Повесть о настоящем человеке

Lupta informaţională se înteţeşte. Să vedeţi ce poveste încurcată: se tot ventilează în ultima perioadă ştirea otrăvirii lui Abramovici. Cică ar fi orbit temporar, dar şi-a revenit, scăpând ca prin minune datorită faptului că otrava nu a fost suficient dozată. De aici încep speculaţiile. Unii spun că dozajul mic ar fi fost un avertisment, în timp ce alţii, din contră, sugerează că ruşii sunt atât de proşti încât nici să dozeze o otravă nu mai sunt capabili.

Chestiunea e de-a dreptul hazlie, iar comentariile absolut aberante deoarece Abramovici nu a fost otrăvit de nimeni. Nu există niciun raport toxicologic care să confirme asta, nu există nicio internare de-a sa în vreun spital şi, de asemenea, nu există nici măcar vreun medic de la care să se afle că Abramovici ar fi fost otrăvit. Nici el însuşi nu susţine asta(şi-o să vă daţi seama ceva mai jos de ce). Şi-atunci? Atunci ventilăm în continuare ştirea!

Care ştire a fost dată de oficina Bellingcat, o covergă anglo-olandeză de genul Rise Project de la noi. Cum funcţionează site-urile de acest gen? Se strâng câţiva fomişti care se-apucă, chipurile, să „investigheze independent”. În mod evident, pentru a face asta ai nevoie de bani. Bani pe care de unde poţi să-i produci? De la un client, care client îţi livrează şi ceva surse, iar treaba ta e să dai o formă credibilă şi să găseşti câţi mai ulţi proşti care s-o creadă. 

Mai ţineţi minte circul de la noi cu Rise Project şi Dragnea? Investigaţia de doi bani din Brazilia unde, culmea!, a fost târât şi DNA-ul care, cu deplasări şi alte rahaturi, a făcut praf fonduri căcălău,. Ce s-a ales din toată nebunia aceea? În afară de vacanţele petrecute de investigatori şi procurori, doar certitudinea că Dragnea a fost într-o excursie pe cont propriu în Brazilia. Chestie pe care oricum o ştia toată lumea. Dar cine-a plătit toată nebunia? În mod sigur, partea făcută praf de porcuroraşii DNA a fost achitată cu generozitate de către stat. Dar partea „investigatorilor”? Ei bine, aici nu ştiu, bănuiesc doar că mâna lungă a lui Soros a aruncat şi câteva mii de dolari pentru fomiştii săi din România. Sau poate că nu Soros, ci vreo entitate de pe-aici, însă, cu siguranţă că era o entitate conectată la „lumina întunericită” de peste Ocean. Nu afirm gratuit, dar hai să fim serioşi şi să înţelegem că nu s-a găsit încă jurnalistul pârlit care să suporte din buzunarul său o investigaţie internaţională şi asta dintr-un motiv simplu: nu are banii ăia!

Cam la fel stă treaba şi cu Bellingcat. În cazul de faţă, bănuiala mea şi a multora duce către buzunarul lui Abramovici. Omul are deja o grămadă de active confiscate, are multă bătaie de cap cu mutatul a ceea ce mai poate fi mutat astfel încât să nu-l ajungă autorităţile fomiste din Anglia şi, în plus, s-a obişnuit şi cu stilul de viaţă din high-life-ul englezesc. De-aceea i-a pompat bani lui Zelenskyi astfel încât acesta să-i roage public pe occidentali să uite că Abramovici e la origine rus. Mă rog, nu chiar rus, dar aici e altă poveste pe care v-o spun mai jos. O poveste de tot  râsul.

Abramovici e evreu din Rusia. Asta probabil deja o ştiţi. La fel cum ştiţi şi originea kazară a majorităţii evreilor din Rusia. E cât se poate de limpede chiar şi pentru un negânditor că dacă te-ai născut evreu în Rusia probabilitatea de peste 90% e să fii kazar. Ce sunt ceilalţi 10%? În mod sigur evrei de rit aşkenazi. De ce se întâmplă asta e simplu: aşa s-au aşezat oamenii ăia de-a lungul timpului. 

Din zona iberică - adică de la celălalt capăt al Continentului - provin evreii sevarzi. Ei au trăit fără probleme în Spania în perioada dominaţiei maure, însă după Reconquista - adică la sfârşitul secolului al XV-lea - au fost nevoiţi să părăsească Spania şi Portugalia pentru a nu fi hăcuiţi. Au emigrat pe unde au putut: în nordul Africii, în Orient, dar şi - masiv - în Imperiul Otoman. Nu se ştie din ce cauză, sultanul le-a cerut spaniolilor să-i lase pe evrei să se stabilească în Imperiul său. De-acolo au ajuns şi prin sudul României, statutul fiindu-le recunoscut de către Nicolae Mavrocordat. Ulterior, sefarzii au emigrat în Olanda, Anglia şi SUA. V-am făcut rezumatul istoriei sefarzilor pentru a le înţelege traseul şi faptul că ei de mişcat s-au mişcat pe unde li se dădea voie. În Imperiul Otoman au avut voie, însă în Rusia - aflată pe poziţii de duşmănie istorică - e limpede pentru toată lumea că nu prea aveau ce căuta.

Şi-aici vine surpriza. Din dorinţa de a-şi recunoaşte vina istorică de prigonire a evreilor, statul portughez oferă fără nicio problemă cetăţenia oricărui sefard care face dovada provenienţei sale. Iar provenienţa nu poate fi demonstrată altfel decât prin intermediul unui rabin care să certifice acest lucru. Şi uite-aşa rabinul din Porto, Daniel Litvak, s-a trezit cu o revelaţie conform căreia ... Roman Abramovici ar fi sefard şi deci numai bun de obţinut cetăţenie portugheză. Fapt care s-a şi întâmplat. Doar că întreaga trebuşoară n-avea cum să rămână neştiută, doar toată lumea îl cunoaşte pe excentricul oligarh. Astfel, originea sa „sefardă” a devenit o chestie de râsul curcilor, iar autorităţile portugheze s-au pus să investigheze socoteala. Între altele l-au reţinut pe preacinstitul rabin Daniel Litvak fix când se pregătea să plece în Israel, probabil ca să scape de „persecuţii”.

După cum limpede observaţi, Abramovici e disperat să-şi găsească un „rost” ceva mai sigur pentru averea sa care - să fim înţeleşi - nu-i nimic altceva decât un furt. Furt pe care tovarăşii de la Moscova îl au destul de bine documentat. Problema lui Abramovici este că se află între ciocan şi nicovală. Englezii, precum hultanii, au intuit că-i rost de înfruptat din averile furate şi aduse prosteşte în insulă. Ruşii ştiu că aceia sunt banii Maicii Rusia, bani de care, la o adică, s-ar fi putut folosi atâta timp cât stăpâni ai banilor erau oligarhii. Însă, dacă sunt confiscaţi de statul englez s-a ales praful. Oligarhii ştiu care-i situaţia şi că, în ochii proptelelor lor de la Moscova, se fac vinovaţi pentru prădarea averii care naiba ştie ce statut avea(poate că erau niscai FSB-şti care trebuiau să se înfrupte ceva mai târziu din banii ăia). Să pierzi banii altui rus nu-i lucru de joacă, mai ales dacă ăla are un statut mai acoperit. E dubios pentru că nu ştii dacă-s banii lui(prădaţi pe persoană fizică) sau bani albiţi ai serviciului şi cel care pretinde că-s ai lui e doar un acoperit(iar aici situaţia e complicată nasol de tot). 

Disperarea îl face pe Abramovici să joace pripit. Ventilarea ştirii cu otrăvirea sa a fost menită evitării blocării fondurilor sale. Doar că asta a inflamat Moscova care arată cu zece mâini la fake news-ul grosolan. Nu ştiu ce să spun, dar părerea mea, privindu-l pe Abramovici, este că avem în faţă un viitor erou. Iar asta e cea mai proastă veste pentru el deoarece e cea mai bună soluţie pentru toate părţile implicate.

P.S. Titlul nu se referă la opera ca atare, ci la speranţele de reabilitare ale lui Prokofiev. Speranţe care s-au dovedit deşarte. Aşa se întâmplă când eşti încolţit din toate părţile şi ajungi să trăieşti o tragedie care, pentru unii mai puţin conştienţi, devine înălțătoare şi inspiraţională.