Cum se răspândește ideologia

Ieri m-a vizitat un amic. N-a venit singur, ci împreună cu cei doi copii adorabili pe care-i are. Aveam de discutat ceva probleme importante însă, întrucât soția sa avea de mers „în pelerinaj” la cumpărături, a fost nevoit să-și ia copiii cu el. Niște vulcani în miniatură: băiețelul de șapte ani, fetița de cinci. Cum amândoi sunt zgomotoși și zvăpăiați, le-am propus să meargă să se joace în curte cât timp noi stăm să discutăm. Aiurea, mi-au spus că au desen animat, astfel încât trebuie să le pornesc televizorul pe canalul Disney. 

M-am întors interzis către amicul meu admonestându-l: „Păi tu-ți lași copiii să se uite pe canalul ăla? Nu știi ce-i cu ei?”. A zâmbit asigurându-mă că a verificat personal înainte desenele animate și că sunt OK. I-am explicat că n-au cum să fie OK, dar el mi-a spus că e ferm convins că n-am dreptate. Și iată-ne așezați, alături de copii, în fața televizorului. El afișând siguranța celui care „și-a făcut temele”, eu ferm convins că am dreptate. 

Odată pornit televizorul pe canalul cu pricina, din vulcan casa mi s-a transformat într-o oază de liniște. „E publicitate, îi spun amicului. De ce-i lași să se uite?”. Copiii erau hipnotizați, nici nu ne auzeau. „Asta nu se întâmplă acasă!” - mi-a răspuns el. „Le fixez televizorul să pornească fix în momentul în care le începe desenul animat”. Nici n-a terminat bine de spus că a și început desenul animat. Se numește T.O.T.S., o realizare foarte bună, cu culori calde și personaje desenate simpatic. Aproape că uitasem pentru ce hotărâsem să mă uit la TV, iar amicul meu deja zâmbea superior. „Vezi - părea a-mi spune - se mai fac și filme pentru copii!”.

Pe măsură însă ce se derula subiectul, deveneam mai crispat. La un moment dat mi-am luat un creion și-o hârtie pentru a nu pierde problemele pe care le identificasem în doar 3-4 minute cât m-am uitat. O să vi le expun în continuare, iar concluziile le veți putea trage singuri. 

Aparent, desenul animat este despre niște berze care duc animalele-puișor către familiile lor. Nu-i nicio problemă, toți le spunem copiilor mici că sunt aduși de barză. Doar că modul în care este prezentat procesul în desenul animat este unul de-a dreptul horror. Bebelușii vin pe un fel de bandă de producție la capătul căreia stau berzele, precum avioanele cargo la încărcare. Viziunea mecanicistă sădește în mintea copiilor ideea că un copil este rezultatul unui proces de inginerie, construindu-se precum o mașină. Ideea pe care o rețin copiii este aceea că între om și mașină nu-i nicio diferență. De asemenea, povestea cu barza nu-i tocmai OK. Doar copiilor foarte mici li se spune povestea cu barza. Pe măsură ce cresc, ori văd un frățior sau o surioară crescând în burta mamei, ori află de la părinți cum au crescut. Povestea cu barza e lăsată de-o parte. Ceea ce face producția Disney este, așa cum m-am așteptat, o virare ideologică spre tema predilectă a teoriei cibernetice, anume că omul e o mașină biologică și-atât. 

„E discutabilă opinia ta”, îmi răspunde amicul. După care, zâmbind, încep să-i înșir ceea ce constatasem. În primul rând, eroii principali ai filmului erau o pasăre flamingo și un pinguin care, îmi spun cei doi copii într-o suflare, fuseseră acceptați să facă și ei ceea ce făceau berzele. „Hopa, îi răspund amicului, păi asta e teoria diversității pe față. Nu-i așa că la orice femeie poate face munca unui bărbat, că un bărbat poate prelua fără probleme munca femeii s.a.m.d.?”. Iaca ce ne răsare diversitatea în ochi. 

Nici nu termin bine de făcut observația că vine un cadru în care un bărzoi - masculinizat, cu mușchi și comportament de „alb suprematist” și-o ia de la neajutorații începători care sunt prezentați într-o lumină excesiv de pozitivă. Să mai spun că cei doi, în ciuda faptului că sunt neajutorați, reușesc de fiecare dată să facă față provocărilor, salvându-i și pe ceilalți. 

Ca să fie treaba treabă, din când în când se mai fac auzite tot felul de slogane corect politice, iar personajele, în majoritate, suferă de un soi de androginism. Este, desigur, primul pas până când se va face trecerea la ideologia colorată oficială. 

Nici nu se terminase bine desenul animat că, după un alt calup de publicitate, m-am îngrozit văzând un desen animat cu ... vampiri. Draculina îi zice și dacă aveți chef să vedeți cum se petrece „inițierea” copiilor în tainele drăcești, vă invit să-l urmăriți. Văzându-mi fața, amicul mi-a spus că nu-și lasă copiii la acest desen animat care, oricum, nu le place. M-am arătat destul de sceptic, spunându-i că, în lipsa unei alternative viabile, pofta va veni mâncând și-n domeniul drăceștilor desene animate. Și-i spuneam asta arătându-i cum cei micuți, odată scoși în curte, s-au apucat să încingă sănătos leagănul, gălăgioși și plini de viață cum îi știu, nu hipnotizați ca-n fața televizorului. 

A rămas gânditor și e logic să fie așa. Surogatele care se transmit prin televizor și internet sunt de-a dreptul toxice, având ca unică menire „croirea omului nou”: perfect imbecilizat și desfigurat de ideologie. 

Așadar, dacă aveți copii, fiți atenți la educația lor. Destul îi ideologizează școala. Nu-i mai lăsați ca pe legume în fața televizoarelor și-a dispozitivelor electronice. Lăsați-i să trăiască! Nu în ultimul rând vă spun că, în urma experienței de la mine, următoarea oprire a amicului meu a fost la magazin de unde și-a cumpărat un tobogan și un leagăn de copii. Am rămas trăznit! Cum naiba de nu-i trecuse până atunci prin cap să-și pună așa ceva în curte? E mai simplu cu televizorul? Gândiți-vă de două ori! Dacă v-ați hotărât să faceți copii, atunci învățați-vă să creșteți oameni, nu monștri!