La multi ani 2012!

2012 - Ce va fi

După un an care a spulberat speranțele deșarte ale multor oameni, 2012 pare a avea parte de un setup destul de prost. Câteva scenarii de coșmar au fost scoase la lumină de observatori destul de experimentați, motiv pentru care există pentru mulți suspiciunea unui sfârșit al lumii pe care o cunoaștem. Intrăm în dezastru sau tocmai am ieșit din el? Sunt întrebări care ne vin în minte atât de des în ultima vreme încât au ajuns să ne obsedeze. 

Din punct de vedere economic lucrurile sunt la fel de neclare ca și anul trecut. Chiar și așa, există o certitudine: criza nu va lua sfârșit nici în 2012. Complicarea tabloului economic, perspectivele destul de vagi ale marilor puteri și tensiunile existente la nivel mondial nu oferă o perspectiva clară de ieșire din criză. Mai mult, este posibil să avem parte de tentative de rupere a înțelegerilor fragile de până acum, de mișcări izolaționiste, de creștere a egoismului în relațiile dintre state. Toate acestea nu vor putea oferi un mediu propice de rezolvare a problemelor, dar ne vor aduce cu picioarele ceva mai aproape de pământ.

SUA se va afla în an electoral, dar acesta va fi la fel de atipic precum 2008. Numeroasele fragilități ale economiei nu vor lăsa prea mult spațiu de manevră electorală. Din nefericire SUA a devenit dependentă de perfuzia financiară, un efect direct al gradului crescut de îndatorare. Privind retrospectiv putem observa cum intervențiile de până acum nu au reprezentat altceva decât cheltuirea inutilă a unor bani. S-a obținut însă o dependență perversă a economiei de inundațiile monetare ale FED(Flood Express Delivery?). Lucrurile acestea nu pot merge la infinit, chiar dacă te numești marele stăpânitor al tiparniței. Chiar și așa nu estimez un scenariu dezastruos ci, mai degrabă, o evoluție similară celei de anul acesta. Probabil vom avea parte de o creștere economică rahitică situată în jurul valorii de 1%, cu perspectivă negativă spre sfârșitul anului. Nu în ultimul rând voi aminti că mă aștept ca Goldman Sachs să aibă probleme serioase anul acesta. Anul trecut a făcut numeroase pariuri prostești: cuprul, China s.a.m.d. De asemenea, dețin poziții importante pe aur. Prin octombrie făceau prognoze super-optimiste pentru evoluția aurului în 2012 încercând cu disperare să umfle balonul. Toate acestea sugerează că mecanismul a început să nu mai funcționeze din cauza complicării extreme a piețelor. Cu atâtea pariuri ratate, Goldman are toate șansele să se transforme într-un șoricel gata să fie devorat de înfometatul motan al piețelor. Tot anul acesta am asistat la eșuarea schemei Warren Buffett de salvare rentabilă a băncilor. Ceea ce a funcționat pentru Goldman a eșuat cu Bank of America, aruncând în derizoriu imaginea oracolului ca ultim salvator al sistemului.

Orientul mijlociu are toate șansele să continue evoluția haotică de anul acesta. Situația va fi neclară deoarece drumul spre democrație trece obligatoriu prin extrema opusă celei de până acum. Haosul din Egipt, neclaritățile din Tunisia, tensiunile sângeroase din Siria, revoltele din Yemen, toate acestea sunt elemente ale unui puzzle deosebit de complex, cum numai acolo se poate încropi. Oricum, targetul pe termen lung este acela al unei zone economice comune. Iar urmarea firească a acestei ținte o reprezintă întărirea cooperării cu Europa și, de ce nu, repunerea pe tapet a în variantă postmodernă a ”mare nostrum”. Dar aici e vorba de proiecte cu bătaie lungă. Până atunci, Orientul apropiat trebuie să treacă prin malaxorul revoluțiilor, al devorării propriilor lideri și al haosului absolut. 

Asia se află în plină lupte cu provocările date de încetinirea economiilor globale. China va continua lupta de calmare a pieței imobiliare, menținere a industriei și control al inflației. Trendul pe care s-a înscris spre sfârșitul acestui an a arătat că încă este capabilă să-și controleze bine economia. Tendința însă este una de încetinire, iar ceea ce și-ar dori oficialii ar fi controlul acestei aterizări. În cazul în care vor reuși(scenariu pe care pariez) vom vedea o creștere economică situată în jurul valorii de 7%. Japonia are perspective destul de incerte deoarece trebuie să găsească soluții sustenabile de management a datoriei publice. Dacă 2011 a fost anul negru al datoriilor suverane ale Europei, 2012 va fi anul în care problemele se vor extinde, iar Japonia e unul dintre candidați. Să nu uităm că nivelul datoriei publice a Japoniei este de 200% din PIB, al doilea din lume după ... Zimbabwe. Coreea de Sud are provocări importante: atât cele politice de la nord cât și cele ale dezechilibrului intern. Vechi probleme care cresc de la o zi la alta. Oricum, ca și destinații de investiții recomand India, Thailanda și, preferata mea de anul viitor, Indonezia. De ce Indonezia? Probabil vom vorbi pe larg într-un articol viitor.

America de Sud va avea o perioadă de consolidare, fără evenimente spectaculoase. Ajuns în acest punct trebuie să remarcăm faptul că deja balanța puterii înclină către lumea emergentă. Ceva mai puțin dependentă de mafia financiară internațională, lumea emergentă se înalță pe propriile picioare. Chiar dacă vi se pare ciudat că stabilitatea vine dinspre regimuri totalitare sau cu democrație controlată, lucrul acesta e unul normal deoarece lumea liberă este sufocată de interesele unei caracatițe cu o structură descentralizată, dar care acționează unitar. Apariția unor jucători care s-au înălțat pe propriile picioare, profitând de slăbiciunile marilor economii, joacă un rol eliberator pentru toată lumea. Cei care-și imaginau că forme fără fond precum Anglia pot rezista la infinit se înșeală, iar contraatacul lumii emergente va demonstra cu prisosință acest lucru. Vechii aristocrați trebuie să se reinventeze dacă vor să trăiască, trebuie să revină cu picioarele pe pământ și să-și reclădească baza economică. Altfel, finalul e unul singur și neiertător.

Europa intră într-un nou an de banalitate, singura sa speranță fiind în schimbarea democratică a actualei structuri de putere. Idioțeniile PPE trebuie reparate cât mai rapid, iar aceasta nu se poate face decât cu o schimbare radicală a întregii structuri politice a continentului. Din nefericire, alternativa este reprezentată de socialiști deoarece întinderea ca o plăcintă a penibililor din PPE a sufocat adevărata dreaptă. Oricum, toate evenimentele neplăcute ar trebui să le dea de gândit serios alegătorilor și să se gândească ceva mai mult înainte de a da mandatul la întâmplare. Singura certitudine pe care o întrevăd va fi aceea de transformare a BCE într-o adevărată bancă centrală a băncilor din zona Euro. Chiar dacă deocamdată scenariul pare imposibil, transformarea BCE va surveni ca urmare a faptului că statele membre și băncile centrale găsesc din ce în ce mai greu resurse să-și susțină instituțiile de credit. Această mișcare însă va amâna doar falimentul jucătorilor neperformanți. Și, din câte s-a observat anul acesta, continentul e plin de asemenea campioni.

Pentru România urmează un nou an nesigur în care toate resursele vor fi folosite pentru salvarea aparențelor în fața electoratului. Un joc periculos care va adânci și mai mult dezechilibrele care, cel mai probabil, vor exploda în prima parte a lui 2013. Cineva cred că va trebui să răspundă pentru nebunia care va urma! Oricum, ca o idee generală, finanțarea statului va constitui una dintre cele mai mari probleme. De asemenea, plecarea investitorilor străini se va accentua și, dacă ar fi să dau crezare unor zvonuri, este posibil să vedem abandonarea unor facilități de producție ale Dacia în favoarea fabricii din Maroc. Motivele sunt numeroase și acoperă întreg spectrul: de la fiscalitate până la corupția care efectiv s-a generalizat. Încă din august remarcam prăbușirea investițiilor străine, iar de-atunci nivelul acestora s-a menținut anemic. Aceasta face ca orice plecare de investiții să se simtă puternic. Mai mult, evoluția factorilor meteorologici ne sugerează că anul viitor va fi unul dezastruos pentru agricultură, ceea ce ne va împinge din nou în recesiune. Toate acestea vor face ca statul să se îndrepte din ce în ce mai radical către proprii cetățeni pentru plata facturilor. Amenzi mai mari, impozite crescute, taxe inventate din senin. Toate acestea până la limita de suportabilitate a populației și a mediului de afaceri. În paralel vom vedea privatizări pe șest(doar suntem pe ultima sută de metri), autorizații aiuritoare și o creștere extremă a pieței negre. 

Cam acestea sunt așteptările mele pentru anul care urmează. Chiar dacă nu sună grozav, întotdeauna e loc pentru oportunități, iar în perioadele de criză câștigă cei lucizi. Motiv pentru care nu-mi mai rămâne decât să vă urez tuturor să aveți parte de un an excepțional, de multă sănătate și, așa cum am spus, de luciditate! 

2011 - Ce a fost

Din multe puncte de vedere putem afirma fără rezerve că 2011 a fost un an surprinzător. Marketat de anul trecut ca fiind "poarta" ieșirii din criză, anul pe care în scurt timp îl vom încheia s-a dovedit a fi unul al incertitudinii, care a demonstrat că suntem departe de a ne fi rezolvat problemele. Și, de parcă nu ar fi fost îndeajuns, problemele economice s-au răsfrânt asupra politicului generând crize mai mult mai puțin spontane.

Iată-ne ajunşi la final de an, moment numai bun pentru retrospective. Victoriile administrației americane în lupta cu criza păreau în 2010 a fi definitive, motiv suficient pentru a se decreta ieșirea din criză. Așa cum intuiam la sfârșitul anului trecut, criza nu s-a terminat și vom continua să vorbim mult timp despre ea. Dacă ar fi să sintetizez într-un fel 2011, aș face-o cu graficul de mai jos:

Ceea ce putem observa este cum Baltic Dry Index își începe anul cu o valoare de ~1700, într-o cădere care continuă abrupt până prin februarie. Urmează o perioadă în care încearcă să recupereze, dar fără succes. Adevărata creștere începe de la mijlocul lunii august, până la un maxim înregistrat la mijlocul lui octombrie, perioadă după care indexul este atras aproape de valoarea consemnată la sfârșitul anului trecut. Așa se face că, BDI închide anul aproape la aceeași valoare la care l-a deschis. Pentru a face graficul mult mai interesant, am trasat în partea de jos evoluția Dow Jones. Se vede cât se poate de clar cum anul începe optimist(ceea ce la sfârșitul anului trecut am numit revenirea investitorilor pe piețe), valorile fiind contrare celor semnalizate de realitate. Ei bine, în iulie-august lucrurile încep să devină îngrijorătoare și avem o evoluție accentuat descendentă, urmată de o evoluție nehotărâtă până în luna octombrie când se înregistrează minimul anului. Moment în care cotațiile încep să-și revină către același punct gravitațional reprezentat de cotația de început de an(valoare depășită în prezent cu ~5%). Fără a greși, putem spune că am avut o evoluție în oglindă, dar care a gravitat în jurul acelorași valori. Desigur, graficele au viața legată de evoluția economiei în general, iar ceea ce putem observa e că, în privința SUA am identificat corect trendul general. Cu o creștere economică estimată de 2.8%(similară celei de anul trecut), cea mai mare economie a lumii și-a continuat creșterea, dar e departe de a-și fi rezolvat problemele.

În Uniunea Europeană incoerența politică de care vorbeam anul trecut a explodat într-o situație fără precedent care a pus de nenumărate ori sub semnul întrebării existența construcției europene. Fragilitatea băncilor de care vorbeam atunci s-a accentuat, iar foamea acestora de bani a forțat ieșirea generoasă la rampă a BCE cu sume comparabile ca dimensiune cu cele puse la bătaie de surații de peste Ocean în ceea ce acum numim QE1. Fără a greși, putem spune că în acest an am cules pe deplin roadele guvernării prostovanilor din PPE. Fără a se chinui, șefii actuali ai continentului au reușit să împingă întreaga economie pe marginea prăpastiei, declanșând mișcări centrifuge ale membrilor. Așa se face că, dacă în urmă cu un an nimeni nu concepea ruperea zonei euro, acum scenariul acesta e luat în considerare de toată lumea. O performanță greu de egalat!

În Asia lucrurile au mers destul de complicat. Așa cum estimasem, China s-a confruntat cu primele probleme serioase, iar temerile în privința evoluției sale au făcut ca bursa locală să înregistreze o scădere de 25%. Însă, personal consider că autoritățile au reușit să controleze destul de bine criza, în condițiile în care avem o creștere economică estimată de 9.5%(mult peste cea de 6% pe care o estimasem eu). Japonia, în afara problemelor contextuale a avut de-a face cu un dezastru natural fără precedent. Cu toate acestea a reușit să-și mențină pozitivă creșterea economică. Tot pozitiv a evoluat și Coreea de Sud. Oricum, în ceea ce privește triunghiul de aur asiatic trebuie remarcat faptul că economiile menționate încearcă să controleze cât mai bine posibil repercusiunile ostile ale mediului exterior incert. Tot ca o remarcă legată de continentul asiatic, trebuie să menționez că cele două economii pe care mă concentrasem încă de anul trecut (India și Sri Lanka) au evoluat pozitiv(+8.2% și +7% ), însă sub așteptările mele.

Economiile din America de Sud au evoluat bine: Bolivia Brazilia și Columbia +4.5%,  Argentina și Chile +6%. Chiar și Venezuela, pe care o credeam adâncită în cădere, a înregistrat o creștere de aproape 2%. Însă vedeta absolută a economiilor sud-americane n-a fost Argentina(așa cum pariasem), ci Peru care înregistrează o creștere de 7.5%.

Cu toate că unii încă sunt surprinși de evoluția lumii emergente, trebuie să remarcăm că acolo chiar sunt respectate principii pe care, din păcate, economiile dezvoltate doar le clamează. Peste tot pe unde se remarcă o creștere economică bună avem de-a face cu politici fiscale coerente, cu cheltuieli destul de bine ținute în frâu și, în general, cu multă disciplină. Așa numita Lume Civilizată dă semne din ce în ce mai clare de oboseală și incoerență. Principii care altă dată reprezentau legi de netrecut sunt bagatelizate în prezent sub diverse pretexte. Este un element care deschide larg porţile unei noi ordini mondiale, diferită însă de ceea ce adepţii teoriei conspiraţiei clamează. În principal, state care până nu de mult nu contau au un cuvânt din ce în ce mai greu de spus. Pe de altă parte, bogaţii lumii actuale se află în ingrata situaţie de a cere ajutor de la cei pe care, până nu cu mult timp în urmă, îi considerau desculţii planetei.

În ceea ce priveşte preţurile mărfurilor, am avut un an bun pentru aur care mi-a spulberat predicţiile de anul trecut. Cu toate că mă aşteptam ca 2011 să fie un an al corecţiei, iluzia galbenă a reuşit să ajungă la un neverosimil nivel de 1900$/uncie. Cred că de multişor n-am mai asistat la o asemenea umflare a unui balon care, din ce în ce mai mult, seamănă ca două picături de apă cu imobiliarele. În prezent aurul are un plus de ~11% faţă de începutul anului, însă trendul descendent început din septembrie ar cam trebui să-i pună pe gânduri pe cei care au pariat pe el. Petrolul se tranzacţionează şi el la valori cu peste 11% mai mari decât la începutul anului, însă personal cred că are inclus în preţ situaţia explozivă care succede primăverii arabe şi precede iarna iraniană. O evoluţie interesantă s-a remarcat însă la cupru, metal a cărui cotaţie a scăzut cu peste 25%. După ce chinezii au umflat bula anii trecuţi, cuprul revine la normalitate, iar Goldman marchează o altă predicţie fabuloasă(voi reveni cu subiectul în următorul articol).

După acest tur panoramic e util să ne întoarcem faţa către România unde lucrurile stau în continuare prost. Pe piața bancară autohtonă elementele identificate de mine s-au manifestat mai lent în sensul că fuziunile și achizițiile s-au manifestat mai mult sub impulsul băncilor mamă. Avem așadar o fuziune majoră între Alpha Bank și EFG Eurobank(Bancpost) și numeroase bănci scoase la vânzare. Dintre acestea, oficial doar Carpatica pare a-și fi găsit un cumpărător. Dacă e să dau crezare unor surse proprii, în primul trimestru al anului viitor urmează să mai vedem două vânzari ale unor bănci de talie mică. Aceste tranzacții sunt însă de mică anvergură, iar stagnarea pieței de M&A a activat reversul medaliei: portofoliul de credite s-a deteriorat puternic ajungând la un nivel al restanțelor de 9.6%. Această deteriorare nu poate merge la infinit, iar o creștere cu 4-5 puncte poate avea ca efect sufocarea unor jucători. Probabil acesta a fost și motivul pentru care s-a înființat Banca Punte, o centură de siguranță care ar urma să culeagă cărbunii fierbinți pentru a evita ajungerea acestora în cisterna de combustibil.

România urmează să înregistreze o creștere economică anemică de până în 1.5%. Chiar dacă nu am continuat cu scăderea economică(aşa cum estimasem), chiar dacă moneda se menţine în continuare stabilă, lucrurile se agravează. Probabil vor fi destui cei care-mi vor reproşa ratarea predicţiilor pentru România; așa e, însă nu voi spune decât că totul este cauzat de ceea ce numesc inerţia societăţii. Tensiunile continuă să se acumuleze şi toate amânările acestei perioade vor fi plătite cu vârf şi îndesat. Care este preţul aşa-zisei stabilităţi? Deocamdată e vorba de douăzeci de miliarde împrumutate şi alte aproximativ treisprezece miliarde amânate la plată. Nu e cam mare? Și vorbim doar de ceea ce se vede.

În fine, certitudinea cu care rămânem este aceea a unui an complicat pe toate planurile. Mai mult, putem spune că abia acest an ne-a consolidat opiniile referitoare la criză făcându-ne să conștientizăm că lucrurile sunt mult mai complicate decât încercau să ne convingă unii. În articolul viitor voi încerca să identific principalele tendințe ale anului care vine. 

Diferente

Sunt lucruri aparent banale, dar de o importanță covârșitoare deoarece reprezintă acele elemente care definesc o națiune. Ceea ce veți vedea mai jos s-a petrecut cu ocazia evenimentelor dedicate sărbătoririi a 150 de ani de la fondarea statului Italian. Întâmplarea a făcut ca, în urma unui cumul de întâmplări, să prind în direct acest incident de la Opera di Roma unde, un dirijor, o orchestră și un cor împreună cu întreaga sală au protestat în cel mai înălțător mod împotriva traiectoriei absolut greșite pe care fusese înscrisă țara. Amintesc în treacăt că la spectacol era prezent și Berlusconi, fapt care a conferit o greutate mult mai mare neobișnuitului discurs al lui Muti(justificat probabil și de sângele napolitan care ajunsese să-i fiarbă în vene).

Acum, la mai bine de nouă luni de la eveniment, am găsit acest fragment impresionant pe YouTube și, trebuie să recunosc, m-au încercat aceleași sentimente ca și atunci. Cred că ar trebui să privim cu atenție aceste răbufniri superbe ale personalității unei națiuni. Din nefericire noi nu avem nimic din acest spirit, nu avem ”Va, Pensiero”, nu avem acel ceva la care să vibrăm toți, la unison. Din punctul de vedere al simbolurilor, modelelor și  idealurilor am încetat să mai fim o națiune și ne comportăm din ce în ce mai mult ca o adunătură. Este trist, dar, în același timp, dezarmant de adevărat. Urmăriți clipul de mai jos pentru a înțelege ce însemnă cu adevărat o națiune și meditați asupra a ceea ce am ajuns noi.

Oscar

Noul an chinezesc

Desigur, nu o să vorbesc despre tradiţíi, mai ales că mai avem ceva vreme până la respectivul eveniment. Ceea ce ne interesează însă este legat de realităţile economice ale Chinei, în condiţiile în care iei s-a terminat conferinţa economică anuală a ţării. Este vorba de un eveniment de maximă importaţă deoarece acolo, în fiecare an, oficialii de top analizează rezultatele la zi şi, pe baza acestora, decid politica economică a anului care urmează. 

Aşa cum estimam în urmă cu un an, China şi-a pierdut din viteza de creştere. În timp ce mulţi vor interpreta simplist această realitate, cred că noi trebuie să privim puţin dincolo de datele primare. Într-adevăr, sunt destui cei care vorbesc despre picaje iminente şi alte scenarii radicale. Toate aceste concluzii s-au dovedit a fi analize pripite ale unor indivizi aflaţi departe de evenimente. 

Încetinirea Chinei nu este un efect al unor probleme interne ci, în primul rând, al crizei internaţionale. Ceea ce se întâmplă în Europa a afectat şi va afecta în mod direct exporturile Chinei. La fel stau lucrurile şi în relaţia comercială cu SUA. În plus, dinspre americani mai vine şi o presiune teribilă legată de aprecierea yuan-ului. Tuturor provocărilor, China le-a răspuns destul de inspirat, fie că a fost vorba de contracarări puternice ale ofensivelor diplomatice, fie că s-a mers la acorduri bilaterale directe care, în afară de simplificarea tranzacţiilor comerciale, au condus şi la eliminarea dolarului în relaţiile cu mulţi parteneri importanţi.

Anul 2012 va fi o provocare extraordinară pentru China. În primul rând, climatul internaţional nu pare a da semne de calmare. Mai mult, posibilitatea unui şoc economic major poate afecta direct ţara, ceea ce ridică semne de întrebare asupra capacităţii Chinei de a face faţă mediului extern din ce în ce mai ostil. Există oare soluţii? Din informaţiile scăpate până acum, rezultă că oficialii vor acţiona în două direcţii esenţiale. În primul rând, pentru impulsionarea investiţiilor, se vor face reduceri de taxe. Sunt mulţi cei care vorbesc chiar despre o regândire a sistemului de taxare astfel încât să permită guvernului intervenţii mult mai prompte şi punctuale. Cealaltă decizie majoră va fi reprezentată de reechilibrarea balanţei comerciale. Este o mişcare impresionantă, care va contracara criticile partenerilor comerciali ai Chinei. Însă nu plângerile americanilor reprezintă prioritatea autorităţilor chineze, ci propriul lor sistem economic. Cu rezerve imense de capital, China nu mai are nevoie de cantităţi suplimentare de hârtie tipărită. Însă creşterea importurilor nu se va face ca efect al unei devalorizări a monedei, deoarece aceasta ar avea ca efect şi sugrumarea exporturilor. La acest capitol, oficialii chinezi au fost foarte fermi: anul viitor China va menţine rata de schimb "basically stable". Reechilibrarea balanţei comerciale poate însemna trecerea de la comerţul pe bani la cel, mult mai palpabil, pe produse reale. Cu alte cuvinte, autorităţile vor să dezvolte un model în care primesc ceva real, nu bani, a căror valoare este discutabilă. Nu în ultimul rând, creşterea importurilor va contribui la orientarea către piaţa internă, probabil singura capabilă să ofere rate serioase de creştere, în paralel cu îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei. 

Cu siguranţă, chinezii au mult mai multe provocări în faţă. Băncile au fost susţinute cu reducerea rezervelor, piaţa imobiliară merge clar în jos, iar capacităţilor de producţie excedentare trebuie să li se găsească soluţii în piaţa internă deoarece în afară lucrurile stau din ce în ce mai prost. Sunt, cu siguranţă, elemente îngrijorătoare la care oficialii chinezi se uită cu atenţie. Însă trebuie să subliniez faptul că ceea ce pentru analiştii de complezenţă constituie elemente îngrijorătoare, în realitate nu au nicio relevanţă. Spre exemplu, încetinirea creşterii economice(indicatorul cel mai analizat) reprezintă o falsă îngrijorare. Foarte puţini au înţeles că acest indicator trebuie corelat cu rata de creştere a populaţiei active. Dacă până acum China era obligată să aibă o creştere economică minimă de 8-9%, iată că politica unicului copil începe să se facă simţită, reducând  necesarul de creştere la 5-6%. Aceasta face ca absolut toate alarmismele lansate de unii care nu cunosc situaţia reală să fie false probleme.

În concluzie, putem spune că autorităţile chineze par destul de bine pregătite pentru a face faţă provocărilor viitorului. Mai mult, asistăm la o schimbare de macaz: de la creşterea cu orice preţ la creşterea sustenabilă. Sunt destule elemente care rămân neclarificate, însă trebuie să subliniem faptul că, cel puţin până acum, China a dovedit capacităţi extraordinar de avansate de a naviga în apele tulburi ale crizei. Însă, continuăm să evoluăm în plină furtună, iar rezultatele finale pot fi imprevizibile.

V-ati pregătit pentru sarbatori?

De fiecare dată sărbătorile de iarnă ne dau prilejul să ne întoarcem la lumea copilăriei, să cădem într-o tandră reverie și să ne reamintim serile acelea în care Moș Crăciun bătea la ușă și scotea din sac exact cadourile pe care i le ceruserăm. Mai țineți minte cum tremuram așteptându-l? Toate acele emoții, toate acele bucurii fac parte din copilăria noastră și, de fiecare dată când ni le reamintim, parcă devenim mai buni.

Din nefericire sunt și unii copii pentru care Moș Crăciun înseamnă doar o scrisoare fără răspuns. Răspândiți prin case de copii sau aflându-se în grija unor oameni care abia le pot asigura cele de zi cu zi, acești copii îl așteaptă și ei pe Moș Crăciun. Câtă dezamăgire poate produce lipsa Moșului? Gândiți-vă ce-ar fi însemnat pentru voi un an fără Moșu'? Poate că pentru ei anul acesta va fi primul în care el va veni.

Cum timpul trece repede, m-am gândit că ar fi momentul să ajutăm puțin acești copii. Să încercăm să le răspundem la scrisori și să-l ajutăm pe Moș Crăciun. Să nu uităm că și ei sunt copii, că au dreptul să se bucure și să viseze. Cred că e timpul să-i ajutăm, mai ales că dorințele lor sunt nici măcar nu sunt atât de greu de îndeplinit.

Am descoperit pur și simplu întâmplător site-ul ”Hai să ajutăm”. Oamenii aceia(pe care nu-i cunosc) fac o muncă extraordinară: au centralizat scrisorile către Moș Crăciun ale copiilor de la casele de copii și le-au făcut publice pe site-ul lor. Nu mai trebuie decât să se găsească un Moș. Citiți-le scrisorile, contactați-i pe cei care centralizează cadourile și faceți un copil mai fericit.

Suplimentar, vă readuc în atenție două proiecte pe care sprijin și către care vă încurajez să donați: Asociația Pro Vita Valea Plopului și Copiii din Glodeanu. Asociația Pro Vita a părintelui Tănase are în grijă peste 200 de copii orfani, marea majoritate abandonați la naștere. Este o adevărată minune să constați cum un om sprijinit de comunitatea locală reușește să crească atâția copii care, altfel, n-ar fi existat. Celălalt proiect este demarat tot de un preot(părintele Marin Tudor) și are ca scop ajutorarea unor copii care trăiesc în familii deosebit de sărace.

Esența acestei luni este aceea de a ne transforma, de a deveni buni. Hai să încercăm să readucem zâmbetul pe buzele copiilor care-l așteaptă pe Moș Crăciun, să le îndeplinim un vis și, cu siguranță, bucuria lor ne va face și nouă sărbătorile mult mai fericite!


P.S. Date de contact, conturi, etc.


1. Asociatia Pro Vita pentru născuți și nenăscuți
http://www.asociatiaprovita.org/
Cont RON: RO42 RNCB 0211 0118 4390 0001
Cont EUR: RO85 RNCB 0211 0118 4390 0003
Cont USD:  RO15 RNCB 0211 0118 4390 0002
Cont CAD: RO31 RNCB 0211 0118 4390 0005
Conturile sunt deschise la:
BCR Sucursala Vălenii de munte,
Adresa: Str. Berevoieşti nr. 6 – Vălenii de Munte, Prahova
SWIFT: RNCBROBU

2. Parohia Glodeanu-Cârlig
http://copiiidinglodeanu.blogspot.com/
Cont RON: RO35CECEBZ0130RON0786067
Contul este deschis la:
CEC Sucursala Buzau
SWIFT: CECEROBU

3. Hai sa ajutam
http://www.haisaajutam.ro/

Despre SUA, razboaie si alte nimicuri

E binecunoscut faptul că americanii dețin cea mai puternică tehnologie militară. S-a demonstrat în câteva rânduri capacitatea SUA de a anihila rapid unitățile militare strategice ale adversarilor. Cu toate acestea, SUA au eșuat în cucerirea sau, mai bine zis, în supunerea și administrarea teritoriilor învinse. Desigur, mulți și-au pus întrebarea dacă SUA au avut până acum un adversar pe măsură. Răspunsul cred că este nu.

Drona capturată de armata iraniană(subiectul clipului de mai jos) ridică o întrebare foarte serioasă legată de adevărata capacitate militară a Iran-ului. Până acum credeam că țara respectivă este una mai degrabă subdezvoltată(din punct de vedere militar), însă lucrurile par a sta cu totul altfel. Imaginile arată cât se poate de clar că drona a fost adusă ”pașnic” pe pământ. În cazul în care armata iraniană a reușit să captureze în acest mod drona s-ar demonstra că e vorba de o forță mult mai avansată decât credem noi, iar surprizele care pot ieși la iveală în cazul unui război pot fi foarte mari. Americanii au sugerat că, de fapt, drona a fost aterizată greșit în Iran. Nici asta nu-i avantajează deoarece, în acest caz, rezultă că sunt deosebit de proști. Desigur, într-o analiză, nu trebuie exclusă nici această realitate. De ani buni în SUA, la toate nivelele, se remarcă persistența unei incompetențe crase. În acest moment marele dușman al SUA este propria incompetență, propria incapacitate de a evalua și reacționa corect. Pentru a demonstra că am dreptate vă voi da un exemplu la îndemână: Mark Gitenstein, ambasadorul SUA în România. Eu unul cred că avem de-a face cu un dezastru uman, un individ care, probabil are un IQ sub 80. Mărturie stau rapoartele pe care le-a trimis în SUA(disponibile via WikiLeaks) și declarațiile sale. Să ajungi să promovezi un asemenea individ pe post de ambasador arată o mare vulnerabilitate. Vă imaginați câți prostovani se află în posturile de decizie la Washington? Vă imaginați câte erori sunt capabili să facă acești incompetenți în cazul unui război adevărat? 

În mai multe rânduri am spus că am încredere în capacitatea Americii de a se reinventa. Ceea ce nu am spus a fost că, de fiecare dată când s-au reinventat, americanii au avut norocul de a avea lider providențial care a schimbat radical țara. Existența unui asemenea lider este obligatorie! Privind la realitățile politicii americane putem lesne observa că un asemenea personaj lipsește cu desăvârșire, ceea ce ne poate duce cu gândul că imperiul american și-a trăit deja secolul. Este oare posibil ca America să devină propria-i victimă? Greu de spus! Cred însă că evenimentele viitoare ne vor da rapid răspunsul la această întrebare. 

Redesenand Europa

Europa cu două viteze a devenit o realitate. Pe de o parte avem nucleul dur reprezentat deocamdată de statele din Zona Euro care vor merge către unificarea fiscală. În cealaltă parte rămân statele care nu au aderat la EUR, care-şi pot defini singure politicile fiscale, dar vor fi atent monitorizate de la Bruxelles. Oricum, target-ul oricărei ţări din Uniune este cel de intrare în sfera Euro, motiv pentru care politicile economice din zona a doua vor fi supervizate.

Cu toate că lucrurile par cât se poate de logice, nu este foarte clar cum vor fi acoperite diferenţele dintre aderenţii la moneda unică. O uniune fiscală nu va face altceva decât să adâncească dezechilibrele, lucru care nu a fost clarificat de către oficiali. Se pare că vor rămâne câteva supape care vor permite compensarea sau, mai bine spus, recuperarea din mers. Cu toate că informaţiile sunt încă destul de vagi, răspunsul din partea pieţelor cred că va fi unul pozitiv prin prisma faptului că s-a dat un semnal clar că Europa nu poate să dezintegreze. Pe de altă parte, trebuie să fim conştienţi de faptul că nu am avut de-a face decât cu nişte declaraţii, iar aplicarea lor(în sensul modificării Tratatului) va fi destul de problematică.

Pentru noi veştile cred că sunt bune deoarece o stabilizare a zonei ne este benefică. Ceea ce mă îngrijorează este o declaraţie a lui Barroso care a amintit în treacăt că sunt ţări din afara zonei euro care au anunţat că sunt interesate să adopte regulile fiscale ale nucleului dur. Sincer, sper ca România să nu fie una dintre ţările respective, cu toate că am o bănuială sumbră că bravada iraţională de care am dat dovadă în ultima perioadă ar putea să ne împingă cu capul în zid. Într-adevăr, România trebuie să fie preocupată de dezvoltarea unor politici fiscale responsabile(nu ca până acum), dar în primul rând trebuie să avem în vedere dezvoltarea. Să nu uităm că suntem o naţiune subdezvoltată, dependentă într-o proporţie neliniştitor de mare de investiţii străine a căror stabilitate e discutabilă.

Ca o concluzie, cred că semnalul dat este bun, dar punerea în aplicare a deciziilor va fi amănuntul dezamăgitor. Zona Euro are nevoie de construirea şi consolidarea unor instituţii meta-naţionale care să asigure funcţionarea sa. Existenţa unor asemenea instituţii va presupune obligatoriu cedarea suveranităţii, lucru cu care nu ştiu cât de mulţi dintre lideri sunt de acord. Într-adevăr, la nivel declarativ e simplu însă, odată întorşi în ţările lor, liderii respectivi vor avea o cu totul altă retorică. Nu în ultimul rând salut pierderea de influenţă a Angliei. Semnalul pe care l-au primit englezii a fost unul destul de clar, iar faptul că nu li s-a făcut nicio concesie cred că este unul din elementele pozitive.

Iluzia turismului

"Avem cea mai frumoasă ţară din lume. În ţara noastră sunt prezente toate formele de relief." Sunt doar două din multele sloganuri care au fost înghesuite în creierele copiilor de-atunci de propaganda regimului comunist. Sloganuri care au intrat brutal în inconştientul colectiv făcându-ne să credem că afirmaţiile de tipul celor enumerate sunt cumva nişte axiome, iar potenţialul turistic al ţării este imens. Aşa să fie?

Dacă stăm să analizăm la rece observăm că lucrurile stau tocmai pe dos. Avem o mare infectă, pline de alge şi scoici care put înfiorător. Dincolo de plaje, investitorii te taxează corespunzător şi asta, probabil, tot în numele respectivelor slogane. Chelnerii litoralului reprezintă o altă specie intrată în folclor prin grosolănie, nesimţire şi golănie. Iar toate aceste imagini apocaliptice sunt dublate de un peisaj straniu, parcă ceva mai specific Mostar-ului din perioada războiului iugoslav. Munţii noştri sunt la fel ca orice alţi munţi din lumea asta. Există într-adevăr cele două şosele spectaculoase care străbat munţii, însă ele suferă de aglomeraţie şi de o infrastructură turistică rudimentară. Toate acestea sunt accentuate de primitivismul băştinaşilor care par a suferi de o plăcere ciudată de a defeca în natură. Înainte de a te opri să admiri pesajul, trebuie să caşti bine ochii să nu te afunzi în vreo scluptură organică cu(sic!) moţ. În paranteză, pentru că suntem la capitolul nevoilor biologice, nu ştiu dacă nu cumva urmează să intrăm în folclorul european din pricina pasiunii noastre debordante de a urina pe marginea şanţului. Ca şi destinaţie de ski munţii noştri sunt la fel de dezamăgitori. Pârtiile sunt insuficiente, infrastructura e deficitară şi bişniţa asociată este, de asemenea, violentă şi enervantă. Orice comparaţie cu alte pârtii din apropiere ne aruncă în derizoriu.

Oraşele noastre sunt anoste, sufocate de arhitectura comunistă, de blocuri jalnice. Locuri bune de dormit, nu de trăit. Avem obiective turistice în tristele noastre oraşe? Nu! Muzee? Vax. Vorbim, în cel mai bun caz, de chestii improvizate, în care n-ai mare lucru de văzut(desigur, sunt excepţii, dar mult prea puţine). Chiar şi cârciumile noastre sunt suspect de plafonate, marea majoritate fiind tributare aceleiaşi bucătării pseudo-tradiţionale. 

Ce ne mai rămâne? Foarte puţin şi neimportant pentru turismul de masă. Ceea ce vreau să spun cu acest articol e un lucru simplu: trebuie să încetăm să mai privim turismul ca pe un panaceu. Salvarea nu vine de-acolo şi aceasta din cauză că n-avem cu ce. Nu suntem Italia, Grecia, Spania sau Franţa. Suntem banali în comparaţie cu rechinii mondiali ai turismului. Imaginaţi-vă că o ţară precum Turcia, cu infinit mai multe vestigii istorice, n-a ajuns încă la turismul bănos ci practică, într-o proporţie covârşitoare, mult mai ieftinul turism all inclusive. Asta în ciuda unei promovări puternice în media occidentală. 

Turismul la noi a fost supraestimat dintotdeauna. Pentru România ar fi mult mai util să încerce să-şi atragă proprii cetăţeni. Este extrem de greu deoarece o evadare în afară te costă de câteva ori mai ieftin. Atragerea propriilor cetăţeni înseamnă, în primul rând, creşterea calităţii serviciilor şi dezvoltarea unei infrastructuri competitive. Nu vreau să fiu negativist; există câteva investiţii care se ridică la nivelul cerut, dar, de asemenea, există covârşitor de multe alte ţepe care trebuie să dispară. Abia după ce vom avea o piaţă turistică profesionistă în interior putem vorbi despre o ofensivă externă. Până atunci cred că n-are sens să ne aplecăm asupra aberaţiilor înşirate de orice curvuluiţă tupeistă. 

P.S. Am scris acest articol şi pentru că în articolul de ieri toată lumea dădea turismul ca alternativă la exploatarea minieră. Despre turism s-a vorbit şi în Valea Jiului unde investiţiile au apărut sub forma unei telegondole care te duce de nicăieri până la următorul nicăieri... Ar cam trebui să revenim cu picioarele pe pământ şi să încetăm să mai visăm la cai verzi! Soluţia este munca, investiţia în domenii productive şi nepuluante, nu credinţa stearpă că vom putea face bani stând cu burta la soare în timp ce străinii se vor înghesui să se lase jepcuiţi de noi.

Oamenii de pe strada mea nu vor decat sa munceasca

Cu siguranţă pe strada mea sunt numeroşi oameni care nu au unde munci şi care nu vor decât să muncească. Având în vedere acest lucru, propun o variantă foarte inteligentă de rezolvare a situaţiei: ce-ar fi să încheiem un parteneriat cu Napoli(sau o altă localitate din sudul Italiei) pentru preluarea gunoiului produs de acest oraş şi depozitarea lui pe strada mea. Am putea, în acest mod simplu, să facem locuri de muncă pentru aproximativ 300 de oameni, ca să nu mai vorbesc despre business-urile adiţionale care se vor dezvolta precum puricii(şi la propriu şi la figurat). Frumos nu? O altă zonă cu probleme este Delta. Nu înţeleg de ce oamenii de-acolo nu sunt lăsaţi să lucreze. De ce nu este concesionată toată zona unui singur investitor strategic care să garanteze rezolvarea problemei locurilor de muncă, mai ales că Delta are resurse imense. Într-o parte s-ar putea dezvolta hoteluri, în alte părţi pescuit industrial, iar în locurile cele mai izolate s-ar putea face depozite de material radioactiv. Şi poate se găseşte şi ceva petrol în zonă, astfel încât se va putea obţine profit maxim din exploatarea eficientă a zonei. Nu-i aşa că există soluţii?

Mă uit cu nedumerire cum, de câteva luni, pe toate canalele media se desfăşoară o campanie susţinută a celor de la Roşia Montana Gold Corporation. Văd cum RMGC distribuie cu generozitate bugete imense în, practic, toată presa. Este o lecţie pe care o primim şi care ne demonstrează cum poate fi sugrumată informarea corectă deoarece este bine cunoscut că nu poţi ataca un client care desfăşoară o campanie publicitară prin intermediul tău(cel puţin aşa ştiu eu că funcţionează lucrurile în presă). Unde sunt show-urile TV în care analiştii demonstrau dezastrul ecologic care va rezulta în urma exploatării de-acolo? Vrajă! Probabil au fost folosite doar ca mijloc de creştere a preţului sau a dimensiunii pachetului publicitar. Unde sunt ziarele care publicau reportaje de la faţa locului? Duse! În locul reportajelor avem reclame generoase. 

Să discutăm acum despre moralitatea mesajului campaniei, cum că oamenii ăia nu vor decât să muncească. Să ne înţelegem bine: faptul că nu ai unde munci nu-ţi dă dreptul să faci orice. Hai să ne întrebăm logic: în cazul în care n-am unde munci am dreptul să-mi închiriez casa unora care vor să testeze o bombă atomică? Evident nu! Munţii ăia nu sunt nici ai lu' tanti care se plânge că nu mai are bani de concedii, nici ai moşului care încearcă să mă facă vinovat pe mine că nu sunt locuri de muncă, nici ai puştanului şi nici ai lu' nenea ăla care-mi spune că acolo vremea e naşpa, agricultură nu se poate face, iar turism, ce să vezi?, nimic! Faptul că n-ai unde munci nu-ţi dă dreptul să produci modificări ale reliefului, să distrugi situri arheologice sau să produci distrugeri iremediabile asupra mediului. Nu poţi face asta pentru că nu e moral! Mai mult, lumea aia nu e numai a ta, mai sunt mulţi alţii care vor veni după tine şi care au dreptul să beneficieze de un mediu cât mai curat. Nimeni nu-ţi dă voie ţie să faci praf o zonă doar pentru că n-ai unde munci! Dacă nu mă credeţi mergeţi la Rio Tinto în Spania ca să vedeţi ce-a însemnat o exploatare nebună şi ce-a rămas în urma sa. Şi, mai mult, veţi vedea comunităţi întregi care suferă de pe urma beneficiilor aduse de oamenii din trecut care, probabil, şi ei nu voiau nimic altceva decât să muncească. 

În final nu-mi mai rămâne nimic de făcut decât să vorbesc despre oamenii locului cărora li s-a pus pumnul în gură. Ştiţi că e un nene în publicitatea RMGC care spune doct că solul de-acolo nu e bun de nimic. Aşa o fi, însă nu înţeleg de ce oameni precum Eugen David se încăpăţânează să rămână acolo şi să trăiască din agricultură. Şi nu este singurul care se opune unei corporaţii care, nu-i aşa, nu-i vrea decât binele! Puteţi citi mai multe despre Eugen într-un reportaj publicat pe site-ul Pulitzer Center sau pe site-ul Asociaţiei Alburnus Maior. Există şi o altă Roşia Montana, total diferită de cea prezentată în clipurile publicitare ale binefăcătorilor săi de peste Ocean. Şi acea Roşia Montană nu vrea decât să fie salvată!

Video flash

O opinie la rece despre Europa:



... și o reacție care spune multe despre ceea ce urmează în Italia(și nu numai):

La multi ani, Romania!

Îmi doresc să avem puterea de a ne reîntoarce la adevăratele noastre valori, la esența noastră cea de care suntem mândri; să eliminăm mocirla care ne-a acoperit violent, să ne eliberăm de mediocritate și să ajungem, în sfârșit, să fim cu adevărat așa cum ne-am dorit. Îmi doresc să  ne reinventăm, să redevenim noi și nu o mulțime eterogenă de eu!

La mulți ani, România!