joi, 21 martie 2024

Când toată „pandemia” se dovedește a fi fost doar un plan


Știu că pe unii îi voi plictisi, dar trebuie să le reamintesc tuturor celor care intră accidental pe aici că în timpul pandemiei am fost SINGURA persoană din spațiul autohton care a vorbit despre implicarea armatei SUA în inginerizarea vectorului viral al COVID. Iar de vorbit am vorbit cu probe, prezentând programele militare care au stat la baza dezvoltării virusului, finanțările extinse ale programelor de cercetare ale coronavirușilor transportați de liliecii din diverse zone ale lumii, hărțile laboratoarelor secrete de cercetare biologică s.a.m.d. Țin minte că încă de la primele articole mulți dintre prietenii mei, luând contact cu informațiile, mi-au spus că sunt mult prea șocante pentru a fi digerabile. 

De asemenea, am fost unul dintre puținii care au vorbit despre infectarea programată din zonele adiacente bazelor militare NATO, operațiune efectuată cu un an înaintea exploziei pandemice. Informațiile de atunci spuneau că infectarea s-a făcut pentru a obișnui organismele celor din statele aliate, astfel încât acolo pandemia să nu lovească atât de rău. De fapt, văzând amploarea fenomenului pandemic, pare că experimentul biologic a avut ca singur scop studierea capacității de răspândire a virusului, dar vectorul răspândit atunci nu a avut nicio legătură cu ceea ce au „scăpat” ulterior.

Mulți nu vor să înțeleagă nici acum că întreaga farsă a fost una atent pregătită. E într-adevăr șocant nivelul la care s-a ajuns. De asemenea, pentru omul simplu, e absolut de neînțeles ticăloșia unora care sunt dispuși să omoare cu atâta sânge rece semeni de-ai lor. Dar asta e realitatea lumii în care trăim! Și, iată, noi dovezi ies la lumină. 

Încă de la primele studii ale virusului a rezultat un comportament ciudat al acestuia, care a ridicat semne de întrebare referitoare la adevărata sa natură. Este vorba despre modul în care virusul reușește să intre în celulă. Proteina spike este o proteină proeminentă aflată pe suprafața virusului și având rolul crucial de a adera la celulă. Doar că, pentru a pătrunde în celulă, virusul trebuie să-și modifice această proteină. Ca să înțelegeți, imaginați-vă că celula e o casă în care, pentru a intra, trebuie să deschizi ușa cu ajutorul unei chei specifice. Virusul nu știe care e această cheie, dar folosește proteina spike ca pe o cheie brută universală. Așadar, în forma sa naturală, proteina spike îi permite virusului să se „agațe” de suprafața celulei(continuând analogia noastră, putem spune că îi permite să „intre în yală”), dar de-aici are nevoie de ceva ca să poate pătrunde în celulă(o modificare a cheii universale astfel încât să poată reproduce modelul cheii originale). Și-aici intervine așa-numita „Furin Cleavage Site(FCS)”. FCS este o secvență specifică de aminoacizi existentă în structura proteinei spike care permite proteinei să fie tăiată în două de furină, rezultând astfel două subunități: S1 și S2. S1 se leagă de receptorii de pe suprafața celulei, iar S2 „lipește” membrana virusului de membrana celulei permițând astfel intrarea  virusului în celulă. Furina este o enzimă prezentă la suprafața celulelor umane, astfel încât, imediat după ce virusul „se agață”, proteina spike are „natural” mecanismul de pătrundere în celulă prin activarea acestuia de către furină. E ca și cum, în interiorul mecanismului ușii din analogia noastră ar exista un buton care o deschide, iar „cheia brută” e special făcută pentru a ajunge și a apăsa acel buton. E un mecanism pervers care combină SARS-CoV(virus letal, dar nu foarte contagios) cu HCoV-HKU1, un coronavirus foarte contagios, dar benign. Toți specialiștii care au cercetat fenomenul s-au arătat extrem de sceptici în ceea ce privește capacitatea naturală de evoluție și de aceea „originea de laborator” era cât se poate de logică. Dar nu trebuie să fii specialist pentru a suspecta ceva dubios. Priviți imaginea atașată acestui material și vedeți prin ce diferă SARS-CoV2 de toți ceilalți agenți patogeni. Nu pare ciudat?

Suspectă în toată „evoluția ideologică” a pandemiei a fost blocarea brutală a informațiilor referitoare la origiea COVID. Dacă mai țineți minte, spunând pe rețelele sociale că virusul a fost produs în laborator, riscai să-ți iei blocare permanentă. Era cât se poate de clar pentru oricine că e ceva necurat la mijloc. Iar teroarea nu s-a manifestat doar la nivel de rețele sociale, ci a mers inclusiv în mediul științific unde orice cercetător care îndrăznea să spună că o asemenea evoluție nu e naturală(întrucât până acum nu s-au găsit „verigile” lipsă din lanț) era imediat beștelit de „cenzorii științifici”. Asemenea comportamente trădau amestecul structurilor de securitate, iar faptul că teroarea s-a manifestat nebunește în SUA trebuia să-i semnalizeze oricui că ceva nu e în regulă acolo. 

Atunci am început să caut prin programele derulate de agențiile americane, găsind acea încrengătură de studii ale coronavirusului, subvenționate de Institutul Național de Sănătate(NIH) și Departamentul de apărare, studii derulate prin intermediul suspectei EcoHealth Alliance(EHA). Iar EHA derula studiile direct sau indirect la Institutul de Virologie din Wuhan(veți înțelege în continuare calea întortocheată a acestei ciudate alegeri). 

Începând cu anul 2001, NIH a devenit brațul de cercetare în domeniul bioapărării al comunității militare. Scenariul de la care au pornit cei de la Pentagon a fost cel al unui ipotetic atac biologic căruia SUA trebuie să-i facă față prin intermediul unor vaccinuri care sunt dezvoltate rapid. În toată această combinație un rol important a primit Institutul Național de Alergie și Boli Infecțioase(NIAID) condus de ... Anthony Fauci. Încep să se lege treburile?

NIAID a finanțat cercetarea pe scară largă a modificării genetice a agenților patogeni, studii începute la biolaboratoarele secrete din Munții Stâncoși. Problemele au început să apară în momentul în care anumiți oameni de știință implicați în cercetare s-au opus studiilor din motive lesne de înțeles: în afară de faptul că asemenea cercetări deschid o cutie a Pandorei, exista riscul scăpării unor asemenea agenți patogeni, fapt care s-ar putea dovedi extrem de riscant pentru întreaga umanitate. Dr. Roberd Redfield, un specialist în virusologie al Armatei SUA, a fost unul dintre oponenții proiectului. Opoziției exprimate i s-a răspuns cu ridicarea standardelor de cercetare pentru aceste proiecte. Așa s-a ajuns de la BSL-2 la obligarea creșterii nivelului la BSL-3 și chiar BSL-4. Problema e că aceste biostandarde implică utilizarea unor instalații mai scumpe și a unei securități care e mare consumatoare de fonduri. Și uite-așa, pe fondul economisirii de fonduri, EcoHealth Alliance ajunge să externalizeze cercetările la Institutul de Virologie din Wuhan, o instituție având standardul BSL-2. Programul despre care s-a aflat acum avea numele de cod DEFUSE și consta în elaborarea unor rețete de îmbunătățire a capacității de transmitere a virușilor prin mecanisme de manipulare genetică. Virusul SARS-CoV pare a fi fost preferat de EcoHealth Alliance, iar mecanismul care se dorea studiat era unul de adăugare a unor enzime proteolitice similare ... FCS. Aparent Departamentul Apărării a respinns DEFUSE în 2018, dar a continuat finanțarea NIH pentru EcoHealth Alliance, bani necesari continuării programului DEFUSE.

Prezența FCS în corpul virusului și joncțiunea S1/S2 exact ca în propunerea programului DEFUSE erau indicii cât se poate de evidente care conduceau la bănuiala că pentru întreaga tevatură a Pandemiei vina o poartă Armata SUA. De aceea s-a generat isteria cenzurării informațiilor în paralel cu operațiunile de ștergere a urmelor. De aceea Trump și toți ciracii săi urlau peste tot că „virusul chinezesc”, întrucât erau în pericol să fie prinși cu mâța-n sac. 

 Cu toate acestea, până la urmă au ieșit la lumină detaliile programului DEFUSE, iar lumea a început să se distanțeze. Armata a aruncat că nu a aprobat programul, NIH și-a declinat cmpetența, iar pionul scos la bătaie a NIAID-ul lui Fauci, care a „recunoscut” că nu a supravegheat corespunzător acțiunile sale de finanțare a studiilor EcoHealth Alliance. Pentru cei care nu înțelegeau de ce  Fauci era atât de intangibil, iată și răspunsul: avea imunitatea asigurată de la Armată. 

Chestiunea pe care trebuie să o înțelegem este însă aceea că inclusiv pandemia a avut rolul său în cercetarea înaintată de Pentagon. DEFUSE este doar o componentă minoră a unui program mult mai larg. Să vă explic!

Așa cum oamenii de știință care susțineau că originea virusului nu e naturală erau instantaneu lapidați de „comunitatea științifică”, același lucru li se întâmpla și celor care găseau medicamente sau variante de tratament pentru COVID. Același tip de cenzură era utilizat și la nivel de rețele sociale sau site-uri web. Spuneai ceva de vreun tratament, te lichida „comunitatea îngrijorată”. Dacă mai țineți minte, profesorul Didier Raoult a fost lichidat de mult prea „corecții” săi colegi care-i reproșau că a încălcat „protocolul oficial” de tratare a infecției. De asemenea, toți cei care susțineau că ivermectina e eficientă au devenit brusc „dușmani ai poporului”. În România s-a ajuns chiar să se meargă cu procurorii la cabinetele veterinare despre care se auzise că vând ivermectină, asta în condițiile în care nu era nicăieri prevăzută o interdicție a acestui medicament! Doar că a dispărut brusc de pe rafturi și n-a mai apărut decât după ce s-a terminat circul pandemic. De fapt care era problema?

Dacă vă amintiți, la începutul articolului v-am dezvăluit „scenariul” studiului: apărarea cetățenilor(în cazul ipoteticului atac) prin intermediul vaccinurilor. Așadar e cât se poate de clar că nu a existat nicio scăpare accidentală a virusului, ci că acesta a fost aruncat pe piață cât se poate de voit pentru a se derula cercetarea până la cap. Și-aici începe marele semn de întrebare: au fost luați chinezii de proști sau efectiv au fost parte a comediei? Din păcate nu putem răspunde acestei întrebări întrucât încă nu avem toate datele. Dar ceea ce e sigur este că avem de-a face cu una dintre cele două variante. E cât se poate de limpede că s-a dat drumul deliberat virusului. Nu știu exact nici de ce China a adoptat acea politică denumită „COVID ZERO”. De fapt, mult după ce a fost eliberată varianta ușoară a COVID, China a evitat să lase populația să fie infectată natural de acest virus. Nu se știe de ce. Asta e o altă dilemă.  

Însă, dincolo de dileme, devine clar că s-a dorit ca lupta împotriva agentului patogen să se desfășoare prin intermediul vaccinurilor. Iar proiectul american de cercetare a avut drept cobai oamenii din toată lumea. Aici e o chestiune cât se poate de dubioasă. Ne putem pune limpede întrebarea: cum anume de autoritățile naționale s-au dovedit atât de criminale? Cum e posibil ca oamenii din structurile de securitate să nu fi aflat aceste informații și să nu înțeleagă că, totuși, e vorba de un experiment? Nici dacă introduci ticăloșia în ecuație nu obții vreun răspuns. Oricât de ticălos ar fi un individ nu cred că poate ajunge într-un asemenea grad de ticăloșie încât să-și facă rău sieși. 

O explicație mult mai logică este tefelismul. Mult prea mulți dintre factorii de putere sunt tineri fără experiență reală de viață, educați în instituțiile de produs sclavi ai narativului oficial. Astfel, cei care ar fi trebuit să-și pună întrebări nu-și pun nicio întrebare, ci iau de bun ceea ce li se dă. Eu unul doar așa mi-o explic. 

V-o spun logic, chiar dacă ar fi vorba de ticăloși inconștienți, n-ai cum să fii atât de inconștient încât să nu-ți dai seama că vei fi afectat indirect. Chiar dacă nu te-ai vaccinat, dacă ai nevoie de transfuzie de sânge, având în vedere masa vaccinată, cel mai probabil vei fi bombardat cu sânge de vaccinat, ceea ce te va transforma și pe tine într-o parte a experimentului. Dacă ești conștient de ceea ce faci și nu ai creierul de furnică, înțelegi inclusiv că nevaccinarea nu te pune decât temporar la adăpost. Aici e problema care mă face să cred că vinovată pentru întreaga curgere a evenimentelor este tefeleala pătrunsă adânc în structurile de putere ale statelor. 

Aceeași tefeleală care ignoră realitățile ieșite la iveală. În mod normal, cu toate aceste documente EXISTENTE, SUA se face vinovată de terorism biologic și ar trebui să plătească despăgubiri grase statelor și indivizilor. Doar că întreaga tefelime în loc să vadă realitatea stă din nou - așa cum a fost educată - la fundul narativului oficial pentru a înghiți următoarea repriză de „vânt luminos”.

Se apropie finalul articolului. Ideea pe care vreau să o adaug este una cât se poate de simplă: nu cred că experimentul s-a terminat! Am mai spus-o în trecut, o repet și acum. Părerea mea este că faza a doua este reprezentată de eliberarea unui agent patogen cu adevărat mortal. Culmea, după ce o lungă perioadă de timp s-au folosit resurse imense pentru a-i convinge pe oameni că lucrul de acasă este benefic, acum oamenii sunt întorși cu forța la muncă. Corporațiile încep să reducă programul remote. E drept, s-a și demonstrat cât se poate de clar că în lucrul remote nu ai cum să atingi performanțele pe care le atingi la munca în locație. Pur și simplu, nu ai cum să te concentrezi atunci când câinele latră,  pisica miaună și copilul plânge. Dar, în același timp, trebuie să fim conștienți că experimentul nu s-a terminat încă. Partea și mai dubioasă e că acum, eliberarea unui alt agent patogen va veni la pachet cu neîncrederea populației care, mai degrabă, nu se va proteja. Primele victime vor fi din segmentul celor neîncrezători din tipul pandemiei, dar și ceilalți care au simțit că au fost păcăliți. Adică partea reactivă a societății, cea de care adevărații factori de putere vor mai degrabă să scape. Rețineți deci: cutia Pandorei a fost deschisă, iar ceea ce urmează va fi mai rău decât ceea ce a fost!

38 de comentarii:

  1. Dean Koontz - The eyes of darkness- Poate parea o coincidenta dar scrisa in 1981 vorbeste de laboratorul Wuhan printre altele si de faptul ca va exista si a doua faza la un interval de ani ! Dincolo de carte logica ne spune in mod sigur va exista faza a doua poate asa se evita un posibil conflict nuclear care cu siguranta ar fi mult mai devastator decat unul biologic ! Si uite asa impusca baietii mai multi iepuri deodata : reducerea populatiei masiv disparitia statelor ,o noua ordine mondiala !Cu o populatie la nivel global de cateva milioane sau chiar mai putin ! E trista si cinica gandirea a acestor ,,arhitecti,, ai noi lumi , dar au cam toate piesele din puzzle in mana lor !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil că faza a doua a fost deja inclusă în prima și anume efectul vaccinării.

      Ștergere
  2. Sars este un patogen cu sursa astrobiologica. Acum aproape o suta de ani Kurt Blome a descoperit faptul ca micobacteriile comunica intre ele pe distante imense, instantaneu, prin unde radio (isi trimit copii electromagnetice celulare). Sars este o micobacterie, M. avium, si se trateaza cu antibiotice, claritromicina. Modificarile genetice au fost facute in laboratoare, si s-au folosit de fenomenul prin care bacteriile isi trimit copii e/m unele catre celelalte: bacteriile modificate din laborator au modificat bacteriile din atmosfera. De aceea mastile au fost inutile, si INSP nu a putut explica aparitia variantelor exotice (britanice, braziliene, sud-africane) in martie 2021 in toate judetele, fara istoric de calatorie. Cea mai importanta chestiune: si in anii trecuti soseau micobacterii din atmosfera, ce anume s-a intamplat astfel incat volumul acestora sa creasca cu mult peste normal, incepand cu noiembrie 2019? Raspuns: ne aflam la un sfarsit de epoca astronomica, cand atmosfera nu mai poate proteja suprafata pamantului la fel ca vremuri obisnuite, iar ei s-au folosit de acest lucru pentru a declansa pandemia cu M. avium. In 1918, agentul patogen a fost M. influenzae care in decursul unei singure zi devenea M. tuberculosis galopant. Nu exista virusi, ci doar micobacterii si mycoplasme. Mycoplasma pneumoniae este agent patogen pasager pentru M. avium. Nu exista nici un fel de tehnologie mRNA sau cmRNA (unde Uracil este inlocuit 100% cu Pseudouridina, un izomer chiral). Toate vaccinurile au fost Astrazeneca cu celule HeLa (descoperite tot de Blome, ulterior in anii '50 tehnologia a fost adusa in SUA). In urma vaccinarii fortate, anticorpii rezultati au fost de format IgG4. Sa explic mecanismul vaccinului: sistemul imunitar a fost sabotat sa produca anticorpi IgG intr-un volum urias, si astfel anticorpii normali au fost fabricati intr-o masura mai mica (printre care si REGN10987 si B38, anticorpii letali care au cauzat Delta). Omicron este Mers-Cov-2 de aici si factorul de reproducere urias, specific Mers care este M. influenzae. Mers-Cov-2 inca nu si-a activat domeniul prionic precum Delta. In trecut au existat mari epidemii cauzate de astrii ceresti, la sfarsit de epoca, precum B. anthracis, Poxviridae (variola este varianta de M. leprae) si M. tuberculosis galopanta (adica ebola/marburg), dar numai dupa ce Soarele rasare de la Vest la Est, cum am explicat in alte ocazii aici. Uitati-va la Belarus: fara masti, fara carantina, fara vaccinare fortata, reprezinta grupul de control cel mai devastator pentru tarile care au implementat aceste masuri. Medicii romani epidemiologi si virusologi nu si-au facut meseria, aratand ca habar nu au care este agentul patogen, acesta fiind micobacterie si nicidecum virus. Fara identificarea corecta a agentului patogen, M. avium, s-a ajuns la dezastru.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aberații. Nu-i de mirare confuzia și panica din jurul acestei pandemii, când tot felul de gigei își dau cu părerea despre lucruri pe care nu le înțeleg.

      Poate că și o parte din prostiile debitate în timpul pandemiei, precum cea din comentariul de mai sus, fac parte din diverse operațiuni psihologice.

      Ștergere
    2. Tot ce am scris este adevarat, nu am venit aici cu referintele bibliografice sub forma de linkuri pentru a nu ingreuna postarea mesajului. A indraznit cineva sa spuna ca Sars isi va schimba receptorul celular din ACE2 in DPP4 in septembrie 2021? Nu, doar eu. Si asa a fost, trei luni mai tarziu, a aparut Omicron cu receptorul celular al lui Mers, adica DPP4. Cerceteaza chiar tu subiectul, sau puteai sa adresezi intrebari daca nu credeai ceva si iti explicam. Dincolo de ACE2, exista receptorii nicotinici ai lui Sars, adica legatura cu faptul ca Sars are la baza genomul unei cobre (serial passage through cobras). Cum am stiut (mesaje postate in septembrie si octombrie 2021 pe facebook) ca receptorul celular se va schimba? Urmand firul evenimentelor din 1918-1920. Tu ce faceai in septembrie 2021, stiai ceva de ACE2 -> DPP4? Deci, daca ai intrebari pe tema expusa de mine, le poti adresa aici. Stiai cine este Kurt Blome, cel mai bun microbiologist al sec. XX? Cu siguranta ca nu. Stii cine a descoperit prionii? Wilhelm Reich in anii 30, le spunea T-bacilli, si ii considera cel mai teribil patogen existent. Sars este o boala prionica, prioni beta sheet, sau cu filetare spre dreapta (exista si prioni benefici, alpha helix, cu filetare spre stanga), se manifesta prin hipoxie in primul rand, exact ca la Covid-19.

      Sa vorbim un pic despre D. Raoult. In martie 2020, a efectuat un experiment pe 1000 de persoane cu Covid-19 in Franta, le-a dat azitromicina si hidroxiclorochina, si i-a vindecat pe toti. Dar nu s-a intrebat, stai putin, cum sa tratez un virus cu medicamente pentru micobacterii (antibiotice)?

      Ștergere
    3. Mai scriu unii și chestii serioase, dar îți dai seama că ăia sunt cenzurați peste tot.

      Ștergere
    4. @Sandokhan, eu vă urmăresc și pe Facebook și consider raționamentele dvs cele mai conforme cu realitatea faptelor întâmplate . Nu contează ce răspund unii anonimi care nu-și susțin cu nimic răspunsurile, neavând
      argumente, că deh, n-au cu ce...
      Cine are ochi sa citească și creier să înțeleagă f bine, cine nu, să-si doarmă somnul in continuare.
      Ref la azitromicina, eu asa m-am vindecat, 5 zile de antibiotic, antiinflamator și ACC ...pt următoarele ce-or mai veni îmi fac provizii de antibiotice...

      Ștergere
    5. Este în sarcina celor ce fac afirmații fantastice cu privire la viruși telepatici ce comunică prin unde radio să-și demonstreze aberațiile. Nu este în sarcina celor ce le contestă tâmpeniile să-și susțină răspunsurile.

      Nu-ți trebuie doar ochi și creier să înțelegi ceva, deși unii par a fi absolut convinși de acest lucru. Acestea pot fi condiții necesare, dar nu suficiente.

      Sandocan e la fel de anonim ca Anonimul din moment ce nu vedem un CNP sau măcar un CV.

      Ștergere
  3. Felicitari pentru aceasta documentare complexa, si mai ales pentru curajul si spiritul civic pe care le-ati avut in acele momente in care politicienii s-au dovedit a fi acei dusmani ai propriului popor, care sub pretextul mincinos al periculozitatii acestui virus, nu numai ca au interzis farmaciilor sa vanda ant-virale, ba chiar au inlocuit democratia prin impunerea unei dictaturi de o cruzime ce tine a tiranie despotica, arestand la domiciliu milioane de cetateni, care apoi au fost santajati si intimidati, sa se vaccineze cu serurile acelea otravitoare care nici nu au fost concepute ca vaccinuri, ci ca seruri care sa scurteze vietile oamenilor, astfel incat sa nu mai ajunga la pensie.
    Tot aceste partide politicianiste tradatoare de tara, care s-au dvedit a fi si dusmanii acestui popor, nu numai ca au incurajat crimele cu aspect medical, prin care oamenii sanatosi, internati cu forta in spitale, dupa ce li se dadea o pilula care relaxa muschii respiratorii, astfel ca la "masurare" se reiese ca a scazut oxigenarea sangelui, acele victime au fost imobilizate prin legarea de pat, si apoi intubati cu forta, pentru ca prin moartea lor mareasca panica din randul populatiei. Si ce este mai grav, este faptul ca desi se cunoaste adevarul, acei medicii criminali nu sunt arestati nici astazi pentru crimele lor comise in mod intentionat!
    Iar acum in pragul alegerilor, avem "de ales" intr-o o singura uniune formata din cele doua partide care au patronat aceasta crima impotriva poporului roman, care nu s-a oprit la "actiunea Covid" ci continua si astazi cu pregatirea pentru distrugerea totala a poporului roman, prin transformarea tarii noastre, in avanpostul cel mai mare, din care satanele vor duce razboiul SINUCIGAS impotriva unei mari puteri militare care pe deasupra mai este si cea mai mare putere atomica.
    Asa ca dragi concetateni, va rog sa votati (ca oile proaste) pe dragii nostrii macelarii care ne vor trage, la toti, blana pe batz.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitări! Excelent sumar al evenimenitelor petrecute!

      Ștergere
  4. Povestea Covid are mai bine de 50 ani in spate ( 1965 ). Cautati cercetarea Dr. David Martin

    RăspundețiȘtergere
  5. Didier Raoult nu e chiar cea mai bună alegere de opozant. Un transumanist orgolios care și-a îndemnat colegii să se injecteze.
    Omul și-a avut rolul lui în scenariu. La fel pentru medicamentele alternative.

    Discursurile pro/contra au avut același scenarist. Iar folosirea unui limbaj tehnic medical e cireașa de pe tort.
    Nimeni nu va înțelege.

    Ideea de covid/experiment e o diversiune.
    Injecțiile au fost scopul de la bun început. Iar conținutul lor e un alt scenariu de diversiune.

    Menținerea dubiului, a terorii și a controlului prin biopolitică continuă. Agenții își fac bine treaba.

    RăspundețiȘtergere
  6. https://rumble.com/v3uf0xj-radacina-raului.partea-1.html

    RăspundețiȘtergere
  7. https://rumble.com/v3umivg-radacina-raului.partea-2.html%F0%9F%87%B9%F0%9F%87%A9Subtitrat

    RăspundețiȘtergere
  8. https://winepressnews.com/2023/05/19/former-cdc-director-robert-redfield-says-for-the-second-time-that-bird-flu-will-be-the-next-great-pandemic/

    RăspundețiȘtergere
  9. Lasa blablaul din alte surse.
    Care e treaba cu Xi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inca sunteti sub impresia de-a dreptul hilara ca individul alege cind de fapt este vorba de un colectiv care primeste aceleasi instructiuni. La fel ca si toti ceilalti jucatori are si el sarcinile lui inmanate de stapani.
      Greu, foarte greu pica fisa.

      Ștergere
    2. Bravo anonim 18:35!
      Domnu' Dan pricepe si el aspectul asta, al "alegerilor controlate/dirijate, dar are interesul sa sustie si sa ne dovedeasca faptul ca:

      1) ar exista mereu o "alegere", pe care "mssa"="fraierul" ar trebui sa si bata capul s o faca ca sa nu piarda,
      2) cand de fapt singura "alegere" care merita, este doar aceea "sa nu joace jocul", adica: "sa nu si bata niciodata propriul cap" ... ci sa i lase doar pe "jucatori" s o faca!

      Ștergere
  10. Felicitari pentru articol! O completare, daca-mi permiteti, cu etapa "vaccinuri". Sasha Latypova e o pensionara cu ceva ani de experienta in autorizarea farmaceuticelor in SUA, care, practic, si-a pus intrebarea: cum a fost posibila punerea pe piata a noilor "vaccinuri" intr-un timp atat de scurt.
    Unul dintre interviurile in care expune concluziile cercetarilor ei: sunconcuhttps://rumble.com/v2bvae6-sasha-latypova-interview-how-pfizer-and-the-department-of-defense-defrauded.html

    RăspundețiȘtergere
  11. Tin minte cat de tensionata era atmosfera cand spubeai a totul e o mare tzeapa mondiala. Romania pupatoare de dos American normal ca a fost unul din hora minciunilor. Apoi au inceput vaccinurile, eu nu am bagat asa ceva in mine si nici o parte din apropiatii mei. Alti ratoni s-au intepat ca sa plece in concedii. Cam asta a fost sharada pandemiei si a prostiei.

    RăspundețiȘtergere
  12. Uitati un amanunt foarte important. Cum s-a terminat "pandemia"? Simplu, a inceput razboiul din Ucraina. Sperietoarea s-a mutat de la pandemie la razboi. Ce ne spune noua asta? Ca pandemia a fost o minciuna. Unul din scopurile ei a fost inducerea panicii, astfel incat oamenii sa se vaccineze. Vaccinul este o arma biologica. Nu trebuie sa moara toti oamenii deodata. Treaba se petrece lent, in decurs de zeci de ani. Crima trebuie sa fie perfecta, pentru ca papusarii sa nu poata fi prinsi. Ca sa determini oamenii sa se vaccineze trebuie sa-i sperii cu asa-zisul virus mortal. De fapt nu e decat o gripa. Toata mass-media a fost platita sa sustina ca virusul e mortal. Protocoalele impuse in spitale au fost de asemenea criminale, special concepute ca sa omoare oameni. Medicii stiu lucrurile astea, dar tac, pentru ca au fost partasi la crima. Si au fost platiti cu sporuri pentru COVID, tocmai ca sa taca.
    Insasi detectarea virusului prin test este o minciuna. Testul PCR nu este conceput pentru a diagnostica boli. Conteaza cate cicluri de amplificare faci. Daca faci suficiente cicluri poti detecta orice.
    Concluzie: scopul "pandemiei" a fost administrarea vaccinului si omorarea oamenilor, atat prin vaccin, cat si prin protocoalele impuse sistemului sanitar. Si imbogatirea patronilor Big Pharma. Si impunerea certificatului verde pentru controlul strict al populatiei. Certificat a carui valabilitate a fost prelungita, desi "pandemia" s-a incheiat. Si impunerea asa-zisului plan de salvgardare in UE, prin implementarea PNRR-ului, care cuprinde identitatea digitala, orasul de 15 minute, agenda verde etc. Toate masurile impuse prin PNRR urmaresc controlul strict al populatiei, dictatura digitala.
    Intrebarea este urmatoarea: De ce Rusia si China au achesat la farsa COVID?
    Vaccinurile au fost diferite, fiecare centru de putere si-a facut propriul vaccin. Ati auzit de morti subite in Rusia? Unii zic ca scopul farsei COVID a fost iminenta cadere a sistemului financiar global, pentru care nici Rusia si nici China nu erau pregatite in anul 2020. Se doreste o cadere controlata a dolarului, pentru diminuarea pierderilor celorlalti, adica a Rusiei si a Chinei. Intre timp, din 2020, s-au intreprins pasi seriosi in directia dedolarizarii, tocmai pentru a diminua pierderile. Cea mai putin afectata va fi Rusia, economia ei este cea mai autarhica. Planul continua cu noi sperietori.

    RăspundețiȘtergere
  13. Bun articolul. Corespunde și cu intuiția mea, însă as merge mai departe, și aș zice că am asistat la al 3 război mondial:

    1. China a fost atacată de SUA cu o armă bacteriologica, virusul artificial "setat" pentru ADN ul chinezilor. Ținta trebuia să fie distrugerea potențialului de reproducere a chinezilor. Asta este explicația pt care China nu a permis infectarea naturala a chinezilor și crearea anticorpilor in mod natural. A fost o măsură extrem de dură de protejare a populației chinei.
    2. Cred că chinezii și rușii erau cumva la curent cu intențiile americanilor, și de aceea au reușit să dezvolte rapid un vaccin (de fapt un antidot) destul de eficient și fără efecte secundare.
    3. Obiectivele acestei pandemii au fost mai multe si complexe: distrugerea creșterii economice a Chinei pe termen scurt(lockdown-ul le-a pus economia pe pauza), dar și lung (reducerea populației chinei, cheltuieli imense in sectorul medical, ), distrugerea factorului uman din China, reducerea populației globului, uciderea bătrânilor " inutili" mâncători de pensii, instaurarea unei dictaturi neo-bolsevice, crearea unui soc psiho-social prin care să inducă teama și să facă un punct de hiatus in mentalul colectiv, prin care se putea induce o ideologie ateistă, comunistă ("resetul" maleficului Schwab), etc
    3. Al doilea val cred că urma să fie atacul bacteriologic asupra Rusiei. In mod sigur, Putin nu putea să facă ceea ce a făcut China pt protejarea populației...De aceea cred că au ales să deschidă un conflict în Ucrainei și primele măsuri au fost să le verifice/distrugă laboratoarele biologice americane, dar și centralele nucleare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La punctul 2, vedeti blogul lui EdwardSlavsquat care spune ca vaccinul rusesc facut de Gamaleya (un Institut Cantacuzino rusesc cu ziduri scorojite) nu putea veni decat din Uk, de la AstraZeneca-Oxford: Sputnik este importat, este de fapt vaccinul AZ. Si au fost destule morti subite si efecte secundare de la Sputnik, acolo unde a fost injectat (Rusia, America de Sud, posibil India).

      Ștergere
  14. Si securistii romani care au impus lagar in Romania pe romani au fost trasi cumva la raspundere? Gheorghita ala gheneral e mare director promovat masiv de sri. Altii din structuri la fel. Si cobaii de romani cui raman? Cand se va ridica tara pentru toate nedreptatile facute inuman???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Securiştii români?!?
      Corect este:
      Securiştii antiromâni!

      Ștergere
  15. "În New York, proprietara unui imobil..."

    La marxistii de pretutindeni, indiferend cate meandre ale concretului eludezi, si cu sula in coasta si fara, proprietatea tot un moft ramane!
    Urmareste discutia de mai jos:
    https://arhiblog.ro/in-romania-e-nevoie-de-un-reset/#comment-1936522


    https://youtu.be/4n2cwvmkfTI

    RăspundețiȘtergere
  16. A mai scris și ActiveNews în pLandemie pe aceeași temă, numai că ei n-au avut pretenția de a fi SINGURII care au deschis gura. Un exemplu dintre multe: https://www.activenews.ro/stiri/FAUCI-demonstrat-cu-acte-drept-mincinos.-Publicatia-americana-The-Intercept-a-obtinut-noi-documente-despre-cercetarea-coronavirusului-in-laboratorul-chinezesc-de-la-Wuhan-169187

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Articolul ăla e din 2021. Eu am deschis subiectul în 2020. Crede-mă că atunci absolut nimeni nu a abordat subiectul. Mai mult, toți cunoscuții spuneau că am luat-o razna.

      Ștergere
    2. SACCSIV -mai exact si scrie de multa vreme de acest razboi nevazut , care nu este la vedere !

      Ștergere
  17. Lockdown domne si 8 trilioane de dolari pompate de Reserva federala privata domne ca sa nu se prabuseasca economia.

    RăspundețiȘtergere
  18. "Și-aici începe marele semn de întrebare: au fost luați chinezii de proști sau efectiv au fost parte a comediei?" Dr Zelenko cred ca ofera un raspuns la aceasta intrebare. El afirma in interviul de mai jos ca partea a doua a cercetarilor si dezvoltarii acestui agent patogen (urmand activitatii de la University of Chapel Hill, NC), s-a desfasurat in Wuhan, unde a fost modificat pentru a fi destructiv pentru plamanul uman. In Wuhan, Dr Ralph Baric a colaborat cu Dr Shi Zhengli (supranumita Doamna Liliac) 2014 - 2015, rezultatul cercetarii echipelor celor doi fiind publicat, iar in 2017 este emis un patent pentru acesta activitate/rezultate. Actualmente, Dr Shi este Directoarea Institutului din Wuhan, nu-mi este clar daca avea aceeasi pozitie la data desfasurarii cercetarilor, deci nu cu mult timp inainte de debutul plandemiei. Imi este insa clar ca nu era o simpla femeie de servici de care sa nu se fi stiut in acel Institut. Acum, intr-o tara in care daca traversezi pe rosu ti se publica rapid figura in marile intersectii ale oraselor, chiar este de crezut ca autoritatile chineze habar nu au avut de ce se-ntampla acolo? Adaugati declaratiile facute de presedintele Xi la Forumul Economic Mondial, rolul pe care-l vede pentru OMS si unde China este principalul contributor, refuzul inspectiilor la Wuhan, si cred ca dubiile se mai risipesc. Am mai afirmat de cateva ori ca acum China preia de la SUA stafeta in implementarea Noii Ordini Mondiale, care urmeaza a fi o copie la scara globala a ceea ce este acum in China, si odata instaurat sistemul, surubul se va strange si mai mult peste tot in lume. Asa, anticipat, mi s-a pomenit pe acest site de viitoarele "consecintele culturale"... Din cauza asta SUA si Vestul sunt pe tobogan, Maurul si-a facut datoria (a mers pana la un punct cu aceasta implementare), Maurul poate sa moara. Si moare lucrat din interior, nu e nimeni nici senil, nici tampit, aia stiu exact ce fac. Mult mai usor de implementat este acum acea agenda din pozitia, cu mentalitatea si cu metodele din China vs SUA (prin decaderea, poate chiar colapsul economic al Vestului, iar la nevoie chiar militar ). Deci statul subteran american si cel la suprafata chinez, isi dau mana pentru asta... Cred ca si rusii fac parte din schema, altfel nu-mi explic cum de circula Rollls Royce-uri prin Kiev de parca ar fi la parada auto, si nu numai asta. Mai jos linkul, contine toata emisiunea, interviul cu Dr Zelenko incepe la minutul 25:30, dureaza 20 minute, istoria pe scurt a acestui agent patogen incepe la minutul 39:15 (inclusiv afirmatia de mai sus). Mult mai interesant este ca Dr Zelenko leaga toata aceasta agenda a plandemiei de un reset financiar global, iar in noul sistem nu vei putea participa decat daca esti vaccinat, si ofera ca suport pentru afirmatiile lui existenta unor patente (le identifica cu numarul de inregistrare si continut). Recomand urmarirea intregului interviu, nu pot posta pe Telegram_DD, daca considerati interesant, repostati. In aceeasi emisiune, la minutul 4:35, pentru 2 minute, cumva legat de interviu, sa radem cu Joe Biden. Pentru Dr. Zelenko "consecintele culturale" au fost ceva mai dure, cateva luni mai tarziu a murit de cancer galopant. Pt Rumble s-ar putea sa aveti nevoie de VPN.
    https://rumble.com/vr7j5z-john-fredericks-calls-out-biden-on-his-build-back-better-outburst-during-pr.html?mref=grx4r&mrefc=4

    RăspundețiȘtergere
  19. S-a facut documentar despre Fauci, Wuhan , Covid super clar: metode de obtinere, productie,mijloace dedetectie etc. Acel Dr.Martin a avut si o interventie la nivel de Parlament European si tot nimic. Americanii au externalizat cercetarile la Wuhan fiindca gain of function-ul era ilegal in SUA SI nu.ai primeau finantare.
    Acum, pt.orice medic este clar vorba de terorism de stat bio-politic, în speță injectarea oamenilor ca scop principal.
    Practic legi un cod de bare exact de un ID(CNP). Deci stii exact ce ai administrat si cui. Daca arunci naniți sau țânțari modificati din avion nu poți sti ce a ajuns la cine. In secunda in care poti injecta populatia periodic cu ce vrei tu ai control absolut asupra ei. Modelarea societatii si optimizarea alocarii resurselor devine super facilă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca avem puterea de a schimba lucrurile atunci e in regula sa vorbim despre ele .......daca nu atunci e o refulare de moment si atat !

      Ștergere
  20. „Covidul” ar fi trebuit să fie Zika, dar alegerea lui Trump a dat totul peste cap. Am demonstrat aici: https://newsfromromaniannet.blogspot.com/2023/09/covidul-ar-fi-trebuit-sa-se-cheme-zika.html

    RăspundețiȘtergere
  21. Felicitări pentru articol!

    RăspundețiȘtergere
  22. Asemanarile cu HIV a proteinei S (cea din vaccin). Nu stim daca in realitate a fost pandemia, dar cert e ca cei care si-au injectat serul au primit si ceva din HIV

    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7141560/

    RăspundețiȘtergere
  23. am spitalizat la un spital parizian in septembrie 2021 ptr simptome Covid! inainte de spitalizare m am tratat acasa cu antibiotice puternice si vitamine C, D, Zinc.....saturatia de oxigen a fost 68 la internare si scanul plamînilor arata 70% blocaj.....mi s-a adminiatrat Ivermectina (am biletul de externare drept dovada).....m am externat dupa 7 zile perfect sanatos.....

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)