Ce trebuie să înţelegem de la „Criza Wagner”?

Cum ieri am avut program de îmbăiere la soare, m-am uitat abia azi noapte la modul în care a reacţionat lumea la criza provocată de armata privată Wagner. Iar asta, fără doar şi poate, demonstrează că Occidentul e plin ochi de idioţi inutili. Dacă ar fi vorba doar de prostovanii de serviciu gen Borcan, Mândruţă sau Radu Tudor, treburile n-ar fi fost atât de flagrante, dar am auzit enormităţi din partea unora care au pretenţii de consultanţi sau de „oameni cu influenţă”. Ridicarea steagului Wagner la Tel Aviv - e drept într-o manieră neoficială - arată cât de mare e incompetenţa într-o ţară care în scurt timp se va confrunta cu grave provocări de natură existenţială. 

Sunt unii care au legat „eroarea contabilă” a armatei americane - în valoare de „doar” 6.2 mld. $!!! - de atacul Wagner. Chestiune absolut aberantă întrucât ăia sunt bani de furat, nu de plătit altcuiva! Moraliştii Occidentului s-au grăbit în schimb să modifice titulatura de „terorişti Wagner” în „luptătorii pentru libertate Wagner”. Brusc, pentru toţi mâncătorii de rahat ai Occidentului, Prigojin s-a metamorfozat din diavol în înger. Mai aveau puţin şi-i dădeau Premiul Nobel pentru Pace. Repet: asta arată prostia îngrămădită atât de caracteristică Occidentului. Să ştiţi că de la prostie la dezastru trecerea e lină şi naturală, exact cum o veţi vedea în scurt timp. 

De fapt, pentru proştii Occidentului, răzmeriţa Wagner ar fi trebuit să fie un motiv de profundă îngrijorare. De ce? Pentru că acolo este strigătul unei importante părţi a Rusiei care vrea un mai mare radicalism decât livrează puterea de la Kremlin. Prigojin - ca şi Kadîrov, de altfel - acuză faptul că se stagnează prea mult şi nu se şterge cu buldozerul întreaga Ucraină. Dacă, printr-o minune, Prigojin ar fi ajuns să conducă Rusia, în mai puţin de trei zile tranşa întreaga poveste ucraineană, iar în a patra zi trimitea tractoarele să are peste marile oraşe făcute una cu pământul. 

Societatea rusă e ajunsă la exasperare deoarece nu înţelege de ce anume armata temporizează atât în Ucraina. V-am spus încă de la alegeri că cei din conducerea Rusiei îl preferă pe Biden şi pe democraţii săi deoarece sunt cei mai capabili să bage America în rahat. Iar Rusiei nu-i pasă de Ucraina nici cât negru sub unghie. Targetul lui Putin este căderea Americii şi a Occidentului ca răzbunare pentru încălcarea tratatelor semnate cu Gorbaciov. 

Pentru rusul de rând acestea sunt chestiuni abstracte. Mai mult, ca şi occidentalul de rând, rusul are atenţia direcţionată spre conflictul din Ucraina. Şi acolo vede o armată rusă ocupând poziţii pasive, fără mişcări decisive, doar tocând tehnică militară occidentală şi soldaţi ucraineni. Ceea ce occidentalii traduc ca „incapacitate şi slăbiciune a armatei ruseşti”, ruşii traduc ca „lipsă de determinare a conducerii superioare a armatei”. De aceea în momentul în care apare un Prigojin care propune să radă Ucraina de pe faţa pământului, rusul devine inspirat şi-l întâmpină cu flori. Toate acestea au funcţionat în prima fază, mai precis până la comunicatul lui Putin. Imediat după aceea, ruşii i-au întors spatele lui Prigojin, aliniindu-se asemeni tuturor pârghiilor statului, în spatele ţarului. 

Ruşii au conştiinţa istoriei care are prostul obicei de a rima. De aceea nu sunt dispuşi unui nou experiment al „Revoluţiei din Octombrie”, consecinţă directă a trădării ţarului de către popor. Ştiu bine ce-a urmat şi de aceea conştiinţa colectivă se încolonează instinctual în spatele ţarului. Chestia asta e de neînţeles în Occident. Acolo se preferă promovarea la vârf a unor figuri bovine, perfect interschimbabile şi fără nicio miză reală. La ruşi e diferit: conducătorul are statut de ţar, om providenţial căruia i se încredinţează puterea deplină. Puterea însă, chiar dacă e discreţionară, vine la pachet cu obligaţia ţarului de a face absolut tot ce e posibil pentru ca ţara să o ducă mai bine. Gradul de acceptabilitate al lui Putin e atât de mare pentru că ruşii ştiu de unde s-a pornit şi văd bine ce paşi uriaşi s-au făcut. 

Provocarea Occidentului din Ucraina e văzută atât de ruşi, cât şi de conducerea superioară a statului, ca o ameninţare existenţială. Într-adevăr, e o viziune comună, doar că aceasta se desparte când vine vorba de rezolvare. Rusul vrea o rezolvare rapidă, în timp ce conducerea vede în criză oportunitatea de a elimina duşmanul existenţial, anume SUA-NATO-UE. Aceste chestiuni nu pot fi rostite public. De aceea tărăgănarea războiului din Ucraina e ocazia nemaiîntâlnită până acum de a dezarma occidentul. 

Cu o zi înainte de rebeliunea Wagner, bombardamentele ruseşti au reuşit să distrugă nu mai puţin de 12 depozite esenţiale cu armament, muniţie şi carburanţi. Depozitul de la Hmelnîţkîi a fost bombardat a doua oară, cu rezultate aproape la fel de spectaculoase ca şi prima dată. Pur şi simplu, s-au tăiat toate culoarele, astfel încât Ucraina trebuie, din nou, reaprovizionată cu arme şi muniţii. O lipitoare mai mare pentru tehnica occidentală nici că se putea întâlni! De asemenea, împingerea dementă a soldaţilor în atacuri în câmp deschis face o groază de victime. Faptul că Ucraina a decretat mobilizare generală spune multe despre starea frontului.  Doar că, repet, strategia Kremlinului nu poate fi clamată în gura mare. Occidentalii sunt lăsaţi să se fiarbă precum broasca din tâlcurile te training ale corporatiştilor. Şi de aceea se cască un hău între viziunea conducerii şi cea a poporului. Hău pe care a vrut să-l umple Prigojin. Doar că n-a mers din motivele expuse. 

Aşadar, lecţia esenţială pe care trebuie s-o înţeleagă Occidentul este că, din punctul său de vedere, Putin e cel mai mic rău posibil. Orice ar veni după Putin va juca poker cu un deget pe butonul nuclear. Buton care nu va avea niciun stres să-l folosească. Oricum, din august, acul busolei se va schimba iremediabil. Putin va avea deja cel puţin două rachete Şarmat pe poziţie, iar BRICS+ va anunţa propria monedă. E un fel de şah mat pe care nulităţile occidentale îl vor contracara propagandistic: „nu e chiar şah mat, e mai spre mătuleţ” - vor rosti în cor mâncătorii de rahat ai propagandei.