Incotro?

„Când toată lumea pare a cădea de acord asupra a ceea ce va urma e mult mai probabil ca exact contrariul să se întâmple”. Cam așa aș putea rezuma lecția pe care mi-a predat-o unul dintre cei mai inteligenți oameni cu care am avut de-a face. Ceea ce e interesant e faptul că, așa cum m-a avertizat, a cunoaște acest lucru nu te scutește de inerentele greșeli în care instinctul nostru de turmă ne târăște. O fatalitate face ca, de cele mai multe ori, să ne dăm seama că am ignorat acest solid amănunt abia după ce ne lovim de consecințele comportamentului nostru irațional.

Am ales să-mi încep în acest fel articolul de azi deoarece pare că suntem din nou în fața unei credințe susceptibile de suportul unei largi majorități, aproape de unanimitate. Când vine vorba despre ceea ce va urma, marea majoritate a opinioniștilor par a fi de acord cu teza dezastrului. Suntem oare într-unul dintre acele momente în care, pentru a învinge, trebuie să ne activăm spiritul contrar? E o întrebare cât se poate de justă.

Greu cu democratia

Luni la rând egiptenii s-au strâns în piaţa Tahrir pentru a-şi câştiga eliberarea de sub dictatură. Nu a contat că economia era pe creştere, că exista o oarecare stabilitate s.a.m.d. Eliberarea era mai importantă, dorinţa pentru schimbare a dominat.

După o perioadă de tranziţie în care conducerea a fost asigurată tot de către armată, după un exerciţiu electoral extrem de complicat şi întins pe o perioadă incredibil de lungă, doritorii de democraţie l-au adus ca preşedinte de Mohammed Morsi. Cu toate că a beneficiat de susţinerea radicalilor musulmani, Morsi a fost considerat atât intern cât şi internaţional un compromis acceptabil. Din punct de vedere al declaraţiilor şi al primelor acţiuni întreprinse, omul părea a respecta jocul democratic, existând speranţa că va pune bazele unor evoluţii pozitive ale ţării.

Revenirea la masa bogatilor

O să revin în articolul de azi la una din temele preferate de mine în această vară. Desigur, îmi face plăcere să constat că o predicţie pe care am făcut-o s-a confirmat însă, cred că e infinit mai plăcut să cuantificăm profitul. Şi spun aceasta deoarece sunt sigur că cei care au înţeles atunci ceea ce am spus au toate şansele să se felicite.

Şi, pentru a lucra "cu materialul clientului", o să vă readuc în atenţie o concluzie la care ajungeam la începutul lunii septembrie. Spuneam atunci cam aşa:

"...stați cu ochii pe finlandezi pentru că au capacitatea de a produce lovituri explozive pe bursă. Acțiunile sunt jos, probabil vor mai scădea, dar valul următor cred că le va împinge la peste 3.5. "

Grecia

Surpriza Autonomy

HP este una dintre companiile emblematice ale epocii computerelor. Nu cred că este om care să nu cunoască cele două inițiale ale companiei fondate în ... 1939. HP este o istorie în sine și, în același timp, este o companie care a clădit istoria deoarece poate fi considerată una dintre fondatoarele poveștii Silicon Valley. 

Ca un urmăritor vechi al lumii IT am constatat cum compania a alunecat în iluzie fix atunci când ar fi trebuit să crească, să se impună categoric în noua economie. Nu cred că greșesc dacă spun că problemele companiei încep de la numirea în funcția de CEO a lui Carly Fiorina, la sfârșitul anilor '90. Atunci, din dorința de a câștiga mai multă putere, noul CEO a decis achiziția Compaq formând cel mai mare producător de computere din lume. Însă prețul plătit pentru această ghidușie s-a dovedit a fi mult prea mare, iar locul de „cel mai mare” a fost spulberat după achiziția diviziei de computere a IBM de către Lenovo. Multe s-au întâmplat de-atunci, iar destinele companiei au fost conduse pe drumuri greșite. Nu voi aminti decât în treacăt cum un fost CEO, Mark Hurd, a adăugat achizițiilor neinspirate Palm Inc., în 2010. Ceea ce a urmat e cunoscut de toată lumea.

Europa in corzi

„Europa este în corzi”. O afirmație care în urmă cu câțiva ani ar fi stârnit ori zâmbete ori dispreț a ajuns acum o chestiune banală, care ține de realitatea cotidiană. Oriunde te-ai afla înțelegi că, în ochii oamenilor, noțiunea de Europa se confundă din ce în ce mai mult cu frustrarea, disperarea și neliniștea. 

La prima vedere am putea acuza populația de neînțelegere a situației, am putea inventa scuze sau am putea face apel la răbdare. Dar nu trebuie să uităm că, în momentul în care ceva nu mai servește scopului său inițial, a căuta vina acestui fapt în altă parte este o greșeală. Uniunea Europeană nu trebuie privită ca ceva abstract ci ca o realitate; o construcție a cărei menire este aceea de a oferi cetățenilor săi o viață mai bună. Ce faci însă când constați că, în realitate ai obținut tocmai contrariul?

Iesirea imparatului

Când vine vorba de jocuri video, Nintendo este mai mult decât un producător. Am putea spune că este un imperiu a cărui istorie ne fascinează. A deveni unul dintre principalii jucători în domeniul tehnologiilor înalte după ce te-ai ocupat de sex-hotel-uri, iată o evoluţie cel puţin surprinzătoare.

De-a lungul timpului Nintendo s-a dovedit a fi un deschizător de drumuri, şi-a ales întotdeauna propria cale şi nu s-a lăsat tras în cursa artificială a specificaţiilor înalte. În vremea în care giganţii Sony şi Microsoft aruncau în joc tehnologii grafice de vârf, Nintendo a ales o cu totul altă cale, prezentând Wii, o conslă cu un controller revoluţionar. Chiar dacă la capitolul grafică sau putere de calcul consola lor nici măcar nu putea fi comparată cu cele ale concurenţei, jucabilitatea şi ingeniozitatea au fost aliaţii care au păstrat compania japoneză în fruntea celorlalţi.

Cautand prin hambarul cu vechituri

Revenită cumva la viață prin încercările pe care le face pe piața smartphone, Nokia pare a-și regăsi elanul de odinioară. Dacă până acum evenimentele organizate au părut a suferi de complexul outsider-ului, iată că, ușor, ușor lucrurile par a reveni în casa finlandezilor. 

Ieri am asistat la cea mai spectaculoasă ieșire în lume a celor de la Nokia, prin anunțul achiziției companiei americane earthmine. Pentru mulți e prima dată când aud de această companie cu toate că avem de-a face cu un veteran care, încă din 2006, se ocupă cu realizarea de reprezentări 3D ale orașelor. Practic această achiziție le oferă celor de la Nokia acces la o tehnologie similară „street view” din Google Maps, dar cu ceva mai multe plusuri.

Surpriza petrolului

O informaţie dată publicităţii ieri de către Agenţia Internaţională pentru Energie are darul să ne surprindă şi, în acelaşi timp, să ne oblige să ne punem întrebări. Conform agenţiei pariziene, până în anul 2020 SUA urmează să devină cel mai mare producător mondial de ... petrol. La prima vedere informaţia este cel puţin surprinzătoare însă, trecând de şocul iniţial trebuie să începem să înţelegem ce implică această modificare de strategie.

Până în urmă cu câţiva ani SUA avea o politică activă de conservare a propriilor resurse energetice. Mai pe şleau spus, mergeau pe ideea că înainte de a începe să consumăm ce avem noi trebuie să consumăm ce au alţii. Aşa se face că politica externă americană s-a cam orientat după acest deziderat. Orice puţ petrolier descoperit genera jihadul instaurării unui model american friendly. Din punct de vedere declarativ SUA solicita statelor care au petrol deschiderea pieţei, adică vânzarea resurselor naturale pe piaţa liberă. La prima vedere poziţia poate părea corectă, dar, lucrurile au arătat întotdeauna diferit. 

Relax

Alegeri

Realegerea lui Obama reprezintă, din punctul meu de vedere, un adevărat dezastru pentru SUA. Și aceasta nu din cauză că Romney ar fi fost vreo lumină, ci deoarece poporul american refuză schimbarea. Rămânerea în cadrul aceleiași paradigme abulice, dominată de tipărirea irațională de bani, nu înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât acceptarea unui drum nesigur și periculos.

Nu cred că exagerez dacă afirm că recent terminatele alegeri americane au reprezentat cel mai fad episod electoral de până acum. În ciuda miliardelor de dolari cheltuiți pentru propagandă, kitsch-ul american parcă n-a mai fascinat ca până acum. Poate fi doar o chestiune de percepție. Dincolo însă de spectacolele ieftine, de butaforia care acum e dată la reciclat, gustul pe care-l am în urma acestor alegeri este unul amar. 

Strategii de criza

După eliberarea de sub otomani, grecii au rămas cu o ură istorică față de foștii asupritori, ură care s-ar putea confunda cu spiritul patriotic grecesc. Sentimentele sunt similare și din partea cealaltă a granițelor deoarece nici turcii nu sunt cei mai mari iubitori de greci. Simpatia reciprocă a avut numeroase momente de manifestare, cunoscute destul de bine publicului larg.

Pe vremea când Evangelos Venizeos era prim ministru, știrea conform căreia adevăratul său nume de familie e de fapt Turkoglu i-a dinamitat autoritatea, coborându-l în sondaje și erodând rapid procentele partidului său. Cu toate că sentimentele adverse față de turci sunt un fenomen omniprezent, ele se acutizează pe măsură ce mergi către nordul Greciei. Practic, cu cât te apropii de granița terestră cu Turcia, cu atât sentimentele antiturcești cresc. 

Picajul marilor japonezi

Primul meu video a fost un Panasonic. Mi l-a vândut un individ care făcea trafic între Constanţa şi Bucureşti. O hardughie de 'jde mii de tone peste care am dat întâmplător în podul casei de la ţară şi care cred ca e încă perfect funcţională. Întâmplarea a făcut ca prima mea cameră video să fi fost 

tot un Panasonic, la fel ca şi prima mea cameră foto digitală. 

În timp cred că am dezvoltat o pasiune pentru această firmă. Ipoteza mi-a fost întărită atunci când, într-un dulap în care-mi îngrop inutilităţile, am dat peste vechiul meu Toughbook, zăcând nebăgat în seamă sub un vraf de cărţi şi hârtii prăfuite. Am fost cuprins de un sentiment ciudat şi o groază de amintiri plăcute mi-au invadat memoria. Aproape că începuserăm să avem o istorie comună.