Mă apucă un sentiment de frustrare în momentul în care îmi dau seama că noi, de-a lungul istoriei, ne-am aflat întotdeauna în corabia în care nu trebuie. Mereu ne-am aliat cu cei cu care nu trebuia, cu cei care au pierdut meciul. Iar dacă, din întâmplare, ne-am nimerit în tabăra câștigătoare lucrurile n-au stat grozav nici atunci.
Mă gândesc doar la cum am fost lăsați de izbeliște în Primul Război Mondial. Aliați cu tabăra învingătoare, am fost efectiv lăsați în fundul gol în momentul în care Rusia s-a bolșevizat. Mai mult, în ciuda situației explozive de-acolo „aliații” noștri cereau imperativ conducerii României să părăsească teritoriul național pentru a se refugia ... în Rusia. Pasămite, planurile progresiste ne vedeau parte a URSS încă de pe atunci. Și, ca pedeapsă pentru că n-am ascultat „indicațiile”, la Conferința de Pace de la Paris am fost lăsați să admirăm ușile. Mă rog, ne-am ales cu reîntregirea teritoriului național, dar asta în urma unor lupte intense în care, practic, s-au renegociat în jos pentru noi termenii tratatului din 4-17 August 1916.
În cel de-al Doilea Război Mondial a trebuit să alegem între anglo-americani - care ne lăsau la fel ca-n 1916 singuri în fața furtunii germane, împingându-ne spre Rusia bolșevică și, mai mult, având pretenția să ne autodistrugem industria petrolieră - și nemți în fața cărora ori capitulam, ori jucam rolul de parteneri; în fapt era cam același lucru. Am ales-o pe-a doua, dar am stat așa cum știm noi, cu fundu-n două luntre. Clasa politică „patrioată” turna tot anglo-americanilor, în timp ce cei de la butoane trăgeau cu Germania pe principiul „Mircea, fă-te că lucrezi”. Iar asta ne-a costat patruzeci și cinci de ani de comunism. Unde, în mod cât se poate de evident, ne-am aflat din nou de partea greșită a istoriei. „Avântul muncitoresc” s-a fâsâit de îndată ce Vestul a izolat URSS. Economiile experimentale ale socialism-comunismului au căzut precum porcul aruncat de la balcon. Și, culmea, imediat după aceea, am sărit cu disperare în „tabăra câștigătoare”. Care tabără oricum era și ea sleită, doar că avea un PR mai bun și a dat impresia de putere întrucât s-a hrănit din cadavrul comunismului muribund.
Ceea ce vedem acum este o descompunere totală a lumii post Război Rece prin decesul beligerantului supraviețuitor. SUA și UE sunt un soi de cadavre similare URSS. Aceeași descompunere, aceeași atmosferă sufocată de propagandă. Cu economii nefuncționale, hrănite de idealuri artificiale și făcând eforturi disperate pentru a-și auto-justifica măsurile prostești, cele două entități sunt din ce în ce mai puțin relevante în contextul lumii actuale.
Astăzi este programată întâlnirea Americano-Chineză din Alaska. Membrii Cabinetului Biden dau declarații sforăitoare care sunt imediat mitraliate de către chinezi. În fapt, întâlnirea este una Chinezo-Chineză întrucât din orice punct de vedere am privi lucrurile, China este stăpâna Americii. Așa cum întâlnirea de la Malta a fost nu una Ruso-Amerciană ci, în esență, una Anglo-Americană, actuala întâlnire este similară uneia în care jupânul vine în casa argatului ca să-i traseze sarcini.
Vi se pare că n-am dreptate? Atunci spuneți-mi care anume dintre „idealurile” democraților - cocoțați pe toate palierele puterii americane - sunt opuse idealurilor Chinei actuale? Dacă reușiți să identificați vreunul, vă rog să mă anunțați. Altfel, restul declarațiilor sforăitoare fac parte strict din spectacol, adică din ceea ce e cel mai irelevant momentului actual.
În fapt singurul joc pe care-l face SUA este acela de a cere concesii Chinei. Știu că sună absolut pe dos față de ceea ce vă spune propaganda, dar, credeți-mă că așa stau lucrurile. SUA nu mai e relevantă în niciun domeniu. Conform unui articol pe care președintele Xi urmează să-l publice în Qiushi - o publicație a Partidului Comunist Chinez - știința fundamentală va fi baza dezvoltării viitoare a Chinei. La ora actuală China este în fruntea clasamentului în ceea ce privește educația. Iar când spun educație nu mă refer la rahaturile marxiste care au invadat instituțiile noastre de învățământ, ci la școala pe bune, de unde ar trebui să iasă oameni pregătiți, nu carcase inepte cu diplomă și fără nimic în cap. Universitățile chineze domină topurile mondiale, iar „producția” de oameni de știință de top este una record. Practic, investiția Chinei în știință își va face văzute efectele spre sfârșitul actualului cincinal. Deja, în domeniul tehnologic, încep să ridice standardele. S-a văzut limpede cum, cu ocazia inaugurării tehnologiei 5G, accesul chinezilor s-a blocat prin mijloace care n-au de-a face cu piața liberă. Și, în ciuda poziției de forță a lui Trump, tehnologia chineză tot și-a făcut loc deoarece efectiv nu se mai poate fără ea. Culmea e că acum chinezii lucrează la 6G, având deja primii sateliți 6G experimentali pe orbită. Sunteți surprinși?
Dar să lăsăm speculațiile teoretice de-o parte și să încercăm să vedem latura concretă. În noiembrie anul trecut făcea vâlvă un discurs al lui Di Dongsheng, prodecanul Școlii de Relații Internaționale a Universității Renmin, care spune cu subiect și predicat că „avem vechii noștri prieteni care se află în vârful cercului interior de putere și influență al Americii” sau că „în ultimii 30 - 40 de ani, ne-am folosit de puterea din miezul aparatului SUA”. Iar, pentru ca totul să capete accente explozive, acesta continuă într-un stil de-a dreptul halucinant pentru un spălat pe creier de-al mediului occidental: „În timpul războiului comercial SUA-China, Wall Street-ul a încercat să ajute și știu asta deoarece prietenii mei american mi-au spus că au încercat să ajute, dar nu au putut face mare lucru. Însă acum vedem că Biden a fost ales și elita tradițională, elita politică și instituțională își reiau puterea. Și ei sunt foarte aproape de Wall Street, așa că vedeți asta, nu? ”.
Cred că aveți suficiente detalii pentru a înțelege că SUA este un cadavru care începe să miroasă. În ceea ce privește UE, nu-i nevoie decât să faci ochii roată și înțelegi. Imaginați-vă că la vârful structurii de putere a Uniunii Europene au ajuns indivizi jenanți intelectual precum Cioloș, Corina Crețu sau Adina Vălean. Mă rog, dacă-i iei la scuturat vei vedea că toți sunt la fel, indiferent din țara de unde vin. I-ați văzut cât îi duce capul. Ce să le ceri? Iar la nivel de state membre, să fim serioși. Papagali precum Sarkozy sau Macron, circari ca băsescu sau prostovani precum Plăvanul. Ce să te aștepți de la o menajerie de imbecili?
Deschideți ochii și înțelegeți că, din nou, ne aflăm în zona greșită, în tabăra pierzătoare. Nu încercați să-mi dați exemplul armatei americane că nu ține. Aia e compusă din tarabe vechi de cincizeci de ani și n-a mai fost capabilă să inoveze nimic. E de-a dreptul hilar să inaugurezi un dispozitiv de transport al rachetelor hipersonice care poate fi instalat pe nu știu ce avioane, în condițiile în care tu n-ai rachete hipersonice. Frumos nu?
Dacă veți avea curaj să înțelegeți lumea așa cum e, nu cum vă este ea descrisă de filtrele propagandei, veți vedea limpede rahatul în care ne scufundăm. Suntem remorcați din nou de un tren care mai are puțin și intră în prăpastie. Și, la fel ca de fiecare dată în istoria noastră, în loc să încercăm să desfacem legăturile garniturii în care ne aflăm, mărim cantitatea de alcool pe care o îngurgităm în speranța că vom vedea limpede. Știți însă bine care e reversul: degeaba ai fost îngeraș și-ai prins aripi în noaptea de dinainte dacă dimineața și ziua care urmează ești răpus de mahmureală. Ne mai drogăm mult sau vedem ce-i de făcut?
De 6G știam , deci tot este adevărat,
RăspundețiȘtergereDar de asta știați? Cică gurile rele spun că americanii sunt foarte supărați că nu mai pot decodifica transmisiile. Nici măcar cu tot ajutorul extratereștrilor :))
Ștergerehttps://www.sciencemag.org/news/2017/06/china-s-quantum-satellite-achieves-spooky-action-record-distance
https://playtech.ro/2021/prima-retea-de-comunicatii-cuantice-cum-functioneaza-si-cum-va-revolutiona-industria-tehnologica/
Dar avem și noi strategie ... pe ... 20 de ani. Doar în teorie.
În practică, laserul de la măgurele se duce de râpă.
https://acad.ro/bdar/strategiaAR/doc11/Strategia.pdf
https://romania.europalibera.org/a/cum-a-pierdut-romania-puterea-de-decizie-laser-magurele/31107998.html
In pofida unor exagerări - o augmentare a argumentării, să zicem - pot fi de acord cu ideile prezentate.
RăspundețiȘtergereDar ce ar insemna ptr.dvs "plasarea de partea castigatoare" ? Să cerem "exit" din UE și să plonjăm intr-o asociere cu Dragonul chinezesc ? Ar fi o mișcare cel putin pripita, ca sa nu spun ipocrita sau paguboasa din alte p.d.v.
Asadar, cum vedeti lucrurile ? Nu e destul sa indici găuri, mai trebuie si sa arati unde e ata sau acul.
Vorba aia...fața si ața.
Absolut corectă remarca, dar dacă am ieși din UE ar pica cerul? Am mai ieșit și alianța cu Germania hitlerista dși nimeni nu credea ca o vom face.
ȘtergereDe supușii noștri ce să mai zic, nici fanarioții nu cred că erau așa mizerabili, ăia erau venituri, ăștia cică sunt din popor. Halal.
indiferent ce am face tot loseri ramanem. ne bucura ideia ca apartinem unui imperiu si in caz de colaps tot vom ramane cu ceva. sa iesi din mocirla asta este nevoie sa te reinventezi iar pentru asta trebuie sa vrei ,sa stii cum si sa poti sa-ti schimbi mentalitatea. cu o gandire de sluga nu vei ajunge niciodata stapan.
RăspundețiȘtergereExact. Blestemul Mioritei(sic) ca tot a fost laudata pe aici,ne urmareste pretutindeni.
ȘtergereFoarte buna analiza.Mai ales ca ,dupa WW II nu am fost trecuti ca beligeranti si am ramas cu datorii si fata de rusi si fata de nemti.
Atat de destepti am putut fi.
Recte ...,,baciul moldovean...,,
Este in ADN-ul romanilor sa stea cu dosul in doua luntri si sa pierda tot timpul asocierea cu partea castigatoare...
@Mercy
ȘtergerePrea simplista, dacă nu chiar falsă, concluzia dumitale. Ori nu știu eu ce înseamnă ADN, ori dumneata faci, în mod eronat, echivalența între individ și grup/popor, ca să nu mai zic despre distincția clară ce trebuie luată în considerare dintre clasa conducătoare și talpa țării, care a făcut obiectul unui articol precedent. (aia cu sclavii și stăpânii).
Eu nu înțeleg pe cei care îi fac pe români proști și așa și pe dincolo, ei înșiși fiind români...
PAna acum cativa ani,daca cineva afirma ce am afirmat eu,eram in stare sa-l iau de gat.De asta va inteleg perfect.Dar,dupa 30 de ani mi-am descoperit pasiunea pentru istorie.Si,in afara de Densusianu dragutu,care mai drege bucsuiocul,toata istoria noastra este presarata de dovezi ca , poti scoate romanul din iobagie,dar nu poti scoate iobagul din roman.
ȘtergereDe la 1877 ,in toate razboaiele am fost ...nu vreu sa folosesc cuvinte mari sau urate,dar am fost dezamagitori.Din toate punctele de vedere.Da,politicul si clasa politica are vina principala.Dar astia or fi ceva extraterestrii?NU tot romani sunt?Nu romanii i-au votat pe ulei si faina?
Nu romanii spun,,lasa-l mama ca fura dar mai si face,,.
Nu in Romania toti se plang de coruptie dar aceeasi oameni sunt primii cu plicul la medici?Cu banii la politist?
Despre ce vorbim?
Și totuși, din 1859/1918, așa iobagi cum suntem din "ADN", văd că încă mai existăm ca stat național...
ȘtergereEu cred ca talpa țării a rezistat psihic datorita credinței, asa puțină cata e, și a principiului: "zi ca ei și fă ca tine". (Bine... Asta până prin 1948, că după ce le-au luat terenurile, vitele căruțele din curte, nu au mai prea putut să facă ceva...)
Pe de altă parte: dacă eu nu votez, că n-am cu cine, nu dau șpăgi să întru "peste rând" la doctor, la polițist am dat, când s-a putut, (pt chestii minore, gen radar, sau centura), deci eu nu sunt român? Și ca mine sunt majoritatea, sunt convins. Uită-te la procentele de la alegeri, dacă nu crezi.
Intradevar,natia noastra este un fel de Phoenix aici. Cand zici ca mai un pic si dispare,ceva se intampla.Si isi revine.
ȘtergereSi da, si eu cred ca, credinta a ajutat romanii.Din pacate....toti stim cum se sta azi cu credinta....
Cu votatulin opinia mea,asta se vrea.Vi sa sugerat ca ,,nu ai cu cine,,toti ,,e,, hotzi,,. Subliminala sugestie.Dar,poate nu ai auzit de ,,redistribuire,,.
In mare,nu conteaza nr de voturi ,pt ca oricum isi impart ciolanul.Este greseala imensa sa nu mergi la vot pe premisa asta. Nu ai cu cine?De acord! Dar,iti mistu dosul romanule,15 minute din timpul tau pretios,si iti ANULEZI votul! Ca sa nu mai poata fi ,,redistribuit,,.Un vot doua,100 ,1000 anulate nu conteaza.Dar,daca toti cei care nu au mers la vot, ar fi mers sa-si anuleze voturile,se intampla ceva miraculos! Trebuiau sa repete alegerile.Si atat le repetau,pana aduceau oameni mai ,,eligibili,, ca sa zic asa.
Dar,lenea a primit un nou nume ,,,n-am cu cine vota,,.
Spui ca ai dat la politist. DE CE? Pentru ca,TOTI vrem sa se aplice legea! FERM! Dar...nu cu mine.E in ,,ADN-ul,, nostru.Toti tipam ca militienii stau in boscheti cu radarul.Dar,daca am respecta viteza legala,ar putea fi cate un radar din km in km oriunde in tara.
E simplu sa clamam ca vrem schimbarea.Uitand ca schimbarea incepe cu noi...
O ruda foare apropiata de a mea a suferit doua operatii de cancer.Traieste ,Doamne Ajuta.Fara sa dea un leu la medici.Si imi spunea tot timpul ca ii e rusine in salon,ca doar ea nu baga in halate plicuri.
Dureros e ca, medicii sau asistentele alea NU cereau.Dar pacientii le indesau in halat.
Si mai dureros e ca,am auzit personal o colega de salon a ei cand se lamenta de cat de nemernici sunt doctorii ,ca daca nu dai bani ,,nu se uita la tine,,....uitand ca ea se tiganea cu ei sa-i ia banii...
Iar exemple sunt milioane.
Prefer să nu votez pe principiul "răul cel mai mic" decât să fiu înjurat că am votat pe ulei și făină, etc.
ȘtergereDacă cel care ajunge să mă conducă alege să mă trădeze, de ce e vina mea? Eu voi supraviețui, chiar dacă mult mai greu decât ar fi normal, știind că fiecare va culege ce a semănat.
Nu stiu in ce masură sunteti constienti in ce constă de data aceasta trădarea! In Romania nu mai este vorba de simpla tradare a poporului, si-asa deprins cu suferinta. Se spune ca suferinta purifica si iti scurteaza calea spre Dumnezeu. Dovada, din nou, tezaurul arhetipal românesc, semn ca poporul roman stie sa alchimizeze suferinta, transformand-o in vorbe pline de Duh.
ȘtergereDe data aceasta, Dumnezeu a fost tradat. Romani satanisti cu carul! Carul cu prosti!
Cred ca asa s-a petrecut si in Atlantida, cand
" paranormalii" au distrus matricea energetica fireasca.
Parintele Arsenie Boca a prevazut ca va fi foarte rău, dar nedeprins cu internetul, nu a stiut sa decodifice modul pervers in care raul se va strecura in inimile si mintile romanilor. Nu si-a dat seama ca raul se va multiplica prin internet, nestiind ce este internetul.
Mi-au trebuit 11 ani pe net ca sa inteleg cum a fost construita reteaua de tip panza de paianjen care prinde romanii in mreje.
Noi suntem informatie. Cand cineva vine si iti modifica informatia ta, matricea ta, introducandu-ti virusi, te imbolnavesti, devii apatic si lipsit de speranta. Nu mai poti sa lupti nici ca sa-ti aperi copiii.
Satanistii intorc crucile cu susul in jos. Maestrii cabalisti satanisti intorc oamenii invers.
New age si cabalistii sunt primii vinovati de dezastrul in care ne aflam acum ca popor. In rest...diferite grade de vinovatie...Multi care au stiut ce se petrece dar au tăcut ca scroafa in păpușoi. Complicitate prin tăcere.
Granita intre sfintenie si schizofrenie este foarte ingusta. Multi oameni care acced planuri inalte sfarsesc nebuni!
Iata un exemplu: Gicu Dan nu e doar cabalist. E si mason, si new age. Ca sa fie nebunia completă. Cand te lacomesti, îți da Dumnezeu si mai mult. Pana te umfli in Ego si cazi...
Supersonicuuuul supermasoniiiic Gicu Dan!🤪🤪🤪. Mare sforar si mare circar!
Si sunt multi ca el...
https://dokumen.tips/documents/avatarul-supermasonic-in-romania-ezoterica-gicu-dan.html
Dom'ne... Mor cu matricea asta... Ba energetică, ba informațională, ambele referindu-se la ființa umană.
ȘtergereIo,ceva capitole din manuale de psihologie am mai cetit, așa că fraze despre mentalul colectiv as mai pricepe. Dar când aud de matricea energetică a unui popor, ajung direct în ceață. Am să mă plâng la profa mea de mate, Dumnezeu s-o ierte!, că în loc de explicat asa termen, m-a învățat diverse formule și operații cu matrici, care nu ma ajută acum sa vorbesc aceeași limba cu paranormalii...
Un articol interesant care poate explica multe... https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5293194497419654&id=100001874677035
RăspundețiȘtergere... Pe ăștia care n-avem fb ne lăsați cu ochii'n soare? 🙂
ȘtergerePai noi ,,nu existam,,.Asa ca, mucles. :))
ȘtergerePosibil sa fie o noua înțelegere de tip Malta
RăspundețiȘtergerenu cred ca mai exista tabara castigatoare, sau, cel putin, care merita sa i te alaturi - nu ca am avea mare lucru de spus, in privinta alegerii...
RăspundețiȘtergereChina, poate, ca putere, e prima-ntai, dar poporul chinez, vai mama lor si ei.
nici macar nu mai vad tabere, sa fiu sincera, doar asa, de fatada, pt ca mersul global sau, cel putin, al celor care mai aveau ceva drepturi, Europa, Statele, Canada si Australia, este spre dictatura cu fata umana - partea feminina a acestui tip de regim, dupa cum spunea cineva, comunismul, nazismul, fiind partea masculina - aia o faceau pe fata, nu aveau probleme de spoiala ieftina :)
dupa cum vad, cu covrigu asta nu prea se moare cum ar vrea ei, in schimb, se poate prelua definitiv si total puterea - ceea ce e mai important, de restul se ocupa ulterior - si chiar si in acest moment, de fapt, cu atata amar de asa zise vaccinuri, de la enşpe producatori, pe care majoritatea le vor face benevol, cred ca nu mai e vorba decat de o chestiune de timp, pana la decimarea populatiei.
nu stiu daca vor reusi chiar asa cum si-au propus, cu toate presiunile de tot felul pe capul oamenilor, cu toata panica indusa in oameni si cu majoritatea oamenilor fiind ingnoranti voluntari
exista un fel de rezistenta subconstienta a oamenilor, exista spiritul asta creativ si original, al oamenilor, care iese intotdeauna la suprafata, indiferent de situatie si pe care nu a reusit nici un fel de nemernicie sa-l anihileze/distorsioneze complet.
aici cred ca vor avea ei de furca, in implementarea tembelismelor lor, devia(n)te, anormale, absurde, inumane.
in acelasi timp, cred ca celule de rezistenta/existenta constienta (ca Dvs si altii), vor exista for ever, individual si in grupuri sau comunitati mici si vor face ce au facut dintotdeauna- au imprastiat semintele cunoasterii in jur, in moduri la fel de creative.
ce as mai fi vrut sa va spun, poate luati in considerare sa mariti literele blogului, cat de putin, cum credeti, numai bine va doresc si va multumesc pentru tot efortul Dvs, plus comentariile, care sunt la fel de interesante si de ajutor, ca si postarile.
Apasati Ctrl concomitent cu + si vi le puteti mari cat aveti nevoie dvs.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereTot ce are China realizat e prin FURT de inventii, patente, etc. Prin munca bruta, e adevarat, dar prin FURT CALIFICAT!
RăspundețiȘtergereȘi totuși China încă nu este în stare să producă un avion de pasageri decent.
RăspundețiȘtergereÎn anul 2021 au:
ARJ21, un avion mic copiat după MD-90 din care s-au vândut doar 52 de bucăți în toată perioada 2016-2021
C919 care de 4 ani este în teste, are doar 300 de comenzi și este deja depășit tehnologic.
Ambele folosesc motoare americane.
Avioanele americane cu reacție zboară comercial de aprox 70(!) de ani.
Nu aș putea crede că acest domeniu nu a reprezentat o prioritate strategică pentru China. În 2019, 660 milioane de pasageri au călătorit în China cu avioane americane și europene.
Tehnica militara asemeni.Tot ce au sunt copii ale armamentului rusesc si pe ici pe colo american.Si cu patent si fara.Am facut acum relativ recent o PA dar nu prea e ce trebuie...
ȘtergereSa ne amintim cum a ajuns Huawei ce e,furand patentele stocate in serverele Nortel la care asigurau...mentenanta...
Dacă știm că trenul se îndreaptă spre prăpastie nu urcăm în el. În Petroșani există de vreo 30 de ani magazine chinezești. Sunt simpatici chinezii, disciplinați și serviabili. De la ei știu că în ciuda restricțiilor comuniste, în China există mulți creștini după Evanghelie. Aceștia refuză să fie marcați pe frunte sau pe mână cu codul de vara QR pe care vrea să-l introducă și U.E. în pașaportul electronic de vaccinare. Același SEMN se implantează și în Israel. Atenție deci la tehnologie!
RăspundețiȘtergereCodul de bare!
RăspundețiȘtergereDe unde naiba le scoateti?Aruncati idei apocaliptice,si dispareti.Da-ne o sursa oficiala care sa confirme codul de,,vara,,
RăspundețiȘtergerePe langa ca elmundo e un fel de cancan din Ro, nicaieri nu spune de marcare pe mana sau pe frunte. Ci in fituica aia numita green passport.
ȘtergereChiar ati inebunit complet?
Cititi atent articolasul ala.
,,Aceștia refuză să fie marcați pe frunte sau pe mână cu codul de vara QR...,,
ȘtergereEste foarte inteligent ce sa zic. Dar,asta a afirmat omu'..
Facem un curs de supraviețuire prin metoda de autoguvernare?
RăspundețiȘtergereDacă mă iei în considerare pe mine și prietenii/ unele rude ale mele, oricând! Nu vom muri de foame veci! Nici nu ne vom bate între noi, nici nu vom alunga preotul, profesorul, doctorul, soldatul, dacă și ei ne vor ajuta pe noi să le producem mâncarea, în timpul liber 😁.
ȘtergereUn militar ar putea contribui cu mai mult decât la ajutarea unei producții agricole.
ȘtergereRemarc insă, cu plăcere, altruismul dumneavoastra.
A fost o glumă. Dar prin care am vrut sa spun că nu toți sclavii suntem bețivi, leneși, inculți, tâmpiți (chiar dacă nu scoatem rezultate peste medie la teste IQ) așa că dacă Statul ne-ar lăsa numai cu zeciuială, am putea susține fără probleme o republică neutră, gen Elveția). Dar dacă elitele și băieții cu ochi albaștri nu vor... ce putem face noi, cei al căror rol social este doar producția de bunuri și servicii?
ȘtergereIn Republica romana, orice cetatean se transforma, la nevoie, din producator in soldat. Vointa sa fie, ca pregatirea nu e chiar asa prohibitiva. Chiar si pentru afaceri cu "ochi albastri".
ȘtergereNew Documentary – The Big Reset – Taking Spain by Storm
RăspundețiȘtergereSi care ar fi tabara castigatoare?
RăspundețiȘtergereExista oare o tabara castigatoare ?
Pe mine una efectiv ma distruge sa vad multimea de oameni care refuza sa gandeasca cu mintea lor, care refuza din start orice argument logic, care accepta cu seninatate lucruri impotriva naturii fiintei umane.
@dan diaconu -Nu vreau sa te dezamagesc dar dar inca savuram efectul drogului....nu ai cu ce inlocui drogul , fiindca suntem pe supraproductie si se distribuie si pe caiet .....e simplu si usor sa fii cooperant si prost util ! Am tot pomenit de SISTEM , multi se uitau ca la un produs expirat , il veti si il vom trai pe viu rfectul pervers al nepasarii si ignorantei .....singura liniste e ca nu vom fi singurii pacaliti !
RăspundețiȘtergereDeocamdata, cea mai mare realizare a Chinei este aceasta gripa chinezeasca. Si, fiind chinezeasca, e ca oricare alt produs chinezesc - zero barat.
RăspundețiȘtergereIn rest, China nu stie decat sa imite, insa cu intarziere. Probabil va mai dura un secol pana cand nu vor mai manca cu bete. Cand SUA arunca bombe atomice, chinezii faceau copii proaste de tenisi Converse. Atata vreme cat este o dictatura comunista, China nu va fi niciodata liderul lumii, pentru ca ii lipseste inovatia. Ei nu sunt in stare sa faca o pictura, daca nu ii imita pe maestrii din vest. Literatura, la fel, au reusit sa produca o carticica rosie cu citate. Cand reusesc sa fure si ei o tehnologie, saracii, si sa o implementeze, se trezesc ca au mai trecut 20 de ani si trebuie sa fure alta tehnologie, fiindca aia e depasita. Comunismul si inovatia nu prea se inteleg, de fapt se bat cap in cap. Au ales sistemul pierzator. De fapt nu au ales nimc, atat au putut. Acum, incearca si ei capitalismul, cate putin, dar realizaeaza ca nu functioneaza in dictatura. E greu sa inovezi legat la gura si la ochi, ascultand doar predicile lui mao 24/7.
China este lider mondial, a fost si va fi in continuare lider mondial la cusut adidasi. Amin.
Converse started making an early basketball shoe in 1917 and redesigned it in 1922, when Chuck Taylor asked the company to create a better shoe with more support and flexibility. Esti foarte prost.
ȘtergereIn 1917, the Converse All-Star basketball shoe was introduced. Then in 1923, a basketball player named Charles H. "Chuck" Taylor walked into Converse complaining of sore feet. Converse gave him a job: he worked as a salesman and ambassador, promoting the shoes around the U.S., and in 1932 Taylor's signature was added to the All-Star patch on the classic, high-topped sneakers. Scuza-ma, uneori am impresia ca esti incredibil de prost. Esti atat de prost incat esti incapabil sa realizezi cat esti de prost, ba chiar crezi ca esti foarte destept, atat de prost esti.
ȘtergereNu e prost e doar troll simplut. A vrut sa zica ca ,,Dragasanii,, tenisii comunisti,au fost copiati vezi Doamne de americani...asta tot pe principiul ,,baciului moldovean,, cel bogat....
ȘtergereIn alta ordine de idei :
RăspundețiȘtergere1.
Explicati de ce americanii dupa zeci de ani nu au voie pe luna- sa nu zice ti ca asa cum tehnologia se upgradeaza - ( sc.pt.americanism,l am folosit ca sa ma fac mai usor inteles ) - in zilele noastre in cativa ani deja tehnologia e veche.nu faceau ei vapoare sa zboare pana acolo ?:))
2.
Sa ne aducem aminte unde izbucni virusul - la Wuhan adica exact unde se experimenta tehnologia 5 g -a mai fost si nordul Italiei unde intamplator f. aproape se afla San Marino,parca primul stat din lume care a implementat acest 5g.!!!
Asadar cei care mai aveti
unfinist bussines ( scuze iar ca facui ca Ursu-n boscheti, bancul cu ce bine-i sa stii o limba straina) protejati-va contra radiatiilor,aerului otravit si a prostiei !!! Pe gripa ciudata care a aparut ca urmare acestora am oprit- o noi prin aprilie 2020.
Conchid, tot absolut ce se intampla este fix asa cum trebuie sa fie !
Daca nu ma bazam, nu publicam.
Scrie un ofiter pe aici ca cica mergi la vot sa l anulezi casa nu poata fi redistribuit; pai cum prost de bubui nu pari inseamna ca livrezi ,,gandaci'' voturile care pot fi redistribuite SANT DOAR CELE CARE AU MERS CATRE UN PARTID SAU CANDIDAT sub prag !
RăspundețiȘtergereNU MERGETI LA VOT SI TRADATORII VA NAI ARUNCA CATE UN OS,din alea ce or sa mananceei candor sa chitaie de foane fiind invatati cu cabtitati mari de mancare !
Nota- CHM RECUNOSTI UN TRADATOR ?
infuleca, si infuleca si tot asa.:(
Multumesc se ridicare in grad,dar nu sunt ofiter.
ȘtergerePe de alta parte,pune naibii mana pe Legeile electorale si nu mai te ,,informa,, de pe facebook ca pari tare....hmm...intelept..ca sa zic asa..
Daca indemnul sa mergi la vot si daca nu ai cu cine vota,sa iti exprimi votul prin anularea lui,este ceva securistic,apai atunci imi notez sa nu am dialoguri cu astfel de entitati neganditoare.
ȘtergereSi mai fac un pariu dl.M.anume cate ai apucat sa faci cercetari despre mine; despre voturi o sa revin.
RăspundețiȘtergeretriple X o fi vechi dar eu stiu si motivul pt. care nu e voie acolo, pe
Tartar ca sa zic asa:)
Multumesc pt informarea istorica.Uitasem ca toata Ro trebuia sa se "refugieze" in Rusia ce urma sa cada.
RăspundețiȘtergereAtunci pot sa ma gandesc ca si povestea cu tezaurul a fost tot cu dedicație.
E greu sa interactionez cu voi; unele com. ale mele se publica instant,altele dupa 1 zi 2 sau deloc.
RăspundețiȘtergereMa retrag,stie-ti-le voi pe toate !
Am onoarea dle P.Corut, dle general, dl. colonel,dle Badea, dna Soso,dle Visan,parintele, Daniela de la..ardeal
domnilor controlori de...trafic etaj 2.
Auf wiedersehen !
Viszant latasra !
Chinezii nu suporta pe nimeni care nu sant de rasa Lor.. sant ca Lacustele devorează tot si merg mai departe.
RăspundețiȘtergereConducătorii Dragonului actual își devorează și compatrioții de acelaș rasă. Acolo nu exista milă si nu au nici un Dumnezeu decât PROFITUL si Puterea adica Conducerea celorlalți cu prețul vieții.
Asa cum isi sclavesc propriul popor așa vor sclavi lumea . EU este încă tânără si cam naivă fără experiență si mai mult compusă din țări cu propriile orgolii si traditii deci încă nu sant UNA.
Viitorul nu promite o viață roză în situația actuala ...
Doar Dumnezeu poate sa intervină în istorie si sa schimbe macazuriile.
Doame-ajută zice românul !!!
Vorbim mult și nu spunem nimic!!! Care e numitorul comun a tot ce se întâmplă?! Prea mult bla, Bla......
RăspundețiȘtergere