Titanic

Banca Centrală a Canadei a mărit în mod surprinzător rata dobânzii de intervenţie. Ulterior, Banca Australiei a făcut acelaşi lucru. Astfel s-au spulberat speranţele unei „puneri a capacului” pe majorarea dobânzilor. Dată fiind situaţia critică a pieţei creditului din Canada, contextul ne arată că măsura majorării era nu necesară, ci, mai degrabă, stringentă. 

Avem în faţă o situaţie explozivă. Piaţa mondială a datoriilor este umflată până peste limitele posibile, iar retorica deja nu mai poate face nimic. Mişcările disperate precum cea din Canada vor începe să se multiplice. Ştiu, am tot repetat-o. Mi s-ar putea spune că aşa zic mereu, dar de întâmplat nu se întâmplă nimic. De fapt se întâmplă! Căutaţi să vă amintiţi despre ce sume vorbeaţi în 2008 şi despre ce sume vorbiţi acum. 

Realitatea e ceva mai dură când studiezi cifrele seci: datoriile deja scapă de sub control. OK, în SUA s-au pus de acord asupra plafonului, dar asta e precum a încerca să acoperi un baraj spart cu lopăţica. Dacă veţi analiza datele istorice, veţi vedea că, începînd din 1960, datoria americană are tendinţa de a se dubla la fiecare opt ani. Iată:

• 1970 -     389 158
• 1978 -     789 207
• 1986 -  2 214 000(dublarea s-a produs în 1984!)
• 1994 -  4 800 000
• 2002 -  6 405 000
• 2010 -13 201 000
• 2018 -21 974 000(dublarea a venit în 2020)

La momentul actual suntem la 31 458 000 $(cifrele sunt exprimate în milioane $), iar în 2025 vom depăşi 40 trilioane. Maşinăria deja lucrează cu cifre prea mari, iar FED-ul va scăpa tot procesul de sub control.

Păcatul nostru e dat de faptul că ne uităm doar a SUA deoarece e farul călăuzitor. Mulţi se gândesc că poate o fi o salvare în Europa, adică fugi de pe dolar şi intri pe Euro. Fals! De fapt e prosteşte de naiv! Europa stă mult mai prost ca SUA, dezechilibrele sunt infinit mai mari, iar birocraţii Comisiei Europene se gândesc să salveze corabia în derivă a uniunii prin „şi mai multă Europă”, adică printr-o federalizare rapidă. Doar că o asemenea unificare e similară unei alăturări de vapoare obosite cu bărci care iau apă pentru a scăpa de un uragan. 

Cu toate că am dat ca orizont anul 2025, tind să cred că la momentul actual sunt destul de bine îndeplinite condiţiile începerii unei perioade dezastruoase. O vom vedea iniţial la nivel corporativ unde veţi vedea căderi spectaculoase, după care, în mod clasic, contagiunea va cuprinde băncile. 

În final vă mai dau o informaţie care rezultă din studierea unui raport FDIC de la sfârşitul anului trecut: niciuna dintre băncile americane care au picat până acum nu se aflau sub radarul FDIC ca bănci problematice. Înţelegeţi despre ce vorbim. Şi, ca să nu închei lăsându-vă cu ochii în soare, vă mai dau o ştire despre care vom vorbi pe larg într-un articol ulterior: CITI şi JPMorgan încep să sufere de sindromul Silicon Valley Bank, în sensul în care utilizează din ce în ce mai des straategii contabile de ascundere a problemelor.