sâmbătă, 6 martie 2021

Scânteia Orientului

Războiul din Orientul Apropiat începe să capete contur. Atacul aberant al SUA asupra unor puncte din Siria s-a lăsat cu un atac destul de puternic(3 rachete) asupra bazei Ain al Assad din Irak. Conform americanilor, n-au existat victime, cu excepția unui contractor care ar fi murit în urma unui infarct. Desigur, când suntem puși în fața unor asemenea comunicate de-a dreptul hazlii n-avem cum să nu ne gândim la rachetele pe care Iranul le-a trimis asupra bazei amintite. La fel ca și acum, inițial americanii au comunicat că n-au avut nicio problemă, doar că ulterior s-a aflat că au burdușit spitalele cu militari care au suferit leziuni cerebrale. 

Pentagonul a comunicat că, în urma recentului atac cu rachete, caută responsabilii urmând ca, după ce se vor trage concluziile, să se decidă unde vor fi aplicate loviturile. Așa cum vă spuneam în urmă cu câteva zile, suntem în pragul unui război de amploare pe care americanii și-l doresc. Doar că Orientul are capacitatea de a complica lucrurile în felul său specific, astfel încât, de la un moment încolo nimeni nu va mai înțelege nimic.

De exemplu, la câteva mii de kilometri mai la sud, în Yemen, războiul - trecut sub tăcere de vânduta medie globalistă, se intensifică. Pe moment avem o situație incertă în orașul Ma'rib. Armata yemenită(susținută de Arabia Saudită) a declarat că are controlul orașului, în timp ce oficialii Houthi de rang înalt susțin că dețin controlul asupra a zece dintre cele paisprezece districte ale orașului. Ma'rib este important atât din punct de vedere strategic, cât și logistic întrucât este un punct esențial de tranzit petrolier. În ceea ce privește alianța condusă de Arabia Saudită, pierderea orașului Ma'rib ar reprezenta un dezastru militar care confirmă impotența armatei saudite. 

Ca să înțelegeți mai bine care sunt combatanții, vă voi spune că în coaliția condusă de Arabia Saudită și susținută de SUA, se află oficial și ISIS. Încă un element pe care Trump nu l-a priceput: cum e posibil să declari că te lupți cu teroriștii în condițiile în care te-ai aliat oficial cu ei în Yemen? De asemenea, abuzurile comise de saudiți și despre care nimeni nu spune nimic sunt scandaloase. În Yemen, cu suportul deplin al SUA(care a sprijinit blocada marină!), a fost produs un dezastru umanitar. Atrocitățile comise de armatele saudită și yemenită sunt trecute sub tăcere, asemeni blocadei criminale care anul trecut a condus la o criză majoră de hrană. În mod normal, în Yemen ar trebui instituit un tribunal penal în fața căruia să răspundă toți criminalii ticăloși care au ucis cu sânge rece o groază de oameni nevinovați. Însă, cum bine știm, dreptatea a devenit o noțiune atât de abstractă încât n-avem de să ne mai chinuim să facem apel la ea.

Revenind în teren, vă repet că, în cazul în care se confirmă, cucerirea orașului Ma'rib echivalează cu o pierdere esențială suferită de către saudiți, deschizând calea rebelilor Houthi către operațiuni de amploare la granițele Regatului Saudit. De asemenea, voi menționa că populația este total de partea mișcării Houthi deoarece oamenii s-au săturat de corupția endemică susținută de saudiți și americani. Practic de-aici vine și puterea Houthi, din atașamentul populației față de modul corect în care aceștia reinstaurează ordinea și justiția socială. 

În Afganistan SUA a pierdut partida. Cu toate că Biden ar vrea să rămână acolo, resursele alocate sunt atât de mari încât menținerea prezenței militare devine o povară. Ca să nu mai vorbim despre costul uman al ocupării Afganistanului: peste 3500 de victime în armata de ocupație, cu SUA pe primul loc cu aproximativ 2500 de morți. De-a lungul timpului Afganistanul s-a dovedit a fi o adevărată mașină de tocat carne umană pentru ocupanții săi, iar acum nu se dezice. Și, ca să înțelegeți cum acolo nu s-a obținut nimic, vă voi spune doar că, în urma presiunilor americane, singura concesie a fost aceea a instaurării pașnice a unui guvern format, în proporție de 50%, din ... talibani. Iată imaginea dezastrului! SUA se luptă de douăzeci de ani în Afganistan cu talibanii, iar la plecare se roagă de ei să ocupe pozițiile guvernamentale doar într-o proporție de 50%. Sună a victorie, nu-i așa? Guvernul despre care vă vorbesc va avea un mandat de un an, urmând să organizeze alegeri libere. Cred că înțelege toată lumea cine va câștiga alegerile acolo. 

Ieșirea din Afganistan face previzibilă concentrarea SUA pe zona Iran-Irak-Siria, fiind foarte probabilă suplimentarea forțelor existente acolo. Mișcarea ar avea două motive: pe de o parte ar acoperi rușinea părăsirii Afganistanului cu capul jos, așa cum în 1989 au făcut-o și rușii, iar de cealaltă parte ar da de lucru contractorilor militari pentru un război fără sfârșit în zonă. Există, de asemenea, o dorință majoră a Israelului de a-și lua revanșa istorică în Iran. Și mai există și-o prostie extremă a saudiților care trăiesc cu impresia că intrând ca pioni într-un război cu Iranul, vor deveni liderii militari ai zonei. Iată așadar tabla de șah a Orientului.

Cel mai probabil, primii care vor ieși la atac vor fi saudiții, susținuți din spate de Israel și SUA. Aici intervine o fractură majoră în zonă: Turcia. Interesele alianței SUA-Israel sunt contrare celor ale Turciei, astfel încât putem vedea mai degrabă o Turcie protejând Iranul. Așa cum turcii nu s-au băgat în ocuparea Irakului de către SUA, la fel îi vom vedea și acum, ocupând mai degrabă o poziție neutră la început, cu alunecări apoi pe axa Teheran-Moscova. Asta, desigur, dacă americanii nu vor reuși să-l lichideze pe Erdogan.

În ciuda faptului că think-tank-uri suspecte de la Washington susțin că Iranul e o țintă facilă și că, în cazul în care SUA intră frontal în conflict, nimeni nu va avea curajul să se bage, personal cred că va ieși cu scântei majore. Interesele în zonă sunt mari și orice dezechilibru e capabil să genereze mișcări tectonice de amploare globală. În acest context, un nou război mondial e din ce în ce mai probabil. Un război în care Qassem Soleimani va avea avantajul invincibilității, demonstrând la final că poate fi mult mai folositor mort decât viu. Iar cei care se joacă cu chibriturile se vor trezi că le explodează dinamita sub fund. Nu credeți? Căutați în istorie!

19 comentarii:

  1. SUA isi joaca ultima carte in calitate de putere mondiala. In perioada urmatoare ar trebui sa privim atent spre CHina si Rusia.

    RăspundețiȘtergere
  2. Lucrurile sunt mai complicate acolo, intotdeauna au fost.
    Concluziile sunt greu de extras, chiar și pentru experți. A spune că SUA au suferit un dezastru in Afganistan e, totuși, un verdict grăbit. Au pierdut 2500 soldați in 20 de ani, dar URSS a pierdut acolo, in doar 10 ani, cam 15000 de oameni, grosso modo. Deci pierderile umane americane au fost acceptabile, luând in calcul durata și guerrila.
    Mai mult, timp de două decenii au făcut pe acolo ce au vrut, exploatând de la resurse subsolice până la droguri (zona fiind renumită pentru trafic).

    In Orient e o stare de război cvasi-permanent, din 1950 incoace. Mereu sunt atacuri, invazii, intifade sau războiae civile - iar cauza este, in peste 80% din cazuri, statul Israel.

    Cheia pentru previziuni corecte in zonă este Turcia, aici s-a punctat bine. Geopolitica enigmatică lui Erdogan este motivul pentru care afacerile orientale s-au complicat major. Membră NATO (teoretic) și cu cea mai mare armată terestră din Europa, Turcia poate răsturna orice balanță tradițională de putere, dacă acționează surprinzător. Dacă ar fi stat "cuminte" (cum a stat până in 2010), nimeni nu ar fi pus in discuție invincibilitatea americană. Acum, dacă joacă "pe dos", toți experții ultimelor decenii vor rămâne cu deștu'n gură, incepând (abia acum) să redeseneze tabloul strategic al Orientului Mijlociu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mizele sunt infinit mai mari decât Orientul Mijlociu și petrolul. Acolo este război continuu și instabilitate din toate punctele de vedere fiindcă a fost o directivă vitală pentru USA să nu fie insularizată. Un Orient Mijlociu pașnic și prosper=moartea USA. Formarea unui bloc eurasiatic ar muta acolo centrul de greutate al lumii iar USA ar deveni o periferie autarhică și insignifiantă.

      Ștergere
    2. Ipotetic vorbind, da, formarea unui bloc monolitic eurasiatic ar izola SUA, diminuându-i puterea.
      Dar o Eurasie monolit contra SUA e o utopie. Uităm un lucru mult mai important decât geografia - cultura și civilizația. Americanii sunt europeni in esență, impărtășind aceleași valori filosofice, culturale, religioase. Indiferent de curente trecătoare, precum mizeriile astea "progresiste", oricând un american obișnuit va avea mai multe in comun cu un francez, român, sau rus, decât cu un chinez sau un saudit.

      Asta e esența euratlantismului, nu tratate / rachete / birocrație.

      Poate doar când SUA se vor metisa in asemenea hal, mixând rase & culturi, esența asta să dispară. Dar dacă se va petrece asta, inseamnă că tot globul se va mixa..și viziuni ca "melting pot" s-ar implini, făcând irelevante discuții precum aceasta.

      In niciun caz asemenea stare de fapt nu se va implini in timpul vieții noastre, așa incât noțiuni ca "eurasia" sunt doar abstracțiuni (sau consolări intelectuale pentru unii ca Dughin).

      Ștergere
    3. Să le luăm pe rând:
      Nu spus nimeni de formarea unui bloc monolitic. Evident ca este imposibil. Atât militar cât și politic. Va fi însă un spațiu economic de comerț liber (y compris transferul de capital și know-how) și securizat, cu pilonii formați de Germania și Rusia. China va pluti pe lângă, mai aproape sau mai departe, funcție de interesele de moment.
      Acest bloc nu este o invenție a lui Dughin de dată recentă (trec peste faptul ca domnul nu reprezintă un neica nimeni vorbind singur in pustiu), este conceptul lansat de De Gaulle (sau cel puțin făcut public de acesta) încă din 1959 (vezi link mai jos). Și că tot veni vorba de europeanul obișnuit, chiar francez, apropierea aceasta de cultura americană nu prea mai există (și nici nu a fost vreodată prea profundă). Am mai multi amici francezi, urmăresc cu interes viața de acolo și nu e deloc o glumă când spun că se gândesc să emigreze în Rusia, că sa nu mai vorbim de oroarea cu care privesc fenomenul Cancel Culture din USA și UK. Dealtfel, inca din anii 60, De Gaulle a spus cu subiect și predicat ca este imperativ necesar pentru Europa să scape ("să îi dăm afară") pe americani.
      In ce privește șansele de realizare a acestui bloc, eu personal cred că se pune doar problema "când", nu "dacă". Iar dacă americanii nu ar crede că e posibil, nu ar face din împiedicarea formării lui, obiectul lor geostrategic numărul unu. De ce crezi că se sforțează atât să creeze acel așa-zis "cordon sanitar".
      PS: Dincolo de Dughin, și Lavrov (mai direct) și Putin (oleacă mai voalat) s-au cam săturat de fandoselile nemților și le cer să se hotărască definitiv cu cine vor să joace în viitor.
      https://www.rri.ro/ro_ro/europa_de_la_atlantic_la_urali-2550185

      Ștergere
    4. In ceea ce priveste "galceava" Afgana,pentru experti, concluziile nu sunt deloc greu de tras...Nu au mai fost greu de tras din 2011 cand analistii si "expertii" din toate domeniile au propus planul de 12 luni(care s-a extins pana in 2014) de retragere tottala propus de Petraeus lui Obama dupa rechemarea lui din functie ca sef ISAF si USFOR-A in iulie 2011,evidentand costuriile enorme,insuportabile asupra societatii cat si economiei nord-americane cauzate de conflict...Acum,daca ar fii sa cuantificam un dezastru militar doar dupa numarul de morti (intr-o maniera tipic) holywoodiana atunci da ,rusii ocupa podiumul dar ,din pacate ii un pik mai complex de atat:Pentru URSS razboiul afgan a insemnat o pierdere de aprox. 50 miliarde de dolari(115 miliarde de dolari in 2020)care desii o cifra impresionanta nu inseamna nimic comparat cu costul general al 2razmeritzei" pt. NATO(caci despre el ii vorba) peste 3500 morti si o cifra totala estimata(fara costurile alocate roconstructiei locale) la 825 miliarde dolari...Pentru americani,lucruriile sunt un pic mai complicate de atat ...deoarece guvernul american a privatizat o buna parte din conflictul afgan,avand in medie aprox. din 2007-prezent 110,404 contractori privati desfasurati,asigurand varii roluri(de la escorte,formare si force protection pana la reconstrictie de infrastructura si logistica,atat civila cat si militara) costul total al razboiul devine dificil de masurat.Printre cei mai mari contractori din afganistan se afla KBR(kelog,brown and Root)si aparent valoarea totala a contractelor pe durata razboiului este ,speculata(au fost 2 jurnalisti care au incercat sa afle cati bani fac KBR in Afga si au fost gasiti cu 2 gloante in spatele cefei) a fii un fel de "blank check" cu cifre ajungand de ordinul sutelor de miliarde...Oricum ai luau ,si indeferent de ce economie conduci sa scoti astfel de sume din buzunar au consecinte grave de lunga durata si cu impact amanuntit atat economic cat si social.

      Ștergere
  3. io zic ca n-o sa incerce cu Iranu ce au facut cu Iraku .

    RăspundețiȘtergere
  4. Cucerirea și ocupatia necesita resurse prea mari; imperiul crede ca poate guverna prin haos; aduce iadul iar apoi cred ca îl pot gestiona prin forță – distrugere, subdezvoltare, criminalitate, boala/epidemii, teroare, sărăcie, anarhie, perversitate, jefuirea resurselor, coruperea sau lichidarea elitelor și impunerea contra-elitelor, etc. S-a experimentat micro și macro, cu mijloacele moderne sunt increzatori ca le merge și ca pot interveni oricând voiesc sa facă ajustari.
    Odată descatusate forțele iadului vor prelua ele controlul și ii vor devora.

    RăspundețiȘtergere
  5. 20 de ani de război!? Si nau obținut decat decadere

    RăspundețiȘtergere
  6. Priviți geografia Iranului și veți înțelege, e imposibil de cucerit! Iranul e preponderent muntos de vreo 3 mai întins ca Afganistan, are cea mai puternica forță terestra din regiune după Turcia, are aliați china și russia ocuparea Iranului mi se pare mult peste puterile yankeilor, e visul lor umed de a pune mana pe hidrocarburile Iranului unele din cele mai mari rezerve, mulțumită și cotei de embargo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Geografia Persiei este net in favoarea aparatorilor. Vor ataca VulturiiAlbi Persia, darnuvor reusi sa inainteze de pe coasta Golfului Persic, cu toate pierderile enorme ce le vor suferi. Va fi un Stalingrad al armatei americane si al Puscasilor Marini.
      Nu uitati ca persii nu sunt arabi cacaciosi si ca au avut un imperiu faurit cu sabia pana la portile Europei.

      Ștergere
  7. Este corect să ne amintim că războaiele pe care Occidentul le duce peste tot pentru a aduce democrația au un lucru în comun: ele au loc exclusiv în țările al căror subsol este bogat în petrol tradițional, ar fi cel produs de Arabia Saudită, Rusia sau Venezuela.
    Dar petrolul de saudita este epuizat. Pentru a afla de ce apa de mare iese din fântânile lor în proporții din ce în ce mai mari, de ce au declarat război Yemenului, de ce Yemenul a vizat în mod specific instalațiile de separare a apelor de mare și brute ale Aramco în timpul atacului lor sincronizat cu drone/rachete asupra infrastructurii Aramco, și de ce Aramco a ratat întâlnirea IPO de anul trecut la New York.
    Rușii au avut întotdeauna rezerve mari neexploatate și a fost doar necesar să pună unele dintre aceste rezerve în funcțiune pentru a copleși. În nici un caz șistul bitum canadian nu poate înlocui petrolul greu al Venezuelei. Altfel, americanii nu ar încerca totul pentru a putea să se aproprie de resursele acestei țări.

    RăspundețiȘtergere
  8. In cele din urmă, din moment ce Iranul a doborât o dronă super secretă și stealth, și care zboară la altitudini foarte mari, în plus, însoțită de un avion spion cele mai sofisticate, și că această dronă a fost doborât de la un singur TIR, la fel această dronă a fost intrarea în spațiul aerian iranian, care arată că a fost detectat și urmărit de la momentul decolării sale, și că Iranul a cruțat în mod voluntar avionul spion SUA care a însoțit-o să cruțe viața personalului de la bord, Occidentul știe că toate tehnologia stealth a aeronavei SUA este în valoare de nimic, și că este foarte rău!
    În plus, în urma asasinării lui Soleimani în Irak, Iranul a bombardat cu rachete cea mai mare bază militară americană și cel mai bine apărat și toate rachetele au trecut prin radare noi, fără a fi detectate și unul singur a fost interceptat: au lovit obiectivele lor cu precizie, chiar dacă americanii au fost avertizați de atac pentru a le da timp pentru a evacua personalul lor (asta e destul de frumos, deoarece Occidentul nu a dat acest tip de șansă pentru oricine) și asta e într-adevăr, dar apoi într-adevăr foarte, foarte, foarte rău; mai ales având în vedere că un atac de peste 100 de rachete americane și europene asupra Siriei a fost interceptat anterior și nici una dintre aceste mai mult de 100 de rachete cele mai recente, Tomahawk și altele, a fost capabil să-și atingă ținta. Mai rău decât atât: mai mult de 75% din aceste rachete au fost doborâte de vechile S-200 sovietice vechi de 60 de ani, chiar înainte de a ajunge în vederea coastei siriene!
    Deci, acolo! dacă există ceva absolut super-hiper rău, asta e cu siguranță!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu inteleg de ce zici ca e mai rau.. Preferai sa-si loveasca tintele?

      Eu cred ca toate razboaiele sunt numai praf in ochii nostri. Sa ne tina mintea ocupata. observ cum marii jucatori nu se ataca direct. Mai mult, observ ca in domeniile de varf, ca de ex technologia spatiala, Us si Rusia se ajuta.
      Deci, despre ce vb de fapt?
      Logic ar fi ca, mai ales in domeniile de varf, sa nu se ajute. Dar, atata timp cat Us is urca satalitii cu rachete rusesti mi se pare cooperare, nu altceva. Si e ok, ca nu vrem sa se certe doi colosi nucleari nu?

      Ștergere
  9. Iranul va fi lovit grav de Israel Persii sunt la sutime de a avea bomba nucleara si evreii nu vor permite asta.Veti vedea si auzi de lovitura lor asupra instalatiilor nucleare iraniene .Apoi nimic nu va mai fi sigur .Cred ca turcii vor capata dupa asta un tupei fantastic .Vor juca cu grecii pt totul sau nimic

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zicea parintelul Elpidie: intr-o dimineata va veti bea cafeaua linistiti (ei, grecii n.m.) si veti auzi la stiri ca statul$$ionist a bombardat obiective din Iran

      Ștergere
  10. Domnilor despre arme moderne sa nu ne grabim sa le dezavuam .Nimeni din astia mari nu si arata "bunatatile".Sunt asa de avansate incat mai bine sa nu le vedem in actiune .Un singur exemplu :torpila aitonoma produsa de rusi care detoneaza in largul coastelor inamicului si poate produce un val tsunami ce matura tot.Fereasca Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
  11. Si Hitler avea ,,arme minune,,. Din pacate nu prea a mai avut ce face cu ele ,ca le-a avut prea tarziu.
    Cam asa si cu Poseidon...
    Parca imi amintesc o parada militara ...|Coreea? Unde la o racheta nucleara reala erau 4..5 din carton...

    RăspundețiȘtergere
  12. 75 de ani de la al doilea razboi mondial america nu abdica de la puterea mondiala in fata chinei decat cu razboi

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)