joi, 31 august 2023

Dilema Gabon


Ieri cred că am fost primul din România care a anunțat lovitura de stat din Gabon. Cu toate că am primit-o de pe un canal anti-occidental, tonul știrii era cumva rezervat. Totuși, oamenii din Gabon au ieșit cu entuziasm pe străzi pentru a se bucura de schimbarea de paradigmă. Pasămite li se cam luase de democrația care aducea prin „alegeri libere” doar membrii unei dinastii. 

miercuri, 30 august 2023

Prăbușirea redutei


Ieri v-am spus că mă aștept ca anul 2024 să fie unul al schimbării radicale de paradigmă, ca efect al confluenței mai multor cicluri istorice. Pentru noi însă nebunia va veni mult mai repede și veți înțelege imediat de ce. 

marți, 29 august 2023

Capcanele istoriei


Sunt câteva cărți esențiale care ar trebui citite din scoarță-n scoarță. Probabil cea mai importantă pentru contextul actual este lucrarea lui Gibbon „Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman”. A apărut la noi în 1976, fiind publicată în colecția „Biblioteca pentru toți”. Am vaga impresie că a fost scoasă și de către Humanitas. Mă rog, dacă încă n-ați citit cartea, probabil o găsiți prin anticariate. Nu treceți pe lângă ea: citiți-o pentru că așa veți pricepe ceva mai bine lumea în care trăim.

luni, 28 august 2023

Dilemele și certitudinile Crevediei


Au trecut opt ani de la Colectiv. Ce am aflat de-acolo? Că s-a bătut pasul pe loc, nedorindu-se să se afle adevărul. De ce oare? Cumva în spatele ticăloșiei de atunci s-au aflat niște șmecheri care aveau de gând să schimbe agenda politică a României, ucigând cu sânge rece niște tineri nevinovați? Vă amintiți că nu s-a putut reproduce incendiul în condiții de laborator, astfel încât cauza flamei ucigașe este de o natură strict necunoscută? Plus numeroasele mărturii dubioase de care am avut parte în acele zile, niciodată investigate. Cu ce-am rămas? Cu „a trebuit să moară oameni!”, slogan grohăit de imbecilul cocoțat de Ambasada SUA pe cea mai înaltă poziție din stat. 

sâmbătă, 26 august 2023

Cum se vede lumea?


Din Franța Macron urlă isteric. Spune că trebuie restabilită ordinea constituțională în Niger. De partea cealaltă, în zona ECOWAS, adică a statelor africane încă vasale „Occidentului Colectiv” se viralizează o inițiativă de protest împotriva regimurilor marionetă ale colonialiștilor. Adică fix acele regimuri care doresc să „restabilească ordinea constituțională în Niger”, intrând cu propriile armate acolo. Doar că s-ar putea ca înainte de a se concretiza „intervenția militară” să vedem căzând un nou regim-marionetă. 

vineri, 25 august 2023

Fabricarea consensului


Începând cu anul 2008, o modă de-a dreptul tembelă s-a răspândit și pe la noi: aceea a născutului acasă. Acum nu neg faptul că așa se naște de când lumea, doar că oamenii de-acum, modificați de societatea noastră, nu mai sunt sub niciun fel ca cei de dinainte. În trecut, până la vârsta maturității intervenea o selecție naturală, astfel încât femeile mature erau chiar cele mai puternice exemplare, pentru care nașterea nu reprezenta o problemă. Lumea de azi, tributară tratamentelor care împiedică selecția naturală, are nevoie de infinit mai multă nevoie de asistență medicală decât cea din trecut. Asta e realitatea. 

joi, 24 august 2023

Despre certitudini


Există o specie de oameni, deosebit de vocală și extrem de categorică, anume tagma celor cu certitudini. Îmi pare rău să constat că o cantitate extrem de mare din populație are mult prea multe certitudini. Desigur, e bine să nu te miști într-un spațiu confuz, să nu stai să te întrebi la fiecare pas fizic dacă e bine sau nu să-l faci. Nu trebuie să pici în extrema cealaltă. Sub nicio formă. Doar că, de cele mai multe ori, certitudinile pe care le ai joacă împotriva ta.

miercuri, 23 august 2023

Globalismul încotro?


Pe zi ce trece, globaliștii devin o putere din ce în ce mai degenerată. Să vă dau un exemplu de dată recentă. Știm bine toate prostiile introduse în legislație pentru, chipurile, a lupta împotriva așa-zisei încălziri. Ai avea impresia că ramoliții din fruntea organismelor de conducere ale Occidentului colectiv sunt campionii ecologismului. Doar că, cea mai recentă decizie ne va afecta iremediabil pe toți. 

marți, 22 august 2023

Pleacă Soros din România?

Sunt mulți(inclusiv subsemnatul) care s-au bucurat la auzul veștii că pecinginea Soros părăsește Uniunea Europeană și, implicit, România. Să-ți dispară o asemenea nenorocire de organizație, care-a reușit să spele creierul generațiilor tinere(dar și pe-al multora din generațiile mai cu carte), să prezinte întotdeauna minciuna ca adevăr și invers, să inducă o asemenea psihoză socială, ei bine, să-ți dispară un asemenea coșmar nu poate fi decât benefic. Însă n-ați înțeles exact situația. Pe mine m-a lămurit cineva extrem de apropiat de fenomen, astfel încât vă pot spune exact în ce constă povestea.

luni, 21 august 2023

Politici perverse


Din ce în ce mai des, bastioanele corectitudinii politice strecoară articole care nu și-ar avea locul decât pe bloguri de-ale revoltaților, precum subsemnatul. Văd din ce în ce mai des inserturi care critică Ucraina, dar și recomandări de-ale politicienilor de rang înalt la „diplomație”, „negocieri”, „acceptarea situației” s.a.m.d.

sâmbătă, 19 august 2023

Aproape de deznodământ?


Pe frontul din sud, armata rusă a reușit eliminarea totală a capului de pod din Herson, cel care fusese marketat ca o victorie excepțională a Ucrainei și o dovadă de neputință a rușilor. De asemenea, în Rabotîne, armata Ucrainei a suferit o nouă pierdere catastrofală, trezindu-se iar în ambuscadă. Mă rog, asemenea acțiuni s-au tot întâmplat astfel încât situația în care ucrainenii pierd masiv tehnică și trupe pare a se banaliza. Există totuși o victorie de mică anvergură a AFU, în sensul în care este raportat că în miezul evenimentelor din Zaporoja s-a reușit doborârea unui elicopter KA-52. Pare că situația a fost generată de o disfuncționalitate a sistemelor defensive ale elicopterului. În est, la Kupiansk, armata rusă e în suburbii, în timp ce grupurile sale de sabotaj deja acționează în interiorul localității. Operațiunile rusești au fost ușurate de distrugerea unui depozit de arme esențial, situat în apropiere de Kamenka. 

vineri, 18 august 2023

Marș în Rusia sau China!


În general, când mai prezint câte-o reușită de-a Chinei sau de-a Rusiei, disperații tembelo-vestici îmi aruncă replica ultimativă(din punctul lor de vedere): „Dar de ce nu emigrezi tu în China/Rusia?”. Idioții de acest tip sunt într-un asemenea grad de limitare încât chiar cred că paradisul este ceea ce le prezintă lor propaganda, uitând însă că, dacă într-adevăr ar săpa ceva mai adânc, ar constata că lumea arată puțin diferit decât își imaginează ei. O să fac azi efortul de a le deschide puțin ochii. Știu că pentru mulți e imposibil, dar poate că o minoritate va fi trezită din visele induse de propaganda halucinogenă a vestului.

joi, 17 august 2023

Resuveranizarea financiară a Rusiei


Se tot vorbește aberant despre cursul rublei, dar nimeni nu înțelege care-s adevăratele motive pentru care rubla s-a devalorizat. O să vă explic în continuare care-i situația deoarece avem de-a face cu un meci Rusia-Occident chiar mai palpitant decât cel care se desfășoară în teren.

miercuri, 16 august 2023

Pe șleau despre ceea ce urmează la nivel mondial


Recent, Lucian Sârbu a postat pe Facebook o chestie interesantă legată de modul în care poți înlocui un grafician cu algoritmii AI disponibili gratuit și cu câteva programe. E o chestie care ar trebui să le dea de gândit tuturor celor care lucrează în domeniile respective deoarece, din ce în ce mai mult, treaba se îngustează teribil. 

marți, 15 august 2023

Noua luptă de clasă


În nebunia pandemiei devenise extrem de uzitată înfierarea bătrânilor. „Ce caută ăștia pe stradă?” - urlau idioții utili ai propagandei de parcă străzile erau monopolul exclusiv al celor care aveau meritul unei vârste inferioare. Niciunul dintre cei care „înfierau tovărășește” nu și-a pus vreodată întrebarea dacă ai vreun drept tu, ca individ, să-i spui altuia care sunt riscurile la care are dreptul sau nu să se expună. Deloc întâmplător, aceiași imbecili sunt susținătorii eutanasierii. Desigur, când vor ajunge la vârstele respective își vor schimba brusc opiniile, fără a realiza însă că imbecilitatea lor a stat la baza viitoarei terori.

luni, 14 august 2023

Antreprenoriat


Ieri am identificat o problemă în cazul Rusiei, problemă care este de o actualitate mult mai crâncenă la noi. Și nu doar la noi, ci și în majoritatea țărilor lumii. Este vorba despre antreprenoriat. Poate părea ciudat să o spun, dar credeți-mă că e o problemă stringentă cam pretutindeni. Peste tot pe unde apare woke - „civilizația celor lipsiți de civilizație” - dispar antreprenorii, punându-se în locul lor cultura corporatistă: monopolistă, greoaie, bazată pe slugărnicie și absolut ineficientă. Iar înlocuirea nu se face prin legi, ci prin educație! 

duminică, 13 august 2023

Cea mai mare problemă a Rusiei


În timp ce propaganda vestului ventilează tot felul de false probleme în ceea ce privește Rusia, adevărata problemă a țării este trecută sub tăcere deoarece deranjează narativul oficial. Nu, Rusia nu are probleme legate de coeziunea internă, de securitatea alimentară sau alte false probleme inventate. Faptul că iphone-ul nu mai funcționează în Rusia, de asemenea, nu e o problemă decât în mintea woke a Occidentului. Se poate trăi și fără Samsung sau Apple. Tehnologia e suficient de dezvoltată pentru a putea înlocui orice producător de talie mondială.

sâmbătă, 12 august 2023

Marea criză de azi - elementele puțin vizibile


Îmi place mult că propaganda insistă pe cotația de 100 ruble pe dolar, afișată obsesiv peste tot pe unde trebuie să se demonstreze că „sancțiunile funcționează”. Se uită însă că respectiva cotație e una forțată de entitățile economice occidentale care caută cu disperare să părăsească piața rusă prin recuperarea a cât se mai poate - uneori la limita legii - în timp ce, din punctul de vedere al Guvernului, efectul este zero deoarece Rusia, pur și simplu, nu mai folosește dolari! De asemenea, se uită să se amintească prețul pe care Occidentul îl plătește pentru campania de imagine. Deindustrializarea accelerată a Europei, picajul economic ireversibil al Germaniei și Franței, pierderea relevanței economice de către SUA și, nu în ultimul rând, sacrificarea cetățenilor europeni obligați să plătească un preț imens pentru o acțiune strict politicianisto-militară în Ucraina, toate acestea sunt elemente ale unui spectacol care, în scurt timp, se va dovedi tragic pentru Occident.

vineri, 11 august 2023

De ce trag clopotele, Mitică?


Recent a luat foc un mega-depozit de grâu din Turcia. A fost o explozie acolo și totul s-a prefăcut în scrum. O întâmplate, probabil. Ieri, un alt mega-depozit de grâu a luat foc în La Rochelle. Altă întâmplare? Știți ce aveau în comun cele două depozite de grâu? Niciunul dintre ele nu aparțineau mega-șmecherilor care fac jocurile pe piața grâului. Interesant, nu-i așa?

joi, 10 august 2023

Cât de globalist ești?


N-o să scriu mult. O fac pentru a te ajuta să te auto-evaluezi. Chestiunea e simplă: teoretic mulți suntem anti-globaliști. Dar oare, în realitate, nu cumva suntem niște globaliști mascați? Evaluarea pe care v-o propun e simplă și ține cont de esența societății globalizate. Ceea ce vreau să spun este că nu e suficient să te declari anti-globalist. Trebuie să fii antiglobalist, iar asta este, așa cum vei vedea, extrem de greu. 

miercuri, 9 august 2023

Pericolele Asiei


Ieri am prezentat `Proiectul 10.000` având în cap două scopuri. Primul a fost - în mod evident - acela de a le arăta oamenilor realitatea ascunsă a Chinei, ceea ce media occidentală nu vrea să arate. Propaganda are un singur refren care începe să sune din ce în ce mai hârâit: „China e  o dictatură coruptă în care oamenii mor de foame și de dor de democrație”. Cel de-al doilea motiv a fost unul mai puțin evident, dar căruia îi voi dedica articolul de azi.

marți, 8 august 2023

Proiectul 10.000


În anul 2005, în timp ce lumea era concentrată la evoluția a ceea ce acum cunoaștem ca cea mai mare bulă imobiliară din istoria Chinei, un secretar regional al PCU a avut o idee stranie. Aceea de a lua 10.000 de sate din cele 50.000 ale provinciei sale și a le transforma radical. Începutul anilor 2000 era o perioadă vibrantă în China, în care betonul se măsura în zeci de milioane de tone și în care orice sătuc avea propria sa fabrică de ciment, agregate s.a.m.d. Vă puteți lesne imagina ce atmosferă irespirabilă putea să fie în acele biete sătuce în care țăranii împărțeau două „clase sociale”: agricultorii săraci și muncitorii pauperi de la fabrica de ciment locală.

duminică, 6 august 2023

"Coeziunea socială" din SUA


Un influencer, Kai Cenat, a anunţat că urmează să ofere console PlayStation și alte cadouri celor care vor veni în Union Sqare(New York). Cu aproximativ o oră înaintea întâlnirii programate, oamenii au început să se înghesuie în piaţă, iar poliţia - disperată ca nu cumva să înceapă o manifestaţie - a declanşat o alertă de gradul 4. Un tembelism care, în final, s-a lăsat cu evenimente precum cel pe care l-am prezentat pe contul meu de Telegram.

vineri, 4 august 2023

Niger şi dezvoltările ulterioare


Situaţia se complică accelerat în Niger. Nu-mi dau seama de când este proiectată mişcarea pe care am văzut-o, dar cert este că a lovit puternic în interesele occidentale de acolo. Ieri, NSC(Consiliul Naţional pentru Salvarea Patriei) a luat(previzibil) decizia încheierii unilaterale a tuturor tratatelor de asistenţă militară cu Franţa, cerându-le macroniştilor să părăsească de urgenţă ţara. De remarcat este că Franţa are aproximativ 1500 de militari acolo, o parte a lor fiind militarii retraşi din Mali care staţionau „prieteneşte”.

joi, 3 august 2023

Ce se întâmplă în Africa?


În urmă cu puţin timp v-am  prezentat harta lui Zbigniew Brzezinsk,y spunându-vă atunci că "Africa este extensia megacontinentului nostru(Eurasia)".  Analiza pe care am făcut-o atunci se dovedeşte acum de actualitate deoarece arată limpede că ceea ce se petrece în Africa este un efect al schimbărilor iremediabile de care are parte lumea în înztregul său.

miercuri, 2 august 2023

Vremea răfuielii


Scamatoriile economice ale lui Biden încep să aibă „succesul” avut de absolut toate mişcările descreierate de acest tip din istorie. Peste tot unde excesul a ignorat realitatea, nota de plată a venit prompt, punându-i pe cei de la butoane în faţa propriilor nemernicii şi lăsându-se în final cu dezastre de proporţii. Iată imaginea dezolantă a ceea ce se întâmplă în SUA din punct de vedere financiar.