Politici perverse

Din ce în ce mai des, bastioanele corectitudinii politice strecoară articole care nu și-ar avea locul decât pe bloguri de-ale revoltaților, precum subsemnatul. Văd din ce în ce mai des inserturi care critică Ucraina, dar și recomandări de-ale politicienilor de rang înalt la „diplomație”, „negocieri”, „acceptarea situației” s.a.m.d.

OK, faptul că există anumite publicații care încearcă să dea și opinii contrare „fluxului MSM” poate fi un lucru explicabil, dar să vezi CNN-ul cu opinii contrare, asta chiar ar trebui să ne schimbe percepția. Nici n-a trecut bine articolul în care se explica eșecul prin prisma faptului că „se așteptau la o rezistență mai scăzută” că apare un alt clip în care un general american îi beștelește pe ucraineni că în loc să se concentreze pe direcțiile stabilite dau lovituri de imagine care n-au legătură cu frontul ci cu un spectacol în care se risipește inutil muniția. 

De altfel, deja în contactul direct cu reprezentații media din SUA, oficialii își exprimă nemulțumirea față de corupția din Ucraina, rugându-i pe ziariști să nu amintească asta în publicațiile pe care le reprezintă. Oricine poate vedea aici un soi de pregătire pentru schimbarea narativului. Totuși, ce se întâmplă?

Vedem limpede în teren care-i situația. Rusia nu a picat ci, din contră, merge din ce în ce mai bine. Și nu doar militar! Indicatorii economici arată suspect de bine în condițiile în care, dacă ne-am fi luat după ceea ce susțineau americanii la începutul confruntărilor, acum trebuiau să se zbată de foame pe străzi. Nu doar că nu e așa, dar rapoartele băncilor globale arată că o parte semnificativă din bogăția mondială se mută în „zonele problematice”. UBS, în al său celebru Global Wealth Report subliniază în rezumat ca element cheie faptul că „America de Nord și Europa au pierdut 10.9 trilioane $”, în timp ce marii câștigători ai anului au fost, în ordine, Rusia, Mexic, India și Brazilia. 

În ciuda atitudinii triumfaliste încă afișate, toată lumea observă cât se poate de limpede că nivelul de trai se scufundă în Europa și America. Ușurarea situației se face prin legalizările de droguri din ce în ce mai agresive, nu prin politici coerente. De altfel, la ce să te aștepți în condițiile în care singura politică a ultimilor ani a fost „Jos Rusia cu orice preț”. Iaca, Rusia nu e jos, dar „Occidentul colectiv” o ia din ce în ce mai rău la vale. 

E interesant că întreg dezastrul e provocat de confruntarea Occidentului cu ceea ce considerau a fi „o putere minoră”, „o țară insignifiantă din punct de vedere politic, militar și economic”. Tot deranjul de acolo a fost făcut strict pentru a slăbi Rusia, de a o epuiza, pentru ca apoi să-i jefuiască resursele. Socoteala n-a mers, se vede limpede. 

Și nu doar că n-a mers, dar acum sosește și beleaua alegerilor, atât în SUA cât și-n Europa. De fapt de-aici începe marea problemă. Desigur, știm bine că alegerile se aranjează, doar că n-o poți face chiar atât de „în văzul lumii”. De exemplu, în Germania s-ar dori interzicerea partidului AfD. De fapt au fost deja făcuți primii pași, doar că AfD deja a depășit 20%, iar ultimele agresiuni împotriva sa nu fac altceva decât să-i crească procentele de încredere. Ar funcționa o interzicere? În Germania aflată sub ocupație, o asemenea mișcare n-ar fi o problemă, doar că poate genera o revoltă care nu văd cum s-ar încheia. La fel și-n Franța. Acolo marota este Marine Le Pen. Personal o consider o candidată extrem de slabă, iar asta s-a văzut în dezbaterea cu Macron; cel mai probabil și ea e o unealtă a sistemului. Doar că și așa treburile sunt grave. Iată de ce îl vedem ieșind din anonimat pe Nicolas Sarkozy cu declarații sulfuroase, etichetate drept trădătoare de cei din tabăra lui Macron, de ecologiști s.a.m.d. Cu siguranță Sarkozy n-a ieșit de capul său cu acele declarații, ci a fost împins precum un pion pentru a „demonstra” că „statul democratic” are resurse de a combate erorile făcute de politicieni.

Cumva întreaga situație este similară din timpul crizei COVID. După ce întreaga mișcare politică s-a aliniat în spatele „doctrinei oficiale a virusului ucigaș”, treptat, viermii au început să se distanțeze, să caute să profite de pe urma dezastrului. La fel e și acum și tocmai de aceea problema e una a așa-zisei democrații în sine întrucât trebuie anulată întreaga armată a jigodiilor care joacă roluri în tragi-coedia așa-zisei democrații. În mod normal nu votarea celor pe care sistemul ni-i marketează ca fiind extremiști este soluția, ci răsturnarea întregii ordini. Iar aceasta nu se poate face decât cu mișcări radicale, similare celei din Niger. Din păcate acesta este adevărul pe care nimeni nu vrea să-o audă. 

Dar dacă este așa - mă veți întreba - de ce oare se luptă statul subteran ca „extremiștii” să nu câștige? Atâta timp cât sunt „opoziție controlată” - iar exemplul Italia e cel mai relevant - de ce oare ar fi asta o problemă? Problema nu survine de la liderii care, într-adevăr, sunt controlați, ci de la masele care se aliniază în spatele lor și care foarte ușor pot deveni necontrolabile. Inclusiv în partidele acestora sunt numeroși indivizi care nu pot fi controlați și care se află în funcții cheie. Aici este lupta. În SUA, de exemplu, acum îi vedem aliniați în spatele lui Trump pe toți cei care n-ar mai suporta încă un furt, iar acolo oamenii chiar au arme, deci pot pune serioase probleme oricăror forțe, inclusiv armatei! Nimeni nu vrea să arate cu degetul unde e problema. Iată problema: oricât de controlabil ar putea fi Trump - sau bun alt lider radical - ajungerea sa la putere l-ar obliga să ia măsuri radicale deoarece altfel ar fi împins de proprii săi susținători. Personal nu cred că fenomenul parașutei controlabile Meloni se va repeta. Va fi însă interesant de văzut dacă Meloni va reuși cu politica sa sau dacă nu cumva se va prăbuși sub presiunile celor care-au votat-o.  

Pentru a pune punct articolului de azi, voi spune doar că mă aștept ca retorica anti-Ucraina să se contureze din ce în ce mai evident pe măsură ce dezastrele de pe front se vor accentua. Asta pentru a se salva ce se mai poate din farsa denumită „democrația occidentală”. Dacă în continuare frontul va stagna, semnalul că se pun tunurile pe actuala conducere de la Kiev e dat. La fel cum Ceaușescu a fost eliminat la un semn - după ce ani la rând fusese „eroul Occidentului” - exact la fel i se va trasa și destinul lui Zelenskyi. Atunci va fi interesant de urmărit un alt element: modul în care extremiștii care acum impulsionează Ucraina spre dezastru vor acționa și cum se vor întoarce ei împotriva „Occidentului binefăcător”. O să vedeți ce spectacol va fi!