joi, 18 februarie 2021

Texas și viitorul

A fost nevoie de un ger anemic pentru ca toate iluziile „statului verde” să se prăbușească fără drept de apel. Culmea e că întreaga nebunie se petrece în Texas, adică acolo unde începuseră s-o ia binișor la goană cu toate tembelismle „regenerabilelor”. Nu vreau să fiu greșit înțeles: efectele nebuniei verzi se văd peste tot în SUA. Prețul energiei electrice a explodat la valori aberante pentru orice om cu capul pe umeri. În cele ce urmează o să încercăm să înțelegem Texas-ul pentru a înțelege ceea ce urmează.

Pe scurt a venit frigul. Un frig crâncen, însă unul care nu e atât de nemaiîntâlnit precum ați putea crede. Mai există și au existat asemenea „căderi” de temperatură în Texas. Totuși, cât credeți că a fost actuala cădere? Într-adevăr s-a ajuns chiar la -18 grade, dar „frigul arctic” despre care se vorbește înregistrează, pe medie, temperaturi între -5°C și 2°C. Nu-i ceva care să te dea pe spate. Și-atunci?

Primele care-au căzut au fost sistemele de distribuție a gazelor naturale. Temperatura joasă a contractat gazele pe conducte, iar furnizorii au fost incapabili să pompeze mai mult gaz, afectând atât centralele electrice pe gaz, cât și populația. Atunci oamenii au început să dea drumul încălzitoarelor electrice care au făcut ca rețeaua de electricitate să crape. Cum poate totuși să crape o rețea de electricitate? Ca efect al recordului negativ de temperatură, eolienele au înghețat și n-au mai funcționat, la fel ca și centralele pe gaz. În total 46000 MW au trecut în „offline”(28 000MW de la gazul natural și 18 000 MW de la eoliene și solare). Iată cum așa-zisa „alternativă verde” nu face doi bani fix atunci când ai nevoie de ea. Într-un mod cât se poate de hazliu, pentru a debloca situația, s-a luat decizia degivrării moriștilor cu ajutorul elicopterelor. Nu s-a reușit mare lucru. Dar cel puțin ne-am distrat văzând cum elicopterele funcționând cu „combustibil murdar” încercau să elibereze „alternativele energetice curate”. Bine că elicopterele nu erau electrice că am fi râs tăvălindu-ne pe jos! 

În mod cât se poate de evident, Texasul arată acum ca o zonă din lumea a treia. Oamenii au trecut pe butelii pentru care stau la cozi infernale și în case folosesc încălzitoare rudimentare, similare celor care se utilizau la noi pe vremea lui Ceaușescu. Culmea e că nu se mai găsesc nici măcar lemne de foc! Aproape că nu există acum loc pe Pământ mai blestemat decât Texas-ul. 

Haosul energetic de-acolo este o constantă a sistemului energetic american. Exact așa cum în Texas(și-n statele centrale ale SUA) avem acum probleme cu energia electrică, la fel se întâmplă vara în California. Utilizarea aerului condiționat epuizează capacitățile energetice ale statului. Acolo avem o altă himeră: energia solară. Teoretic, soarele care scaldă California ar trebui să facă să duduie centralele solare. Nu se întâmplă astfel. Motivul e unul simplu: la temperaturi mari panourile solare își pierd randamentul și e nevoie de răcirea lor. Iar aceasta se face pompând apă rece printr-o rețea capilară de pe spatele panourilor. Cum apă nu prea există în California, apa venită pe retur trebuie răcită. Și răcirea se face ... electric. Știți cum e asta? Exact ca generatorul diesel dus de Musk la Nurburgring pentru a putea încărca mașinile Tesla sosite în teste. 

Ceea ce vedem acum este avanpremiera unui picaj de proporții. Nu e vorba despre picajul regenerabilelor care își arată fragilitatea ci, din punctul meu de vedere, al întregii „civilizații electrice”. Am mai spus-o de atâtea ori: petrolul nu e nelimitat. Mai devreme sau mai târziu se va termina. Toată nebunia verde este pusă la cale, între alții, de marii mahări ai petrolului care, simțind că treburile sunt cam pe ducă, ar vrea să vândă ultimele cantități cu adaosurile cele mai mari. Decât să vinzi benzină și motorină, unde adaosurile lor sunt minime, iar câștigul e al statelor(prin taxe supradimensionate), mai bine vinzi polimeri și alți compuși petrochimici, unde adaosul este infinit mai mare și nimeni nu te taxează suplimentar. V-a spus cineva că „ecologizarea” transportului prin intermediul mașinilor electrice se va face și prin renunțarea la plastic? Evident că nu! Doar acolo va fi profitul șmecherilor.

Problema pe care o vom vedea în scurt timp va fi una a picajului sistemelor energetice centralizate. Personal cred că, pe măsură ce resursele scad - și ele scad, credeți-mă! - problemele se vor agrava până la colaps. V-ați putea imagina megalopolisurile actuale fără curent electric? E suficient un click și întreaga himeră a prezentului se destramă. Dacă ați putea să priviți SUA de acum în comparație cu cea de acum un secol, v-ați îngrozi. Actuala SUA este un deșert. Toate resursele pământului acela fertil au fost sacrificate pe altarul așa-zisului progres. Începând cu căutătorii de aur și terminând cu vânătorii de șisturi, întreaga istorie a SUA este una a parazitismului și a exploatării haotice, până la epuizare, a oricărei resurse. Și în urma exploatărilor nu rămâne nimic altceva decât pustiu, un pustiu anost pe care natura îl recuperează în final, dar în ritmul ei lent și implacabil. 

Marele picaj al civilizației actuale va veni atunci când un politician imbecil, dar disperat, va ieși în fața muțimii și va spune adevărul, anume că „nu mai e nimic de consumat”. Nu mai e petrol, nu mai e gaz, nu mai sunt de niciunele. Și atunci când prostimea va rosti cu speranță cuvântul „regenerabile”, cu ultima sa resursă de limbaj politicianist, le va spune frumos că acela a fost un experiment ratat.  Iată momentul zero, momentul în care va trebui să ne reevaluăm și să înțelegem că centralizarea e o himeră, că viața, de când lumea, se desfășoară în comunități mici, flexibile. Iată adevărul! Puteți să-l priviți în față?

19 comentarii:

  1. Cum ati spus in alt articol,puterea de supravietuire va prima.La cate legume sunt pe planeta,oamenii care au facut armata vor fi supravietuitorii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Pana la Dumnezeu te mananca sfintii...spune o vorba de-a noastra.
      Chiar si sfintii inchipuiti ,tu de exemplu.
      Discutia era in sfera materiala,referitoare la corpul material,la supravietuirea pamanteasca si materiala.
      Cum spuneam,de la Iasi se vede lumea dustorsionat prin prisms habotniciei religioase si a neimplinirilor materiale si sufletesti.
      Sincer,imi pare rau pentru cat rau iti provoci singura. E usor sa dai vina pe altii pentru pustiul din viata ta,dar intreaba-te daca nu cumva ti se datoreaza macar in parte si tie...

      Ștergere
    3. Cand imi vorbeste o feneie de armata,imi aduc aminte de istericele de mame care au facut atatea crize de teama ca copilul lor de aur este abuzat in armata. Si ,in parte din cauza lor,armata s-a scos.
      Rezultatul? E vizibil: tineret bovin,cu glezne goale si pantalonii rupti in genunchi, machiati pensati si machiati,asa numitii ,,ladyboy,,
      Multumim mamelor cu aceasta ocazie,ca au distrus barbatii Romaniei.

      Ștergere
    4. Stimabile, doamna nu e sfanta dar are dreptate. Corpul material e nimic. Important e ce se intampla dupa. Sunt destule exemple in istorie de pustnici. studiati le

      Ștergere
    5. @Mercy: hai mai du-te in mm! Barbatule!

      Ștergere
    6. Frate Vasile,cred ca voi habotnicii cititi printre randuri si numai ce va convine voua. Imi spui de ce zice maica Tereza dar uiti ca ce a zis ea este un raspuns(aiurea) la ce am zis eu. Deci,repet:eu ma refeream strict la supravietuirea corpului fizic in conditii de sfarsitul lumii (de fapt al civilizatiei-un fel de Mad Max).

      @Unknown,iti pot lasa un mail personal sa ma contactezi si sa imi spui personal sa o fac.Ai curaj?Sau iti tremura gleznutzele?

      Ștergere
    7. Domnule Mercy, v-a cam dat la operatie doamna Maria-Aurelia. Daca o femeie v-a terfelit in halul asta, nu cred ca e intelept sa mai cereti emailul unuia si altuia pe aici. Dati peste vreun nebun care va mai si bate. Linistiti-va, domnule. Plimbati-va putin prin parc, relaxati-va. Sunteti prea nervos. Una-doua sariti la bataie pe internet. Va dati intalnire sa va bateti si alte nebunii ca un adolescent. Eu va sfatuiesc sa treceti pe la biserica si sa va spovediti. Veti vedea ca va veti simti mai bine. O zi buna.

      Ștergere
    8. Necunoscutule ce pot sa zic. Sunt praf. Acum ca ,mi-a ,,dat la operatie,, un nick name de femeie cu limbaj de mahala si exprimare de secolul 1 ma duc in coltul.meu si imi voi face aitocritica.
      Sincer,e trist ca ,pe un blog de calitate apar astfel de specimene care il confunda cu Facebook ul.
      Vorba mare a lui Umberto Eco ,,retelele de socializare au transformat idiotul satului in detinatorul adevarului absolut,, se aplica si pe acest blog.
      Autosuficienta prostului se vede si aici in comentarii.
      Si ale acestei femei frustrate si ale ,,keyboardwarriors,, de mai sus.
      Nu stii absolut nimic deapre mine,nici despreece pot,ce background am sau ce fac,dar idiotul/idioata satului a conchis: ala e ,,prost si trufas,, si ,,du-te( putina gramatica nu ar strica, in ,,mm,,. Daca nu stii ce a vruy sa zica ,iti traduc eu ,,dute in mortii ma-tii,,
      Adica m-a injurat.
      In opinia ta,mi-a dat si asta la operatie. :))) Si,am cerut ca acest viteaz de net sa aiba posibilitatea sa ma injure in fata. Ca ascuns dupa monitor e simplu.
      Ma voi opri aici,ca nu vreau sa poluez un blog de calitate pe care l-am descoperit recent si il citesc cu placere.

      Ștergere
    9. Acum,ce sa zic,am scris un comentariu ,dar nu s-a publicat.Poate pentru ca am tradus pe intelesul tuturor ce a vrut sa spuna glezne goale cu ,,du-te in mm,,
      Ca sa fiu delicat,e o trimitere in mortii mamei.
      PAre-se ca unii,nu prea inteleg argoul de golanasi de doi bani,si nu au inteles prescurtarea.Poate de aici recomandarile de linistire.
      De asemenea unii citesc printre randuri,si nu vad decat ce le convine.De aici unii inteleg ca cer emailuri cand eu ma ofeream sa imi dau emailul.
      Jignirile unui nick-name feminin ,pentru unii sunt,,lovituri la operatie,, cand de fapt ele sunt doar istericale de femeie frustrata.
      Si tot asa.
      E cam ca in filmul ala ,,Fiecare vede altceva,,.
      Ti-l recomand necunoscutule.
      Poate o sa intelegi ca saritul la bataie e doar in capul tau.

      Ștergere
    10. Măria Aurelia pentru dumneavoastră draq ce ispită are?

      Ștergere
    11. Mercy ușor vărule cu mobila pe scări că zgârii parchetul...

      Ștergere
    12. Mercy eu știu că pe doamna nu o cheamă Măria Aurelia... 😂

      Ștergere
  2. Ei bine, nu pot sa nu consat ca aici gresiti, rezervele de petrol se refac, dupa cum au constatat specialistii in petrol si gaze din Romania - si nu numai, ideea a pornit de la rusi, vezi link https://www.libertatea.ro/stiri/zacamintele-de-titei-epuizate-au-inceput-sa-se-refaca-singure-790663
    In alta ordine de idei criza petrolului va duce la punerea pe tapet a inventiilor si descoperirilor lui Tesla privind energia libera. Eu nu mi-as face atatea griji, in lipsa unui razboi atomic major megalopolisurile vor prospera.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://ceicunoi.wordpress.com/2014/09/29/petrolul-nu-provine-din-materie-organica-si-nu-se-epuizeaza-zacamintele-de-titei-se-refac-singure/

      Ștergere
  3. am instalat incalzire in pardoseala cu pompa de caldura si urmeaza panourile dar sobele de teracota au ramas. si magazia full de lemne.

    RăspundețiȘtergere
  4. Îngăduiți să completez puțin: privitor la statul Texas. Are o situație specială, adică , are propriul sistem de energie electrică, care nu e din rețeaua națională. In timp ce alte state, se confruntă cu întreruperi ale energiei dar se restabilește după circa o oră, Texasul e lăsat la rece. Marți , la postul MSNBC, judecătorul Clay Jenkins, arăta că ultimii 10 ani , au fost conduși de 2 guvernatori, care au făcut ca statul să nu poată conta pe rețeaua de energie. Nu au îngropat conductele la adîncimea necesară, nu au protejat generatoarele etc. Adică , citez, ....nu au cerut nici un fel de protecție pt consumatori , că în celelalte 49 de state. Deci la bază, prostia și corupția politică.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu știm prea multe despre energia liberă dar de ce nu încercăm să credem că există un Pământ Nou,virgin,în care energia liberă este la îndemîna oricui și gratis? De ce nu ne legăm credința de o lume perfectă,fără bani,fără războaie,fără sărăcie,fără mizerie și fără boli? Oare nu a venit Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu pe pământ ca să ne vorbească despre o lume perfectă? Oare nu pentru asta l-au răstignit? Evanghelia înseamnă vestea bună. O astfel de veste bună ne-a adus Fiul Creatorului: că sistemul acesta de lucruri în care trăim astăzi se va sfârși. Dominația diavolului peste pământul sfătuit de resurse se va sfârși iar noi vom fi teleportați pe Pământul Nou.Nu toți,doar cei care nu se leapădă de credința lor în Isus Hristos. Nicio icoană, niciun idol nu va face minuni. Iar vaccinul care îți fură identitatea pe semnătura ta dată cu mâna dreaptă și gândită cu fruntea deja umple cimitirele cu vaccinații satanei.

    RăspundețiȘtergere
  6. peste pământul secătuit de resurse

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)