sâmbătă, 12 martie 2022

Din nou despre laboratoarele biologice americane


După intervenţia Rusiei de la ONU cu privire la dosarul laboratoarelor biologice, treburile încep să prindă contur. V-am dat mai multe informaţii de-a lungul vremii, unele dintre ele venindu-mi din surse extrem de obscure, imposibil de verficat, dar pe care le-am prezentat deoarece aveau elemente care mă făceau să le integrez într-un puzzle care acum se vede din ce în ce mai clar. O să fac un scurt rezumat al informaţiilor pe care vi le-am prezentat de-a lungul vremii, după care fiecare poate trage concluzia pe care o doreşte.

Încă de la începutul circului COVID, prin mediile ştiinţifice a pătruns o informaţie care ar fi putut declanşa un scurt-circuit, anume că acest virus dă efecte secundare mai grave la doar 15% din populaţie. Era vorba de cei care au o anumită conformaţie genetică. Întreaga treabă s-ar putut rezolva prin declanşarea unor analize în masă pentru a-i identifica pe cei fragili în faţa virusului şi apoi pentru a-i proteja. Nu s-a făcut asta. Mai mult, s-a ascuns totul cu narativul „virusului ucigaş”. 

De fapt povestea e cât se poate de simplă: în realitate n-a fost o pandemie, ci primul atac biologic targetat genetic din istorie. Este o continuare logică a unei tehnologii existente din perioada ... sovietică. Dacă mai ţineţi minte, în 23 octombrie 2002 am avut incidentul de la Teatrul Dubrovka, atunci când un grup de terorişti ceceni au luat ostatici spectatorii şi personalul din teatru. Treaba a fost rezolvată profesionist, dar deosebit de radical. Prima dată s-a solicitat teroriştilor eliberarea străinilor din teatru deoarece aceştia „nu aveau nicio vină”, cerinţă aprobată de terorişti. Apoi li s-a solicitat eliberarea mai multor categorii de persoane, în principal copii. După toate aceste negocieri, ruşii au pompat în teatru un gaz care i-a adormit instantaneu pe toţi cei de-acolo, iar forţele de elită au putut să acţioneze, omorându-i pe ceceni. Ruşii nu au vrut să dea niciun detaliu despre gazul pe care l-au folosit, însă s-a aflat ceva mai târziu că era un gaz targetat genetic. Teoretic doar cecenii trebuiau să aibă reacţii grave. Într-adevăr, mulţi dintre cei prezenţi în teatru n-au avut probleme majore. Au existat şi cazuri grave, unele fatale, ceva mai târziu stabilindu-se că erau persoanele care aveau „sânge cecen” în istoricul genetic. 

Tehnologia sovietică a atacurilor chimice targetate genetic a fost preluată din mers de americani care au dus-o mai departe, studiind în laboratoarele lor de peste tot din lume dezvoltarea agenţilor biologici targetaţi genetic. Spre deoasebire de o bombă chimică, un agent biologc poate fi răspândit mult mai uşor. E suficient să trimiţi un infectat în tabăra adversă şi acesta îi va transforma în bombe pe cei cu care ia contact. E simplu de înţeles că o asemenea armă e infinit mai eficientă decât una chimică, murdară şi aflată a vedere. 

Laboratoarele biologice din Kazahstan şi Ucraina, recent capturate de către ruşi, au oferit Moscovei informaţii de primă mână, despre care ştiau doar din sursele lor de spionaj. Lansarea atacului la ONU are şi el miza sa, anume de a aduce justificări suplimentare pentru invazia rusă din Ucraina. Partea interesantă abia acum vine. În timp ce ruşii au prezentat cu calm întreg dosarul, punând la dispoziţie documente relevante, lătrăii SUA nu au făcut altceva decât să recurgă la veşnicele scheme propagandistice bazate pe inducerea de reacţii emoţionale. Ceea ce trebuie să reţinem este însă nivelul tehnologic la care s-a ajuns. Ruşii susţin că în laboratoarele din Ucraina se studiau agenţi patogeni targetaţi pe rasa slavă. Iar aici mi s-a aprins din nou beculeţul.

Dacă mai ţineţi minte, într-un articol oarecum recent, trecut v-am povestit despre planul depopulării ţărilor din Grupul de la Vişegrad. Informaţia o primisem dintr-o sursă destul de obscură. La momentul respectiv, sursa îmi spunea că atacul va fi instrumentat tot prin intermediul coronavirusului acesta care va suferi o „mutaţie”. Rămâne să vedem despre ce e vorba, mai ales în condiţiile în care marea masă a emigranţilor din Ucraina au luat calea ... Poloniei. Mă rog, într-o oarecare măsură este justificată ieşirea ucrainenilor prin Polonia, dar e totuşi o coincidenţă peste care nu pot trece. O operaţiune biologică targetată este mai simplu de instrumentat din punct de vedere genetic asupra polonezilor, cehilor şi slovacilor. Culmea, aceste populaţii împărtăşesc largi secvenţe genetice. Într-adevăr, ungurii sunt ceva mai distincţi prezentând similarităţi cu populaţia din zona iugoslavă. Cu toate acestea există o anumită intersecţie genetică a ungurilor cu cehii, astfel putându-se obţine un atac extrem de precis targetat.

Dacă există un asemenea plan, este extrem de probabil ca el să fi fost deja declanşat. Rămâne să vedem în scurt timp, probabil 2-3 luni, dacă se va întâmpla ceva prin acele zone. 

Indiferent însă de dezvoltările ulterioare, trebuie să observăm evoluţia retoricii. Iniţial americanii au spus că nu au asemenea laboratoare, după care au admis că există, dar fac cercetări civile. Apoi, după ce dezvăluirile ruşilor ameninţau din ce în ce mai mult, americanii au admis că acolo se făceau cercetări biologice, dar care defensive. E de râsul curcilor! Oare nu pute de la o poştă? Ce poate fi defensiv în dezvoltarea unor agenţi patogeni extrem de periculoşi. E totul cusut cu aţă albă şi de ieşit va ieşi la vedere. Important e să vedem cum se va petrece asta: documentat sau practic, adică pe oameni.

44 de comentarii:

  1. stiu ca e socant articolul, dar ... de la inceputul p(l)andemiei am urmarit zeci de clipuri cu ATI-uri din diferite țări (Europa și chiar SUA) și în nici un clip nu am văzut oamani de culoare. e aproape clar că virusul "covid19" a fost targhetat să macine populația albă

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu era corect politic sa omoare si negri :)

      Ștergere
    2. Te aberezi, maestro.

      https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/covid-data/investigations-discovery/hospitalization-death-by-race-ethnicity.html

      Rate ratios compared to White, Non-Hispanic persons:

      Black or African American, Non-Hispanic persons = x1.7 deaths

      American Indian or Alaska Native, Non-Hispanic persons = x 2.7 deaths

      Adica, in traducere pentru diversii analfabeti functional care bantuie pe aici, in SUA negrii au murit de covid intr-o proportie aproape dubla fata de albi, iar populatiile native de aproape 3 ori mai mult.

      "Macinarea populatiei albe" = un cosmar conspirationist emanat din creiere distruse si crezut de diversi nu mai zic cum, dar asemanatori utilizatorului "Unknown" :-)

      Ștergere
    3. Fog of War: Cred că s-a înţeles greşit ceea ce am spus. In ceea ce priveşte incidenta COVID ea apare la cei cu deficit de HLA-DRB1*04:01. În principiu, persoanele care n-au probleme cu boala au cam de trei ori mai multe ori gene HLA-DRB1*04:01 decât ceilalţi. Asta nu are legătură cu rasa. Aşa cum am mai spus, doar aprox. 15% din populaţia planetei e sensibilă la acest atac.

      Ștergere
    4. Domnul Dan, blocați-l vă rog, pe așa zisul Fog of War.Se vede că nu a înțeles nimic din articol. Să ia de la farmacia Catena, ceva pentru înțeles.

      Ștergere
    5. Da, domnul Dan, blocati-l, dom'le pe Fog of War, cum zice Anonimu' de mai sus.
      Dom'le, asta pare ca nu e e acord cu "conspiratia"! Neaparat sa-l blocam. Ca noua ne place doar cu conspiratii, nu asa sa vina cineva, un oarecare, sa ne contrazica!
      Mai ales daca are sens ce spune - se stie ca astia sunt cei mai periculosi, fiindca risca sa ne trezeasca din halucinatiile noastre, si chiar nu ne place...

      Glumesc.

      Pace, Anonimule. Am doar uneori opinii contrare, nu e nimic personal.

      Ștergere
  2. Sunt sute de laboratoare biologice americane in lume (peste 300) si totusi oamenii nu se revolta impotriva lor. Vor urma vremuri interesante. Clar.

    Transumanismul va fi tehnologic dar si genetic (doar pentru cei care vor mai ramane in urma "selectiei", evident).

    Iar de acele vremuri ne despart doar cativa ani. Acceptarea codului QR va fi inceputul sclaviei dupa care efectiv cei de la conducere vor putea face absolut orice fara ca populatia sa mai aiba puterea de a se opune.

    RăspundețiȘtergere
  3. Din pacate singura explicatie care sta in picioare in situatia de fata este cea a "conspirationistilor" care arata cu degetul spre cei care vor depopulare si globalizare sub unica lor comanda. Privite din perspectiva asta lucrurile au sens si toate luarile de pozitie sunt logice.

    Din orice alt punct de vedere judeci (lacomie, interese materiale, financiare sau strategice, orgoliu samd) ajungi intr-o fundatura la un moment dat. Singura varianta care ramane in picioare este cea a unui Imperiu al raului (pamantean si nepamantean) care vrea sa ne inghita pe toti.

    Lupta cu acest rau este ca cea a lui David cu Goliat dar efectiv nu exista alta solutie. Datoria morala a fiecaruia este de a i se opune. Dupa puteri, desigur. Cedarea in fata lui sau pactizarea cu el reprezinta de fapt caderea din conditia de om in cea de ... goim ca sa spunem lucrurilor pe nume.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ieri, pe toate posturile tv, manacatorii de rahat au spus ca e o inscenare a rusilor. Asa au primit orin, ce sa-i faci. Azi am auzit la un post de radio ca cica americanii au recunoscut ca exista aceste la boratoare. Cat de idiot sa fii oare, sa mai crezi in stiinta si specialisti cand ei au facut asemenea laboraroare, care, clar, au ca scop moartea?! Cancerul e inca mortal, in multe cazuri. Unde sunt laboratoarele care cerceteaza cancerele, bolile autoimune, degenerative, etc?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi tocmai tu ai dat răspunsul, mai sus. Ce interes ar avea "ei" să rezolve problemele de sănătate și viață lungă ale... goimilor?! Dimpotrivă.

      Ștergere
    2. Exista si aceasta informatie cum ca in 10 -20 de ani, speranta de viata ar putea fi de 125 de ani lejereanu.
      Sigur asta coasta, iar pentru ..ulime, zicerea lui Iosif Visarionovici Stalin ,, sursa tuturor relelor sunt oamenii,, deci...
      si mai e ceva dpdv economic omu nu mai e rentabil, cand s-a abolit sclavia avea rol de multiplicator economic, acum nu mai are, doar consuma din banii bogatilor, lumina, curent,scaune, amarate de parloare pentru fumat, servicii ce kct. Astea toate se inchid ,iar cu consumatorii trebuie facut ceva, nu se vede ?
      Asa e inainte de venirea lui Moshiach.

      Ștergere
  5. Noroc că românii sunt foarte corciți, o sorcovă genetică. Nu pot fi targhetați de nicio armă genetică.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect. Dacii,"goții-geții", sarmatii, gepizi, huni, avari, slavi, protobulgari, bizantini/greci, unguri finougrici, dar și pecenegii și, mai ales, cumanii... Plus, mai târziu, "colonizatorii" sași, secui, apoi șvabi,"ocupanți" turci, tătari, greci fanarioți, armeni, plus ruteni, lipoveni și, să nu uităm țiganii, actual, a doua minoritate din Ro. Despre evrei, au plecat toți în Palestina. Așa că, ai dreptate!

      Ștergere
    2. In stadiul de sclavie, economică, morala, religioasă, .....cum vreți, nici nu mai contează ce sorcova genetica e in studiu sau în pericol. Subjugarea este mai dură decât pe timpul fanarioților, austriecilor, comuniștilor așa că mergem înainte că așa era mai bine.

      Ștergere
  6. Ca vestul ii va ataca pe rusi cu boli tintite pe fenotipul slav sau cu mitraliere este doar un detaliu minor. In lumea de astazi in care consumul a ajuns la cote nemaivazute vestul ARE NEVOIE de materii prime. Fie ca astea se numesc grau, porumb, ulei sau petrol, gaze ori diferite minereuri printre care uraniu, litiu samd, lumea NU POATE FUNCTIONA NORMAL fara ele. Avandu-le, cum e cazul rusilor, te mai carpesti cumva si mergi mai departe (de asta isi si permite acum Putin sa le dea cu flit cu toate sanctiunile lor aberante). Dar daca-ti lipsesc pur si simplu n-ai incotro si TREBUIE sa le iei de la cel care le are.

    Asadar povestea razboiului dintre vest si Rusia este abia la inceput si o s-o simtim din ce in ce mai acut pe pielea noastra.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu m-as mira sa bage biolaboratoarele astea la inaintare pentru un eveniment de tipul steag fals ca sa porneasca razboiul ... Agresivitatea amerlocilor pe subiectul asta este extrema si au trecut deja la amenintari. Nu-mi miroase bine.

    As fi de acord si cu o interventie mai dura ca sa-l vad pe drogatul ala ca se preda odata si rusii se duc in treaba lor (parerea mea este ca nu vor sta sa faca curatenie; dupa ce vor termina cu nazistii si vor pune armata la pamant ii vor lasa pe ucraineni sa se delecteze cu banditii inarmati de occident si de iresponsabili). Numai atunci am putea rasufla usurati dar nu pentru multa vreme.

    RăspundețiȘtergere
  8. UAU! Aceats veste ar trebui sa-i nelinisteasca si pe romanii, pentru ca si romanii au in sange si in gena, lor elemente slave, si asta este clar in faptul ca numele neaose romanesti se termina cu sufixul "escu" care este doar "romanizare" nunelor slave care se termina cu cu sufixul de "ski"
    PRIN URMARE, a lua apararea fascistilor ucrainieni care ne invadeaza tara, ar putea se ne coste viata .... pe toti cei cu sange romanesc

    RăspundețiȘtergere
  9. Putin e vinovat, dar chiar nu inteleg ce urmareste Zelensky! Daca ar fi avut o sansa avea sens. Dar asa nu face decat sa prelungeasca tragedia, mai multi morti etc. Chiar nu il vad ca pe un conducator bun, din contra unul care isi sacrifica poporul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Neutru si pragmatic vorbind, individul isi duce poporul la macel si tara la ruina, dar prin prisma manualelor de istorie care deja se scriu, el va fi un "erou", un model de urmat pentru lupta impotriva "monstrului de la Rasarit". A fost ales cu peste 70% dintre sufragii, deci are suport popular, suport popular care este real si inca exista, drept dovada rezistenta populara din teren. Rusii sunt abia pe granite si "costurile" umame si materiale sunt deja mari. Scenariul "sirian" inmultit cu un coeficient 2,5 (popolatie/suprafata) pare repetabil.

      Ștergere
    2. "nu inteleg ce urmareste Zelensky" - sa-si salveze pielea, nu-i clar? Daca nu asculta la milimetru ordinele stapanilor lui a belit-o. Acum intelegi?

      Ștergere
    3. Am pretenții la tine, glumești?! Întreabă-l pe Unknown și o să-ți povestească tot, de-a fir a păr!

      Ștergere
  10. Nu m-ar mira ca americanii sa mute aceste laboratoare biologice, in RO, daca nu cumva au si pe-aici. Nu ar obiecta nimeni. Deseuri periculoase din alte tari colectam, as ca ar fi o mandrie pt clasa politica sa aprobe si asa ceva. Suntem groapa de gunoi a UE si a americanilor.

    RăspundețiȘtergere
  11. Se baga marfa, 16000 de cereri din orientul mijlociu sa mearga la lupta in UA zic rusii. Ce sa fie oare, sirieni si irakieni cred.
    Treaba asta cu miscarile populatiilor si asazisii refugiati este incurajata si promovata.
    Arahatu amestecat pute.

    RăspundețiȘtergere
  12. Horatiu Radulescu
    2 ore ·
    Gata: JohAnus a desfințat SIIJ, prin decret!
    Informații ”pe bune”, proaspete dacă doriți să le știți. Și separat câteva chestii ”conspiraționiste”.
    Între o preluare a comenzii de la Kabala și o ”pauză de lucru”, JohAnus - întâiul chelner al țării a semnat pe șestache decretul prin care a desfințat SIIJ (Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție)!!! Este vorba de Decretul 86/11.02 2022 care a fost deja publicat pe repede înainte, tot ieri, în Monitorul Oficial al României la nr. 0244/2022 ca
    ”Actul nr. 274 din 11 Martie 2022”. De asemenea decretul de desfințare a SIIJ promulgat de JohAnus, mai prevede modificări la Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, în ceea ce privește ”Principiile şi limitele aplicării legii procesuale penale”. Adică Hohanu pregătește terenul ca să nu mai fie tras la răspundere penală el și alții de teapa lui care au devalizat țara!
    Și că tot sunt la Monitorul Oficial, vă spun că ”s-a aprobat și publicat” următoarele: ”Remuneraţia membrilor consiliului de administraţie:membri neexecutivi - 5229 lei brut lunar,membru executiv, preşedinte consiliu de administraţie - 26570 lei brut lunar, director general adjunct - salariu - 24900 lei brut lunar, fiecare membru al consiliului de administraţie primeşte o indemnizaţie variabilă în cuantum de 9 indemnizaţii fixe lunare, funcţie de îndeplinirea indicatorilor de performanţă asumaţi”!!!
    Și tot o decizie politică pe șestache: Adrian-Ion Duță a fost numit în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al ”Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență”!
    Tot ieri s-a publicat modul de decontare oficială a cheltuielilor cu refugiații ucraineni, 50 de lei cazare și 20 de lei hrană pe zi pentru instituțiile de stat, iar pentru cele private în funcție de pile și para-ndărăt. De la fondul de rezervă a statului s-au scos 200 de milioane de lei!
    Acușica, așa ca niște ziceri de prin culise, ca niște bârfe ”conspiraționiste” vă spun că drona care s-a plimbat peste România și a căzut în Croația a testat doar vigilența și viteza de reacție a ”armiilor NATO înfrățite din țara noastră”, iar vizita Kabalei a fost un simplu prilej de preluare ("extragere") a lui Zelensky, pentru prețul pe care l-a plătit în perioada de președinție, către ”partenerul strategic american”; și ducerea sa în America! Așa ca-ntre neo-marxiști de rit nou, de genul unu sau doi, Bidoni-Macrouri- BorisJonsony-Zelenskyuri... Și o să vedeți că se vor înmulți dezvăluirile de tip ”laboratoare biologice”, ” făcătură despre bombardamentele de la maternitatea din Mariupol”, și alte alea de acest gen, tocmai pentru a justifica retragerea sprijinului american. Că doar vă aduceți aminte cu câtă grijă strategică a fost pregătit acest război: plecarea intempestivă a americanilor din Afganistan, cu tragediile aferente reale ale ”victimelor colaterale” – ca și în cazul Ukrainei. Se pregătește preluarea Taiwanului de către China?... Nu. Încă...
    Și ultimă știre ”conspirativă”: lui Arafat chiar i se pregătește ”achitarea notei de plată” și Israelul nu-l va găzdui...
    P.S. Teveurile sunt preocupate la greu cu refugiații, ca și ONG - urile...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru extragerea comediantului nu era nevoie de prezența fizică a kabalei..

      Ștergere
  13. Mulțumim tov. Putin... ne-a trecut de Pandemie, am realizat ca e profitabil mineritul.... ce urmează?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Putinnu este nici un tov. in sensul vechi, decit in cazul in care EI asa se striga unii pe altii in grupul lor Davosian.
      Totul este spectacol!

      La fel si faptul ca pretul carbunelui este de 10 ori mai mare NU inseamna ca va incuraja mineritul. Asa se gindea IN TRECUT!

      Ștergere
  14. Ziceti ca rusii au aratat la ONU documentele care ii incrimineaza pe americani. Ne puteti da un link sa vedem si noi documentele?

    RăspundețiȘtergere
  15. https://www.youtube.com/watch?v=QdmGkzx1bHI

    RăspundețiȘtergere
  16. Sa ii vad pe toti ahtiatii dupa razboi, ce vor face cand va fi si al noi de curand! Sper sa sufere in chinuri! Pana una alta, Rusii nu au amenintat nici o tara din Nato, de fiecare data au spus ca nu vor un conflict cu Nato, in timp ce Nato se implica activ, arme, resurse, bani, etc
    Rezultatul va fi o catastrofa mult mai mare, tari distruse. Daca acum e rau va fi de 100x mai rau. Si pentru ce? Ca americanii vor sa le-o traga rusilor cu orice pret!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Ca americanii vor sa le-o traga rusilor cu orice pret!" :)))

      O aberatie de nivel de gradinita!
      Supravietuirea Americii depinde de bunastarea Rusiei care-i furnizeaza IN TOTALITATE combustibilul centralelor nucl. adica ~20% din totalul generarii de energie din tara lor.( se afla usor de pe net)
      ..nu va mai dati in spectacol aiurea! Mai informati-va despre tratatul/comisia Gore-Chernomirdin
      https://www.armscontrol.org/act/1997-03/press-releases/gore-chernomyrdin-commission-expands-cooperative-measures

      Ștergere
  17. Am fost invatati sa credem ca Statele Unite reprezinta binele iar Rusia reprezinta fortele raului. De dapt cedem acum ca lucrurile stau exact invers.

    RăspundețiȘtergere
  18. Frumos scenariul! Poate incita anumite minți să-l și urmeze.
    Totuși, pe un fir logic, rămân câteva puncte în care scenariul suferă. De exemplu, dacă sunt atâtea probe compromițătoare la adresa SUA, acestea puteau fi distruse lejer, având în vedere de când se anticipează un atac al Rusiei asupra Ucrainei. În al doilea rând, de ce să le facă tocmai în zone atât de expuse, precum Kazahstan sau Ucraina, atât de apropiate de Rusia? Înțeleg premisa genetică, dar, în secolul acesta, al mobilității, nu cred că era o problemă atât de mare.
    Deci, toată teoria expusă se bazează pe premisa că americanii ar fi prea idioți, astfel încât să nu ia în calcul riscurile...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toate conspiratiile se bazeaza pe ceva imposibil: ei, oculta, vestul, americanii sunt atat de prosti si in acelasi timp atat de geniali si malefici lol

      Ștergere
  19. Mi-am amintit, citind articolul, de o știre de acum câțiva ani de pe site-ul rt punct com. Am căutat-o și am regăsit-o. Asta e (in traducerea mea):

    1 Nov, 2017 08:16
    Russian biological samples ‘collected for research’ – US Air Force

    Alegerea populației rusești pentru colectarea de material genetic nu a fost intenționată și este legată de cercetarea sistemului musculo-scheletic, a declarat purtătorul de cuvânt al US Air Education and Training Command (AETC).

    Sprâncene au fost ridicate pentru prima dată în luna iulie 2017, când AETC a lansat o licitație prin care urmărea să achiziționeze eșantioane de acid ribonucleic (ARN) și lichid sinovial de la ruși. Acesta a anunțat că toate eșantioanele (12 de ARN și 27 de lichid sinovial) "vor fi colectate din Rusia și trebuie să fie caucaziene". Forțele aeriene au precizat că nu vor lua în considerare eșantioane de țesut din Ucraina, din motive neexplicate.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al AETC, căpitanul Beau Downey, centrul de cercetare moleculară al grupului medical 59 conduce în prezent "studii locomotorii pentru a identifica diverși biomarkeri asociați cu traumatismele".

    Downey a declarat pentru RIA Novosti că studiul a necesitat două seturi de eșantioane - cu probe de boală și de martor pentru ARN și pentru membrană sinovială. Primul set a fost furnizat de o "companie cu sediul în SUA".

    Solicitarea [din partea centrului de cercetare] nu a specificat de unde ar trebui să provină eșantioanele, dar, pentru a continua studiul, erau necesare eșantioane similare. Deoarece furnizorul a livrat inițial eșantioane din Rusia, adecvate pentru grupul inițial de boli, grupul de control al eșantioanelor ar trebui să fie, de asemenea, de origine rusă", a declarat el. "Scopul este integritatea studiului, nu originea [eșantioanelor]".

    Președintele rus Vladimir Putin a declarat luni că material genetic rusesc este recoltat în toată țara. "Știți că material biologic este colectat de pe întreg teritoriul țării, de la diferite grupuri etnice și de la persoane care trăiesc în diferite regiuni geografice ale Federației Ruse? Întrebarea este - de ce se face acest lucru? Se face cu un scop și în mod profesionist. Suntem un fel de obiecte de mare interes", a declarat Putin în fața Consiliului pentru Drepturile Omului din Rusia, fără a preciza cine s-ar putea afla în spatele activităților care implică mostre biologice ale rușilor. "Lăsați-i să facă ceea ce vor, iar noi vom face ceea ce trebuie să facem", a spus el.

    RăspundețiȘtergere
  20. (continuare)

    Faptul că se caută în mod explicit eșantioane de țesuturi rusești i-a făcut pe unii să se întrebe dacă Pentagonul lucrează la o armă biologică care să îi vizeze pe ruși. "Nu spun că este vorba despre pregătirea unui război biologic împotriva Rusiei. Dar aceste scenarii sunt, fără îndoială, în lucru. Adică, să fie acolo în cazul în care apare brusc necesitatea", a scris pe Facebook Franz Klintsevici, prim-vicepreședinte al Comitetului pentru apărare și securitate al Consiliului Federației. "De asemenea, nu este un secret faptul că diferite grupuri etnice reacționează diferit la armele biologice. De aici și colectarea materialului biologic de la ruși care trăiesc în diferite locații geografice. În Occident, totul se face extrem de scrupulos și este verificat până la cel mai mic detaliu."

    Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat marți că serviciile speciale rusești sunt în posesia unor informații care indică faptul că anumite ONG-uri colectează material genetic de la populație. "Unii emisari, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri) și ai altor organisme desfășoară într-adevăr astfel de activități. Astfel de cazuri au fost înregistrate, iar serviciile de securitate, președintele, în mod natural, au aceste informații", a declarat el.

    Aceasta nu este prima încercare de a colecta mostre de material genetic rusesc de către agenții străine în Rusia, a declarat pentru RT Igor Nikulin, fost membru al comisiei ONU pentru arme biologice.

    "Astfel de încercări au fost făcute și în anii '90, când a existat un program privind genomul uman, apoi au existat diverse programe și în anii 2000... sub diferite pretexte, inclusiv cele mai nobile, dar, din anumite motive, toate acestea se întâmplă în interesul ministerului american al forțelor armate, iar acest lucru ridică suspiciuni", a declarat Nikulin.

    El a precizat că, de regulă, sunt căutate "eșantioane de europeni din grupul slavilor, mai ales ruși". "Se iau probe de sânge pentru analize, iar atunci când o organizație este străină nu se știe niciodată ce face cu rezultatele", a spus el.

    https://www.rt.com/news/408416-russians-biological-samples-research/

    RăspundețiȘtergere
  21. Cred că suntem în mulți cei ce am considerat așa zisa pandemie, declarată oral și fără nici o justificare științifică,un atac cu arme biologice,de către o entitate necunoscută, puțin individuabilă. Deci serviciile secrete,ale noastre și ale altor națiuni,sunt TOTAL incompetente ori sunt TOTAL în slujba unei entități necunoscute nouă. Având în vedere aspectul global al evenimentului, adică enormitatea resurselor implicate,a fost doar începutul. Nici vorbă de o întoarcere la normalitate. Poate la o nouă normalitate. La o nouă omenire. La o nouă existență. Cu vechiul mod de a gândi nu putem ști în prealabil cum gândesc EI. Poate doar cu o gândire laterală.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Referitor la serviciile secrete,varianta 2,zic eu.

      Ștergere
  22. Intrebari care nu au primit raspuns pana acum.

    1. Cum au aparut variantele exotice (B.1.1.7, P.1, B.1.351) la noi, in toate judetele, in martie 2021, fara istoric de calatorie? Cum a fost inlocuita varianta originala Wuhan, in doar doua saptamani, la nivel mondial, de tulpina D614G, in martie 2020?

    2. Cati medici stiu sau cunosc faptul ca in perioada 1915-1917 a existat o epidemie de "coronavirus" si ca numai dupa aceea omenirea s-a pomenit cu H. influenzae in 1918?

    3. A fost sau nu epidemie de gripa din 1918 de fapt o micobacterie si nu un virus?

    4. Cercetatorii chinezi si-au dat seama in 2003 ca SARS era de fapt o noua forma de Chlamydia pneumoniae. In aprilie 2020, Dr. Lawrence Broxmeyer a izolat M. avium in pacienti cu Covid-19. Cati medici cunosc aceste detalii?

    5. In vaccinurile cmRNA a fost substituit Uracil, 100%, cu Pseudouridina, un izomer la Uridinei. cmRNA = chemically modified RNA. Adica spike proteins rezultate sunt IZOMERICE si nu au nimic de a face cu spike proteins ale Sars-Cov-2. Desigur si ca anticorpii de legare vor si ei tot IZOMERICI. Stim ca acest antigen ramane in organism pana la 15 luni. Ce se va intampla cand acesti anticorpi izomerici vor fi activati? Stim si ca M. bovis si Sars-Cov-2 au genom comun, care include si proteine de soc termic.

    6. Ce agent patogen exista la Wuhan, in ianuarie 2020, astfel incat sa vedem acei oameni cu cadeau pe jos? Ne vom intalni din nou cu el? Este Omicron, care foloseste receptorul celular DPP4 la fel precum Mers-Cov, o varianta Mers-Cov-2? De ce pacientii cu Mers-Cov aveau si H. influenzae in acelasi timp?

    7. Cum a aparut gripa spaniola in 1918, in multe sate din Alaska, fara nici un fel de istoric de calatorie?

    8. In 1918, in decursul unei singure zile, M. influenzae devenea M. africanum (galloping tuberculosis). Cati medici romani isi inchipuie, macar, ca ne vom confrunta in curand cu o epidemie cel putin la fel de teribila precum cea din 1918?

    RăspundețiȘtergere
  23. Mah stii cum e la tine pe blog? Ca la televizoarele romanesti cu lampi de pe vremea lui ceasca. Citesc, citesc, apar idei, se leaga lucruri, apoi pufff se taie imaginea, fileaza o lampa, apar dungi pe ecran, la revedere program... Cum mah gaz targetat genetic pe ceceni? las-o drek de treaba; d-aia va baga lumea la capitolul consipirationism... ca va fileaza lampa frate... nici n-am mai putut sa citesc ce ai mia scris dupa...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atunci citiți pe google academic literatura științifică de specialitate.
      O sa aveți blackout...
      Suntem mulți, suntem proști. Depopularea este soluția găsită pentru supravietuirea si perfectionarea umanității.
      Vedeți și genele Yamamoto, pemiul Nobel 2012.

      Ștergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)