Ulei

Am un tefeleu în proximitate. Ne tot intersectăm şi, din când în când, mai schimbăm câte-o vorbă. E genul acela de tefeleu simpatic(există şi categoria asta, credeţi-mă!), care, de cele mai multe ori, cade în tefeleală deoarece fuge după fentă. Simpatia îi vine de la faptul că atunci când se trezeşte din tefeleală se îngrozeşte de cât de rău a luat-o şi începe să înjure tot ce mişcă. 

Săptămâna trecută mă întâlnesc cu el într-o seară. Ne salutăm şi mai stăm să schimbăm două vorbe. Era cam supărat. Cică e nebunie cu uleiul şi el nu stă la coadă. De fapt, îmi spunea el, problema pe care o avea nu era că-i e frică de criză ci că, pur şi simplu, nu mai avea ulei. Am zâmbit şi i-am spus că i-a ieşit zâna bună în cale. 

- Îţi dau eu ulei, i-am spus şi zâmbetul i-a înflorit şugubăţ.

- Păi aveţi ulei? - m-a întrebat cumva încurcat. 

- Sigur că da. Hai la mine să-ţi dau.

Am intrat în casă şi l-am întrebat ce ulei vrea. 

- Ulei normal, nu mă interesează marca - mi-a spus el încurcat.

- Nu asta te-am întrebat. Vreau să ştiu dacă vrei ulei de floarea soarelui sau de măsline. 

A făcut ochii cât cepele. 

- Păi cum, aveţi de dat şi de măsline şi de floarea soarelui?

- Sigur că da. Las că-ţi dau şi de unul şi de celălalt.

I-am scos din beci un bidon de 5 litri de ulei de floarea soarelui şi un litru de măsline(deh, marfă mai rară!). Când m-a văzut cu ele i-au explodat ochii. Ştiam că aşa se va întâmpla, doar de-aia am decis să-i dau la bidon, nu la sticlă. 

- Păi nu, nu aşa de mult vreau! O sticlă mică e destul.

- Stai liniştit - i-am spus - am suficient. Numai cu ce am aici pot trăi lejer doi ani. Asta dacă mai decid să-mi fac din când în când şi câte-o baie în ulei. 

A zâmbit, a luat bidoanele încurcat, am mai schimbat câte-o vorbă, mi-a mulţumit şi-a şters-o. 

După vreo două zile ne-am întâlnit la fel de accidental. Era bucuros. A ţinut să-mi spună că oamenii sunt proşti, că au cumpărat mult ulei aiurea şi, uite, din nou se găseşte ulei. Dar a ţinut cu tot dinadinsul să ştie ce marcă e uleiul pe care-l folosesc deoarece n-a mai avut un ulei atât de bun şi „cu gust”. Însă, ca să pună cireaşa pe tort, a spus că pentru un asemenea ulei „ar face şi el stocaj”. Acum eu ştiu că-n media tefelistă ăia care-au dat fuga să cumpere ulei sunt „dujmani(sic!) ai poporului” şi că noţiunea de „stocaj” e folosită pentru a-i înfiera pe „medievali”. De aceea i-am răspuns zâmbind:

- Uleiul de floarea soarelui e marca Diaconu - îi spus. Diaconu Dan. Ăla de măsline i-aş putea spune tot marca Diaconu pentru că e un amestec de la doi producători greci de încredere. Gust au ambele şi asta pentru că-s presate la rece, fără alte procedee care le afectează nu doar gustul, dar şi nutrienţii pe care-i conţin.  În ceea ce priveşte stocajul, mă jigneşti. Eu nu stochez, eu mega-stochez. Spre exemplu, în ceea ce priveşte uleiul de folarea soarelui, în clipa în care vorbim cred că am aproape o tonă. 

A făcut ochii cât cepele. Cum adică? Cum vine asta? Fac mişto de el? Întrebările i se citeau pe faţă. De aceea am început să-i explic aşa, pe îndelete, cum e treaba cu hrana, cu pământul, cu recolta, cu animalele s.a.m.d. Pentru bietul de el, ca mândru membru al generaţiei „de pipetă”, chestiile pe care i le spuneam erau de legendă. 

Cum de ai atâta? Simplu, produci. E cel mai ieftin şi frumos mod de a trăi. Recunosc, pentru mine e un hobby şi, în acelaşi timp, o ambiţie  deoarece nu fac altceva decât să răscumpăr pământul care a fost confiscat familiei mele. În timp ce alţii şi-au pierdut banii şi viaţa în procese sterile, eu am luat de bun ceea ce mi-au dat hoţii după Revoluţie şi restul cumpăr cu bani din munca mea. Nu mă plâng pentru că n-am luat-o la modul tragic. Toată aventura asta e un hobby. Simţi pământul şi te simţi bincuvântat când vezi că-ţi dă roadele sale. Ai grijă de el şi el te răsplăteşte. 

- Iar cu stocajul, i-am continuat, nu-i absolut nimic în neregulă. Pământul îţi dă roadele sale o dată pe an, iar până la următoarea „alimentare” trebuie să faci ceea ce voi numiţi „stocaj”. Fie că e vorba de păstrarea roadelor astfel încât să nu se altereze, fie că e vorba de procesarea lor. Oamenii ăia care s-au înghesuit la ulei nu pot fi acuzaţi decât că s-au trezit târziu. Ceea ce face generaţia voastră nu e decât o externalizare a „stocajului” la furnizor. Astfel eşti la mâna furnizorului care-ţi vinde în aşa fel încât să ia zece piei de pe tine. Şi are dreptate să facă aşa deoarece, pentru confortul tău de a-ţi lua zece grame de ulei pe zi el trebuie să plătească angajaţi, clădiri, utilităţi s.a.m.d. 

Dădea din cap că înţelege situaţia, chiar dacă se bătea cap în cap cu ideologia cu care e infectat zi de zi. Dar tot a dat-o cotită în final:

- Totuşi, ce faceţi cu atâta ulei? - m-a întrebat el parcă nevenindu-i să creadă.

- Păi ce să fac, îl vând. De unde crezi că o să cumperi tu ulei după ce ţi se termină ăia 5 litri? - i-am răspuns eu zâmbind. 

A rămas cumva încurcat. Probabil se gândeşte şi acum cum naiba o să găsesc eu mii de d-ăia ca el pentru a le vinde tona de ulei. Care, între timp, s-a şi vândut singură.