Incotro?

„Când toată lumea pare a cădea de acord asupra a ceea ce va urma e mult mai probabil ca exact contrariul să se întâmple”. Cam așa aș putea rezuma lecția pe care mi-a predat-o unul dintre cei mai inteligenți oameni cu care am avut de-a face. Ceea ce e interesant e faptul că, așa cum m-a avertizat, a cunoaște acest lucru nu te scutește de inerentele greșeli în care instinctul nostru de turmă ne târăște. O fatalitate face ca, de cele mai multe ori, să ne dăm seama că am ignorat acest solid amănunt abia după ce ne lovim de consecințele comportamentului nostru irațional.

Am ales să-mi încep în acest fel articolul de azi deoarece pare că suntem din nou în fața unei credințe susceptibile de suportul unei largi majorități, aproape de unanimitate. Când vine vorba despre ceea ce va urma, marea majoritate a opinioniștilor par a fi de acord cu teza dezastrului. Suntem oare într-unul dintre acele momente în care, pentru a învinge, trebuie să ne activăm spiritul contrar? E o întrebare cât se poate de justă.

Date fiind realitățile în care ne zbatem, scenariul dezastrului inevitabil este cel logic. Vedem cu toții o economie care abia mai mișcă, simțim în ceafă(indiferent de naționalitate) răsuflarea nervoasă a statului din ce în ce mai înfometat și experimentăm, pe zi ce trece, o degradare continuă a standardelor. Lumea din jurul nostru pare a se dărâma, fundamentele sale sunt din ce în ce mai fragile. Elementele care ieri păreau stâlpi solizi de rezistență s-au dovedit a fi elemente ieftine de butaforie. Suntem abulici precum copiii care află că Moș Crăciun nu există sau că n-au fost aduși de barză. 

Nu sunt oare toate acestea elemente suficiente care să ne conducă la concluzia dezastrului, la scenariul furtunii perfecte? Orice om rațional aflat în fața unor certitudini nu face altceva decât să tragă concluziile care se impun. Dacă te uzi pe stradă e clar că e ploaie, dacă ți-e frig probabil că a venit iarna și e necesar să-ți pui o haină mai groasă. Sunt lucruri de domeniul evidenței asupra cărora chiar n-are sens să ne aplecăm. Oare?

Nu fac parte din categoria optimiștilor și nici a pesimiștilor. Prefer să mă mențin cât se poate de rațional, să judec lumea prin filtrele pe care le consider fundamentate și obiective. Desigur, sunt conștient că nu sunt deținătorul vreunor adevăruri absolute. În același timp am învățat că atunci când opinia generală converge către un punct, obligația noastră de ființe raționale este aceea de a ne îndoi și de a reface raționamentul. Este probabil instrumentul cel mai eficient care ne poate scoate din turmă. 

În ceea ce privește viitorul, cred că ar trebui să pornim de la faptul că echilibrul instabil în care ne aflăm poate avea avantajele sale. Ajunse la fundul sacului statele trebuie să ia măsuri ferme de rezolvare a problemelor. Cei care-și imaginează că războiul stat-cetățeni poate continua se înșeală. Atunci când statele persistă în eroare sunt dărâmate de către cetățeni. Democrația, atunci când există, este cea mai eficientă armă de readucere la normalitate a societății. Ce se întâmplă în prezent vedem limpede. Tot mai multe pături ale societății sunt nemulțumite. Sărăcia exacerbată din zonele de jos, erodarea clasei de mijloc, subțierea păturii superioare și o elită din ce în ce mai îngrijorată. În timp ce unii și-au pierdut de mult speranțele alții se tem de dezastrul pe care l-ar putea aduce ziua de mâine. Indiferent de cum am privi lucrurile, indiferent în ce zonă ne-am situa, teama reprezintă elementul central al tuturor.

Practic această teamă este cea care poate face ca lucrurile să se  miște. „Furtuna perfectă” poate fi un lucru pozitiv dacă mișcă lumea către altceva și dacă reușește să reducă dimensiunea de-a dreptul monstruoasă la care a ajuns teama. E un punct la care trebuie să medităm înainte de a ne considera, fără drept de apel, condamnați la tristețe.