marți, 1 martie 2022

Puţină terminologie


E suspect că, deşi vorbim aceeaşi limbă, multe dintre cuvinte sunt folosite haotic, fără a se înţelege sensul lor real. De aceea azi o să fac o mică pauză pentru a explica anumiţi termeni pe care îi tot întâlniţi utilizaţi absolut aiurea. E necesar un astfel de demers pentru a putea înţelege cu adevărat ce se transmite din anumite părţi. Aşadar, start!

Antisemit. Ca să înţelegem termenul trebuie să ştim ce-i aia semit. Sau semiţi. E un pic de istorie biblică aici, pusă în valoare de istoricul neamţ August Ludwig von Schlözer pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Denumirea vine de la Sem(Shem), fiul cel mare al lui Noe. Urmaş direct al lui Sem este Abraham care este tatăl lui Iacov(sau Israel) şi Ismael. Cu alte cuvinte, evreii şi arabii sunt urmaşii lui Sem, adică sunt semiţi. Şi nu doar ei, ci şi etiopienii, maltezii, arameii, etc. 

Acum dacă ştim ce înseamnă semit, înţelegem limpede că antisemit nu însemnă doar anti-evreu - aşa cum se foloseşte în prezent termenul - ci anti orice neam semitic. Antisemiţi sunt anti-arabii, anti-sirienii, anti-etiopienii s.a.m.d. 

Fascism. Iată un alt termen folosit la modul aberant. Ce este fascismul? Este o ideologie pusă la punct în italia şi al cărei apogeu a fost atunci când Benito Mussolini l-a implementat în Italia. Deşi e considerată o doctrină „de extremă dreaptă”, trebuie specificat că originea sa stă în sindicatele italiene şi că Mussolini iniţial cochetase cu comunismul. Este importantă această descendenţă deoarece ea explică duşmănia extremă dintre cele două ideologii. Poate că sunteţi tentaţi să credeţi că, având acelaşi trunchi, cele două ideologii ar trebui să se înţeleagă. Sub nicio formă deoarece aici este vorba de prigonirea ereticului care, în toată istoria, a fost mai radicală decât prigonirea duşmanului. Ereticul e „fratele care te-a trădat” şi de aceea pedeapsa care i se dă e mai mare decât cea pe care i-o dai duşmanului. 

Ideologia fascistă este caracterizată de un puternic naţionalism şi o orientare către organizarea corporatistă a ţării.  De-aici vine ca şi concept organicismul. Naţiunea e considerată un organism viu, iar organizarea sa este planificată atent. Fiind un organism unitar, la nivel politic nu este acceptată opoziţia. De asemenea, concurenţa în economie este extrem de slabă, mergându-se mai mult pe planificare şi satisfacerea nevoilor în mod sustenabil. Ideologia fascistă susţine eugenismul, adică îmbunătăţirea genetică a naţiunii prin diverse mijloace. De asemenea, ca urmare a acestei operaţiuni, fasciştii vor să creeze „omul nou”. Atenţie la acest concept pe care l-aţi întâlnit inclusiv la comunişti, dar şi la jigodiile progresist-globaliste ale prezentului.

Şi-acum prima întrebare: sunt fasciştii antisemiţi? Răspunsul direct - şi surprinzător pentru mulţi - este nu obligatoriu! Fascismul nu este antisemit, ci naţionalist. Antisemitismul a apărut în fascismul italian ca urmare a presiunilor făcute de Hitler - despre care vorbim puţin mai jos. Un exemplu de regim fascist am avut în Spania lui Franco. Nu doar că nu a persecutat evreii, dar mulţi evrei au scăpat de persecuţii utilizând Spania. Aşadar, reţineţi vă rog că între fascism şi antisemitism nu se poate pune egalitatea.Nu înseamnă însă că fascismul nu poate aluneca spre antisemitism aşa cum a făcut-o. Doar că antisemitismul va deveni doar una din ţintele sale. 

Dacă veţi avea curiozitatea să studiaţi fascismul cu atenţie, veţi fi cuprinşi de o transpiraţie rece atunci când veţi observa că multe dintre conceptele sale radicale sunt acum puse în aplicare sub masca progresismului. Corporatocraţia actuală care se vrea impuă la nivel global este una de sorginte fascistă.

Nazism. Denumirea sa vine de la naţional-socialism(Nationalsozialismus în germană, prescurtat Nazi) şi este un import ideologic fascist făcut de Hitler pentru a-şi defini doctrina politică. Nazismul este caracterizat ca şi fascismul de un puternic naţionalism şi anticomunism, dar dezvoltă teoria eugenică la extrem rezultând rasismul cu antisemitismul ca principală aripă. 

Şi-acum întrebarea de bază: Este nazismul egal cu antisemitismul? Surprinzător, răspunsul este tot nu! Sau, mai bine spus, nu doar atât: nazismul este antisemit, dar naziştii nu urau doar neamurile semitice, ci şi restul neamurilor care nu aveau sânge arian. Aşadar, mai mult decât antisemitism, nazismul a avut ca şi caracteristică principală rasismul dus la extrem. 

Iată de ce pare surprinzătoare utilizarea noţiunii de nazist în conflictul actual din Ucraina. Putin a pus condiţia denazificării Ucrainei şi imediat propagandiştii de doi bani s-au aruncat să spună că Ucraina nu are cum să fie acuzată de nazism deoarece atât preşedintele cât şi premierul sunt evrei. Zău? O asemenea replică denotă unei crase necunoaşteri a istoriei. Naziştii lui Hitler împărţeau oamenii în trei categorii: rasa ariană şi cei cu sânge arian erau oameni, slavii erau consideraţi sub-oameni, iar popoarele semite ne-oameni. Ucrainienii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial - nazificaţi aproape complet - au făcut cele mai mari atrocităţi împotriva ruşilor. Desigur, nici evreii n-au scăpat, dar elementele fanatice naziste de ucrainieni au avut ca principală ţintă ruşii. Cum de altfel, naziştii ucrainieni actuali au ca principală ţintă tot ruşii(genocidul programatic de-acolo fiind trecut sub tăcere de Occident). Occidentul tace suspect atunci când se arată că pe-acolo svastica - mai mult sau mai puţin stilizată - este utilizată în armată, fiind recunoscută oficial. Faptul că nu mai sunt evreii ţinta, nu înseamnă că ideologia e mai puţin păcătoasă. De asemenea, organizarea statului ucrainian actual este una de sorginte fascist-nazistă, jocurile fiind făcute de marile corporaţii ale oligarhilor de acolo care au instituit o corupţie generalizată, sub protecţia SUA. 

Aşadar, în spaţiul rusesc veţi auzi frecvent termenul de nazist, pornind de la conotaţia sa anti-rusă. De aceea, dacă mâine mongolia ar ataca Rusia şi s-ar apuca să omoare ruşi, aceasta ar fi acuzată de nazism, cu toate că pentru mulţi ar părea exagerată. 

Sper că v-am clarificat elementele de bază astfel încât, cel puţin să sesizaţi utilizările exagerate şi false ale acestor termeni. 

39 de comentarii:

  1. „Stai treaz” - Stay Woke și Wake.
    Woke ( / ˈ w oʊ k / WOHK ) este un adjectiv englezesc care înseamnă „ alerta la prejudecățile rasiale și discriminarea ” care provine din engleza vernaculară afro-americană (AAVE). Începând cu anii 2010, a ajuns să cuprindă o conștientizare mai largă a inegalităților sociale , cum ar fi sexismul , și a fost, de asemenea, folosită ca prescurtare pentruideile de stânga care implică politicile identitare și justiția socială , cum ar fi noțiunea de privilegiu al albilor și reparații istorice pentru sclavia afro-americanilor.

    Expresia „ stai trezit ” a apărut în AAVE în anii 1930, în unele contexte referindu-se la o conștientizare a problemelor sociale și politice care îi afectează pe afro-americani .
    Fraza a fost rostită într-o înregistrare de Lead Belly și mai târziu de Erykah Badu .
    După împușcarea lui Michael Brown în Ferguson, Missouri, în 2014, expresia a fost popularizată de activiștii Black Lives Matter (BLM) care căutau să sensibilizeze cu privire la împușcăturile de poliție asupra afro-americanilor. După ce a fost folosit pe Black Twitter , termenul trezit a devenit meme pe internet și a fost din ce în ce mai folosit de albi, adesea pentru a-și semnala sprijinul pentru BLM, pe care unii comentatori l-au criticat drept însuşire culturală . Asociat în principal cu generația milenială , termenul s-a răspândit la nivel internațional și a fost adăugat la Oxford English Dictionary în 2017.

    Termenii woke capitalism, capitalism trezit și woke-washing, spălarea trezită au apărut pentru a descrie companiile care semnalează sprijinul pentru cauze progresiste ca un substitut pentru o reformă autentică. Până în 2020, părți ale centrului politic și ale aripii drepte din mai multe țări occidentale foloseau termenul de trezire , adesea într-un mod ironic, ca o insultă pentru diferite mișcări și ideologii progresiste sau de stânga percepute ca fiind prea zeloase, performative sau nesincere. La rândul lor, unii comentatori au ajuns să-l considere un termen ofensator cu asocieri negative pentru cei care promovează idei politice care implică identitate și rasă.

    Printre conservatorii americani , trezirea a ajuns să fie folosită în primul rând ca o insultă. [46] [1] [4] În acest sens peiorativ , woke înseamnă „urmând o ideologie intolerantă și moralizatoare”. [19] Jurnalistul britanic Steven Poole comentează că termenul este folosit pentru a bate joc de „liberalismul excesiv”. [47] Romano spune că în dreapta americană, „ „s-a trezit” – la fel ca vărul său „a anulat ” – indică „ corectitudinea politică ” a mers prost”.
    Până în 2021, woke a devenit folosit aproape exclusiv ca peiorativ, cele mai proeminente utilizări ale cuvântului având loc într-un context denigrator.

    Oamenii de știință cultural Akane Kanai și Rosalind Gill descriu „capitalismul trezit” ca fiind tendința de „intensificare dramatică” de a include grupurile marginalizate din punct de vedere istoric (în prezent, în principal în ceea ce privește rasa, genul și religia) ca mascote în reclame cu un mesaj de împuternicire pentru a semnala valorile progresiste. Pe de o parte, Kanai și Gill susțin că acest lucru creează o idee individualizată și depolitizată a justiției sociale, reducând-o la o creștere a încrederii în sine; pe de altă parte, vizibilitatea omniprezentă în publicitate poate, de asemenea, amplifica o reacție împotriva egalității tocmai a acestor minorități. Aceștia ar deveni mascote nu numai ale companiilor care le folosesc, ci și ale neoliberalului necontestatsistem economic cu ordinea sa social nedreaptă în sine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca un dush cu apa rece a fost aceasta postare ,va rog sa postați mai des

    RăspundețiȘtergere
  3. Progresismul transnațional
    Progresivismul transnațional este un concept inventat de colegul de la Institutul Hudson , John Fonte, despre o mișcare care urmărește să ia puterea politică supremă de la parlamente și organe legislative responsabile în fața electoratului național din statele suverane și să o atribuie instanțelor, birocrațiilor, ONG-urilor și diverselor organisme transnaționale care răspund numai față de ele însele sau față de alte organisme transnaționale.

    Termenul este folosit în principal de Fonte și de alți membri ai unui grup de suveranisti americani, care s-au reunit în urma conferinței American Enterprise Institute din 2000. John Bolton a organizat conferința, intitulată „Trends in Global Governance: Do They Threaten American Sovereignty”, pentru a dezvălui modul în care suveranitatea americană risca să fie subminată de „globaliști” – în special în mediul academic și în organizațiile neguvernamentale internaționale umanitare și de mediu (ONG-uri).

    Fontes a spus că forțele progresismului transnațional concurează împotriva democrației liberale tradiționale centrate pe națiune în stil occidental și a amenințat „drepturile individuale, reprezentarea democratică, conducerea majorității și cetățenia națională” care constituie democrația.

    Citând numeroase ONG-uri care solicitau drepturi pentru minorități, Fonte a avertizat că aceste organizații internaționale – frustrate de incapacitatea lor de a pune în aplicare politici privind drepturile civile prin procesele normale ale democrației liberale în statele naționale – au apelat la instituțiile globale pentru a continua agendele lor.
    El a spus că aceste grupuri aparent disparate, cum ar fi Uniunea Europeană și Națiunile Unite și numeroase organizații neguvernamentale — împărtășeau o ideologie comună pe care a definit-o în acest eseu.
    El a avertizat împotriva unei cetățenii globale postnaționale care pune în față preocupările grupurilor identitare cu drepturile indivizilor.

    Descrierea lui Fonte din 2002 a progresismului transnațional a fost inclusă ca o secțiune a unui raport comandat din 2020 de către istoricul din Regatul Unit, Tammy Lynn Nemeth – „Raportul Nemeth” intitulat "A New Global Paradigm: Understanding the Transnational Progressive Movement, the Energy Transition and the Great Transformation Strangling Alberta's Petroleum Industry". Nemeth a fost îngrijorat de rolul mișcării transnaționale progresiste în presupusa campanie energetică anti-Alberta care vizează nisipurile petroliere Athabasca din provincia canadiană Alberta .
    În raportul său, Nemeth, care și-a absolvit masteratul în Alberta și doctoratul la Universitatea din Columbia Britanică, a descris iterația din 2020 a conceptului lui Fonte din 2002.
    Ea a spus că raportul ei „actual” dezvăluie „natura, motivațiile, obiectivele și strategiile Mișcării Progresiste Transnaționale de a forța sau de a produce o criză energetică.
    Nemeth a avertizat că a existat un „ atac internațional cuprinzător asupra industriei energetice din Alberta și Canada” de către grupuri care promovează „diverse Green New Deal în întreaga lume”.
    Folosind „media și tineretul”, aceste entități fac o „schimbare culturală”—o nouă paradigmă globală”—cunoscută și sub denumirea de „Marea tranziție”, „Marea transformare” și „Global Phase Shift”.
    Acest lucru, Nemeth avertizează că Mișcarea Progresistă Transnațională va „transforma în mod fundamental sistemul economic capitalist industrial occidental” și „modul nostru modern de viață”.
    Potrivit lui Nemeth, această „mișcare progresistă... detestă Alberta și industria hidrocarburilor” și „savurează ideea dispariției lor”.
    Nemeth critică modul în care guvernul federal canadian, mediul academic, ONG-urile – și fundațiile care le finanțează – folosesc „rațiunea schimbărilor climatice” pentru a alimenta această „nouă paradigmă globală”.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai uitat sa mentionezi ca in Ucraina si anume in Dnepropetrovsc este amplasata la moment cea mai mare sinagoga Minora din lume, nu stiu cum la voi dar n-am auzit ca in Israel sa fie construit cel mai mare hram ortodox din lume. Iudeii din Habad este o secta ultra-fascista care s-au instaurat in Ucraina si anume ei isi impinzesc caracatita parazitara de creare a statului New-Israel in Ucraina, ei conduc atit cu presedintele American si tot ei conduc cu evreii-iudei din Rusia. Aceasta secta ultra-fascista considera ca fiecare Habadnic din secta lor trebuie sa aiba cite 2800 de robi, si doar ei sint alesii domnului care se inchina ei adica Satana. Dan Diaconu te rog sa te informezi referitor la secta asta Habad-Liubavici care din cite inteleg si in Romania si-a extins caracatita.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum e normal să fie acolo cea mai mare sinagogă Habad din lume, doar de-acolo a început mişcarea. Mă rog, în Bielorusia, dar tot în zonă e...

      Ștergere
    2. Ucraina au steagul național in culorile globaliștilor

      Ștergere
  5. Foarte bune sublinierile din articol dar impresia mea este ca jocurile sunt facute de cativa iar publicului, informat sau nu, ii este rezervat doar rolul de victima.
    Fortarea asta de manipulare a opiniei publice mi se pare mai degraba cinica atat timp cat oricum ei fac ce vor. O trezire la nivel de mase este putin probabila iar oprirea nebuniei are sanse infime. Dar asta nu este un motiv de renuntare ci, din contra, de intarire pentru ca numai asa mai poate fi pastrata speranta si flacara normalitatii nu se stinge de tot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă tot uit la tot ce apare despre Ucraina și am o nelămurire. Au început să apară mărturii despre vameșii ucraineni care lasă cu mare dificultate populația să treaca frontiera. Nu sirienii, indienii și afganii, ci ucrainenii. Se vorbește despre șpăgi de 2-3000 de euro.

      Ștergere
    2. 11:18
      Oportunitatile sa faci bani in momente de genul asta nu est elimitat numai pentru bagabelele oligarhice ci si pentru smecherasii marunti.
      Tocmai ca acum nu-i de plecat di Ucraina ci DE FACUT BANI, ca de luat astia ti-i iau NU CU DOUA CI CU NOUA miini!

      Vamesii aia cu ce sa-si plateasca gazele si curentul la ratele de acum? Din salariu?

      Ștergere
  6. Mă așteptam totuși să faci distincția dintre evreii semiți (cafenii la culoarea pielii)și mozaicii khazari askenarzi care nu sunt semiți.Koestler in cartea"Al 13-lea trib"explica foarte bine acest lucru.Hitler a avut în armată lui peste 150.000 de evrei.Cel mai bun prieten al lui era evreu.Mai am 100 pagini și termin Main Kampf.Nicaieri nu apare acea clasificare a ta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Semiții și mozaicii cazari sunt veri din frați. Sem și Iafet erau frați biologici, aveau aceeași mamă și același tată, pe Noe.

      Ștergere
  7. Daca am retinut corect, in URSS romanii - istoric vorbind - erau numiti ocupanti fascisti, mai ales in zonele locuite de romani, inclusiv Ucraina (nord si sud).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crezi ca colhoznicii mai aveau timp sa-i deosebeasca pe unii de altii? Trupele reprezentau o adunatura de natii din toata Europa care s-a napustit peste rusi.

      Ștergere
    2. Ai retinut corect. Romania a fost cel mai mare "partener strategic" al hitleristilor pe Frontul de Est.

      Ștergere
  8. Marea decuplare - După decenii de integrare, care au dus la listarea a zeci de firme rusești la Bursa de Valori din Londra și firmele City să cheltuiască miliarde de lire sterline pe acțiuni rusești, firmele britanice se străduiesc să se decupleze de omologii lor din Moscova.

    Țările din întreaga lume sunt introducerea unui pachet fără precedent de sancțiuni împotriva Rusiei care au lovit până acum banca centrală a țării, companiile aeriene, firmele energetice și marii creditori comerciali, inclusiv VTB și Bank Rossiya.

    Deciziile costisitoare ale BP și Shell de a părăsi o țară în care au petrecut ani de zile cultivând și în care au investit miliarde de lire sterline reflectă o ruptură fără precedent a legăturilor economice – una care va avea ramificații uriașe pentru industria energetică globală. În mod similar, trebuie luate decizii neplăcute în afaceri, de la băncile City și firmele de avocatură până la giganții de bunuri de larg consum.

    Marea decuplare transatlantică - Europa nu se mai poate baza în întregime pe alții, cu tri­mi­te­re directă la Statele Unite, ci trebuie să-și ia destinul în propriile mâini. E inte­re­san­tă și o altă frază în care spune că, sigur, trebuie să avem în continuare relații ami­cale cu Statele Unite, cu Regatul Unit și chiar cu Rusia. A pune aproape pe același plan relațiile cu America și Marea Britanie și cele cu Rusia e deja un mesaj simbolic în sine care ridică multiple semne de în­tre­bare privind viitorul parteneriatului trans­atlantic.
    The New York Times: să-i facă pe europeni să-și asu­me, în cadrul NATO, o mai mare parte din efortul financiar și să protejeze com­paniile americane de ceea ce el consideră a fi „prac­tici comerciale incorecte“. În ciuda eforturilor unor membri din administrație, în principal ale generalilor Mattis și McMaster, de a da asigurări că nimic fun­da­mental nu s-a schimbat în relația transatlantică, e lim­pede că pentru Trump în general alianțele nu au nici o dimensiune strategică, sunt mai degrabă „costisitoare“. Ceea ce e în deplin con­sens cu maniera simplistă, tranzacțională, de mogul imobiliar (la Bruxelles i-a spus premierului belgian că are o părere proas­tă despre UE din cauza reglementărilor eu­ropene care i-au întârziat construcția unui teren de golf în Irlanda), în care el pri­vește ansamblul relațiilor inter­na­țio­nale. Cu prilejul vizitei Angelei Merkel la Washington, el îi mărturisea acesteia că nu știa ce înseamnă nici TTIP, nici G-20. În Foreign Policy, Mark Kennedy crede că „Trump abordează jocul poziționărilor strategice globale ca un novice printre experți“, în confruntarea cu o Rusie care vede lumea ca o tablă de șah și China care o vede ca una de Go, acționând mai subtil prin învăluiri, răbdătoare, erodând treptat influența Americii.
    Retorica agresivă a lui Trump va da amploare curentelor din Europa care doresc decuplarea de America, ceea ce, în mod inevitabil, va duce cu ne­ce­sitate la un nou aranjament de securitate pe continent, agreat cu Rusia. E probabil vestea bună pe care Viktor Orbán, abia revenit de la reuniunea NATO, i-a dat-o lui Vladimir Putin în timpul conversației lor telefonice de vineri.

    RăspundețiȘtergere
  9. A-ti cunoscut un uncrainian sau mai multi?
    Ce este cel mai innteresant ca daca aduni mai multi oameni din nații diferite primii care se incaeră sunt Ucrainienii. Iată că s-au încăierat, primi din Europa la care visează că aparțin. Concluzia trageti-o voi. Ce se va petrece incontinoare? Ce va lăsa Dumnezeu să se petreacă. Karma este implacabilă doar să înțelegi asta. Toată istoria cunoscută, necunoscută, ascunsă, stearsă intenâionat și măsluită poate fi filtrată prin prisma acestui puct de vedere ce nu ține seama de cei care nu i-au ăn considerație acumulăările karmice individuale, de grup sau ale unui popor. schimbând paradicma ecuația s-ar putea să aibă un alt rezultat decat cel așteptat. dragii mei fiți atenți și la amănunte ca nu cumva să se răstoarne carul plin cu manipulări mici, mari sau ordinare.

    RăspundețiȘtergere
  10. National Socialistii nu erau anti semiti. Hitler avea relatii foarte bune cu arabii, pe care ii aprecia in mod deosebit. In SS luptau voluntari din toate rasele: de la nepalezi pana la negrii africani. Cat despre "genocidul" ucrainienilor fata de rusi....e exact invers, rusii au facut o purificare etnica in Donbas. Donbasul este o zona controlata de rusi inca din 2015...despre ce genocid al ucrainienilor fata de rusi vorbim aici?..

    RăspundețiȘtergere
  11. Astept si un articol explicativ despre socialism (Lenin, Stalin, Mao, Castro, Ceausescu, etc), comunism (Marx,"visul de aur"al socialistilor), globalism (neomarxism).

    RăspundețiȘtergere
  12. De undeva trebuie sa incep....e tot mai clar ca in subsidiar e conflictul dintre Gog si Magog (lasati-ma sa fiu paranoic ). Si ca sa merg si mai departe cu paranoia puneti alaturat steagul NATO si SVASTICA , daca vedeti asemanari inseamna ca e de bine, daca nu eu raman tot paranoic!
    Batalionul AZOV ....exista ? Si daca da cine sunt si cu ce se ocupa ? Si cine ii finanteaza .....ca aici e cheia unei armate de mercenari !
    Stiti ca simboluri naziste se gassc si in lacasurile de cult de pe teritoriul Ucrainei adica in bisericil ortodoxe ? Stiti de existenta organizatiilor paramilitare din Ucraina ultranationaliste sunt vreo 3 daca nu ma insel Armata Insurgenta , C14 si inca una care cred ca a fost asimilata in Batalionul Azov !
    Acum sa luam Rusia ? De cine este condusa? Aici va las pe voi sa va exprimati si veti intelege de ce am folosit acele doua cuvinte de inceput !

    RăspundețiȘtergere
  13. Tocmai s-a publicat lista oamenilor in care puteti avea incredere, lista facuta de neo-sekuristi:

    https://www.facebook.com/cozminhoreagusa/posts/731833418202802

    “Paralelii” încep #Vânatoarea de vrăjitoare! N-o să aibă noroc … ✌️������
    O prietenă din presă mi-a trimis o listă de “prieteni ai lui Putin”, întocmită de către acoperiții Statului Paralel, agenții Factorului Extern. Devine limpede acțiunea de intimidare a celor cu expertiză, ce mai îndrăznesc să gândească și să se exprime obiectiv.
    Mă refer pe moment doar la cei din presă, jurnaliști și analiști aflați pe listă, pe care-i caracterizez în mod generic ca fiind “crema jurnalismului” din România, oameni de mare valoare profesională. Deci, de denigrat de către agenții paralelilor, aflați în slujba Factorului Extern! Vai de capul lor de complexați …
    O să revin odată cu extinderea operațiunii!
    “Proputiniștii din România. Ordine aleatorie, listă deschisă, se vor adăuga și alte nume în funcție de sugestii:
    1. Teodosie al Tomisului
    2. Adrian Severin
    3. Cozmin Gușă
    4. Dan Chitic
    5. Oana Lovin
    6. Iulian Capsali
    7. Bogdan Duca
    8. Diana Șoșoacă
    9. Dan Puric
    10. Olivia Steer
    11. Orlando Teodorovici
    12. Daniel Ghiță
    13. George Simion
    14. Marius Ghilezean
    15. Dana Budeanu
    16. Călin Georgescu
    17. Valer Dorneanu
    18. Sebi Ghiță
    19. Dan Andronic
    20. Alexandru Petria
    21. Liviu Pleșoianu
    22. Codruța Cerva
    23. Florin Bichir
    24. Cătălin Berenghi
    25. fam. Gelu Voican-Voiculescu ��
    26. Sorin Rosca Stanescu
    27. Iosefina Pascal
    28. Silviu Dancu
    29. Cătălin Ivan
    30. Ioan Talpeș
    31. Mircea Chelaru
    32. Ninel Peia
    33. Iulian Iancu
    34. Anca Alexandrescu
    35. Răzvan Dumitrescu
    36. H.D. Hartmann
    37. Mădălin Ionescu
    38. Adrian Năstase
    39. Iulian Urban
    40. Ilie Bădescu
    41. Radu Baltasiu
    42. Ovidiu Hurdezeu
    43. Ion Cristoiu
    44. Răzvan Savaliuc”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A început „vânătoarea de vrăjitoare”? La Buzău, un consilier USR a cerut retragerea titlului de cetățean de onoare pentru Dan Puric. La Constanța, USR cere anularea unui spectacol al actorului. Motivul? Presupuse simpatii pro-ruse ale artistului
      https://r3media.ro/a-inceput-vanatoarea-de-vrajitoare-la-buzau-un-consilier-usr-a-cerut-retragerea-titlului-de-cetatean-de-onoare-pentru-dan-puric-la-constanta-usr-cere-anularea-unui-spectacol-al-a/

      Ștergere
  14. Chestia cu increderea e cam exagerata. De fapt, destui dintre ei sunt lipsiti de orice credibilitate. Da, sa asculti si altceva decat Putin cel rau contra occidentului civilizat nu e lucru putin (adica lipsit de importanta).

    RăspundețiȘtergere
  15. Domnule Diaconu, va rog explicati intr-un articol viitor si urmatorii termeni:

    - nationalism
    - sovinism
    - xenofobie
    - suveranitate
    - autarhie
    - globalism

    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  16. 1. "Cu alte cuvinte, evreii şi arabii sunt urmaşii lui Sem, adică sunt semiţi."

    100% FALS!
    Lasa "istoria biblica" si revino la ISTORIA REALA prin care sa demonstrezi, daca poti, ca "personaje biblice" ca Moise si Noe au existat in realitate. Ai sa fi tare dezamagit de rezultat.
    In afara de acest lucru, stii ce e ala plagiat?
    Ai auzit de persoana lui Utnapishtim pana acum?
    Pune mana si citeste "Epopeea lui Ghilgamesh" ca sa vezi de unde a fost furata povestea existentei lui Noe si "Potopul lui Noe".
    https://www.icr.org/article/noah-flood-gilgamesh/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce înseamnă, de fapt, “antisemitism” Potrivit tradiţiei iudaice, dar şi celei arabe, Avraam este considerat “părinte” ale grupului de popoare semitice ce au populat, în fază iniţială, Orientul Mijlociu, de unde s-au răspândit, ulterior, şi în alte zone, precum nordul Africii. Termenul semit a fost folosit pentru prima oară în 1781 de istoricul german August Ludwig von Schlözer, care s-a inspirat din genealogia popoarelor stabilită de tradiţia biblică. Mai exact, termenul de “semitic” provine de la Sem, fiul biblicului Noe şi tată al lui Avraam. Acesta din urmă este considerat “părinte” ale evreilor, prin fiul său Israel (sau Iacob), dar şi “părinte” al arabilor, prin alt fiu al său, numit Ismael. Astfel, pe linia tradiţiei, evreii şi arabii de astăzi sunt, de fapt, veri din punct de vedere genetic.Aşadar nu poţi fi antisemit decât dacă eşti şi antiarab, nu doar antievreu… De asemenea, privind lucrurile din punct de vedere lingvistic, avem de-a face cu o o familie a limbilor semitice, din care fac parte, printre altele, ebraica, araba, etiopiana şi malteza. Prin urmare şi dacă ne

      raportăm la situaţie din punct de vedere lingvistic, rezultă tot că evreii şi arabii de azi sunt strâns înrudiţi. Aşadar nu poţi fi antisemit decât dacă eşti şi antiarab, un doar antievreu…Sau, şi mai hilar, cum pot fi arabii, per ansamblu, catalogaţi drept antisemiţi, când ei înşişi sunt…SEMIŢI! O concluzie de bun-simţ, care se poate trage în mod logic, este că termenul “antisemit” descrie persoană ce manifestă o atitudine ostilă nu doar faţă de evrei, dar şi faţă de arabi. În realitate, însă, caracteristica, aşa cum am precizat şi mai sus, a fost promovată în cazul celor ce manifestă intoleranţă doar faţă de evrei, aşadar s-a promovat o idee falsa. Pedepsirea atitudinilor “antisemite”, o măsură menită să plaseze toate popoarele lumii în inferioritate faţă de evrei Probabil că nu există popor pe lumea aceasta care, în urma unor experienţe acumulate în trecutul său, să nu aibă şi astăzi ranchiuni şi şicane mai mici sau mai mari cu vreun alt popor, mai ales în cazul vecinilor. Noi, românii, de pildă, ne mai ciondănim cu ungurii pe diverse considerente istorice sau teritoriale, grecii au o relaţie încordată şi acum cu turcii şi cu cei din FYROM şi lista poate continua cu nenumărate exemple asemănătoare. Însă, cu toate acestea, în România nu eşti pedepsit cu amendă sau închisoare dacă ţipi ceva împotriva ungurilor în gura mare pe stradă. La fel, nu sunt pedepsiţi nici ungurii ce manifestă împotriva României chiar pe teritoriul ei. Nu rişti amendă sau puşcărie nici măcar daca strigi “Jos Băsescu” sau numele cui ar fi preşedinte la acel moment. În schimb, dacă te pune dracu să zici ceva împotriva evreilor, nu neapărat vreun îndemn la crimă, violenţe sau alte lucruri de genul acesta, ci pur şi simplu dacă îţi expui public opiniile negative privind acest popor, ei, atunci, o rişti rău de tot. Le fel, de pildă, dacă îţi manifeşti simpatia faţă de cauza şi situaţia palestinienilor, eşti ştampilat drept “antisemit” şi rişti să fi pedepsit. Aberant, cred eu, în contextul în care palestinienii sunt şi ei, la rândul lor SEMITICI!!! Ar însemna să fi şi împotriva lor pentru a fi un antisemit, ar însemna să fi atât împotriva evreilor, cât şi a tuturor arabilor. În mod concret, legea te obligă să-i iubeşti pe evrei, iar dacă ai vreo problemă cu ei, să taci. În acest mod, alături de alte multe metode, mai ascunse sau mai făţişe, poporul evreu este poziţionat cu drepturi superioare celorlalte popoare, lucru anormal, aberant, nejustificat şi care trebuie respins.”
      https://zdocs.ro/doc/istoria-secreta-a-evreilor-evreii-0pz2oq89jepo

      Ștergere
    2. @ Anonim 1 martie 2022, 23:18
      Asa cum este mentionat in comentariul anterior, oamenii inteligenti care inteleg pe ce lume traiesc, nu dau doi bani pe elucubratiile religioase ridicate la rang de "adevar biblic".
      https://www.youtube.com/watch?v=rTun_efpUx0

      In alta ordine de idei...
      https://www.youtube.com/watch?v=1oqJH1KXlPs
      https://www.youtube.com/watch?v=6eJPk810QVw

      Ștergere
  17. 2. "Deşi e considerată o doctrină „de extremă dreaptă”, trebuie specificat că originea sa stă în sindicatele italiene şi că Mussolini iniţial cochetase cu comunismul... Ideologia fascistă este caracterizată de un puternic naţionalism... la nivel politic nu este acceptată opoziţia... concurenţa în economie este extrem de slabă, mergându-se mai mult pe planificare şi satisfacerea nevoilor în mod sustenabil."

    Fascismul lui Musolini este versiunea italiana a national socialismului lui Hitler. Chiar daca exista mici diferente intre ele, ambele sunt 100% de stanga.
    Comunismul pur a fost implementat doar in Rusia de evreii kibutzari: Lenin, Trotzki & regimul bolsevic. Dupa venirea lui Stalin la putere, asistam la versiunea ruseasca de national socialism.

    "Fascismul nu este antisemit, ci naţionalist"

    Nu nationalist, ci SOCIAL nationalist.
    Capitalismul italian fiind "planificat" era doar de forma. Cam la fel cum erau "mandatarii" din perioada comunista din Romania: proprietari de afaceri, dar care faceau ce le spunea statul ca altfel dadeau de Dracu' si jumuliti de 80-90% din profituri.

    "Un exemplu de regim fascist am avut în Spania lui Franco."

    Vrei sa spui versiunea spaniola de national socialism.

    RăspundețiȘtergere
  18. 3. "Ideologia fascistă susţine eugenismul, adică îmbunătăţirea genetică a naţiunii prin diverse mijloace."

    Identic cu ideologia fabian-socialista din UK sau national-socialista din Germania.
    https://www.youtube.com/watch?v=t3lBdyFvPps
    https://keynesatharvard.org/


    "Dacă veţi avea curiozitatea să studiaţi fascismul cu atenţie, veţi fi cuprinşi de o transpiraţie rece atunci când veţi observa că multe dintre conceptele sale radicale sunt acum puse în aplicare sub masca progresismului."

    Pentru ca fascismul este nimic altceva decat NATIONAL SOCIALISM adica o versiune nationalista de marxism pe cand prograsimul marxist este derivat din globalismul neo-liberal/marxist care la randul lui este derivat din internationalismul comunist al lui Marx si Engels.

    "Corporatocraţia actuală care se vrea impuă la nivel global este una de sorginte fascistă."

    MARXIST SOCIALISTA nu fascista.
    Ti-a scapat din vedere faptul ca "democratii" americani vorbesc deschis despre NATIONALIZAREA CORPORATIILOR pe cand in Europa si inclusiv in Romania se tot bate toba cu "ANTREPRENORIATUL SOCIAL".

    https://startarium.ro/articol/antreprenoriatul-social-overview
    https://startarium.ro/articol/webinar-antreprenoriat-social
    https://startarium.ro/articol/zoltan-bereczki-antreprenoriat-social

    https://startarium.ro/cauta/antreprenoriat+social
    https://www.google.com/search?q=antreprenoriatul+social

    Si ca sa nu uit... dementii de la Davos, impreuna cu dementul Thomas Piketty, vorbesc deschis despre "STAKEHOLDER CAPITALISM". Ghici ce e ala?
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_Piketty
    https://www.google.com/search?q=Stakeholder+Capitalism

    https://books.google.ro/books/about/Stakeholder_Capitalism.html?id=QdYPEAAAQBAJ

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. despre recentele deliruri marxiste ale dementului Piketty:
      https://inss.ndu.edu/Media/News/Article/2870082/responding-to-china-the-case-for-global-justice-and-democratic-socialism/

      http://piketty.pse.ens.fr/files/Piketty2022NDU.pdf

      Ștergere
  19. 4. "Aşadar, mai mult decât antisemitism, nazismul a avut ca şi caracteristică principală rasismul dus la extrem."

    Nu rasa era problema ci IQ-ul!
    This chart Shows The Intelligence of the Indigenous Peoples by Country:
    http://chartsbin.com/view/39457

    https://www.youtube.com/watch?v=yNUK2crjmlY

    https://lesacreduprintemps19.files.wordpress.com/2012/11/lynn-race-differences-in-intelligence.pdf

    RăspundețiȘtergere
  20. 5. "Ucrainienii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial - nazificaţi aproape complet - au făcut cele mai mari atrocităţi împotriva ruşilor"
    Ucrainienii aia nu prea erau ucrainieni, ci EVREI, exact cum erau bolsevicii in Rusia.

    "Desigur, nici evreii n-au scăpat"
    Nu au mai scapat cand la conducerea Rusiei a venit regimul lui Stalin care a avut ca scop principal debolsevizarea Rusiei.
    Multi oameni nu cunosc fraptul ca "revolutia" bolsevicilor si bolsevicii in frunte cu Lenin si Trozki erau EVREI sponsorizati de bancheri EVREI din SUA, sau ca cel mai mare criminal din istoria omenirii Enoh Gherșevici Ieguda este EVREU.
    https://en.wikipedia.org/wiki/Genrikh_Yagoda
    https://www.descopera.ro/istorie/16059615-evreii-lui-stalin-cazul-genrikh-yagoda-fondatorul-gulagurilor-zeci-de-milioane-de-oameni-au-murit-din-cauza-sistemului-creat-de-el

    https://magazin.anacronic.ro/produs/wall-street-si-revolutia-bolsevica-precomanda/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut,

      O carte interesanta din punct de vedere istoric, aveti nevoie de un stomac puternic.
      https://b-ok.global/book/13110180/2fa29c

      Ștergere
  21. Ca și Frica de Coronavirus, Frica de Război e pe cale să creeze o nouă categorie de îmbogățiți.
    Îmbogățiții din comisionul de cumpărare de armament.
    Îmbogățiții din afacerea numită Grija statului față de refugiați.
    Frica de pandemie a dispărut.
    I-a luat locul Frica de Război.
    Exploatată de șmecheri pentru a putea obține un ce profit.
    https://www.cristoiublog.ro/frica-de-coronavirus-a-disparut-i-a-luat-locul-frica-de-razboi/

    RAZBOI IN UCRAINA: KLAUS IOHANNIS, ANUNT DUPA SEDINTA CSAT – Presedintele: 2,5% din PIB

    Intrevare: Cat reprezinta 2,5%?

    Am vazut ca multe ONG-uri au fost chemate luni si marti la primarii sa se discute si sa se semneze conventii.

    Oportunitate :
    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ce-fel-de-ong-uri-finanteaza-primariile-880620

    Daca ai pierdut trenul in pandemie e timpul sa iti iei revansa, cu propriul ONG poti ajuta refugiatii. Nu uita sa semnezi conventie cu Primaria!

    RăspundețiȘtergere
  22. despre nazistii ukrainieni
    https://www.armstrongeconomics.com/world-news/war/the-other-side-in-ukraine/

    despre razboi
    https://www.armstrongeconomics.com/world-news/war/world-war-iii-beginning-stages-now/
    ? https://www.armstrongeconomics.com/world-news/war/update-on-world-war-iii-unfolding/
    https://www.armstrongeconomics.com/world-news/war/belarus-votes-to-change-constitution-deploy-nuclear-weapons/

    Putin’s speech, the bankers & western corruption
    https://www.armstrongeconomics.com/international-news/russia/the-real-backdrop-nobody-will-discuss/

    RăspundețiȘtergere
  23. Pentru cei care vor sa inteleaga mai mult ,căutați pe net date despre Stefan Bandera ,liderul miscarii fasciste din Ucraina,in anii 40 .Astazi acest personaj este declarat in tara vecina ,Erou national .Si nimeni nu protesteaza ,cu exceptia Federatiei Ruse .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stepan Bandera zici?Pai nu a fost arestat de nazisti ? Nu l-au omorat ! L-au eliberat undeva prin 1944 dar , a fost asasinat prin 1958 sau 1959, de rusi se presupune ! Da iar la noi Antonescu declarat criminal de razboi , iar CZC este de asemenea interzis ! Va intreb ce factiune a hotarat asasinarea lui Antonescu cu toti ai lui ?

      Ștergere
  24. Sa preiau tot de la Costin Stucan
    Să mai spună cineva că viața asta nu e bizară. Acum doi ani, în 23 ianuarie 2020, eroul planetar Zelenski declara că România a luat Ucrainei Bucovina de Nord. Azi, același Zelenski a mulțumit României pentru ajutorul din ultimele zile.
    Cu tot respectul pentru suferința Ucrainei, politicienii din întreaga lume sunt doar niște agitatori. Diferența dintre ei e că pe unii îi sfătuiesc niște băieți mai deștepți și mai cu ochi la treburile cool, vezi shootingul (foto) cu cască și combinezon kaki.
    E clar că nefericitul de Putin a adus lumea în pragul unui război mondial, dar pot spune toți ceilalți politicieni de pe planetă că ei sunt complet inocenți în povestea asta? Că ei au făcut tot posibilul în ultimii 30 de ani să destrame tensiunile dintre două lumi dintotdeauna despărțite de mentalități diferite?
    Nu vă faceți iluzii și nu vă ambalați după rândurile astea! De murit în războaiele lor inutile, tot noi, oamenii de rând, vom muri.
    #STOPWAR

    RăspundețiȘtergere
  25. Doar ca apropos, de urmarit unde au ajuns anumiti nazisti autentici din timpul WW2: Sef la NASA (von Braun), sef la comisia europeana (W. Hallstein), sef (de stat major ca echivalent la noi) al NATO (A. Heusinger), secretar general al natiunilor unite (K. WAldheim). Astia asa, mai importanti si din amintiri. Dar sunt mult mai multi care au ajuns in pozitii cheie in structura 'aliata'.

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Din păcate aceasta este singura metodă pe care am găsit-o pentru prevenirea spamului și descurajarea comentacilor de profesie.