vineri, 19 mai 2023

Despre mama tuturor crizelor


Azi o să ne uităm puţin pe grafice ca să înţelegem unde anume ne aflăm. Ideea mi-a venit după ce am găsit referinţe în mai multe materiale ale unor analişti, astfel încât m-am gândit că e interesant să vi le reproduc şi să le comentăm puţin pentru ca în final să putem trage concluzia.

Ceea ce vedeţi în primul grafic este clasica situaţia a datoriilor americane. Cu albastru aveţi datoria privată, iar cu roşu datoria publică. În total s-a ajuns la 91 trilioane $, o sumă impresionantă în care o treime e reprezentată de datoria publică, iar celelalte două treimi de cea privată. 

Ceea ce ar trebui însă să remarcaţi este dinamica acestei datorii. Când a renunţat la etalonul aur, Nixon era zdrobit de o datorie de puţin peste 1 trilion de dolari. Iar după ce a renunţat la corsetul care-l sufoca, a respirat mai bine ca niciodată. Calea risipei fusese larg deschisă. Acum datoria aceea e de treizeci de ori mai mare şi nimeni nu mai simte nicio emoţie. De ce? Pentru că, pur şi simplu, nimic nu mai are legătură cu realitatea. 


Graficul următor este unul şi mai interesant deoarece el pune faţă în faţă totalul activelor cu deficitul bugetar al SUA.  Ceea ce se vede de la o poştă este că cele două linii „se oglindesc”. Astfel, cu cât cresc activele, cu atât se adânceşte deficitul. Avem totuşi nevoie de o mică explicaţie întrucât din 2020 până în 2022(e grafic anual, de aceea ultima bucată nu e prezentă!) graficul deficitului pare să contrazică „oglindirea”. Este vorba de distorsiunile produse de pandemie şi de războiul din Ucraina, elemente care, mai devreme sau mai târziu, se vor sparge forţând revenirea la pattern. Aceasta înseamnă că vom vedea un deficit uriaş care se va tot adânci în anii care urmează. 


Să vă dau un singur element ca să înţelegeţi de ce în scurt timp totul se va da peste cap. Pentru a suporta scăderea livrărilor de hidrocarburi dinspre Rusia şi pentru a susţine cât de cât preţul petrolului, SUA a eliberat hidrocarburi din rezerva strategică. Cam cât? - vă veţi întreba. Pot să vă spun că în momentul de faţă SUA are în rezerve(incluzând şi ceea ce au contractat cu livrarea în viitor!) 372.4 milioane de barili de petrol. Pare impresionant, doar că în mai 2011 aveau dublul acestei cantităţi(vezi graficul). Iar pe vremea aceea nu exista ameninţarea vreunui război. La sfârşitul anului trecut aveau aproape 600 milioane de barili, reuşind aşadar să facă praf o treime din cantitate doar pentru a putea mima normalitatea - care numai normalitate n-a fost!

Încă de la sfârşitul anului trecut, Biden a anunţat că-şi va reumple rezervoarele. Doar că la începutul acestui an Departamentul de Energie a avut o tentativă absolut nereuşită de începere a acţiunii, declaraţiile oficiale spunând că nu au acceptat preţurile propuse de parteneri. Erau mari, într-adevăr, dar şi catităţile pe care le vrea Biden nu-s deloc mici: 3 milioane de barili pe lună. Ca să ne înţelegem, aceste cantităţi nu-s suficiente pentru a se pune la loc ceea ce s-a luat. Dacă SUA ar reuşi performanţa de a găsi pe cineva să-i livreze din iulie(data de la care au spus că vor începe iar să cumpere), până la sfârşitul anului ar strânge 18 milioane de barili. Asta în condiţiile în care ei anul trecut au păpat de la rezervă peste 200 milioane de barili.

Cred că înţelegeţi despre ce vorbim. Cifrele devin nervoase şi absolut nimic nu mai are logică. De ce? Pentru că SUA vin după jumătate de secol de minciună. Şi este vorba de o minciună generalizată. Practic orice vorbim despre SUA se bazează pe o minciună. Când una dintre minciuni devenea gogonată, aveam o criză care se rezolva prin externalizare. Aşa cum v-am arătat de nenumărate ori, acum SUA este prinsă într-o teribilă menghină: pe de o parte ieşirea la iveală a minciunilor economice o propulsează în anticamera unei teribile crize multisectoriale, iar pe partea cealaltă, dedolarizarea accentuată o pune în ingrata situaţie de a face faţă din ce în ce mai singură crizei. 

Chiar şi europenii aflaţi sub ocupaţie americană şi-ar putea arăta colţii atunci când vor vedea cât de uriaş este valul stârnit de secolul de minciuni americane, astfel încât e posibil ca cea mai mare dedolarizare să se producă în Europa. Reţineţi acest aspect. De asemenea, vă mai spun ceva: Europa ar putea da lovitura de graţie SUA indiferent dacă rămâne unită sau dacă fantasma UE pică. E posibil ca „Europa Unită” să încerce să facă faţă crizei alături de SUA, iar de-aici să i se tragă destrămarea. 

Acum să vorbim puţin despre timing, probabil domeniul cel mai sensibil. Când se va produce asta? Înainte de a trece mai departe o să vă rog să vă mai uitaţi pe graficul datoriilor şi pe cel al activelot totale. Ce observaţi? Vă spun eu: toate ne arată o singură poveste, anume că avem de-a face cu grafice exponenţiale. O să înţelegeţi imediat de ce e greu de identificat momentul. Am găsit la un analist elveţian o ilustrare perfectă pentru acest caz: în cât timp credeţi că s-ar putea umple cu apă un mare stadion contemporan dacă am începe prin a elibera o picătură, iar la fiecare minut am dubla cantitatea de apă? E o ilustrare perfectă pentru creşterea geometrică. Ei bine, în cât timp credeţi că s-ar umple stadionul? O lună, un an, un secol? În cât timp? Răspunsul vă va surprinde: în doar 50 de minute. Partea şi mai interesantă este că după 45 de minute, stadionul ar fi plin în proporţie de doar 7%!!! Aşadar, în doar 5(CINCI) minute, infernalul ritm de creştere ar umple cei 93% rămaşi.

E o lecţie numai bună de înţeles: pentru o asemenea criză precum cea care ne aşteaptă este extrem de greu de intuit cu exactitate momentul când se va petrece, mai ales deoarece permanent treburile vor părea controlabile. Fix aşa, ne vom culca liniştiţi într-o noapte, iar dimineaţa nu vom înţelege de ce ard străzile.

12 comentarii:

  1. Daca au anuntat ca vor stat mondial in 2025, criza trebuie sa se petreaca in 2023. Din mai multe motive cred ca vor alege noiembrie, dar nu este exclus sa fie pornita mai devreme. In orasele europene au aparut deja tablite negre pe care scriu distantele intre diferite puncte, deci, pregatirile au prins viteza. Anul viitor apare "noul", deasemenea, anuntat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cand stadionul este plin cu apa nu mai poti comenta. Valul ce se creeaza te ineaca. Vedeti ce limiste este in US ( cu privire la datorii, desigur)

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca vreti sa aflati cand va pica abrupt dollaru (ca lin el pica de la infiintare, mai taind din valoarea reala de aur care a stat la baza si usor acelerat dupa '71 momentul Nixon), cautati istoria infiintarii lui. Personal crez ca dupa ce va intra Iranul in razboi, care va face iures. Si definitiv cand intra China. Distanta va fi nu mare, deoarece China are interese absolute in Iran.

    RăspundețiȘtergere
  4. Deoarece mi a atras atenția exemplul stadionului care este umplut cu apă, am apelat la i.a. care a socotit că umplerea stadionului ar dura zece minute;mai jos expun răspuns lui chatgpt.

    Volumul de apă care poate încapea pe un stadion de fotbal poate varia în funcție de dimensiunile și configurația specifică a stadionului. Dar, în general, un stadion de fotbal poate avea o capacitate de apă destul de mare, în special dacă se consideră toate suprafețele disponibile pentru acumularea apei.

    Pentru a face o estimare aproximativă, putem utiliza dimensiunile medii ale unui stadion de fotbal standard FIFA. Un teren de fotbal standard are o lungime între 100 și 110 metri și o lățime între 64 și 75 de metri. Vom lua în considerare o valoare medie pentru a realiza calculele.

    Să presupunem că stadionul are dimensiunile de 105 metri lungime și 70 de metri lățime. Pentru a calcula volumul de apă, trebuie să înmulțim lungimea, lățimea și adâncimea medie a apei acumulate pe terenul de fotbal. Adâncimea medie a apei poate varia, dar pentru a face o estimare, putem lua în considerare o valoare de 10 centimetri (0,1 metri).

    Volumul de apă = lungime x lățime x adâncime
    Volumul de apă = 105 m x 70 m x 0,1 m
    Volumul de apă = 735 metri cubi

    Deci, aproximativ 735 de metri cubi de apă ar putea încăpea pe un stadion de fotbal cu dimensiunile menționate și o adâncime medie de 10 centimetri.





    User
    Dacă am da drumul la câte o picătură de apă iar la fiecare minut cantitatea apei eliberate se va dubla, în cât timp se va umple stadionul cu capacitatea de 735 metri cubi?

    ChatGPT
    Dacă cantitatea de apă eliberată la fiecare minut se va dubla, putem calcula în cât timp se va ajunge la o cantitate totală de 735 metri cubi.

    Inițial, eliberăm o picătură de apă, ceea ce reprezintă o unitate.

    După un minut, eliberăm de două ori mai mult, adică două picături.

    După două minute, eliberăm de patru ori mai mult decât inițial, adică patru picături.

    Putem observa un tipar aici: la fiecare minut, cantitatea de apă eliberată se dublează.

    Pentru a rezolva această problemă, putem folosi logaritmul în baza 2. Vom căuta valoarea lui "n" în ecuația:

    2^n = 735

    Aplicând logaritmul în baza 2 pe ambele părți, obținem:

    n = log2(735)

    Folosind o calculatoare sau o aplicație pentru a efectua acest calcul, găsim că n este aproximativ 9,51457317373.

    Acesta reprezintă numărul de minute necesare pentru ca cantitatea de apă eliberată să ajungă la 735 de metri cubi. Deoarece nu putem avea fracții de minute, putem rotunji în sus la 10 minute.

    Deci, aproximativ în 10 minute stadionul se va umple cu o cantitate de apă de 735 metri cubi, având în vedere că la fiecare minut cantitatea de apă eliberată se dublează.





    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Greşit! Era vorba de umplerea întregului stadion, cu tot cu tribune. De aceea e fascinant rezultatul. Cât îţi ia să umpli acel volum uriaş? Doar cincizeci de minute! Asta e puterea funcţiilor exponenţiale.

      Ștergere
    2. Domnilor matematicieni, sunteti departe de adevar! Volumul stadionului este dat in picaturi nu mc.

      Ștergere
    3. Calculul ChatGPT este gresit. Nu are capacitatea de a intelege fenomenul. O picatura de apa are 0.05 ml adica 5*10^-8 m^3 (^ = la puterea, 1 m^3 inseamna 1 metru cub). Pentru N pasi ( N minute ) se umple un volum ( 2^(N+1) - 1 ) * 5 * 10^-8 m^3.
      Egaland acest volum cu 735 m^3 rezult ecuatia ( 2^(N+1) - 1 ) * 5 * 10^-8 = 735 => 2^(N+1) = 147 * 10^8 => N = log2 (147 * 10^8) - 1 adica numarul de pasi( adica minute) N ~ 32,775.
      Raspuns: la minutul 34 s-a depasit deja volumul de 735 m^3.

      Daca se poate trage o concluzie - nu va incredeti prea mult in ChatGPT. Luati din start raspunsurile date ca posibil gresite. Adevaratul pericol pentru oameni sunt asteptarile false in legatura cu tehnologia din spatele ChatGPT.

      Ștergere
    4. 1 militru de apa inseamna 20 de picaturi
      1 litru de apa inseamna 20.000 de picaturi
      1 m3 = 1000 de litri = 20.000.000 de picaturi

      La minutul 60 intr-o singura secunda se elibereaza 2 la puterea 60 =
      1,152,921,504,606,846,976 picaturi

      In m3 picaturile inseamna :
      57,646,075,230 m3

      Un stadion cu tribune ar fi cam
      500 * 300 * 100 / 1000 = 15000m3

      Rata de umplere in termeni de stadioane ar fi:
      la minutul 60 -> 4 milioane de stadioane.
      la minutul 50 -> 4000 de stadioane
      la minutul 40 -> 4 stadioane
      la minutul 38 -> 1 stadion

      Ștergere
  5. 'Io' de ceva vreme incoace , iti tot zic. Din pacate nu apucam sa facem multi purici , ca va incepa 'ceva'. Pe surse.

    RăspundețiȘtergere
  6. Teoretic: nu esueaza absolut nimic!
    Practic: constati ca toate teoriile - cu mici exceptii - esueaza!
    Pentru ca ghinionul este inevitabil:
    Ba e ciuruit stadionul! Ba e seceta! Ba se strica chrono_metru`/tempoul/ritmul!

    RăspundețiȘtergere
  7. Vor reusi deoarece ei care conduc lumea azi la anul de gratie 986 e.n. erau 98 % alfabetizati...noi ? trageam cu arcul...Noi nici acum nu stim ce vrem...ei stiu de mii de ani !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Donisroi, ești într-adevăr catastrofic, dar totuși aberant!

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)