Bătălia pe banii pensionarilor

Într-o postare de pe Telegram am promis să revin asupra implicațiilor creșterii dobânzii cheie în Japonia. Cu toate că lumea și-ar dori să mă concentrez pe evenimentul terorist care acum stârnește interesul, vă invit să vă uitați acolo unde chiar contează. Lucrurile discrete și uneori de neînțeles pentru public se pot dovedi a mișca munții.

Banca Centrală a Japoniei - probabil cea mai mare anomalie financiară a planetei - și-a propus la un moment dat să ignore absolut totul continuându-și politica de dobândă negativă. Asta în condițiile în care este ombilical legată de dolar prin intermediul „investițiilor” sale în bondurile americane. De ce spun că este o anomalie financiară? Pentru că e imposibil ca tu, Bancă Centrală a unei economii de cinci ori mai mici decât cea a SUA, să devii principal creditor al SUA. Asta după ce ești practic singurul creditor al țării din care provii. O asemenea scamatorie e imposibil de explicat și de înțeles de către orice om cu toate țiglele pe casă. 

În acest context, creșterea dobânzii cheie e văzută de mulți ca o înfrângere a politicii absolut rupte de realitate a Băncii Japoniei. Doar că nu prea e așa. Sau, mai bine spus, treaba este mult mai adâncă și va lovi acolo unde doare cel mai tare. Iar fenomenul este cât se poate de interesant.

Japonia are cel mai mare fond de pensii al lumii, cu active de peste 1.5 trilioane $. Cel de-al doilea fond de pensii al lumii este cel al Norvegiei, urmat de cel al Coreei de Sud. Ca să înțelegeți despre ce valori vorbim, Fondul de Pensii al Norvegiei deține 1.5% din acțiunile de pe piețele de capital din întreaga lume. Cu alte cuvinte, un singur fond de pensii deține 1.5% din întreaga lume!

Dacă te uiți însă pe performanțele fondurilor de pensii, constați că acestea sunt dezastruoase.  Rata rentabilității investiției fondului de pensii japonez este de -4.78%, al celui norvegian de -7.93%, iar al celui Coreean de -8.28%! Toate negative într-o lume în care totul crește precum Făt Frumos!

Având în vedere declinul populației Japoniei și iminența unei crize a pensiilor, premierul Kishida a lansat inițiativa „Asset Income Doubling Plan” prin intermediul căreia încurajează japonezii să deschidă conturi suplimentare de investiții pentru pensie. Asta vine la pachet cu o legislație destul de strictă în ceea ce privește raportările financiare și transparența referitoare la randamentele planurilor de pensii. 

În ciuda declarațiilor, planul lui Kishida este însă altul, anume creșterea investițiilor pe piața locală de capital. De fapt, asta vine la pachet cu „indicații prețioase” privind modificarea alocărilor fondurilor de pensii. Astfel putem presupune pe bună dreptate că japonezii încep să se gândească serios la banii pensionarilor care băltesc în afara țării, în loc să fie un motor de creștere pentru Japonia. Modificarea dobânzii cheie a Băncii Japoniei trebuie văzută și în această cheie. deoarece, în acest mod, certificatele de datorie japoneză vor fi purtătoare ale unor dobânzi pozitive, ceea ce e încurajator pentru orice fond de pensii.   

Partea interesantă este că la același lucru se gândesc și ceilalți. Coreenii, la fel ca japonezii, au discuții cât se poate de serioase în ceea ce privește investițiile fondurilor de pensii pe piața locală. Nu e ciudat? Poate că da, poate că nu. 

Iată însă că mai avem o știre interesantă. Peste 90 dintre cei mai influenți CEO din Canada au semnat o scrisoare în care deplâng faptul că fondurile canadiene de pensii alocă doar 4% pieței canadiene de capital. Iar acum trebuie să înțelegeți că nimic nu este întâmplător. Dacă vă imaginați că așa, din senin, conducătorii celor mai mari companii canadiene s-au întâlnit pentru a discuta despre fondurile de pensii, sunteți în eroare. E clar o mișcare pe care fiecare țară o face cum poate pentru a „demonstra” că solicitarea vine de la „firul ierbii”.

De fapt, ceea ce vedem este un fenomen cât se poate de uniform la nivel global. Statele încep transparent să pună presiune pe fundurile de pensii pentru a investi pe propriile piețe de capital. Și, dacă nu se poate cu frumosul, se poate cu forța, prin intermediul legislației. Legislație care încă nu a apărut peste tot, dar se va generaliza, cu siguranță. 

Probabil vă întrebați de ce? Răspunsul e simplu: în fondurile de pensii sunt o groază de bani. Într-adevăr, politicienilor le sclipesc ochii la acei bani, la fel cum și factorilor locali de business le sclipesc ochii. Însă, în toată această mișcare mai e ceva, anume teama de picajul SUA, locul care concentrează cele mai mari investiții ale fondurilor de pensii. Fie că e vorba de instrumente cu venit fix(datorie americană) sau titluri ale pieței de capital, o mare parte a feliei e ocupată de fondurile străine de pensii. Care acum, la presiunea autorităților, dar și ca efect al dorinței de protecție, se vor reorienta către piața proprie. Asta înseamnă că o grămadă de capital va ieși de pe piața americană, iar consecințele le puteți lesne bănui. 

Iată așadar încă un element al puzzle-ului momentului, acela al căderii economiei dolaro-centrice. Pe moment posibil să nu se vadă schimbări spectaculoase deoarece asemenea ieșiri și realocări se fac destul de lent, dar putem intui că s-a cam dat startul cursei în care „scapă cine poate”.