joi, 1 iunie 2023

Cum suntem jefuiţi(1. A cui e farmacia de la colţ?)


Notă: Majoritatea covârșitoare a informațiilor pe care le veți citi în această serie de articole se bazează pe informațiile furnizate de o persoană onestă care cunoaște foarte bine sistemul, dar care dorește să rămână în anonimat. Vă recomand să citiți cu atenție întreaga serie pentru a înțelege deplin mecanismele care stau la baza prăbușirii sistemului medical autohton. (Dată fiind importanţa informaţiilor conţinute, această serie de articole poate fi preluată în integralitate de oricine, dar cu menţionarea sursei.)   

De la an la an sumele înghițite de sistemul de sănătate sunt mai mari și, cu toate acestea, calitatea actului medical scade de la un an la altul. Într-o țară în care s-a ajuns la un risc mai mare să iei foc în spital decât să mori din cauza bolii pentru care ești internat, găurile Bugetului de Sănătate sunt tot mai mari. Asta în condițiile în care sumele împinse ajung la niveluri greu de imaginat. România cheltuie pe sănătate 74 de miliarde de lei, echivalentul a peste 14 miliarde EUR! E o sumă incredibilă pentru nivelul prestațiilor medicale din România. De aceea apare întrebarea fatidică: unde se duc banii?

Bănuieli sunt multe. Însă, dacă ne vom uita peste hotare, vom constata fix aceeași problemă: din ce în ce mai mulți bani împinși în sistemul de sănătate cu rezultate din ce în ce mai dubioase. Din 1970 până în prezent, cheltuielile de sănătate ale SUA s-au majorat de peste 12 ori! Ce anume justifică un asemenea salt?

În termeni reali, la Revoluție, cheltuielile cu sănătatea se ridicau la nivelul de 235 milioane de dolari, iar condițiile din spitale erau mai bune decât acum. Știu, probabil lipseau echipamente - care oricum lipseau și din celelalte sisteme de sănătate - dar clădirile erau mai noi, iar actul medical se desfășura cu ceva mai multă seriozitate decât acum(e o constatare subiectivă). Oricum am da-o nu putem spune că sistemul actual de sănătate este de șaizeci de ori mai bun decât cel de atunci. Și să nu uităm că, din bugetele anemice ale perioadei comuniste, nu doar s-au tratat oamenii, dar s-au ridicat și spitalele care sunt folosite în prezent. Fără a ridica în slăvi regimul comunist, putem înţelege că lipsa bugetului a condus la o cheltuire mult mai justă a banilor pentru sănătate. 

Acestea fiind spuse, este momentul să luăm contact cu sistemul de la nivelul străzii. Dacă în perioada comunistă aveam câte o farmacie pe oraș sau, în orașele mari, câte una pe cartier, acum observăm o explozie de farmacii. Culmea, pe vremea aceea mai nimeni nu intra în farmacie, pe când acum indiferent de farmacia în care intri, e coadă. Ce s-a schimbat? Doar populația e mult mai mică decât atunci. Putem bănui o îmbătrânire a populației care a ridicat consumul de medicamente. E totuși fals întrucât avem un consum exponențial față de perioada comunistă.

Un element și mai interesant e dat de faptul că, un absolvent de studii farmacologice care ar dori să intre pe piață înființându-și o farmacie s-ar lovi de un perete de beton. În ciuda faptului că avem o puzderie de farmacii, aflăm din legile în vigoare că există un criteriu demografic - introdus de Colegiul Farmaciștilor - care limitează numărul farmaciilor. La cozile care sunt în farmacii e logic să bănuim că mai e loc pe piață, dar acesta e ținut în loc de criteriul exprimat, asigurându-se astfel un monopol zonal celor care au reușit să-și deschidă farmacii. 

Acum n-ar trebui să vă imaginați că farmaciștii huzuresc. De fapt lupta este foarte dură, astfel încât mulți dintre cei independenţi ajung să-și vândă farmaciile marilor lanțuri pe care le cunoașteți. Treptat, piața este acaparat de câteva lanțuri, iar micii jucători dispar. Avem așadar un criteriu demografic utilizat pentru a limita numărul de farmacii care pot fi deschise și un număr de mega-jucători care, beneficiind de poziția financiară mai bună și de accesul facil la finanțare, acaparează piața. Astfel, în locul unei concurențe reale între participanți, avem o instituire a unui monopol mascat. Cu întreaga piață concentrată în mâinile câtorva jucători, mafiile din domeniu își pot face mult mai ușor jocurile.

Situația absolut aberantă a criteriului demografic a obținut însă OK-ul de la Consiliul Concurenței. Mai mult, a trecut „testul de constituționalitate” în anul 2014, atunci când Curtea Constituțională a României a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de o societate comercială din Galați. 

Motivarea e de-a dreptul de râs. Absolut nimic nu poate justifica o asemenea măsură aberantă, doar că a noastră Curte Constituțională a făcut-o pe proasta, punând în motivare argumentele Ministerului Sănătății, direct interesat de instituirea unui asemenea monopol. Ia auziți aici(sublinierile îmi aparțin): 

Astfel, o asemenea restricţie poate avea ca efect înfiinţarea de farmacii comunitare în acele părţi ale teritoriului naţional în care accesul la serviciile farmaceutice este deficitar, întrucât, prin faptul că îi împiedică pe farmacişti să se instaleze în zone în care există suficiente farmacii, îi orientează pe aceştia spre zonele în care numărul farmaciilor este nesatisfăcător. Prin urmare, având în vedere riscul de penurie de farmacii în mediul rural şi, în consecinţă, riscul ca aprovizionarea cu medicamente a populaţiei din zonele rurale să nu fie sigură şi de calitate, reglementarea criticată - care prevede că, în raport cu un anumit număr de locuitori, poate fi înfiinţată o singură farmacie comunitară într-o localitate urbană - este necesară. (...)

În ceea ce priveşte cerinţa proporţionalităţii între limitarea adusă libertăţii economice şi obiectivul de interes public urmărit de legiuitor, Curtea, având în vedere importanţa asigurării accesului general al populaţiei la serviciile farmaceutice, constată că reglementarea criticată nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea scopului propus”.

V-ați revenit? Uite-aşa, Curtea Constituţională, în inutilitatea sa, a pecetluit că lipsa de concurenţă e legală. Asta în sfidarea oricărei logici elementare, introducând „riscul de penurie” într-o piaţă bombardată de medicamente împinse până la refuz de industria farmaceutică. 

Azi v-am dat o mică pastiluță, asigurându-vă că asta e ceea ce se vede de la nivelul străzii. Încă nu e nevoie să trageți concluzii pripite întrucât, în episoadele viitoare, veți vedea cum anume e împiedicat farmacistul - în ciuda faptului că el și-o dorește - să devină prietenul cel mai bun al bolnavului. Am zgâriat doar puțin suprafața descoperind un dezechilibru strigător la cer, dar putregaiul este mult mai mare cu cât desprindem din poleiala cu care e acoperit sistemul de sănătate. Mâine, un alt episod halucinant.

12 comentarii:

  1. Tocmai am acut o pacienta tanara cu un abces perianal. Nu e nimic deosebit asta. Socant a fost sa aflu ca venea din Londra( deci a trebuit sa suportevstatul in fund 3 ore!!)locuieste de 10 ani in Anglia. A fost proframata pt aceasta operatie peste 3 luni!!!. Ea nu a avut de ales , a luat avionul si s -a operat in Romania a doua zi de cand a pus piciorul in tara. Acum va rog sa omi spuneti si mie unde este mai mare dezastrul. Da! Cheltuielile sunt mari fata de acum 25 ani , dar pe vremea aia se puneau branule de metal nu existau catere samd, despre proceduri sofisticate nu mai vorbesc. Un set de dializa costa 600 ron, antibiticele noi nu mai spun 2500 ron un flacon. Sursa anonima sa faca niste calcule adecvate

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pacienta ar fi fost mult mai cistigata daca facea bai reci la sezut pentru absorbirea abcesului, impreuna
      cu schimbarea alimentatiei intr una sanatoasa, a cantitatii de apa bauta zilnic, etc. Astfel n ar mai fi ajuns la cutit si farmacii.
      Atractia fastfudului este mare ptr tineri fara sa si dea seama ca in timp iti face fundul țandari.

      Ștergere
  2. Va urmăresc zilnic si ma bucur ca sunteți documentat și în acest domeniu. În România s a preluat și implementat sistemul anglo american, unde actul medical = comerț și atât! Farmaciștii independenti, ca mine, sunt pe cale de disparitie. Pacientii trebuie împinși sa se trateze în sistemul privat deținut de fonduri de investiții, apoi sa beneficieze de recomandările farmaciștilor din lanțurile cu câte 700 de farmacii...in tarile civilizate, farmacia aparține farmacistului, nu corparatilor...in România tot ce este mai rău este ridicat în slăvi...și susținut... Criteriul demografic cred ca exista și în alte tari europene, însă acolo, ceea ce contribuie cu adevărat la netransformarea serviciilor farmaceutice într o activitate pur comerciala, este faptul ca acționariatul majoritar este al farmacistului. Ar fi multe de spus... Aștept continuarea dvs...

    RăspundețiȘtergere
  3. Aceași tendință și pe piața serviciilor medicale particulare. Monopolizarea pietei de către 2 " jucători, depersonalizarea actului medical.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nimic nou sub Soare, vorba Ecleziziastului. De două decenii sau împământenit la noi aceste "sisteme". Îi dore în "cor" de noi, dacă ar fi doar segmentul medical și farmaceutic spoliat, ăstora nu le-a scăpat nici un sector al economiei, convine sau nu , adevărul Îi unul singur , rolul unei colonii ăsta-i. Piață de desfacere pentru mărfurile neconforme și debușeu pentru supraproducția de mărfuri ale multinationalelor, teritoriul de experimentare al unor politici socio-economice care ar urma să fie aplicate apoi la scară globală,dacă cobaii au supraviețuit și au reacționat conform așteptărilor. Furnizori de materii prime brute și forță de muncă ieftină, la asta se rezumă locul pe care îl are rezervat România în actualul context internațional, dacă mai adăugăm și tradiția mioritică milenară a capului plecat, a elitei mioritice a cărei principala ocupațiune Îi satisfacerea confortului propriu în detrimentul vulgului și pe cheltuiala acestuia nu ar trebui să mire pe nimeni de rezultate și de metodele folosite. Și da se poate și mai rău, uitați-vă la Ucraina și la Republica Moldova.

    RăspundețiȘtergere
  5. Asta se întâmplă în absolut orice/toate domeniile vieții surogat/substitut/artificiale:

    natura/concurența, este eradicată neloial!

    Extratereștrii/elitili/meritocrații e aici!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sursa ta nu ne a comunicat ce grup de persoane fizice detin aceste mizerii de farmacii, 99% intestate cu produse de sinteza chimica derivate strict din gaze si petrol, ZERO natural
    Amza

    RăspundețiȘtergere
  7. Once uppon a time in America-Last scene-The smile!

    https://youtu.be/oczk6wf02qM

    RăspundețiȘtergere
  8. Dle Dan , in anii 80 si 90 spitalele romanesti erau horror . Acum calitatea actului medical este net superioara ! Problema nu sunt incendiile ( rare , dar reale ) ci infectiile intraspitalicesti ( majoritatea nedeclarate ) !!! In privinta farmacistilor , ei nu sunt prietenii bolnavilor , sunt bussinesmani care cumpara , pun adaos comercial si vand mai departe !!! Industria pharma e o mare afacere , stim toti asta , nu ati descoperit dvs apa calda si mersul pe jos !!! Cu tot respectul !!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Dle Dan, unde vreți sa ajungeti? Ca tot sunteti mare iubitor de planuri, ce va doriti sa facem? Ce doriti, frati romani? Sa stam pe net si sa ne scobim in creier ouându-ne idei in timp ce ultimul tânăr pleaca din tară? Unii spun ca solutia e la vot. De parca am avea alternative la urne...Sa alegem intre politicienii ale căror metehne de hoti le cunoaștem de 33 de ani si alti politicieni ce urlă si fac pe la TV circ cu parfum de crestinism nationalist?

    RăspundețiȘtergere
  10. Sistemul de sănătate (din lumea occidentală) este o mega excrocherie implementată, pas cu pas, de vreo 150 ani cu ajutorul banilor, minciunii și chiar a crimei. În zilele noastre totul e pe față, prospectele medicamentelor sintetice descriu si efectele secundare care sunt cu mult mai multe decât beneficiile. pe când remediile pe bază de plante nu au efecte secundare.La facultățile de medicină nu se pomenește deloc de beneficiile plantelor, e subiect tabu, dar se învață că otrăvurile vindecă -o minciună!
    Stimate d-le D.D. fără să vreți, prezentând situația din Cartelul Morții (medici, farmaciști) plus Mafia Trădătoare (politicieni, securiști), susțineți starea de fapt. Cred că ar fi mai potrivit să susținem sistemul alternativ de vindecare, care are o tradiție de mii de ani pe aceste meleaguri. Multă sănătate, Tavi
    P.S. pentru fiecare boală există o plantă vindecătoare, acest adevăr ar putea ajuta mulți oameni să scape de suferință.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cel mai scump si de suflet comentariu.
      Un mare BRAVO!

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)