Tsunamiul chinezesc

În 2025, China și-a consolidat statutul de lider absolut în producția de mașini. Cu 34,35 milioane de unități vândute, China e de departe lider absolut. Ca să înțelegeți magnitudinea, vă voi spune că locul 2 este ocupat de SUA cu 10,5 milioane și Japonia cu 8.8 milioane. 

Statistica nu este însă completă deoarece acelea sunt mașini produse pe teritoriul unei țări. De exemplu, Renault produce în Maroc, dar dacă nu ar fi Renault, Marocul n-ar avea industrie auto. Astfel încât mult mai interesant e să studiem producția GLOBALĂ a statelor. De exemplu, Japonia nu produce doar intern, ci firmele sale au facilități de producție în toată lumea. De aceea în 2024, primul producător mondial de automobile a fost Japonia, cu un volum global de 25-26 milioane de unități, iar China pe locul 2 cu un volum între 23 și 24 milioane de unități. Ce s-a întâmplat în 2025? Producția globală a Japoniei a scăzut, în timp ce producția globală a Chinei a crescut vertiginos. Astfel, China a atins un incredibil număr de 27 milioane vehicule, în timp ce Japonia a rămas la aproximativ 25 milioane vehicule. 

Statistica aceasta, cu toate că ne arată consolidarea absolută a Chinei pe piața auto, tot nu ne spune întreaga poveste. Diferența pe care o vedem la nivel statistic este încă mică față de cea reală. Sunt fenomene care țin de inerție și care ne fac să vedem cu o oarecare întârziere, din punct de vedere statistic, efectele de la nivelul realității.

Am mai spus-o cu altă ocazie că firmele auto chinezești pe care le cunoaștem, în realitate nu sunt firme de automobile. În timp ce occidentalul are întipărit în cap șablonul conform căruia firma care face oale e o firmă de oale, la chinezi paradigma s-a schimbat radical. Firmele lor auto, de fapt sunt firme tehnologice, nu de automobile. Ați citit bine! BYD nu are ca scop fabricarea de automobile, ci cercetarea tehnologică, iar producția de autoturisme este doar un efect al orientării sale. Ca să înțelegeți, o firmă producătoare de materiale de construcții, poate avea în portofoliul său producția de cuie, ceea ce n-o face însă un producător de cuie, ci un producător și de cuie. La fel e  și cu mașinile chinezești, dar la o altă scară.

Să vă dau ca exemplu Huawei. Cu toate că au lansat cinci modele de mașini - absolut remarcabile - nu dețin o facilitate de producție de automobile. Astfel, Aito a fost fabricată în facilitățile Seres, Luxeed la Chery, Stelato la BAIC Group, Maextro la JAC Motors. Limuzina premium Qijing(abia apărută anul acesta) se produce la GAC Group. 

De partea cealaltă, Xiaomi produce modelele sale în propria fabrică, denumită „Super Factory”. Nu întâmplător am luat aceste modele. Atât Xiaomi cât și Huawei sunt cunoscute în lumea tehnologică, dar când punem în balanță producția auto obținem o simetrie fantastică. Astfel, Xiaomi își produce mașinile în fabrica proprie, dar telefoanele le-a produs externalizat(la facilitățile altor producători). Huawei produce telefoanele în propriile facilități, dar producția auto a externalizat-o la alții. Ce trebuie înțeles de aici? Nici mai mult nici mai puțin decât că fabricarea unei mașini - operație extrem de complexă în sine - a ajuns o chestiune extrem de facilă în China. 

Elementele pe care vi le-am descris ne explică într-o oarecare măsură motivul pentru care metricile cu care lucrează chinezii sunt efectiv infernale pentru un occidental. Producția unui nou model auto durează în Occident între 4 și 5 ani. Știți cât durează în China? Între 12 și 18 luni!!! Practic, în momentul în care un producător chinez scoate o nouă mașină pe poarta fabricii, un producător european abia se află în etapa de „Concept și Strategie”, adică prima a dezvoltării. Ce naiba valabilitate mai are strategia pe care o faci dacă anul următor, când tu ești cu modelul occidental în faza de „Inginerie și Proiectare”(faza 2), chinezul mai poate scoate două modele diferite(această fază durează uzual între 18 și 24 de luni). Iar când tu, cu „mașina minune” proiectată hăt, în trecut ești în faza de „Testare și valiadare”(12-18 luni), chinezul mai scoate încă un model! La occidentali însă nu s-a terminat treaba deoarece vine faza de „Pregătire a producției” care mai durează între 6 și 8 luni. Înțelegeți diferența?

Când tu te sui fericit în noua ta mașină occidentală, trebuie să conștientizezi că, din punctul de vedere al conceptului, ea este deja cu cel puțin trei generații în urmă față de o mașină chinezească ieșită acum pe poarta fabricii. Și aici adăugați un alt „amănunt”: prețul! De exemplu, Huawei Maextro are un preț situat între 98 000$ și 145 000$, în timp ce concurentul său direct, Mercedes-Maybach S 680 are un preț situat între 345 000$ și 480 000$. E adevărat, Mercedes-Maybach S 680 e un simbol al statutului social în Occident, astfel încât astfel de comparații pică, mai ales că Huawei Maextro nu are o istorie în spate. Însă, un client care nu ar pune baza pe astfel de „finețuri”, ce ar alege?

Dacă la categoria lux treburile sunt discutabile din cauza altor elemente, precum cel privind poziționarea mărcii, în zona de consum, acolo unde oamenii cumpără o mașină pentru a merge din punctul A în punctul B, totul devine de-a dreptul șocant. Să vă dau un exemplu relevant. BYD Seal costă între 13 600$(varianta plugin hybrid) și 24 500 $ varianta elctrică. Varianta premium al BYD Seal este de 28 500$. Acestea sunt prețurile din China! Competitorii occidentali ai acestui model au următoarele prețuri: 

• Tesla Model 3 ~$43.000 - $46.000
• BMW i4 ~$58.000 - $65.000
• Hyundai Ioniq 6 ~$45.000 - $52.000
• Volkswagen ID.7 ~$55.000 - $60.000

Credeți că mai are sens discuția? Imaginați-vă că din momentul actual situația se va tot adânci, iar motivul pentru care se va întâmpla asta ține de un fenomen pe care îl vom înțelege imediat. Nu, nu e vorba de statistică, nu e vorba de vreo metrică sau de alt element pe care-l cunoaștem. Este altceva!

China deja trăiește în viitor, făcând un pas uriaș, pe care ceilalți nici măcar nu-l pot înțelege. Managerul unei companii auto din Europa își promite să facă reduceri de costuri și să câștige tehnologic bătălia cu China, prin prezentarea unui produs impecabil din toate punctele de vedere. Asta în timp ce managerul de proiect al unei mașini chinezești nici măcar n-are habar că acea companie europeană există. Mai mult, spre deosebire de managerul european, cel din China nu face nicio economie ba, mai mult, constată cu stupoare că are bani să pună pe mașina sa materialele de calitate premium, că poate să angajeze cei mai bine cotați designeri sau ingineri de pe piață! Iar la final mașina chinezească e mai bună și mai ieftină decât cea europeană/occidentală! Nu-i așa că viața e nedreaptă pentru europeni/occidentali? De ce se întâmplă toate acestea? 

E același fenomen care se petrecea pe vremea în care Egiptul căuta să intre pe piața bumbacului, imitând Anglia. Totul a fost un eșec. Muhammad Ali, un conducător luminat care încerca să transforme Egiptul într-un stat modern, cu o industrie contemporană vremurilor, a făcut eforturi monumentale pentru a imita Occidentul. Agricultura Egiptului producea cantități imense de bumbac. Astfel, Muhammad Ali a intuit oportunitatea și a achiziționat echipamente moderne pentru producerea metrajelor. Însă, cu toate că modelul părea identic, aceleași mașinării care în Anglia reprezentau succesul, în Egipt au fost un eșec răsunător. Motivul? Nimeni nu înțelegea ce naiba vrea să facă Muhammad Ali! De ce? Dincolo de mașinării, modelul care transforma mașinăriile în succes era cel antreprenorial, existent deja în ADN-ul societății occidentale, în timp ce în Egipt și Orient era ceva absolut de neînțeles. Nici măcar el, marele conducător, nu avea habar ce-i aia!

Revenind la industria auto, motivul pentru care companiile occidentale sunt efectiv în afara jocului ține exact de aceleași motive. China are nu doar tehnologia fizică, ci, mai ales, pe cea de la nivelul societății. Dincolo de mașinării, chinezii lucrează după un nou model antreprenorial, absolut diferit de cel occidental. Este absolut uimitor modul în care se auto-organizează companiile chineze și, mai ales, modul în care adoptă tehnologia. Imaginați-vă că aveți față în față o armată de cavaleri din Evul Mediu și câțiva soldați contemporani dotați cu mitraliere. Oricât de bravi ar fi cavalerii, soldaților cu mitraliere nu le va fi absolut deloc greu să-i anihileze pe toți în câteva secunde. Și asta chiar dacă respectivilor cavaleri le-ar fi date mitraliere. Avându-le pe mână, n-ar ști ce să facă cu ele deoarece le-ar fi imposibil să le încarce.

Cam asta e diferența dintre China(și cele câteva națiuni asiatice care deja gravitează în jurul său) și restul lumii. A spune că SUA vor reuși să-i îngenuncheze acum e ca și cum ai spune că Spania după Pacea de la Westfalia ar fi putut să învingă Olanda sau că Olanda de după Tratatul de la Utrecht ar fi putut învinge Anglia sau că Anglia de după 1945 ar fi putut învinge SUA. Nu e nevoie de un război pentru ascensiunea Chinei deoarece e ca și cum un călăreț ar încerca să depășească o mașină contemporană pe autostradă. 

Revenind la zona auto, situația e absolut ilustrativă pentru toată tranziția pe care o vedem. Occidentalii au rămas fideli unei viziuni istorice. Pentru ei mașină înseamnă o marcă solidă, cu tradiție și foarte mult marketing, cu o largă adeziune în rândul publicului, care are diverse emoții atunci când își achiziționează mașina. Mai mult, industria auto occidentală se bazează pe vechiul model second-hand, în care există o stratificare socială a achiziției de mașini: cei bogați își iau mașini noi, finanțându-le parțial cu venitul rezultat din vânzarea mașinii vechi pe piața second-hand. În China, treptat, modelul acesta e șters cu buretele. Pe nimeni nu interesează valoarea de revânzare a mașinii întrucât, treptat, mașina devine exact ca un telefon. Eu n-am habar ce s-a întâmplat cu telefoanele mele vechi. Dacă de vechiul meu telefon din anii 90 - un Motorola StarTac - încă îmi amintesc, la ora actuală nu am habar ce telefoane am folosit în ultimii 10 ani. La cel actual cunosc marca, dar n-am habar modelul său. Efectiv nu mai știu! Cam așa e și la chinezi cu mașinile. Mașina nu mai e un obiect de cult, s-a modificat optica socială. Culmea, optica socială s-a modificat și în Occident, doar că producătorii n-au habar încă de acest lucru. Și chiar dacă ar avea habar, n-ar putea - din punct de vedere tehnologic - să facă față noilor cerințe ale pieței.

Înainte de final vă voi spune că, tot derulând paginile de știri, mi-a apărut una în care Volksswagen prezenta noul său model de volan care urmează să intre în producția de serie în curând. Era ceva de o urâțenie rar întâlnită. Iar ăia îi făceau publicitate, considerându-l o chestie epocală. Serios? Cine naiba mai e interesat de cum arată volanul? Contează cum te simți în mașină. Consumatorul de azi nu mai e unul tehnicist decât în ceea ce privește tehnologia digitală. Vrea să fie uimit când se urcă în mașină, nu să citească un prospect în care inginerul german să-i explice ce deșteptăciune a făcut el inventând un buton care optimizează consumul de energie atunci când faci viraje. Aiurea, astfel de chestii plictisesc, iar consumatorul se așteaptă să fie incluse în produsul final implicit și fără zgomot. 

Sper că ați înțeles diferențele care impulsionează China și care-i fac pe refractarii occidentali să arate precum romanii care aveau speranța că barbarii cu care se confruntau erau ultimii. Și asta când valurile de invazie abia începeau să se manifeste. Așa e și cu mașinile și la fel e cu întreaga nouă economie!

Blogger - stadiu critic

 În dimineața aceasta blogger mi-a blocat accesul. Inițial din cauza unei probleme de browser, după care am fost inclus într-o modalitate ciudată de „recuperare a contului”. Nu-mi dau seama care-i cauza, dar abia acum am acces la blogger. Și nu unul permanent. 

Nu știu de ce am presentimentul că se încearcă blocarea accesului meu la platformă. OK, ideea e următoarea: în cazul în care nu mai pot accesa acest canal, încercați restul canalelor mele de comunicație. 

Cuiul lui Pepelea în AI

Când vorbim despre AI v-ați aștepta să vă aduc în discuție elemente complexe despre circuite integrate sau algoritmi capabili să producă minuni. V-ați aștepta să vorbim de competiția Est-Vest sau despre diverse alte chestiuni care în trecut reprezentau provocări. De exemplu, la un moment dat nu prea erau clare niște chestiuni tehnologice de prin fabricile furnizorilor Nvidia. N-am comentat niciodată astfel de aspecte întrucât știu că, în general, provocările tehnice se rezolvă. Și, iată, TSMC s-a repliat masiv, fiind capabilă să producă în orice output dorit de Nvidia.

Poate vă gândiți că ar fi o problemă de cerere. Inclusiv eu v-am arătat atât proiectele funcționale - vezi chip-urile AI de la Google - dar și pe cele potențiale, precum diviziile de cercetare ale competitorilor. Culmea nici aici nu-s probleme!

Să recapitulăm, așadar: Nvidia are cele mai performante chip-uri și are cea mai mare cerere pentru produsele sale. Deci totul e frumos în paradis! Însă, culmea, mai e ceva! Ceva cu adevărat exploziv, dar care v-a fost arătat de subsemnatul în mai multe rânduri. Ceva neluat în considerare de mai nimeni. 

În 2024, CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, în cadrul unui interviu din podcastul "Bg2 Pod", spunea următoarele:

„Quite frankly, the biggest issue we are now having is not a compute glut, but it's power — it's sort of the ability to get the builds done fast enough close to power. So, if you can't do that, you may actually have a bunch of chips sitting in inventory that I can't plug in. In fact, that is my problem today. It's not a supply issue of chips; it's actually the fact that I don't have warm shells to plug into.”(Sincer să fiu, cea mai mare problemă pe care o avem acum nu este un exces de putere de calcul, ci energia - este vorba de capacitatea de a finaliza construcțiile suficient de repede aproape de sursele de curent. Așadar, dacă nu poți face asta, s-ar putea să ai o mulțime de cipuri care stau în stoc și pe care să nu le poți folosi. De fapt, aceasta este problema mea astăzi. Nu este o problemă de aprovizionare cu cipuri; este faptul că nu am plăci alimentate în care să le pun la lucru).

Așadar, problema cea mai spinoasă este aceeași pe care v-o tot spun de un an încoace. E, într-adevăr, banală și pare a fi de-a dreptul frivolă. La urma urmei, ce mare treabă „să tragi o sârmă” prin care să alimentezi centrul de date? Doar conspiraționiștii ca mine pot vedea probleme aici, nu-i așa?

Ei bine, nu prea e așa. Satya Nadella nu a încetat declarațiile. Ba, mai mult, pe măsură ce anul se epuiza, declarațiile sale deveneau și mai acide. În noiembrie 2025 a declarat pe șleau că „Microsoft stă pe un munte de chip-uri Nvidia nefolosite”. În decembrie 2025 a stârnit emoție anunțul OpenAI din care rezulta că va folosi și alți furnizori de putere de calcul în afara Microsoft. Mulți au văzut-o ca pe o trădare a lui Sam Altman. Doar că Satya Nadella a clarificat situația: „Microsoft este nevoită uneori să refuze cererile de putere de calcul ale lui Sam Altman, deoarece, deși avem cipurile fizice, nu e disponibilă infrastructura electrică pentru a le pune în funcțiune”. Din nou povestea centrelor de date construite, funcționale, dar care nu pornesc deoarece nu există curent!

Nu e ciudat? În era „Elastic Computing”, în care aparent nicio cerere de putere de calcul nu e „prea mare”, aflăm că există cereri ale clienților care sunt refuzate ... din lipsă de energie electrică! Iată cuiul lui Pepelea în plenitudinea sa. Buturuga mică și banală care răstoarnă imensul car tehnologic al AI-ului. 

Nadella e disperat să găsească energia electrică necesară pornirii centrelor proprii de date, motiv pentru care în planurile de investiții ale companiei nu se mai discută despre chip-uri, tehnologii IT avansate sau algoritmi de optimizare, ci despre ... cum să facă rost de curent. Iar compania pare hotărâtă să-și facă propria investiție în energie nucleară. 

Ciudat, nu-i așa? Pentru astfel de proiecte ideale ar fi fost SMR-urile(Small Modular Reactors). Dar care-i stadiul acestora? Negru pe alb vă spun că în SUA NU EXISTĂ NICIUN SMR funcțional. Singura firmă care deține o certificare cu cântec pentru tehnologia proprie este NuScale. Însă primul lor proiect major - CFPP în Idaho - a fost anulat în 2023 din cauza costurilor ridicate! Le-a rămas o pâine de mâncat de la Nuclearelectrica din România care merge înainte cu cheltuirea nejustificată a unor bani publici pentru fantasma nesigură din Dâmbovița, denumită pompos RoPower! Alte proiecte? Amazon are un proiect cu XEnergy pentru dezvoltarea unui SMR în Washington, așa-numitul „Cascade Project”. Doar că termenul său de finalizare - pe hârtie - este ... 2030! În realitate, singurele SMR-uri funcționale din lume sunt: centrala plutitoare Akademik Lomonosov aparținând rușilor și reactorul HTR-PM(intrat în operare comercială în decembrie 2023) din China.

Înțelegeți singuri că situația este mai gravă decât pare. Realitatea din teren ne spune o altă poveste. Liniile de înaltă tensiune sunt deja îmbătrânite(40-50 de ani) și supra-aglomerate. Construirea altora necesită investiții imense pe care statul american nu le poate susține. De altfel, ritmul construcțiilor acestora a scăzut dramatic: de la 1700 mile pe an la sub 500!!! În plus, piața mondială este într-o teribilă criză a transformatoarelor de putere: livrarea unui transformator, de la un termen de 6-12 luni a ajuns la 3-4 ani din cauza politicilor tembele și a cererii susținute. Rețineți așadar că și în cazul în care „zâna cea bună” ți-ar face cadou centrala nucleară în ogradă, tot nu ai putea să o pornești din cauza crizei componentelor specifice, pentru care trebuie să te așezi la coadă și să aștepți vreo 3-4 ani. 

Întrebarea esențială pe care nu vor să și-o pună așa-zișii „investitori în AI” este una teribil de banală: ce vor face marile companii care gestionează centrele de date cu chip-urile Nvidia achiziționate anul  acesta și pe care, în cel mai fericit caz, le pot pune în funcțiune peste 2-3 ani? Termenul de epuizare morală al acestor chip-uri este de 12-16 luni, astfel încât e clar chiar și pentru un om fără creier că actualul stoc de chip-uri nu-i nimic altceva decât o cheltuială inutilă și prostească. Putem spune că Nvidia a „produs pe stoc”, exact ca industria lui nea Nicu(chiar dacă stocul e ograda altei companii, la nivel de economie situația e aceeași)!

Ia imaginați-vă că tocmai ați finalizat o hidrocentrală impunătoare, construită cu tehnologie ultra-modernă și care promite un randament de invidiat. Doar că există o „mică” problemă: râul pe care ai făcut hidrocentrala e secat de ani de zile! Și-atunci? Ei bine, în mare asta e problema centrelor de date americane sau europene. Sunt excepționale, dar n-au curent, deci nu pot funcționa!

Ecuația e cât se poate de simplă: fără energie electrică nu ai centre de date, deci nu ai putere de calcul. Fără să ai posibilitatea de a extinde centrele de date, nu mai dai comenzi de chip-uri și, în același timp, nu le mai poți susține companiilor AI nevoile în creștere de putere de calcul, obligându-le să stagneze. Înțelegeți acum de ce cei de la Nvidia erau disperați ca Trump să deschidă piața chineză? Doar că chinezii știu și ei, la fel de bine, care-i situația, motiv pentru care au interzis neoficial(prin recomandări) produsele americanilor deoarece China vrea să aibă suveranitatea completă în AI.

Tabloul e simplu: trebuie doar să-l privești pentru a-l înțelege. Iar capacitatea de a înțelege nu ține de vreo tehnologie complicată, ci de capacitatea de a înțelege elementele de bază ale infrastructurii energetice.

Iranul la limita unui război total

Am tot ascultat media occidentală raportând despre așa-zisele proteste din Iran. Nu, nu vreau să spun că nu au fost sau că nu sunt proteste, dar esențială este înțelegerea naturii acestora. De fiecare dată când văd anumite șabloane, înțeleg exact natura fenomenului.  

Primul element asupra căruia am avut îndoieli a fost modul în care au pornit manifestațiile de acolo: perfect coordonat, în mai multe puncte odată și cu reverberații ample în media occidentală. În general astfel de manifestări arată fără doar și poate „Tiparul Maidan”. N-ai cum să ai astfel de reportaje, descrise cu lux de amănunte, într-o zonă închisă și extrem de supravegheată, așa cum e Iranul. Nu se poate. Iar interesul brusc al mediei occidentale trădează imediat complotul.

Al doilea element a fost cel cu „autoritățile care împușcă manifestanții”. Desigur, dublate de reportaje care spun cu lux de amănunte ce se întâmplă prin spitalele și morgile din Iran. Pentru a înțelege cum funcționează treaba, ți-aș zice să mergei la morga unui spital din apropierea ta și să întrebi câți morți găzduiește. În cel mai fericit caz, ăia de-acolo vor considera că au de-a face cu un nebun și, eventual, vei scăpa cu două-trei șuturi în fund. Imaginează-ți acum ce s-ar întâmpla dacă ai merge într-un spital din Iran să te interesezi câți morți sunt la morgă!!!  

Chestiunea care mi-a atras cel mai mult atenția a fost șablonul din media, repetat obsesiv, cum că „iranienii vor ca șahul să revină la putere”. Un occidental poate fi păcălit cu placa asta, dar dacă i-o spui unui iranian te scuipă. Nu cred că a existat un tembel mai mare decât Șahul, un imbecil care ajunsese ca, la un moment dat, să pară că face totul pentru a sfida sărăcia țării. Un îmbuibat ajuns pe ultima treaptă de degenerare, rămas în mentalul colectiv ca un criminal care trebuie eliminat cu orice preț. Probabil fake-șahul actual(fiul celui alungat de Revoluția Islamică) a vândut Iranul de vreo trei ori până acum, în speranța că se va cocoța pe tron(în imaginea atașată aveți un articol de propagandă al vremii care-l descrie pe Reza Pahlavi drept „cel mai bogat copil din lume”). 

Ca și mișcarea anterioară pe care a făcut-o Israelul atunci când a atacat Iranul, actuala acțiune a fost foarte bine coordonată. Echipe complexe, răspândite ca o pânză de păianjen, au incitat, au organizat și au lovit perfect. Întreaga armată de spioni a comunicat eficient prin intermediul Starlink. O grămadă de terminale au fost livrate fără ca autoritățile să aibă habar ce se întâmplă. Din nou, o lipsă de coordonare a serviciilor de informații.  

Sancțiunile americane și eficiența spionajului israelian au condus la închiderea Bazarului din Teheran, practic inima orașului. Totul pe fondul creșterii prețurilor. Și, pentru ca incitarea să fie un crescendo, au început să apară morții. Oameni care participau la manifestații, luați de val sau, pur și simplu, gură cască, au fost împușcați dim senin. În termeni de specialitate, acestei faze i se spune „sosirea lunetiștilor” și are ca principal scop creșterea nemulțumirii, catalogarea autorităților drept criminale s.a.m.d.

Ceea ce știm este că imediat după începerea „Operațiunii Revolta”, Rusia a trimis Iranului echipamente și specialiști pentru controlul evenimentelor de acest tip. Dacă vă mai amintiți, rușii au contracarat cu succes două astfel de evenimente: în Belarus și în Kazahstan. Suplimentar, în Iran a mai apărut Starlink-ul. Aici s-a mers pe o tehnologie hibridă. Știm că rușii au trimis o variantă specializată de  Murmansk-BN, cu o rază de bruiere de 3000 km. Astfel s-a reușit afectarea a aproximativ 80% dintre pachetele trimise prin Starlink. De unde vine diferența de 20%? Din faptul că satelișii sunt în mișcare continuă, astfel încât bruierea frecvențelor lor nu este eficientă în totalitate.

Pentru rezolvarea întregii probleme însă există un prototip chinezesc care urmează a fi pus în practică în Iran. Acesta utilizează o rețea aeriană de drone de mare altitudine, baloane stratosferice și aeronave specializate care operează la o altitudine de aproximativ 20 km, fiind plasate la câțiva kilometri distanță una de cealaltă. De-acolo emit interferențe care „acoperă” semnalul satelitului înainte ca acesta să ajungă la terminalele de la sol.

Ceea ce însă nu știm cu exactitate cum s-a întâmplat, a fost identificarea cu precizie a punctelor de comunicație Starlink. Agenții iranieni au mers la punctul exact, operând arestări în masă ale membrilor rețelei de agenți. Nu se știe exact dacă e vorba de vreun echipament de identificare, hacking la nivelul Starlink sau, mai pământeanul hacking terestru. 

De ceva vreme urmăresc operațiunile hackerilor de la Handala, grupul oficial al puterii de la Teheran. Aceștia au reușit câteva penetrări spectaculoase, publicând inclusiv liste cu nume și adrese de agenți Mossad, pe care au reușit să le extragă prin operațiuni specifice. 

Extrem de interesant e un alt element. Autoritățile au lăsat inclusiv „lunetiștii” să acționeze, după care, când a devenit evidentă acțiunea, i-au arestat. Filmările operațiunilor au fost puse la dispoziția ambasadorilor din statele aliate Israelului, Aveți atașată o imagine de la evenimentul menționat în care este capturată o imagine relevantă. 

Între timp, disperarea a devenit maximă: SUA, prin Trump, și-a întărit retorica belicoasă, anunțând sancționarea unilaterală cu tarife vamale de 25% a oricărei țări care cooperează cu Iranul. Va fi foarte interesantă impunerea acestor tarife Rusiei, mai ales la importurile de uraniu pe care SUA le face cu nesimțire de acolo. În ceea ce privește China, nu cred că amenințarea lui Trump va fi luată în serios, mai ales în condițiile în care oficialii chinezi au anunțat că Iranul este o linie roșie.

Nu trebuie însă să înclinăm artificial balanța într-o parte sau alta. Ceea ce e cert este că meciul se joacă, iar acum e la intensitate maximă. O atacare a Teheranului de către SUA cred că ar fi o eroare strategică întrucât, cu siguranță, va fi benefică regimului de-acolo. Însă și amânarea are povestea ei întrucât regimul de la Teheran pare hotărât în totalitate să meargă pe mâna eliminării totale a dolarului din tranzacțiile sale, asigurându-și alte proxy-uri monetare și o cale mai rapidă către scăderea prețurilor din țară.

Așadar, alianța SUA-Israel este prinsă într-o dilemă extrem de mare. Doar că, știind cum acționează Trump, tind să cred că războiul va începe în câteva zile. De asemenea, ceea ce consider cât se poate de clar este că, fără o scufundare a unui portavion american, nu cred că se va obține o calmare a lui Trump și o retragere a Americii acolo unde-i este locul. 

Nemții prăbușesc a treia oară(și definitiv) UE

Știu, veți zice că bat câmpii, veți spune că fabulez, dar, ca de fiecare dată, realitatea îmi va da dreptate. N-o să vă țin mult deoarece totul e transparent și multe dintre evenimente le-ați trăit și experimentat pe propria piele. De început începem de la planul franco-german de unire a Europei, plan reușit de minune. Marile economii nu doar câștigau și mai mult, dar aveau asigurat viitorul pe o piață primară de 450 milioane de oameni. O perioadă le-a mers bine, după care s-a întâmplat ceva. Germania a înțeles că i se gripează industria și a încercat să pună la punct diverse strategii, toate nereușite.

Ne e scris în ADN

Statistica șomajului publicată de INS, cu toate că nu conține cifre spectaculoase, ar trebui să vă dea transpirații reci pe șira spinării. Am intrat în 2025 cu un șomaj de 5.5%, iar la final de an acesta este de 6%(cifra e aferentă lunii noiembrie, iar la decembrie sigur va fi mai mare!). Nu-i mare lucru, o variație de doar 0.5%, nu-i așa? S-a mai văzut. Doar că...

De ce trebuie să te bucuri când devii indezirabil?

Întotdeauna am adoptat o atitudine care nu are de-a face cu vreuna dintre „dilemele oficiale ale politicii”. N-am fost de stânga sau de dreapta, n-am fost nici suveranist și nici globalist. Cu toate că de fiecare dată am sprijinit retorica suveranistă, am făcut-o nu din adeziune, ci din necesitatea de a aduce publicul orbit în fața unei alte viziuni. Dar așa ceva, pentru România, pare momentan interzis.