La noi Valea Jiului plânge în numele „Great Reset”-ului. Oamenii ies în disperare pe străzi pentru a-și lua drepturi salariale restante de mai bine de un an. E groaznic ceea ce se întâmplă, însă unii trec peste acest „detaliu” de parcă nimic nu s-ar întâmpla.
Nu știu când ați fost ultima dată în Valea Jiului, dar v-aș recomanda să mergeți. Vă garantez că vi se va face pielea de găină, veți simți că v-ați întors în timp. Și asta în condițiile în care acolo oamenii încă mai au unde munci. După ce se vor închide minele va fi stop joc. Zona are toate șansele să moară la propriu întrucât nu există alte surse de subzistență. Programele de „ajutorare” de până acum au fost, în totalitatea lor, scheme de fraudare prin intermediul cărora șmecherii și-au tras banii veniți de la Guvern sau UE pe spatele amărâților care n-a văzut construindu-se nimic. Mai țineți minte aberația cu transformarea minerilor în ghizi turistici? Era și-un lider sindical - Condescu dacă nu mă înșel - care mânca rahat despre cum îi va învăța pe mineri engleza și ce turism se va abate în zonă. Mă rog, nu mai insist întrucât se știu destul de bine ticăloșiile trecutului.
Înainte de a trece mai departe vă voi spune că, odată cu închiderea minelor, nu vor dispărea doar minerii, ci și cunoștințele legate de minerit, cunoștințe acumulate în sute de ani. Mineritul se face atât ca miner simplu, dar și ca supervizor, coordonator, manager s.a.m.d. Există o facultate la Petroșani care, într-o vreme, era una de prestigiu. Și care, cel mai probabil, se va închide. Odată cu ea se vor duce de râpă toate cunoștințele existente despre minerit. Se va șterge totul cu buretele. Pur și simplu, în una-două generații nu vom mai ști nimic, iar dacă vom dori să reluăm exploatările, va trebui s-o facem de la zero. Mare nebunie!
Comparați ceea ce se întâmplă la noi cu ceea ce se întâmplă în Rusia. Putin a anunțat clar și răspicat că industria minieră a Rusiei va continua să funcționeze. „Industria minieră este un pilon cheie în sectorul energetic național, având o semnificație majoră în dezvoltarea socioeconomică a țării”. Mai mult, în stilul caracteristic, a promis investiții majore în cele cinci regiuni producătoare de cărbune pentru a se îmbunătăți condițiile de muncă și viață.
Probabil vă gândiți că avem de-a face cu o ieșire aiurea la rampă. Nicidecum. Putin face din cărbune un business, în cadrul acelorași declarații specificând că țara are o creștere de cerere de cărbune din zona Asia-Pacific, astfel încât mineritul are un viitor. Iar de spus a spus-o pe un ton tranșant:
„Știu că sunt diferite previziuni în acest domeniu. Nu-i niciun secret că unii sugerează o contracție majoră a pieței, ca efect al schimbărilor tehnologice în sectorul global al combustibililor și energiei, precum utilizarea regenerabilelor.
Știm ce se întâmplă și cu asta: Texasul a înghețat din cauza vremii reci și morile de vânt au trebuit dezghețate prin modalități care numai ecologice nu sunt.”
În ciuda previziunilor pe care se bazează - cea a terminării actualului ciclu de activitate solară intensă răzbătând extrem de transparent - Putin a ținut să adauge că există planuri de menținere a zonelor miniere chiar și în condițiile unei contracții majore a pieței cărbunelui la nivel mondial. Asta, probabil, în cazul în care fantasmele trompetelor globaliste ca Schwab ar funcționa mai mult de o decadă.
Vă întreb, totuși, ce vom face în condițiile în care clima va începe să se răcească? E o întrebare cât se poate de justificată. Cu ce ne vom încălzi? Păduri nu mai avem întrucât au intrat toate pe mâna drujbarilor austrieci, iar acum sunt aproape integral chelite. De replantat n-a replantat nimeni nimic. Cu ce ne vom încălzi? Credeți c-o vom face cu cărbune? Ghinion! Cu toate cunoștințele aruncate pe Apa Sâmbetei nici naiba nu va ști de unde să înceapă. În schimb, nemții, polonezii, rușii, adică cei care n-au cedat ca proștii, vor avea „soluții” pentru noi. Scumpe deoarece la momentul acela noi vom îngroșa tagma prostovanilor. Și, din nou, vom ajunge să conștientizăm că ne merităm soarta!
Constat totuși câtă diferență este între o țară condusă la modul patriotic, de către un reprezentant al ei și o țară ca a noastră condusă, de mai bine de treizeci de ani, de jigodii trădătoare. Rețineți ceea ce vă spun acum: trădarea e atât de prezentă la noi încât pare a fi un element din ADN-ul nostru. Niciun alt neam de pe lumea asta n-a fost atât de mult trădat de ai săi precum ne-am trădat noi pe noi și pe ai noștri. Știu că pare nedrept, dar chiar acesta e adevărul. Acum suntem prinși într-o capcană a istoriei. Cei care ne-au studiat ne știu bine acest minus major și profită de el tot timpul. S-a ajuns la momentul zero: trădarea ne bagă realmente în mormânt. Și dacă nu ne vom vindeca de ea ne vom cunoaște în curând sfârșitul iremediabil
Din păcate, cu puține excepții, autoritățile relevante de la nivel european și național au adoptat până în prezent „politica struțului” în ceea ce privește efectele scontate ale politicilor privind schimbările climatice asupra industriei de extracție a cărbunelui, evitând orice angajament în cadrul dialogurilor corespunzătoare la nivel social și civic cu lucrătorii și cetățenii din comunitățile miniere. Experiența proceselor anterioare de restructurare, întreprinse pe baza unor promisiuni politice populiste care, în cele din urmă, nu s-au soldat cu măsuri concrete de redresare economică a acestor comunități, se reflectă chiar și în ziua de azi în neîncrederea tot mai mare a lucrătorilor în ce privește capacitatea autorităților de a soluționa eficient procesele de restructurare industrială.5.2.3În același timp, la nivel european și național se constată un nivel scăzut de empatie, precum și lipsa unei înțelegeri reale a problemelor cu care se confruntă regiunile miniere. Există o tendință de politizare excesivă a dezbaterii privind viitorul mineritului în contextul politicilor privind clima, în special în regiunile în care activitățile de extracție minieră de cărbune nu necesită ajutoare de stat; cu toate acestea, chiar și în regiunile miniere în care industria cărbunelui se află deja într-un proces dureros de restructurare, politicienii evită acest subiect, deoarece măsurile de tranziție către un nou profil regional nu asigură în mod automat niciun fel de capital electoral, sunt nepopulare și au nevoie de decenii întregi pentru a da rezultate.5.2.4Întrucât există o legătură clară între eliminarea treptată a cărbunelui și politica privind schimbările climatice, o parte a politicii europene privind punerea în aplicare a obiectivelor legate de climă ar trebui să ofere asistență regiunilor afectate de schimbările structurale, altfel spus regiunilor miniere în care se exploatează cărbunele.5.2.5Există frecvent situații în care autoritățile locale nu dispun de capacitatea financiară și administrativă necesară pentru a subscrie la proiecte și a le gestiona în conformitate cu cerințele specifice ale Comisiei Europene și ale autorităților naționale, motiv pentru care fondurile europene au mai degrabă rezultate limitate în ceea ce privește oportunitățile și calitatea vieții locuitorilor din comunitățile miniere în care se exploatează cărbunele.
RăspundețiȘtergere......
5.4.3Pentru aceste regiuni, ar fi util să se instituie fără întârziere un program social pe baza celor mai bune practici din diferite țări producătoare de cărbune din UE care au experiență cu eliminarea treptată a producției de cărbune sau care se pregătesc pentru un astfel de proces. În acest context, experiența germană poate fi utilă, întrucât în Germania, exploatarea minieră a cărbunelui va înceta în 2018, așa cum a fost prevăzut. Există multe alte foste regiuni miniere în care s- a exploatat cărbunele, de exemplu Regatul Unit, Franța, Țările de Jos și Belgia – toate având o bogată experiență.
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52015IE1360&from=EN
@Boris- a ajuns cumva umanitatea la capatul tehnologiei? Atat ne este dat sa evoluam? Eu cred ca am ajuns la o cumpana tampita ce nu si-o asuma nimeni ! Omul ii supune pe ai lui azi mai mult ca oricand .....de ce? Suferim de pacatul pantecului , sa agonisim mult peste ceea ne trebuie ,iar acest pacat are frati mai mici ! ....................................
ȘtergereD-le Dan când ne ocupăm un picuț și de "pătura superpusa" dibuita de Domnul Eminescu?! Poate vedem cine sunt cu adevărat trădătorii!!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereCa pe timpul lui Ceaușescu vom da la buci sub plapumă cu fesul pe cap. Bine voi, eu voi rotopercuta puțe în caldurosul Brisbane atent ca nu îmi între vreo tarantula pe șanțul curului.
RăspundețiȘtergere😂
ȘtergereLasă tarantula.
Ia-ți o casă mai la deal, ca să nu-ți inunde beciul vreun tsunami micuț 😉
Ai grija la miriapozii
ȘtergerePoate cu plecarea in Australia scăpăm de acest grețos limbaj suburban.
ȘtergereAmice, du-te. Și te rog din suflet, nu te intoarce !
Ai sa regreti, iar daca vei creste acolo copii ai sa regreti amarnic, ca sa nu mai spun ca relatia cu sotia ta(daca ai)dupa putin timp se va altera...treaba ta!
ȘtergereDar ce sensibil ești. Cu siguranță provii dintr-o familie de aristocrați care din Bach și Toma din Aquino nu te-au scos. Prima înjurătură ai auzit-o la 18ani iar orice propoziție enunțată conține cel puțin doua neologisme,retoric fiind zămislit din sprânceana lui Cicero. Mic sclifosit ce ești.
ȘtergereVrei mai neaoș ?
ȘtergereCască urechile, lepră !
Ubi bene, ibi patria ? De ăsta ești ?
De te-aș vedea, nici un scuipat n-aș da pe tine, "Ion".
Rog o moderare mai strictă a derapajelor de cartier. Chiar și a jegurilor "australiene".
Ion, e simplu.
Ștergeredaca nu ai ceva constructiv de zis, taci din gura. Atat.
Zii bogdaprosti daca totusi te patrunde
ȘtergereNe vom încălzi cu gaz, ca și până acum. Nu suntem în pericol de răcire. Este scris că în vremea de pe urmă soarele va arde pe locuitorii pământului și ei își vor mușca limbile de durere. Nu emisiile de CO2 sunt problema, ci radiațiile solare. Viața locuitorilor din Valea Jiului nu se mai bazează pe exploatarea cărbunelui. Doar patru mine mai funcționează. Exploatarea cărbunelui este cea mai păguboasă și mai periculoasă dintre activități. Am lipsit din Vale doar patru ani. Cine trece astăzi pe aici are ce vedea. Orașele văii s-au dezvoltat mult și nu prin grija guvernului. Oamenii muncesc în comerț, în școli, în spitale, în biserici, la firme de amenajat locuințe și destul de mulți trăiesc din pensie după ce au muncit aproape 40 de ani. Nu știu în câte localități găsești atâta abundență de mărfuri ca în piețele și magazinele din vale. Apoi, locuitorii Văii Jiului nu sunt inculți. După 1989 Institutul de Mine Petroșani( când m-am angajat eu i se spunea în glumă ,,inginer mâine poimâine" pe.că studenții ziua munceau în subteran și seara mergeau la cursuri) s-a transformat în Universitate și acolo se învață management, contabilitate, finanțe-bănci, ecologie. Vin studenți din toată țara la Petroșani pentru că zona este dumnezeiesc de frumoasă și oamenii frumoși, buni, pașnici. Turismul nu se dezvoltă pentru că nu vor politrucii. Nu aș schimba Valea Jiului decât pe Rai.
RăspundețiȘtergereNici o șansă.
RăspundețiȘtergereRomâni, dacă vreți să vă mai salvați, desființați colonia satanistă România!
Ardealul la unguri, Moldova la Moldova (sub aripa Rusiei) iar Muntenia cu Doamne ajută (poate li se face milă turcilor, că există tradiție străveche).
Sa mori tu ca ai scris prostia asta pe moca!?
ȘtergereAi uitat de Banat.Pe ei cui ii dai, satanist mic ce esti tu?
O sa vina alte natii in romania in urmatori 20 ani si o s-o iubeasca mai mult decat noi ,noi n-o meriam .Am reusit prin ignoranta noastra sa distrugem o tara dureros
RăspundețiȘtergerePresimt ca ai dreptate .....dar nu e doar soarta noastra e a intregului continent european , scuza noastra vesnica ne va salva intr-o mare parte ......PROSTIA ! Cum? O sa veedeti !
ȘtergereCu anpartirea romaniei este una mai credibila transilvania uniuni europene nu ungariei moldova alipirea la republica moldova numita moldova mare deci rusiei si tara romaneasca sub influenta sua si asa se anpaca toti stapani
RăspundețiȘtergereDoamne ce analfabet esti amice...sa nu te inmultesti...
ȘtergereMăi necunoscutilor ciudați în gândire... Credeți că prin modificări teritorial-administrative se schimbă moralitatea, caracterul și inteligența FIECĂRUI individ cu cetățenia română?
RăspundețiȘtergereMai, pretenaș, strămoșii voștri erau mai inteligenți decât voi, pt că știau că "omul sfințește locul", iar nu viceversa!
Ai inceput bine bine si ai terminat casual ! Vorbesti cand la singular cand la plural ,sper sa fie doar greseala de redactare ....in fine , omul nu mai sfinteste nimic , el doar spurca ce atinge spre ai fi lui bine.....dar nici lui nu ii este !
ȘtergereDat fiind ca nici tu nu ești vreun as în ale tehnoredactării, aș propune să ne concentrăm exclusiv asupra mesajului, așa cum îl percepem fiecare, în ciuda erorilor typo sau ortografice... (A te erija pe forum și fb în profesor de limba română nu e de folos pt nimeni)
ȘtergereRevenind: a sfinți, ori a spurca locul, e strict alegerea personală a fiecăruia dintre noi. Deci nu generaliza! Dacă TU, PERSONAL, nu poți face un lucru, nu înseamnă că NIMENI nu poate!
Toata nebunia cu inchiderea minelor de carbune se bazeaza pe naratiunea ca tot ceea ce era de descoperit in domeniu s-a descoperit, carbunele este poluant si asa va fi intotdeaune deci nu se mai poate face nimic in domeniu si minele trebuiesc inchise.
RăspundețiȘtergereNumai ca, iata vine un roman care n-a primit notificarea ca este "imposibil" sa mai faci ceva cu carbunele, si inventeaza o noua metoda de piroliza ce extrege din carbune CTL(Combustibil Termic Lichid) si alte lucruri demne de luat in seama, plus ca metoda lui inovatoare duce "poluarea" mult sub niveleul standard acceptat.
" Prin pirogazeificarea cărbunilor și eventual a biomasei sau a altor deșeuri organice nepericuloase se obține un ulei de piroliză, care se poate separa în fracții cu conținut de substanțe chimice utile. De asemenea, se poate produce un combustibil termic lichid (CTL), asemănător cu cel obținut din petrol, însă mai ieftin.
Din uleiul de piroliză rezultat din cărbuni se pot extrage substanțe chimice valoroase, cum ar fi: fenoli, naftalină, benzen, acid acetic, antracen, compuși cu azot, diverse hidrocarburi, smoală etc. Prin pirogazeificare se obțin și unele gaze: hidrogen, mono și dioxid de carbon, hidrogen sulfurat, amoniac și alte hidrocarburi gazoase."
"Acest combustibil termic lichid are o putere calorifică de trei ori mai mare decât huila și cam de cinci ori mai mare decât lignitul. Energia electrică produsă din combustibilul termic lichid obținut prin pirogazeificarea cărbunilor este mai ieftină decât cea produsă din gaz sau din păcură."
"Condițiile standard pentru CTL sunt: să aibă putere calorifică mare, să fie stabil chimic, să nu conțină compuși cu sulf sau azot, ca să nu polueze la ardere, să aibă un conținut mic de apă, pentru a avea o ardere bună, implicit să scadă consumul de combustibil, să nu înghețe ușor etc.
La acestea se mai adaugă unele cerințe specifice faptului că CTL-ul este obținut prin pirogazeificare: producerea lui să nu necesite alte substanțe chimice decât cele obținute prin pirogazeificare, să nu conțină substanțele chimice valoroase și ușor vandabile din uleiul de piroliză și totuși să includă cât mai multe din celelalte substanțe rămase, în așa fel încât să nu aibă nici aciditate prea mare, ca să nu afecteze arzătoarele și cuptoarele în care este folosit, să nu conțină metale grele etc. De asemenea, combustibilul trebuie să fie cât mai ieftin.
Respectând aceste condiții, am reușit să produc un combustibil care să folosească peste 70% din compoziția uleiului de piroliză, restul fiind, în majoritate, substanțe chimice utile ca atare. Compoziția combustibilului termic lichid și modul lui de obținere prin pirogazeificare fac obiectul unui dosar de brevet de invenție."
https://www.activenews.ro/stiri/Un-cercetator-roman-prezinta-solutia-lui-pentru-ca-termocentralele-sa-aduca-profit.-STUDIU-INEDIT-165465
Cine pariaza pe carbune va .....rade la urma.