100 de zile cu Trump

Primele 100 de zile de mandat Trump au fost sărbătorite în modul în care era de așteptat: cu un discurs bombastic, în stilul său caracteristic, în care a promis că „încă nu am văzut nimic”. După ce el și șeful FED s-au făcut idioți unul pe celălalt, acum revine spunând că nu vrea să vorbească FED-ul de rău, „dar tipul ăsta habar n-are ceea ce e dobânda”. Nu-i frumos? 

Cum a câștigat Trump războiul comercial cu China?

Pentru că se tot agită spiritele în ceea ce privește deciziile lui Trump, azi mă voi opri, din nou, la aberațiile pe care le scoate din tolbă. Și, pentru cei care au de gând să mă înjure, încă din start le voi spune că Trump a câștigat bătălia. Aveți puțină răbdare și veți înțelege.

Melcul atomic sau cum sistemul disperat inventează falși performeri

România are cea mai lentă justiție din lume. Un proces care în justiția anglo-saxonă se tranșează în 2 săptămâni, în justiția autohtonă durează și zeci de ani. Totul, dar absolut totul este înfiorător de lent. Dacă m-ar întreba cineva care e cea mai mare frână a societății, aș spune  hotărât că justiția. Dincolo de chestiunile politice care ne distrag atenția, e vorba de procese comerciale care se întind pe ani de zile, în condițiile în care soluțiile ar trebui să se dea în zile. Din cauza lentorii justiției sunt nenumărate afaceri care dau faliment și, după mult timp, atunci când nimeni nu mai e interesat, „li se face dreptate” în justiție. Păi ce să mai faci atunci? Afacerea e de mult închisă! Nu mai vorbesc despre contestațiile lucrărilor publice care conduc la întârzieri inimaginabile ale respectivelor lucrări. 

Ghioaga juridică de la Curtea de Apel Ploiești

Fără doar și poate, decizia judecătorului Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești a fost una cu rol de ghioagă în creștetul sistemului corupt din România. Culmea, această decizie curajoasă vine dintr-o zonă geografică în care ne obișnuiserăm cu „portocalele sistemului”, cu „justiția de protocol” și restul aberațiilor care au tăiat elanul României spre o societate sănătoasă. Sincer, nu m-aș fi așteptat niciodată ca o asemenea decizie să vină de la Ploiești. Sub nicio formă! Dar, iată, se poate!

Gaz pe foc

De ce a crescut atâta piața? Cu aplicabilitate, în special pe piața tehnologică? Păi toată chestia a fost justificată de venituri. Care venituri, după pandemie, au explodat. Iată de ce investitorii au umflat piața: deoarece, în aparență, promitea să le întoarcă mai mult. De altfel, dinamica creșterilor a fost cea care a alimentat mitul creșterii perpetue. Doar că ... există o explicație.

Puțini înțeleg, însă s-a petrecut o teribilă mișcare tectonică. Toate companiile au trecut de la modelul tradițional la cel mafiot. Știu că sună „conspiraționist”, dar fix asta am văzut după pandemie. Să vă explic în termeni simpli. Înainte, când îți luai un calculator, el venea preinstalat cu Windows. Era o licență de tip OEM, în care producătorul sistemului plătea licențele Windows la prețuri substanțial mai mici, astfel încât putea vinde computerul cu Windows preinstalat. Așa, Microsoft avea garanția că programele sale sunt dominante pe piață. De asemenea, producătorul dădea ceva în plus la vânzarea sistemului produs, rezultând o chestie reciproc avantajoasă. Mai era însă ceva.

Indiferent cum cumpărai un program, îl cumpărai pe viață. Adică, dacă acum îți luai un Office, licența sa era nelimitată. Ceea ce a produs problemele marilor companii întrucât, de la un moment încolo, toate „inovațiile” introduse se de „noile versiuni” pur și simplu nu mai erau solicitate. Un om care și-a cumpărat Word în anii 90, utilizează în 90% din cazuri aceleași facilități și în ziua de azi. Motiv pentru care, cei mai mulți utilizatori preferau să-și „transporte” licențele pe sistemele nou-achiziționate. 

Schimbarea majoră a apărut atunci când au fost lansate sistemele de operare mobile. Brusc, nu mai cumpărai o aplicație pe viață, ci pe bază de subscripție plătită lunar. Inițial sumele au fost derizorii, iar succesul pe măsură. Asta a atras atenția marilor giganți care au mutat o bună parte din funcționalitate în cloud, făcând astfel aplicațiile „conectate” și trecând de la modelul tradițional, la cel bazat pe subscripție. Și uite-așa a ajuns ca un pachet Office cu subscripție să coste într-un an mai mult decât costa înainte o licență pe viață. 

Modelul a fost preluat rapid nu numai în industria software, ci peste tot. Astfel, de exemplu, proprietarii unor mașini scumpe s-au trezit că trebuie să plătească abonamente lunare pentru facilități absolut banale, gen încălzirea în scaune. Ei bine, întreg acest fenomen pe care-l vedem acum bine înfipt - inclusiv în mentalitatea consumatorului - îl consider a fi un sistem mafiot de taxare.

Acest model a produs creșteri fabuloase de venit. În unele cazuri chiar nesimțite! De asemenea, orice tentativă de nesupunere a fost aspru pedepsită. În trecut a făcut o oarecare vâlvă modul în care Adobe și-a hăituit clienții care aveau licențe perpetue, refuzând dezactivarea licenței(pentru a nu mai putea fi reactivată pe alt dispozitiv). La insistențele utilizatorilor, cei din call center răspundeau cu „treci la subscripție sau caută-ți un avocat”. 

Ideea e că, indiferent cum ai da-o, modelul, în esență, este unul fragil. Există numeroase alternative open source, gratuite sau taxate tradițional pentru produsele marilor companii software. Doar lenea(intelectuală a) utilizatorului face ca modelul mafiot de business al marilor companii să prospere. Oricine poate alege Linux în loc de Windows, grămada de pachete alternative de programe gen Office sau Gimp în loc de Photoshop. Și, dacă tot cauți „garanții” sau modele standard de licențiere, există și acestea. De exemplu în loc de Photoshop poți folosi Affinity, în loc de Windows Ubuntu(dacă simți nevoia de suport) s.a.m.d. 

Modelul a convenit de minune ofertanților de LLM-uri. Puterea de procesare necesară unui astfel de  sistem a făcut ca modelul cloud să fie cel ideal, iar aparenta lor „universalitate” promite generarea unei dependențe adânci. Astfel încât, veniturile estimate să fie unele substanțiale. Așa arătau prognozele. Doar că și aici treaba e cu cântec. Atunci când crezi că ai cucerit piața cu investițiile tale demne de Gargantua te trezești cu băieți gen cei de la DeepSeek, care-ți aruncă masa cu fundu-n sus. Și tot atunci când crezi că fundu-ți va fi salvat de cloud te pomenești că apar unii ca cei de la Universitataea Tsinghua cu KTransformers, care fac posibilă rularea modelelor gen DeepSeek pe hardware modest.

De ce fac toate precizările legate de alternative la modelul mafiot? Pentru ca cititorii să înțeleagă că există alternative solide, palpabile. Povestea e simplă: pe măsură ce criza își va intra din ce în ce mai adânc în drepturi, atât companiile cât și consumatorii vor fi obligați să-și optimizeze cheltuielile. Și, cum alternativele există, iar puterea de calcul pe care-o au echipamentele actuale e mult sub-utilizată, trecerea, zic eu, va fi deosebit de rapidă. De altfel e și normal să fie așa. Prin anii 60 IBM propunea modelul mainframe, în care utilizatorii să se conecteze la un monstru deținut de o companie și să plătească pentru utilizarea sa. Modelul a fost aruncat în derizoriu de calculatorul personal. Creșterea vitezei în rețea a reînnoit modelul mainframe sub forma cloud. Însă, cred eu, și acest model va pieri ca efect al întețirii războaielor de piața semiconductorilor, din care vor rezulta modele mai rapide și mai eficiente energetic. Iar asta înseamnă că, din nou, „calculul individual” va reveni. 

Fără doar și poate, schimbarea de paradigmă despre care vorbesc va conduce la o prăbușire accelerată a veniturilor marilor companii. Ceea ce va fi gazul turnat pe focul deprecierilor bursiere masive. E abia începutul!

Un altfel de criză imobiliară

V-am povestit despre situația ciudată din SUA care, în final, ne va lovi pe toți. V-am povestit de-a lungul timpului despre supraevaluarea imobiliară care a funcționat ca politică de stat și care s-a răsfrânt asupra întregii lumi. Azi o să vă povestesc ceva mult mai interesant, anume o teribilă criză imobiliară care deja lovește SUA. Însă nu e vorba de o criză precum cele la care ați asistat. Cu toate că este una în toată regula, nu e de aceeași natură, lovind mult mai pervers. 

În mijlocul haosului absolut

Probabil v-am cam plictisit cu datele macro din SUA, dar cifrele respective ne arată cât de rapid li se dărâmă stabilimentul. O spun fără pic de emfază și cât se poate de responsabil: suntem la începutul celei mari crize prin care a trecut lumea de la începutul epocii moderne și până în prezent. Și totul e cauzat de SUA, de amplele sale dezechilibre mai mult sau mai puțin ascunse. 

Au venit americanii!

Ieri presa era inflamată că a sosit o delegație de țuțeri din SUA. Mai mult, vizita instituțiile statului în frunte cu rapandula de la Ambasadă. Unii făceau prognoze, alții vedeau rupându-se munții. Oameni buni, sunteți sănătoși la cap? Americanii au venit o singură dată în România, atunci când au bombardat-o. În rest, celelalte veniri ale lor au fost fix incursiuni de jaf. Nimic mai mult! Nu înțeleg bătălia asta de a prinde loc la pupat ghiulul lui Trump sau înghesuiala la lins pantoful oricărui neica nimeni care vine de-acolo. 

Aici trebuia să fie un text

Aici trebuia să fie un text. Un text în care spuneam, ca în fiecare zi, ceea ce-mi trece prin cap sau cum am receptat eu anumite evenimente. Și azi îmi trecea prin cam ceva despre domnul XXXXXXX XXX. Dar nu am voie să-i spun numele întrucât avocatul XXXXXX a spus că potera a adoptat o lege conform căreia, dacă-l înjuri pe XXXXX, pe XXXXXXXXX sau pe XXXXXXX XXX poti primi până la 50 000 RON amendă. Mi se pare corect!

Cum se va dedolariza lumea și cum va cădea SUA?

O să scriu acum câteva lucruri care să rămână mărturie în ceea ce privește SUA. Nu de alta, dar cei care mă dușmănesc cel mai tare în acest moment nu sunt degenerații anormali, ci, culmea, trumpiștii radicali. Motivul e simplu:n ei au impresia că Trump e un zeu, iar eu le arăt că omul nu prea are creier în cap. Mă rog, chiar și-n aceste condiții, poate că discuția nu ar fi avut loc dacă „nava” pe care-o conducea Trump era una solidă. Însă tocmai de-aici începe discuția cu adevărat. Inclusiv când îl criticam pe ramolitul de Biden, o făceam prin prisma fragilității enorme a conglomeratului american. Acum, trumpiștii se comportă de parcă n-ar mai exista acele pietre de moară care trag America în jos. Nu, dragii mei, Trump nu e un vrăjitor ci, așa cum vom vedea, un individ mult prea simplist în gândire(asta în cazul în care există gândire în tărtăcuța aia a lui) care nu face nimic altceva decât să accelereze declinul SUA. Dar să nu ne mai abatem de la subiect, ci să intrăm abrupt în problemă.

Luna martie a anului curent a fost una bună din punct de vedere macroeconomic pentru SUA. Deficitul bugetar a fost mai mic cu o treime decât cel din anul anterior. Inclusiv dacă-l raportăm la venituri, ajungem la 43%, ceea ce reprezintă un succes absolut. Veniturile au crescut cu aproape 11%, iar cheltuielile au scăzut cu peste 7%. Să mai spun și că pentru aprilie se așteaptă un excedent bugetar de vreo 200 mld. $? Pff, păi asta înseamnă că totul merge ca uns! Cum de-mi permit să spun că „Trump e varză”? Oare nu înseamnă că varza sunt eu și cei ca mine care-au ales să-l hulească pe omul care, iată, mișcă acea imensă mașinărie? 

De fapt, răspunsul e negativ. Ceea ce am reprodus în paragraful anterior sunt elemente extrase din comunicatele oficiale, cele care par a funcționa exact ca-n perioada lui Biden. Nimeni n-a spus mai nimic despre luna februarie. De ce? Pentru că în februarie a fost un deficit bugetar record, de 306 mld. $ din cauză că o parte a cheltuielilor lunii martie au fost plătite în februarie. E o inginerie extrem de atent planificată, iar asta ne arată că Trump se pricepe la potlogării mai bine decât ramolitul Biden. Inclusiv „previzibilul succes” din aprilie e unul inginerizat întrucât vom avea de-a face cu colectări de impozite record aferente activelor care au avut un 2024 extrem de bun(umflarea balonului bursier). Cu alte cuvinte, majoritatea „succeselor” lui Trump vin din excesele trecutului(odioasa moștenire). Dar, „the big picture” ne spune altceva. Deficitul bugetar de la începutul anului fiscal(adică din 24 octombrie!) este de 1.3 trilioane, față de 1.07 trilioane în aceeași perioadă a anului anterior. Putem spune că avem de-a face cu un efect al ultimei perioade de putere a lui Biden? În principal da, dar asta nu înseamnă că de-aici vom deduce că politicile lui Trump sunt câștigătoare. Mai degrabă, poziția echilibrată ar fi cea de incertitudine în ceea ce privește așa-zisele efecte. Doar că, personal, mă mențin puternic negativ și-o să vă explic de ce. 

Tarifele vamale sunt, așa cum am mai spus, un subiect greu. Cei care au cât de cât atingere cu fiscalitatea știu cât de dificil se implementează. Simpla schimbare a tarifelor produce o undă de șoc în sistemele statului. De obicei acestea se implementează în luni de zile. Ce-a făcut Trump? În două săptămâni a schimbat tarifele vamale de trei ori. Mai avem și-un discurs halucinant de-al său care sună cam așa: „Vă spun, aceste țări mă sună ca să mă pupe în fund. Mă roagă, îmi spun „Vă rog, domnule, suntem gata să facem o înțelegere!”. Cerșesc la modul literal!”. Hai să înțelegem: dacă tu, ca om, ai auzi că cineva a vorbit astfel despre tine, te-ai mai întâlni cu acel cineva? Să fim serioși, un asemenea grad de rudimentaritate nu am mai văzut până acum. Problema e că omul nostru nu e atât de puternic pe cât pretinde că este. Dovada că dinspre China i s-a spus ferm că nu ține șarada. Chinezii au urcat și mai mult tarifele vamale, iar întreaga tevatură îi va exploda în cap lui Trump. Nu știu dacă ați văzut episodul în care Trump spunea că se va înțelege cu „prietenul lui, Xi Jinping”. Păi ce-ai făcut, bre? Acum ești frate cu chinezul?

Am văzut, în schimb, ieșirea lui Peter Thiel care, într-un podcast, spunea că atâta timp cât costurile de producție sunt mici, nu are sens să reinternalizezi acele industrii. Imediat mi-a venit în minte transportul acela halucinant în care Apple a adus din China sute de tone de telefoane înainte de cutremurul tarifar al lui Trump. În plus, le-au ordonat celor de la Foxconn să facă urgent o fabrică în India, cu toate că încercările anterioare ale taiwanezilor au fost eșuate. Va prelua India producția din China? Aiurea, nu! De fapt, Apple vrea să facă ceva cam banditesc, anume să activeze fabrica indiană doar dacă se vor permanentiza sancțiunile. Din ceea ce se vorbește, fabrica Foxconn din India va fi una mică în care, dacă treburile se vor adânci, vor fi importate componentele semi-asamblate în China, astfel încât să se dea impresia producerii în India. Ce e asta? O simplă optimizare fiscală. Am făcut paranteaza ca să vă arăt că treburile se cutremură. Ieșirea lui Thiel arată o teribilă incertitudine. Dacă până acum toți, la unison, spuneau că vor aduce industria înapoi, acum treburile s-au schimbat. Mai e însă ceva.

Toată nebunia începută de Trump semnalizează că SUA nu mai e o țară. Înainte, schimbarea președinților nu avea absolut niciun impact în ceea ce privește business-ul internațional. Dolarul tocmai din motivul acesta a ajuns moneda dominantă: se bălăcăreau ăia în campania electorală, dar banul rămânea cât de cât ban. Chiar și-așa, într-un secol, dolarul s-a transformat în hârtie igienică. Doar că a fost o transformare lentă, previzibilă și, aș adăuga eu, cu consimțământul celorlalți tovarăși internaționali. 

Ce spun cei care mă critică? „Trump e un geniu: va devaloriza dolarul și astfel datoriile SUA nu vor mai reprezenta nimic.”. Wow! Știți ce e surprinzător? Că asta nu vine din capul sec al vreunui susținător frenetic de-al lui Trump, ci din actuala zonă de putere americană. OK, ce transmiți tu printr-un asemenea slogan unui deținător de datorie americană? E simplu de înțeles: faptul că urmează să-l tragi pe sfoară. Frumos, nu-i așa? Iar ăla ce trebuie să facă? Să spună „Da, să trăiți!” și să te caute să te pupe-n fund - dacă e să folosim limbajul lui Trump? Chiar credeți că oamenii sunt atât de proști? 

Aș vrea să vă spun că Trump a făcut pentru dedolarizare mai mult decât au făcut Biden, Putin și Xi împreună. Știu, nu mă credeți, dar din episoadele pe care le-am văzut, SUA s-au transformat într-o țară absolut impredictibilă în condițiile în care stabilitatea este esențială menținerii statutului dolarului ca monedă de rezervă. Însă, dansul grotesc al lui Trump în ceea ce privește tarifele vamale, prin continuarea imperturbabilă a confruntării de către chinezi, a semnnalizat și altceva, anume o deja vizibilă fragilitate a SUA. Ce-a făcut chinezul? În termeni pokeristici se spune că „a dat cu sec”, moment în care cacialmistul american a rămas cu chiloții în vine. Credeți sau nu, episodul nu se termină aici și-o să vă explic imediat de ce.

Absolut toate semnalele pe care le avem ne arată că SUA va intra într-o recesiune extrem de gravă în acest an. Este și motivul pentru care chinezii n-au mai cedat. Ei știu ceea ce urmează și, mai mult, știu că e o chestiune de timp până când nu vor mai vinde mare lucru acolo(sau vor vinde doar produsele extrem de ieftine, pe care americanii le vor importa în disperare). De ce? Pentru că sărăcia va fi atât de mare încât nu vor mai avea cui să vândă. Toată viața lui, Trump s-a învârtit printre speculatorii imobiliari, domeniu bișnițăresc, cu marje nesimțite de profit. Trump a știut instinctiv să speculeze egoul prostovanilor. De aceea toți proștii lumii fac coadă la Mar-a-Lago, plătind sume obscene pentru o pospăială de servicii premium cu un dress code menit să-i impresioneze pe țărani. La nivel de țară, problemele sunt altele, acordarea mașinăriei făcându-se mult mai fin. De unde să știe Trump că doar crescând cu 5% tarifele poți provoca o furtună globală? Pentru el totul se judecă prin prisma șmecheriilor obscene din lumea bișnițarilor de case. Ăia sunt obișnuiți să-i păcălească pe proști vânzându-le iluzii despre statut, fericire sau mai știu eu ce alte rahaturi. Apariția sa acum, într-un moment extrem de complex, nu-i altceva decât semnalul căderii ireversibile. 

De fapt, ceea ce vom vedea în perioada următoare va fi o spirală deosebit de perversă: lumea va fugi de pe dolar, fapt care va cauza căderea SUA, fapt care va cauza o fugă și mai mare de pe dolar s.a.m.d. O să las acum, pe final, câteva cifre pe care, probabil, le vom discuta începând din toamnă. SUA probabil va avea la sfârșitul lui aprilie rezerve de cash de aproximativ 500 mld. $. Declanșarea recesiunii(probabil prin iunie) va impune cheltuieli masive pentru a ține corabia pe linia de plutire. Cât? Sub 1 trilion  nu se poate discuta, dar eu cred că va fi mai mult. Fără doar și poate, în iulie vom asista la circul privind ridicarea plafonului de îndatorare al SUA, iar când se vor face calculele toți vor constata cu stupoate că deficitul bugetar a sărit de 3.5 trilioane! Vă rog să notați asta, o vom mai discuta cu siguranță!

Știți care e cel mai așteptat lucru acum în SUA? Inflația. Asta că tot am vorbit despre „trumpiștii cei deștepți” care pledează pentru devalorizarea dolarului. Mai multe studii arată că suntem în fața celor mai mari așteptări inflaționiste din anii 80 încoace! De fapt, ceea ce se observă este că, pe fondul scăderii vechii inflații, se formează un nou val inflaționist care va lovi radical fix atunci când politicienii tembeli de-acolo nu se vor aștepta. Ceea ce e interesant e că mediul de business este conștient de noul val și dacă e conștient mediul de business, cum credeți că sunt finanțatorii SUA, cei care văd cu adevărat „the big picture”?

Pun punct aici, repetând întrebarea din titlu, cu răspunsurile de rigoare. Cum se va dedolariza lumea? Prin căderea SUA. Cum va cădea SUA? Prin dedolariazare. Iată tabloul pe care-l vom vedea din ce în ce mai clar!

Cum identifici nebunia?

În mai multe rânduri am spus că trăim într-o societate a nebuniei absolute, una în care ospiciul s-a revărsat în stradă. Aproape a devenit un șablon al discursului meu. Doar că, într-o discuție, cineva mi-a dat o replică absolut șocantă: „Ai dovezi care să susțină ceea ce spui? Dă-mi un exemplu de nebunie ca să înțeleg la ce te referi!”. Mă credeți că am fost șocat? Cum naiba să izolez un exemplu. E ca și cum pe o plajă sau în Sahara cineva mi-ar cere o dovadă că suntem înconjurați de nisip. Pune, frate, mâna pe jos și vezi că ăla-i nisip! Nu, nu merge așa. Omul meu făcea parte dintre ăia care consideră că absolut tot ce se întâmplă e „rațional”. Așa că ce dovadă puteam să-i găsesc? Ceva care să fie șocant în evidența sa. Moment în care i-am spus așa:

În zodia dictatorului fără chip

Există un element care ar trebui să ne dea fiori reci pe șira spinării: suntem intrați în plină dictatură, pe care o simțim la fiecare pas, dar care e infinit mai bizară decât tot ceea ce am trăit până acum. Și asta pentru că ne este imposibil să-l identificăm pe dictator!  Oriunde te-ai uita vezi numai slugi care execută, slugi pe care le poți urî, dar știi că debarcarea lor nu va rezolva problema. Suntem în epoca absurdului absolut.

Detonarea

Cum recunoști acoperiții sau informatorii serviciilor secrete? De obicei nu-i recunoști întrucât atât ei cât și cei care-i manipulează țin totul la secret. Doar de-aia serviciilor respective li se spune „secrete”. Însă viața ne arată că nimic nu rămâne veșnic secret. Motiv pentru care, la un moment dat, toți cei care lucrează prin zonele discrete își arată față.

Make the Blast Big Again

O nouă zi, o nouă scădere pe piața americană. Las' că au de unde, ar fi primul meu impuls. Ceea ce e interesant e că începutul de ședință a fost unul în creștere, pentru ca finalul să fie dezastruos. Un veteran al pieței spunea că „la începutul ședinței de tranzacționare lumea credea că Administrația de la Casa Albă mai are ceva minte în cap”. Ceea ce vedem însă e că defectul mental din conducerea SUA e unul major. Sincer, scriu cu greu întrucât nu mă pot abține. Citesc titlurile și mă pufnește râsul. Asemenea instincte primare expuse cu atâta naturalețe n-am mai văzut până acum. Dacă aș vedea în direct o păruială între Trump și Melania, una d-aia adevărată, gen Roxy Manelista sau Magda Ciumac, cu vorbe grele și înjurături de mahala, jur că nu m-ar mira deloc!

De ce trag clopotele, Mitică? De funie, monșer!

Avem multe de discutat azi, așa că trebuie să-i dăm bice. O să începem cu contextul actual. Începe să se vadă ceea ce am tot povestit în ultima perioadă, anume începutul sfârșitului. Ieri a fost o zi bursieră excepțională, de un dramatism aparte. Cu o volatilitate de 8.5%, am avut o zi bursieră „de colecție”. Doar 19 zile comparabile au fost în ultimii 60 de ani, dintre care 12(!!!) în criza din 2008. Teoretic, treburile ar fi fost mult mai abrupte întrucât piața a început cu o cădere isterică în jos, o unanimitate în care a vinde a devenit rațiunea oricărui client. Însă, după doar 15 minute, piața a intrat într-o creștere isterică, de aproape 8.5%. Motivul? Minunați-vă: un fake news privind amânarea tarifelor vamale cu 90 de zile. Totul s-a dovedit a fi o manipulare de joasă speță, însă a fost introdusă strategic, astfel încât mulți dintre pifani au revenit la optimism. 

Evoluții

O firmă chineză nou apărută - RiVAI- tocmai ce a lansat Lingyu, un procesor RISC de înaltă performanță destinat serverelor. Știrea a șocat lumea deoarece media occidentală e mereu luată prin surprindere atunci când constată că în China a mai apărut o tehnologie de ultimă oră, în ciuda restricțiilor. Uneori am impresia că occidentalii au ajuns să trăiască într-o bulă auto-impusă, nefiind capabili decât să primească dozat, cu lingurița, știrile din zona dușmanilor. Mă rog, însăși noțiunea de dușman e una ciudată întrucât chinezii nu-i dușmănesc. 

O veste bună și una proastă? Două vești bune sau două proaste?

Depinde cum privim lucrurile.

Știrea în sine este următoarea: Marea Britanie a înființat, pe șest, o organizație militară paralelă a NATO. Alianța respectivă este formată din: Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Finlanda, Polonia și Olanda. Ce fac englezii aici? O alianță post-NATO care să se transforme într-un scut pentru ei în raport cu Rusia(că aia e problema care-i doare cel mai rău pe măsură ce nebunia din Ucraina se apropie de sfârșit). În același timp, organizația este o detonare pe față a inițiativei europene de reînarmare.

Trump nu va fi pedepsit. El e pedeapsa!

După ce Trump a detonat bomba tarifelor vamale, au apărut experții în taxe și tarife, așa cum apar ciupercile după ploaie. Citind opiniile care circulă mă pufnește râsul întrucât, în majoritatea lor, cei care le exprimă nu au habar despre lucrurile asupra cărora se pronunță. Iată de ce, pentru a calma spiritele, o să facem în cele ce urmează o scurtă trecere în revistă a absolut tuturor fenomenelor pe care le-am văzut în politica americană, dând explicații logice în locul aberațiilor pe care le enunță toți neaveniții transformați în „analiști”, „experți”, „comentatori” etc.

România ca „sandbox” al terorii globaliste

În 2012 se desfășura la București Congresul PPE. Mulți deja au uitat evenimentul. La momentul organizării sale în general n-a fost perceput la adevărata sa valoare. Partidul Popularilor Europeni este un partid eurocratic prin excelență, o construcție politică de tip globalist-agresiv, pe care o consider aproape teroristă. În acest PPE își au rădăcinile toți radicalii pe care-i întâlnim acum ca factori de presiune prin toate instituțiile birocratice din Europa(și nu numai!).

Captivi în războaiele trecutului

„Hai, de ce nu spui?”, „Spui tu ceva, dar nu esențialul!”, „Te învârți în jurul cozii, ți-e frică să spui adevărul!”, „Și tu ești tot opoziție controlată!”, „N-ai habar de nimic!”, „Dar de ce nu spui de ăia și de ăilalți? Ți-e frică sau ești cumpărat?”. Cam așa arată criticile pe care le primesc cel mai des. În cea mai mare parte, acestea sunt primite din partea unor viteji carte-s cuprinși de sentimente revanșarde deoarece cred în anonimitatea lor din spatele tastaturii. Semn de prostie, doar am demonstrat de atâtea ori că așa ceva nu există.