Fonduri de pensii nesustenabile

Dacă aplicăm actualele cote de piaţă numărului total de posibili participanţi la sistemul de pensii private ne rezultă că, după "marea redistribuire", vom avea cel puţin 8 fonduri care nu vor atrage numărul minim de 50 000 de "aderenţi". Aceasta nu se constituie momentan într-o problemă, dat fiind faptul că fondurile mai au la dispoziţie doi ani pentru a atinge numărul minim de clienţi. Numai că, după perioada de subscriere, fondurilor mici le va fi destul de greu să atragă alţi participanţi. Pe de o parte, numărul celor care vor fi obligaţi să-şi aleagă un fond de pensii va fi foarte mic(tineri nou angajaţi), iar, pe de altă parte, un procent extrem de mic de oameni care au semnat cu un fond vor fi dispuşi să plătească comisionul de 5% pentru a-şi transfera banii de la un fond la altul.

Presupunând că toate fondurile de pensii ar atinge "cifra magică" de participanţi, am dorit să studiem gradul de sustenabilitate al unui fond de pensii având numărul minim de participanţi, adică 50 000. Pentru aceasta, am considerat un venit mediu al unui participant de 1 500 RON(voit mai mare decât venitul mediu). Comisioanele care ar fi încasate de către ipoteticul fond sunt cele standard. Punând toate aceste date în balanţă, ne rezultă că veniturile anuale ale fondului s-ar situa undeva la 540 000 RON pe an, cifra extrem de mică, dacă ţinem cont de faptul că, numai cheltuielile cu salariile s-ar ridica la aproximativ 1 milion RON pe an. Şi aceasta cu o schemă de personal redusă.

Se observă limpede că, în condiţiile în care ar atinge numărul minim de participanţi, fondurile mici de pensii vor avea de luptat cu profitabilitatea. Probabil, mulţi dintre cei care s-au aruncat cu capul în zid, vor căuta un exit din această afacere fie prin vânzare, fie prin fuziune.

Ieşire de pe piaţa imobiliară pentru Broadhurst

Siminel Andrei a anunţat scoaterea la vânzare a spaţiilor comerciale deţinute de către Broadhurst. Aceasta reprezintă o ieşire aproape totală a fondului de pe imobiliare. Banii rezultaţi din vânzarea spaţiilor, adică aproximativ 250 de milioane de euro, urmează să fie investiţi atât în companii deţinute de către fond cât şi în investiţii în spaţiul ex-iugoslav.
Ieşirea Broadhurst este, cel mai probabil, semnalul unei schimbări de trend în ceea ce priveşte preţul spaţiilor comerciale. Să nu uităm că tendinţa românilor de a cumpăra din galeriile comerciale ale hipermarket-urilor sau din mall-urile apărute ca ciupercile, au slăbit puternic vânzările din centrele comerciale construite în perioada comuniste.

Civilizaţia petrolului - partea I

Nu fac parte din categoria fataliştilor şi nici a extremiştilor. Întotdeauna am căutat să mă situez la o distanţă confortabila de extreme, iar evenimentele am căutat să le privesc, de fiecare dată, din exterior. Mă simt nevoit să fac o asemenea introducere pentru că subiectul pe care-l vom trata este unul pe cât de spectaculos, pe atât de ocolit de mass media.
M-am hotărât să tratez problema combustibililor fosili în urma unei documentări pe care am făcut-o după publicarea unui articol în care observam similarităţile dintre preţul aurului şi petrolului de-acum cu cele din anul 1980. Practic, privind graficele, evoluţiile par trase la indigo. Chiar şi contextul internaţional este unul similar. Atras de această observaţie am început să mă documentez profund, în special în domeniul combustibililor fosili, din dorinţa de a profita de pe urma unei posibile scăderi a preţului petrolului. Concluziile la care am ajuns sunt, dacă nu contrare observaţiei mele, cel puţin îngrijorătoare.
Cred că, până la citirea acestui articol, nu v-aţi imaginat ce procent din viaţa noastră este deţinut de combustibilii fosili. Şi aici nu mă refer la combustibilul maşinii întrucât, aşa cum veţi observa în continuare, acesta este doar vârful iceberg-ului.

Voi începe cu agricultura care este mult mai dependentă de combustibilii fosili decât ne-am putea imagina. În afara câtorva excepţii(care reprezintă de fapt experimente), marea majoritate a utilajelor agricole funcţionează cu ajutorul combustibililor fosili. Mai mult, pesticidele şi îngrăşămintele sunt fabricate din petrol, ca şi folia agricolă sau furtunele de irigaţie.

În ţările dezvoltate, pentru fiecare calorie de aliment se consumă în medie 10 calorii de combustibil fosil. În cazul ţărilor în curs de dezvoltare, pentru producerea aceleişi calorii se consumă aproximativ 8 calorii de combustibil fosil, iar în ţările sărace media scade la 4. În acelaşi sector, alimentele sunt păstrate în frigidere şi congelatoare care sunt fabricate în întreprinderi a căror energie este furnizată de către combustibilii fosili.

În medicină, linii întregi de produse sunt legate de combustibilii fosili. Şi este vorba de produse cu care ne întâlnim zilnic: antibiotice, analgezice, calmante. De asemenea, o mare parte din cremele dermatologice, filmele pentru radiografie, seringile, pungile de perfuzie şi multe, multe alte produse sunt preparate din combustibili fosili.

În domeniul construcţiilor de maşini şi utilaje, lucrurile stau şi mai prost. Se estimează că pentru construcţia unei maşini se consumă în medie o cantitate de două ori mai mare de combustibili fosili decât greutatea produsului finit.

Trecând la tehnologia de vârf, mi se pare extrem de surprinzător faptul că pentru producerea unui singur gram de circuit integrat se consumă aproximativ 650 de grame de combustibil fosili. Asta înseamnă un raport de 1:650, ceea ce mi se pare imens. Pentru producerea celorlalte componente ale unui computer modern(exceptând circuitele integrate) se consumă de zece ori mai mulţi combustibili fosili decât greutatea sa.

Acestea sunt câteva exemple extrem de sumar prezentate. Dacă aş sta să extrag din documentaţiile care mi-au trecut prin mână cred că aş putea să scriu o carte despre dependenţa de combustibilii fosili. Un lucru este sigur şi anume faptul că civilizaţia actuală este dependentă în proporţie de peste 90% de combustibilii fosili. Iar acesta este un semnal îngrijorător.

În partea a II-a a acestui articol, vom trece în revisă previziunile în ceea ce priveşte combustibilii fosili, iar apoi implicaţiile economice ale acestora.

Pensiile private la a doua raportare

După ce o perioadă de timp CSSPP a "uitat" să publice datele raportate de către administratorii fondurilor de pensii, pe data de 21 noiembrie s-a comunicat oficial "pulsul" sistemului de pensii. Noutăţi prea mari nu sunt în ceea ce priveşte poziţiile ocupate şi, după cum se poate observa în tabelul de mai jos, primele două clasate, ING şi Allianz-Ţiriac, domină autoritar clasamentul cu o cotă totală de piaţă de peste 60%. Urătoarele patru clasate, Generali, Aviva, Interamerican şi AIG, au o cotă de piaţă totală de aproximativ 30%. Restul de 10% este împărţit între ceilalţi participanţi.

Fond	Nr asigurati	Cota de piata
ING	762.265,00	34,62
ALLIANZ-TIRIAC	567.404,00	25,77
GENERALI	188.952,00	8,58
AVIVA	184.853,00	8,40
INTERAMERICAN	137.631,00	6,25
AIG	123.581,00	5,61
BT AEGON	63.936,00	2,90
BRD	56.806,00	2,58
Altii	116.166,00	5,28

Se vede cu ochiul liber faptul că, în ceea ce priveşte atragerea de participanţi, băncile, cu excepţia ING, s-au comportat mediocru. Iar această mediocritate îi va costa destul de scump pe bancheri. În conformitate cu legea, fondurile de pensii care nu reusesc să atragă în trei ani mai mult de 50 000 de participanţi vor fi dizolvate. Este clar că, dacă nu vor reuşi să atingă cifra magică de participanţi, milioanele de euro tocate pe campanii neinspirate de marketing şi salarii de top se vor dovedi a fi bani aruncaţi în vânt.

Pensiile private, CSSPP şi blatul informaţional

Când vine vorba despre pensia privată, românii sunt foarte atenţi. Ştiind că semnătura de aderare la un fond îşi va produce efectul de-abia peste mulţi ani, oamenii preferă să se informeze foarte atent înainte de semnare. Nu mai amintesc aici faptul că, responsabile pentru aceste informări trebuiau să fie bravele noastre autorităţi şi nici asupra faptului că site-urile independente au livrat informaţie infinit mai serioasă decât site-urile oficiale. Problema pe care o voi trata în continuare este mult mai gravă şi se referă la îngrădirea liberului acces la informaţie de către CSSPP, comisia care ar trebui să urmărească cel mai atent interesele cetăţeanului. Şi asta chiar dacă unii mai cârcotaşi spun că pe-acolo bate vântu(prietenii ştiu de ce).

De aproximativ două săptămâni intru aproape zilnic pe pagina de internet a CSSPP, cu speranţa că angajaţii organului vor avea bunăvoinţa(ca să nu spun bunul simţ) să publice rezultatele raportărilor oficiale. Asta pentru că, dincolo de orice dubii, acesta este un indicator esenţial după care se poate ghida un om care decide să semneze acum pentru o pensie privată. Este clar că o societate care nu a reuşit să strângă decât câţiva aderenţi nu prea mai trage mari speranţe de supravieţuire. Ei bine, din motive de nimeni ştiute, CSSPP a decis că este mult mai bine ca aceste date să fie secrete pentru că, nu-i aşa, ei trebuie să fie cei care decid ce este bine şi ce nu. Cu strângere de dinţi am acceptat situaţia, cu toate că nu am mai înţeles rostul primei raportări oficiale, raportare care a fost făcută publică.

Nu mică mi-a fost mirarea când vineri, 16 nov., am citit in Ziarul Financiar un top al companiilor de pensii private cu date exacte. Dacă ar fi să ne luăm după autorul articolului, datele au fost " adunate de ZIARUL FINANCIAR de la cei 18 administratori". Măi să fie! Mă şi gândeam cum au stat cei de la ZF zile şi nopţi centralizând datele. Ceea ce m-a surprins a fost faptul că, în urmă cu doă săptămâni, deci tot după o raportare oficială, în acelaşi ziar, sub semnătura aceluiaşi individ, a apărut un alt top, întocmit chipurile tot pe baza datelor adunate de la administratori.
Este limpede faptul că datele sunt prea exacte şi prea bat cu numărul total de aderenţi comunicat de fiecare dată de CSSPP, motiv pentru care nu-mi rămâne decât să-mi pun întrebarea dacă nu cumva Sârbu o fi acţionar la CSSPP. Pentru că altfel nu înţeleg de ce rapoartele respective ajung la un singur ziar.

Concluzia e una singură: într-o ţară civilizată, o asemenea poveste s-ar fi lăsat cu demisia membrilor respectivei comisii. La noi, lucrurile trec neobservate.

Coincidenţe

Ceea ce se întâmplă acum cu economia SUA seamănă izbitor de mult cu ceea ce s-a întâmplat în 1980. Dacă atunci SUA se confrunta cu „Savings and Loan crisis”, acum vorbim de subprime.

În 1980, preţul petrolului a ajuns la 90$ pe baril în urma unor evenimente majore din lumea arabă: revoluţia din Iran şi războiul dintre Iran şi Irak. Acum preţul se învârte în jurul aceluiaşi nivel, cu scurte încercări de spargere a pragului de 100$ pe baril. Iar evenimentele zilnice ne vin tot din zona golfului.

La sfârşitul anului 1979, aurul a înregistrat un vârf, urmat de o scădere abruptă pentru ca la începutul anului 1980 să înregistreze un al doilea vârf. Dublul top înregistrat a marcat revenirea aurului în banda de preţ 300 – 500 în care a variat până în 1998. În noiembrie a.c. aurul a înregistrat un vârf la preţul de 840$/unicie, iar acum se află pe un trend descendent. Rămâne de văzut dacă vom asista la un nou dublu top similar celui din 1980.

Nu ştiu dacă aceste date au vreo relevanţă în contextul actual. În ceea ce priveşte petrolul, sunt numeroşi analişti care proclamă iminenta terminare a rezervelor mondiale şi, în consecinţă, începerea unei perioade de scumpire accentuată a acestuia. Există însă analize care avertizează asupra faptului că un preţ mai mare de 120$/baril face ca energia obţinută din alte surse să fie mai ieftină.

Dolarul pare a avea zile grele atât datorită deciziei unor bănci centrale de a reduce expunerea pe care o au faţă de dolar(Banca Centrale a Chinei a început această acţiune din 2006) cât şi a cheltuielilor generate de războaiele în care SUA sunt implicate. Nu trebuie totuşi uitat că un dolar ieftin face ca economia americană devină mai competitivă.

Reportaj de pe fundul găleţii

Sincer să fiu nu aş fi dorit să scriu acest articol. Cu toate că, cititorii fideli ai acestui blog, au observat deja faptul că semnalele de alarmă pe care le-am tras au fost cât se poate de justificate, nu mă aşteptam ca amploarea dezastrului să fie atât de mare. Cu o inflaţie record, cu o bursă dărâmată şi cu un leu din ce în ce mai anemic, România nu arată deloc bine.

Inflaţia era de aşteptat să fie mare(6.8% deocamdată). În mod sigur vom avea o inflaţie peste 7 la sfârşitul anului curent(probabil 7.3). Asta indiferent că vrea guvernatorele sau nu.

Minusul înregistrat astăzi pe bursă pare de-a dreptul inexplicabil pentru unii. Este vorba de cei care, de câteva săptămâni încoace, ne propovăduiesc reîntoarcerea trendului. Şi asta, pe fondul unei scăderi line, dar sigure, care a spart silenţios mai multe pragri psihologice. Acum ne situăm pe ultimul prag acceptabil(de fapt, dacă e să fim sinceri suntem sub respectivul prag, dar încă e OK). În mod normal, ar trebui ca de-acum să se intre pe acumulare şi, în câteva săptămâni, să asistăm la o creştere rapidă. Mă refer atât la BET cât, mai ales, la BET-FI care ar trebui să recupereze ceva mai alert căderea. La actualele preţuri ale SIF-urilor, au apărut destui cumpărători dornici de un discount(veyi rapoartele insiderilor). Nu vreau să par exaltat şi, de accea, atrag atenţia asupra faptului că, hotârâtoare pentru viitoarea evoluţie a bursei, vor fi două elemente: şedinţele de tranzacţionare ale săptămânii curente şi rezultatele BCR. În ceea ce priveşte următoarele trei şedinţele de tranzacţionare, ele vor fi hotărâtoare pentru trendul pe termen scurt. În cazul în care scăderile vor continua, vom avea parte şedinţe de isterie în masă. Deja o mare parte a investitorilor sunt la capătul răbdării, iar o reacţie isterică este cât se poate de apropiată. În ceea ce priveşte rezultatele BCR, dacă ele vor fi slabe, vom asista la o cădere spectaculoasă a SIF-urilor. În caz contrar vom avea parte de o apreciere moderată, dar de cimentarea unui trend pozitiv pe termen mediu.

În ceea ce priveşte leul, asistăm la o evadare a acestuia din banda în care evolua până acum. Cel mai probabil deprecierea va continua, însă noul suport va fi, cel mai probabil, 3.4. Asta dacă BNR nu va hotărâ să lupte din nou cu morile de vânt(şi sper din suflet să nu-l mai văd pe guvernator pe post de Don Quijote) spre bucuria speculatorilor.

Un singur domeniu pare a nu se fi mişcat încă: imobiliarele. Observ în ultima perioadă o pleiadă de "analişti ai pieţei" care ne tot propun scheme isteţe de investiţie, una din ele fiind celebra cumpărare a imobilelor din stadiul de proiect întrucât s-ar obţine un discount final de 50%. Nu recomand nimănui un astfel de nivel de risc şi asta pentru că, în cazul unui cutremur pe piaţa imobiliară, toate aceste proiecte vor rămâne numai pe hârtie înrucât nu vor mai avea finanţare. Dincolo de această recomandare, faptul că în ultima perioadă ni se repetă de nenumărate ori faptul că piaţa imobiliară va continua să crească, deja mă pune pe gânduri. Şi asta în condiţiile în care preţul de ofertă este cam acelaşi de câteva luni.

Autostrăzile de carton

M-am săturat să mă tot irit la auzul unei noi gafe a bravelor noastre autorităţi. Văzând cum incompetenţa unora afectează viaţa întregii comunităţi, cum o minoritate imbecilă ajunge să ia decizii de o importanţă capitală, nu poţi decât să ai decât un sentiment straniu, care, de multe ori te face să iei decizii nebuneşti. Nu poţi să nu fii cuprins de un sentiment de revoltă atunci când, sub ochii tăi, se petrec lucruri incredibile, care sfidează bunul simţ. Subiectul pe care-l voi trata se referă la construcţia de autostrăzi. Pentru indivizii repetenţi care, între timp, au ajuns să conducă destinele ţării(şi care acum câtva timp demonstrau de ce nu avem nevoie de ele), voi spune doar că autostrăzile reprezintă pentru o economie echivalentul arterelor din corpul uman. Ele sunt cele care accelerează procesul de aprovizionare/desfacere mărind eficienţa, care scurtează distanţele, care cresc turismul. Sunt ferm convins de faptul că nu trebuie să explic nimănui utilitate construcţiei de autostrăzi, cel puţin nu celor care citesc regulat acest blog. Faptul că pentru anul viitor, în bugetul de stat, nu sunt prevăzuţi decât 365 mil. lei dintr-un necesar de aproape 2 mld. cred că este o ştire care ar trebui să ne dea serios de gândit. Iar proiectele în care se vor investi aceşti bani sunt următoarele: tronsonul Bucureşti-Ploieşti al autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Cernavodă-Constanţa al Autostrăzii Soarelui, Autostrada Transilvania şi autostrada Bucureşti-Iaşi. În afară de tronsonul Cernavodă-Constanţa, toate celelalte proiecte reprezintă investiţii care, cel puţin până acum, nu trebuiau făcute. Iar, în cele ce urmeză, voi explica de ce. Prioritar pentru România este realizarea părţii care-i revine din culoarul IV paneuropean. De ce, e simplu de explicat. În primul rând, acest culoar asigura legătura dintre Europa şi Grecia şi Turcia. În ceea ce priveşte relaţia cu Turcia, existenţa acestui culoar va facilita transportul mărfurilor între Europa şi Asia. Nu-i de mirare faptul că realizarea acestui culoar este o prioritate nu numai pentru noi, dar şi pentru UE. În dulcele stil românesc, după ce, cu chiu şi vai, a fost acceptat de către UE traseul Arad-Deva-Sibiu-Piteşti-Bucureşti-Constanţa, bravii noştri politicieni au întors-o ca la Ploieşti, incluzând şi Timişoara. După discuţii destul de tensionate, autorităţile europene ne-au acceptat şi acest hatâr. Însă, în dulcele nostru stil, am amânat incredibil de mult demararea proiectului. Asta în timp ce partea maghiară a adus autostrada, conform cerinţelor, până aproape de graniţa noastră, adică la Szeged. Ceea ce mi-a atras atenţia în ultima perioadă a fost faptul că maghiarii au continuat construcţia autostrăzii către Belgrad. Ceea ce înseamnă că, în scurt timp va deveni viabil traseul Budapesta-Belgrad-Sofia, adică România va fi scoasă definitiv de pe harta transportului european, iar culoarul IV, va rămâne, în cel mai bun caz pe hârtie. Situaţia aceasta convine de minune şi Bulgariei, care are în lucru trei tronsoane: Sofia-Varna, Sofia-Edirne(pentru legătura cu Turcia) şi Sofia-Blagoevgrad(pentru legătura cu Grecia). În cazul creării relaţiei cu Belgrad(tronson care se află în stadiu incipient), bulgarii nu ar mai fi nevoiţi să investească într-o autostradă care să-i lege de Bucureşti, investiţie mult mai mare decât tronsonul care le-ar reveni pentru legătura cu Belgradul. Cred că, în acest moment, este clar pentru toată lumea faptul că asistăm(a câta oara?) la eliminarea noastră dintr-o afacere extrem de profitabilă. Nu mai pun la socoteală faptul că finanţarea construcţiei culoarului IV este suportată, în mare măsura, de UE. Cel mai probabil, când ne vom trezi din dulcea amorţeală, UE va modifica traseul culoarului IV, întrucât va fi pusă în faţa evidenţei. Ceea ce ne va face să ne declarăm din nou nedreptăţiţi. Şi vina va fi, evident, a Uniunii Europeane care nu înţelege că noi avem tot dreptul din lume să fim panglicari pe banii ei.