marți, 26 martie 2024

Rai vs iad?

Să începem cu câteva constatări de-a dreptul șocante. Prima este cea legată de concentrarea pieței americane de capital. Pentru cei care nu știu, acesta este un indicator al „polarizării pieței”, arătându-ne cât din capitalizare este concentrată în dreptul celor mai mari companii listate. În anii 90, primele zece companii listate cumulau doar 15% din capitalizarea totală a pieței. În 2023 valoarea respectivă a atins 28%. Practic s-a dublat!

Însă, ceea ce e și mai șocant, vedem în graficul alăturat(evidențiat de Goldman într-un material publicat săptămâna trecută). Ca să-l înțelegeți aveți nevoie de câteva  explicații suplimentare. Noțiunea de bază a acestui grafic este așa-numita „percentilă 75”. În cazul de față este vorba de punctul în care 75% dintre companii au capitalizarea mai mică decât societatea situată la percentila 75, iar 25% dintre companii au o capitalizare mai mare decât aceasta. Ei bine, graficul prezintă capitalizarea celei mai mari companii din indicele S&P 500 față de compania aflată la „percentila 75”. Este un grafic istoric, având date începând cu 1925! După cum limpede puteți observa, în prezent compania cu cea mai mare capitalizare este de 750 de ori mai mare decât compania de la percentila 75! Ca să aveți o reprezentare a dimensiunii, tot pe grafic puteți observa că la momentul Bulei Dot-Com valoarea indicatorului era de 511, iar în timpul Marii Crize din 1929-1930 ajunsese la ... 728, adică sub actuala valoare. Suntem, de departe, în cea mai mare nebunie din istorie. 

Tot ca o oglindă a mega-concentrării de care avem parte, este relevant un alt indicator care ne spune că 10% dintre acțiunile listate pe piețele de capital americane au 75% din întreaga piață. E colosal. De altfel, toată lumea a văzut limpede cum întregul tractor al pieței americane e reprezentat de câteva companii care tot cresc la un nivel absolut nebunesc!

Treaba devine și mai interesantă dacă punem întreaga imagine „incitantă” a pieței de capital din SUA în oglindă cu finanțele acestei țări. Probabil vor fi unii care-mi vor spune că în SUA o asemenea comparație nu-și are sensul deoarece companiile sunt total separate de stat. Hmm, dacă aș fi răutăcios aș arăta cu degetul către marile companii tehnologice care cenzurau în vremea pandemiei exact așa cum le cerea statul și fără să-și pună prea multe întrebări. Dar chiar și fără argumentul anterior, trebuie să fim conștienți că stabilitatea economiilor în general și, automat, a companiilor, depinde direct de sănătatea financiară a unui stat. De aceea comparația nu e absolut deloc lipsită de fundament. 


Wall Street Journal ne deschide o perspectivă interesantă într-un articol publicat în urmă cu două zile. De fapt, cel mai șocant este graficul care deschide articolul(vezi imaginea alăturată) în care putem vedea limpede că emisiunile Trezoreriei SUA au ajuns la nivelul din pandemie, care-i și cel mai mare nivel din istorie! În 2023 au fost emise 23 trilioane în titluri de trezorerie, iar începând cu anul trecut există o cadență de creștere a datoriei SUA cu un trilion la fiecare 90 de zile. 

Este sau nu normal ceea ce se întâmplă? Raportându-ne la PIB, vom observa că Guvernul SUA cheltuiește viguros. S-a ajuns acum ca nivelul cheltuielilor guvernamentale(ca procent din PIB) să fie la nivelul celor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ceea ce e o nebunie absolută. Pe atunci SUA ținea un război pe trei continente, în timp ce acum se implică prin intermediul unor proxy-uri dubioase. Oricum, de scurs, banii nu se scurg pe război, ci într-o schemă frauduloasă în care întreg statul american este cangrenat de corupție. 

La ora actuală gradul de îndatorare al SUA este de 124%, dar cu actuala dinamică de accelerare poate ajunge destul de repede la 130%. Ce-i cu acest 130%? E un indicator fatidic deoarece, din 1800 până în prezent, din 52 de țări care au depășit nivelul de 130% din PIB, 51 au intrat în default. Însă, în ceea ce privește SUA, treburile stau mult mai sulfuros deoarece, dacă ne uităm bine, întreaga structură a PIB-ului este una construită - aș spune eu - de-a dreptul fraudulos. Practic totul este falsificat și șurubărit din pix pentru a arăta bine. Constatând eșecurile în linie ale SUA, putem bănui justificat că avem de-a face cu o grosolană manipulare statistică, pe modelul pe care un prost de la UE l-a scăpat în public „atunci când cifrele nu arată bine, mințim pur și simplu”.

După cum puteți observa, unul dintre cele mai dezastruoase state din punct de vedere al finanțelor publice, are cea mai fabuloasă creștere a pieței de capital. O creștere neoprită, în care indicele de volatilitate practic n-a existat câteva luni la rând. Despre ce este vorba? Dacă vi se pare că piața de capital e raiul în timp ce finanțele publice ale SUA sunt iadul, vă înșelați. De fapt iadul acela dezastruos al finanțelor statului face ca piața de capital încă să mai fie capabilă să mimeze „colțul de rai”. 

În realitate însă, mizeria pe care o vedem în finanțele publice, o vom vedea ieșită la suprafață și pe piața de capital. La fel ca PIB-ul american și piața de capital e tot o minciună, doar că aceasta are parte de mai mult marketing. Însă istoria ne-a arătat că, până la urmă, orice bulă bursieră sfârșește în sânge. Și, după cum bine știm, atunci când e sânge pe burse, statul trebuie să intervină. Uitându-ne în structura finanțelor americane întrebarea logică este: „CU CE???”. Ei bine, asta va fi extrem de interesant de văzut. Și-o vom vedea mai curând decât cred(sau speră) unii!

Punând punct articolului de azi, vă voi da și răspunsul întrebării din titlu: nu, piața de capital americană nu e raiul, ci tot un iad, dar mult mai frumos marketat. Deci nu avem niciun „rai vs iad”, ci două fețe ale iadului care în curând își vor arăta fața lor reală care se va dovedi șocant de hidoasă.

10 comentarii:

  1. Deci ăsta e marele secret al succesului capitalist? Economia aranjată din pix să dea bine?!?!?!?!?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha!HaHa! Buna asta! Cum era bancul cu kkapitalistii care sunt pe marginea prăpastiei... și se uita la kkomunisti?! Acum, s-a inversat perspectiva!

      Ștergere
  2. Potrivit World Economic Forum, există o perspectivă de încetinire a creșterii economice globale, în contextul incertitudinilor economice actuale. Această tendință subliniază vulnerabilitățile interconectate ale economiilor mondiale, sugerând că o criză într-o regiune majoră, cum ar fi SUA, ar putea avea efecte în lanț asupra altor economii, inclusiv Europa. Impactul ar putea fi amplificat prin interdependențele comerciale, financiare și de investiții, agravând riscurile inflaționiste și provocând instabilitate valutară. Mai multe detalii sunt disponibile la World Economic Forum.

    https://www.weforum.org/agenda/2023/09/global-economy-outlook-september-2023-chief-economists-outlook/#:~:text=URL%3A%20https%3A%2F%2Fwww.weforum.org%2Fagenda%2F2023%2F09%2Fglobal

    RăspundețiȘtergere
  3. https://www.youtube.com/watch?v=q0PoHNUDOFU

    RăspundețiȘtergere
  4. NOUĂ ORDINE MONDIALĂ

    SWIFT intenționează să lanseze o nouă platformă de monedă digitală a băncii centrale în termen de 12 până la 24 de luni.

    Rețeaua globală de mesagerie bancară SWIFT intenționează să creeze o nouă platformă în următorii unu sau doi ani pentru a conecta valul de monede digitale ale băncilor centrale aflate în curs de dezvoltare cu sistemul financiar existent.

    În timp ce toată lumea este ocupată cu probleme, străinii își înaintează în secret o Noua Lume Minunată. 🔥

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulțumesc pentru articol! Foarte interesant, ca de obicei. Întrebare: Ați văzut filmul Marea Confiscare a lui David Webb? Ce părere aveți? E posibil așa ceva in România? Mulțumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  6. Pe internet am găsit următoarele cifre, referitoare la 2024:
    • PIB SUA 26,85 trilioane $
    • Buget SUA 1,60 trilioane $
    Deci doar 5,95% din PIB se transformă în buget.
    La noi:
    • PIB Romania 1733 mild. lei
    • Buget Romania 673 mild. lei
    Deci 33,8% din PIB se transformă în buget.
    În UE, România este criticată că are prea puţine procente din PIB care se transferă în buget.
    Acum puneţi la socoteală şi creşterea datoriei SUA cu 1 trilion $ la fiecare 90 zile.
    Cine îmi poate explica ce se întâmplă?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "În loc de inflație mai bine război."
      @Kinu explică bine ce se întâmplă.
      Tot ce zice Dan Diaconu că acuma cade SUA, că e prea plin de scheme frauduloase, că "întreg statul american este cangrenat de corupție", că vlabla - nu se va întâmpla.
      Și tot Dan Diaconu ne explică și de ce nu cade SUA.
      Că în momentul când e să o dea pe inflamație, pardon inflație mai fac un război.
      Războiul din Ucraina și Gaza ajută hegemonul să rămână hegemon.
      Cum un război reduce inflația?
      Asta ne va explica probabil tot Dan Diaconu dacă va vrea.

      A-ți auzit sa se sperie SUA de dedolarizare? Nu, eu nu. Că fac asta ceilalți da, dar hegemonu nu.
      Dar SUA să se sperie de depolarizare?
      Da. Se sperie ca naiba. Altfel nu aruncă ziua bună ziua acadelele in deșertul Yemenit.
      De fapt e o nebunie să fi valuta lumii. Crahul pare intenționat pentru a scoate dolarul din statutul de rezerva de valută a lumii.
      După prăbușirea dolarului făcută de SUA se va putea face ceva nou.
      SUA și UE își prăbușesc intenționat monezile.
      Și-au tăiat gazul ieftin.
      Își închide fermele că vacile emană miros puternic de balegă.
      Își sabotează familiile, ii educă pe copii sexual de la vârste asexuale, exact cum fac rrommi la noi, dar nu și țiganii.
      Căsătorii gay nu există. Căsătoria e un concept heterosexual.
      Că sa traduci căsătoria în limbaj homosexual e imposibil.
      La fel de imposibil sa traduci femeia în limbaj de bărbat.
      Bărbații homosexuali simt avânt că au cucerit femeia devenind ei femei, mai femeie că femeia.
      Nu ai cum fiind bărbat să te chemi femeie. Ești lady-boy cum ne învață cultura milenară a thailandezilor care le au de sute de ani cu cele ce nici sexe, nu două pe care se bat patru sau încă 123 de noi identități apărute.
      De ce nu face buletinul de identitate direct cu emoția și sentimentul meu de identificare.
      Dimineața sunt bursuc, la amiază cal, seara potaie și noaptea pisică.
      Deci nu mai mergeți după fentă că nu cade nici un capitalism și nici SUA.
      Nu există o păcăleală ca și cu URSS.
      Dar cum nimic nu stă pe loc în lumea asta, nimic nu se pierde, ci totul se transformă - > SUA e bolnavă rău.
      Păi ăia trăiesc numai din imaginație.
      In afară de amish restul suferă toți de tulburarea bipolară.
      Le lipsește sentimentul de comunitate care îl vezi in Europa, Asia, Africa.
      Este internaționalism, o chestiune inventată de ruși și aplicată maxim in America de Nord, dar numai pentru elite.
      Că să înțelegeți definiția clar:

      https://www.marxists.org/romana/dictionar/i/Internationalism.htm

      Astăzi în loc de „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!“, formulată de Karl Marx şi Friedrich Engels în Manifestul Partidului Comunist se strigă Marea Resetare 2030/2031: „Nu vei deține nimic și vei fi fericit.” „Tot ce vei dori vei închiria și îți va fi livrat prin dronă.” „SUA nu va mai fi cea mai mare superputere mondială.” „O mână de țări vor domina.”
      Singura țară din lumea asta care se poate opune Marii Resetări este exact aceeași care a oprit pandemia: RUSIA.
      Și Tatăl Ceresc este Viu și ține cu ortodocși, cea mai veche religie din anul 33 d.H.
      Iisus nu a lăsat nici o carte și nici o religie. A lăsat multe rugăciuni și cântece in tradiție orală.
      De aceea românii știu: " Sa nu faci ce face popa, sa faci ce zice popa!"
      Că dupaia vin catolicii după anul 350 că ei au fost creați de Imperiul Roman din Constantin și Elena, cu cărțile lor făcute de om, exact așa au venit și sectanții fie-care cu cărțile lor că azi sunt 5000 de secte creștine.
      De-aia la ortodocși nu onprins așa tare cartea și era totul poveste din gură în gură, dans și cântec.
      Ăștia din Vest au înnebunit cu birocrația aliniatului 314 articolul 134 paragraful 413 care te băga și te scoate din Pi. Da, mata plătești taxele unor paraziți.
      Voltaire se întreba dacă aristocrații sunt paraziții societății sau nu.
      Bolșevicii nu se întrebau asta, erau convinși.

      Ștergere
  7. De aia e nevoie de razboi militar generalizat sa se piarda urma cobinatiei ! Nu eu am zis-o ,ci doar o constat !

    RăspundețiȘtergere
  8. https://www.reuters.com/markets/global-debt-hits-record-307-trillion-debt-ratios-climb-iif-2023-09-19/

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)