miercuri, 16 martie 2022

Când doi se ceartă


O ştire care a trecut nevăzută de prea multă lume este aceea referitoare la telefonul pe care Biden l-a dat la Riad, unde prinţul moştenitor a refuzat să-i răspundă şi nici nu i-a întors telefonul. Evenimentul promitea să aibă consecinţe serioase care, iată, încep să apară. 

Poate vă întrebaţi de ce l-a sunat Biden pe prinţ? În condiţiile în care situaţia din Ucraina a crescut preţurile petrolului, Biden dorea să-i ceară prinţului creşterea producţiei de petrol, astfel încât să calmeze situaţia. Presiunile din SUA sunt imense, iar preţul explodat al galonului de combustibil poate avea un efect devastator asupra coeziunii sociale americane. Deja rata sărăciei din SUA e similară unor ţări cu care „n-ar sta la masă”, gen Botswana, Namibia, Pakistan. Nu-ţi trebuie mari abilităţi pentru a observa situaţia reală de acolo. Trebuie doar să te uiţi pe străzi şi o să constaţi singur cam ce societate s-a copt acolo. 

Refuzul Riadului de a răspunde solicitării SUA are ca primă sursă o nemulţumire actuală a Arabiei Saudite în ceea ce priveşte susţinerea sa în operaţiunile din Yemen. Desigur, arabii nu au dreptate. De o groază de vreme se bat cu nişte desculţi pe care refuză să-i lase în pace. În acest război Arbia Saudită a făcut atâtea atrocităţi încât niciun om normal nu mai e dispus să accepte. Culmea, în ciuda banilor serioşi pe care i-au băgat în conflict, în ciuda crizelor umanitare teribile, saudiţii nu-s capabili să învingă acolo. E cât se poate de limpede că niciun politician cu capul pe umeri n-ar mai putea sprijini atrocităţile pe care saudiţii le fac acolo. Doar că de la Riad situaţia se vede extrem de deformat, iar refuzul americanilor de a sprijini genocidul din  Yemen a atras supărări teribile. 

Mai e însă un vector. Aproximativ 25% din petrolul saudit merge în China. De asemenea, SUA sunt mai degrabă un concurent pentru arabi. Actuala situaţie geopolitică e complexă, arătând că vremea „stăpânului absolut al lumii” a apus. În plus, China a investit foarte mult în Arabia Saudită. Iar chinezul nu face daruri tocmai gratuite. Iată de ce ştirea cea mai importantă ne vine din această relaţie. 

Sunt elemente cât se poate de clare care ne indică iminenţa unui acord între China şi Arabia Saudită privind plata petrolului în yuani. Asta înseamnă apusul epocii petro-dolarului şi instaurarea brutală a multipolarismului. De fapt nu-i vorba de o simplă cotare în yuani, ci oglindirea în monedă chineză a tuturor instrumentelor financiare denominate în dolari. Practic asta rescrie ordinea mondială.

Acum, probabil tefeleii pe trotinete vor spune că s-a schimbat lumea şi că puterea e a regenerabilelor, iar actualul acord e unul minor. Sigur că da! Regenerabilele acelea se fac tot în China, astfel încât, culmea, situaţia pe regenerabile s-ar putea să fie chiar mai nasoală decât aia pe petrol. Dar trebuie lăsaţi şi tefeleii să-şi plimbe pleata cheală-n vânt şi să viseze la cai verzi pe pereţi. Aşa că opinia aceasta, fiind lipsită de relevanţă, nu merită comentată.

Mai trebuie însă să înţelegem ceva. Din punct de vedere geopolitic încleştarea la vârf a fost întotdeauna un joc în trei, în care a câştigat cel care-a avut răbdare să aştepte sau care şi-a aşezat mai bine cărţile de joc. Actuala încleştare din Ucraina este una pe care-a forţat-o SUA pentru a da mat Rusiei. Rusia a jucat prost nefiind capabilă să cotracareze Revoluţia Portocalie. Ar fi trebuit să acţioneze cu mult înaintea acelor evenimente devastatoare pentru actuala ordine mondială. N-a făcut-o, astfel încât a a fost nevoită să iasă la atac pentru a-şi apăra statalitatea. Şi, ca de fiecare dată, cel de pe margine câştigă. 

La ora actuală ruşii îşi asigură ieşirea financiară prin proxy-ul chinez, ceea ce-i face, într-o oarecare măsură, dependenţi de Imperiul de la Răsărit. Iar China profită la maxim de poziţia sa centrală. Ruşii au acord bilateral cu China în ceea priveşte plăţile reciproce în monedă naţională, astfel încât şi petrolul rusesc va ajunge să se tranzacţioneze tot în yuani. Ce înseamnă asta? E simplu de înţeles.

Am spus încă de la început că actualul conflict din Ucraina va schimba radical lumea. Mai devreme sau mai târziu, va fi împins în faţă un Breton Woods III, iar la această întâlnire tot ce vor spera americanii va fi ca nu cumva viitoarea monedă ancoră să nu fie yuanul. Despre dolar numai de bine. Într-un scenariu optimist va avea soarta lirei sterline de acum. Dar asta numai într-o aşezare deosebit de favorabilă a astrelor pentru SUA.

48 de comentarii:

  1. Harta lumii nu este deloc cum ai invatat la scoala. https://incredibilia.ro/harta-lumii-erori/
    Cea mai des folosită reprezentare a Pământului este TUM sau „Proiecția Mercator”, numită după cartograful și geograful flamand Gerardus Mercator. Harta TUM respectă forma spațiului fizic, însă nu și dimensiunile sale.
    La fel este si cu harta refugiatilor si harta migrantilor. Conflictele și persecuțiile au forțat peste 80 de milioane de oameni din întreaga lume să-și părăsească casa. România înregistrează însă o pierdere demografică netă în urma migrației, întrucât mult mai mulți locuitori au părăsit țara, în medie circa 300.000 de persoane pe an; România fiind a doua sursă mondială de migrație în 2017 după Siria, țară aflată atunci în război civil.
    Ministrul pentru romanii de pretutindeni: 9, 7 milioane de români trăiesc în afara granițelor țării, iar 5,6 milioane sunt în diaspora.

    https://romania.europalibera.org/a/ministrul-pentru-diaspora-9-7-milioane-de-romani-traiesc-in-afara-granitelor-tarii-iar-mai-mult-de-jumatate-sunt-in-diaspora/30073056.html
    https://www.worldometers.info/world-population/romania-population/
    Deci populatia Romaniei: 19,237,691
    Priviti harta de mai jos:
    https://www.flyingpenguin.com/wp-content/uploads/2020/11/chinaarcticmap-scaled.jpg
    Asta este adevarata harta a lumii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. The Coming Eurasian Alliance - de-dolarizaqrea
      https://rumble.com/vxgxor-the-coming-eurasian-alliance.html

      Ștergere
    2. Reprezentarea Antarcticii este greșită: e un brâu de gheață perimetral suprafeței Pămîntului. Autorul hărții propusă de tine a trecut Antarctica *înfășurată* pe glob, așezând celelalte continente în cea mai probabilă poziție a lor.

      Ștergere
  2. - Abia aștept "sancțiunile extrem de dure împotriva Chinei", anunțate de SUA! Abia aștept! Cum ar fi să murim toți de foame, după ce "aplicăm cele mai dure sancțiuni" Rusiei și Chinei? Suntem geniali! Și abia aștept să dispară toți idioții care se dau experți în geopolitică! Abia aștept! Da' mai repede, că m-am plictisit!
    - Da, da toti arunca cu telefoanele de pereti ca sa boicoteze China si cam 70% din obiecte, ca ori au piese din China ori sunt facute direct in China, ori ambele.
     Nu-i nimic! Ne-ntoarcem la săpat pământu' cu mânuțele-astea doo, cultivăm găini cu oo, așteptăm, că poate ploo... iar la oraș, vor păpa șobolani, dacă-i vor prinde!
    - Fara sobolani si lilieci ca iar pornim o pandemie.
    - Too late! N-o să mai intereseze pe nimeni de nicio pandemie, dacă ajungem să vânăm șobolani
    - O sa ard carticica rosie a lui Mao in semn de protest ,nu mai mananc orez si dau foc si chilotiilor pe care ii port voi purta AZP-uri ca in armata !
     Aia cu sancțiuni dure Chinei e demențială. Mai bine ne rupem buletinele și ne facem haiduci.
    - Io mi-am luat doo desuuri, de-acu 3 ani, pt că mă pregăteam de haiducie.
    - Io am gasit fragmentul de film "Edge of tomorrow" cu "trupe ruse si chineze prin Europa..."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi ca au si Extraterestri in spate, chinezii.

      Ștergere
  3. Dolarul este supraevaluat cu 20% în puterea de cumpărare. Doar as intreba cand incepe recunoasterea?
    Orice ar face americanii, rusii si chinezii trebuie sa existe istoric vorbind un moment de recunoastere.
    Cand?
    A tot umfla bula financiara ca griul e alb si negru e gri pana unde merge? pana in acel moment de recunoastere!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. King Dollar on Shaky Ground
      https://rumble.com/vxgzx1-king-dollar-on-shaky-ground.html

      Ștergere
  4. Breton Woods III, iar la această întâlnire tot ce vor spera americanii va fi ca nu cumva viitoarea monedă ancoră să nu fie yuanul. Despre dolar

    Prin petroyuan, China poate contesta în mod eficient sistemul de petrodolar existent de evaluare a petrolului.

    Un „petrodolar” este definit ca fiind orice dolar american care este câștigat din vânzarea petrolului.

    Datând de la începuturile sale la începutul anilor 1970, petrodolarul a existat ca structură primară a comerțului mondial cu petrol.
    În plus, țările OPEC sunt implicate în „reciclarea” petrodolarilor în sistemul financiar mondial prin achiziționarea de instrumente de datorie de la băncile comerciale americane și europene.
    Fiind cel mai mare importator mondial de țiței, China este deosebit de vulnerabilă la sistemul petrodolar. Importurile sunt exprimate în dolari, ceea ce înseamnă că tranzacțiile sunt datorate evaluărilor CNY/USD în curs. Atunci când China importă dintr-o sursă lider, cum ar fi Arabia Saudită, Angola, Rusia sau Oman, USD joacă un rol dominant atât în ​​puterea de cumpărare, cât și în convertibilitate.

    A putea desfășura afaceri exclusiv în CNY, fără a fi nevoie mai întâi de a trece la USD, este o alternativă atractivă nu numai pentru China, ci și pentru mulți exportatori de top. Țările care se confruntă cu sancțiuni, partenerii comerciali regionali sau companiile străine de producție pot găsi petroyuanul util în limitarea expunerii la risc la USD.

    RăspundețiȘtergere
  5. Un colos nu moare fara sa se zvarcoleasca. Criza pare ca ii da lovitura fatala. Tocmai de aceea SUA au nevoie disperata de razboi. Iar rezultatul final va fi o lume sfaramata si epuizata in care nimeni nu va mai avea putere sa lupte cu ceilalti (asta spun toti despre www3). Vor fi atat de lihniti cu totii incat singura solutie va fi unirea in jurul Salvatorului. Asta inseamna Marea Resetare, 6uild 6ack 6etter sau ce mai vreti.

    Standardul pe care-l Pregateste OMS pt codul QR este pentru toti. De unde atata multipolaritate? Nu v-ati saturat de ea in ultimii 2 ani? Cine a miscat in front a disparut de pe fata pamantului. Tot ce se-ntampla acum sunt jocuri de glezne, crize instrumentalizate pentru a putea face schimbarile pe care le doresc.

    Razboiul va avea loc peste o scurta perioada (nu maine). Pana atunci ne vom "delecta" cu criza si nu vom uita ca suntem in ... pLandemie.

    Putem scapa de razboi? Nu cred. Nimeni nu-si permite configuratia multipolara a lumii care se intrezareste acum si despre care se vorbeste in articol. Totul merge spre globalizare. Procesul este ireversibil. Cei care se opun vor fi eliminati intr-un fel sau altul.

    Singura tara care s-ar putea gandi serios la suveranitate si autosuficienta este uriasa Rusie. Dar si ea are nevoie de spate. Circumstantial i-l va oferi China. Dar nu va fi pe termen lung.

    Structural China are nevoie de deschidere pentru ca altfel se sufoca. Prima economie a lumii este cel mai mare agent al globalizarii. Asa ca la un moment dat, nu peste mult timp, China o va da la pace cu restul lumii si vor sari cu totii sa sfasie Rusia care pacatuieste prin faptul ca nu vrea sa se dizolve in ciorba lor si are prea multe bunatati pe care le ravnesc cu totii.

    Sa speram totusi ca gaselnitele cu platile alternative si alte invarteli precum blocajele cauzate de criza care intarzie anumite proiecte vor mai tine lumea un pic pe loc iar cei care inteleg ce se-ntampla vor avea timp sa-si cultive gradina de zarzavat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. China si Rusia nu vor face niciodata razboi deoarece ele s-au razboit destul in istorie.

      Ștergere
    2. Respect mare pt claritatea avuta in acest comentariu !

      Ștergere
    3. Foarte buna analiza!
      Rusia va fi terminata/distrusa prin tradarea Chinei.
      Intr-o carte veche numita Gromolnic, este scris ca rasa galbena va conduce lumea.

      Ștergere
  6. Eu personal inca nu stiu ce s-a discutat/stabilit la intalnirea dintre Iohannis și K. Harris. Am observat ca vicepremierul Poloniei a declarat ieri ca ar trebui o forta de mentinere a pacii NATO in Ucraina, in timp ce Iohannis s-a intalnit cu presedintii Bulgariei si R. Moldova (culoar?).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simplu.
      - Sti ca daca atacam toti trebe sa vii si tu?
      - D...a.
      - Vreti as donati voi armele la Ucraina in loc de Polonia ?
      - N..u.
      - De ce nu?
      - Prima bomba sa nu cada la noi, mai bine Polonia.
      - Da, dar dupaia sarim toti sa va aparam.
      - Da inteleg dar pot face donatia in timp ce sunt plecat din tara?
      - Nu! trebuie sa fii aici!
      - Atunci Polonia.
      - Nu-i frumos sa ma refuzi da' o sa vina taica curand sa vedem cine trage paiul scurt. Intre timp vezi daca nu vor vecinii sa doneze ei.

      Ștergere
  7. Lu dans Zero Hedge:

    “Un jour après avoir rapporté que “le Royaume-Uni demande plus de pétrole aux Saoudiens alors même que M(ohammed) B(en) S(alman) invite Xi Jinping à Riyad pour renforcer les liens”, le Wall Street Journal publie un rapport retentissant, indiquant que “l’Arabie saoudite est en pourparlers actifs avec Pékin pour fixer le prix d’une partie de ses ventes de pétrole à la Chine en yuan”, “Une décision qui pourrait non seulement ébranler la domination du pétrodollar sur le marché mondial du pétrole (…) et marquer une nouvelle réorientation du premier exportateur mondial de brut vers l’Asie, mais aussi viser directement le cœur du système financier américain qui a profité du statut de réserve du dollar en imprimant autant de dollars que nécessaire pour financer les dépenses publiques au cours de la dernière décennie.

    Selon le rapport, les pourparlers avec la Chine sur les contrats pétroliers au prix du yuan sont interrompus depuis six ans mais se sont accélérés cette année, les Saoudiens étant de plus en plus mécontents des engagements de sécurité pris par les États-Unis depuis des décennies pour défendre le royaume.

    Les Saoudiens sont mécontents du manque de soutien des États-Unis à leur intervention dans la guerre civile au Yémen et de la tentative de l’administration Biden de conclure un accord avec l’Iran sur son programme nucléaire. Des responsables saoudiens ont déclaré avoir été choqués par le retrait précipité des États-Unis d’Afghanistan l’année dernière.

    La Chine achète plus de 25 % du pétrole que l’Arabie saoudite exporte et, si le prix était fixé en yuan, ces ventes renforceraient la position de la monnaie chinoise et l’amèneraient à devenir la monnaie de réserve mondiale du pétroyuan.

    Comme l’admet même le Wall Street Journal, , le passage à un système de (pétro)yuan “constituerait un changement profond pour l’Arabie saoudite, qui devrait fixer le prix d’une partie de ses exportations de brut (environ 6,2 millions de barils par jour) autrement qu’en dollars”, car la majorité des ventes mondiales de pétrole (environ 80 %) se font en dollars et les Saoudiens négocient le pétrole exclusivement en dollars depuis 1974, dans le cadre d’un accord avec l’administration Nixon qui comprenait des garanties de sécurité pour le royaume. Il semble que les Saoudiens ne se soucient plus beaucoup des “garanties de sécurité” des États-Unis et qu’ils fassent plutôt allégeance à la Chine“.

    RăspundețiȘtergere
  8. O alianță economică între China, Rusia, India și Țările Arabe, bazată pe schimburi reciproce, poate fi o variantă ce ar duce la crearea altui pol de putere pe planetă, atât economic, cât și militar. Dacă vom trăi, vom vedea..

    Dar altceva mă enervează acum. Văd în presa din România niște unii, diverși destui, care își dau cu părerea, că să vezi ce greu îi va fi Rusiei în urma sancțiunilor, interzicerii exporturilor și a excluderii din sistemul bancar internațional. O fi nu zic, și într-adevăr, de azi înainte, rusul de rând s-a șters pe bot cu privire la McDonald, Iphone, Coca-Cola, haine de la Gucci, ori delectare în Porn hub..
    Mai mult mă tem de reacția Rusiei vis'a'vis de faptul că i-au blocat rezervele naționale din băncile occidentale...aici nu pare a fi deloc fair, fiindcă sunt banii poporului rus. Iar 600 de miliarde, nu sunt de colo. Nu știu..
    Însă ponderea resurselor naturale ale Rusiei e uriașă, raportat la numărul populației, de 100 și ceva de milioane. Cu alte cuvinte, de bine, de rău, rusul își poate asigura votca și crăpelnița în propria gospodărie. La ei în ogradă au de toate...gaz, petrol, utilaje agricole, teren arabil, lemne, pește, etc. Rusul, indiferent de inflație și privațiuni economice, nu-și va da tot salariul pe factura la gaz, așa ca mine. Nu îi plâng eu pe ruși. Așa cum se spune, omul e cea mai adaptabillă făptură, la fel se vor adapta și ei când vor realiza că există viață și fără Mc burger ori coca cola. Iar în baza instinctului de conservare, eu susțin că și rușii țin la viață, așa cum le-o fi ea de acum înainte...deci se vor abține de la un duel cu nucleare. Cu alte cuvinte, mujicul o să mănânce mămăligă și o să-și șteargă focoasele de praf, însă va fi pace în lume. De asta mi se rupe mie inima, că n-or mai linge rușii coca cola și n-or mai sta pe Porn Hub..?!?
    Cât despre asigurarea ofertei de telefoane mobile, deja Xiaomi din China își freacă de bucurie la ce pleașcă le-a căzut pe cap..
    Mai rău de noi, vai de maica noastră, muncim să plătim factura la gaze și abia îți rămâne de un covrig. Și ne zic aștia, cică o să fie și mai rău...o Doamne!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La partea cu rusii care se adapteaza ai dreptate. Dar situatia nasoala e in Occident daca rusii nu le vor mai da materii prime. In cazul asta se blocheaza tot, tot, tot. Cu spunea-i rusii mai improvizeaza cat de cat dar vesticii vor avea economia blocata. Daca nu pui gaz in rezervor nu se invarte roata si nu mai poti face nimic. La fel daca nu ai ingrasaminte, grau, sroturi ca sa dai la animale, uraniu, metale rare si cate altele. Daca fabricile de neon din Mariopol si Odesa nu-si vor relua productia rapid fabricarea cip-urilor americane va lua o pauza de vreun an (cat sa bage in vaxxinuri au, stati fara grija). Tot blocajul asta din vest va duce la o criza nemaivazuta care va impune un razboi care sa rezolve problema lipsurilor (sa ia ce le trebuie de la cei care au - adica de la rusi). Toate actiunile occidentale in directia asta duc. E cu intentie.

      Ștergere
    2. stai ca nu ai toate datele
      rusii sunt somati in cateva zile sa isi plateasca datoriile internationale
      si Putin a zis ca va dau ruble
      si prostii aia se c*c* pe ei de frica ca habar nu au ce vor face cu atatea ruble care vor invada sistemul lor
      acum biden a zis sa dea o derogare in dolari dar iar nu e bine ca Putin scapa de toti doalrii falsi care ii are
      deci e incurcata rau faza pentru finatisti

      https://www.aljazeera.com/economy/2022/3/16/what-happens-if-russia-defaults-on-its-150bn-debt

      https://www.nytimes.com/2022/03/15/business/russia-debt-bonds-default.html

      Ștergere
    3. Pai cand vor vedea cat de idioti au fost ca si-au dat cu tesla undeva... europenii vor cauta razboi cu Rusia. E f simplu acum, trebuie doar sa ajuti Ucraina.
      De statele destramate ale americii nici nu mai zic.

      Asa cum s-a zis pe aici, Rusia o sa fie sfasiata ,jefuita si violata. Toate in acelasi timp.

      Ștergere
    4. @11:33
      "O alianță economică între China, Rusia, India și Țările Arabe, bazată pe schimburi reciproce, poate fi o variantă ce ar duce la crearea altui pol de putere pe planetă, atât economic, cât și militar. Dacă vom trăi, vom vedea.."

      In virtutea gindirii de tip vechi toti am dori acest lucru, insa viitorul va fi complet diferit.
      Vremea aliantelor intre regimurile de clanuri oligarhice avare a luat sfirsit, sau este in tranzitia scurta catre finalul lor.

      Cine nu pricepe acest lucru intradevar va avea de suferit si la nivel de tara si de individ.
      Cu cit ne ADAPTAM mai repede noii lumi, si gindirii rationale dictate de Ratiunea Creatorului cu atit mai repede vom scapa de suferinta.

      Ștergere
  9. Se pare ca pionul sua va fi sacrificat. In continuare se va miza pe pionul china. "apusul epocii petro-dolarului şi instaurarea brutală a multipolarismului" e o iluzie la fel cum a fost si Trump. NWO este unipolara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu exista lume unipolara cum nu exista culoarea roz

      Ștergere
  10. Cum spunea Conu' Iancu: ai puțintică răbdare stimabile.Toate structurile alea(CSTO,Șanhai,etc,etc) dezvoltate în ultimii 20 de ani, plus interoperatibilitatea cam pe toate palierele, nu au fist create pt nimic sau de florile mărului.Genul ăsta de evenimente/procese/transformări nu pot fi evaluate punctual sau prin prisma a 3 săptămîni/luni, acolo e mult mai mult decît vede ochiu'.
    Cel mai probabil asistăm la o schimbare de paradigmă, o balansare(invers decît cea anterioară dinaitea revoluției industriale) a "centrului" civilizațional pe direcție inversă.Putem greși în evaluare considerînd că în noile "constructe" se vor păstra aceleași modalități/tipuri de relaționare (care pe care sau care e jupîn) sau, e posibil să vedem în curînd genul de relaționare "fiecare face ce se pricepe, vine cu ce are, conlucrăm și dezvoltăm". Poate că, într-un tîrziu, unii au înțeles că, pt. că ne aflăm într-un sistem închis, într-o lume finită,e singura cale să ajungem undeva.
    Pericolul principal vine din " schisma" est-vest care pare că evoluează.Dacă falia asta se va adînci prea mult, vom vedea evrnimente greu de imaginat, sau, cum spun chinezii , vom trăi vremuri intersante.

    RăspundețiȘtergere
  11. "(...) sã-si plimbe pleata chealã-n vânt (...)" :))

    RăspundețiȘtergere
  12. Exista si ideea contrara: nu este vorba de multipolaritate ci de globalizare.

    Un interviu relevant cu Karel van Wolfren (author, journalist, professor, publisher and one of the most respected voices in the Netherlands on geopolitics. Last week I visited Karel for a wide ranging discussion on his views about events in the Ukraine and how they relate to the push for central control globally): https://home.solari.com/reset-in-ukraine-with-karel-van-wolferen/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. globalizare e un termen care inseamna hotie, jaf, furt
      suntem deja globalizati foarte mult din ce moment fac un click din ucraina si trimit curierul la Trump acasa cu un buchet de flori si felicitare
      acum e nevoie de deglobalizare

      Ștergere
    2. UAU, multumim boierule!
      Orice orice vine din partea analistei financiare Catherine Austin Fitts este mai mult decit binevenit!

      Ștergere
  13. De ce a fost transferata baza economica americana in China incepand cu 2003? De ce accepta clasa politica americana acest deznodamant? Nu putea Rusia sa rezolve toate problemele in 2014, fara nici un fel de sanctiuni? La prima vedere, urmatoarea intrebare pare sa nu aiba legatura cu nimic din subiectul discutat aici. De ce au fost lansate in ultimii 20 de ani nenumarate filme cu supereroi cu puteri paranormale formidabile (Marvel Avengers, X-Men, Iron Man, Superman, Transformers)? Adica aceste filme urmaresc sa pregateasca publicul, omenirea pentru aparitia chiar a unui astfel de personaj in momentul in care SUA va parea sa fie invinsa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cuvântul englez "Superheroes" este o marcă înregistrată de DC Comics și Marvel Comics. Deci prdus comercial pe care se face bani, nu este un produs religios bazat pe credinta, nu ne rugam la supereroi.
      aceste filme urmaresc sa pregateasca publicul, omenirea pentru aparitia chiar a unui astfel de personaj in momentul in care SUA va parea sa fie invinsa = definitia perfecta a ceea ce inseamna creier spalat de propaganda, ia intreaba prima data un copil daca crede ca Frozen e adevarat si vezi ce zice.

      Ștergere
    2. "De ce accepta clasa politica americana acest deznodamant?"

      Pe motiv de adoptare unanima a FORMATULUI IN SFERA RATIONALULUI al noii lumi si a noului fel de consum( ca o conditie de a fi politician sau a aspira sa fii) in care se va manifesta noua lume "vestica" CU SIGURANTA lipsita de comsumul bestial de ENERGIE. Inca nu se vede clar, suntem in tranzitie, insa "primii ghiocei" al acestui demers planetar, deja mijesc la orizont
      Alta iesire din lumea veche NU EXISTA!
      Ceea ce se observa ACUM la est de noi este INSTRUMENTUL de a ajunge la acestt deziderat( sau unul din instrumente)..vor mai fi si altele.

      "Nu putea Rusia sa rezolve toate problemele in 2014, fara nici un fel de sanctiuni?"

      Sub nici o forma! El trebuia sa mai astepte, 7 ani pina ii venea rindul pe CALENDARUL EVENIMENTELOR SUCCESIVE creat prin efort COLECTIV.

      Ștergere
    3. Mare dreptate are:
      “There is nothing more difficult to take in hand, more perilous to conduct, or more uncertain in its success, than to take the lead in the introduction of a new order of things.” ~ Niccolo Machiavelli

      De ce crezi ca TOTI IN COR repeta la nesfirsit:

      "We're ALL in THIS TOGETHER"!!!

      Ștergere
  14. PRINCIPALELE MOTIVAŢII care au determinat Atacul în Ucraina în formatul de OPERAŢIUNE MILITARĂ SPECIALĂ :

    1. Recunoaşterea internaţională a Statutului CRIMEEI recuperate/anexate (depinde din ce perspectivă se priveşte, rusească sau ucraineană), ca parte integrantă din teritoriul rusesc.
    2. Recuperarea TERITORIILOR considerate a fi ruseşti : recunoaşterea independenţei celor două regiuni estice, LUGANSK şi DONETSK, dar şi recunoaşterea dreptului acestora de a se (re)integra în Rusia (în acelaşi timp cu „eliberarea” completă a acestora de armata ucraineană şi de batalioanele naţionaliste ucrainiene).

    3. Prevenirea intrării în NATO a Ucrainei, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă, ratificată în mod solemn de către Puterea de la Kiev şi recunoscută oficial de către ţările NATO, în cadrul juridic al unui Tratat – aspect facilitat şi de o Intervenţie directă asupra POLITICII de la KIEV, prin înlăturarea începând cu Preşedintele considerat a fi de tip neo-nazist (precum Batalioanele naţionaliste expuse mai sus), până la Guvern şi Parlament, cu pregătirea terenului pentru noi alegeri ce ar aduce noi guvernanţi mai prietenoşi cu Rusia (sau cel puţin mai puţin „furioşi” pe vecinii şi rudele lor, ruşii).

    4. Neutralizarea până la eliminarea totală a BATALIOANELOR / REGIMENTELOR naţionaliste de tip neo-nazist (care pare-se că au provocat cele mai multe victime pe frontul Donetsk-Lugansk, cu peste 14.000 de civili ruşi ucişi în cei 8 ani de război, din 2014) – Batalionul/Regimentul AZOV, DONBASS şi altele.

    5. Eliminarea / Neutralizarea LABORATOARELE de ARME BIOLOGICE (şi, în mai mică măsură, CHIMICE), prezente pe întreg teritoriul ucrainean şi care ar putea pune în pericol însăşi existenţa biologică a populaţiei/etniei ruse.
    6. Problema NUCLEARĂ : prevenirea REÎNARMĂRII NUCLEARE a Ucrainei (se afirmă că Ucraina era la câteva luni distanţă de finalizarea producerii câtorva BOMBE ATOMICE), la care se adaugă, tot în acest domeniu, problemele de la REACTORUL NUCLEAR avariat de la Centrala Nucleară de la CERNOBÎL (despre care nu se vorbeşte deloc) cu o fisură apărută în „anvelopa” de beton (creată pentru acoperirea şi etanşeizarea reactorului avariat), fisură care se lărgeşte şi este pe punctul de a se ajunge la momentul când se vor scurge, iarăşi, radiaţii puternice în atmosferă.

    7. Războiul FINANCIAR-BANCAR şi a RESURSEI INFORMAŢIONALE : renunţarea „de nevoie” (de fapt, ca pretext convenabil pentru populaţia rusă) la utilizarea cardurilor bancare occidentale VISA & MASTERCARD pentru a activa Sistemul MIR-UNION PAY (pregătit de ani de zile) în acelaşi timp cu renunţarea la Sistemul occidental de tranzacţii financiare SWIFT şi activarea la un alt nivel a SPFS rus (Sistemul de Schimb al Mesajelor Financiare) prin integrarea sa deplină cu Sistemele CIPS şi IFSC, în colaborare cu China şi India, cu atac decisiv la supremaţia DOLARULUI ca „Moneda de Rezervă Globală” (inclusiv şi mai ales prin achiziţiile masive de AUR din ultimii ani) – la care se adaugă şi activarea INTERNETULUI RUSESC cu eliminarea treptată de pe teritoriul rus a InterNet-ului utilizat în întreaga lume, dar care este controlat de către Departamentul Informatic al Armatei SUA (mai precis, DARPA).

    8. RĂZBOIUL ECONOMIC cu Preluarea (RĂS-CUMPĂRAREA) de către statul rus, de pe bursele occidentale, a ACŢIUNILOR încă deţinute de către firmele occidentale la marile companii ruseşti („re-naţionalizare”), în primul rând a celor energetice (Gazprom, Rosneft, Lukoil ş.a.), după prăbuşirea (intenţionată) a valorii acţiunilor acestora, în acelaşi timp cu PRELUAREA, tot de către statul rus, a PARTICIPAŢIUNILOR deţinute de corporaţiile străine la firme mixte de pe teritoriul Rusiei care „au decis” (forţate) să părăsească Rusia („naţionalizare”).

    9. Re-poziţionarea Rusiei ca MARE PUTERE INTERNAŢIONALĂ (cel puţin la nivel MILITAR şi ECONOMIC), alături de SUA şi CHINA.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bun, domnul V-Tulburi, acum urmeaza sa faci te rog to lista a "beneficiilor" celeilalte parti, vestice din acest conflict....ca doar nu degeaba au tot virit batul in gard de 7 ani

      Ștergere
    2. Stand stramb si judecand drept, cele de mai sus suna cam asa:

      Ne facem tara praf, cu scopul final de a deveni o mare putere mondiala.

      Cum vine, oare, asta? De unde vor avea atat de multi bani incat sa creasca economic si militar in asa fel incat sa poata concura pe picior de egalitate cu blocul european, cu SUA si China?

      Si, in lipsa banilor (economia era oricum suferinda, acum dupa sanctiuni va fi si mai rau) si cu o populatie saraca/saracita (adica si lipsita de educatie, de spirit civic si patriotic si redusa la lupta pentru supravietuire), ce tara vreodata s-a ridicat la statutul de "mare putere" intr-un timp relativ scurt?

      Sau se va transforma oare Rusia intr-o dictatura militarista gen Coreea de Nord, care isi apara cu indarjire saracia cu bombele nucleare? Dar aia numai putere mondiala nu e.

      Pai daca-i pe asa, atunci pe rusi ii vor "hali" chinezii la micul dejun... Ei (chinezii) vor deveni cu adevarat putere mondiala, iar rusii vor fi un fel de instrument prin care China ii va mai speria din cand in cand pe europeni sau pe americani. Precum vecinul ala nasol care are un caine jigarit in curte, si cu care iti e frica sa te iei la harta de teama sa nu ii dea drumul jivinei... ca poate te musca.

      Una peste alta, dincolo de "wishful thinking", concluzia (pct 9) mentionata de colegul de mai sus e total ilogica.

      Ștergere
    3. @Fog of war: "Ne facem tara praf, cu scopul final de a deveni o mare putere mondiala."


      "Uniunea Sovietică a pierdut aproximativ 27 de milioane de oameni în timpul războiului, dintre care 8,7 milioane de militari și 19 milioane de civili morți. Cea mai mare parte din militarii morți au fost 5,7 milioane de etnici ruși, urmat de 1,3 milioane de etnici ucraineni. Un sfert din populația Uniunii Sovietice a fost rănită sau ucisă. Germania a suferit pierderea a 5,3 milioane de oameni" (https://ro.wikipedia.org/wiki/Al_Doilea_R%C4%83zboi_Mondial)

      "Carnea de tun" este cea mai buna arma in orice razboi. "Carnea de tun" e cea care decide ce si cum se castiga razboiul.

      Ștergere
    4. @Anonim din 17 martie

      Asta poate doar daca asa zisa "carne de tun" mai accepta sa fie "carne de tun"...

      Intre 1945 si 2022 au trecut 80 de ani. Mentalitatile, standardele si asteptarile s-au schimbat, sub impactul democratizarii accesului la informatie, pana si in satucele uitate de lume din taigaua siberiana. Iar in orasele mari - sa fim seriosi - ma indoiesc ca, in afara de varstnicii spalati pe creier de propaganda pro-kremlin (si care oricum nu au nimic de pierdut) si de o mana de ultra-nationalisti, masa de oameni "normali" isi doreste sa se lase sacrificata intr-un razboi din care nu castiga oricum decat niste smecheri...

      Ștergere
    5. @Fog of war: te contrazice pandemia. pandemia a aratat clar tuturor ca "carne de tun" exista din belsug si e gata de sacrificiu la ordin de stat. Ca romanii sunt anti-sistem si anti-vaccinisti si anti-anti-anti- la toate e ca au trait 45 de ani sub talpa comunista unde pentru un banc cu Ceausescu mancai puscaria si exista deja o gena de impotrivire la orice tine de stat, e in ADN. Si cu toate acestea cum spui tu au trecut 80 de ani. Dar in Romania tot au gasit 41% carne de tun de obedienti care fac orice zice actorasul care anunta deciziile guvernului. Asa ca teoria "carne de tun" este valabila. "Carnea de tun" este de 2 feluri: aia care asculta de ordin imediat fara resentimente, fara revolta si "carnea de tun" voluntara. Exact dupa 80 de ani "carnea de tun" voluntara a crescut exponential. Mai ales aia care joaca jocuri video si abia asteapta sa vada cum e relitatea.

      Ștergere
  15. Ucraina se clasează:

    Ø locul 1 în Europa în rezervele dovedite recuperabile de minereuri de uraniu;

    Ø locul 2 în Europa și locul 10 în lume în ceea ce privește rezervele de minereu de titan;

    Ø locul 2 în lume în ceea ce privește rezervele explorate de minereuri de mangan (2,3 miliarde de tone, sau 12% din rezervele mondiale);

    Ø a doua cea mai mare rezervă de minereu de fier din lume (30 de miliarde de tone);

    Ø locul 2 în Europa la rezervele de minereu de mercur;

    Ø Locul 3 în Europa (locul 13 în lume) la rezervele de gaze de șist (22 trilioane de metri cubi)

    Ø locul 4 în lume după valoarea totală a resurselor naturale;

    Ø Locul 7 în lume la rezervele de cărbune (33,9 miliarde de tone)

    Ø Ucraina este o țară agricolă importantă:

    Ø Locul 1 în Europa ca suprafață de teren arabil;

    Ø Locul 3 în lume după suprafața de sol negru (25% din volumul mondial);

    Ø Locul 1 în lume la exporturi de floarea soarelui și ulei de floarea soarelui;

    Ø locul 2 mondial la producția de orz și locul 4 la exporturile de orz;

    Ø al treilea cel mai mare producător și al patrulea cel mai mare exportator de porumb din lume;

    Ø al patrulea cel mai mare producător de cartofi din lume;

    Ø al 5-lea cel mai mare producător de secară din lume;

    Ø locul 5 în lume la producția de miere de albine (75.000 tone);

    Ø locul 8 în lume la exporturile de grâu;

    Ø locul 9 in lume la productia de ouă de găină;

    Ø Locul 16 în lume la exporturile de brânză.

    Ucraina poate satisface nevoile alimentare a 600 de milioane de oameni.

    Ucraina este o țară industrializată importantă:

    Ø Locul 1 în Europa la producția de amoniac;

    Ø Al 2-lea și al 4-lea sistem de conducte de gaze naturale din lume;

    Ø A 3-a ca mărime din Europa și al 8-a ca mărime din lume în ceea ce privește capacitatea instalată a centralelor nucleare;

    Ø Locul 3 în Europa și 11 în lume în ceea ce privește lungimea rețelei feroviare (21.700 km);

    Ø Locul 3 în lume (după SUA și Franța) la producția de locatoare și echipamente de localizare;

    Ø Al treilea cel mai mare exportator de fier din lume

    Ø al patrulea cel mai mare exportator de turbine pentru centrale nucleare din lume;

    Ø al patrulea cel mai mare producător mondial de lansatoare de rachete;

    Ø Locul 4 în lume la exporturile de argilă

    Ø Locul 4 în lume la exporturile de titan

    Ø locul 8 în lume la exporturile de minereuri și concentrate;

    Ø locul 9 în lume la exporturile de produse din industria apărării;

    Ø Al 10-lea cel mai mare producător de oțel din lume (32,4 milioane de tone).

    Azi Ucraina cea bogata a iesit din topuri cel putin cativa ani.
    Consecinte???
    E incredibil ce bogata era Ucraina, noi nu stiam si cate relatii comerciale avea cu toate continentele. Noi nu am avut nici o relatie cu ei pana la acest moment si ei erau de zece ori mai presus economic ca romanii, ca doar de pe ucrainieni ca sa-i duca in Germania le-au facut razboi, noua doar ne-au dat viza si am fugit singuri. Dupa topul acesta mie mi se pare ca a fost cea mai bogata tara din Europa. Si daca ai lovit Ucraina ai lovit nu doar Europa, ci si Africa, America latina si un pic din Asia. Daca ne lovea pe noi nu suferea nimeni decat Germania ca nu mai are sparaghelisti. Parerea mea de anonim este ca Europa e terminata si ca tot UE din ultimii 20 de ani statea pe bogatia Ucrainei. Consecintele sunt incalculabile dar le vom resimtii. De aia intreb: Consecinte??? Mie mi se par dezastroase. Cred ca cine a vrut sa distruga Europa a reusit. Astept blocaje industriale ca lipsesc materii prime si materiale sau daca nu lipsesc le cumperi de 5-10 ori mai scump cum e fierul deja la noi in Romania care nu mai gasesti cu 2lei/kg din Ucraina ca e 9lei/kg azi. Doar acest fapt implica costuri de 4 ori mai mari la constructii cu fier-beton. Daca aveti oferta de fier tot cu 2lei inca pe stoc lasati un mesaj.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Angelica, daca il gasesti inca la 9 lei/kg, ia-l draga mea fara sa clipesti deoarece cum se zice, treaba-i OABLA RAU, iar purceaua-i moarta-n cotet.

      CUMPARATI PLASTICE, HAINE, ABSOLUT TOTUL se va scumpi! Suntem inconjurati de produse din petrol! ...si nu pentru o luna doua ci gradual pina-n 2030

      Ștergere
  16. https://www.reuters.com/business/energy/exclusive-russias-surgut-allows-oil-sales-china-without-credit-guarantees-2022-03-11/

    RăspundețiȘtergere
  17. UCRAINA – PENTRU ROMÂNIA – ESTE UNIUNEA SOVIETICĂ CARE NE-A RĂPIT TERITORIILE

    RăspundețiȘtergere
  18. Vom trăi și vom vedea! Atîta teorie,de parcă noi am inventat apa calda și gaura din covrig!Ce este de făcut stimabililor, dacă ăștia vor război, război va fi,sau nu,dar că noi vom fi cimpul de bătaie între imperii ,exact ca acum 300 de ani! Așa că dragii mei viteji,fie cum o fi,noi o s-o încasăm de ne va mergea fulgii,ca întotdeauna,de altfel....

    RăspundețiȘtergere
  19. "arabii nu au dreptate. De o groază de vreme se bat cu nişte desculţi pe care refuză să-i lase în pace. În acest război Arbia Saudită a făcut atâtea atrocităţi încât niciun om normal nu mai e dispus să accepte. Culmea, în ciuda banilor serioşi pe care i-au băgat în conflict, în ciuda crizelor umanitare teribile, saudiţii nu-s capabili să învingă acolo"

    This chart Shows The Intelligence of the Indigenous Peoples by Country:
    Saudi Arabia = 85
    http://chartsbin.com/view/39457

    Apropo, diverse cercetari si studii facute de diverse organizatii si entitati din tarile vestice, demonstreaza ca persoanele care poseda un IQ egal sau mai mic de 85, din punct de vedere social, economic si intelectual, sunt considerate a fi retardate, motiv pentru care le este interzis de a fi angajate in institutiile de stat: administratie publica, politie, educatie, sanatate, etc fiind-ule interzisa inclusiv inrolarea in armata.

    RăspundețiȘtergere
  20. "Utilizatorilor români de Internet le este recomandat să NU găzduiască la un furnizor român, dacă vor un minimum de confidențialitate"
    https://apti.ro/furnizori-gazduire-calul-troian
    https://apti.ro/decriptarea-face-furnizorul-hacker-codul-comunicatiilor

    "Asistăm la o extindere a interceptărilor din Codul de procedura penală si a legii SRI, făcute pe șest, fară argumente și fără dorința de a le dezbate"
    https://apti.ro/senatul-adopta-din-nou-largirea-interceptarii

    "DNSC se laudă că nu blochează domeniile, dar uită să spună că le transmite furnizorilor de servicii Internet că ar trebui să o facă... Blocarea accesului la un site întreg prin ISP-iști este o încălcare a accesului la informație, parte a dreptului fundamental la libertatea de exprimare"
    https://apti.ro/dnsc-blocheaza-bloguri-de-carti

    RăspundețiȘtergere
  21. https://www.activenews.ro/stiri/Arestovici-consilier-al-presedintelui-Zelenski-profetea-inca-din-2019-un-razboi-Rusia-Ucraina-la-scara-larga.-Scenariul-e-socant-de-asemanator-cu-evolutiile-din-prezent.-VIDEO-173323

    RăspundețiȘtergere
  22. In poza ,....ultima masina stanga jos un Logan model 2013 . Ce inca mintile voastre obtuze nu inteleg,nici experimentatul Putin al muscalilor nu intelege, este ca pe tabla de sah sunt doua regine albe si una neagra....dar joaca sub acoperire de bishop !

    RăspundețiȘtergere
  23. The khazar show goes on!

    Se pare că cineva (Sam-bady) nu dorește în nici un caz pacea ci, mai degrabă, continuarea și escaladarea războiului.

    https://floareadoamnei.blogspot.com/2022/03/the-khazar-show-goes-on.html

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)