusești astfel încât bravii americani să facă reverse engineering și să spargă sistemele rusești de criptare e din ciclul „cât de meseriași suntem noi în domeniul securității”. În realitate nu au reușit să spargă nici măcar sărăciile de mobre iraniene pe care se tot chinuiesc să le dea jos cu muniție de 100 de ori mai scumpă. De ce vă spun asta? Pentru că iranienii au reușit cu adevărat să manipuleze comunicațiile dronelor de informații americane, aceasta fiind și metoda prin care le-au capturat. Americanii nu au demonstrat până acum mai nimic în cracking, chiar dacă țin monstrul ăla de NSA operativ în ciuda caracteristicilor sale bugetofage.
Chiar și așa, articolul e mai mult decât surprinzător. În mare îmi cam dau seama ce vor să transmită adevărații săi autori, însă, pentru omul de rând, informațiile de acolo sunt mai mult decât relevante. Ele arată inimaginabila dimensiune a agresiunii americane de după Revoluția Portocalie. Asta, în condițiile în care, acea așa-zis revoluție nu a fost nimic altceva decât o agresiune împotriva ordinii de drept din Ucraina. Să nu uităm că Ianukovici fusese ales președinte într-un mod cât se poate de democratic. Ceea ce au făcut americanii n-a fost nimic altceva decât punerea în aplicarea a unui plan încă de pe vremea URSS, în care Rotschild mână în mână cu Rockefeller își puseseră în cap să extragă Ucraina de-acolo. Doar că atunci nu prea îți permiteai să te joci cu chestiile acestea, iar momentul propice pare a fi fost găsit acum.
Nu intenționez să intru mai adânc în ceea ce privește subiectul Rotschild deoarece, din nou, e catalogat drept „teorie a conspirației”. O să-i aloc un alt articol, tot așa, ca să marchez subiectul. Până una-alta, spălățeii pe creier au un nou subiect care li se sparge în cap. Da, micuților, CIA și-a făcut de cap acolo, iar acum începe să curenteze. Da, știu, aberez, doar încă e la modă sloganul „Ucraina câștigă!”. Sincer nu știu de ce e la modă, întrucât pe la ITV au început să dea reportaje de-ăstea „conspiraționiste”, cu informații similare celor pe care le tot scriu eu de la începutul războiului. Dar o sa avem timp să vorbim despre toate aspectele pe care momentan le-am lăsat în coadă de pește.
Premierul slovac a declarat că la summit-ul de la Paris ce va avea loc în curând, se va discuta opțiunea implicării cu trupe în Ucraina a unor țări riverane. Ar avea Iohannis atâta inconștiență încât să bage România în război?
RăspundețiȘtergereda
ȘtergerePentru a fi înconstient dulapul ar trebuii sa aibă o cât de minima conștiința.
ȘtergereApropo de extragere .Vad ca titlul e cu "fight Putin". Deci Rusia nu ar fi rea, Putin si ce reprezinta el sunt rele. Cam asa recita unii si pe la Halena 3.Or primi indicatii din aceeasi sursa??
RăspundețiȘtergereO buna intrebare este de ce acest articol nu a aparut in The New York Times acum 2 ani, inainte de declansarea razboiului in Ucraina ? Cred ca un posibil raspuns este pregatirea mentalului colectiv pentru ''step back'', adica o retragere similara cu cea din Afganistan. Retragerea este rusinoasa, dar este sanatoasa. Iar daca revine Trump la butoane...a si anuntat dealtfel ca in 24 de ore razboiul se va termina.S-au cheltuit deja 250 de miliarde de dolari si rezultatul este o Ucraina mai mica cu 20% teritorial vorbind, deci urmeaza o alta Ialta/Malta cu impartirea sferelor de influenta aferente. Sa invatam limba rusa cantand...
RăspundețiȘtergerehttps://twitter.com/RealPepeEscobar/status/1762320633990402480?t=f5W_hhLKoINvG19YLAUBKQ&s=19
RăspundețiȘtergereOare trăiesc occidentalii in bula lor de realitate virtuală ignorând complet cum africanii, asiaticii, americanii latini se întâlnesc și stabilesc relații noi fără europeni și americanii nordici?
E un blackout informațional total impus de CIA exact cum făcea Securitatea Republicii Socialiste România?
Noroc cu Pepe Escobar și cu Elon Musk. Dacă nu era Twitter ăsta cumpărat de Elon azi habar nu aveam de astfel de mișcări internaționale.
La noi in occident se cultivă ura față de ruși.
In restul lumii există o ură față de americanii și europenii colonizatori.
Tot ce se zice de ruși se zice despre sovieticii comuniști din secolul trecut.
Tot ce se zice de americani astăzi se zice de ceea ce fac in momentul prezent.
Deci există un decalaj, un defazaj.
Cine trăiește în prezent?
Știm că CIA spune în multe documente că conduc lumea prin magie, prin credință și de aceea au nevoie de mulți oameni să le creadă poveștile.
Oare vor reuși cei 15% din populația occidentului să învingă 85% din omenire cu credințele lor?
Dle Diaconu ce părere aveți de implicarea sau neimplicarea lui Trump in aceste eforturi ale CIA de a sugruma Rusia cu mâna ukr ?
RăspundețiȘtergereAstfel de acțiuni au avut loc și în timpul mandatului lui Trump.
Mă gândesc că știa de aceste acțiuni. Oare a susținut astfel de actiuni sau au fost peste capul lui ?
Întreb pentru că Zele e pus cu mana CIA dar totuși între el și Trump au fost animozități.
Mulțumesc.
În mandatul său Trump nu a reușit să controleze nimic. Pur și simplu, statul subteran american și-a bătut joc de el.
ȘtergerePerfect adevarat.
Ștergerehttps://benjaminfulford.net/with-a-big-push-now-we-can-finish-off-the-satanists-forever/
RăspundețiȘtergere"Clasa conducătoare a mafiei satanice Khazarian a Occidentului este mai vulnerabilă decât a fost vreodată în istoria sa. Acest lucru se datorează faptului că o masă critică de oameni s-a trezit la faptul că guvernele noastre sunt dușmanii noștri de moarte. Cu o mare împingere a armatei cu pălărie albă, împreună cu fermierii, camioneții și cetățenii de rând, îi putem scoate de la putere și îi putem aduce în fața justiției.
KM, la rândul său, încă încearcă cu disperare să ne otrăvească și altfel să ne omoare sau să ne oblige să ne supunem. La fel ca dictatorul român Nicolae Ceaușescu -care a crescut drastic represiunea înainte de a fi răsturnat și executat - acest efort va eșua.
Cu toate acestea, trebuie să luăm măsuri imediate, deoarece clasa conducătoare KM încearcă să ne omoare ACUM.
Uitați-vă la situația cu cereale ucrainene KM încearcă să falimenteze fermierii europeni, inundând Europa cu cereale ucrainene neprețuite, care au fost otrăvite în mod deliberat. Alimentele din Ucraina sunt otrăvite cu nanoparticule care creează dependență și provoacă confuzie mentală, potrivit informațiilor poloneze.
Pentru a ne forța să mâncăm hrana lor toxică, Forumul Economic Mondial (WEF) a propus interzicerea completă a producerii propriilor alimente, invocând scuza sa preferată: schimbările climatice."
Uite-aici traducerea completa a articolului in romaneste, precum si urmatorul de saptamina asta
Ștergerehttps://luminaadevarului.com/2024/02/20/raport-ben-fulford-20-02-2024-cu-o-mare-impingere-acum-ii-putem-termina-pe-satanisti-pentru-totdeauna/
https://luminaadevarului.com/2024/02/27/raport-ben-fulford-27-02-2024-uita-de-alegeri-si-hai-sa-incheiem-asta-acum/
Mulțumesc de traducere.
ȘtergereItalia TV isi bate joc deja pe fata de BIDEN, puterea CIA in Italia e finito:
RăspundețiȘtergerehttps://youtu.be/SBKQcSfVlck
Ha-Ha-Ha
Te inseli domnu' hahaha!
ȘtergereCe face Italia este sa urmeze cu strictete ceea ce s-a ordonat de catre STAPANI. Nu vezi ca o serie de curve actoricesti( jimCarey si blondul ala de la SNL) il imita la comanda in prime time si inoata in bani pentru rolul asta. Este sezon deschis la asa ceva pentru un scop anume. te las pe tine sa reflectezi asupra motivului care te anunt ca este deosebit de serios.
Mai taie din superficialitatea care te caracterizeaza de la o vreme.
Mulțumesc frumos.
ȘtergerePromit sa ies din superficial de azi.
Am fost superficial la fiecare comentariu.
Ieșirea din superficial ar însemna să nu mai comentez.
Să renunț la comentat că bețivul la băutură.
Dar așa am de gând.
Mulțumesc frumos.
Priviti cum protestu fermierilor a ajuns la Buxel si ce disperata e politia UE neputincioasa in fata tractoarelor imense ale fermierilor (video):
RăspundețiȘtergerehttps://www.instagram.com/p/C30RE9nqXXX/
Francezii sunt atat de porniti incat distribuie bunuri si produse agricole gratis (video):
https://youtu.be/GfG_2uwbPB4
Altul!
ȘtergereBai fratilor, nu este nimeni neputincios in fata tractoarelor. Esti copil? UE se demonteaza cu ajutorul UE-istilor. Trezirea!
Vazut filmuletul acum 5 min.Jandarmii daca vroiau atacau soferul camionului...
ȘtergereRussia showed that you can create partnerships and barter when you're no longer allowed in SWIFT. Russia further solidified their alliances with countries in Africa and South America. Russia showed the Global South that you can survive without Western institutions and in spite of being the most sanctioned country in the world. Russia created a momentum that cannot be stopped we just need to go in the right direction.
RăspundețiȘtergerehttps://twitter.com/online_shogun/status/1762338127140597860?t=nSVjomHkgXPX306-3WbNVQ&s=19
Rusia a arătat că puteți crea parteneriate și puteți face troc atunci când nu mai aveți permisiunea în SWIFT. Rusia și-a consolidat și mai mult alianțele cu țări din Africa și America de Sud.
Rusia a arătat Sudului Global că poți supraviețui fără instituții occidentale și în ciuda faptului că este cea mai sancționată țară din lume.
Rusia a creat un impuls care nu poate fi oprit, trebuie doar să mergem în direcția corectă.
.....
Pentru toți haterii Rusiei.
RUSIA a creat un impuls spiritual.
Corect!
RăspundețiȘtergereSingura metoda de a combate inflatia, este Trocul/Schimbul direct de Marfuri si/sau Munca contra unui Volum Necesar de Produse cum ar fi: casa-masa-energie!
Pentru ca in Inflatie, ponderea Majoritara in aceste "Costuri", o detin Impozitele si Taxele!
Deci, intradevar:
Nemunca .... dar doar din partea Bancherilor!
Pentru ca daca Banca Centrala nu e, atunci nici Stat - si nici viceversa - nu mai e!
Fara bani, santajul reciproc devine mult ingreunat, iar falimentul devine chiar imposibil!
Sa vedem ce vei "trocui" pentru o măsură de grau?! O masura de aur?!Dar pentru una de orz?!Trei masuri de argint?!Auzi la el :casa-masa-energie...Nu cumva ești Călin Georgescu, în afara orelor de program ?!
Ștergere19:12
ȘtergereSi cind se termina aurul peste o saptamana cu ce mai trocuiesti? Ca doar nu ai munti de aur.
Pentru troc ar trebui ca fiecare casa sa aibe o magazie uriasa de tot felul de TROACE, si nu le avem. Deci n-ai cu ce. Este o idiotenie.
Bai, cum naiba zici ca nu trimiti trupe in Ucraina, sa lupte contra Rusiei, cand tu Stat, ar trebui ca sa interzici cetatenilor tai, mercenariatul militar in favoarea altor State, si chiar si in favoarea unor Privati!
RăspundețiȘtergereDeoarece: orice razboi militar/armat, trebuie organizat si purtat in mod oficial/deschis, si nicidecum subversiv/pe ascuns/hibrid!
Ba tu te crezi la 1700 cind se inainta in linie dreapta umar la umar cu arma la sold si picau precum popicele?
ȘtergereCe-i aia oficial/deschis, cind de fapt tot procesul este plin de inselatorii, pacaleli, viclenii, atrageri in curse hibridoide.
Nu ma cred nicaieri, pentru ca nu conteaza cum esti omorat, ci ar trebui sa conteze - ca s o afle absolut toata lumea - urmatoarele:
Ștergere1) scopul pentru care te ai jertfit,
2) daca te ai jertfit sau daca ai fost sacrificat ....
Occidentul Colectiv lacom, s a canibalizat si se autodevoreaza!
RăspundețiȘtergereBravo! Ai descris cu cea mai mare acuratete! Nu-mi vine sa cred.
ȘtergereCIA si toata gasca asezonata vor primi ce e stabilit deja. Aviz amatorilor pupatori din alte structuri!
RăspundețiȘtergereIntrebati autorul blogului unde nu isi baga nasul CIA sau echivalentul sau sovietic? Vorbim..... ca stim ce? Concluzia e simpla , te uiti in buzunar , portofel,conturi .....etc ......nu vreau sa intru prea mult in intimitatea omului (sclavului) de rand , facem analize care nu schimba nimic , doar refulam tangential frustrari acumulate ! Si slava domnului SISTEMUL ne lasa liber inca la tastatura ! Ce ziceti ? E inca democratie .....este?
RăspundețiȘtergereDe unde stii ca ne lasa liber? Poate ca culege linistit, dupa care te vei trezi cu un mail lung de la ei, iar tu plasat intr-o categorie anume.
ȘtergereAi lucrat in testare?
Kinule,
Ștergerenu esti liber!
Esti arestat, condamnat/osandit, si urmeaza executia!
D aia nici nu se ingrijoreaza gardienii, ca detinutii mai comunica inca intre ei!