sâmbătă, 24 iunie 2023

Wagner şi consecinţele


OK, tot văd rostogolindu-se fake-uri despre situația din Rusia, așa că o să vă transmit care-i situația reală de acolo. În primul rând, probabil vă întrebați „de la ce s-au luat?”. De la bani, desigur. Practic, într-o lună, urma ca armata lui Prigojin să fie naționalizată. Mai multe decrete de până acum oricum slăbiseră „baza de selecție” a Wagner. De exemplu cel care permitea condamnaților cu anumite infracțiuni să intre direct în armata rusă și să primească scutirea pedepsei la primirea primei medalii. Previzibila naționalizare a trupei lui  Prigojin reprezintă aşadar  motivul real al revoltei sale.

La fel de adevărat este că întreaga operațiune de nimicire a „bucătarului lui Putin” a fost coordonată de greii armatei, Șoigu și Gherasimov, vădit deranjați de gura spurcată a lui Prigojin. E adevărat că au fost crize în aprovizionarea cu arme, că s-au făcut greșeli flagrante care au condus la moartea unor soldați Wagner, dar totul ține de condițiile războiului. Adevărul e că Rusia nu era total pregătită pentru aventura ucraineană. De fapt nu se așteptau ca în atât de scurt timp să se treacă de la „noi suntem neutri” la „trebuie să dăm arme de ultimă generație Ucrainei”. Așa au apărut hibe în logistică, în producția de arme s.a.m.d. În aceste condiții cei de la conducerea superioară se așteptau la discreție din partea comandanților, nu la ieșiri precum cea a lui Prigojin. 

Situația la care s-a ajuns este una de-a dreptul nebunească. Pur și simplu n-o pun decât pe seama unei condiții psihice precare a șefului Wagner, iar aici vina apaține tot conducerii superioare rusești. Multă vreme am crezut că toate acele ieșiri împotriva conducerii armatei au fost menite a înșela adversarul. Dacă n-a fost așa - și după cum se vede n-a fost! - ar fi trebuit ca acestora să le sune semnalul de alarmă și să ia măsurile necesare. Ca și în cazul Ucrainei însă, rușii au peticit-o până când a izbucnit o răzmeriță de toată frumusețea. Oare FSB nu a avut agenți în Gruparea Wagner? Cum naiba să-ți pornească aiurea un corp rusesc de armată pentru că i s-a năzărit șefului? 

Acum să înțelegem situația de facto. Într-adevăr, Wagner a pornit de la Rostov, ajungând la Voronej. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că nu i-a oprit nimeni. Au mers, pur și simplu, pe  autostradă și au înaintat fără probleme. Nu cred că s-a pus niciun moment problema ca Wagner să ajungă la Moscova! 

Prigojin, în nebunia sa, credea că toată Rusia i se va alătura. Aiurea: din erou a devenit trădător în ochii majorității rușilor. Unitățile cecene au intrat în Rostov aşteptând comanda de la Moscova pentrureinstaurarea ordinii, asta după ce Kadîrov a încercat să-l scoată pe Prigojin din sevraj cu mai multe mesaje atât publice cât şi directe. Trebuie să fii prompteristă sau generălaș transformat în preopinent de studio TV pentru a crede că rușii, ca popor, merg pe mâna unui aventurier căruia, în mod sigur, i-a sărit cel puțin o doagă! De altfel, se vede din ultimele sale mișcări că a început să caute cu disperare variante de ieșire din criza tembelă pe care a provocat-o.

Ceea ce mi-a plăcut este că, din criminal fără inimă, Prigojin a devenit omul providenţial al Occidentului. Personal parcă aș vrea să văd cum ar reacționa „occidentul colectiv” dacă Prigojin ar pune mâna pe putere. Vă spun cât se poate de sincer că ar fi un scenariu din zicerea „s-au ferit de dracu' și-au dat de tac'su”.

Câteva concluzii pe care trebuie să le tragem. În primul rând, întreaga structură de forţă a statului rus s-a aliniat fără nicio crâcnire în spatele lui Putin. De asemenea, frontul din Ucraina a fost ţinut cât se poate de ferm. Cred că acum e clar pentru toată lumea cum e condusă Rusia şi cine e şeful acolo. Nu cred că mişcarea ar fi avut ca scop „testarea” generalilor şi a conducerii superioare a armatei aşa cum sugerează anumiţi analişti. A fost pur şi simplu un eveniment neprevăzut cauzat de nebunie. Totul e extrem de rusesc. 

Observăm şi numeroase alte hibe. FSB-ul se comportă tot mai prostesc. Probabil vom vedea schimbări serioase la vârf întrucât au dat numai dume. Conducerea superioară a armatei necesită împrospătări. Nu trebuie să uităm că Şoigu şi Gherasimov sunt principalii vinovaţi pentru întreaga criză. Modul extrem de neprofesionist în care au încercat „să-l sufle” pe Prigojin a condus la ceea ce am văzut azi. 

Chiar şi Putin iese extrem de şifonat. Într-adevăr, statul s-a aliniat în spatele său, dar nu trebuia să se ajungă aici. Dacă până acum situaţia din Ucraina îl obliga la mişcări mai rapide în ceea ce priveşte restructurarea armatei, acum devine cât se poate de clar că abordările de peticire gen „armată privată” nu funcţionează în Rusia. În afara ţării poţi acţiona prin astfel de grupări, dar când e vorba de apărarea propriei ţări, aceasta trebuie făcută cu armata regulată, nu cu peticeli gen Wagner. Care Wagner, trebuie să recunoaştem, a fost un model nu doar pentru armata Rusiei, ci pentru întreaga Rusie. Păcat că o nebunie de moment a stricat o construcţie atât de eficientă.

24 de comentarii:

  1. Cred că a fost un teatru pt a da legea marțială

    RăspundețiȘtergere
  2. Se dovedește încă o dată că, posibilitatea să prevezi evoluția evenimentelor, nu funcționează la ruși! La ei totul este posibil, inclusiv imposibilul.
    La fel și la televiziunile noastre de știri!
    O'm vedea cum o drege Putin cu trădarea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte bine. Intai trebuie sa termine treaba in ucraina. Numai dezmembrarea ucrainei creaza conditiile necesare (nu si suficiente) pentru ca noi sa putem sa ne refacem tara.
    Ulterior, pot sa faca ce vor la ei in rusia.

    RăspundețiȘtergere
  4. Poate fi și un scenariu, pentru acoperirea viitoarei ofensive generale ... Acum tocmai s-a creat impresia că Rusia nu are cu cine să pornească la ofensivă generală.

    RăspundețiȘtergere
  5. A fost panarama! Cica i-au retras si acuzatiile lui Prigojin. Mai degraba vor fi niste schimbari la varful Armatei. Nu face nimeni asa ceva pentru banii din contract, poate pentru alti bani, de zece ori mai multi, dati de altii. Dar se vede ca n-a fost cazul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Putin a fost slab acum spre bătrânețe. Îmbătrânind a devenit politician, uitând că este ofițer al Rusiei. KGB, dar al Rusiei. Deci militar. El -a apărat pe Prigojin, eu sunt convins. M-am uitat la Putin, aproape că îl implora să nu facă prostia cu rebeliunea. Dincolo de cuvinte, am simțit asta, efectiv. Evident ca Șoigu l-a fentat pe Prigojin cu aprovizionarea cu armament. Poate și cu altele. Într-un scenariu la care mă gândesc, puterea pe care a acumulat-o Prigojin în paralel cu puterea oficală a Rusiei nu putea rămâne nepedepsită. Ascensiunea lui Prigojin mi-a adus aminte tot timpul de ascensiunea lui Ernst Rohm. Șoigu și nu numai el au vrut să-l execute mai demult. De aici și vehemența lui Progojin, a aflat asta. Numai Putin se putea opune. De ce? A zis-o și domnul Diaconu: Rusia nu era pregătită de război. Și pentru Putin Wagner a fost soluția. Cineva trebuia să ducă greul acestui război fără ca populația să simta asta. Putin a fost slab în momentul în care a gândit ca un politician, uitând să gândească în termenii jocului de putere. Problema s-a dovedit a fi slaba pregătire a lui Prigojin în materie politică. Aici era nevoie de un Prigojin politician. Ar fi avut Rusia la picioare daca avea răbdare și ar fi jucat politic. Din păcate, omul este slab și vinul puterii de moment l-a îmbătat. Din păcate, acum toți au ieșit șifonați. Mai ales Putin. Va avea nevoie de o acțiune de forță pentru a recâștiga ceva din ceea cea pierdut. Aș paria pe următoarele: decret prezidențial de desființare a Wagner, în cel mai fericit caz interzicerea activității Wagner și a altor PMC pe teritoriul Rusiei. Prigojin arestat ori lăsat să fugă în Cuba, pe urmele lui Troțki. Ofensivă majoră și definitivă în Ucraina, cu baie de sânge, fără a mai proteja populația civilă, care și așa nu s-a arătat prea ostilă regimului de la Kiev. Dacă Ucraina nu va inceta să existe, Putin va fi istorie. Acum se joacă și soarta personală a lui Putin, nu doar a Rusiei. Deci, mă aștept la acțiuni pe măsură.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. wagner e o valoare deosebita, are rezultate militare exceptionale pe mai multe continente si multi ii doresc disparitia, mai ales franta si nato, shoigu este si el pe lista; ar fi o pierdere pentru rusia. rusii, militari si civili, sunt nemultumiti de cum se poarta razboiul, nu isi doresc uciderea ucrainienilor si distrugerea tarii ci a celor care au generat, dirijeaza si finanteaza razboiul.

      Ștergere
    2. Cum nu era pregatita de război? Toate antrenamentele din ultimii 10 ani ce au fost?

      Ștergere
    3. Ma aștept la un "film" gen Oblomov.Afi3ca ( mai) nimic. Boala lunga, moarte sigură . Nu au fitilul la ...spate, precum consume risti i.

      Ștergere
  7. Dacă un agent uman care defectează poate produce atâtea pagube, nu vreau să îmi imaginez ce revoluție ar fi antamat o inteligență artificială artificială care s-ar întoarce împotriva comandanților ei...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună rău asta, cu ce va face Inteligența Artificială aflată în slujba unor maimuțe Darwiniene!

      Ștergere
  8. "Nu cred că s-a pus niciun moment problema ca Wagner să ajungă la Moscova!" - Putin si ai lui si-au pus. Masuri peste masuri. Desigur speciale.

    RăspundețiȘtergere
  9. Prigojin joaca rolul lui Troschi din anul 2017...jocul in Rusia nu s-a incheiat..Rusia este condusa de kazari...asta spune tot...Ca si Ucraina...este un paradox...dar asa este!

    RăspundețiȘtergere
  10. Din pacate pentru Rusia viitorul arata sumbru. Putin nu e capabil sa conduca cu mana de fier. Maskirovska a avut efect contrar celui dorit, daca chiar asta a fost. Prevad in viitor o retragere treptata din Ucraina, o schimbare a lui Putin cu un moderat si o aliniere la NWO. De ce a tacut China ieri? Evident, a simtit ca Rusia iese sifonata din tot deranjul asta. Putin a gresit decisiv atunci cand a lasat operatiunea din Ucraina pe mana unor mercenari ca Wagner. Daca ataca cu forta armatei ruse, era demult la Kiev si azi Ucraina era frumos integrata Federatiei Ruse, fără mare deranj si fara atatea victime. Slabiciunea se plateste iar Putin a lasat prea multe linii rosii sa fie depasite, fara sa reactioneze decisiv. Va pierde in Ucraina, e dureros pentru Rusia si pentru cei care iubesc poporul rus - si nu sunt putini.

    RăspundețiȘtergere
  11. Mizez pe două variante, ambele decise de la Moscova;binențeles, dacă evenimenteele sunt reale, nu regizate:
    -comandantul dornic de revoluție va fi eliminat fizic;
    -comandantului aflat în criză existențială îi va fi retrasă autoritatea și va fi trecut în plan secund.
    În orice caz, dacă mai sunt dornici de rebeliune, în funcție de deznodământ, va face ori să mai apară viteji, ori să pună capul în pământ și să îndure în continuare atrocitățile de pe câmpul de luptă.

    P.s.
    Comentariul trebuie tratat cu circumspecție, este doar o părere a unei persoane neavizate.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ar fi mare păcat din partea lui Putin și a tuturor celorlalți lideri ruși, ca să se bazeze doar pe o armată privată pentru a cuceri lumea!
    Să și ia exemplu de la paraziții NATO, care tot o armată privată este, dar căreia lipsindu i menirea publică reală, adevărată, doar bazdacaie aiurea pe planetă, aducând doar moarte și distrugere!

    Orice armată privată, trebuie ca să se supună necondiționat armatei publice!

    Deci, toată populația aptă de luptă a Rusiei trebuie că să se implice urgent - alături de armata privată condusă de Prigojin - precum și în totalitate, în războiul sistematic al Occidentului Colectiv dus împotriva Rusiei.

    RăspundețiȘtergere
  13. Mda... asta a fost o interpretare de zile mari ... And the Oscar goes toooo EEEEVghenyyyy Prigojiiiiiin :) :) :) ... pe bune, cum dracu sa-ti imaginezi ca omul care a cucerit Bahmut-ul isi insira trupele pe autostrada spre Moscova, ca ratele pe lac ??!! asta e doar un exemplu... Putin si-a rezolvat mai multe probleme.... banuiesc ca in curand locul lui Gherasimov va fi luat de cineva mai iubit de ucrainieni, de exemplu Surovikin :) si nici Soigu nu va mai ramane mult timp pe scaun :) Cat despre ucrainienii, daca-l intrebi acum pe cine o fi in locul lui Zaluzhnyi cam pe unde s-au deplasat trupele rusesti zilele astea, nu cred ca stie :) ... Ca la pisici, cand vrei sa le atragi intr-o camera, sa le inchizi, le arati o undita din aia de plastic ... :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Si au imaginat altii.La Hollywood...

    RăspundețiȘtergere
  15. Mosfilm prezintă: vladimiradmite reproșurile lui eugeniu în ce privește incapacitatea conducerii superioare a Noii Stavka, il iartă părintește (și dumnezeiește) pe răsculatul dement eugeniu și sleahta lui de Inglorious Bastards, prin care a săpat adânc și distrugător la temelia națoului, pe toate fronturile unde l-a și i-a folosit. vladimirîi mustră aspru pe pămpălăii din Noua Stavka și preia personal conducerea Operațiunii Speciale, ridicând ștacheta confruntării cu națoiștii mult mai sus, arzând toată Ioropa. Cârpa rusească flutură iar pe Reichstag, pe ăla din Bonn.
    Rebelul dement își face raskakania și este primit iar în brațele Țarului iubitor.
    *Sufletul rus* irațional, sălbatic și dement, se expune iar Europei.

    RăspundețiȘtergere
  16. Putin n-a pierdut,nu va pierde, niciodata

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba va pierde si el, luptand pe 3 trei fronturi deodata.Inca n-a venit vremea aia,a tradarii din partea Dragonului-acum drag aliat.
      Pana atunci, trebuie sa bea apa din Rin.

      Ștergere
  17. Prea mult circ ! Kadarov nu a dovedit decat pupincurism! Prigojin ? Ma faci sa rad ! Federatia Rusa condusa si guvernata atat de prost incat se duce incet si sigur spre DISOLUTIE ! SUA la fel o ia galopant spre haos ata politic cat si economic !

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)