Se împart apele

Nici nu s-a terminat bine vizita lui Lavrov în China că asistăm la un asalt în forță al diplomației chineze. Ministrul Wang Yi desfășoară o misiune în Orientul Mijlociu care cuprinde Arabia Saudită, Turcia, Iran, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Oman.  Misiunile sale sunt clare, toate discuțiile mergând către inițiativa „Belt and Road” sau Noul Drum al Mătăsii. 

Vizita din Iran, asupra căreia ne vom opri azi, s-a lăsat cu semnarea unui tratat strategic pe o perioadă de 25 de ani, despre care ministrul de externe chinez spune că este permanent. Tratatul fusese anunțat încă de la vizita președntelui Xi din 2016, acum parafându-se. Este vorba de o colaborare atât de extinsă încât o putem lejer considera o alianță. Între cele douăzeci de domenii de cooperare, o atenție deosebită este acordată următoarelor linii: politic, executiv, cultural, juridic, apărare, securitate și relații internaționale. Iranul devine astfel, de facto, aliatul Chinei. Primul din Orientul Mijlociu. 

Așa cum am discutat în articolul legat de problema din Canalul Suez, Iranul devine un punct strategic pe harta economică a lumii. Lucru intuit de mult timp, atât de China cât și de Rusia. De aceea relațiile dintre cele trei țări sunt atât de strânse. Rusia are nevoie de Iran pentru Drumul Caspic, China pentru inițiativa Belt&Road. Astfel țara va deveni un nod esențial al comerțului mondial. Desigur, și din punct de vedere militar Iranul este esențial. Iar la acest capitol discuția este lungă. Ceea ce trebuie înțeles este că semnarea tratatului China-Iran vine într-un moment strategic.

Zilele trecute am avut un incident major. Ca urmare a semnării unui acord între SUA și Taiwan privind cooperarea pentru paza de coastă, am avut de-a face cu cea mai mare incursiune a forțelor aeriene chineze în spațiul taiwanez. Douăzeci de avioane chineze, incluzând și patru bombardiere cu capacitate nucleară, au pătruns în spațiul aerian taiwanez. China, după cum bine se știe, caută să-și reunească întreg teritoriul istoric într-o singură țară, iar Taiwanul este „ultimul mohican”. 

Este interesant de văzut cum, în contextul internațional complicat, avem parte de revenirea tensiunilor în Estul Europei. Se complică situația din regiunile rusufone ale Ucrainei. Pentru prima dată în ultima perioadă am avut schimburi de focuri soldate cu victime, iar evenimentele violente par a se relua. Cheia în care trebuie înțeles ceea ce se petrece este cât se poate de simplă: ocuparea Ucrainei de către SUA este văzută ca un gest de agresiune de către ruși. Probabil îmi veți replica spunându-mi că Ucraina nu se află sub ocupație, ci de bună voie a ajuns aliata SUA. Din punctul de vedere al înțelegerii ruso-americane de la Malta, ceea ce au făcut americanii în Ucraina se numește agresiune, umplând paharul. De aceea declarația lui Biden în ceea ce privește Crimeea a fost urmată de reintensificarea luptelor din estul Ucrainei. Și acesta este doar începutul întrucât devine previzibilă ruperea Ucrainei în două, astfel încât estul său să se constituie într-o republică independentă care va adera la CSI, legând terestru Rusia de Crimeea. Destabilizarea Ucrainei este logică din punctul de vedere al Rusiei. Din punctul nostru de vedere ar trebui să fie benefică întrucât avem provincii istorice care sunt sub ocupație ucraineană. Mai mult, revenirea acestor regiuni la patria-mamă, alături de recuperarea de către Polonia a regiunilor sale incluse în Ucraina, va reface vecinătatea istorică dintre noi și polonezi, deschizând calea unei alianțe militaro-economice deosebit de interesante.

Problema României este dată de conducerea fanariotă a țării care, în loc să închidă puțin ochii pentru a lăsa evenimentele să se desfășoare de la sine, s-a înfipt precum musca în rahat într-un tratat de cooperare militar cu Ucraina. Astfel, în contextul actualelor confruntări, România va fi împinsă de către SUA în linia întâi a luptei, pe postul de agent de înarmare al Ucrainei, ceea ce ne va plasa în conflict deschis cu Rusia. Astfel, nu doar că Rusia va trebui să destabilizeze România, dar și să o pedepsească după ce-și va rezolva problema din Ucraina. Cum, o să vă explic puțin mai târziu.

Revenind la situația globală, voi mai spune că Henry Kissinger a comparat-o într-un discurs recent cu situația de dinainte de Primul Război Mondial, cu deosebirea că  acum avem un setup nuclear. În ceea ce privește China, remarca lui Kissinger mi s-a părut deosebit de înțeleaptă: „chinezii încearcă să-și dezvolte maximul capacității de care societatea lor este capabilă și trebuie lăsați să o facă”. Tradus ar, suna astfel: dacă noi, prin doctrina și modul nostru de organizare, nu suntem capabili să depășim capacitățile societății chineze, atunci oricum un război nu-și are niciun sens.

Voi mai aminti și că în vizita întreprinsă în Orientul Apropiat de către ministrul de externe chinez Wang Yi s-a luat inițiativa organizării unui forum între China și statele arabe. E un nou pas în proiectul de spargere a monopolului american în zonă. Deja Arabia Saudită cooperează cu China și Rusia în mai multe domenii strategice, chiar dacă militar se află în tabăra americană. „Crăpătura” e realizată. Practic, tot puzzle-ul prezentat până acum nu e nimic altceva decât începutul unui nou război pe toate fronturile. 

 

În mod normal situația actuală își cere o renegociere a sferelor de influență. E clar că ne aflăm într-un context sociopolitic nou, iar Kissinger a descris cât se poate de logic situația. Nu poți risca un război nuclear acum(de fapt niciodată!). Astfel încât e limpede că lumea trebuie să se întoarcă la masa tratativelor. Adică acolo unde România redevine un pion. Și unde se vor rescrie reguli, sfere de influență și granițe. De asta trebuia să ne fie frică. Noi nu doar avem de recuperat teritorii istorice, dar trebuie să ne și păstrăm din teritoriile actuale. Ca să înțelegeți cât de trădători sunt actualii fanarioți de la putere, ar trebui să constatați cum, pe linia „Ardealului de Nord” au instaurat prefecți UDMR. Este pentru prima dată de la Revoluție când cineva are curaj să sfideze românii într-un asemenea hal. De asemenea, voi aminti că Rusia a sperat că, după ce România se va elibera de comunism, va avea o atitudine moderată față de est. Nu doar că astfel am fi câștigat mai facil Basarabia, dar am fi avut calea deschisă pentru recuperarea Bucovinei de Nord. Ceea ce constatăm este că acum „atitudinea moderată” față de ruși o are Ungaria, iar asta ar trebui să ne îngrijoreze. 

 

În cazul în care lumea se va așeza la masa tratativelor, fiecare dintre părți va avea nevoie de susținători acolo. E greu de crezut că americanii - care ne-au vândut de fiecare dată când au avut posibilitatea - ne vor susține acum. Mai degrabă pot spune că ne-au înarmat de formă(și asta orice observator onest o vede limpede!) pentru a ne crește prețul. Rețineți asta! Suntem într-o situație disperată care-și cere o rezolvare disperată. Se împart apele lumii și noi ne aflăm din nou la răscruce. Din păcate, este necesară o eliminare urgentă a conducerii mafiote a țării. Partea proastă e că, din nou, nu avem alternativă. Însă, cel puțin, eliminarea trădătorilor ar fi un bun început.

Lumea fierbe. Nu mai e timp! Într-un viitor cât se poate de previzibil, lumea va trece ori la masa tratativelor, ori la război. Iar noi nu suntem pregătiți pentru niciunul dintre cele două setup-uri. Ceasurile sunt târzii. Ar trebui să ne trezim!