Despre certitudini

Există o specie de oameni, deosebit de vocală și extrem de categorică, anume tagma celor cu certitudini. Îmi pare rău să constat că o cantitate extrem de mare din populație are mult prea multe certitudini. Desigur, e bine să nu te miști într-un spațiu confuz, să nu stai să te întrebi la fiecare pas fizic dacă e bine sau nu să-l faci. Nu trebuie să pici în extrema cealaltă. Sub nicio formă. Doar că, de cele mai multe ori, certitudinile pe care le ai joacă împotriva ta.

De fiecare dată când m-am apucat să studiez un domeniu am început plin de certitudini. Apoi, zgâriind suprafața, m-am confruntat cu atâtea întrebări încât certitudinile s-au topit precum niște aburi plutind deasupra apelor. Culmea, cu cât înaintam mai mult, cu atât eram mai cuprins de întrebări, mai plin de dileme. Orice domeniu produce aceste sentimente. Și, paradoxul face ca, pe măsură ce pătrunzi mai adânc, pe măsură ce știi mai multe, întrebările să se multiplice. Doar că sunt întrebări de o altă natură, specifice altui nivel de cunoaștere. 

Să încercăm acum să-i punem să se confrunte pe cel plin de certitudini care nici măcar n-a zgâriat suprafața unui domeniu și pe cel care studiază de ani buni și e plin de întrebări. Cum credeți că ar decurge confruntarea? Nu-i simplu de imaginat cum învățatul va fi îngrozit nu doar de existența certitudinilor celui fără cunoștințe, ci de natura absolut eronată a acestor certitudini. Periculoasă chiar. Culmea, de cele mai multe ori, indiferent de argumente, cel învățat nu-l va convinge pe cel cu certitudini. 

Filosofia m-a învățat un lucru simplu, pe care ar trebui să-l exerseze oricine cu sine: nu certitudinea probează cunoașterea, ci măreția întrebării. Întrebarea îți dă spațiu de gândire, îți lasă alternative. Certitudinea, în funcție de situație, se poate dovedi o fundătură, o acoperire grosolană a nuanțelor, un fals refugiu sau o înșelătoare rezolvare a problemei.  Nu mai vorbesc că, de cele mai multe ori, certitudinea este o amputare voită a gândirii.

Nu-i de mirare că lumea de azi e condusă prin certitudini. Educația sădește în mintea copiilor certitudini. Dar nu numai educația ci, din ce în ce mai mult, propaganda. Știai că noul detergent de vase este cu 19.7% mai eficient decât cel vechi? Iată o certitudine care îți este indusă prin repetiție. Mult mai perverse sunt însă celelalte certitudini, cele induse prin tehnicile avansate de propagandă. Le-ați remarcat până acum?

De fiecare dată când se face o potlogărie, acoperirea profesionistă a ei se face prin ... dezvăluirea potlogăriei. Mulți nu înțeleg cum funcționează fenomenul. E însă extrem de simplu: nicio potlogărie nu se face total perfect. E în natura noastră să greșim. Așa se face că, după instrumentarea unui eveniment, scepticii încep să constate neconcordanțe și își pun întrebări. Acesta este momentul în care intervin profesioniștii. O să rămâneți surprinși, dar cele mai radicale teorii în ceea ce privește acel eveniment vin de la insideri, de la cei care știu exact unde s-a greșit și ce anume trebuie acoperit. Teoriile acestora vor capta imediat atenția publică deoarece vor arunca noroi direct în cei bănuiți, vor articula perfect înlănțuiri de evenimente, dar vor strecura și numeroase ambiguități, explicate prin chestiuni „din subteran”. Acest tip de narativ are meritul de a capta imediat atenția publicului și de a sădi certitudini în mulți dintre cei care mirosiseră inadvertențele inițiale. Gogoașa se umflă, altele sunt ventilate de aceleași centre, până când, la apogeu, încep să fie „dezvăluite” erorile. Și, rând pe rând, narativele pică. La fel ca și certitudinile majorității, înlocuite fiind de certitudinea „falselor teorii ale conspirației”. Rămâne astfel doar o minoritate care înțelege că e ceva necurat la mijloc, dar această minoritate este deja compromisă de certitudinile majorității căreia „i s-au demonstrat” prostiile demne de „teoria conspirației”.

Desigur, lupta împotriva unei asemenea mașinării infernale, beneficiind de expunere discreționară și fonduri nelimitate, pare aproape imposibilă. Însă, pentru cei care reușesc să se mențină pe linia de plutire, păstrarea gândirii și raportarea critică la realitățile fabricate sunt singurele strategii care funcționează și care le permit să-și păstreze intactă nu doar viziunea asupra lumii, dar și sănătatea mentală. 

De ce am scris aceste rânduri? Pentru că observ din ce în ce mai mulți oameni având certitudini, unele dintre ele atingând limita tembelismului. Trag doar un semnal de alarmă: autoevaluați-vă! Când ai impresia că știi totul, de fapt nu știi nimic!