Vremea răfuielii

Scamatoriile economice ale lui Biden încep să aibă „succesul” avut de absolut toate mişcările descreierate de acest tip din istorie. Peste tot unde excesul a ignorat realitatea, nota de plată a venit prompt, punându-i pe cei de la butoane în faţa propriilor nemernicii şi lăsându-se în final cu dezastre de proporţii. Iată imaginea dezolantă a ceea ce se întâmplă în SUA din punct de vedere financiar.

Mimarea „performanţei”, a statutului de invulnerabilitate, a condus la o explozie a deficitului care, aşa cum ştim, trebuie finanţat. Ei bine, aşa apare cu surprindere anunţul Trezoreriei americane care spune pe şleau că în trimestrul curent trebuie să se împrumute cu - ţineţi-vă bine! - 1 trilion de dolari. Asta după ce până acum estimările erau de 733 miliarde! De unde creşterea bruscă? De unde atâta nevoie de bănet?

Este preţul plătit pentru menţinerea democraţilor la putere şi pentru „justificarea” unei candidaturi democrate la postul de la Casa Albă. Joe Biden spune că va candida în continuare ceea ce va fi, probabil, cea mai comică întâmplare istorică de la  desemnarea lui Incitatus - calul lui Caligula - pe postul de consul(faptă ipotetică, totuşi).

Trilionul care se împrumută acum nu este sfârşitul, ci abia începutul unei noi fantasme a politicii financiar-monetare a SUA. Pentru trimestru patru Trezioreria estimează că va împrumuta 852 miliarde de dolari. Doar că, aşa cum estimarea pentru acest trimestru s-a dovedit a fi depăşită cu aproape 40%, ipoteza unei creşteri exponenţiale a necesarului de împrmut în ultimul trimestru devne plauzibilă. Sunt fenomene care odată pornite devin imposibil de oprit, iar spirala datoriilor este unul dintre acestea. 

De altfel mai este un element pe care-l urmăresc cu interes de mai mult timp: situaţia rezervelor strategice de petrol ale SUA. Este un subiect pe care l-a mai atacat pe blog şi care s-a dovedit a fi o altă capcană fără ieşire. 

După ce a impus aberantele restricţii hidrocarburilor ruseşti într-o piaţă abia aflată oricum în echilibru instabil, SUA a fost nevoită să umble la propriile rezerve de petrol pentru a menţine iluzia „bunăstării” atât acasă cât şi pe continentul european. Era evident că totul e o iluzie. Cu toată forţarea americană preţurile la energie au explodat din cauza penuriei, inaugurându-se una dintre cele mai negre perioade a epocii industriale şi post-industriale. Astfel, nu s-a remarcat doar ruinarea buzunarelor cetăţenilor, ci şi dezastrul financiar al statelor, nevoite să acopere golurile din piaţă cu sume imense de la Buget pentru a se menţine cât de cât o brumă de coeziune socială. La fel cum la noi politicienii vorbesc disperaţi de „gaura din Buget”, peste tot în „Occidentul Colectiv”, găurile bugetare reprezintă dominanta discuţiilor politice. Partea şi mai tragică este că acum chiar s-a ajuns la fundul sacului, o situaţie în care cosmetizarea financiară e echivalenta tentativei de înfrumuseţare a unei babe moarte de câteva luni, intrată în putrefacţie şi care pute de la o poştă. 

Rezervele strategice de petrol ale SUA, aşa cum se vede limpede, sunt la cel mai mic nivel din ultimii patruzeci de ani şi, aşa cum am estimat în urmă cu vreo două luni, până acum nu s-a reuşit să se pună nimic la loc, mai mult, continuându-se retragerile de acolo. Semn că situaţia e crâncenă. Menţionez că graficul ataşat este unul din octombrie anul trecut, situaţia rezervelor fiind acum inferioară celei din grafic.  

Ştim toţi că spectacolele de iluzionism au perioadă de valabilitate limitată. Întreaga magie se petrece în lumea controlată a scenei şi ţine strict pe perioada spectacolului. La fel e şi cu iluziile economice ale aşa-numitului „Bidenomics”. Totul se dovedeşte a fi un şir extrem de mare de scamatorii, ajuns aproape de final şi care se va prăbuşi spectaculos. Asta deoarece întotdeauna spectacolul ajunge să epuizeze publicul care, trezit din magie, îşi dă seama că trebuie să mănânce şi altceva în afară de fentanyl. 

Eu unul am o singură certitudine: aşa cum în istorie niciodată nu s-a reuşit trecerea peste asemenea dezastre economice, la fel va fi şi acum. Doar că, spre deosebire de situaţiile din trecut în care statele aveau o oarecare relevanţă economică locală, acum, lumea îmbătată de aburii unei fantasmatice teorii a satului global şi a economiei „eficiente” se trezeşte înţelegând că e timpul să-şi primească pedeapsa. Iar nebunia sancţionării hidrocarburilor ruseşti pe o piaţă care abia făcea faţă cererii va costa infinit mai mult decât anemica propagandă a iluzoriului „totul va fi bine”. Vin vremurile răfuielii, iar timpul deja nu mai are răbdare.