miercuri, 14 iunie 2023

Minciuna cărnii ecologice


De ceva vreme suntem bombardaţi cu tot felul de prostii referitoare la modul „greşit” în care trăim. Ba că mergem prea mult cu maşina, ba că mâncăm ce nu trebuie, ba că ne cumpărăm prea multe s.a.m.d. Mai trebuie să ni se spună că respirăm prea des. Mă rog, unii turbaţi deja o afirmă; doar  ştiţi de ce sunt în stare creatorii ideologiei. Partea şi mai proastă este că idioţii climatici propun „soluţii” care mai de care mai tâmpite.

Am avut exemplul automobilului electric, o tehnologie menită a reduce drastic mobilitatea individului. Să ne înţelegem bine: nu consider că tehnologia electrică este una apriori proastă, dar e de domeniul evidenţei că încă nu e pregătită pentru introducerea în consum. În plus, absolut toate „beneficiile” sale sunt false. Nu, maşina electrică nu poluează mai puţin, ci mult mai mult. Soluţia stocării nu e rezolvată şi nici reciclarea nu se poate face. În plus, maşinile electrice sunt periculoase întrucât utilizatorul stă realmente pe o bombă. În caz de accident, bateria care ia foc nu mai poate fi stinsă decât în momentul în care a ars complet şi se stinge singură. Mi se pare de-a dreptul aberant că producătorii auto aruncă la gunoi cunoştinţele despre motoarele termice acumulate în decursul a peste 100 de ani pentru a se alinia deciziilor politice. Dar, mă rog, nu despre asta discutăm azi.

Domeniul cărnii aşa-zis ecologice e unul mult mai vast şi mai pervers. Până acum nu m-a preocupat în mod deosebit, chiar dacă mirosisem că e o miciună la mijloc. Ca idee generală sunt două tipuri de carne artificială. Prima este carnea vegetală, în care mai multe componente vegetale sunt combinate pentru a da un aspect, o textură şi un gust similar cărnii. Acest tip de carne deja îl vedeţi la rafturi. Cealaltă carne este o carne marketată ca fiind „identică celei naturale”, dar crescută în laborator. Să le luăm pe rând.

Nu ştiu dacă aţi fost curioşi, dar eu chiar am testat carnea vegetală pentru a nu vorbi aiurea. Ca idee, în ultima perioadă s-a reuşit destul de bine imitarea texturii şi păcălirea gusturilor. Desigur, gustul nu e identic şi produsul nu are aceeaşi savoare. Însă partea proastă e că, în realitate, carnea artificială e o bombă. Pentru a se ajunge la textură şi la gust se combină tot felul de fibre cu ueiuri hidrogenate, se adaugă potenţiatori de aromă, gusturi artificiale şi coloranţi, adică o grămadă de E-uri care numai bune pentru sănătate nu sunt. Aşadar, cu un gust discutabil şi cu o componentă de-a dreptul toxică, nu consider că acest tip de carne e o variantă. Personal nu înţeleg de ce toţi cei care aleg să fie vegani au nevoie de asemenea carne. Nu oare te-ai făcut vegan pentru a renunţa a carne? E un tembelism în stare pură. Eu unul, dacă mă apuc să ţin post, mănânc mâncăruri de legume, nu „mici sau cârnaţi vegetali”. Repet, e o idioţenie!

Să trecem la celălalt capitol, anume la carnea artificială propriu-zisă. Aceasta, spun producătorii, este o carne pornită de la un ţesut prelevat de la un animal, ţesut care apoi e multiplicat în aşa-zise „bio-reactoare”. Tipul acesta de carne, ne spun aceiaşi producători, nu mai produce suferinţă animalelor şi nici poluare. În plus, deoarece bio-reactoarele sunt aseptice, carnea aceea nu mai e bombardată cu antibiotice şi alte pastile, rezultând aşadar o carne curată, cu proprietăţi mai bune decât cea naturală. Oare?

De fapt, întreaga publicitate a cărnii artificiale este una falsă. Procesul poluează mai mult decât animalul crescut liber, având un consum energetic muult mai mare. De asemenea, chestiunea cu „suferinţa” este absolut falsă. Ceea ce nu spun producătorii este că, pentru creşterea acestei cărni se foloseşte ser fetal. Aveţi idee despre ce e vorba? Acest ser se colectează de la animalele avortate care sunt scurse de sânge, după care lichidul rezultat este tratat pentru a putea fi conservat. Pe moment acest ser fetal este un produs secundar al industriei cărnii. De exemplu, la bovine, de la vacile care s-au împerecheat şi sunt sacrificate, se colectează viţeii, care „sunt scurşi” cât timp încă trăiesc. Dincolo de chestiunea scârboasă şi sadică în sine, asta mi se pare satanism în formă pură. Nu există o procedură mai sfidătoare la adresa vieţii decât asta! 

Pe moment serul fetal este un produs secundar, care apare strict din întâmplare. Odată cu creşterea producţiei acestor „cărnuri”, e clar că se va trece la  ferme care vor avea ca scop strict colectarea de fetuşi pentru a întreţine „industria”. Totuşi, cât de aberant e întregul proces? De ce să sacrifici fătul când poţi lăsa animalul să crească? Aşa cum v-am spus, procesul de producţie al cărnii artificiale este, de 25 de ori mai poluant decât creşterea animalului!!! Vă daţi seama ce nebunie?

În realitate, carnea artificială are mai multe scopuri perverse. Există în mod clar un scop financiar. În Olanda îi forţează pe fermieri să închidă fermele pentru a face loc bio-reactoarelor lui Bill Gates. De menţionat că acest tip de carne poate fi patentat, astfel încât se va ajunge la o şmecherie silmilară celei de pe piaţa medicamentelor. De altfel, Monsanto, în vremurile sale bune, a avut o tentativă de a-şi patenta un porc. Se gândeau atunci că vor reuşi să se impună la fel cum făcuseră pe piaţa cerealelor, unde practicile lor incorecte au făcut ca fermierii să se transforme în sclavi ai lor. Acum e foarte simplu să patentezi un tip de carne deoarece îl scoţi din bioreactorl tău, cu „reţeta” ta. 

Există, de asemenea, şi un scop de control. Prin intermediul acestui tip de carne se pot doza diverse aşa-zise tratamente. De exemplu, în cazul farsei COVID, ar fi putut trece vaccinurile ARM direct în acest tip de carne, iar oamenii - dacă nu ar fi existat concurenţă - nu s-ar fi putut opune. Nu trebuie nici să ignoraţi faptul că FDA a emis suspect de repede o autorizaţie de punere în consum a acestei cărni, în condiţiile în care tocmai creşterea rapidă poate avea ca efect inducerea tumorilor în rândul celor care-o consumă. Şi, nu în ultimul rând, nu avem cum să nu observăm ciudata insistenţă de a îi obliga pe oameni să consume produse rezultate din fetuşi avortaţi. E satanism pe faţă, fără nicio discuţie! 

Desigur, sunt multe alte aspecte, dar e clar că absolut totul e putred. După cum puteţi observa, încălzirea globală şi criza de apă fac ravagii. În Europa avem acum temperaturi de 18-22 de grade şi o vreme de zici că s-a mutat musonul aici. Aveţi puţintică răbdare să scoată capul „temperaturile caniculare” ca să-i vedeţi pe idioţi ce-o să mai reia placa preferată cu seceta şi căldura insuportabilă. 

28 de comentarii:

  1. Stai linistit cu canicula. Prietenii chinezi baga maxime pentru iunie, mexicanii maxime record. Se vor schimba fronturile si prin Europa, porneste el nino si o sa ne distram.

    RăspundețiȘtergere
  2. In urma cu mai multi ani, pe cind era presedintele Academiei, profesorul de chimie Ionel Haiduc de la Babes-Bolyai din Cluj Napoca spunea ca exista niste bacterii foarte pricepute care stiu sa extraga azotul si sa fertilizeze solul, pentru asta nu depun prea mare efort. Spunea asta pentru a arata ca noi oamenii sintem foarte departe de a intelege foarte multe fenomene din natura, si pentru a imita o parte din ele cheltuim enorm de multa energie. Oamenii reusesc sa obtina ingrasaminte chimice cu niste costuri colosale, mai ales astazi cu preturile la gaze din cauza razboiului din vecini. Apropo de razboi, un internaut spunea undeva ca e posibil ca ukranii sa aiba parte de o soarta asemanatoare cu a kurzilor, sa fie imprastiati prin tarile de la care au luat teritorii cu japca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine sint ucrainienii ''neaosi'' ?
      Kurzii sint kurzi, dar ucrainienii exista altfel decit lexical ?

      Ștergere
  3. Dar exista articole cu ser ARN in carne am cautat nu mai găsesc ca era de pe Facebook ceva știre.
    In schimb se face propaganda asta din 2018 cu ce zice ONU:

    https://www.romaniainfo.com/onu-anunta-ca-iubitorii-de-carne-sunt-de-vina-pentru-incalzirea-globala-consumul-mediu-trebuie-sa-fie-de-maxim-doi-burgeri-pe-saptamana/

    RăspundețiȘtergere
  4. Carnea vegetală nu e pentru vegani. E pentru noi, ca și co solare după ce carnea adevărată va fi interzisă

    RăspundețiȘtergere
  5. Excelent articol. 👍

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Grava si reala povestea cu satanismul. De vazut filmul "SF" Jupiter Ascending.Ni le zice pe bune.

      Ștergere
    2. Uitasem de "Soylent Green" alt film- premonitie tot de la "ei" de acasă, sa nu avem vorbe.

      Ștergere
  6. Da, domnule Dan!
    "Sistemul" este de milenii diabolic, însă abia recent a devenit din ce în ce mai evident faptul că:
    "vrea ca să ne scoată ochii"
    cu acest aspect.

    RăspundețiȘtergere
  7. "Mi se pare de-a dreptul aberant că producătorii auto aruncă la gunoi cunoştinţele despre motoarele termice acumulate în decursul a peste 100 de ani pentru a se alinia deciziilor politice."
    Mie mai aberant mi se pare faptul ca s-au aruncat la gunoi (vorba vine) cunostintele despre electricitate (de la inventiile lui Tesla pana la electrocultura) existente acum 100 de ani pentru a se alinia deciziilor politice (luate de catre detinatorii de avere, desigur, nu de catre politicieni - atunci ca si acum...)

    RăspundețiȘtergere
  8. Mc Donald a semnat deja contracte de achizitie, probabil si ceilalti confrați de mâncare de calitate, așa că desfacerea este deja asigurată, mai mult, nu se poate produce cât se poate vinde ... la ignoranți, dezinformați, etc.

    RăspundețiȘtergere
  9. https://vm.tiktok.com/ZGJQb3CSV/

    RăspundețiȘtergere
  10. Strâmtoarea Dardanele, împreună cu Bosforul, se află pe teritoriul Turciei, și au o uriașă importanță strategică, pentru că asigură întreg traficul de mărfuri dinspre Mediterană către țările riverane Mării Negre, inclusiv către Rusia.

    Potrivit unei analize publicate de SigmaLive, cel mai mare portal de informații din Cipru, SUA caută să reducă pe termen lung rolul Dardanelelor, pentru a diminua influența Turciei, și implicit pe cea a Rusiei, în regiune.


    https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/presa-cipriota-sua-vor-sa-scoata-turcia-din-jocul-de-la-marea-neagra-romania-pe-noua-axa-verticala-geostrategica.html


    Deci sa așteptăm momentul punctului culminant când se va împuți treaba rău de tot, când Romania, Bulgaria si Ucraina nu vor mai avea acces prin Strâmtoarea Dardanele. In câteva luni scade toata economia regionala suficient sa creeze un efect disruptiv a zonei, crescând artificial preturile de transport, si iar cădeam in aceeași poveste ca la "Germania cu gazul ieftin", deci unele firme si fabrici se vor închide. După care se va scumpi marfa care va ajunge pe cale terestra.
    Si iar vine un val culminant de scumpiri.
    Se pare ca Noua Ordine Mondiala are niște costuri exorbitante care au depășit orice tip de prognoze decente. pandemia a fost foarte scumpa, dar ce urmează pare sa facă pandemia prin care am trecut ca și cum ar fii fost ceva ușor chiar daca a fost grea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mare parte din canalul Constanta - Rotterdam, este deja finalizata, se mai lucreaza la unele portiuni care sa le lege intre ele pe cele deja inaugurate (si functionale), inca din 1992 incoace! Rin - Main -Dunare, de exemplu...

      Si adancirea canalului Bastroe, doar nu-si imagineaza cineva, ca nu e parte a aceluiasi plan prin care sa se lege Marea Neagra de Marea Nordului, la doi pasi de Canalul Manecii, faultand Turcia si lasand pe afara (zic ei!), Rusia!

      Sa mai amintesc si ca tocmai pe teritoariul germaniei, este cea mai mare parte a legaturii asteia navale care traverseaza Europa?

      Ștergere
    2. Vorba unui comentator:
      cât timp "moneda" este o hârtie igienică cu chipul emitentului, masonii pot "finanța" tot ce vrea mușchii lor! La ambele capete: atât producția/oferta, cât și consumul/cererea!

      Ștergere
  11. Se pare ca in tara industria carnii artificiale este deja o afacere de cateva milioane de euro anual sub masca produselor de post. Investitorii in aceasta afacere fiind fondurile de investitii/pensii purtatoare de progres(ism)

    RăspundețiȘtergere
  12. Inclin sa cred, ca n-ar trebui ca sa ne ingrijoram prea mult, in privinta celei mai sumbre dintre perspectivele posibile, dar foarte putin probabile.

    De ce?

    Pai pentru ca doar 10%-15% din populatia planetei, va putea fi - aparent permanent - afectata de toate exagerarile enumerate de domnul Dan, insa 85%-90% din populatia planetei traieste de milenii - si vrea sa si ramana - in afara sistemului/"civilizatiei", asa ca mai trebuie sa aibe loc cateva "potoape", pana cand:

    "tot animalul sa ajunga ca sa accepte si lantul si parul, in schimbul unui blid de ceva/orice"!

    Masonii nu vor mai reusi ca sa-si extinda laboratorul mai mult de 15% pe suprafata planetei. Laboratorul va fi foarte curand spulberat - de Revolta Cobailor - si nu doar inchis pentru igienizare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu ce inseamna "foarte curand" in mintea dumitale. De exemplu, 20-25 de ani, in istoria omenirii este ceva infim, dar in contextul vietii unui om, este foarte mult. Eu sper sa nu prind acea zi a spulberarii "laboratorului", desi mai am vreo 20 de ani pana la pensie...

      Ah, si apropo, parerea mea (subiectiva deci) este ca nu va exista nicio revolta a cobailor... "Cobaii" asa au fost si asa vor ramane in vecii vecilor: fara nicio putere de schimbare a sistemului in care vietuiesc. Singura varianta ramane decizia vreunui "cercetator nebun" care sa raspunda la vocea constiintei - atribut divin care se manifesta chiar si in cea mai diabolica minte. Ca daca nu - ramane ca insusi proprietarul laboratorului sa ia masuri.. :)

      Ștergere
    2. Laurentiu15 iunie 2023 la 08:38

      "Foarte curand" in mintea mea inseamna:

      acea dimensiune-diviziune-unitate de masura, "comuna" nu doar spatzului, ci si timpului!

      De-aia sunteti inca confuzi, si de regula nu va ies socotelile la momentul potrivit - ci doar accidental - pentru ca nu stiti la ce foloseste trigoniometria.

      " .... Singura varianta ramane decizia vreunui "cercetator nebun" care sa raspunda la vocea constiintei - atribut divin care se manifesta chiar si in cea mai diabolica minte....."

      Uite vezi? Ca desi excluzi dar si integrezi de unul singur niste posibilitati, in ciuda acestui aspect nu le atribui totusi ponderile/probabilitatile corespunzatoare/reciproce.

      Laborantul este doar propriul lui angajat, pentru ca Laboratorul n-are niciun patron/proprietar.
      Fiind doar propriul sau angajat, inseamna ca Laborantul nu este proprietarul Cobailor.
      Deci Cobaii stiindu-se fara patron, vor dori ca sa redevina liberi, si din acest motiv vor devasta Laboratorul:
      atat din interior, cat mai ales din exteriorul lui.

      Pentru ca Laboratorul nu-i o Creatie Naturala, ci e doar Inteligenta Artificiala!

      Ștergere
    3. @doru
      Deci asta era problema: pentru mine Laboratorul este Terra. Pare mai logic termenul, nu?

      Ștergere
    4. Laurențiu,

      Terra, nu i tagma jefuitorilor.
      Chiar dacă i sat fără câini!

      Ștergere
    5. Ba da Doru, Terra este tagma jefuitorilor, confirmata chiar de experienta p care a avut o Mântuitorul timp de 40 de zile in pustie cind I au fost oferite toate imparatiile lumii inclusiv Tiparnita de bani(evident), si deasemenea si dupa, in mijlocul haosului uman.

      Ștergere
  13. D-le D.D., consider că propaganda cărnii sintetice este un truc al întunecaților pentru a se continua ritualul satanist de ucidere a animalelor sub pretextul nevoii de proteine din carne (o minciună). Această propagandă vrea să oprească evoluția sănătoasă a oamenilor spre o alimentație vegetariană echilibrată (adică cu semințe, legume, fructe, oua și brânzeturi din surse naturale, netratate cu chimicale). Am scris că este un truc și nu o manipulare pentru că până acum, am tot fost manipulați să înghițim toate porcăriile de e-uri, pentru binele nostru, bineânțeles. Cu respect, Tavi

    RăspundețiȘtergere
  14. O felie de cașcaval (dintr-un pachet din acela de cașcaval feliat cumpărat dintr-un magazin frecventat de români mai ales la orașe) lăsată în soare câteva ore s-a făcut efectiv un fel de plastic, probabil că dacă îi dădeam foc ardea fără probleme..

    RăspundețiȘtergere
  15. Performant, nu e niciodată laborantul!
    Ci numai cobaiul!

    RăspundețiȘtergere
  16. https://r3media.ro/rowan-atkinson-unul-dintre-primii-sustinatori-ai-masinii-electrice-se-caieste-de-alegerea-facuta-ma-simt-pacalit-din-ce-in-ce-mai-mult-e-mai-bine-sa-va-pastrati-masinile-pe-combustibil/

    Rowan Atkinson (mr Bean), unul dintre primii sustinatori ai masinii electrice, se caieste de alegerea facuta. Ma simt pacalit din ce in ce mai mult, e mai bine sa va pastrati masinile pe combustibil.

    RăspundețiȘtergere
  17. "Supărat .."

    https://youtu.be/q2vYZynKnao

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)