duminică, 25 februarie 2024

O carte eveniment


Vă spun cât se poate de sincer că, din momentul în care am aflat că „Propagandele” a fost tradusă în română, mi-am tot propus să dau semnalul, doar că nu mi-am regăsit liniștea pentru a scrie în tihnă despre carte. Nici acum nu-s foarte liniștit, dar prefer să scriu, chiar dacă o voi face diagonal și cam superficial. O fac însă deoarece cred că e mai important să aflați că există cartea decât regretul meu ulterior că puteam să scriu o cronică mai decentă, mai elaborată. 

Nu cred că exagerez dacă spun că avem de-a face cu un eveniment editorial deosebit pentru România. E o carte-eveniment, o carte de căpătâi, care trebuie devorată de la A la Z. Nu spun vorbe mari, ci realități. Iar de înțeles o să înțelegeți imediat despre ce e vorba. Ca la toate cărțile lui Ellul, veți rămâne surprinși de acuratețea gândirii, cartea fiind scrisă în 1962, atunci când informația venea, în principal, din ziare, radioul și televiziunea fiind încă fenomene cu o răspândire limitată.

La timpul ei, am prezentat „Propaganda” lui Edward Bernays, părintele propagandei și cel care i-a fixat principiile. Principii care funcționează la fel de bine și astăzi. E o carte care trebuie citită pentru a înțelege rațiunea propagandei, modul de gândire specific oamenilor din spatele său. De asemenea, propaganda lui Bernays are rolul de a te face să conștientizezi cum ești văzut de către cei care manipulează acest instrument: fix ca o oaie. 

Probabil, citind scurta referință la cartea lui Bernays, vă gândiți o nouă carte despre propagandă n-ar mai avea niciun sens, mai ales în condițiile în care scrierea aparține nu unui profesionist din domeniu, ci unui observator al fenomenului. Ei bine, de fapt treburile stau cumva invers. În „Propagandele”, Jaques Ellul reușește să disece propaganda exact așa cum un anatomist de excepție procedează la o disecție. Absolut nimic nu rămâne în umbră, fiecare aspect e identificat, analizat și catalogat. Și, ar trebui să înțelegeți asta încă de la titlu, deoarece cartea nu se numește „Propaganda”, ci „Propagandele”, tocmai datorită faptului că separă fenomenul în categorii, identificând specificul fiecăreia. 

Aspectele sunt atât de bine identificate și prezentate încât veți înțelege deplin nu doar cum ci și de ce sunteți manipulați. Ellul reușește să depășească percepția cvasi-înrădăcinată a propagandei ca fenomen de influențare a maselor, mergând mai departe și identificând propaganda ca fenomen care afectează gândirea în cele mai profunde niveluri ale sale. Putem astfel înțelege permeabilitatea noastră la propagandă, fragilitatea în fața fenomenului ai cărui actori am ajuns. 

Propaganda este chiar mai mult decât atât. Ea devine un stâlp de bază al societății tehnologice, menținându-i expansiunea și scăpând permanent de sub controlul artizanilor săi. Aici trebuie înțeles un aspect de-a dreptul cutremurător pe care mulți refuză să-l înțeleagă: tot ceea ce ține de societatea tehnologică are tendința de a scăpa de sub control și, mai mult, de a-și strivi părinții, creatorii, cei care de multe ori au impresia că se află la butoane. Știu, e mult mai simplu să adoptăm în gândire modelul lumii manipulate de un anumit grup al elitelor, dar e o gândire falsă. Realitatea e aceea că lumea tehnică aduce o democratizare inclusiv a elitelor, zdrobind programatic ordinea pe care o credeam nemișcabilă. De aceea victoriile pe care le percepem la un anumit moment se dovedesc a fi înfrângeri ulterioare, iar asta se aplică la absolut toate nivelurile societății.

O să închei aici prezentarea cărții, sperând că v-am făcut suficient de curioși pentru a trece cât mai repede la lectura sa. Nu mă opresc însă înainte de a vă da  un citat relevant din capitolul „Propagandă și democrație”(sublinierile îmi aparțin):

În zilele noastre credința democrației în sine și pretenția sa de a informa oamenii intră în coliziune cu faptul că propaganda are un cu totul alt mecanism, implementând o realitate diferită a informației, faptele ajungând să fie considerate reale doar dacă sunt livrate de către propagandăAstfel, propaganda ajunge să fie creatoare de adevăr deoarece pune la dispoziția oamenilor pe care-i influențează semnele și indiciile adevărului. 

Pentru omul modern propaganda este cea care chiar creează adevărul. Aceasta înseamnă că adevărul devine neputincios dacă nu este sprijinit de propagandă!

Nu întâmplător am dat citatul de față și nu întâmplător am subliniat ultima frază. De câte ori nu întâlnim în viața de zi cu zi situații similare, de câte ori nu ajungem să strigăm în van adevărul în timp ce oile - pe care noi considerăm că le salvăm - au mai degrabă tendința de a deveni violente, de a mușca mâna care încearcă să le elibereze? Mecanismul e infernal, de aceea merită pe deplin lectura cărții lui Ellul. 

25 de comentarii:

  1. Psihologia socială are cinci subdomenii:
    - Relația dintre individ și cultură.
    - Comportamentul psihologic al individului în diverse condiții sociale.
    - Personalitatea individului din punct de vedere psihosocial.
    - Interacțiunea dintre oameni.
    - Comportamentul grupurilor mari sau psihologia maselor. (Stoetzel)

    Propaganda intervine în principal în cadrul psihologiei maselor. Violul maselor de către omul de Stat pentru a nu fi guvernat de ele.

    Pentru a-l cita pe Le Bon, dominația maselor reprezintă întotdeauna distrugere. Civilizațiile sunt create și conduse de o mică aristocrație ce reușește să instaureze reguli fixe, disciplină, trecerea de la instinctiv la rațional și un grad ridicat de cultură. Francii, varegii, normanzii…

    Când edificiul unei civilizații începe să putrezească, când aristocrația unei nații pierde controlul, atunci masele, prin puterea lor pur distructivă și lăsate în voia sorții, dărâmă totul pentru instaurarea unui anarhism, a unui comunism primitiv.

    Propaganda e arma aristocrației atât contra maselor (socialismul, marxismul, terorismul, construcția prin televizor al unei Non Istorii barbie-oppenheimer ieme…) cât și contra aristocrațiilor vecine în lupta pentru hegemonie (revoluțiile colorate din 1789, 1848, 1917… războaie mondiale).

    Aristocrația normandă controlează cel mai bine această armă.

    RăspundețiȘtergere
  2. completare…

    Cum că societatea tehnologică are tendința de a scăpa de sub control e mai degrabă o diversiune à la Unabomber.

    Societatea tehnologică e propaganda unei tehnologii, a unui progres care există doar la televizor, doar în broadcasting.

    E adevărat că viteza de derulare a imaginilor pe ecran crește, că mâna care mângâie chipul unei femei se transformă în pumn sub imboldul vitezei, că potențialul inventiv al individului e infinit ca și spațiul pe care îl ocupă, dar în realitate schimbările majore în societate sunt invizibile.

    Singurele schimbări care pot schimba civilizațiile sunt doar opiniile, concepțiile și credințele, pentru a-l cita din nou pe Le Bon.

    Scenarii, precum cel al Sabinei Hossenfelder, care clamează moartea științei sunt tot diversiuni ale propagandei, ale unui păienjeniș creat cu migală de cei care cunosc, mai mult sau mai puțin instinctiv, psihologia maselor.

    Pentru că tehnologia lăsată în grija indivizilor riscă a devoala adevărul, a distruge păienjenișul și a trezi mase virtuoase, mase eroice, ea e distrusă si controlată constant de elită prin propagandă.

    Pentru elite science is dying… science must die…

    RăspundețiȘtergere
  3. Propaganda = Reclama

    Reclame corporatiste guvernamentale = Vaccinul!!

    Este vorba de a ști mereu adevărul.
    Adevărul nu înseamnă niciodată un singur punct de vedere.
    Adevărul înseamnă toate punctele de vedere.
    O ființă umană dedicată unui singur punct de vedere trăiește în minciună, într-o realitate virtuală a minții.

    Cât timp vor exista firme care își țin doar punctul lor de vedere nu va exista Adevăr.

    Tot ce există astăzi în societate există datorită suprimării Adevărului.
    Toți trăim o minciună in societatea noastră.
    Trăim într-un virtual deoarece nu suntem pregătiți să îmbrățișăm adevărul.
    Copii noștri Da! Sunt pregătiți. Dar noi nu suntem pregătiți să aflăm adevărul de la copii.

    Știm exact ce se va întâmpla. Adevărul are ceva Viu și minciunile oricât de vii ar părea sunt moarte. De aceea Adevărul va ieși mereu la iveală înfricoșând pe cei morți.

    Toate corporațiile vor da faliment. Toate.
    Și guvernele le vor salva.
    In Rusia deja se întâmplă că ceva normal și natural cum era comunismul sovietic, azi dictează capitalismul rusesc.
    In Occident se ascund să recunoască. Că nu știu să pună problema.

    Din acel moment banii care ii credeam că sunt valoarea care da putere, vor dispărea că măsură a puterii și valorii.
    Deja este in desfășurare acest proces cu dolarii.
    Dar nu e vorba doar de dolari. Dolarul atrage în spirala în jos și celelalte monede care nu sunt aur, ci aer.
    Iar în final va deveni clar că banii nu mai deține puterea.

    Cine poate fi mai puternic că banii?
    Informația!!!!!!!!!!

    De aceea informația va înlocui banii.
    Deja o face in Ucraina.
    Toți banii din lume nu pot bate informațiile deținute de RUSIA.
    Rusia are info, SUA doar bani.
    Chiar și Houti au info în timp ce britanicii au doar bani.

    De ce banii nu mai câștigă nimic?
    Cine are doar bani, doar pierde.


    În curând va deveni tot mai clar de la pandemie încoace.
    Cine are info va trăi.
    Cine are doar bani va pune botul la vrăjeală și va muri.
    Banii voștri nu va apără de Adevăr.
    Nu banii dau viață, banii iau viața.
    Priviți în viitor când INFORMAȚIA va fi recunoscuta că noua monedă.

    Propaganda e emitere de monedă de către o firmă privată sau de guvern.
    Un fel de criptomoneda.
    Cine tranzacționează cu ea sigur pierde.



    Matei 6:19-34 VDC
    Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. COMORILE din CER nu le-a vazut nimeni , astea de pe pamant le vad toti dar nu le stapaneste nimeni de-a pururea , PUTEREA , FAIMA, BOGATIA , sunt efemere spune foarte bine Eccleziastul !

      Ștergere
    2. Cine poate fi mai puternic ca banii?
      Informația.


      Timpul este adevărata monedă. (Elon Musk)

      https://twitter.com/elonmusk/status/1761637315288416315?t=t8poYlfBgX0Bz9JdZ7OghA&s=19

      Ștergere
  4. Propaganda are scopul ca prin opresiune corporativă să transforme cetățenii în instrumente financiare și sa submineze drepturile individuale de bază.

    RăspundețiȘtergere
  5. Unele guverne mondiale vor încerca să naționalizeze corporațiile pentru a le reduce corupția, în timp ce altele vor încerca să impună controlul fascist asupra populației lor.
    În oricare dintre variante nu vor avea succes.

    RăspundețiȘtergere
  6. Din perspectiva mea, a unui om simplu, dar modern, chiar daca am 79 de ani, propaganda DISTRUGE ADEVARUL, nu-l creeaza. Bineinteles ca nu am citit cartea, dar intelegand ca a fost scris in 1962 pot sa realizez ca explica propagandele inca de pe cand lumea abia incepuse sa inteleaga fenomenul propagandei. Eu cred ca nu este greu sa intelegem fenomenul propagandelor. Fara propaganda omenirea nu ar fi putut fi manipulata.Satureaza constiintele umane cu vorbarie goala dar emfatica si determina-le sa creada ca acela-i adevarul prezentat. Cum se spune:orice minciuna repetata cat de mult devine in scurt timp adevar. Poate in acest sens propaganda poate creea adevar. Este foarte periculos acest fenomen al propagandei pentru ca te determina sa crezi ceea ce vrea manipulatorul. Sincer, eu nu am nici un interes sa citesc ceea ce se explica in carti despre propaganda pentru ca mie mi se pare simplu sa inteleg ca propaganda, indiferent despre ce sau in ce domeniu, nu vrea altceva decat sa pacaleasca credinta celor vizati pentru a fi manipulati. Si politicile din totdeauna s-au folosit de propaganda pentru a vinde un adevar ce nu exista, iar oamenii, nu numai cei simpli si obisnuiti, aproape intreaga omenire s-a lasat pacalita de propaganda elitelor. Este mai usor sa crezi ce ti se spune decat sa treci la a cerceta sa afli adevarul si uite asa am ajuns in aceste vremuri cand ni se explica prin carti cum si cu ce metode am fost manipulati. Toate bune va doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da r ar Domnu', ca sa raman si eu la fel de lucid, daca apuc varsta dumitale.
      La multi ani sanatosi! Sefora!

      Ștergere
    2. La 79 de ani imi este greu sa accept ca poti scrie cu asemenea acuratete , ca poti gandi la modul asta e acceptabil !

      Ștergere
    3. Opinie excelenta.Simplitate,claritate ...de la o persoana cu intelepciune si experienta.
      Minciuna care se repeta constant in timp ...la final devine adevar...chiar si pentru cei educati dar fara credinta.

      Ștergere
    4. Felicitari Sefora...draga mea in cateva fraze ai sintetizat asa de bine totul incat ma mandresc ca te citesc zilnic...!

      Ștergere
  7. Plus cartea din 1922:

    Die öffentliche Meinung: Wie sie entsteht und manipuliert wird Taschenbuch – 30. August 2021
    von Walter Lippmann (Autor), Walter Otto Ötsch (Einleitung), Silja Graupe (Einleitung)

    RăspundețiȘtergere
  8. PROPAGANDA imbraca un concept relativ nou ca si mod de gandire astazi ,dar cu radacini adanci in trecutul umanitatii ! Eu zic si sunt de parere ca sa nu complicam prea mult acest aspect! Eu sunt DIVERGENT POLITIC si tocmai cei divergenti politic sunt marginalizati si ca mine sunt multi ! POLITICUL si-a atins limitele ! BASTILIA trebuie sa cada definitiv ! Daca sunteti o generatie care vede doar chilipirul din portofel oricat de gros ar parea nu ati inteles nimic din ce traiti !

    RăspundețiȘtergere
  9. off topic...
    Mauro Biglino
    https://www.youtube.com/watch?v=uaMRTTSfLXQ

    RăspundețiȘtergere
  10. Sint off topic la articolul de mai sus, scuze, dar on topic la "trenduri economice".

    Doua vorbe despre El Salvador’s Nayib Bukele, fiindca baiatul asta e senzational.

    S-a dus la CPAC zilele trecute si le-a spus aliatilor lui ideologici, republicanii americani, ca:

    "The US economy is based on the “farce” of printing unlimited amounts of money, and Western civilization will collapse when that bubble “inevitably bursts,” Salvadoran President Nayib Bukele warned American conservatives on Thursday."

    “The government is funded by money printing, paper backed by paper. A bubble that will inevitably burst,” he said, adding that “the situation is even worse than it seems, because if most Americans and the rest of the world were to become aware of this farce, confidence in your currency would be lost. The dollar will fall, and Western civilization with it.”

    “If the next president of the US does not make the necessary policies and structural changes, sooner or later that bubble will burst,” he concluded. “It will take a total re-engineering of the government from top to bottom.”

    https://www.rt.com/news/593090-nayib-bukele-dollar-collapse/

    Spectaculoasa e si abordarea radicala a criminalitatii in El Salvador, pe care a transformat-o din cea mai periculoasa tara din lume in cea mai sigura din emisfera vestica:
    https://www.aljazeera.com/gallery/2023/2/27/photos-inside-el-salvadors-new-mega-prison-for-gangster

    https://english.elpais.com/international/2023-02-28/bukele-shows-off-thousands-of-imprisoned-gang-members-in-new-mega-prison.html

    'Who elected George Soros to dictate laws?': El Salvador President Bukele blasts global elites
    https://www.youtube.com/watch?v=oxo92I-akL0

    ‘World’s coolest dictator’ wins reelection
    https://www.rt.com/news/591925-bukele-wins-second-term-salvador/

    RăspundețiȘtergere
  11. Domnu Dan, cu deosebit respect va citesc si va scriu, in 2024 cand sistemul, inclusiv in Romania, foloseste tehnologii agresive de monitorizare la distanta permanent real-time subiectii umani si chiar pot induce orice fel de stari asupra acestora, inclusiv cand sunt in piata (10 august) sau oriunde intalniri ori cumparaturi banale, pot de asemenea sa induca comenzi la nivel cerebral si chiar vise artificiale, totul spre manipulare cu adevarat murdara perversa, programe psiho-sociale, cum le zic specialii (vezi Rog Anton), dumneavoastra veniti cu niste carti depasite din razboiul rece? Cartile prezentate sunt desigur reper, valoroase, dar va pot spune, asa ca un biet insider, ca nici nu banuiti ce are si ce foloseste Sistemul pe oameni. Sunt unii saracii, nici nu au habar ce e cu viata lor, dar sunt si altii care stiu, in detaliu. Sa retina specialii!
    Cu stima si respect domnu Dan! Sunteti printre foarte putinii care scriu si inafara si altfel segmentului pe care majoritarea presei il executa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În mare cam știu despre ce vorbești. Doar că te înșeli în ceea ce privește propaganda. Aceasta este arma cea mai eficientă de control a maselor. Tehnologiile despre care vorbești sunt individuale, se pot îndrepta împotriva unei persoane sau a unei grupări concentrate într-o zonă strict delimitată. Propaganda însă trece prin pereți, prin betoane, penetrează totul. Și, nu în ultimul rând, ar trebui înțeles că propaganda este utilizată de monstrul care acum circulă liber prin lume și pe care nimeni nu-l detectează: sistemul tehnic.

      Ștergere
  12. Cartea a fost publicată pentru prima dată în anul. 1928,după
    ce prima lui carte,,Crystallizing
    Public Opinion" apăruse în
    anul 1923.
    ,,Propaganda " e deci a doua
    lucrare a lui E.L.Bernays în
    care tratează propaganda
    modernă cît și relațiile
    publice(Public Relations).
    Dupä lucrarea ,,pregătitoa-
    re"" a lui Robert Ezra Parks
    ,,Masele și publicul"(1903),Bernays împreună
    cu Ivy Lee sînt considerați
    ca întemeietorii teoriei
    moderne de propagandă
    și a cercetării relațiilor pu-
    blice(Public Relations).
    După desființarea ,,Commi-
    ttee on Public Information"
    (CPI),unde Barnays colabo-
    rase în timpul primului răz-
    boi mondial,el nu se alătură,
    ca John Dewey,criticii de
    orientare umanistă la adresa
    propagandei de război,ci
    își lărgi orizontul în ceea ce
    privește reclama comercia-
    lă cît și munca politică ofi-
    cială.
    El se ocupă mai ales de
    publicațiile orientate spre
    psihologia maselor ale
    unui La Bons,William
    MonroeTrotters și Everett
    Dean Martins.
    Pe de altă parte Bernays
    revoluționează teoria pro-
    pagandei,folosindu-se însă
    de psihanaliza unchiului său,
    Sigmund Freud.Prin aceasta
    el se ocupă de posibilitățiile
    de a influența comportamen-
    tul oamenilor prin influența-
    rea și manipularea incon-
    știentului din psihă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu citești articolul? Chiar dacă am făcut referire la Propaganda lui Bernays, articolul este despre „Propagandele” a lui Ellul!

      Ștergere
    2. Da, ai dreptate domnule
      Dan,de-abia dupā ce
      ,,trimisesem“rîndurile
      mele,mi-am dat sea-
      ma de ceea ce fācu-
      sem!Oroare,eroare,
      dar sper cā totuși mă
      vei înțelege,deoarece
      ,,errare humanum est”!

      Ștergere
  13. Adevarul... Nu degeaba este o tema atat de importanta a filosofiei, inca din antichitate: fiindca e atat de greu ajuns la el, in sens practic si obiectiv.

    Cel mai greu lucru, din punct de vedere personal, a fost sa accept ca in spatele tuturor strategiilor, programelor si proiectelor economice (si politice) nationale, care, desi subliniaza, definesc de la inceput, diverse obiective clare si general acceptate de societate, pot exista si alte obiective, nescrise dar poate antagonice, opuse, care nu ar putea fi niciodata acceptate de publicul tinta!

    Acest fenomen cred ca e valabil nu numai in guvernarea politica si economica, ci poate chiar si in ideologii (de ex. platforme ale partidelor politice), dogme de credinta si teologii. Una sustii in cuvinte vorbite si scrise, dar ceva opus urmaresti a pune in practica, prin intermediul jumatatilor de adevar, distorsiuni si inversiuni de sens!
    (Asta cu "binele comun" care poate insemna "raul personal" - desi a doua parte nu se spune direct, iar cand totusi se atinge problema aceasta, in mod pervers se aduce argumentul jertfei si iubirii in numele "aproapelui", e exemplul cel mai recent din viata noastra.)

    RăspundețiȘtergere
  14. La toate titlurile pe drept citate, aș mai adăuda încă una. Românească. Cu titlul ORGANIZAREA MINCIUNII, autor Ilariu Dobridor , în puține exemplare o mai găsiți pe okazii. Salutări tuturor !

    RăspundețiȘtergere
  15. Propaganda, mai poarta si denumirea de "shmen"! Sau "melc"!
    De ce?
    Pai pentru ca la fel ca in cazul escrocheriei practicate la schimbul valutar efectuat "la coltul strazii", sau la "loc ferit de ochii lumii", in care ti se inmana doar "un teanc de ziare" taiate la dimensiunile unei bancnote, teanc care apoi era introdus intre doar doua bancnote originale aflate la vedere, si apoi sub pretextul ca ar fi aparut politia, shmenarul" disparea imediat cu valuta ta, la fel si in cazul propagandei:

    o mare minciuna este invelita/infasurata in foarte putin adevar.

    RăspundețiȘtergere
  16. Tu ai văzut cine e pe afișul din spate?

    https://crestintotal.ro/2020/09/16/vocea-libertatii-ro-cristian-barbosu-portret/

    Du-te la parada diversității.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)