sâmbătă, 20 februarie 2021

Solidaritatea paraziților

Rămân uimit când văd oameni entuziasmați de certurile pe funcții din coaliția aflată la putere. Chiar nu înțeleg de unde au unii un asemenea resort interior pentru a se bucura și, mai ales, pentru a spera că în urma unor lupte intestine, coaliția obsedantă care ne conduce va pica. E o speranță falsă, iar încrederea pe care unii o au e semn de naivitate maximă.

N-a existat până acum în politica postervoluționară românească nicio coaliție mai slabă decât cea cățărată la putere în 1996. Pentru cei care-au uitat sau care erau prea mici pentru a realiza ce se întâmplă, vă voi rezuma în cele ce urmează câteva întâmplări esențiale ale acelei perioade. Ca și acum, coaliția de atunci a fost însăilată pentru a bloca PDSR-ul(actualul PSD) să preia frâiele guvernării. Balanța a fost înclinată prin câștigarea președinției de către Emil Constantinescu, omul Convenției Democrate. Astfel, nu mai puțin de cinci partide au format probabil cea mai colorată coaliție guvernamentală: PNȚ-CD, PSD(e vorba despre PSD-ul „istoric”, cel care ulterior a fuzionat cu PDSR pentru a forma actualul PSD), PNL, PD, UDMR. Haosul care-a urmat acestei cuceriri e greu de descris și doar cei care l-au trăit îl pot înțelege. Întreaga industrie a fost paralizată, economia României a cunoscut cea mai adâncă recesiune, Justiția a fost bulversată, învățământul a picat aproape de tot, sistemul de sănătate s-a prăbușit, iar haosul s-a instalat la toate nivelele. 

Inițiativele” de atunci au fost toate, dar absolut toate, fraude. Fondul Național de Investiții al lui Vântu a dat faliment riscând să târască în afacerea respectivă și CEC-ul. Băncile așa-zis private apărute ca puricii(Bankcoop, Credit Bank, Banca Internațională a Religiilor, Banca Populară s.a.m.d.) au dat faliment îngroșând atât cheltuielile bugetare, dar și influențând apariția lorzilor lichidărilor. În acea perioadă a fost forțat falimentul Bancorex, probabil cel mai mare faliment autohton a cărui notă de plată încă o plătim de fiecare dată când ne alimentăm mașinile cu combustibil.

Tot în acea perioadă am avut de-a face cu cea mai mare fraudă de după Revoluție, așa-numita „privatizare pe un leu”. Chiar dacă a trecut atâta amar de vreme, ecourile acelor scandaluri încă se mai aud. Ca să nu mai vorbesc că, din acea afacere de corupție 100% s-a născut obtenebrata aristocrație românească de la Monte Carlo, cea care ghidează o bună parte a economiei autohtone. 

Însă cea mai crâncenă lovitură aplicată omului simplu a fost hiperinflația din 1998-1999. Cursul oficial al dolarului s-a dublat peste noapte, dobânzile practicate de bănci au sărit la 80%-100%, ceea ce condus la sărăcirea exacerbată a românilor. Salariul mediu ajunsese sub 100$. Știu, e greu să înțelegi cu ochii de acum ticăloșia generalizată care s-a făcut atunci. Au fost, de asemenea, lovituri date pe proaspăta piață bursieră Rasdaq și multe, multe fapte de corupție atât de evidente încât sfidau e față nu doar legea, ci chiar bunul simț. 

Guvernarea 1996-2000 a fost cea mai coruptă, cea mai prostească și imbecilă guvernare de care a avut parte țara în istoria sa. Poate doar jăpcuielile lui Carol al II-lea s-ar putea compara cu pecinginea de atunci. Culmea e că, în ciuda tuturor jigodismelor de atunci, absolut nimeni n-a pățit-o. Valeriu Stoica - artizanul subordonării ideologice a Justiției - e mare baron atât în București, cât și-n Drăgășaniul lui Mugurel. Pentru dezastrul bancar de atunci, nu doar că n-a fost găsit niciun responsabil de la BNR, dar conducerea Băncii Centrale a devenit nemuritoare, supraviețuitoare oricărui regim. Cei care-au îngenuncheat economia națională, cei care-au inițiat vânzarea celor mai profitabile bunuri ale statului - Petrom, Sidex, etc. - nu doar că n-au fost arestați și purtați în cuști în piața publică - pe modelul patentat în Evul Mediu - dar au ajuns pe funcții înalte: băsescu a ajuns primar al Bucureștiului și președinte după doar patru ani de la terminarea mandatului de furt jegos de la Ministerul Transporturilor. Nu și-a amintit nimeni câți bani a păpat autostrada București-Pitești care, după doar câteva luni de la darea în folosință, s-a decopertat. Oamenii l-au votat prostește în continuare. Vă vine să credeți că băsescu, din 1996 până în 2014 s-a aflat permanent la putere(de fapt, dacă luăm și mandatul anterior de la Ministerul Transporturilor putem ajunge la concluzia că din 1990 nu s-a dat jos din barca puterii)? 18 ani de furt: ba de la Transporturi, ba de la Primăria București, ba de la întreaga țară. Și n-a pățit nimic.

Revenind la guvernarea 1996-2000, ceea ce ar trebui să înțelegeți este că, în ciuda disensiunilor majore existente, în ciuda scandalurilor la lumina zilei, absolut nimic nu s-a întâmplat. băsescu a reușit să-l dea jos pe Ciorbea, omul celui mai puternic partid politic din arcul guvernamental de atunci. N-a picat coaliția. Au fost incidentele cu minerii în care milițienii, sătui de prostia lui Dejeu, ajunseseră să aplaude victoriile minerilor. În toată acea perioadă obsedantă coaliția de la putere a părut în fiecare zi că urmează să cadă, dar n-a căzut ducându-și mandatul - în fapt un lung șir de eșecuri și fapte de corupție - la bun sfârșit. 

Sunt mulți cei care se întreabă cum de-a fost posibilă continuitatea acelui mandat? Simplu, odată ajunși într-un organism, paraziții sunt uniți de scopul comun, anume prădarea gazdei. În ciuda certurilor dintre ei, acțiunea de bază - parazitarea - nu este abandonată nicio clipă. De aceea asemenea coaliții de strânsură rezistă: nu contează din câte tipuri sau rase de paraziți sunt compuse, atâta timp cât scopul comun e devorarea gazdei, coeziunea dintre ei în ceea ce privește scopul comun nu va slăbi niciodată.

Privind către ceea ce se petrece sub ochii noștri, am o stranie senzație de „déjà vu”. De mai bine de un an țara este condusă la modul arbitrar de către liberali, în fapt de către mai vechii pedeliști. După alegerile pierdute, paraziții din PNL, USR și UDMR s-au coalizat pentru a bloca accesul la putere proștilor colaboraționiști din PSD. Ceea ce avem acum este o pecingine mult mai gravă decât cea din 1996-2000. Neobolșevicii din USR sunt conducătorii de facto ai actualei coaliții. Asta deoarece prin intermediul infiltraților din PNL(Rareș Bogdan, Raluca Turcan, Florin Cîțu s.a.m.d.) ei a reușit de fapt să pună mâna pe putere. Veți realiza cât de puternici sunt useriștii când veți observa cum au reușit efectiv să paraziteze și să înlocuiască ticăloasa facțiune pedelistă. Ceea ce vreau să vă fac să înțelegeți este faptul că, spre deosebire de perioada 1996-2000, actuala coaliție de la putere e mult mai unitară. Nu trebuie să faceți mari diferențe între PNL și USR. Ei sunt unii și-aceiași. Mai vechii peneliști, care acționau precum baronii PSD, au fost eliminați, în locul lor punând mâna pe frâie paraziții mai tineri, fără scrupule, fără rădăcini și fără resentimente. 

E o specie nouă cea care-a luat acum puterea în România. E un cancer care nu poate fi rezolvat decât chirurgical, prin eliminarea oricărei urme de tumoare din organism. Asta se poate face însă doar atâta timp cât tumoarea este grupată. Altfel se ajunge la metastază și, în final, la moartea organismului. 

Nu vreau să fiu pesimist, însă văzând cum toată corupția din 1996-2000 a supraviețuit fără probleme, cum toată corupția din 2004-2012 a supraviețuit, de asemenea, fără probleme, ajung la concluzia că organismul nostru național e unul slab, fără anticorpi. Iar un organism slab e unul sortit morții. Fix acesta este  mandatul pe care-l au paraziții de la putere în frunte cu Plăvanul: dărâmarea României. Și, sincer să fiu, st din ce în ce mai convins că le va reuși de minune.

Așadar, nu vă mai bucurați prostește când vedeți câte-un scandal la vârf. În realitate e fix praf în ochi. Sunt știri menite să vă imobilizeze în fața televizorului, să vă anestezieze. Nu-și vor scoate ochii unii altora! Și chiar dacă și-i vor scoate, o vor face doar după ce se vor asigura că prada - adică țara - e în continuare prăduită de ei. Așadar, dacă vreți cu adevărat să eliminați paraziții, trebuie să acceptați bisturiul, indiferent cât de dureroasă ar părea operația. Iar bisturiul nu-l mai puteți manipula decât voi. Altcineva nu va veni s-o facă în locul vostru. Nu vă puneți speranța în partide, organizații sau minuni. Dacă vreți o minune, voi singuri sunteți capabili s-o faceți. Altcineva n-o va face în locul vostru!

21 de comentarii:

  1. Dărâmarea României... Adică România, astăzi, nu este "la pământ"? Ce poate fi mai rău decât acum? Doar valoarea indicatorilor macro și microeconomici mai poate cădea, în rest... societatea e divizată din toate punctele de vedere, resursele naturale nu sunt gestionate în favoarea populației locale, încrederea în instituții precum Armată, Biserică, Justiție bate spre zero, iar la nivel individual, ce să zic, media națională a nivelului cultural, profesional, spiritual ne arată că nu mai suntem un popor, ci o populație foarte eterogenă dpdv socio - economic. Deci foarte simplu de manipulat. Pardon, de guvernat, am vrut sa spun...

    RăspundețiȘtergere
  2. Un instrument perfect de eliminare a opozanților sistemului a fost căutat de pe vremea lui Cain si Abel. Acum trăim momentul glorios.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred că de data asta mîna pe bisturiu o vor pune minerii din Valea Jiului.Este momentul cel mai potrivit acum, când toți cetățenii țării sunt sătui de paraziții din capul statului : preoții,polițiștii,militarii, angajații la privat dar și cei de la stat, copiii cărora li se fură alocația în fiecare lună, pensionarii cărora li se fură lunar 26% din pensia prevăzută de lege. Minerii sunt cel mai bine organizați, ei trudesc cel mai greu pentru pâinea lor și nu cer privilegii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum sa nu. O sa ne regleze ăștia pa a ne decalibreaza în toate orificiile. Știu ca suntem mămăligă. Atâta timp cât nu ne iau berea la Pet și televiziunea ne pot fute cum vor.

      Ștergere
    2. Inainte de primul razboi mondial,era o vorva: ,,mamaliga nu explodeaza,,.
      Ei,nu a explodat atunci,nu va exploda nici acum...

      Ștergere
    3. Nu înțeleg fragmentul: "Este momentul cel mai potrivit acum, când toți cetățenii țării sunt sătui de paraziții din capul statului : preoții, polițiștii, militarii, angajații de la privat dar și cei de la stat, copiii cărora li se fură alocația în fiecare lună, pensionarii cărora li se fură lunar 26% din pensia prevăzută de lege."

      Ștergere
    4. Care mineri din Valea Jiului? Visezi?

      Ștergere
  4. Bautură, bautură și manele și femei de șapte stele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai ales femei de 7 stele! Când o face plopul mere și răchita micșunele!

      Ștergere
  5. Cartile lui Cornel Dan Niculae ilustreaza cel mai bine aceste momente din istoria Romaniei.

    RăspundețiȘtergere
  6. Singura Solutie : Inca o revolutie!
    Dar nu una in care sa taiem motzul la kcat, ca apoi kcatul sa ne inghita pe toti, asa cum s-a intamplat in 89, ci o revolutie adevarata ca cea din Franta anului 1789, in care pe langa regele si regina . adica motii kcatului, a fost ghilotinat tot sistemul.
    Asta este singura noastra salvare, si ptr asta nu trebuie batai cu jandarmii pe strazile Bucurestiului, ci problema se rezolva adunandu-ne seara cu cate o sticla de coctail Molotov in mana, ca sa actionam impotriva sistemului, pe plan local, in fiecare sat sau oras

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Revoluțiile se fac intāi cu strategie, abia la final - dacā e nevoie - cu Molotoave.

      Ștergere
  7. Nu cred ca rev din Fr a fost pe bune..
    Same cu rev din Rusia.
    Same cu rev din 89.
    Same cu orice rev din ultimii 300 de ani...
    Parerea mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact. Chiar si autorul are un punct de vedere foarte bine argumentat in sensul asta.

      Ștergere
    2. ... Romgleza asta... E dizgasting.
      Sper să-i insuflu copilului meu aceleași sentimente pentru limba română.

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. @Maria-Aurelia: Toată polologhia care a urmat primei propoziții a fost complet inutila, dacă nu chiar bulversanta. Pt că ai început să bați câmpii...

      Pe mine m-a deranjat la textul scris al colegului faptul că amestecă cuvinte din limbi diferite. Pun pariu ca înțelegeam mesajul lui și dacă era scris în engleză.
      Mi se pare cel puțin de prost gust să scrii "same cu" în loc de "la fel cu". (exceptând situația în care autorul nu e român).

      Ștergere
    5. @Laurentiu,aceasta femeie are cate o parere despre orice care icepe cu acel orice si se termina la fel.Cu aberatii.
      As fi curios daca si cati copii a crescut,pentru ca tare imi e ca tot ce a crescut sunt puii de psica...

      Ștergere
  8. ROMANIA dispare ca natie sigur nu cred in EU solutie divort rest gargara

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu avem detonatorul pt explozia mamaligii.Ar trebui un cutremur de7 grade combinat cu intrarea in faliment a statului roman.Atunci s ar putea sa iasa in strada aia de or mai trai.Si tot ar mai trebui si ceva teroristi

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)