Hermann von Keyserling - Psihanaliza Americii

Kafka a avut o superbă intuiție asupra Americii în romanul cu același nume, văzând limpede capcana „visului american” și modul în care aceasta acționează exact ca o momeală pentru pradă. Care pradă e omul, mai precis acea esență a sa la care trebuie să renunțe pentru a se transforma într-o rotiță a unui aparat birocratic imens și dezumanizat. La cinci ani de la moartea lui Kafka apare „America Set Free” a contelui-filosof Hermann von Keyserling. Aparent, între cele două scrieri nu e nicio legătură. Tocmai de aceea, dincolo de cronică, vă invit să constatați modul plenar în care marile spirite se ating. 

Fără doar și poate,  Keyserling e o figură unică și misterioasă a peisajului cultural european. Mulți îi spun lui filosof, în timp ce alții remarcă atitudinea sa aristocratică și cosmopolită, care-l fac să aibă o viziune unică asupra lumii. Aș insista, în special, pe apartenența sa aristocratică, de modă veche, cea care-i dă unicitatea. Keyserling este, dincolo de scrierile și ideile sale, o frescă a vârfului aristocratic, a idealului omului eliberat de cele materiale și preocupat de construcția sa ca om. 

America Set Free, tradusă la noi sub titlul Psihanaliza Americii, nu este o lucrare de psihanaliză în sensul freudian, ci o radiografie culturală și spirituală a societății americane din perioada interbelică. Keyserling încearcă să înțeleagă „sufletul” națiunii americane, intuind forța sa de creștere și determinarea de a deveni puterea dominantă a lumii. Astfel o supune analizei prin lupa sa pătrunzătoare, pentru a ajunge la o imagine mai clară decât o disecție multi-dimensională. Înainte de a pătrunde în subiect, menționez faptul că această carte a fost scrisă direct în engleză, asemeni unui manifest pe care aristocratul nostru a dorit să-l ofere direct spațiului respectiv.

Keyserling nu vede America ca pe o civilizație matură, ci ca pe un experiment gigantic. El consideră că americanii sunt, în esență, un popor „primitiv”, dar acest primitivism nu-l vede într-un sens peiorativ, ci filosofic: americanii sunt plini de energie vitală, dar lipsiți de profunzimea istorică și culturală a Europei.

Cartea arată într-un mod clar cum standardizarea obiectelor(adică ceea ce numim acum „producția de masă”) a dus la o standardizare a gândirii. De asemenea, remarcă presiunea imensă de „a fi ca ceilalți”, ceea ce el observă că e o formă de tiranie socială mai puternică decât orice dictatură politică europeană.

Omul modern american este, în analiza sa, înscris în conceptul „The Chauffeur Type” - omul-șofer. El este expert în manevrarea mașinăriilor și a tehnologiei, dar nu are nicio curiozitate despre „motorul” spiritual al existenței. Este tipul uman care trăiește la suprafață, fiind extrem de eficient în acțiune, dar gol pe interior. Vi se pare cunoscut? Aveți puțintică răbdare pentru că urmează și alte surprize.

Keyserling susține că America este o societate dominată de femei, considerând-o mai degrabă un „matriarhat social”. El argumentează că, în timp ce bărbații sunt ocupați exclusiv cu afacerile și acumularea de bani, femeile controlează cultura, educația și standardele morale, creând o societate centrată pe confort și securitate, mai degrabă decât pe aventură spirituală sau eroism.

Spre deosebire de europeanul care este adesea paralizat de prea multă analiză, americanul este definit de acțiune. Totuși, Keyserling avertizează că această fugă de singurătate și de reflecție face ca poporul american să fie vulnerabil în fața crizelor spirituale. De altfel, scopul scrierii-manifest nu este acela de a desființa America, ci de a o „elibera”(de unde și titlul original), considerând că dacă America reușește să combine energia sa brută cu o cultură a spiritului și a individualității, ar putea deveni cu adevărat lumina lumii.

Poate pentru unii e greu de înțeles ce relevanță mai poate avea acum o carte scrisă în 1929. Pe mine mă apucă furnicăturile constatând că de-abia de-acum cartea devine mai necesară decât oxigenul, fiind mai mult decât aplicabilă stării în care am ajuns. Marea tragedie a Europei este dată de pierderea direcției sale, de dizolvarea în acidul dezintegrant american. În timp ce Europa lui Keyserling încă mai avea spirit, actuala Europă e o masă amorfă, epuizată, fără energia primordială specifică Americii, dar absolut lipsită de profunzimea istorică și culturală, care în alte vremuri îi era ADN-ul. 

Cu toate că Psihanaliza Americii(America Set Free) era o carte menită Americii, acum, după ce drogul american a cuprins aproape întreaga lume, devine un manifest pentru fiecare, iar Keyserling un soi de „om cu portavoce” care ne strigă din hăul timpului, avertizându-ne că ne pierdem ca oameni intrând într-un mecanism infernal, genial intuit de Kafka.

Fără doar și poate, apariția în limba română a acestei radiografii a Americii este mai mult decât binevenită și pare apărută într-un moment perfect ales, chiar dacă e o întâmplare. E nevoie, în situația tulbure de azi, să vedem unde am ajuns și care sunt consecințele. Inclusiv actualul conflict din Iran va căpăta valențe inedite în momentul în care veți percepe esența cărții. Veți înțelege atunci că nu avem de-a face cu un simplu conflict între două armate, ci între două culturi diametral opusă: cea feminizată, a confortului și a pierderii individualității în interiorul „mașinăriei”, contra celei a spiritului încadrat în istorie, valori religioase și comunitate, dar individualist și autonom, pentru care eroismul reprezintă o valoare, nu o sursă de frică.

Nu închei înainte de a-i mulțumi lui Horațiu Pușcașu pentru munca excelentă pe care o face în tăcere. A te încăpățâna să aduci publicului autohton scrieri atât de valoroase, e de remarcat. Lumea nu știe că activitatea editorială e una spinoasă, care mai mult te costă și a cărei unică satisfacție este reușita de a aduce la lumină cărți valoroase, pe care le-ai descoperit și pe care vrei să să le descopere și ceilalți de lângă tine. Culmea, aceste edituri mici și încăpățânate sunt cele care pompează oxigen pe piața noastră ultra-saturată de mizerii și șabloane subvenționate de societatea superficială în care suntem scufundați cu forța.

Cartea o puteți achiziționa doar de pe site-ul Editurii Sens. 

„Invincibilul” e de fapt doar o goangă de marketing

Ieri s-a petrecut un eveniment militar în premieră absolută. Unul care are capacitatea de a dărâma ideea de infailibilitate americană. Este vorba despre lovirea unui F-35 american de către antiaeriana iraniană. Cei care nu știu, ar trebui să realizeze că F-35 a avut parte doar de publicitate, nefiind implicat în nicio luptă reală. S-a spus despre el că este un avion absolut de neatins, că e o tehnologie aproape extraterestră. Că treburile sunt putrezi mi-a rezultat din momentul în care presa a exultat ridicând în slăvi doborârea primului avion de către un F-35 în luptă. Da, s-a petrecut în Iran, iar avionul respectiv era un F14 de antrenament, ceva similar MIG-urilor noastre.

Ultima aventură a clovnului nebun și sfârșitul lumii pe care o știm

Nu e cazul să vă îngrijorați, nu e cazul să vă arătați uimiți, ci e timpul să realizați că intrăm în negură. Indiferent de partea cu care simpatizați, rezultatul va fi același. Răul a fost făcut, ieșiri nu prea mai există. Idioții planetei s-au jucat cu chibriturile în depozitul benzinăriei și acum, aflându-ne în momentul exploziei, nu știu dacă mai încălzește pe cineva destinul piromanilor.

Ali Larijani și Cutia Pandorei

Ali Larijani asasinat! Israelul exultă absolut aberant. Șefii militari spun că e o lovitură teribilă. Iar oamenii îi cred, în condițiile în care realitatea e cu totul alta. Larjani nu a fost omorât în vreo locație ultra-secretă, nu a fost vânat în vreo hrubă despre care nimeni nu știa nimic. Nu, a fost ucis acasă la el, de o rachetă lansată spre locuința sa. Ali Larijani nu se ascundea, la fel cum nu s-a ascuns nici Khamenei. Și asta ar trebui să vă ridice numeroase semne de întrebare.

Ce trebuie să știți? Larijani era, în esență, un intelectual desăvârșit, cu o largă deschidere. Fin cunoscător al filosofiei occidentale, om care a deschis căi de comunicare inclusiv cu Vaticanul, Larijani era tipul de personalitate cu care se putea sta de vorbă „pe limba occiodentală”. Omorârea sa - dincolo de faptul că din punct de vedere operațional nu a ridicat absolut nicio problemă - e un act de o prostie greu de înțeles. Motivul e simplu: vor regreta când vor vedea cine va veni în locul său!

L-au omorât pe Khamenei și în locul său a venit Mojtaba Khamenei. Acum se plâng deoarece Mojtaba e radical diferit de tatăl său. E un spirit războinic și dornic de răzbunare. Consideră că „a venit ceasul”, iar de-aici nimic nu mai contează. Numeroși experți  occidentali de calibru spun ceea ce vă spun eu acum: spre deosebire de tatăl său, Mojtaba Khamenei se va dovedi un coșmar pentru Israel și SUA. Și-ar mai fi ceva demn de înțeles: în vremuri de pace, Mojtaba n-ar fi avut nicio șansă să ajungă Ayatollah!

Constatarea mea în ceea ce privește modul în care s-au așezat evenimentele se va dovedi surprinzătoare pentru mulți: dacă vreun dușman atroce al SUA și Israelului le-ar fi fost pus la butoane pentru a le provoca dezastre, n-ar fi reușit ceea ce a reușit cuplul de idioți Trump&Netanyahu. Mulți mă acuză că vorbesc cu ură despre SUA și că am ceva cu Trump. Ce-aș putea avea cu Trump? Constat doar cât de idiot e. Iar în ceea ce privește SUA, a constata decadența în care se află nu e un act de ură, ci pur și simplu o relatare a realității. Vă uitați la cum e SUA acum? A cerut ajutorul aliaților pentru a debloca Strâmtoarea Ormuz și toți i-au întors spatele. Când vreodată s-a întâmplat un act de o asemenea sfidare? Și, dacă mai adaug că țări care au refuzat, precum Germania, Italia, Japonia sau Coreea de Sud, au statut de țări aflate sub ocupație, tabloul e complet. SUA a rămas fără putere inclusiv în ceea ce privește vasalii săi. Da, oricând se vor găsi lingăi scârboși - așa cum ne dovedim a fi noi - care să se pună preș, însă relevanța acestora e una minoră în ecuația mondială de putere. 

Revenind la conflictul din Iran, o să vă spun adevărul. Știți de ce Coaliția Epstein e dezarmată în fața Iranului? Pentru că, în realitate, nu au obiective militare reale împotriva cărora să lupte. Adevăratele obiective militare iraniene se află adânc îngropate în pământ, la adâncimi la care nu pot ajunge rachetele dușmanilor. Astfel, orice bombardament e inutil. De aceea Coaliția Epstein a trecut la atacuri teroriste: au bombardat depozite civile de combustibili sau instituții publice. În realitate, din punct de vedere militar, nu au ce face.

Pe un Ali Khamenei, care nu se ferea, l-au omorât. Pe Larijani care, de asemenea, îi sfida, l-au omorât. Doar că rezultatul e mai rău decât cred. E disperare mare că nu au habar unde e Mojtaba Khamenei? La fel va fi disperarea mare când vor vedea că nu știu unde se va afla înlocuitorul lui Larijani. Care, cu siguranță, nu va fi unul „moderat” ci o figură dură. Pentru că realitatea o impune. 

Să vă mai spun ceva: președintele Pezeshkian, ministrul de Externe Araghchi sunt, de asemenea, oameni care nu se feresc. La fel ca și Ali Larijani, sunt indivizi cărora nu le e frică de moarte. În Iran martirajul e o instituție, iar celor de-acolo nu le e frică de moarte. 

Veți întreba, probabil, de ce nu face la fel și Mojtaba Khamenei. Ei bine, pentru a înțelege comportamentul trebuie să ai habar de cultura și civilizația de-acolo. Practic, ceea ce face conducerea înlocuită a Iranului este traseul Imamului Ascuns. Așa cum „Al-Mahdi”(Cel Ghidat) a intrat în ocultație pentru a-și duce la îndeplinire misiunea, la fel cei care vin la conducere ca înlocuitori ai unui martir intră în ocultație pentru a duce la capăt misiunea, anume războiul împotriva SUA și Israel. 

Idioții din conducerea SUA și a Israelului, când se bucură precum niște maimuțe că au reușit eliminarea unor lideri care erau facil de eliminat prin faptul că nu se ascundeau. Însă nu-și dau seama că intră într-o luptă fără întoarcere, cu un dușman absolut nevăzut. Este de așteptat ca Mojtaba Khamenei, până la terminarea războiului, să nu se mai arate deloc în public. La fel va face fiecare lider înlocuit. Iar lupta o să fie infinit mai aprigă față de ceea ce a fost până acum. Și din ce în ce mai fără reguli.

În timp ce nebunii se bucură, bolovanul se rostogolește spre ei. Iranul e altceva, mult mai subtil din punct de vedere cultural sau ideologic, astfel încât nebunii care au început acest război inutil nici n-au habar că, în realitate, au deschis Cutia Pandorei. 

Corupție până la cap! De ce Epstein este cheia conflictului din Iran?

Sunt unii care cred că denumirea „Alianța Epstein” este doar o bagatelă inteligentă, inventată de cineva din domeniul propagandei. Ce-i drept sună bine, e inteligent construită, dar asta nu înseamnă că e precum unei imagini de marketing, adică ceva gonflat, bun să stea în față doar cât timp durează campania publicitară. Aș spune că, în general, acesta este destinul nedrept al imaginilor prea conforme cu realitatea: cu toate că sunt reale, nimănui nu-i vine să creadă asta!

Cele mai recente evoluții din Golf

Cine seamănă vânt, culege furtună. O știm deja, dar unii dintre cei care se cred mai cu moț n-o știu. De exemplu, cuplul tragicomic Trump-Netanyahu. Credeți că Trump s-a gândit vreun moment că „înapoiații” ăia de iranieni îi vor ridica vreo problemă? Credeți că Netanyahu  s-a gândit vreo clipă că de la Iran i se va trage? Aiurea. Ambii erau cuprinși de entuziasm: „încă un vânat pe care o să-l ronțăim în jurul focului de tabără”.

Pacea nu poate exista decât fără SUA!

Există o dezvoltare curioasă pe frontul iranian. Am tot vrut să o scriu, dar am așteptat confirmări. Încă nu am în totalitate, dar observ un pattern interesant: pătrunderile în spațiul aerian iranian sunt din ce în ce mai rare și mai complexe pentru atacatori. Atacul american asupra Insulei Kharg - cel ridicat în slăvi de Trump - a fost efectuat cu:

• Rachete Tomahawk(BGM-109), lansate de pe distrugătoarele aflate în Golful Oman. 
• Muniție JDAM, adică bombe ghidate prin GPS lansate de bombardiere strategice B-52H Stratofortress și B-2 Spirit.
• Rachete AGM-158 JASSM, rachete stealth cu rază lungă de acțiune, lansate de la distanță siguranță pentru a penetra sistemele de apărare antiaeriană iraniene de pe insulă.

Vedeți ceea ce văd eu, anume că a fost un atac lansat de foarte departe de spațiul aerian iranian? Inclusiv în postările sociale din zona Israelului se vorbește despre faptul că antiaeriana iraniană este din ce în ce mai puternică. Iar aici avem un mare semn de întrebare.

E drept că rușii și chinezii au dat dispozitive antiaeriene, dar acestea nu prea s-au văzut. De văzut nu s-au văzut nici avioanele rusești. De fapt s-au văzut extrem de puțin, atunci când au atacat bazele militare din Irak. Care-i treaba?

Pare că iranienii au așteptat primul val al atacurilor cu antiaeriana în buncăre. Probabil de teama de a nu se întâmpla la fel ca data trecută, când forțele infiltrate de Israel în Iran au inactivat antiaeriana într-o mișcare remarcabilă. Acum vedem ieșind la suprafață echipamente antiaeriene din ce în ce mai complexe, care au întărit extrem de mult antiaeriana. 

Bavar-373, denumit și S-300 iranian, este cel mai avansat sistem iranian(produs intern) cu rază lungă de acțiune, utilizând radare cu scanare electronică activă(AESA) și rachete Sayyad-4B. Sistemul, în varianta modernizată, poate detecta ținte de la 450 km și le poate intercepta la peste 300 km, la altitudini de până la 32 km. Există însă ceva foarte interesant. Recent, sistemul a fost dotat cu capabilități de detecție pasivă, pe baza amprentei termice(IRST - Infra-Red Search and Track și pe senzori electro-optici). Spre deosebire de sistemele cu radar, sistemele IRST caută pe cer diferențe de temperatură și, după ce obțin coordonatele, lansează atacul. Astfel, avionul nu mai poate detecta existența unui radar și poate fi luat prin surprindere. Pare că  avionul-cisternă KC-135 Stratotanker din Irak a fost dat jos cu un manpad Misagh-3 îmbunătățit, cu toate că unii avansează ideea folosirii de către o miliție locală chiar a unui 9K333 Verba de origine rusească(de aici venind inclusiv nervozitatea lui Trump în legătură cu „ajutorul pe care îl oferă Rusia”). 

Încet, încet, Iranul își securizează spațiul aerian, introducând din ce în ce mai multe echipamente în joc. Și mai e ceva: distrugerea radarelor americane continuă. După ce le-au distrus pe cele scumpe, Iranul are un program de distrugere a celor convenționale, de exemplu cel instalat la Ambasada SUA din Bagdad. De ce face asta? Pentru că dorește să pornească un atac aerian masiv împotriva bazelor americane de proximitate, și chiar asupra forței navale staționate în jurul său. Atacul se va efectua cu  avioanele Su-35 din dotare, care în prezent se află tot în subteran.

Încă o știre: SUA retrage o mare unitate de pușcași marini din Japonia, mutând-o în Orientul Mijlociu.  De asemenea, s-a apucat să vopsească în galben tancurile. Ce vă spun toate acestea? Părerea mea e că se urmărește un nebunesc atac terestru. Și, cel mai probabil, vârful de lance va fi utilizarea unității de pușcași marini pentru ocuparea Insulei Kharg. Sincer, va ieși scandal mare! Soldații respectivi sunt efectiv sacrificați de SUA. Cum vor juca? Vor debarca pușcașii marini acolo și vor spune că petrolul iranian se vinde doar prin ei, așteaptându-se probabil că iranienii să-și bombardeze singuri insula, distrugând echipamentele de acolo. Are vreo noimă? Evident că nu. Iranul poate da un ultimatum și, în cazul în care soldații americani nu părăsesc insula, pot distruge celelalte terminale de pe Strâmtoarea Ormuz. Iar astfel e stop joc. Inclusiv amenințarea cu un atac terestru poate provoca dezastru în zonă. Dar nimic nu trebuie să ne mai mire atâta timp cât un degenerat ca Trump are frâiele puterii în mâini.

Doar escaladarea continuă: prin nu știm ce mijloace, iranienii au făcut rost de identitatea piloților care au efectuat raiduri asupra Iranului. Inclusiv de datele celor responsabili pentru atacul monstruos asupra școlii de fete. Și, ca să nu existe discuții, le-au publicat datele lor și ale familiilor lor, considerându-i surse legitime. Astfel, multe dintre rachetele îndreptate împotriva Israelului au fost direcționate spre casele piloților care au participat la atac. Iar în cazul celor americani, este posibil ca Iranul să declanșeze operațiuni direct în SUA, ceea ce va fi devastator pentru Trump. Desigur, Trump va spune că sunt operațiuni teroriste, uitând de modul în care ei au acționat în Iran.

Ceea ce remarc în acest moment este faptul că războiul se îndreaptă iremediabil către un punct de la care nu mai există întoarcere. În opinia mea, la acest moment, Israelul este făcut praf. Și abia de-aici încep problemele. În cazul în care se va reuși blocarea politică a lui Trump, o să avem o problemă cât casa acolo. Vreau să le repet tuturor celor care se entuziasmează că Israelul va dispărea de pe hartă, că se grăbesc și, mai mult, că sunt aberanți. Dispariția Israelului ar conduce teribil la complicarea situației geopolitice mondiale. Israelul nu trebuie desființat, ci trebuie corectat. Trebuie să i se reducă tentațiile militariste și să fie învățat să colaboreze cu vecinii, nu să trăiască într-o continuă amenințare.

Credeți sau nu, cheia întregii ecuații stă în Iran. În cazul în care se ajunge la o înțelegere clară cu Iranul, astfel încât niciuna dintre părți să n-o mai considere pe cealaltă dușman, se rezolvă întreaga ecuație. Într-adevăr, mai trebuie tăiate rădăcinile salafiste care alimentează terorismul via Arabia Saudită - lucru destul de facil - iar Israelul reîntors în granițele sale. Fără Gaza, fără West Bank, fără Înălțimile Golan și cu o revenire la administrarea internațională a Ierusalimului. Știu că poate suna dureros pentru Israel, dar cred că, în condițiile unui climat de pace, chestiunile acestea vor deveni minore. 

De asemenea, ca o garanție suplimentară în direcția păcii, SUA trebuie să părăsească Golful Persic. Au făcut atâtea prostii acolo încât cel mai bun lucru care se poate întâmpla zonei este închiderea bazelor americane. 

Vreau să vă spun un lucru: deja lumea e epuizată de scenariile aberante în care suntem tăvăliți, indiferent de naționalitate. Dacă noi, aici, ne-am plictisit, vă dați seama ce chef are de război omul de rând din Orientul Mijlociu, care aude doar bombardamente, care stă fără energie electrică și care are hrana raționalizată. Hai să fim serioși și să înțelegem că toate problemele se pot rezolva. Și, da, aș merge inclusiv pe grațierea lui Netanyahu - dac-o mai fi în viață - cu condiția părăsirii puterii. Israelului i se poate garanta teritorialitatea și altfel, nu obligatoriu prin târârea sa într-o cursă aberantă a înarmării. 

O să spun ceva mai mult, anume că, din punctul meu de vedere, Israelului i s-au furat anii de dezvoltare cu programul militarist pe care și l-a auto-impus(su i l-au impus elitele sale). A trăi în pace cu vecinii e o artă, pe care trebuie să o învețe. Ar fi un minim cadou pe care tartorii războiului l-ar face oamenilor ălora care au mers acolo lăsând cariere de succes și poziții bune în societățile din care-au plecat, strict pentru a-și construi țara. Și care, dincolo de șocul strămutării, al transformării într-un nimeni într-o masă amorfă, au avut parte de-a lungul timpului doar de insomnii cauzate de tot felul de conflicte absolut inutile, bune doar pentru a justifica scenariul militarist pus pe tapet de o minoritate. 

Suntem foarte aproape de momentul zero, cel de la care nimic nu se va mai putea întoarce. Cineva trebuie să ia măsuri, iar acel cineva trebuie să fie o entitate echilibrată, formată din state aflate atât în siajul Israelului/SUA, cât și în siajul Iranului. Astfel, un grup distinct, având un nucleu al UE și un nucleu format din China și Rusia, grup prezidat de Oman, ar putea ajunge urgent la o înțelegere. Iranul sunt ferm convins că poate renunța la programul său nuclear și la amenințările asupra Israelului dacă îi sunt ridicate toate restricțiile și nu mai au loc agresiuni la adresa sa. Hezbollah poate fi lăsat să reprezinte doar interesul șiiților din Liban, demilitarizându-se treptat. Regimul din Siria poate fi schimbat cu unul multi-etnic și multi-confesional, care să garanteze drepturile minorităților și echidistanța statului față de religiile de-acolo. Rebelilor Houthi li se poate garanta pacea în teritoriul pe care-l ocupă, sperându-se că până la urmă Yemenul se va reunifica pe un model isteț multi-confesional. Iar Gaza și West Bank trebuie lăsate să existe independent, fără amestec extern. 

Cu toate că pare complicat, sunt doar câteva tensiuni care trebuie demontate. Culmea, tensiunile despre care vorbesc sunt absolut artificiale. Și mai e un element pe care trebuie să-l conștientizeze toată lumea:  pacea nu poate exista decât fără SUA! Și nu e valabil doar acolo, ci peste tot în lume.