vineri, 16 iunie 2023

Echilibrul instabil


Vă spuneam de curând că lunile acestei veri vor fi unele explozive din punct de vedere economic. Şi cum timpurile încep să se arate, consider necesar să înţelegem contextul în care ne aflăm pentru ca exploziile care urmează să nu ne ia pe nepregătite. 

Primul eveniment asupra căruia mă voi opri este cel legat de „marea rambursare” a facilitaţilor Targeted Longer-Term Refinancing Operations(TLTRO) care au introdus lichiditate în sistem în perioada pandemiei. Primul termen este 28 iunie, anul curent, dată la care devin scadente facilităţi TLTRO în valoare totală de jumătate de trilion de euro. Aparent mişcarea este „pregătită”, dar, aşa cum vom vedea, instrumentele sunt discutabile. 

BCE e oarecum obligată să închidă programul TLTRO deoarece au dispărut condiţiile care i-au justificat apariţia(pandemia COVID care a condus la necesitatea injectării de lichiditate ieftină în sistem). De asemenea, închiderea acestor facilităţi ar mai contribui la dezumflarea bilanţului imens al BCE. Acum însă vine partea frumoasă. Ca orice rambursare şi aceasta va contribui la formarea unei presiuni în sistem. Ceea ce vedem cu ochiul liber este că Italia şi Grecia par a fi primele victime sigure a încetării acestui program. De ce spun asta? Pentru că excesul de lichiditate plasat de aceste ţări la BCE e mai mic decât rambursările pe care trebuie să le facă la expirarea facilităţilor LTRO. 

Atâta timp cât ai mai puţini bani decât trebuie să dai, e cazul să te apuci să faci rost de undeva de aceşti bani. Şi uite-aşa reporneşte jocul de-a şoarecele şi pisica sau, mai sugestiv, de-a „na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie”. Băncile pot face rost de bani în două feluri: ori de la acţionari(iar aici nici nu se pune problema), ori împrumutându-se de pe piaţa sau emiţând obligaţiuni. Cu împrumuturile de pe piaţă e mai greu deoarece închiderea programului reduce excesul de lichiditate, astfel încât nu prea cred că se vor găsi bani, iar emiterea de obligaţiuni în perioada asta e moartea. 

Într-adevăr, italienii şi grecii sunt primele victime, dar asta nu înseamnă sub nicio formă că nemţii, francezii, spaniolii sau celelalte naţiuni nu au emoţii. Orice turbulenţă indusă de componentele fragile ale eurosistemului se răsfrânge şi asupra celorlalţi. În plus, TLTRO va exercita şi asupra băncilor lor o presiune destul de mare, chiar dacă sumele par acoperite de excesul de lichiditate.

Vă reamintesc faptul că pe 28 iunie avem abia prima rambursare, multe altele urmând să devină scadente. Dacă băncile italiene trebuie să aducă acum de-acasă vreo 35 miliarde de euro, asta nu înseamnă că au scăpat întrucât alte 75 miliarde urmează să devină scadente la următorul termen. Şi cum e cam penurie pe pieţe, iar la finanţările transparente ale băncilor nu prea se înghesuie nimeni, probabil că sistemul va sări în ajutor prin eliberarea de facilităţi repo pe termen lung(3, 6, 9 şi 12 luni). Care însă nu va face nimic altceva în privinţa „curei de slăbire” pe care şi-a propus-o BCE.

Să sărim acum peste Ocean pentru a observa cum „succesul economic” loveşte din nou America. De ce vă uitaţi strâmb? Daţi un ochi pe burse şi veţi vedea că bunăstarea nu-i doar clamată, ci şi „dovedită de oglinda economiei”. Graficul turului de forţă îl aveţi ataşat prezentului articol. Mă voi opri pentru analiză asupra indicelui NASDAQ unde creşterea se vede cel mai bine întrucât aici este paradisul „noii lumi” tehnologice. Multă vreme FAANG - adică Facebook(Meta în prezent), Amazon, Apple, Netflix şi Google(Alphabet) - au acţionat precum un veritabil far călăuzitor şi, în acelaşi timp, index al acestei pieţe. Doar că timpurile s-au schimbat, apărând şi alte vedete ale podiumului celor care se scald în bani: Tesla şi Nvidia. De asemenea, menţionez şi Microsoft care a tot continuat să se ţină în vârful lumii tehnologice, în ciuda unor sincope care au apărut în dezvoltarea sa). Toate companiile despre care vă vorbesc au vânt în pupă ca efect al noii mode a AI-ului. Microsoft pare să fi făcut un pariu transformat în succes prin finanţarea OpenAI, proprietara ChatGPT. De altfel, zvonurile spun că în acest an Microsoft estimează venituri de peste 10 mls. $ din AI. 

Însă, ca de fiecare dată, e bine să ne uităm la fundamente. Google(Alphabet), Apple, Facebook(Meta) şi Microsoft au indicatorii P/E destul de ridicaţi, la 28, 31, 35 respectiv 37. Într-adevăr, în cazul Microsoft, care ca crescut cu peste 40% anul acesta, indicatorul P/E s-ar putea regla la raportările financiare ca efect al extra-venitului realizat din AI. Fac precizarea deoarece, în timp, acţiunea Microsoft s-a dovedit a fi una dintre cele mai „cu picioarele pe pământ” acţiuni tehnologice. Şi la Apple ne-am putea gândi la extra veniturile pe care le va realiza din echipamentele sale VR/AR, dar, mai ales, la un ipotetic ecosistem care i-ar putea lăsa pe cei de la Meta cu buza umflată. Vă spun toate acestea pentru a vă face să înţelegeţi că sunt deosebit de rezonabil în evaluări, încercând să nu sar calul prin neneluarea în consideraţie a evenimentelor anunţate de companiile în cauză, care pot avea ca efect încasări mai mari.

Dar ce ne facem cu evaluarea celorlalte vedete? Amazon, în continuare, e vedeta incontestabilă a „testului P/E”, unde are un incredibil 308!!! Aici putem găsi ceva circumstanţe în strategia lui Bezos care se uită exclusiv la cash flow. Dar ce facem cu Nvidia care, din avântul AI, a ajuns la un P/E de ... 221! Sau cu Tesla care, în ciuda vânzărilor, e la 75!!! 

Totuşi ar trebui să înţelegem că un indice P/E care ar indica o companie corect evaluată ar fi pe la 15. Cei din piaţa supraevaluată a zilelor noastre supun că 20 ar fi o valoare OK, eu însă întotdeauna m-am uitat destul de critic la companiile care depăşesc 11. Ştiu, sunt mai zgârcit. Indiferent de circumstanţe şi indiferent de cum am gândi-o, nu putem să nu vedem că supraevaluarea e la ea acasă. Şi totul, pe baza unei fantasme, anume potenţialul AI. 

De fapt, v-am purtat pe piaţa americană ca să explic ceea ce a am mai spus în trecut, anume că avem un setup similar celui din anul 1999, din anticamera crizei Dot-com. Ceea ce vedem în Europa seamănă cu un setup similar celui din 2007. Ideea e că Europa e doar un simptom al unui setup existent pe piaţa americană. Bob Michele de la JPMorgan a observat extrem de interesant similarităţile între ceea ce se întâmplă acum şi ceea ce am văzut deja în 2007-2008. De exemplu acum JPMorgan a cumpărat First Republic Bank, care seamănă ca două picături de apă cu preluarea Bear Sterns de acum 15 ani. În ciuda declanşării celor mai mari falimente bancare din istoria SUA, optimismul afişat nu pare deloc justificat. De aceea Michele, spre deosebire de cei de la Goldman Sachs, spune că nu-i loc de optimism şi că urmează mai multe trimestre cu scăderi de 3%-5%. Interesant e că în aceaaşi analiză Michele remarcă faptul că dimensiunea mare a economiei face ca atunci când elementele se vor vedea la suprafaţă, daunele structurale să fie ireversibile. 

De altfel, se vede de la o poştă că absolut totul e o minciuună întreţinută pentru a se menţine o fotografie rezilientă a sistemului occidental în condiţiile problemelor războiului din Ucraina. De altfel fix aici e marea problemnă a Occidentului care nu-şi permite riscul de a se arăta fragil. Mai mult, asemeni propagandiştilor ucraineni care, în ciuda pierderilor imense clamează victorii abrupte - dar existente doar pe hârtie -  Occidentul face tot posibilul pentru a apărea în postura de femeie fatală care reuşeşte de fiecare dată să dea timpul înapoi. Însă asemenea treburi nu funcţionează la infinit deoarece nu-i în setupul lumii.

De altfel, Nouriel Roubini evaluează destul de rece într-un interviu acordat Yahoo că oprirea FED de la ridicarea dobânzii de intervenţie se va răzbuna deoarece inflaţia e în continuare mare, iar FED va fi obligată să reia creşterea dobânzii. Date fiind circumstanţele, Roubini consideră că avem în faţă o recesiune deosebit de grea. 

După cum lesne se observă, setupul în care ne aflăm nu-i dintre cele mai prietenoase. De fapt noi am identificat aici un setup similar celui din 2008, alături de unul similar celui din 2000. Doar aşa şi am avea o situaţie dezastruoasă, însă nu e totul. Războiul din Ucraina şi deranjul din China sunt elemente menite a da peste cap toate calculele. 

De fapt, întreaga situaţie pe care o vedem e din acelaşi registru: cel care crapă primul moare. Occidentul se ţine, Rusia rezistă, China la fel. Rămâne să vedem cum se va tranşa, dar cert e că mult timp nu va mai rezista extrem de instabilul echilibru în care ne aflăm.

11 comentarii:

  1. În previziunile mele, cel puțin indicii americani - la restul lumii n am privit - au început deja de circa 2 ani "benduiala" de sus în jos, și cu cât mai repede va fi acceptată paguba/ajustarea drastică a acestora, la fel de repede va putea fi reluată creșterea de durată.

    RăspundețiȘtergere

  2. A.Dughin :
    Pentru a înțelege corect natura crizei actuale, trebuie să facem sau scurtă analiză a situației. Vă sugerez trei niveluri:

    · Ideologic

    · economice

    · geopolitic.

    Ideologia liberală este sursa problemei
    Din punct de vedere ideologic, problema este liberalismul ca ideologie unică și unică impusă Europei și restului omenirii către lumea anglosaxonă. Liberalismul afirmă doar identitatea individuală și interzice orice fel de identitate colectivă sau organică. Deci, liberalismul refuză pas cu pas religia, națiunea și apartenența de gen pentru a elibera complet individual de orice fel de holism. Genul este problema politică de bază, deoarece liberalii insistă asupra naturii opționale a genului, genul ca alegere individuală (înainte lupta era în jurul religiei ca alegere individuală sau a națiunilor ca alegere individuală). Celălalt punct crucial este imigrația. Liberalismul refuză să recunoască identități religioase sau culturale, precum și una de gen: astfel imigrantul nu este considerat purtătorul unei identități diferite, ci al unui individ atomic numeric mai mult. Deci liberalismul distruge orice identitate colectivă. În mod logic, liberalismul distruge identitatea europeană (cu așa-numitele teorii ale toleranței și drepturilor omului). Împreună cu distrugerea intensivă a identității sexuale, accelerează sfârșitul societății ca atare. Sfârșitul Europei este garantat de însușire a acceptării liberalismului ca ideologie mainstream.

    Ultimul pas în dezvoltarea liberalismului va fi negarea identității umane ca o colectivă. Deci, bine ați venit la trans-umanism. Aceasta este agenda liberală pentru mine.

    Liberalismul este ideologie nihilistă. Insistă asupra libertății față de orice fel de identitate colectivă, dar nu sugerează niciodată ceva pozitiv. În trecut, concurând cu ideologiile totalitare – comunism sau fascism – liberalismul a fost concret și atractiv pentru că a negat totalitarismul concret care se postulează ca alternativă. A fost într-adevăr alternativă. Dar când totalitarismele au fost depășite, natura nihilistă a liberalismului este dezvăluită. Nu poate decât să nege. Nu poate afirma nimic. Nu este ideologia libertății pozitive, este ideologia libertății negative. Ieri nu a fost atât de explicit. Acum este.

    Liberalismul divin totalitar. Nu libertatea de a nu fi liberali. Trebuie să fii liberal. alege să fiți liberal de stânga sau liberal de dreapta sau liberal de centru. Poți fi – în caz extrem – liberal de extremă stângă sau liberal de extremă dreapta. Dar întotdeauna liberal. Dacă ești judecat iliberal de liberali, ești terminat – etichetat drept extremism, terorist și așa mai departe. Liberalii pot tolera, dar tolera oamenii. Dacă nu ești tolerant (în sens liberal), ești intolerabil.

    Ce putem opune liberalismului? În secolul XX există două opțiuni: comunismul (socialismul) și fascismul. Ambele au eșuat istoric – politic, filosofic, militar, economic. Ele există acum ca simulacre. Ei sunt sau hipermarginali sau sunt manipulați de liberalism: de aici liberal-comunismul post-modernist, anarhist și troțkist sau liberal-fascist care servește liberalilor pentru a-și promova cauza exactă cum fundamentalismul islamic este folosit ca arma a SUA. Deci, ideea mea de a mă opune liberalismului (prima teorie politică) nu a doua teorie politică (marxismul), nici a treia (fascismul), ci a patra. Am dezvoltat această idee în cartea A patra teorie politică, tradusă în multe limbi – și în germană. Trebuie să combată liberalismul, refuzându-l și deconstruindu-l total. În același timp, trebuie să facem acest lucru nu în numele clasei (ca în marxism) sau în numele națiunii sau rasei (ca în fascism), ci în numele unității organice a poporului, al justiției sociale și al democrației reale. Liberalii interpretează democrația ca fiind reguli minorităților. Trebuie să restabilim sensul original al termenului: democrația este regula majorității, a majorității organice, a majorității care împărtășește identitatea comună – adică domnia poporului ca unitate istorică și culturală.

    RăspundețiȘtergere
  3. Capitalismul financiar este o catastrofă
    Din punct de vedere economic, problema este în capitalismul financiar care pretinde că depășește sectorul real al industriei în favoarea tehnologiei piețelor financiare. Un astfel de capitalism este monopolist și creează bule în loc de dezvoltare a infrastructurii economice. O astfel de economie se bazează pe speculații financiare (de tip G. Soros) și nutrește, iluzia creșterii infinite. Acest lucru contrazice verificarea realității. Clasa de mijloc nu mai crește. Creșterea piețelor financiare nu corespund creșterii sectorului real. Acordarea întregii atenții instituțiilor financiare care promovează delocalizarea sectorului real în țările din lumea a treia în cursul globalizării este calea spre abis. Primele valuri ale crizei au trecut deja, dar noi valuri vor veni în curând. Colapsul economic al țărilor din sudul Europei, cum ar fi Grecia și, în viitorul apropiat, Italia și Spania este doar vârful vizibil al imensei catastrofe. Unitatea europeană se bazează pe acceptarea deplină a logisticii capitalismului financiar. Doar Germania se luptă acum pentru a ține economie în contact cu realitățile industriale, refuzând să se îmbarce în trenul spre nimic. Acesta este motivul isteriei anti-germane din Europa și SUA. Economia germană poate fi ultima economie reală, restul este deja economie virtuală.

    Prin urmare, trebuie să reconstruim Europa pe o bază economică alternativă.

    Creșterea infinită nu este decât o iluzie liberală. Căderea clasei de mijloc este realitatea severă. Calea de ieșire din această situație este revizuirea completă a miturilor capitalismului financiar.

    RăspundețiȘtergere
  4. Atlantismul este greșit
    Din punct de vedere geopolitic, Europa este astăzi o entitate atlantistă. Geopolitica imaginată de englezul Sir H. Mackinder declară că există două tipuri de civilizații – civilizația mării (puterea mării) și civilizația pământului (puterea terestră). Ele sunt construite pe sisteme opuse de valori. Seapower este pur comercială, modernistă și materialistă. Puterea Pământului este tradiționalistă, spirituală și eroică. Acest dualism corespunde conceptului Werner Sombart – Händlres și Helden. Societatea europeană modernă este pe deplin integrată în civilizația mării. Acest lucru se manifestă în hegemonia strategică nord-americană și în NATO.

    Această situație împiedică Europa să devină entitate geopolitică independentă. Mai profund, pervertește natura geopolitică a Europei ca entitate continentală – Puterea Pământului.

    Așadar, este nevoie să schimbăm situația și să restabilim strategia Landpower bazată pe suveranitatea europeană reală. În loc de atlantism, Europa trebuie să devină putere strategică continentală.

    Europa și Rusia
    Dacă rezumam punctele putem deduce logic unde ne aflăm în relațiile euro-ruse.

    Rusia actuală este

    · relativ ostil față de liberalism (mai tradiționalist și înclinat spre conservator),

    · încercând să se elibereze din punct de vedere economic de dictatura Băncii Mondiale și a WMF,

    · geopolitic continental și antiatlanticist.

    Acesta este motivul pentru care Rusia este atacată – în Ucraina, la Moscova, peste tot. Uciderea recentă a liberalului Boris Nemstsov a fost o provocare care servește la demonizarea din ce în ce mai mult Rusia în ochii Occidentului. Liberalii, oligarhia financiară globală și atlanticiștii (SUA și elita financiară) încearcă să provoace ostilitate între Rusia și Europa, precum și încearcă să-și salveze regula zguduitoare promovând conflicte etnice. Războiul din Ucraina este primul pas dintr-o serie de conflicte etnice pe pământul european. Elita liberală globală plănuiește războiul etnic nu numai în Ucraina sau Rusia, ci și în Germania, Franța, Europa de Est și în alte părți. Imperiul liberal încearcă să-și salveze hegemonia care se destramă, împărțindu-ne.

    Trebuie să reziste pentru a construi o Europă mai bună, o Europă cu adevărat europeană. Și într-o astfel de situație, Rusia este prietenul, iar SUA este dușmanul. Trebuie să lucrăm la o alianță ruso-europeană nu pentru că europenii iubesc Rusia sau rușii îi iubesc pe europeni. Motivul este diferit: trebuie să fim împreună pentru a ne salva pe fiecare dintre noi în fața pericolului care îi amenință pe toți.


    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt tentat să pariez că și de data asta, problemele se vor rezolva tot ca și până acum, adică cu și mai mult credit. Catralionele cred că sunt deja pregătite. Suntem în Hotel California, check in ok, în regulă, check out imposibil ! Între timp toate ferestrele și ușile au fost zidite. Ne âindreptăm probabil spre un nou Weimar hiperinflaționist, la exact 100 de ani mai târziu. Piața simte asta și în ciuda recesiunii, bursa bate noi recorduri de la o săptămână la alta. Pare paradoxal dar nu este !?!

    RăspundețiȘtergere
  6. Furtuna vine din toate partile. https://www.yahoo.com/news/san-francisco-is-in-trouble-battered-by-remote-work-and-the-homeless-crisis-160203782.html

    RăspundețiȘtergere
  7. Articolul este uimitor! Felicitări pentru informații detaliate. Observ că acest articol dezvăluie o bază de date extinsă, oferind doar vârful icebergului în ceea ce privește conducătorii Occidentului Colectiv. A sosit momentul să ne preocupăm de conservarea semințelor de înaltă calitate și a animalelor, în fața creșterii întunericului industrial.

    Din analiza mea personală, în anul 2024 vom experimenta o situație similară celei din 2008, atât în ​​plan financiar, economic, cât și social. Știm cu toții ce s-a întâmplat în 2008, când capitalismul a căzut și capitalurile nu mai aveau puterea absolută. De fapt, dezvoltarea tehnologică, științifică și chimică a început să preia aceeași funcție pe care capitalul o avea în codurile economice. Orice invenție a devenit o comoară valoroasă, iar brevetele periculoase care amenințau tehnologiile depășite erau achiziționate și ținute secrete. Din păcate, în loc să investească în tehnologii pentru vindecarea cancerului, oamenii cinici ai științei au preferat să dezvolte viruși.

    De ce cred că revine puternic anul 2008? Explicația este simplă. De fapt, nu am ieșit niciodată din anul 2008. Toată economia pare să fi rămas blocată într-o buclă temporală, într-un spațiu static. Chiar și conflictele, precum războiul din Ucraina, par incapabile să salveze sau să schimbe acest an 2008. Am fost absorbiți cu toții în 2008, economic și financiar vorbind, și acesta este punctul culminant al civilizației financiare a secolului XX, înainte de prăbușirea sa.

    Cum s-au putut pierde 15 ani între 2008 și 2023? Criza a venit, iar oamenii nu au avut ce face decât să lase dezastrele să se întâmple în 2008, 2009 și 2010. În 2010, s-au lansat smartphone-urile, iar în acești 13 ani, prin intermediul inovării financiare, inclusiv prin tranzacții cu miliarde de terminale, ne-am creat iluzia că am depășit anul 2008. Vă invit să studiați volumul tranzacțiilor realizate prin intermediul telefoanelor mobile și să observați volumul de comisioane, credite și altele care pur și simplu nu existau înainte de 2008. De la 2010 până în 2024, capitalul a fost preluat de smartphone-uri ca funcție de clasă în programele economice. Deținerea unui telefon astăzi este echivalentă, în mod inconștient, cu deținerea de capital.

    RăspundețiȘtergere

  8. În trecut, un sclav nu avea nicio formă de capital sau aur. În prezent, chiar și un așa-numit sclav economic poate genera venituri instantanee și poate realiza tranzacții în afara sistemului bancar, dacă deține un telefon.

    De fapt, în 2008, instituțiile precum băncile, asigurările, guvernele și armatele și-au pierdut utilitatea. Acestea nu sunt decât hoți pe drumul mare. Oamenii se organizează în grupuri financiare masive fără a avea nevoie de guverne sau bănci. Din totalul tranzacțiilor mondiale, băncile și guvernele dețin mai puțin de 1%. Au devenit irelevante. Acapararea sistemului judiciar în fiecare țară este metoda prin care supraviețuiesc tsunamiului economic.

    Din păcate, inteligența artificială, precum ChatGPT, nu va juca rolul de capital pe care l-au avut smartphone-urile. Un smartphone reprezintă un capital mai valoros decât banii sau aurul, deși este doar o bucată de plastic care se defectează într-un an. Conceptul de a deține un smartphone îți oferă ceva ce guvernul nu poate oferi niciodată: capitalul necesar pentru a iniția afaceri sau proiecte fără a depinde de guverne sau bănci. Știm cu toții că ChatGPT a fost utilizat în secret pentru organizarea pandemiei globale. A fost evident că pandemia a condensat evenimente ce ar fi putut dura de obicei 4-5 ani, iar doar cineva naiv ar putea să nu realizeze că este nevoie de un creier electronic pentru a stimula și sincroniza întreaga pandemie, inclusiv corupția și mita. Acum, după doi ani, este lansată versiunea pentru copii pe piață (ChatGPT-4), care amintește de numele Covid-19 (ChatGPT-19).

    Am observat cu toții cum ChatGPT a generat profituri în timpul pandemiei. Dacă versiunea care a creat pandemia ar fi făcută publică, am avea propriul nostru mic Hitler în buzunar. Ce ar putea merge prost? Un singur lucru: am avea milioane de războaie individuale între Ucraina și Rusia. Fiecare cetățean înarmat cu Hitlerul virtual ChatGPT ar avea puterea de a falimenta Rusia. Așa cum se întâmplă în filmul "Mr. Robot", în care oamenii își spală creierele pentru a deveni hackeri cu ajutorul ChatGPT. Știu deja cazuri în care ChatGPT-4 a scris coduri pentru a sparge servere în China. Acum, acestea sunt blocate și evidențiate în roșu, dar anul trecut funcționau.

    Concluzionând, smartphone-urile au atins limita maximă de extindere ca formă de capital, iar acum nu există nimic nou care să joace același rol. Totul indică faptul că euforia smartphone-urilor din perioada 2010-2022 a trecut, iar problemele nerezolvate revin la suprafață.

    RăspundețiȘtergere
  9. Și dacă cioclii duc un sicriu gol la cimitir. tot are loc o înmormântare!

    RăspundețiȘtergere
  10. Blockchain și Open AI, ori Chat GPT sunt în esență niște cretinisme, menite bineînțeles, ca să ajute utilizatorul să dobândească suprematia asupra consumatorului!
    Adică, utilizatorul manevrează de așa natură IA, încât să prostească la greu consumatorul!
    Să nu credeți altceva, cum că IA e vreun Zar perfect, care nu favorizează niciunul dintre jucători: nici pe crupier, nici pe pariori. Ci el slujește exclusiv interesele "finanțatorului", garantează câștigurile lor, indiferent care dintre fraieri pierde: utilizatorul sau consumatorul!

    RăspundețiȘtergere
  11. Open AI și ChatGPT,sunt escrocii de rit nou, ce vor putea fi dovediți, dar care nu vor putea fi niciodată prinși spre a fi judecați, condamnați, și osândiți, pentru că n au identitate!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)