luni, 20 februarie 2023

Apocalipsa are un termen limită: 2025


Cum FMI şi Banca Mondială au anunţat că perspectivele economiilor sunt îmbucurătoare, toată lumea şi-a luat ochii de pe pieţe deoarece, aşa cum suntem obişnuiţi, acolo totul va merge „doar în sus”. Nu-i aşa că e frumos? Se dă semnal de la Înalta Poartă Financiară că e OK şi începe brusc să curgă lapte şi miere peste tot. Minunat!

Doar că, în ciuda credinţei multor indivizi, pieţele nu-s făcute (doar) din percepţii. Mai avem şi fundamentele, iar când fundamentele arată prost, indiferent de percepţie, piaţa se corectează. Şi reciproca e adevărată: chiar dacă percepţiile sunt negative, fundamentele solide fac ca, până la urmă, pieţele să treacă pe plus. Dar totuşi, cum stăm în realitate?

Să vedem un prim semn negativ: un sfert dintre companiile S&P 500 care au raportat profit au ratat ţintele din ultimul trimestru. N-o spun eu, ci Bloomberg Intelligence. Cum traducem? Există o dificultate la nivel general, care ne face să ne punem întrebări! Mai ales în contextul în care marile instituţii financiare ale lumii se chinuie să ne spună că ne merge bine. Ştiţi cum e asta? Precum legendarul măgar pe care Nastratin Hogea a vrut să-l înveţe să nu mai mănânce. Oficial, măgarului îi mergea bine cu din ce în ce mai puţine paie, iar, în final, chiar „s-a învăţat” să nu mai mănânce. Doar că, în conformitate cu observaţiile lui Nastratin Hogea, a apărut o „lebădă neagră”: la puţin timp după ce  măgarul „s-a învăţat să nu mai mănânce”, a murit. Asta l-a întristat pe Nastratin care şi-a văzut visul spulberat!

Să revenim însă la măgarii noştri. Creşterea dobânzilor a pus capac „banilor gratuiţi” într-o încercare herculeană a Băncilor Centrale de a scăpa din capcana pe care singure şi-au făcut-o. În mod cât se poate de logic, toate companiie care se obişnuiseră să se întindă mult mai mult decât le permitea plapuma se află în dificultate. Dar care-i procentul celor suferinzi? Conform analizelor Alvarez& Marsal(A&M) 9% dintre companiile europene sunt în dificultate, având nevoie de restructurare. A&M se aşteaptă ca acest procent să crească având în vedere creşterea dobânzilor şi incapacitatea de adaptare a companiilor de pe Bătrânul Continent. Analiştii au perfectă dreptate deoarece europenii nu au fost loviţi doar de creşterea dobânzilor, ci şi de inflaţia preţurior la energie, fapt care i-a scos efectiv din piaţă. Desigur, europenii merg mai departe în fantasma „Slava Ukr”, doar că merg punându-şi serios pielea la bătaie. 

Într-un test de stres efectuat tot de A&M la sfârşitul lunii ianuarie a anului curent, analiştii remarcă faptul că „scenariile macroeconomice extrem de severe, combinate cu o inflaţie ridicată prevăd o creştere a epuizării capitalului în comparaţie cu testul de stres din 2021”.  Elementele cheie pe care se bazează concluzia analiştilor sunt:
1. Şocuri mult mai grave din partea rezultatelor PIB şi ale ratelor şomajului;
2. Preţurile imobiliarelor rezidenţiale sunt mult mai fragile decât în 2021;
3. Discrepanţe mari în ceea ce priveşte valoarea brută adăugată(VBA) în funcţie de sectoare şi ţări;
4. Ratele de dobândă foarte ridicate;
5. Şocuri mult mai grave venind dinspre economiile SUA&Marea Britanie.

Bloomberg constată într-un articol destul de „nealiniat” un fenomen mai mult decât îngrijorător: „Companiile se confruntă cu dubla povară a creşterii ratelor de dobândă şi a încetinirii creşterii economice, iar unele au suspendat deja dividendele sau au scos la vânzare active pentru a-şi plăti datoriile. Dar, având în vedere că până la sfârşitul anului 2025 vor ajunge la scadenţă 6300 miliarde de dolari în obligaţiuni corporative cu randament ridicat şi de calitate superioară, multe dintre acestea caută modalităţi alternative de a-şi proteja bilanţurile.” 

La sfârşitul anului trecut doar 0.2% intre retailerii americani aveau probleme de rambursare a datoriilor. Ca să înţelegeţi cum merg lucrurile, în retailul american(care oricum era dinamitat de evoluţia onilene-ului) se aşteaptă ca rata ne nerambursare să ajungă la ... 12%, adică o creştere de 60 de ori!!! Înţelgeţi care-i forţa de erupţie a problemelor economice adânc ascunse în detaliile din ce în ce mai complicate ale finanţelor actuale? 

De altfel, încă de anul trecut S&P Global Ratings estima că în SUA rata de nerambursare în rândul companiilor cu risc ridicat va creşte ajungând la 3.75%, în timp ce în Europa vom vedea un procent de 3.25%. Asta e o creştere teribilă a riscului care se va vedea în costuri şi mai mari de finanţare.

Mai e ceva de adăugat? Desigur! Mişcări ciudate se observă şi la vârf. Banca Japoniei dă semne de oboseală în ceea ce priveşte finanţarea datoriilor americane. Aberaţia finanţării economiei americane de către o bancă centrală aparţinând unei economii de cinci ori mai mici a mai fost analizată pe acest blog. De data aceasta observăm că Japonia începe să evadeze treptat din „plasamentele în dolari”, scăzându-şi expunerea pe datorie americană cu 224.5 mld. $. Se spune că mişcarea ar fi generată de dorinţa Japoniei de a emite propriul CBDC. Mă rog, ca ţară aflată sub ocupaţie americană, mişcarea japoneză nu are relevanţă deoarece ea oricând poate fi reversată. Însă, ceea ce constatăm este scăderea suplimentară de 173.2 mld. $ a Chinei. Chinezii şi-au făcut un plan serios de ieşire treptată din „capcana dolarului”. Însă, spre deosebire de alţii, se mişcă extrem de felin, nedorind să lase pe moment să se tragă concluzii referitoare la mişcările financiare pe care le fac. Cu alte cuvinte, chinezii îşi vor toţi banii înapoi şi pentru asta nu riscă să iasă cu declaraţii hazardate. Cert este că acum rezervele Chinei în dolari au scăzut la 867 mld.$, cel mai redus nivel din 2010. Iar trendul va continua să se amplifice. 

Întrebarea care se pune este cine va mai finanţa datoria americană? Nu vă gândiţi că au ajuns într-o fundătură. Există „soluţia autofinanţării”, adică scamatoria similară celei efectuate de Banca Japoniei cu propria economie. Asta însă va accentua deglobalizarea dolarului şi o închidere a economiei americane în propria carapace. 

Dacă e să rezumăm, cea mai mare ameninţare la adresa economiei mondiale este uriaşul val de 6,3 tln.$ în obligaţiuni nerefinanţabile(din punctul meu de vedere). Asta va fi dublată de problemele monetare care se văd cu ochiul liber şi de restul fundamentelor economice defecte pe care le-am amintit. De-aici rezultă termenul limită al apocalipsei economice globale.

20 de comentarii:

  1. Dacă mai avem încredere în guwern că ne vrea binele după 2 ani de "plandemie" și de injecții experimentale, înseamnă că nu mai putem să fim salvați!
    Vom pune botul la "încălzirea" globală, la "delicatesele" din greieri/ lăcuste, la viitoarele vaxxinuri, la "suprapopularea" planetei, la "siguranța" datelor personale aflate pe cardurile cu cip și cine știe ce vor mai născoci!
    Dacă spre asta ne îndreptăm ca omenire, atunci preiau vorba unui prieten:
    "Opriți lumea, vreau să cobor!".
    E semn de sănătate mintală să nu te conformezi unei lumi bolnave.

    https://t.me/AG_RealEducation

    RăspundețiȘtergere
  2. Ei nu au nevoie de dat amenzi sau de închiderea e-mailurilor oamenilor, ci au nevoie să îi distrugă pe toți hack-tiviștii de sistem, indiferent de domeniul în care acționează: IT, Media, Medicină, Religie, Mediu, Intelligence, etc.
    S-au gândit globaliștii de ce le-a eșuat operațiunea Plandemia, și au ajuns la concluzia că “Internetul Liber” e de vină.
    E același lucru precum goana după Biometrie din aeroporturi de după 9/11 – când invocau “găsirea teroriștilor”, însă de fapt era încă un pas spre monitorizarea prin camerele CCTV a tuturor dizidenților sistemului.

    https://t.me/AG_RealEducation

    RăspundețiȘtergere
  3. Cea mai mare problemă a promovării nihilismului occidental e aceea că a infiltrat educația. Și de aici se trage dorința multora de a emigra în Occident, și de a nu-și iubi țara.
    De aici apare și ideea că “ai noștri sunt săraci pt că sunt corupți”, și astfel tinerii nu văd adevărata corupție – cea trans-națională, corporatistă, mega-corupția instituțiilor internaționale NATO, OMS, ONU, UNICEF, care pt deținerea supremației tehnologice și biologice, iată unde au ajuns – la denaturarea totală a omului, la hibridizarea omului, la modificarea sa genetică, până la a-l face de nerecunoscut, adică ne-om.

    RăspundețiȘtergere
  4. Exact cum vietnamezii au fost păcăliți de SUA că ar urma pt ei o viață mai bună, așa și românii au fost trădați de NATO și UE ca să-și vândă suveranitatea în vederea apartenenței la aceste organizații distructive.
    Iată că după 15 – 20 de ani de apartenență suntem pe primul loc la exod, nu mai producem nimic autentic, nu ni se lasă produsele românești la raft ca să nu deranjăm corporațiile, țara e plină de soldați străini, conducătorii noștrii sunt străini de credință și de gena românească – adică simple marionete ale ambasadelor occidentale, și cumva trebuie să ne bucurăm că n-avem ca români niciun cuvânt de spus în propria noastră țară!
    Partener Strategic - toate bazele astea se pot întoarce în orice moment împotriva noastră sub formă de trupe de ocupație – dacă am încerca vreodată să scăpăm de sub jugul corporato-globalist și să devenim independenți.

    RăspundețiȘtergere
  5. „capcana dolarului” e singura putere a democraților americani de stânga globalista care conduc fraiele in occidentul colectiv și indirect hegemon global unde sancțiunile pe dolar au efect.
    Rusia a fost aspru taxată pe dolar.
    Putem zice ca nu mai fac tranzacții in dolari deloc?
    Nu stiu6ce sa zic. Cred ca totuși Rusia încă folosește dolarul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Strangularea economiilor G7 se va accentua odata ce va izbucni al doilea teatru de lupta in Golful Persic. Plus noile variante si efectele adverse. Tarile G7 si-au vaccinat fortat trupele cu cmRNA, in timp ce Rusia si China deloc. De aceea moneda digitala occidentala va fi o continuare a sistemului actual (determinat de resetare), in timp ce moneda digitala asiatica va fi acoperita 100% de aur. Occidentul se pregateste sa se predea in fata Asiei, fara o interventie supranaturala nu are nici o sansa. De aceea 2025 e un caz fericit, mult mai degraba perioada de la echinoxul de toamna al acestui an.

    RăspundețiȘtergere
  7. Scrisoarea lui Petre Țuțea către Cioran:
    Dragă Emile,

    Te rog să crezi în nestrămutata mea prietenie. Vorbesc mereu tinerei generaţii despre tine, în această vorbire împletindu-se admiraţia nelimitată pentru strălucirea ta, cu dragostea fraternă. Mi-aduc aminte de o întâmplare din închisoare. Mi s-a cerut să te atac în scris, acest lucru având o deosebită importanţă la eliberarea mea. Am refuzat în aceşti termeni: prefer să mor în închisoare decât să atac un amic sacru şi ilustru!

    Am gândit şi simţit ca tine de-a lungul vieţii mele. Deosebirea dintre mine şi tine a constat în refuzul meu de a practica sinceritatea totală, fiindcă am vrut să devin legiuitor şi să mă bucur de admiraţia mulţimii stupide. Am procedat ca acei cabotini care cerşesc aplauze la galerie.

    Sunt trist şi neconsolat. Drama fără ieşire a timpului nostru se cheamă democratizare. A fost lichidată barbaria. Cirezile din stepa rusească s-au îmbolnăvit de iluminism. Ele aspiră să citească algebric fulgerele. Au poftă să negocieze, nu să distrugă. Şiretenie primitivă convertită în mesianism. Ce greaţă! Ce frumos ar arăta şi ce regenerator ar fi un cuceritor de tipul unui Gengis-Khan, care ar intra în oraşele din occident şi, după fiecare ispravă în stilul lui, s-ar retrage în bivuac.

    Tu eşti singura imagine pură în memoria mea, aşa de încărcată de erori, de neputinţe şi de înfrângeri. Cea mai sinistră înfrângere a fost fructul amar al unei confuzii, căreia i-a căzut victimă şi gloriosul bătrân luliu Maniu: am confundat negustorul occidental şi pe cel american cu cavalerul de spadă, deşi am ştiut teoretic că acest negustor a înlocuit onoarea cu creditul.

    Ciorchinile de erori din memoria mea mă otrăvesc cu regrete inutile. Trecutul încărcat de impurităţi, de neputinţe şi de eşecuri, şi viitorul purtător de moarte, mi-au revelat un lucru: venim de nicăieri şi mergem spre nicăieri. Totuşi, n-am reuşit să mă detaşez de murdăria acestei lumi, care în fond nu reprezintă nimic. Aş vrea să te mai văd o dată, înainte de a muri. într-un pustiu, nu în occidentul în care trăieşti tu, fiindcă pute a hoit.

    Am o rugăminte: să-mi trimiţi prin amabilul aducător al acestei scrisori un pachet cu tot ce-ai scris în Franţa. Tu ştii că eu sunt un cititor serios, în rest, oboseală şi dezgust. Sau cum spune inspirat în "melancolia" lui poetul lacrimogen:

    "Asta e tot ce-mi rămâne:

    Silă de ziua de azi

    Şi teamă de ziua de mâine"

    Cu aceeaşi dragoste şi cu nestrămutată prietenie,

    Petre Ţutea
    București, 7 iulie 1974

    RăspundețiȘtergere
  8. Domnu` Dan,

    fundamentele politicilor economico-sociale, sunt intradevar "prastie" in toata lumea. Deci, "Binele" - oricat de mic - inainte de Apocalipsa n-are cum sa se mai reproduca/apara/iveasca semnificativ.
    Razboiul Mondial=Global a cuprins masiv toata lumea, fie inca si indirect, si isi continua escaladarea. Adica, pe langa catastrofele naturale, lumea nu trebuie ca sa se astepte la nimic altceva decat la: din ce in ce mai "Rau"!

    Am pus Binele si Raul intre ghilimele, deoarece ele sunt "adevaruri" relative ...... in functie de unghiul din care le priveste observatorul!

    RăspundețiȘtergere
  9. Sunt din nou off-topic (poate de asta - desi am rugat - nimeni nu mi-a raspuns de ce Harkov-ul nu este cucerit de rusi avand in vedere ca e aproape lipit de granita cu Rusia) insa tot indraznesc sa intreb (nu stiu cand va fi din nou subiect pentru a fi si eu la obiect) oare nu pune pe ganduri declaratia lui Stoltenberg cum ca ucrainienii consuma mai multa munitie decat poate NATO produce ? Cat de infantil sa fii sa recunosti asa ceva ? Oare care e scopul real al acestei declaratii ? Sa ii "adoarma" pe rusi ? Sa ii spuna lui Zelenski ca degeaba cere mai mult ? Sau dimpotriva se doreste determinarea populatiei din Europa sa mearga la razboi ? As fi curios ce crede Dan precum si restul cititorilor blogului.... Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. As raspunde cu o alta intrebare: De ce rusii s-au retras din incercuirea Kievului?
      Fiecare razboi are ciudateniile lui.
      In acest prim an de conflict, neocuparea Harkovului si retragerea din jurul Kievului sunt doua ciudatenii datorate rusilor, care fie nu pot, fie nu vor.

      Ștergere
    2. Pentru ce sa se lege la cap cu Harikovul? Este mult mai usor sa tii sub observatie 1 milion de hectare de stepa decit 10 mii ha de zona URBANA.
      In caz ca nu stii citeste cum Fieldmarshal Paulus cu armata sa de 300 000 de supemenscheni supercaliti inarmati pina-n dinti(doi ani de lupte) au pierdut ORASUL Stalingrad dupa LUNI DE ZILE DE ASEDIU, oras care la un moment dat ramasese doar cu citeva mii de aparatori cu pusti simple in mare parte ramase din WW1.
      cheers

      Ștergere
  10. Printul pe cal alb va fi CBDC-ul si va fi aruncat in lupta ca singura solutie salvatoare ! DAR, daca vor da gres si cu acesta , ceea ce nu este exclus , va fi finalul societatii umane ! Lucrurile sunt chinuite , nici razboi nici pace nu sunt in stare sa faca la momentul de fata ! E o perioada de tip seismic cu replici ascendente , ne macina de la baza spre varf , desi varful a generat seismul !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand va aud si va vad cu CBDC-ul vostru, imi vine sa mor definitiv!

      Voi n-auziti, ca reveniti foarte curand - 2023 - in Comuna Primitiva si la lumina si incalzirea cu festila?

      Adica faptul ca: tehnologia va ajunge preponderent in mocirla/glod, ori foarte rar scrijelita pe peretii pesterilor, si extrem de rar expusa in muzee, pe care oricum nu le viziteaza nimeni "in carne si oase", ci vor fi bantuite doar de stafiile si strigoii/moroi din MetaVers !!!

      The Time Machine (2002) Full Library Scene
      https://www.youtube.com/watch?v=CQbkhYg2DzM

      Pana la primavara, Ucraina si Kievul vor fi toate doar o mare ruina, iar restul lumii ii va calca apasat pe urme!

      Nu va mai fi nimeni in stare nici macar ca sa: "bage ata in ac"!
      Deoarece nu va mai avea nici ac, si nici ata!
      Daramite telefon si net! Sau familie, masina, ori slujba.

      Vom umbla toti insingurati, numai printre ruine si gunoaie, si ne vom hrani, dar si caca cu gunoaiele/resturile/urmele "civilizatiei", si doar atat!

      Ștergere
  11. Hai sa va dau o veste care va va ridica moralul:
    China se implica de partea Rusiei, asa ca javrele politice din Ro dar nu numai, au cam dat de Dracu.
    Asta in timp ce noi vom reveni la viata normala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Le ridici moralul, tot asa cum le ridica descentralizatul-centralizat Bitcoinu?
      Doar ca sa mai dea inca o data cu el de "ground zero"?

      Ce vine - pica - dupa "dublare"?
      Vine "injumatatirea"="Halvingu ` ! "
      Vine Coliva cu bomboana! Insa doar una Virtuala, deoarece nu mai exista nici macar arpacash!

      Ștergere
    2. Unde e vestea , unde e normalitatea !?

      Ștergere
  12. Sanatatea este o stare de fapt concreta, ce nu poate fi intotdeauna - ba chiar in extrem de putine/rare cazuri - cumparata cu bani!
    La fel, nici Pacea!

    Deci, oricat ar tipari si ar arunca bancile centrale bani in toate directiile, atunci:

    daca Pace nu e, nici cea mai mare parte din Economie nu va mai fi!
    Va fi doar Economia de Razboi si ......... contrabanda=Economia Neagra!

    RăspundețiȘtergere
  13. Lukasenka traieste cu impresia ca occidentul colectiv il iubeste, si ca nu-l lucreaza tot asa cum il lucreaza pe Putin?

    Ar trebui ca sa nu mai piarda timpul aiurea, ci sa atace NATO si UE in Ucraina impreuna cu Putin, deoarece si lui ii numara occidentul colectiv zilele!

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)