A mai trecut un an...

... un an complicat, tranzitat de nebuloase. Un an în care Occidentul s-a radicalizat în rău, căutând cu orice chip cufundarea sa în negura cea mai adâncă și nefastă. S-a mai dus un an. Cu ce rămânem din ceea ce a fost?

Despre Marea Roșie și echilibrul care trebuie să-i urmeze

De-o istorie încoace, un neam de șmecheri reușește să trăiască speculând munca celor pașnici. Nu, nu e vorba de o națiune specială, de o rasă sau de o sectă, ci de oameni având  apucături similare. Aventuroși din fire, obișnuiți să-și pună viața la bătaie cu un firesc înfiorător, aceștia au trăit mereu din aventură și din munca celorlalți. Cu toate că îi poți găsi în orice națiune, ceasul istoriei i-a grupat în diverse zone ale lumii. Au fost fenicienii, apoi venețienii, apoi genovezii, englezii și acum americanii. Ce-au avut toți aceștia în comun? O știință simplă și complexă în același timp: stăpânirea mărilor. Comerțul i-a îmbogățit, transformându-i din simpli comercianți în imperii, în stăpânitori aspri, dominatori ai timpului lor. Doar că istoria ne-a arătat mereu că nu suportă excesul și a readus de fiecare dată echilibrul. Toate imperiile mării și-au găsit sfârșitul în mare, atunci când pământul a reacționat.

Ce natură va avea schimbarea?

Imaginea atașată articolului de față este una extrem de relevantă pentru discuția de azi. Ce ne arată? Este pentru prima dată în istorie când randamentul datoriei americane este mai mare decât cel al randamentului datoriei statelor emergente. Care e semnificația e simplu de înțeles: pentru un investitor, datoria țărilor emergente este mai puțin riscantă decât datoria americană. Asta în ciuda rating-urilor contrafăcute ale marilor agenții globale care, în realitate, sunt 100% americane. E fractură teribilă!

Ce a fost și ce n-a fost

Ca în fiecare an, în anul care a început, am făcut niște predicții. Și cum am ajuns pe final de an, este momentul să analizăm ce-am prezis și ce s-a îndeplinit. Articolul original îl găsiți aici, iar în continuare vom lua punct cu punct la disecat. Să începem:

Naționalismul înapoierii

Articolul pe care-l scriu azi trebuie văzut de toți oamenii curați ca un semnal de alarmă. Nu vreau să mai văd oameni dezamăgiți și de aceea prefer să arăt limpede tuturor ce e cu naționalismul și care e diferența dintre ceea ce vor oamenii și ceea ce li se vinde. 

Altfel despre Revoluție

Azi e 21 decembrie, o zi care pentru mine a fost crucială. 1989, un an care a schimbat fața lumii. Ce evenimente, ce perioade! Se obișnuiește să vorbim într-un anume fel, să ne exprimăm recunoștința sau să ne arătăm ura față de cei care au fost sortiți să rămână ca „negativii istoriei”. Nu, azi nu voi face nimic din toate acestea pentru că sunt prea detașat și prea cu informațiile proaspete. Eu - la fel ca mulți din generația mea - știu bine ce-a fost atunci. De aceea niciuna dintre cele două raportări la evenimentele de atunci nu ne sunt propice. La cât de radicală a fost schimbarea vieții noastre, prefer să vorbesc despre Revoluție raportându-mă la prezent.

Războiul dronelor

Privind retrospectiv devine aproape incredibil modul în care conflictul din Ucraina a schimbat fața războiului. Început ca o confruntare de secol XX, actualul război se va termina ca un veritabil „război al stelelor”. Mi se pare o evoluție atât de rapidă încât finalul acestui conflict va transforma domeniul apărării atât de mult încât vom avea două categorii de țări: cele pregătite, devenite peste noapte aproape invulnerabile și cele rămase în urmă și absolut nerelevante.

Secta asasinilor

Data de 12 decembrie a trecut neobservată cu toate că a fost o dată crucială în ceea ce privește scufundarea noastră ca națiune. Aveți idee ce-am comemorat? Sigur nu știți! Moartea democrației. Surprinși? Fix despre asta e vorba, doar că în ziua de azi vorba e controlată, iar a spune ce gândești a ajuns din nou, ca pe vremea răposatului, o aventură riscantă. Înainte de a vă dezvălui despre ce e vorba o să fac o paranteză necesară. 

Germania și noul narativ dezastruos

Picajul previzibil al narațiunii Ucraina trebuie să fie cumva combătut pentru ca ideologia să se afle tot în poziție dominantă. E legea de bază a asigurării „coeziunii” vestice. Devine limpede pentru oricine că nu se mai poate merge prea mult în direcția sporirii livrărilor către Ucraina deoarece țara, pur și simplu, este aproape fără forță combatantă. Toți am văzut clipurile în care oamenii sunt săltați cu japca și trimiși pe front pentru ca apoi să ajungă îngrășământ pentru pământ. După ce a omorât o armată întreagă, clovnul Zelenskyi nu prea mai găsește altceva decât morți, astfel încât regimul său se prăbușește. 

Comisia Europeană îl plătește pe Viktor Orban pentru că o înjură!

De o grămadă de vreme birocrații de la Bruxelles îl tot mușcă de fund pe Viktor Orban. Ultima găselniță a fost blocarea a aproape 11 mld. EUR reprezentând fonduri europene ale Ungariei pe motiv de ... „stat de drept”. O aberație, desigur, doar că aberația respectivă a produs destule probleme Ungariei. Spre deosebire de noi, ungurii absorb cu nesaț fondurile europene pe care le bagă în proiecte cât se poate de coerente pentru țară. 

Căruța care mergea în toate direcțiile în același timp

Ce poți înțelege de la un om beat? Acum face un pas înapoi, apoi unul lateral pentru ca, după ce stă într-un  echilibru instabil, o ia la goană și face șapte pași în față. Apoi se împiedică, pare că se prăbușește, dar, salvator un vârf de deget care atinge pământul îl echilibrează ca prin minune. Îl vezi ridicându-se aproape falnic și zică că și-a revenit. Face doi pași înainte aproape perfecți. Chiar te miri cum de i-a ieșit atât de bine. Apoi pare că tremură, dar din nou reușește să meargă binișor. Însă următorul pas îi devine nesigur, iar ceața care i se așterne pe ochi îl face din nou confuz și spectacolul de reia. E un teribil meci pe care-l dă cu gravitația, ceva asemănător luptei pescarului cu aducerea unui pește agitat la mal. Trage de fir, îi mai dă drumul, apoi iar trage și tot așa până când prada obosește și, epuizată o sfârșește în minciog. La fel e și cu bețivul. Neiertătoare, gravitația îl poartă ba într-o parte, ba în alta. Un spectacol la care copiii râd strașnic și care, inevitabil, se sfârșește cu victima obosită și copleșită picând într-o poziție straniu-hazlie, numai bună de devenit imagine virală.

Al Treilea Război Mondial sau o ultimă mișcare disperată?

Ieri v-am vorbit despre epuizarea forțelor armate ucrainene și despre căutările lui Zelenskyi. Azi apare o situație extrem de dubioasă, având potențial de întoarcere a situației la 180 de grade. Treburile de acolo sunt atât de încurcate încât asistăm la răsturnări de situație de la un moment la altul. Poate vă întrebați ce s-a întâmplat atât de radical? 

Turul Ucrainei în câteva minute

Inevitabilul începe să se petreacă. Întreaga structură a armatei ucrainene crapă, recunoscând pentru prima dată pe față eșecul contraatacului. E o chestiune pe care am spus-o încă din primăvară și, în general, am prostul obicei de a avea dreptate. Iată că narativul cade, iar ucrainenii își fac bagajele pentru o retragere masivă. 

Micul secret al „Marelui Reset” (2)

Spuneam în episodul anterior că totul a devenit extrem de clar în 2008. Când FED-ul tot pompa bani în sistem spuneam că acțiunea echivalează cu cea a unui șofer care tot pompează combustibil în rezervor, fără a realiza că rezervorul este spart. În perioada Șocului Nixon datoria publică a SUA era undeva sub 40% din PIB. Asta se întâmpla după ce Războiul dusese SUA la o datorie puțin mai mare de 100% din PIB. Ce s-a întâmplat în 2008? A început să crească datoria pentru a putea salva falimentarul sistem bancar american. Mulți au luat în râs ceea ce spuneam atunci, dar o evidență nu poate fi ștearsă: în 2010 datoria publică a SUA era de aproximativ 10 trilioane de dolari. În doar șapte ani s-a dublat, ajungând la 20 trilioane. Cinci ani mai târziu, în 2022, s-au atins 30 trilioane $!!! În vara anului acestuia datoria era de 32 trilioane. Două luni mai târziu crescuse la 33 trilioane, iar acum mai are foarte puțin până ajunge la 34 trilioane. Avansul cred că e cât se poate de palpabil, astfel încât să fie înțeles de oricine. 

Micul secret al „Marelui Reset”(1)

Dacă vrem să înțelegem ce anume se petrece cu noi trebuie să pornim de la bază. Cei care sunt cititori mai vechi de-ai mei știu bine că noțiunea de „mare reset” am folosit-o pentru prima dată în timpul crizei din 2008. Nu, asta nu înseamnă nici că nulitatea de Klaus Schwab s-ar fi inspirat de la mine, nici că eu aș fi vreun consilier de-al său și nici că aș fi spart de timpuriu bazele de cunoștințe ale Forumului de la Davos. Sub nicio formă. De altfel, dacă e să fim corecți, „marele reset” ca termen a apărut pentru marele public prin 2010 sub forma titlului unei cărți de-a profesorului de la Universitatea din Toronto, Richard Florida(„The Great Reset - How new ways of living and working drive post-crash prosperity”). Cum de-am fost eu atât de „inspirat”?

Jocul cu mărgelele de sticlă

Prețul record al aurului este cauzat de o efervescență a achiziției de către Băncile Centrale. Procesul e unul logic și ține de o anumită diversificare pe care o să v-o prezint imediat. Pe moment observăm cum cotația aurului crește, iar creșterea va alimenta o cerere și mai mare, ceea ce ne poate face să vedem o adevărată explozie a prețului acestui metal.

Războiul cu joystick-ul

Vă spun cât se poate de franc faptul că articolul de față nu ar fi văzut lumina zilei dacă nu era vorba de sursa pe care o să v-o dezvălui ceva mai jos. Oricine mi-ar fi dat aceste informații le-aș fi crezut prea de tot pentru a putea fi considerate normale. 

Disoluția Ucrainei și noua generație Soros

Par două evenimente absolut diferite însă, așa cum veți vedea, cele două destine se ating, marcând schimbări radicale care stau să vină peste noi. Ucraina, rămasă fără finanțare și fără arme, trage cu greu să supraviețuiască în condițiile în care principalii săi aliați caută să ascundă cât mai artistic mizeria sub preș. După ce picajul localității Marinka, element cheie al frontului de sud, se pregătește Avdiivka. La fel ca și Bahmutul, Avdiivka își trăiește ultimele ore ale destinului ucrainean, rușii curețând intens zona, astfel încât să se asigure liniștea locuitorilor Donețkului. Fără Avdiivka și Marinka, locuitorii din Donețk vor cunoaște pentru prima dată de la Maidan viața liniștită.

Jocuri de culise și narative în schimbare

În ultimele zile frontul ucrainean dă semne din ce în ce mai vizibile de prăbușire, iar Occidentul pare a pregăti „varianta B” de schimbare a narativului. Cu toate că, la fel ca în cazul COVID, schimbarea de narativ pare inacceptabilă pentru mulți, când se va da semnalul aceasta se va petrece la fel de brusc și de „inacceptabil” la fel cum a început. Dar să  nu sărim la concluzii, să înțelegem mai întâi contextul.

Gaza, o altă perspectivă

Citesc niște informații de-a dreptul halucinante care aruncă o cu totul altă perspectivă asupra conflictului din Israel. Practic, rădăcinile a ceea ce se întâmplă acolo încep din 1995, anul în care se semnează acordul Oslo 2. În conformitate cu acest acord, Palestina primește dreptul de a-și gestiona independent resursele naturale. Patru ani mai târziu, în apele teritoriale ale Fâșiei Gaza se descoperă un mega-depozit de gaz, cu o rezervă estimată de peste 122 trilioane de metri cubi. Ca să fie frustrarea și mai mare, în apele teritoriale ale Libanului există un alt mega-depozit de gaz, aflat la doar 2 km de apele teritoriale israeliene. Cu alte cuvinte, statul Israel se află între două mega-depozite de gaze și nu are acces la niciunul dintre ele. Frustrant, nu-i așa? Nu vă apucați să trageți concluzii pripite pentru că încă nu ați înțeles totul!