Căruţa defectă

V-aţi întrebat care este motorul creşterii economice din România? Cum de am reuşit să creştem atât de repede într-un timp atât de scurt? Sau de unde provine optimismul nostru legat de viitorul european? Acum zece ani regii şoselelor erau băieţii care-şi aduceau câte o rablă din Germania şi toată lumea îi privea cu admiraţie. Între timp am ajuns una dintre cele mai interesante pieţe din Europa pentru automobilele noi; avem reprezentanţe ale tuturor producătorilor. Suntem unii dintre cei mai mari cumpărători de automobile, de ceasuri de lux, de bijuterii, de telefoane s.a.m.d. De unde această bunăstare?

Sincer, exceptând câteva investiţii majore, nu se prea vede o expansiune industrială a ţării. Este evident că nu facem parte din clubul select care importă materii prime şi exportă produse finite. Situaţia este alta, iar acest lucru este vizibil atât economistului cât şi omului simplu care se întreabă unde a dispărut alimentara de la capul străzii. Realitatea este că bunăstarea care ne-a lovit se datorează unor domenii pe cât de spectaculoase pe atât de volatile: imobiliarele, construcţiile şi retail-ul. Acestea sunt acum "motorul" economic al României, iar combustibilul este reprezentat de banii împrumutaţi de la bănci. Bănci care aparţin unor state vestice şi care nu fac altceva decât să stimuleze, prin intermediul creditului, consumul produselor finite importate. Cu alte cuvinte, piaţa creditului nu face altceva decât să-i menţină competitivi pe fraţii mai mari din vest. Iar asta nu se întâmplă numai în România, ci aproape în întreg estul Europei. Poate vă mai amintiţi "mânia proletară "cu care erau denunţate importurile de Boni-Bon din Turcia prin anii '90. Şi-acum se petrece acelaşi lucru, numai că Boni-Bon-ul are alte nume(Ferrari, Cartier, D&G s.a), iar sumele care se-nvârt sunt ameţitoare.

Lucrurile acestea nu pot merge la infinit şi, mai devreme sau mai târziu, factura va trebui plătită. Cert este că ne apropiem cu paşi repezi de o criză care ne va lovi frontal. Deja românii din Spania şi Italia simt pe pielea lor efectele nefaste ale recesiunii, iar "conducta cu euro" care venea dinspre aceste ţări va seca. Iar rezultatul acestui fenomen se va repercuta, în prima fază, asupra cursului de schimb şi al preţurilor.

Bursa mioritică

Nu am scris foarte mult despre bursă. Am simţit nevoia să intervin doar în momentele iraţionale ale pieţei, mai precis atunci când toată lumea era străbătută de o euforie patriotică şi căuta argumente aberante pentru a susţine "teoria oazei".

Într-o declaraţie şoc făcută în 17 iulie, Patrick Gelin, preşedintele BRD afirma: "Bursa de Valori Bucuresti este cvasimuribunda pentru ca pana acum a trait doar din iluzii, bazandu-se pe o clientela locala formata mai ales din speculatori care nu urmareau decat castiguri obtinute foarte repede, care asteptau ca piata sa creasca in fiecare zi - ceea ce nu merge la nesfarsit, si nu din investitori profesionisti". Declaraţia lui Gelin este corectă şi exprimă pe deplin stilul investiţional al băştinaşilor pieţei. Aceeaşi nebunie s-a petrecut şi pe piaţa imobiliară şi, dacă stau să mă gândesc bine, cred că în majoritatea domeniilor de activitate(într-unele domenii încă vedem excese). Totuşi, spiritul nostru de speculanţi nu poate fi singurul vinovat pentru spasmele şi mediocritatea în care se zbate bursa. În cele ce urmează voi încerca să identific cele mai puternice motive pentru care bursa noastră nu este atractivă şi pentru care, cel mai probabil, nici nu va fi prea curând.

Primul şi cel mai important motiv este legat de birocraţia excesivă, de legi, norme sau regulamentele aberante şi de instituţiile anchilozate ale statului. Aţi încercat să plătiţi impozitul pe veniturile din acţiuni? Aţi dat ochii cu privirea tâmpă a funcţionarului de la finanţe care-ţi spune că nu-ţi ia banii pe impozit pentru că nu ştie în ce cont să-i încaseze? Sau, o altă întrebare încuietoare: mai ştie cineva care e situaţia acţiunilor gratuite de la SIF3? M-am săturat de cât timp a durat procesul acela aberant şi, sincer să fiu, deja mi-am luat gândul de la acţiunile respective. Noroc că mi-am recuperat banii speculând lipsa de logică a investitorilor care, la fiecare înfăţişare din respectivul proces scădeau şi creşteau preţul acţiunilor SIF3. Să mai vorbim de eterna problemă a deţinerilor maxime la SIF-uri? Sau de comportamentul bizar al CNVM-ului? Sau de ritmul lent în care se poate lista o societate la busă, de timpul care se scurge până la înregistrarea unei majorări de capital social? E greu! Legi idioate, autorităţi abulice, piaţă haotică.

O altă piedică în calea dezvoltării bursei este legată de lipsa instrumentelor. Ce anume să tranzacţionezi când instrumentele derivate au fost introduse la 10 ani de la prima şedinţă a bursei, când titlurile de stat se vor tranzacţiona (cică din septembrie, rămâne de văzut...) iar tranzacţionarea short urmează să fie introdusă peste 8 luni!!! Vă imaginaţi cât de aberant sună? Într-o piaţă care ar trebui să fie un exemplu de dinamism vorbim de luni şi ani pentru introducerea unor instrumente de bază.

Al treilea element care trebuie luat în calcul este lipsa emitenţilor. O bursă nu poate funcţiona doar cu două bănci, cinci SIF-uri şi două socităţi de utilităţi. Pentru a asigura o funcţionalitate a pieţei trebuie să fii capabil să oferi societăţi din toate domeniile de activitate, indici sectoriali s.a.m.d. Iar pentru asta trebuie să umbli, să convingi acţionarii, să fii dinamic. E ilogic să te gândeşti că investitorii vor face coadă la uşa ta rugându-te să-i listezi. Şi-a pus cineva problema lipsei emitenţilor? S-a întrebat cineva de ce durează atâta listarea fondului Proprietatea? A analizat cineva letargia de pe RASDAQ unde găseşti de la foste CAP-uri până la covrigării? S-a vorbit mult de o piaţă a firmelor mici, în special din domeniul IT şi al serviciilor. Ar fi fost o iniţiativă foarte bună şi ar fi adus un oarecare dinamism pe piaţa autohtonă. În plus, ar permis firmelor mici şi mijlocii să găsească mai uşor finanţări ieftine şi să devină mai dinamice. Totul însă s-a oprit la vorbe.

Există desigur nenumărate alte probleme. Există lipsă de strategie, delăsare şi vorbărie inutilă. Probabil am putea ajunge campioni la trăncănit lucruri fără noimă. Numai că acestea nu aduc nimic, nu produc niciun efect. Iar bursa, aşa cum arată acum nu inspiră încredere. Şi tind să cred că pe termen mediu nu se întrevede nimic bun.

Problema Petrom

Aflăm dintr-un articol din Business Standard că guvernul este interesat să suprataxeze Petrom şi, pentru aceasta, încearcă să găsească un model în UE. Încă de când a început să răsufle "problema Petrom" s-a făcut referire la celebra taxă de redevenţă care nu poate fi schimbată şi care ar fi cauza principală a "pierderilor" pe care le înregistrăm prin netaxarea Petrom.

Subiectul în cauză este mai mult decât neserios şi, cel mai probabil, menit a ne întări ideea că nu mai e nimic de făcut. Par destul de suspecte ieşirile la rampă ale politicienilor care ne explică elegant cât de mult doresc să îndrepte greşeala făcută la privatizare şi că, din păcate, asta e. Evident că dacă cineva ar dori să taxeze Petrom ar face-o fără nicio problemă. Este cumva interzisă introducerea unei taxe pentru transportul petrolului extras de pe teritoriul ţării? Sau introducerea unei taxe pentru poluarea produsă de petrolul extras? Sau chiar o taxă pentru apa introdusă în puţurile petroliere? Atâta timp cât la un moment dat s-a discutat de introducerea taxei pe scaun, cred că o taxă pe viitoarele noxe emise de petrolul autohton nu ar fi exagerată(sau ceva similar).

Suprataxarea pe profit este o prostie atâtata timp cât achiziţiile Petrom de la firma mamă nu pot fi controlate(mai ţineţi minte scandalul legat de la achiziţiile Petrom din Elveţia?. Şi, dacă într-adevăr s-ar introduce această suprataxă, presimt că nu aş mai vedea clipul publicitar actual care invadează televizoarele. În schimb, probabil am vedea discuţii filosofice legate de "grava criză" prin care trece Petrom şi care ar putea avea ca efect înregistrarea de pierderi...

Piaţa chiriilor

Cu toate că promisesem să nu mai atac foarte curând subiecte legate de real estate-ul autohton, revin cu un comentariu scurt pe marginea unei ştiri de acum câteva zile: chiriile în Bucureşti au început să crească. În acelaşi timp, oferta este în creştere vertiginoasă. Nu sună ciudat? A crescut atât de mult cererea de chirii din Bucureşti încât pe fondul unei creşteri a ofertei să asistăm la creşterea preţului?

Mişcarea petrecută este cât se poate de simplă. Pe fondul unei cereri din ce în ce mai joase de locuinţe, speculatorii se văd nevoiţi să aştepte zile mai bune pentru exit-ul din afacere. Pentru a nu sta chiar pe uscat, s-au hotărât să profite de nebunia începutului de an universitar şi să scoată imobilele la închiriere. În ecuaţie au intervenit şi agenţiile imobiliare care, probabil, într-un "avânt pionieresc" au forţat creşterea preţurilor(adică ceea ce ştiu să facă). Situaţia aceasta mă duce cu gândul la ceea ce se întâmpla exact în urmă cu un an pe piaţa locuinţelor: cu toate că oferta era în creştere, preţurile au explodat în decurs de o lună(în august, mai precis). Ceea ce s-a ales se vede acum.

Revenind la chiriile în creştere, considerăm că perdanţii aceastei situaţii temporare vor fi tot speculanţii. Explicaţia e simplă: piaţa chiriilor este volatilă şi lipsa lor de experienţă îşi va spune cuvântul. Se ştie cât de greu este să găseşti un chiriaş serios şi care să închirieze pe termen lung(cei care au închiriat până acum ştiu bine la ce mă refer). Speculanţii vor cădea în plasa agenţiilor imobiliare, alegând primul venit şi făcând concesii pentru a-şi închiria imobilul. Noul "locatar" , cel mai probabil, nu va sta mai mult de câteva luni(cât să-şi acopere sumele plătite în avans) şi va pleca lăsând în urmă datorii la întreţinere, telefon, cablu etc. Odată trecută perioada septembrie-octombrie, piaţa chiriilor va cădea inevitabil pe fondul lipsei de cerere, iar cei care s-au grăbit să perceapă sumele sugerate de agenţii se vor trezi cu pagube mai mari decât beneficiile.

Noile reglementări ale BNR

Nu ştiu încă stadiul confruntării dintre reprezentanţii băncilor comerciale şi BNR, dar cred că noul regulament de creditare va fi impus cu forţa. Din păcate, lipsa de transparenţă a Băncii Naţionale, nu permite o analiză atentă a ceea ce se întâmplă pe piaţa financiară românească. Indicatorii puşi la dispoziţie sunt mult prea sintetici, iar o analiză bazată pe aceştia ar putea avea rezultate contradictorii. Cu toate acestea am riscat acest lucru pentru a înţelege ce a stat la baza precipitării BNR în legătură cu noul regulament.

Ceea ce mi-a reţinut atenţia a fost faptul că, în doar un an, piaţa creditului aproape s-a dublat. De asemenea, creşterea restanţelor la credite(ca procent din total credite) este alarmantă. Dacă în mai 2006 restanţele la lei reprezentau doar 0.66% din creditele acordate, în mai 2007 această valoare a ajuns la 0.82%, pentru ca în 2008 ponderea restanţelor să ajungă la 1.52%. În ceea ce priveşte ponderea creditelor în valuta, remarcăm o creştere clară a acestui segment: de la ~48% în 2006 la 54.5% în 2008.

Interesantă de studiat este situaţia primelor cinci luni din 2008. După cum se poate observa în graficul alăturat, ponderea creditului în valuta se află pe un trend clar descendent. Situaţia este explicabilă în special prin prisma volatilităţilor ridicate de la începutul anului precum şi de tendinţele defavorabile leului. Nivelul este totuşi unul ridicat, iar ceea ce şi-ar dori BNR ar fi scăderea acestuia sub 50% pentru a putea avea un control mai bun.

Un alt element interesant pe care l-am studiat a fost evoluţia restanţelor la creditele în lei şi valută din primele cinci luni ale lui 2008. Graficul de mai jos evidenţiază un nivel relativ stabil al restanţelor la creditele în valută şi un nivel clar crescător al restanţelor la lei. Corelând aceste date cu cele de mai sus, putem deduce (repet putem doar deduce întrucât nu avem datele necesare) că, pe fondul instabilităţii valutare şi al unor ameninţări clare legate de cursul de schimb, băncile şi/sau clienţii acestora au preferat refinanţarea creditelor în valută cu credite în lei. Cum probabil clienţii nu erau pregătiţi să facă faţă unor plăţi mai mari la credite a crescut şi nivelul restanţelor. Este posibil ca aceste refinanţări să fi fost făcute de către băncile mai mici care au avut acces limitat la surse valutare ieftine. Oricum, un credit neperformant este la fel de neperformant atât în lei cât şi în valuă, iar sportul numit "plimbarea găurii prin mai multe conturi" nu are efect de însănătoşire, ci de agravare a bolii.

Ultimul element care pare a justifica hotărârea BNR se referă la ponderea creditului de consum în total credit. Acesta a ajuns la o cotă de 92% la lei şi 62% la valută, o valoare mult prea mare. pentru noi. Riscul la care ne expunem de câţiva ani este acela de a finanţa importurile prin intermediul creditelor de consum. Exista într-adevăr şi o categorie de persoane care folosesc credite de consum pentru a-şi finanţa achiziţia de locuinţe sau investiţii pe termen scurt, dar această categorie este destul de restrânsă.

Indiferent care vor fi concluziile la care se va ajunge, părerea noastră este că aceste măsuri sunt introduse prea târziu. De asemenea, par de neînţeles motivele pentru care, la începutul anului trecut, au fost permise relaxări mult prea mari în politica de creditare(vă mai amintiţi de gradul de îndatorare de 80%?). Efectele acelor decizii le vom simţi probabil până pe la mijlocul anului 2009. Este posibil ca la finalul anului în curs să vedem câteva bănci încheind pe pierdere, pentru ca la la jumătatea anului viitor să asistăm la indicatori extrem de proşti pentru majoritatea băncilor. Oricum urmează în scurt timp contracţia pieţei bancare autohtone, iar aceasta va antrena o serie de alte fenomene despre care vom discuta într-un articol viitor.

Lumina vine de la răsărit

Prin istericii ani 50-60, când ţărişoara noastră plină de oportunişti gemea sub talpa fratelui mai mare, idei precum cea din titlu erau emise la tot pasul. Iar fratele cel mare ne zâmbea superior dictându-ne direcţia prin gura unor agramaţi şi peltici. Era perioada în care Păstorel Teodoreanu, de undeva dintr-o cârciumioară bucureşteană se minuna în faţa monumentului soldatului sovietic, lăsându-ne nemuritorul catren: "Nu pentru c-ai eliberat popoarele / Te-au ridicat pe soclu-atât de sus / Ci pentru că îţi put îngrozitor picioarele / F**-ţi pe mă-ta-n c** de rus".

Aceasta era perioada în care jumătate din Europa zăcea sub o teroare idioată, în care frăţiorul cel mare ne conducea spre o dulce îndobitocire, propovăduia pacea şi se înarma cu bombe atomice(evident, tot pentru a păstra pacea).

Revenind la prezent, nu putem să nu observăm cum fratele de la răsărit, ceva mai spilcuit ce-i drept, are în mână o armă teribilă: energia. Iar cu această armă doreşte să manipuleze Europa. O Europă care are vestigii, valori, istorie, democraţie şi economie, dar care, din păcate, nu mai are resurse. Nu este un secret pentru nimeni că gazul ne face dependenţi. Benefiicind de resurse enorme, ruşii stau liniştiţi: atâta timp cât petrolul dă semne de oboseală, gazul lor mai ajunge pentru cel puţin 100 de ani. Iar o nouă tehnologie care să înlocuiască actuala producţie de energie pe baza combustibililor fosili nu există încă sau, dacă există, nu este viabilă. Tocmai aceasta l-a făcut pe şeful Gazprom să propună europenilor trecerea rapidă la GPL. La prima vedere, GPL-ul pare singurul combustibil viabil într-o lume fără petrol. Tehnologia actuală poate fi foarte uşor adaptată pentru utilizarea GPL-ului, poluarea scade, iar, în ceea ce priveşte producţia de energie electrică, gazul este extrem de eficient şi nepoluant. În plus, gazul este mult mai ieftin decât petrolul. Numai că, acceptarea planului Gazprom nu va face decât să conducă Europa iremediabil sub talpa monopolului energetic rusesc. Iar pentru că ruşilor nu prea le plac situaţiile cu mai multe variante, Gazprom încearcă să preia gazul libian. Asta pentru început. Urmează probabil definitivarea situaţiei gazului caspic şi al celui iranian. Iar situaţia va fi clară şi, indiferent de opţiunile europene, gazul nu va putea fi cumpărat decât de la robinetul Gazprom - o companie care se doreşte a fi un fel de OPEC al gazului. Iar pentru a turna "gaz pe foc", Alexei Miller a declarat că se aşteaptă la un preţ al petrolului de 250$/baril. Şi asta în numai 6 luni. Evident sună a apocalipsă, iar mesajul a fost adresat în mod evident politicienilor comunitari, traducerea fiind "ori treceţi acum la GPL/gaz şi acceptaţi preţul şi mofturile noastre, ori picaţi dramatic în faţa grevelor care vor cuprinde continentul".

Evident, întrebarea care se pune este dacă există vreo scăpare. Răspunsul ar putea fi pozitiv doar în doua situaţii. Prima ar fi trecerea rapidă pe energia nucleară. Sună ameninţător, dar este o alternativă. Iar dacă mega experimentul franco-germano-japonez pentru o nouă modalitate de obţinere a energiei electrice nucleare va reuşi, probabil că se va modifica substanţial configuraţia energetică a lumii. Cealaltă variantă ar fi cea legată de obţinerea de energie din surse alternative. Spre exemplu, în Germania şi Spania, energia solară tinde să devină o industria, dar asta se petrece numai datorită unor subvenţii generoase. În ceea ce priveşte transportul, cel mai probabil viitorul va aparţine automobilului electric. Aceasta în cazul în care nu vom asista la o nouă "desfundare a conductelor" arabe şi implicit la scăderea dramatică a preţului petrolului. Numai că o asemenea ipoteză(care nu este totuşi imposibilă) sună deja a poveste...

Automobilul

Până acum industria auto s-a constituit într-un motor al creşterii economice. Complexitatea şi dezvoltările necesare atât pe orizontală cât şi pe verticală au fost pentru economie mai mult decât benefice. Iar beneficiile industriei auto se vad atât acolo unde sunt sediile/unităţile de producţie(unde şomajul este scăzut, iar nivelul încasărilor de impozite este crescut) cât şi în zonele "consumatoare" unde se dezvoltă o groază de business-uri adiacente (reprezentanţe de vânzări, service-uri, asigurări etc.). Nu este un secret faptul că industria auto a fost folosită de către China pentru impulsionarea creşterii economice sau că acelaşi model este aplicat de câţiva ani şi de către India.

Numai că lumea se schimbă, iar ceea ce ieri era o binefacere mâine se poate transforma într-un blestem. Germenii crizei au apărut în urmă cu un an în Japonia, acolo unde producătorii auto au simţit o "defectare" a pieţei: în ciuda modelelor noi scoase pe bandă, a gadget-urilor adăugate şi a campaniilor agresive de marketing, piaţa a stagnat, după care a avut o cădere bruscă. Pur şi simplu, japonezii au renunţat să mai cumpere maşini. Motivele principale au fost: încălzirea globală(poate părea ciudat, dar acesta a fost principalul motiv), costurile mari de întreţinere, diferenţe tehnologice mici faţă de modelele anterioare etc. Ceea ce în urmă cu un an a fost considerată o anomalie se va dovedi a fi un pattern pentru toate pieţele dezvoltate. Numai că, între timp, au mai apărut şi alte elemente suplimentare care vor înrăutăţi criza: creşterea preţului oţelului va avea ca efect scăderea profitabilităţii companiilor, iar creşterea preţului petrolului are ca efect reevaluarea de către cumpărător a oportunităţii de a-şi lua o nouă maşină. Ceea ce va conduce în final la o luptă a principalilor producători auto pe o piaţă mică având o rată infimă a profitului.

Viitorul nu pare a fi bun pentru nimeni, iar, din punctul meu de vedere, marii perdanţi ai acestei crize vor fi producătorii germani. Ani la rândul modelul industriei germane auto a fost Porche, constructorul cu cea mai mai mare profitabilitate din lume. Aceasta a făcut ca toţi producătorii germani să se orienteze către segmentul superior al pieţei, iar efectul acestei mişcări a fost canibalizarea cotelor de piaţă, adică o luptă aprigă pe un segment profitabil, dar din ce în ce mai îngust. Mult mai inspiraţi au fost cei de la Renault care au decis să se dezvolte în două direcţii care se pot dovedi extrem de profitabile. Prima direcţie este reprezentată de producţia de masă în Rusia prin asocierea cu AvtoVaz(oficial piaţa auto rusească a depăşit-o pe cea germană) care ce va asigura o rată constantă şi generoasă de creştere. Cea de-a doua direcţie strategică este reprezentată de producţia pe bandă a unui automobil electric pentru piaţa israeliana, mişcare menită a deschide o nouă piaţă. Un alt model inspirat este cel al italienilor de la Fiat: pe de o parte scot profituri fabuloase din autmobilul icon (Fiat 500 şi, în scurt timp Topolino), iar pe de altă parte beneficiază de profituri "indiene" prin asocierea cu Tata Motors. Nu întâmplător am amintit cele două firme: singurii care au încercat impunerea unui automobil electric(în anii 80) au fost Fiat şi Renault, ceea ce, în perspectiva crizei petroliere, le conferă un avantaj net. Nu am spus nimic despre constructorii americani şi japonezi pentru că primii se mişcă prea tradiţionalist, iar ceilalţi perea futurist(este foarte posibil ca ambele curente să fie perdante).

Trăim vremuri care vor marca schimbări profunde şi pe piaţa auto. La forumul economic din Aix-en-Provence, Carlos Ghosn remarca faptul că actualele preţuri de tranzacţionare a companiilor auto va conduce la mişcări puternice de consolidare. Este foarte probabil ca multe nume nume să dispară în timp ce necunoscuţi apăruţi peste noapte să-şi impună brand-ul. Oricum, suntem într-o revoluţie similară cu cea care a marcat trecerea de la motorul cu abur la cel cu combustie interna. Numai că această revoluţie se desfăşoară la un alt nivel.

100+

Se împlinesc acum100 de articole publicate pe blogul trenduri.blogspot.com. 100 de articole în care am încercat să prezint fenomenele economice într-o modalitate diferită. Nu am lăsat loc de echivocuri, nu m-am ascuns în spatele formulărilor ambigue. În principiu, am căutat să păstrez linia pe care mi-am propus-o în "manifestul" acestui blog, adică să ofer opinii clare, chiar cu riscul de a cădea în penibil.

Au fost multe momente în care am fost luat în râs, făcut analfabet sau chiar considerat un impostor care nu are habar pe ce lume trăieşte. Realitatea însă i-a contrazis pe cei care se constituiau în "înţelepţii momentului", cei care mă contraziceau cu citate imbecile ale unor analişti extrem de vizibili. Nu voi trece acum în revistă toate predicţiile făcute de pe acest blog ci voi prefera enumerarea celor mai importante, anume creşterea inflaţiei, criza petrolieră, scăderea preţului imobilelor şi criza alimentară. Ceea ce este important de reamintit este faptul că toate aceste predicţii au fost făcute încă de anul trecut, mai precis, într-o perioadă în care toată lumea credea că vom continua să trăim la infinit într-un dulce univers al contradicţiilor. Oricine ar fi judecat la rece, nelăsându-se influenţat de emoţiile momentului, ar fi putut trage aceleaşi concluzii. Din păcate, în general, omul este un animal extrem de emoţional, iar prin prisma emoţiilor exacerbate cred că pot fi explicate toate marile eşecuri ale omenirii.

Nu voi întinde prea mult acest articol întrucât nu se înscrie în linia blogului. Voi reaminti doar că linia editorială va fi păstrată urmând să fie operate modificări la nivelul design-ului şi, dacă voi avea timpul necesar, la nivelul interactivităţii(mi-aş dori să ne cunoaştem mult mai bine între noi şi, dacă aveţi propuneri în acest sens, postaţi-le sub formă de comentarii la acest articol). În ceea ce priveşte audienţa, sper să rămân sub 1000 de vizitatori unici săptămânal întrucât altfel înseamnă că merg pe o cale greşită. Acest blog nu este pentru mase. Se adresează unei nişe extrem de înguste şi sper să-l pot păstra aşa.