... Și America a atacat!

E greu de crezut și înțeles ceea ce se petrece. Israelul a atacat fără motiv un stat independent situat la mii de kilometri de granițele sale, motivându-și acțiunea pe iminența construirii de către Iran a unei bombe atomice. Apoi au spus că vreo zece bombe atomice urmau să apară. Și, cine știe, dacă retorica mincinosului Netaniahu va continua, vom afla că iranienii urmau să aibă un arsenal nuclear mai mare decât al Rusiei.

Nu e prima dată când se minte pentru a se porni un război. Mai țineți minte, probabil cum, în Războiul din Irak, s-a mințit pur și simplu că țara ar avea un adevărat arsenal nuclear, iar crimele comise acolo n-au fost niciodată decontate.

Cum Israelul nu a reușit decât să provoace daune marginale, a fost împins în față pionul roșcat care trebuia să dea cu „bomba mare” peste Iran. E de remarcat faptul că J.D. Vance s-a opus atacului, motivând ceea ce știe toată lumea, anume că nu sunt dovezi în ceea ce privește așa-zisul „program nuclear militar al Iranului”. În realitate, Iranul nu face altceva decât să-și diversifice industria energetică, încercând să obțină independența tehnologică a țării sale asupra zonei nucleare civile.

Înainte de a analiza acțiunea năroadă, vă voi mai spune că centralele nucleare sunt considerate obiective civile și este interzisă atacarea lor. Motivul e simplu: o astfel de centrală, odată bombardată, se transformă ea însăși într-o bombă care afectează zona în care se află pentru mult timp. Vezi ca exemplu ceea ce se întâmplă la Cernobîl unde, după 50 de ani, tot mai avem zonă tampon unde se înregistrează valori excepțional de mari ale radiațiilor. Ca să nu mai vorbim că acolo trebuie să se refacă întreaga structură care izolează centrala de exterior pentru a se preveni infiltrarea de apă în camera reactorului.

Cu toate acestea, forțele israeliene n-au avut niciun stres în a bombarda reactoarele nucleare civile ale Iranului. E un gest criminal, trecut sub tăcere de mass media, la fel cum a fost trecut sub tăcere și genocidul din Gaza. Iar reacția Iranului a fost una normală, în linie cu interesul său. Au ripostat cu rachete, timp în care aviația israeliană, net superioară, a continuat să atace, provocând daune majore în interiorul Iranului. Doar că, așa cum s-a văzut, și Iranul a provocat daune grave, în condițiile în care Iron Dome nu-și mai face treaba. Și uite-așa SUA, precum un cățel dresat, a fost chemat să execute fără nicio jenă treburile murdare ale Israelului. 

Desigur, prin vocea hodorogită și bombastică a lui Trump, SUA clamează victoria absolută. În fapt ce au făcut? Au intrat cu mai multe bombardiere și au dat bombe anti-buncăr asupra unor obiective nucleare ale Iranului. După cum am mai spus, gradul de penetrare al acelor bombe este de maxim 50-60 de metri în pământ. Cel puțin una dintre facilitățile de îmbogățire utilizate de iranieni se află la cel puțin 800 de metri în subteran, într-o zonă muntoasă. Americanii, cel mai probabil, au atacat zonele de aerisire și pe cele de intrare sperând într-o eficiență mai mare. Dar pagubele nu vor putea fi evaluate. Propaganda va lucra, spunând că au făcut totul praf, dar realitatea e greu de aflat.

Ceea ce știm este că întreaga operațiune a costat peste 1 miliard de dolari. Și mai e ceva: SUA și-a epuizat întreg stocul de bombe GBU-57. Stocul estimat al acestor bombe era de 25 de unități. SUA mai dăduse comenzi suplimentare Boeing pentru 10 unități, iar în acest bombardament înțeleg că s-au utilizat ... 30 de astfel de bombe. De ce spun că s-a epuizat întreg stocul? Pentru că este puțin probabil ca Boeing să fi executat întreaga comandă. Așadar, SUA și-a mai paradit aiurea ceva de prin depozite, fără rezultate palpabile. În afara respectivelor bombe, SUA a mai tras și cu rachete Tomahawk în Natanz și Isfahan.

Ca să înțelegeți pe deplin operațiunea, vă voi da câteva date tehnice. În primul rând bombardierul B-2, ultra-marketat ca efect al actualului atac, este unicul bombardier care poate căra două bombe GBU-57/MOP. În ciuda „capacităților extraordinare de invizibilitate” pe care le clamează Trump, bombardierul este ușor detectabil și nu poate acționa decât în condițiile în care se obține controlul absolut al aerului. Așadar, dacă iranienii ar fi avut ceva dispozitive competente la sol, l-ar fi putut da jos fără probleme. De aceea bombardierul este însoțit de obicei de mai multe avioane de vânătoare.

În ceea ce privește bomba GBU-57, acesta e un proiect secret și se bănuiește că este cea mai puternică bombă anti-buncăr deținută de vreo armată din lume. Specificațiile sale sunt destul de clare. Este o bombă lungă, de 6.2 metri, cu o încărcătură explozivă de 2700kg. Așa cum am mai spus, poate pătrunde 50 metri în sol, înainte de a explolda! Însă, dacă e vorba de fier-beton, capacitatea sa de pătrundere scade la aproximativ 8 metri. 

Mulți vor specula faptul că modificări recente ale bombei o fac eficientă în pătrunderea în interiorul tunelurilor de acces și detonarea sa acolo. E puțin probabilă ochirea intrărilor în tunel cu sistemul său de ghidare GPS. Posibil însă ca americanii, ochind o astfel de intrare, să provoace blocarea sa. Doar că nu e tocmai un capăt de țară. În câteva zile, iranienii pot reoperaționaliza totul. Așadar, descărcarea imenselor bombe nu cred că a fost eficace împotriva buncărelor iraniene. Dar va fi speculată corespunzător de PR-ul complexului militar american.

Fără doar și poate, întreaga operațiune a fost una în stilul Trump: s-a urmărit bombasticul în ciuda eficienței. A fost gândită să sufoce Iranul pentru a înceta bombardarea Israelului, în condițiile în care Iron Dome nu mai rezistă. Se va obține asta? Greu de crezut în condițiile actuale. Vă reamintesc în treacăt că tot Trump a dat cu GBU-43/B în Afganistan și ați văzut ce „eficiență” a avut. Cam la fel cred că e și cu actualul bombardament.

Știm că liderul suprem Khomeini și-a numit trei succesori care, în ordine, ar trebui să-i ia locul în cazul în care ar fi asasinat. Între cei trei, culmea!, nu se află fiul său! Pentru cei care nu știu, voi adăuga că alegerea liderului suprem în Iran este o procedură destul de complicată, care poate dura chiar ani de zile. Modul în care actualul lider și-a desemnat succesorii arată urgența și, mai ales, faptul că Iranul a adoptat deja la nivel oficial un comportament militarist, considerându-se prins într-un război existențial. 

Vom înțelege mai bine ce va urma în momentul în care vom vedea replica Iranului. Dacă va continua să bombardeze Israelul, va semnaliza că adoptă un război static, urmărind localizarea conflictului. Dacă însă va ataca bazele americane din Arabia Saudită, Iordania, Irak și Siria, va internaționaliza conflictul.

Cu toate că în realitate Iranul este mai degrabă un jucător slab din punct de vedere militar, excelând doar în domeniul rachetelor și a dronelor, nu trebuie ignorată mărimea sa, determinarea cetățenilor săi și, mai ales, capacitatea de a provoca daune majore SUA. Atacarea bazelor și aprovizionarea sa cu echipament antiaerian furnizat de Rusia și de China, ar putea produce probleme majore în zonă. 

Care ar fi soluția? Din acest moment, sincer să fiu, nu mai văd mari soluții. Iranienii sunt în momentul în care sunt capabili de orice, inclusiv de o invazie terestră a Israelului(imposibilă, în mod evident!). Televiziunea iraniană a prezentat o hartă conținând bazele militare americane din Orient, în timp ce mai multe comunicate au sugerat închiderea nu doar a strâmtorii Hormuz, dar și a întregii Mări Roșii. Din acest moment este cât se poate de clară eliberarea de armament avansat către rebelii Houthi, ceea ce va crea multiple probleme în zonă. 

Totul e deosebit de periculos și riscă să se transforme într-o nebunie absolută. Sunt ferm convins că dacă Iranul va reacționa dur, SUA lui Trump nu va avea nicio problemă în a ataca nuclear Iranul. Iar dacă asta se va întâmpla, rezultatele vor fi dezastruoase.

Fără români în România

Și-a fost numit Bolojan. Exact așa cum ar fi trebuit să se facă a doua zi după depunerea jurământului Mucușorului. Doar că retardatul din fruntea țării a ținut să facă un spectacol de blocare, în linie cu idealurile minții sale scurte. OK, toate bune și frumoase, doar că, în momentul în care s-a ajuns la termenul limită a fost nevoit să facă numirea și, în acest mod, și-a săpat groapa. Absolut nimic din ceea ce a stabilit Mucușor nu mai e în vizorul Bolovanului, de unde și supărarea deplină a taberei mucușorești.

Spinoasa ecuație a Orientului Mijlociu

Știm că Israelul a atacat „preventiv” Iranul pentru a nu-i permite să lanseze o ipotetică bombă atomică. Ceea ce e de-a dreptul hazliu este că inițial Israelul a spus că Iranul ar fi fost capabil să construiască o asemenea bombă în maxim două săptămâni, după care a transmis trompetelor sale(vezi Chireac) să ventileze gogonata cu „cele zece bombe nucleare pe care le construia Iranul”. Am făcut doar o paranteză întrucât nu aș vrea să amestec prea mult aici propaganda de război, mai ales în condițiile în care suntem aproape să auzim că rachetele Fattah ale Iranului pot fi doborâte cu borcane de murături.

Despre DDWall, despre starea mea și despre ceea ce urmează

De fiecare dată când am parte de abuzuri mă apucă o lehamite iremediabilă. Mă simt dezarmat, îmi vine să vomit, am o stare generalizată de rău. De ce? Pentru că eu sunt suficient de prost încât chiar să cred în dreptul meu la opinie. Și, în realitate, nu e nimic valabil din ceea ce cred eu. Însă continui cu cerbicie să cred. 

Intrarea în zona de alertă

Având în vedere situația rezultată din cenzurarea scandaloasă a DDWall și întrucât sunt luat de evenimente foarte din scurt, le ofer tuturor celor interesați de articolele și ideile mele posibilitatea de a rămâne în contact prin intermediul emailului. 

Am creat un formular pentru cei care vor să rămânem în contact. Trebuie doar să introduceți numele și mailul, iar datele sunt salvate astfel încât să vă pot contacta direct. În acest fel, în cazul în care îmi sunt închise canalele vă voi putea trimite mesaje cu eventualele canale pe care le voi deschide(cât s-o mai putea deoarece deja am obosit). 

Nu vă voi trimite mail decât atunci când îmi vor fi închise canalele sau doar ca să vă notific asupra deschiderii unui canal de comunicație. Nu vă așteptați să primiți altceva la adresa pe care mi-o furnizați.

Formularul aici:

https://forms.gle/p1mtuB9eQ7fFxxLZA

ALERTA DDWall a fost eliminat

Nu știu care-s motivele, probabil din cauza succesului său. Blogul avea mai mulți vizitatori decât instituții de presă stipendiate de ONG-uri și stat. Asta e viața. Mă pregătesc să-mi închidă toate canalele. 

Urmează vremuri urâte!

Mucușoriada

V-am demontat într-un articol trecut „Mecanismul Marionetei Mucușor”(MMM) și v-am explicat de ce, atunci când rulează după capul lui, nu face altceva decât să blocheze. Iată așadar, în linia pe care v-am descris-o, azi avem consultări cu partidele pentru desemnarea premierului. Nu-i treabă, asemenea consultări s-au mai făcut, dar doar pentru ca MMM să poată fi hrănit cu specialitatea sa: blocatul, amânatul, învârtitul în gol. Pentru azi s-a dat pe surse că va fi desemnat premierul. Semn că s-a acționat asupra MMM în direcția dorită. Vă imaginați? A trecut o lună și acest infernal mecanism, MMM, a reușit să blocheze o operațiune care, în mod normal, dura maxim o zi. Incluzând aici și consultările.

Între timp, prietenii ideologici de la Bruxelles ai Mucușorului au blocat fondurile României. De ce? Pentru că Ucraina. Proștii s-au tăvălit cu curul pe asfalt că dacă ajunge Simion vom avea blocate fondurile. Care-i diferența? Dacă, prin absurd, s-ar fi numărat corect și ar fi ieșit Simion, fondurile ar fi fost blocate cu mare tam-tam. Așa, s-au blocat pe șest. Dar, pentru noi, realitatea e aceeași.

Ceea ce vreau să vă subliniez în acest articol este că, oficial, am intrat în ceea ce putem numi Mucușoriada. Da, este o paralelă cât se poate de transparentă cu Țiganiada lui Ioan Budai Deleanu. Ca și țiganii din poem, Mucușor trăiește într-o lume semi-reală, bântuită de „spirite”, „voci” și alte elemente care-l fac să aibă o judecată aberantă. Realitate îl lovește prea puțin, esențiale pentru sine fiind „vocile”. De aceea comportamentul pe care-l afișează e aberant. Rămasul cu mânuțele în aer reprezintă un blocaj în MMM: nu mai aude vocea care-l ghidează și, pur și simplu, se blochează. Exact ca un mecanism stricat sau rămas fără baterie. 

Tot ceea ce începe acum e o epopee cu numeroase conflicte la baza cărora se află personaje strâmbe generate aberant de mintea MMM. În interiorul său apar conflicte, disensiuni și tulburări generate de „personaje periculoase” externe care-i învolbură orizontul, afectându-i capacitatea de percepție a realității. Caracterul extern al acestor personaje este însă unul înșelător, ele fiind generate de propria minte pentru a obține o coerență între realitatea palpabilă și lumea strâmbă a minții sale unde-și petrece cea mai mare parte a timpului. 

Singurul corector al situației Mucușorului este, așa cum am mai spus, autoritatea. Acea autoritate palpabilă în lumea reală, dar care, pentru a funcționa în mintea MMM are oglindit „un zeu” în fantasma pe care-o trăiește Mucușor. Însă, pe măsură ce realitatea îi spune Mucușorului că „autoritatea supremă” care-l ghida se află în controlul său, rolul „zeului oglindit” în negura minții sale scade, astfel încât personajele obscure fabricate de propria-i minte defectă redevin preponderente în judecata sa. Și asta e logic din punctul de vedere al MMM întrucât orice intruziune în „lumea sa secretă” e văzută ca un război, ca o agresiune. Însă depinde de situație dacă zeul oglindit al autorității e unul suprem - căruia vrei-nu vrei trebuie să i te supui - sau un „pământean” care poate fi înfrânt d zeii minții sale. 

Există inclusiv o explicație pentru care Mucușor trăiește în concubinaj. Nu, nu e vorba de ideologie, ci pur și simplu de  pericolul pe care-l resimte inconștient ca o altă autoritate să-i cotropească universul. Din punctul său de vedere, lipsa hârtiei îi garantează monopolul asupra lumii sale interioare care-i ghidează existența. De aceea evită „să semneze” întrucât o altă autoritate amestecată în „mecanismul său” e respinsă apriori.

Teoretic, de însurat oficial nu se va însura niciodată. Practic, dacă asemeni lui Parpangel ajunge să se căsătorească cu Parpanghelica, ar putea avea consistență în acțiuni ca efect al ghidării sale de către Mirabela. Este cumva un mecanism intim similar celui al lui Ceaușescu, condus continuu de tovarășa Leana. Cu precizarea că în cazul lui Ceaușescu nu se manifesta o asemenea nebulozitate la nivel mental precum la Mucușor. 

Și uite-așa, într-o notă tragi-comică, vom trăi o tragedie generată de comediile unei gândiri izvorâte dintr-o nebunie absolută. Autoritatea care l-a împins deja își pierde din putere și, cu fiecare numire pe care-o va face, Mucușor va da din ce în ce mai multă crezare zeului său propriu, în defavoarea celui oglindit de autoritatea care-l manipulează. Și uite-așa începem să fim părtași la Mucușoriadă. Fără să ne fi dorit, dar înghesuiți cu forța de aberanții care cred că stăpânesc mecanismele intime ale unor minți defecte. Aceeași aberanți care se vor târâi pe jos de îngrijorare în momentul în care „opera lor” va începe să paradească în stânga și-n dreapta, ghidată strict de fantasmele minții sale defecte. 

Nu vă cer să-mi confirmați cele scrise aici. Vă rog doar să încercați să interpretați tot ceea ce vom trăi de-acum înainte prin intermediul descrierii pe care am făcut-o MMM. Veți rămâne surprinși!

Zeul cel penibil al războiului

Israelul a interzis cetățenilor săi să părăsească țara. Nu-i o nebunie? Ce să faci acolo? Să faci duș cu bombe iraniene? Probabil îmi veți aduce diverse argumente, însă eu vă întreb logic: oare oamenii ăia au și ei dreptul să trăiască? 

Marele reset geopolitic

Am spus-o de multe ori și o repet: un imperiu nu cade brusc, are o perioadă de zvârcolire și abia după ce obosește își dă duhul. În cazul Imperiului American pare a fi un element mai interesant în joc: arhitecții săi au studiat temeinic istoria pentru a încerca să evite erorile trecutului. De aceea, agonia actualului imperiu poate fi mai lungă decât ne-am aștepta sau, cine știe?, posibil ca „arhitecții” să fi încercat să găsească un mod de operare astfel încât Imperiul să renască prin „reset” precum Pasărea Phoenix. Cu toate că eu sunt extrem de sceptic în ceea ce privește posibilitatea ca SUA să re-ajungă șef al lumii, sunt obligat să iau în calcul inclusiv aspectul menționat. 

Până acum am văzut frânturi dintr-un tablou, doar că, atunci când ne îndepărtăm pentru a privi la scară globală, constatăm că frânturile se coagulează într-un tablou interesant din care putem trage anumite concluzii. Este vorba de un reset care va reface puterea sforarilor din spate sau o accelerare a căderii?

Ieri, pe DDWall, vă arătam cum se dezvoltă situația din Iran exact așa cum prevăzusem în materialul pus sâmbătă pe blog. Poate că e timpul să punem cap la cap „similaritățile” pentru a înțelege „marele tablou”. Așa cum v-am spus, constatăm o schimbare radicală a întregului concept de război. De la conflictul din Ucraina vedem că tacticile utilizate converg spre o altă abordare, în care faci prăpăd cu arme simple, bine coordonate de un sistem articulat de informații. E drept, de fiecare dată sistemul informațional a avut un rol crucial în război, doar că acum pare că sistemul informațional e războiul. Înainte era crucial să interceptezi comunicațiile adversarului pentru a-i intui mișcările de pe câmpul de luptă. Acum devine esențial să dai lovituri în adâncime, la susele care-i alimentează mașina de război. Nu doar că lovesc acolo unde doare mai tare, dar pot face irelevant avansul pe frontul principal. 

Sunt elemente pe care le-am văzut, ca trase la indigo, atât în conflictul din Ucraina cât și cel din Israel. Totul e prea similar pentru a nu fi legat cumva ombilical. Atât în Ucraina cât și în Iran s-au folosit aceleași metode de șubrezire a adversarului. Mai țineți minte când ucrainenii au atacat radarul Voronej? E din același scenariu cu distrugerea antiaerienei iraniene. Dar „înfierbântarea” așa-zisei opoziții împotriva lui Putin? Nu e cumva la fel de coerentă cu actualele „dezordini” în care zeci sau sute de iranieni strigă „moarte lui Ali Khamenei!”? Ce înseamnă câteva zeci de oameni raportați la cei zece milioane de locuitori ai Teheranului? Dar agitația e produsă, se ventilează și populația, pe lângă tacticile demne de ISIS e intoxicată cu tot felul de „chestiuni care se vor produce oricum”.

Care-i însă „schema extinsă” a planului geopolitic? Vă explic vectorii pe care se merge. Ucraina slăbește Rusia prin stabilirea unei bariere către Europa, în timp ce țările nordice se asigură că nici pe la ele rușii nu mai au acces liber la Atlantic. Israelul slăbește Iranul, împingând kurzii spre blocarea nordului țării, adică a accesului la Marea Caspică. Astfel Rusia e izolată inclusiv pe „culoarul strategic Nord-Sud”. Un Iran terminat slăbește capacitatea Chinei de a se aproviziona. În plus, un ipotetic avans al kurzilor în nordul Iranului ar produce un stat kurd care ar conta geopolitic și care ar face o presiune teribilă asupra Turciei. Acea Turcie neascultătoare care tinde să fie făcută nerelevantă prin ruperea zonei de la Gaziantep până la Kars și ținută în frâu de un stat Kurd care ajunge să stăpânească de la câmpurile petrolifere ale Siriei, atingând malurile Mediteranei(în sudul Turciei), până la Marea Caspică și granița cu Afganistan. 

Tratatele semnate de Trump în Orient mențin petro-dolarul, dându-i o altă menire, anume aceea ca statele arabe „aliate” să devină „fabrica” SUA în locul Chinei. Astfel stimulezi lăcomia arabă, aruncându-i împotriva Chinei. Conflictul indiano-pakistanez are și el cheia sa geopolitică. Cum Pakistanul a fost aprovizionat de China cu avioane puternice, indienii s-au văzut făcuți de râs cu rudimentarele lor avioane Rafale franțuzești, ieșite din uz. Astfel le-a crescut frustrarea, dând vina pentru propria lor neputință ... pe China. Și astfel, India se gândește să iasă din BRICS. Ce înseamnă asta? Că se aruncă în brațele americanului, care profită de construcția infernală produsă de englezi atunci când au rupt Pakistanul și Bangladeshul de India. Și uite-așa mai cade un stâlp auto-detonându-se. 

Ce ar urma dacă planul merge brici? În mod logic impulsionarea Taiwanului pentru a crește frustrarea Chinei care, astfel, se va vedea într-o „chingă” compusă din Vietnam, Filipine, Taiwan, Coreea de Sud și Japonia. Cu sprijin puternic „pe la spate” dinspre SUA și Australia. 

Întreg puzzle-ul este mascat de conflicte care par locale, absolut întâmplătoare, dar care sunt legate ombilical între ele. Și-n tot contextul apare un Trump care face impecabil pe prostul(sau poate că e prost, dar nimerește la fix în peisaj), liniștindu-i pe liderii adverși în timp ce, subteran, se continuă marele plan al paradirii adversarilor. Posibil ca acesta să fie planul marelui reset: slăbirea BRICS până devine irelevant.

E clar însă că avem de-a face cu un joc complex care, în același timp, e unul de tipul „all in”. În tot contextul există o singură necunoscută, anume China. „Regatul de Mijloc” se află la finalul unui ciclu economic pe care tot încearcă să-l conserve. De aceea se comportă cu mănuși în relația cu Occidentul. Însă întrebarea fundamentală este dacă merită să te comporți cu mănuși în condițiile în care celălalt are mănuși, dar de box și când îți mai frige câte una te lasă mahmur? Dacă pică Rusia, Iranul sau ambele, China devine pradă ieftină pentru adversari. Și pare că nu sunt conștienți de asta. Într-adevăr, au tratate bazate pe încredere cu ambii, dar ezită să iasă în față. 

De ce ezită? Pentru că-i e frică să iasă din actuala paradigmă. Doar că, așa cum am spus, actuala paradigmă este una care se termină. Trebuie să se reinventeze. O întărire fermă a BRICS, o alianță pe față cu Rusia și Iranul ar ajuta în mai multe direcții. Însă, în primul rând, capacitatea de producție a Chinei s-ar putea deschide în zona necesităților de scalare a celor doi colegi de paradigmă geopolitică. Astfel, China ar putea intra într-o nouă paradigmă economică, similar SUA în Al Doilea Război Mondial. Dacă va pierde startul aici sau dacă se va tot comporta cu mănuși, făcându-se că nu vede problemele, va sfârși asfixiată cu perna. Chestie căreia îi este menit, în fapt, tot tabloul geopolitic pe care l-am prezentat.  

Există însă și un asterisc. Nu trebuie pornit de la premisa că Rusia sau Iranul vor capota. Într-adevăr, Iranul a primit o lovitură dură, dar marea întrebare este cât de extinsă e rețeaua de cârtițe a Mossadului. Conform unor informații locale, evreii n-ar fi reușit invalidarea rampelor de lansare ale rachetelor balistice întrucât era vorba de niște rampe false, construite special să se vadă evident din satelit, dar care, în realitate, erau doar butaforie(similare tancurilor din carton pe care le tot bombardau americanii în Serbia). De asemenea, în ciuda omorârii multor lideri, aparatul de comandă funcționează în continuare. Iar Iranul continuă să bombardeze, solicitând din ce în ce mai mult antiaeriana. Până acum au dat doar 200 de rachete și au produs pagube majore. O să evaluăm zilele următoare raportul distrugerilor, mai ales că acum Iranul își propune să pună la pământ teritoriile arabe ocupate.

La fel stau lucrurile și în Rusia. Într-adevăr, s-au dat unele lovituri spectaculoase în adâncime, dar vedem cum Rusia înaintează atât în Sunî cât și în Dnipropetrovsk. E de observat.

În general, prezentând complexele situații geopolitice îmi iau înjurături de la unii sau alții, în funcție de tabăra geopolitică în care se află. Înțelegeți însă că a prezenta faptele așa cum sunt nu înseamnă că mă situez de-o parte sau de alta. De asemenea, există un potențial mare de intoxicare și, recunosc, nu sunt imun. E greu să-ți găsești sursele într-un conflict nou. Dar întotdeauna e loc de mai bine și, experiența arată că, pe măsură ce un conflict a evoluat, intoxicarea s-a redus spre zero în ceea ce-l privește pe subsemnatul. 

Iran-Israel într-un moment de cumpănă

Văd  că s-au încins rău spiritele în ceea ce privește războiul dintre Iran și Israel, iar chestia asta se vede cel mai transparent în zona comentariilor unde fiecare are câte o idee. Iar cei încinși, indiferent de ce parte ar fi, mă înjură pe mine deoarece nu le convine ce aud. Motiv pentru care voi încerca azi să prezint situația cât se poate de detaliat, astfel încât cei care au de gând să comenteze, cel puțin s-o facă în cunoștință de cauză.

Israelul - o lecție deschisă din care mulți au de învățat

Cei ce știu cum să se uite înțeleg într-un cu totul alt sens ceea ce se petrece în Orientul Mijlociu.Toți am crezut că atacarea Iranului se va transforma într-un jihad. Mă uit continuu la ce se întâmplă acolo și nu-mi vine a crede. Tot încerc să înțeleg ce anume rețetă vor pune în aplicare iranienii, dar ceea ce constat este că regimul de acolo își trăiește ultimele zile.

Cum suntem conduși?

Când flama anului 1989 cuprinsese și China, conducerea superioară de stat a avut o întâlnire pentru a stabili cum vor răspunde „agresiunii SUA”. La nivel diplomatic se știa de ani buni că urmează ca în URSS să se petreacă o schimbare doctrinară care va conduce la pluripartidism și schimbare radicală de regim. China nu era pe lista întrucât nu pătrunseseră la vârful conducerii de stat „oameni de bine” agățați de forțele externe. Cu toate acestea, în interiorul statului chinez se dezvoltase o rețea de dizidenți, croită după modelul celor din Estul Europei, iar totul degenerase la evenimentele din Piața Tienanmen. 

Existau două variante puse pe masă. Prima, cea chinezească pe care  o știa toată lumea: întărirea tiraniei. Cealaltă, o ciudățenie emisă de o figură de primă mână a Partidului Comunist Chinez, care avea o înțelegere profundă a societății occidentale și care propunea, nici mai mult nici mai puțin decât ... occidentalizarea Chinei. Asupra sa nu planau îndoieli, iar punctul său de vedere, cu toate că era cât se poate de coerent, ridica multe semne de întrebare, astfel încât i-au solicitat clarificări ale punctului său de vedere.

Pe scurt, ceea ce spunea părea de neacceptat pentru membrii de vârf ai Partidului. Flexibilizare, libertate de mișcare, libertate de expresie s.a.m.d. Pus la colț de către membrii mai în vârstă și admonestat pentru că pune în pericol stabilitatea țării, a fost întrebat direct: „Cum crezi că vei ține atunci oamenii în frâu în condițiile în care acum, când supravegherea e strictă, se întâmplă ceea ce vedem?”. Răspunsul său a fost șocant pentru întreaga nomenclatură a Partidului.

Problemele de azi, a spus el, sunt date de expunerea excesivă a partidului. Omul muncește și când ajunge acasă nu are ce face. Partidul a mers pe ideea că va reuși să creeze omul ideal, iar acum sunt oameni în stradă. E clar că adeziunea la politicile Partidului nu mai este aceeași, în plus propaganda capitalistă înflorește. Nu ne putem opune deoarece, chiar și dacă întărim supravegherea și impunerea legii, până la urmă ne vom trezi în fața unui popor dușman și vom fi nevoiți să capitulăm. 

Esența a ceea ce propun este secretul stabilități societăților occidentale. Cu toate că au mai multe partide, cu toate că societatea pare instabilă, de fiecare dată merge într-o direcție clară, fără a se da la o parte de la direcție, indiferent de cine vine la putere. Pluripartidismul occidental este tot un monopartidism deoarece sunt trasat limitele în care trebuie să se miște(cei care încearcă să devize direcția sunt numiți extremiști și marginalizați). Iar acolo, chiar dacă sunt revolte, sunt revolte punctuale și nimeni nu se gândește să înlocuiască sistemul, ci să dea jos un partid sau altul, cu alte cuvinte să schimbe actorii din față. Echivalentul de la noi ar fi revolta împotriva unui primar sau al unui guvernator regional. Însă, direcția rămâne neabătută. 

Aceasta este doar o poză falsă. Sistemul occidental nu se bazează pe pluripartidism. E doar una din fețele sale. Nu e ciudat că noi avem parte de revolte acum, când am reușit să creștem nivelul de trai al țării? Am reușit prin propriile puteri, iar acum vedem că Occidentul ne distruge. De fapt nici nu e nevoie de intervenția unor forțe din afară pentru a se vedea fenomene similare. Și în Occident s-ar revolta oamenii dacă ar fi în stadiul în care suntem noi acum. Frustrările la noi vin din diferențele care se văd în societate și din faptul că unii au impresia că sunt blocați în idealurile lor de către Partid. Treaba noastră este să spulberăm această idee din mințile oamenilor. 

Trebuie să înțelegem că nu vom putea crea omul ideal, iar asta vedem acum în stradă. Trebuie să facem ceea ce face Occidentul, anume să modelăm omul în direcția idealului societății și Partidul să se ocupe de direcție. Cum poți face asta eficient, fără să te trezești cu oameni în stradă? Exact cum o face Occidentul: lăsându-i să acumuleze deoarece ulterior le va fi suficient de frică să nu-și piardă agoniseala. Nu e vorba obligatoriu de averi mari, cu toate că cei mai mulți vor visa la ele. Chiar și acum avem colecționari de nimicuri pe care nu-i știm și care, întâmplător, nu se amestecă în mișcările împotriva Partidului deoarece le e frică să nu piardă ceea ce au acumulat. 

În Occident i se spune consumerism. Oamenii au de ales între aceleași lucruri prezentate în zeci și sute de feluri. Femeile își cumpără multe haine, bărbații caută mașini puternice de care se îndrăgostesc. La noi oamenii nu au ce face după ce termină munca. În occident omul așteaptă să-și termine munca pentru a-și îmbunătăți mașina, casa s.a.m.d. Iată de ce la noi omul se revoltă. Omul simplu nu poate fi crescut ideologic și de aceea trebuie să-i dai un drog, iar acel drog este mania cumpărăturilor. Pentru a-și putea satisface dorința va trebui să muncească mai mult. Brusc, idealul său nu va mai fi schimbarea sistemului politic, ci câștigarea de bani.

Vedem cum se înghesuie oamenii spre Zonele Economice Speciale, doar pentru că acolo se câștigă mai mulți bani. Acele zone ne aduc o creștere economică puternică și trebuie să ne întrebăm ce anume urmărim: creșterile aduse de aceste zone sau frustrarea oamenilor care au suficient pentru a trăi, dar nu au ce face? China este acum la răscruce. Ceea ce propun este cât se poate de simplu: extindem Zonele Speciale la nivelul întregii țări, permitem deschiderea întregii economii, astfel încât relațiile economice vor fi cele care vor prima. Oamenii își vor omorî timpul liber în căutarea distracțiilor mărunte care învârt banii în economia țării, conducând astfel la creșteri de PIB și dezvoltare. Rolul Partidului va fi atunci cel de îmbunătățire continuă a politicilor educaționale, astfel încât să avem o forță de muncă din ce în ce mai educată. Iar consumerismul va fi drogul care va muta focalizarea populației de pe politică spre realizarea personală. Pentru omul de rând, Partidul trebuie să existe, dar ca model și ca garanție a realizărilor pe care le au ei. Astfel întreg sistemul politic al țării și oamenii vor fi în aceeași barcă.

Desigur, acum trebuie să arătăm fermitate, să dăm un exemplu pentru toată lumea că Partidul este de nemișcat. Va trebui să întărim disciplina, dar, pe parcurs, trebuie să dăm drumul câte puțin, astfel încât omul să poată vedea  „că i se deschide calea”. Trebuie să învățăm să folosim armele Occidentului și să-i învingem cu armele lor. Singurul element împotriva căruia va trebui să luptăm va fi degenerarea pe care o vedem acum în Japonia și în alte țări occidentale, iar aici rolul esențial îl va avea educația. Omul simplu trebuie lăsat să aibă consumul ca ideal, dar va trebui să ne asigurăm că sistemul educațional va scoate mulți oameni care vor avea ca ideal știința și tehnica.

În mare, acestea au fost ideile expuse, care i-au convins pe cei care propuseseră închiderea Zonelor Economice Speciale ca „represalii” pentru agitația creată. Personajul despre care vă povestesc a mai continuat să conducă din umbră pentru a-și vedea direcția pusă în practică. Culmea, a fost singurul om din politica recentă care a condus țara inclusiv atunci când nu mai ocupa nicio funcție. 

Așa a ajuns China acolo unde se află. Ideea e simplă: și noi și ei suntem conduși în același mod. Partea proastă e că noi suntem conduși așa în interesul altora, în timp ce ei sunt conduși așa în interesul lor. La urma urmei, inclusiv în iluzoriul joc economic, contează ce anume numeri când se trage linia: banii sau frustrările?

Guvernul fantomă și marioneta perfecta

Cu toate că România se află într-o fundătură, cu toate că suntem în proximitatea momentului în care Guvernul nu mai poate lua decizii, Mucușor continuă cu negocierile sale absolut neconstituționale. S-a ajuns la cea mai lungă perioadă de desemnare a unui premier din istoria României. Toate aceste lucruri puteau fi intuite, pentru mine nefiind sub nicio formă surprize întrucât înțeleg exact tipologia.

SUA intră în disoluție

Nu ai cum să vezi pe străzi ceea ce se vede în LA decât dacă e vorba de o țară muribundă. Efectiv, într-o societate cât de cât funcțională, astfel de evenimente sunt de neimaginat. Cum, de neimaginat este să trimiți armata pentru a calma starea de spirit a revoltaților. Revoltații fiind cetățeni ilegali nemulțumiți că se fac deportări din SUA. E ca și cum te-ai trezi cu cineva în casă care ar începe să distrugă deoarece încerci să-l dai afară de-acolo. Sună aiurea, nu-i așa?

Discuția telefonică Trump-Putin dintr-o altă perspectivă

După ce ucrainenii au atacat un element al triadei nucleare rusești, în regim de urgență Trump l-a sunat pe Putin. La momentul respectiv s-au tot înaintat ipoteze în ceea ce privește ceea ce s-a discutat, dar cert este că nu a răzbătut prea mult. Acum, după ce a mai trecut timp, elemente din discuție au început să răsufle prin zona diplomatică.

Programul de guvernare Mucușor

Mă uit pe ceea ce mucușorii pro-ioropieni numesc „măsuri de reducere a deficitului bugetar” și mă crucesc. Oamenii sunt, pur și simplu, proști! Dar proști de bubuie. Doar că nu e vorba numai de prostie, părerea mea fiind aceea că sănătatea lor mentală e gravă de tot. Vă voi înșira măsurile și veți singuri să înțelegeți că, în realitate, suntem conduși de spitalul de nebuni. 

Nicușor Dan primele încălcări ale Constituției și prima infracțiune de înaltă trădare

Au trecut două săptămâni de când s-a întronizat Mucușor. Timp berechet să evaluăm ceea ce a produs până acum, mai ales că ne aflăm la jumătatea perioadei inițiale de timp până la care ar trebui să propună un premier. Aici trebuie să remarcăm de la bun început un lucru: absolut tot ceea ce se petrece se face prin încălcarea flagrantă a Constituției. Și n-am văzut pe nimeni care să se agite în direcția asta.

V-ați înverzit destul? ... sau cum am fost electrocutați de prizele dezafectate

Îmi place cum politicienii noștri, asemeni lui Bulă, vin în fața oamenilor cu diverse dileme, arătându-le că: „N-avem dom'le ce să facem, că doar așa vine de la UE! Toți fac la fel, noi suntem obligați de situație”. Exact așa, proștii ticăloși din politică au reușit să destructureze țara. Povestea de azi este una tipică, dar nespusă întrucât prostimea trebuie să sufere. Ascultați cu atenție și trageți concluziile care se impun.

Japonia-SUA la al treilea val și „De ce China nu e Japonia?”

Prietenia dintre cele două țări începe pe 6 august 1945, atunci când SUA a trimis o misiune de prietenie la Hiroshima sub forma unei bombe atomice. Trei zile mai târziu, prietenosul popor american va trimite o a doua bombă atomică la Nagasaki. Și așa s-a tranșat „marea prietenie”, SUA ocupând de facto Japonia. Unchiul Sam știa că vine peste o civilizație multimilenară, astfel încât avea temele făcute pentru a gestiona „pacea și prietenia între popoare”: direct și frust, pe sloganul noi avem „big bomba”, voi aveți brațele, astfel încât n-aveți voie să vă mai atingeți de pistol, ci doar de sapă.

Limitele inteligenței artificiale și ale roboticii

Poate veți crede că sunt obsedat de AI, dar nu este așa. Consider că e o tehnologie care trebuie înțeleasă pentru a putea profita de ea, dar, mai ales, pentru a te putea feri de latura sa negativă. Cea de-a doua parte e esențială. Folosim toți electricitatea însă, pentru a o folosi, știm bine că nu trebuie să băgăm degetele în priză. Folosim aragazul, dar știm că nu trebuie să-l lăsăm deschis fără să ardă focul pentru că așa se ajunge la explozii sau asfixiere. Fiecare tehnologie are partea sa întunecată și, de cele mai multe ori, e bine să începi prin a înțelege riscurile.

Evoluții

O să încep cu cel mai mare eșec din istoria AI: Builder.ai, un startup britanic evaluat la 1,5 mld. $ după ce Microsoft a împins în el vreo 455 mln. $, a dat faliment. Motivul? Viola Credit, care dăduse un credit de 50 mln.$ anul trecut a luat ce-a mai găsit prin conturile companiei, adică vreo 37 mln. $, lăsând compania cu doar 5 milioane $ în conturi. Doar că acei bani nu sunt în Anglia - unde operează firma - ci în ... India, de unde nu pot fi aduși din cauza unor restricții.

Polonia nu e România

Care e diferența dintre o țară și o cocină aflată sub ocupație? Una singură: respectarea voinței cetățenilor. În timp ce în Polonia chiar și cei mai cretini pro-europeni înțeleg că, în primul rând sunt polonezi, în România avem specia pro-europeană care nu mai are țară, care nu mai gândește(deoarece o face creierul lipsă de la Bruxelles pentru ei), care nu-și dorește nimic altceva decât „și mai multă ocupație”. Ce poți face cu asemenea degenerați?

AI dintr-o nouă perspectivă

Povestea începe cu ceva mai mult timp în urmă, mai precis cu vreo trei ani. Un jurnalist care-a aflat o știre din interiorul companiei Meta a vrut s-o facă senzațională: era vorba despre două AI-uri puse experimental să „vorbească” unul cu celălalt, în timp ce inginerii urmăreau discuția dintre ele.  Scopul experimentului era acela de a dezvolta un protocol de comunicație mai eficient, în limbajul de azi un soi de optimizare automată a prompting-ului în comunicația mașină-mașină.