vineri, 4 august 2023

Niger şi dezvoltările ulterioare


Situaţia se complică accelerat în Niger. Nu-mi dau seama de când este proiectată mişcarea pe care am văzut-o, dar cert este că a lovit puternic în interesele occidentale de acolo. Ieri, NSC(Consiliul Naţional pentru Salvarea Patriei) a luat(previzibil) decizia încheierii unilaterale a tuturor tratatelor de asistenţă militară cu Franţa, cerându-le macroniştilor să părăsească de urgenţă ţara. De remarcat este că Franţa are aproximativ 1500 de militari acolo, o parte a lor fiind militarii retraşi din Mali care staţionau „prieteneşte”.

O altă forţă cu prezenţă militară acolo este ... SUA. Cu toate că şi-au eliberat o mare parte a personalului diplomatic, americanii au declarat că cei 1100 de militari vor continua să rămână staţionaţi în Niger, că aşa e cu democraţia; nu se poate face fără o bază militară a „farului democratic al umanităţii”. Aşa că, pentru a continua „garantarea democraţiei”, americanii îşi menţin soldaţii. De altfel, pe măsură ce timpul va trece, acea forţă se va dovedi din ce în ce mai de nesuportat pentru localnici. Probabil militarii americani aşteaptă semnalul de atac, iar reprezentanţii juntei miliare ştiu bine asta.

Ca idee, ieri a apărut în Washington Post o scrisoare deschisă de-a lui Mohamed Bazoum, fostul preşedinte al Nigerului care în prezent se află în arest(o fi trimis telepatic scrisoarea?). În cunoscutul limbaj de lemn diplomatic, Bazoum cere SUA şi celorlalte naţiuni să intervină în Niger pentru a-l reinstaura preşedinte. Frumos, expresiv, dramatic! Aproape că-mi dau lacrimile.

Chestiunea este una formală, pentru a da greutate şi „justificare” mişcării militare care oricum e în curs de pregătire. Aşa cum bine ştim, SUA nu vrea să intervină direct întrucât le sunt deja legendare „competenţele”. Aşa că pregătesc un proxy, fix ca în Ucraina. 

Probabil aţi auzit la ştiri despre ultimatumul dat de ECOWAS juntei militare din Niger. Toate fătucile şi-au ţuguiat buzele impresionate de justeţea „forţelor democratice”. Doar că întreaga chestiune e de râsul curcilor. ECOWAS este Comunitatea Economică a Statelor din Vestul Africii. Aşadar, o organizaţie strict economică dă ultimatum militar unui stat membru. Ştim că americanii nu-s foarte mintoşi, dar când se mai şi combină cu idioţii utili pe care-i pun în funcţii pompoase în statele ocupate, ies la iveală isteţimi tembele de tipul celor deja amintite. 

De altfel, structura atacului asupra Nigerului este deja creionată. De împins va fi împinsă la înaintare Nigeria. Statul african menţionat este aflat sub o puternică ocupaţie americană ca efect al resurselor bogate de care dispune. Puterea a fost cimentată la începutul anilor 2000 prin transferul de nigerieni din SUA în statul african. Prezentaţi ca persoane „care au reuşit în străinătate şi care au studii la universităţi americane de prestigiu” - schemă utilizată la noi în cazul USR - aceştia au preluat frâiele puterii organizând „democratic” ţara. Astfel, s-a putut face infuzie de democratice baze militare americane, iar resursele ţării au început să fie jefuite ca la carte, cu legea-n mână! Desigur, pentru a-şi desăvârşi jaful, americanii au organizat şi dotat armata locală, menită a lupta împotriva „duşmanilor poporului” şi având la conducere idioţii spălaţi pe creier, intens preparaţi în laboratoarele spionajului militar american.

Acum Nigeria urmează să fie împinsă la război împotriva Nigerului. Aparent este o luptă extrem de debalansată, cunoscut fiind că Nigeria este cea mai mare putere militară din zonă. Pot exista însă oricând surprize. Repet: încă nu ştiu de când este pregătită lovitura militară din Niger! Dacă e pregătită de ceva mai mult timp - şi semne care să ne sugereze asta sunt destule - cel mai probabil există şi forţe paramilitare care vor interveni acolo. Oricum, ca idee, am informaţii proaspete care vorbesc despre o reactivare marginală a conflictului dintre cele două puteri libiene care controlează fiecare câte jumătate din ţară. 

După cum bine ştiţi, puterea în Libia se împarte între conduucerea susţinută de turci şi cea susţinută de ruşi. Fiecare parte controlează jumătate din ţară şi în zonele ruseşti se văd deja deplasări de maşini de transport „mărfuri” cu destinaţia Niger, în timp ce, brusc, autorităţile din zona controlată de tuci relansează atacuri - deocamdată de mică intensitate - asupra adversarilor. 

Fără doar şi poate, în cazul unei agresiuni asupra Nigerului, Wagner îşi va face apariţia în zonă. Având un know how extins şi o largă bază de selecţie, Wagner este probabil cea mai de temut forţă militară de acolo. Iată probabil şi explicaţia pentru care Prigojin a fost fotografiat relaxat la forumul Rusia-Africa.

Observaţi limpede cât de tensionată este situaţia din zonă, pe măsura intereselor exponenţiale. Posibil ca într-un timp foarte scurt să vedem pornită o acţiune militară acolo, ceea ce e o veste extrem de proastă pentru Zelenskyi. Deja SUA încep să trateze cu parcimonie criza ucraineană, redirecţionând bani în direcţia viitorului război din Africa.  Doar că estimez o chestiune care se va complica teribil în viitorul apropiat. Posibil ca Rusia să folosească Africa pentru proiectarea propriei puteri şi pentru „tratarea” buboiului ucrainean. Însă este doar un prim pas. Ceea ce pot spune este că Rusia vrea răzbunare şi urmează să vedem un război proxy în apropierea SUA. Cei care credeau că vor epuiza Rusia într-un război precum cel din Ucraina şi-au făcut extrem de greşit calculele. În curând, împăratul va fi atacat în propriul palat. 

6 comentarii:

  1. Mali, Burkina Faso și Algeria au declarat că vor sprijini cu trupe junta din Niger în cazul unui atac occidental sau proxy

    RăspundețiȘtergere
  2. Este vorba doar de ventilatie mediatica. Franțujii n au cum sa atace hotarârea noii marionete pusa de mai marii lumii ptr a prelua aurul si depozitele deuraniu asa de mult dorite.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cum rămâne cu ,,Extrem de vocală a fost Algeria care a mers chiar mai departe spunând că dacă Nigerul va fi atacat de Franţa, Algeria va ataca Franţa...''
    Algeria nu poate ataca și America (aka Nigeria)?mai sunt și vecinii de pe acolo care au declarat că dacă se va interveni în conflict, se vor activa și ei.
    Are putere și curaj Nigeria (aka America) să se ia la trântă cu vecinii?cu mulți vecini!

    RăspundețiȘtergere
  4. Pare scenariul celui de al doilea război mondial.... cînd englezii s-au retras rușinos din Franța și au fost atacați la ei acasă au deschis frontul din Africa, incercid o diversiune și o capcană pentru nemți! Interesant! Istoria se repetă! Să fie Rusia de astăzi Marea Britanie din timpul WW2?

    RăspundețiȘtergere
  5. https://www.google.com/amp/s/www.aktual24.ro/nigerul-a-rupt-legaturile-diplomatice-cu-franta-sua-nigeria-si-togo-orice-agresiune-sau-tentativa-de-agresiune-impotriva-statului-niger-va-avea-un-raspuns-imediat-si-fara-avertisment/amp/

    RăspundețiȘtergere
  6. In mod aproape sigur ce s-a intamplat in Niger este opera KREMLINULUI! Prezenta lui Putin in Africa a deschis Cutia Pandorei ! Hegemonul va cadea dar , momentan cade zilnic din interior ! Putin va alimenta Africa cu cereale pe alte rute chiar daca vor fi mai costisitoare , va face Marea Neagra neatractiva si nefrecventabila comercial cel putin o mare parte din ea ! Iar de aici incep marile mutari pe tabla de sah ! Nu cred sa se mai incheie vreun acord al tranzitului de cereale ucrainiene ! Daca da inseamna ca nu stim nimic si ne intoarcem la abecedar !

    RăspundețiȘtergere

Atenție! Comentariile sunt supuse moderării și vor fi vizibile după o perioadă cuprinsă între 1 și 4 ore. Sunt permise doar comentariile care au legătură cu subiectul.
Pentru discuţii mai flexibile folosiţi canalul de Telegram Dan Diaconu(t.me/DanDiaconu)