Fabricarea consensului

Începând cu anul 2008, o modă de-a dreptul tembelă s-a răspândit și pe la noi: aceea a născutului acasă. Acum nu neg faptul că așa se naște de când lumea, doar că oamenii de-acum, modificați de societatea noastră, nu mai sunt sub niciun fel ca cei de dinainte. În trecut, până la vârsta maturității intervenea o selecție naturală, astfel încât femeile mature erau chiar cele mai puternice exemplare, pentru care nașterea nu reprezenta o problemă. Lumea de azi, tributară tratamentelor care împiedică selecția naturală, are nevoie de infinit mai multă nevoie de asistență medicală decât cea din trecut. Asta e realitatea. 

Nașterea oricum e un proces complicat. Chiar și înainte, femeile erau asistate de moașe, care deprinseseră acțiunile necesar a fi efectuate în cazul procesului de naștere. După ce asistaseră la zeci sau sute de nașteri, moașele erau aproape de nivelul unui doctor neonatolog de azi(excluzând pasrea de cezariană), cunoscând toate complicațiile și toate manevrele necesare scoaterii copilului. 

Vă povestesc toate aceste elemente pentru a înțelege că nici înainte nașterea nu era un proces pe care-l făceau femeile acasă, „în timpul liber”. Cu atât mai mult acum, treaba se complică întrucât femeile nici nu au cunoștințele de bază. Desigur, cele care au noroc, după ce au născut acasă, bravează. Doar că sunt anumite complicații care se pot dovedi fatale și care, în cazul nașterii asistate, pot fi evitate. 

Problema pe care și-ar pune-o orice om normal este de ce-ai face o asemenea nebunie în condițiile în care serviciile medicale le poți accesa gratis? Hai să fim serioși, nu ești lăsată fără asistență dacă te duci să naști la spital! Și-atunci de ce o asemenea nebunie? Ei bine, moda a ajuns accidental la noi, venind din ... din SUA. De fapt, care era problema? Lipsite de asigurări de sănătate, femeile americane vedeau o adevărată provocare financiară în a naște la spital. Te duceai acolo, primeai asistență, dar după naștere te trezeai acasă cu o factură de toată frumusețea. La ce să te aștepți într-o țară în care o operație de apendicită depășește 50 000$?

Așa a apărut „mișcarea pentru născutul acasă”. Brusc televiziunile americane au început să prezinte cât de cool e să naști acasă, mii de influenceri au început să aducă argumente aberante de genul „copilul face cunoștință prima dată cu casa, nu cu spitalul”. De parcă boțul ăla mic ar ști unde se află! Și uite-așa, o propagandă care era destinată doar SUA - căci acolo era problema - a ajuns să se răspândească inclusiv la noi. Îmi spunea un doctor că prin 2009 sau 2010 chiar s-au confruntat cu un vârf al fenomenului, în care eroinele veneau cu ambulanța, speriate de amploarea durerilor. Deh, să naști acasă e o provocare, dar să mai naști singură și prima dată e o nebunie. 

V-aș ruga să nu contrapuneți exemplului pe care l-am dat oribilitățile care se întâmplă în România lui Iohannis, în care zici mulțumesc dacă ai intrat în spital și ai ieșit cât de cât întreg. Situația din perioada descrisă era infinit mai bună decât cea de-acum!

Să trecem însă mai departe. O nouă modă e promovată violent: fenomenul „tiny house”. E o adevărată nebunie, o retorică tembelă care ne demonstrează că e mai cool să trăiești precum șobolanul în gaură, într-un spațiu care ajunge efectiv să te strângă. Dacă până acum progresismul clama confortul, propaganda „tiny house” îți „demonstrează” că e extrem de confortabil să gătești deasupra WC-ului și să dormi în mixul de mirosuri pe care doar cei care stau stau într-o asemenea gaură de șobolani îl realizează. Nu mai vorbesc de cât de comod poate fi să dormi pe o saltea, iar la maxim 50 cm deasupra ta să ai acoperișul care vara radiază căldură, iar iarna frig. Trai neneacă! Pe lângă numita „tiny house”, o garsonieră e un adevărat palat, în care te lăfăi precum un pașă. Cam din același scenariu e și povestea cu rulotele. Într-adevăr, se prezintă prin reportaje rulote de zeci de mii de dolari, având chipurile, toate dotările. Nimeni însă nu se întreabă de ce ai da zeci de mii de dolari pe un rahat de autobuz pe care-l conduci greu și pe care-l poți parca doar la campinguri situate lângă autostradă, când de banii ăia te cazezi în concediile din toată viața care-ți rămâne la orice hotel decent, în care oricum ți se face curat ziilnic în cameră și ți se schimbă așternuturile și prosoapele. De ce ai fi atât de dobitoc? 

Întreaga „mișcare” e necesară deoarece e o teribilă criză a locuințelor în SUA. Sub jugul prețurilor mari sau a gradelor de îndatorare ucigătoare, SUA s-a transformat într-o națiune de boschetari. Și când ajungi să treci de la casă la o rulotă infectă sau la o magazie aruncată undeva pe marginea șanțului, frustrarea e pe măsură. Astfel, în afara ajutoarelor de hrană prin care obezii își pot permite să înfulece mixurile chimice vândute pe post de mâncare delicioasă, ratații de-acolo primesc și furaj propagandistic sub forma prezentării „avantajului” de a locui în coteț. Și uite-așa, viața la rulotă sau într-o polată cu pereți incerți ocupând o suprafață de 4 metri pătrați devine brusc o treabă „în trend”. Păi dacă și bogații se dau în bărci să locuiască la rulotă, săracii ce să mai ceară? Că doar au aceleași condiții. 

Și uite-așa, din nou, prostimea de pe la noi e lovită acum de „frumusețea” locuitului într-un spațiu în care s-ar putea ca nici câinele meu să nu se simtă confortabil. Dar, ce să faci?, mândria de a fi ecologist cool se plătește cu suferințe. Oarecum similar celei de a fi o mămică preocupată în primul rând ca bebelușul să se nască în „căsuța lui”. 

Ce-s toate acestea? Evident, scheme propagandistice. Uite-așa ne confruntăm cu o demență în creștere. Pe vremea comunismului, când apărea o problemă, sistemul o nega. Și după ce o nega, o și interzicea. N-aveai voie să spui că nu e mâncare în magazine că era jale! Veneau securiștii și te luau noaptea de-acasă și, dacă aveai noroc, te alegeai doar cu o bătaie crâncenă pe care ți-o aplicau niște devianți de prin beciurile Securității. Acum e diferit! Propaganda nu neagă, ci îți spune că așa e cool, așa e modern, așa e progresist. Tu nu te chinuiești ușurându-te într-o mizerie de WC cu compost, situat „optim” sub tocătorul de la bucătărie, ci ești responsabil, îți pasă de mediu, ești un deschizător de drumuri care, suplimentar, descoperă fericirea și confortul pe care le obții trăind într-un spațiu de  furnică sau precum melcul cu casa la spinare. Nu e oare tragic să vezi cum hălci întregi îndobitocite înghit furajul propagandistic pe nemestecate? Asta-i lumea de azi! Minunata lume nouă.