luni, 18 martie 2024

Rusia: punct și de la capăt!


S-au încheiat alegerile rusești în care occidentalii s-au comportat din nou ca niște pigmei. Ucrainenii au fost puși să atace pe teritoriul Rusiei, reușind să piardă în acea operațiune inutilă și nebunească mai bine de 1000 de oameni. Probabil cei care-au scăpat cu diverse infirmități vor fi premiați cu o sesiune foto cu o boarfă celebră, după modelul deja patentat de autoritățile de la Kiev.

Partea cea mai tragicomică a fost însă cea a propagandei. Peste tot în lume s-a făcut caz de cozile din secțiile de votare. Spunea propaganda - care la nivel global are inteligența lui Radu Tudor - că rușii au fost scoși cu poliția din case și trimiși la vot. Într-adevăr, fix așa a fost! Mărturie stă faptul că au fost cozi infernale la vot inclusiv la ambasadele din statele occidentale. La Paris, Londra, Berlin s-a stat ore întregi la coadă. Probabil poliția lui Putin acționează inclusiv acolo, altfel nu-mi explic fenomenul. 

Lăsând gluma la o parte, trebuie să înțelegem realitatea, anume că, prin aceste alegeri, Rusia și-a clamat cât se poate de clar independența totală față de structurile anglo-americane de putere. De asemenea, prin participarea masivă la vot s-a demonstrat că populația este total de partea actualei conduceri a țării, împărtășind din plin politica oficială a puterii de la Kremlin. Și nici nu-i greu să-ți dai seama de ce.

Pentru Occident însă este un dezastru absolut întrucât se vede cât se poate de clar că e în picaj de narativ. Nu doar că toate forțările de a influența societatea rusească eu eșuat, dar eșuează inclusiv la ei acasă. Iar eșecul propagandistic e dublat de cel economic și asta ne demonstrează că treburile stau mult mai rău decât par. Proiectul „picajului Rusiei” era ultima șansă a Occidentului de a mai prădui ceva și de a-și amâna moartea. Eșuarea planului pervers de ștrangulare a Rusiei vine acum cu consecințe dezastruoase, cu o accelerare a descompunerii. Agitarea europenilor o demonstrează cât se poate de clar. Partea proastă e dată de capacitățile militare ale Occidentului care încă sunt mari și, din această cauză, factorii de putere nealiniați au început să-și exprime îngrijorări din ce în ce mai vizibile.

Vocea cea mai clară vine din China, de unde s-a transmis cât se poate de vocal faptul că un atac de-al NATO sau SUA asupra Rusiei va provoca o reacție militară a Chinei. E cât se poate de clară linia roșie trasată de chinezi, le fel cum e cât se poate de limpede poziția lui Putin care a re-avertizat Occidentul să nu se joace cu armele nucleare ale Rusiei. 

Alăturarea Rusia-China creează cel mai puternic pol de putere al planetei. Tehnologia militară rusească, completată de capacitatea tehnologică și de producție a Chinei, îmbunătățită de resursa umană de acolo produce un pol invincibil de putere. Oricât s-ar chinui SUA să-și demonstreze supremația, în fața alianței ruso-chineze e zero. 

Există un clip în care un soldat rus explică diferențele fundamentale dintre armamentul rusesc și cel american. Spune el că „noi facem arme pentru război, în timp ce americanii fac arme pentru show”. Războiul din Ucraina a demonstrat asta cu vârf și îndesat. Absolut toate armele avansate trimise acolo s-au dovedit a fi niște eșecuri. Însă asta nu o constată doar rușii, ci și americanii. Un raport al Government Accountability Office specifică faptul că 70% dintre avioanele F-35(cele pe care le cumpărăm și noi!!!) nu sunt capabile de luptă. Avioanele ălea totuși sunt noi și doar 30% dintre ele sunt capabile de război! M-am liniștit. Credeam că noi, cu amărâtele ălea de F-16 bune doar să facă umbră, suntem o excepție. Aiurea, asta e regula!

Chiar și așa însă, ceea ce-și doresc atât rușii cât și chinezii este o aterizare cât mai controlată a SUA și a Occidentului, pentru o evitare a unei confruntări inutile. Pe moment, ieșirea chinezilor la mezat cu declarația limpede are efectul său: în nicio simulare de război ruso-american SUA nu mai iese învingătoare. E vorba de simulările lor, nu de ceea ce ar spune chinezii, care oricum nu comentează pe această temă. Punând și Rusia alături, e cât se poate de clar deznodământul unui asemenea război. 

Ce trebuie reținut e faptul că, prin alegerile desfășurate, Rusia și-a proclamat independența absolută. De-acum evenimentele vor lua o cu totul altă turnură. Veți vedea asta!

23 de comentarii:

  1. Papa Francisc l-a felicitat pe Vladimir Putin pentru victoria sa. 😂

    Glumă.

    Chiar l-a felicitat.
    Fix acum când Putin e inamicul numărul 1 în lume, s-a apucat brusc însuși Papa să-l felicite. Și așa de tare s-a grăbit să-l felicite, nici nu s-a terminat ziua de alegeri ca lumea. Să fie primul care îl felicită în fața întregii lumi.
    Interesant, nu?
    Cum a început Papa să-l pupe în fund pe Putin, mai întâi cu Ucraina, a cerut ca Ucraina să cedeze teritoriile și să încheie pacea. Acum cu felicitarea.
    Ce înseamnă acest lucru? 🤔

    *
    Papa Francisc l-a felicitat pe Vladimir Putin pentru victoria sa în alegeri. Ce înseamnă acest lucru? Că alegerile din Rusia sunt recunoscute de Vatican și de un miliard de catolici din întreaga lume.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ti-as fi zis bravo ,dar daca Papa a zis ceva nu inseamna ca si eu sunt in asentimentul lui .......e obigatoriu sa fiu oaia supusa ? Voi astia mini formatorii de opinie care nici nu va asumati un amarat de nickname aveti pareri?

      Ștergere
    2. Înseamnă că șobolanii părăsesc vaporul naufragiat.
      Sancta Simplicitas

      Ștergere
  2. ✔️ PRIMII SACRIFICAȚI / Cascadorii râsului cu autoritățile de la Chișinău și Kiev, care s-au străduit să arate că atacul cu dronă asupra unei baze militare din Transnistria este ”opera rușilor”. Ministrul nostru de Externe, Luminița Odobescu, nici măcar nu a catadicsit să reacționeze, deși astfel de acțiuni ar putea avea consecințe dramatice asupra Republicii Moldova și implicit asupra României.

    În primul rând, merită să subliniem că atacul a avut loc în duminica alegerilor prezidențiale din Rusia, când circa 200.000 de etnici ruși din Transnistria erau așteptați la urne. A fost o zi specială. Moscova s-a temut de orice incident care ar fi putut să arunce o pată asupra corectitudinii scrutinului (oricum contestat vehement de politicienii din occident). Așadar, niciun motiv palpabil pentru ca Putin să ordone un astfel de atac stupid.

    Nici Chișinul nu avea vreun interes să agite spiritele în Transnistria. Dimpotrivă. Așa că singura variantă de luat în calcul rămâne Kievul. Atât Zelensky, cât și Biden studiază demult planurile Pentagonului de a deschide un nou front în Moldova. Și asta nu pentru un câștig imediat pe linia de conflict, ci în ideea extinderii războiului spre Vest, cu implicarea trupelor NATO.

    Președintele Macron a pregătit deja terenul, opinia publică va fi mai puțin șocată la momentul oportun. Zelensky se află acum în corzi (și NATO odată cu el), iar singura soluție fiabilă de ieșire din impas rămâne apariția în prima linie a unor soldați din țările cu care Kievul a semnat acorduri bilaterale. Ca România, spre exemplu.

    Sigur că marioneta Maia Sandu nu le poate explica propriilor cetățeni că din ”rațiuni superioare” mica republică ex-sovietică va trebui să devină teatru de război, la fel ca Ucraina. Dacă vă întrebați de ce încă nu avem un conflict în Transnistria, răspunsul e simplu: moldovenii nu sunt pregătiți. Ca și ucrainenii, au nevoie de o grămadă de armament și de soldați capabili măcar să arunce o grenadă.

    O bună parte din convoaiele militare trimise de România spre front se opresc la Chișinău. Ca și ofițerii plecați să-i instruiască pe frații noștri de peste Prut. La rândul său, Emmanuel Macron direcționează spre Maia Sandu vagoane întregi de tunuri, tancuri, blindate, obuze și cam tot ce-ar avea nevoie un corp de armată. Fără mare tam-tam, Chișinăul iese rapid din zona de neutralitate și se înarmează până-n dinți pentru Planul ”B” al aliaților lui Zelensky. Iar Bucureștiul este complice, printr-o participare foarte activă.

    Legat de incidentul de ieri, s-a stabilit că drona care a lovit un elicopter militar al forțelor armate ale Transnistriei a fost lansată de la doar 1 km distanță de granița cu Ucraina și de la 5 km de aerodromul de lângă Tiraspol unde era amplasat elicopterul respectiv. Autoritățile de la Chișinău au vorbit despre o provocare din partea Kremlinului, excluzând categoric implicarea Kievului, în baza unor informații trimise de oamenii lui Zelensky (gen ”Credeți-ne pe cuvânt, nu noi am făcut-o”).

    Un reprezentant al Direcției Principale de Informații a Ucrainei a declarat că atacul cu drone asupra unei instalații militare din Transnistria a fost o ”provocare rusă”. Fix ca alte provocări binecunoscute: conducta NordStream, centrala nucleară de la Zaporojie sau barajul Nova Kakhovka.

    Dacă dinspre Maia Sandu nu putem avea mari așteptări (în afară de călătoriile cu avionul la clasa Economic), autoritățile de la București ar trebui să reacționeze până nu devine prea târziu. Preconizata extindere a războiului în Republica Moldova ne vizează direct și în cel mai dramatic mod cu putință.

    Atât Iohannis, cât și ministrul Odobescu se fac că plouă, ca și cum n-ar ști ce se pregătește la o aruncătură de băț de România. Este inadmisibil că cei doi au tăcut după atacul de ieri, din Transnistria. Și este de-a dreptul criminal că atât ei, cât și amărâtul de Deep State de la Cotroceni, ne târăsc din ce în ce mai adânc și mai evident într-un război care nu ne aparține.
    Onciu
    https://t.me/onciu/5924

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt placut surprins de faptul ca sunt romani care vad lucrurile cu claritate si inteligenta .FELICITARI LA MAI MULTI ROMANI CA DUMNEAVOASTRA SI INCEP SA CRED INTR-UN VIITOR SI IN ROMANIA

      Ștergere
  3. Yemen susține că a învins SUA și Anglia in Marea Roșie și au oprit proiectul de colonizare de către Occident.
    Acum Yemen cere aderarea la BRICS-10.

    https://english.almayadeen.net/news/politics/yemen-ties-with-russia--china-on-the-rise--signal-us-defeat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa dea dzeu sa fie asa , dar ma tem ca e doar o stire si cam atat!

      Ștergere
  4. https://youtu.be/9tHAqGAYtZc?feature=shared

    Protest Anti Nato la Paris!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mare parte din populatia Occidentului Colectiv e inca fl(e)asca!
      O fi de la Pfizer?

      Ștergere
    2. NATO egal NAZISM emblema o spune de la sine , minte sa ai sa intelegi si sa pricepi si continutul ! Iar F.Rusa e un bolsevism de rit nou care aparent are succes ! Methnele si nazuintele vechi se pare ca nu s-au pierdut doar ca imbraca lupul in blana de oaie ! Si revenind la protest .....cine sunt cei de la protest ? Francezi sau o populatie conlocuitoare cu drept de sedere si rezidenta si pe alocuri mai au si cetatenie ? Asta e ,cand statul e in disolutie pretentiile nu isi au locul !

      Ștergere
  5. Sunt și la ei oameni cu capul pe umeri care s-au săturat de lgbtq și de toate prostiile „elitei” satanice.
    Inclusiv în armată. Ordinul de lansare poate să vină, dar totuși există niște ofițeri acolo pe lângă rachete care sunt oameni, nu răpciugi.
    Pe aceia ne bazăm! Tragem speranțe că vor fi mai înțelepți decât șefii lor de la vârf și că nu vor executa ordinele.

    RăspundețiȘtergere
  6. Afirmatiile Dvs. stimate domn DD sunt foarte adevarate, si ele ne prezinta o realitate de necontestat.
    Problema este aceea ca mari papusari ai planetei, cei care au supra- indatorat cu" dolari", majoritatea tarilor planetei, tari in care prin coruptie, au fost pusi in functie numai politicieni corupti, deci santajabili, care au recunoscut dolarul (fara alta valoare decat "credinta"de ex. ca hartia igienica intrebuintata deja, este sau poate fii valuta forte) si astfel aceasta banda de escroci si criminali au subjugat economic, politic si militar toate aceste tari care formeaza cca 80% din tarile lumii, tari in care s-au construit si baze militare "americane" (ca de ex. si in Romania) dar si in alte cca 100 de tari, baze militare care au misiunea sa controleze ca nu cumva conducerile tarilor ocupate de ei papusarii, sa alunece intr-o alta directie decat cea dorita de ei.
    Asa ca acesti papusari nu se vor da batute nici de Rusia unita cu China, si asta nici daca s-ar ajunge la un razboi atomic, in care tot vor supravietui macar 10 000 de persoane, toate din banda lor, bine adapostita si bine pregatita sipentru aceasta eventualitate.
    Concluzia este aceea, ca pentru ei nu exista niciun conflict inutil, chiar si daca SUA, si impreuna cu ea si Rusia China si tot restul lumii, va fi total distrus de un mega razboi nuclear, care pe zi ce trece pare tot mai probabil, ca sa nu zic inevitabil, ca poate asta va va deprima.
    Si asta pentru ca ei papusarii au invatat din istoria lor, in speta cea a religiei Mozaice ca la cifra de 500 de milioane de oameni (atat cat prevede porunca nr. 1 a masoneriei) se poate ajunge usor plecandu-se de la cate mii de oameni, ca de ex cei care l-au urmat pe Moise.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cei mai periculosi sunt aia care pare ca stiu ce spun....

    RăspundețiȘtergere
  8. Sa va crape obrazul de rusine, "conationalilor", pentru ca atunci cand Ioropa nu va primeste in Schengen, sub pretextul ca ati fi suboameni:

    nu va comportati ca niste rusi/cu suveranism=demnitate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Europa nu primeste Romania in Schengen la ordinul cuiva puternic care nu e din Europa! Aici e spilul. Cine ar vrea asta si mai ales de ce?:)) Pai cine este al mai strategic partener al Romaniei? Opaa, bingo...

      Ștergere
    2. Austria nu ne primeste in Schengen ca daca nehammer nu executa ordinu' se trezeste pe front in prima linie ca sa-i ciufuleasca rozeta niste ucrainieni!...sa le fie rusine conationalilor care plang la usa ca sa fie primiti in cacatu' lor de Schengen!....sa nu mai stea la coada cand se duc sa faca pe slugle p-acolo.Parca nu poti fi sluga si aici! Traditionala necunoastere romaneasca a anatomiei ne va aseza din nou la capatul gresit al .....fereste ochiiii!

      Ștergere
    3. am auzit undeva ca nu intram in schengen pentru ca planul de peste ocean este unirea cu moldova, si nu se pot ambele.. stirile din ultima vreme par sa confirme varianta asta

      Ștergere
    4. Planul va duce la redezintegrarea Romanii in provincii/gubernii!

      Ștergere
  9. "Rusii stau la coada ca asa este modul lor de a protesta impotriva lui Putin." Sa nu-mi spuneti ca am auzit-o (live)doar eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Confirm. Era lume calmă', disciplinata, venita sa voteze, nu sa protesteze ( cu pancarte , gen).

      Ștergere
  10. Trebuia sa va ganditi ca n aveti cu cine sa supuneti Rusia, inca de cand l ati vazut pe Prostanac adjunct de sef la Nato! 🤣🤣🤣

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cui te adresezi? Asta pentru inceput ! Si sa zic aici o fraza , sa nu o zic ....? Da , o sa o zic la modul simplist : NU AJUTA PE NIMENI SA DETINA O INFORMATIE DACA ACEA INFORMATIE NU E FOLOSITA ATUNCI CAND TREBUIE, SI SA PRODUCA EFECTUL SCONTAT ! Asa la modul supapa vad multi ca se manifesta ,dar ...........? Macar sa stim daca acest blog reprezinta un spatiu de refulare pentru unii, ca de aia nu face mamaliga bum bum zic altii!

      Ștergere
  11. sunt curios cum comentati informatia asta, simpla, de pe Wikipedia: Ukraine stopped buying gas from Russia in November 2015 to reduce gas dependence after the outbreak of the Russo-Ukrainian war, but instead buys it indirectly from traders in Western Europe as part of the Russian gas that transits through Ukraine. The contract to transit Russian gas expires at the end of 2024.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)