Cum funcționează cenzura în UE și România?

Pornind de la articolul de ieri în care am povestit despre mucoșii de la Factual, am constatat că lumea nu prea are habar prin ce pușcării digitale îți pierde timpul. Modul în care Uniunea Europeană a statutat cenzura este unul absolut pervers. Vă recomand să citiți întreg materialul, de la A la Z, indiferent de buzz-ul mediatic care se face în prezent. Veți înțelege niște noțiuni extrem de importante. Iar, pe final, vă promit ceva exploziv!

Ca idee, introducerea cenzurii s-a făcut prin intermediul actului privind Serviciile Digitale(Digital Services Act - DSA), mai precis prin intermediul articolului 22 al acestuia care, aparent, nu e atât de incisiv pe cât ne-am aștepta. În primul rând, ceea ce trebuie să înțelegeți este că atribuția de decizie în privința ștergerii, etichetării sau marcării unui material rămâne la platforme. Cu alte cuvinte, cea care-mi etichetează articolul că este „fals” sau chiar îl șterge, este platforma care oferă serviciul. Însă asta nu se face automat, ci postarea trebuie să fie „marcată” de o terță parte, recunoscută ca făcând parte din așa-numiții „trusted flaggers”. Acestea sunt ONG-uri care trimit sesizări către platforme referitoare la existența unor postări cu probleme. 

Nu vă gândiți că dacă blocați respectivele jigodii scăpați deoarece nu se întâmplă așa. În fapt, javrele cu cenzura primesc acces la dashboard-uri profesionale oferite de platforme. Acestea creează cozi de mesaje pe care platforma le scoate în evidență în funcție de anumite caracteristici(viralizare, raportări, persoane care distribuie sau anumite cuvinte cheie). Cenzorii preiau „la verificat” acele postări și  pot marca o anumită postare ca fiind falsă sau conținând anumte elemente interzise de rețea. Și asta fără nicio probă. Mai mult, ei pot să jongleze cu vizibilitatea unui user, știind regulile platformei. De exemplu, fact checkerii știu că dacă ești marcat de X ori că răspândești informații false, algoritmul te dă mai jos în listing, până când poți să rămâi fără audiență. Simplu, nu-i așa?

DSA, aparent e „ocrotitoare”, obligând platformele să ofere căi de comtestare a deciziei. Ele însă nu funcționează. Eu unul, din toate sesizările trimise, n-am primit de la niciuna vreun răspuns. Dacă e să fim coreți, ar mai trebui să remarcăm ceva, anume că nu este obligatoriu vina platformei. Efectul de moderare excesivă apare deoarece DSA impune amenzi uriașe platformelor care nu elimină rapid conținutul ilegal. Astfel, rețelele sociale devin hipersensibile și pot șterge din prudență opinii legitime sau controversate. De asemenea, DSA definește voit în termeni confuzi „conținutul dăunător”, iar granița dintre „dezinformare” sau „discurs de ură” și o opinie politică dizidentă devine opacă. În acest fel, anumite idei politice sunt defavorizate prin moderare.

Partea cu adevărat interesantă este că, pentru a face parte dintre așa-numiții „trusted flaggers”, trebuie să fii autorizați de autoritatea națională în domeniul comunicației. Și-aici e bomba! La noi, după cum bine se știe, autoritatea competentă este rahatul ăla de ANCOM, condus de „colegul lui Mihai Viteazul”, agramatul Zgonea. ANCOM este obligat să autorizeze „notificatorii de încredere” pe baza unei metodologii specifice. Lista notificatorilor este publicată aici. Și, conform acesteia, sunt patru entități care fac asta în România:

• Organizația Salvați Copiii
• Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”
• Asociația Serviciul Iezuiților pentru Refugiații din România (JRS Romania)
• Asociația eLiberare

Hopa! Ce caută iezuiții aici? Și, mai ales, remarcați ce domeniu de activitate au: refugiații! Înțelegeți cum acționează mâna lungă a Vaticanului într-o țară eminamente ortodoxă? 

Dar să lăsăm de-o parte amănuntele ăstea. Întrebarea care mi-a venit instantaneu în minte este una simplă: UNDE ESTE FACTUAL? UNDE SUNT CEILALȚI LIMBRICI CARE FAC TOT FACT CHECKING? Că nu sunt înregistrați la ANCOM, deci ceea ce fac ei este piraterie. E o încălcare flagrantă a DSA! Cum de le permit platformele accesul?

Am crezut că e „colegu'” mai prostovan - cum de fapt și e - așa că mi-am întins tentaculele la UE. La nivelul Comisiei Europene există o bază de date centralizată denumită „Trusted flaggers under the Digital Services Act(DSA)” și pe care o puteți găsi aici. Din nou, nici aici nu există nici Factual și nici jepații ăia de la Veridica.

Întrebarea legitimă este cum de fac ăștia fact checking? Cum de au acces la dashboard-ul rețelelor sociale(Facebook, TikTok, etc.). I-a băgat Securiatea? Că, din punctul meu de vedere, activitatea lor e ilegală, încadrându-se la categoria hărțuire. Nu-mi dau seama cum de i-au luat în seamă rețelele sociale, dar povestea deja pute. Aviz amatorilor care vor să se îndrepte împotriva lor!

De la „unu' care se leagă de noi” la „echipa Dan Diaconu” și-acum la „AI-ul Dan Diaconu”

Vă vine su nu să credeți, au trecut 19 ani de când am început blogul. 19 ani! Mi se pare imens pentru o chestie căreia nu-i dădeam mai mult de câteva luni. A trecut atât de mult și-atât de repede.

Viralizarea cu năbădăi

N-aș fi vrut să abordez subiectul. Nu mă interesează, nu m-a interesat niciodată pentru că, de la un moment înainte, ești conștient de niște lucruri. Cum ar fi a te hrăni vs a te furaja Moment în care nu mai ai false dileme. În condițiile în care oricum nu e nicio dilemă, ci strict o fentă. Ca de fiecare dată! Iar în momentul în care-ai abordat subiectul, indiferent dacă ai fost pro sau contra, ai fost prost. Deoarece l-ai viralizat! 

Rizea. Acel Rizea!

O să vă spun din start că nu fac parte dintre fanii lui Rizea. Nu l-am suportat pe personaj încă de la apariție, considerându-l cam rudimentar. Însă nu înțelegeam de ce era împins în față de PSD. Avea o atitudine de golan politic și, din punctul meu de vedere, aducea un minus partidului. Între timp au ieșit la iveală mai multe legături ale personajului cu diverși sus-puși din servicii, dintre care relația cu generăleasa Anaconda a fost cea mai șocantă. De altfel, la momentul dezvăluirii, mi-au fost clare două aspecte. Pe de o parte că nu Elena Istode era ținta - subiectul era spectaculos, dar ea ieșise la pensie - ci chiar Cristian Rizea. De cealaltă parte, am realizat că Rizea e o cărămidă mult mai importantă în arhitectura din umbră decât crezusem inițial. M-am mirat teribil la momentul respectiv, dar am crezut că se va pune batista pe țambal, așa cum se întâmplă de obicei cu afacerile discrete.

Breaking News: Fake după fake după fake și-apoi tot fake

Mă mai întreabă unii și alții ce părere am despre „reportajul recorder”. Și toți rămân uimiți când îmi văd privirea și când le întorc întrebarea: „Tu nu ești sănătos la cap?”. Se uită la mine strâmb, de parcă i-aș fi lovit în moalele capului, părând a-mi spune: „Stai, frate, că nu te-am jignit, te-am întrebat doare!”. De fapt, când îmi pui o astfel de întrebare chiar mă jignești! 

Încrâncenații

Stăteam zilele trecute să mă gândesc că noi, ca popor, avem o caracteristică radical diferită de a celorlalte popoare: bășcălia, umorul. Sincer, n-am văzut nicăieri o asemenea apetență pentru a lua totul în râs. Spre deosebire de alții, românii sunt relaxați, zâmbesc larg, se simt bine în pielea lor. Asta le dă o oarecare imunitate la răul care, de-atâtea ori de-a lungul istoriei, le-a tot dat târcoale. Dacă te uiți de la distanță la mesele unei terase de aiurea, îi identifici din prima pe români: sunt cei care râd cu o voluptate greu de egalat. Sigur, unii spun că e un defect congenital, alții că e o armă de apărare. Fără a critica sau lăuda, eu mă limitez la a numi-o caracteristică. 

Culmea, caracteristica asta este esențială în a detecta ne-românii. Și, mai mult, de a observa cum întreg spațiul public este cucerit de aceștia. Îi recunoști cu ușurință: privesc mereu încruntați, au o tensiune interioară imensă, vorbesc prostii accentuând grav, de parcă ar spune ceva extraordinar la fiecare cuvânt și, nu în ultimul rând, sunt urâți. E o urâțenie care vine din adâncul ființei lor, cauza sa fiind ura din care se alimentează. E o ură instinctuală, animalică, pe care n-o pot justifica. Sunt făcuți să urască, să se încaiere inutil precum animalele care luptă pentru supremația asupra unei femele în călduri. Dacă în cazul animalelor încăierarea are un scop logic, în cazul lor, încăierarea are un alt scop: distrugerea a tot ceea ce e român în noi. Imediat cum simt o boare de relaxare se-apucă să latre ca turbații, să dea lecții, să scoată slogane, să mănânce rahat și să nu se oprească dintr-o isterie penibilă.

Exemplarul suprem al acestei tipologii de ne-români este deviantul Cristian Tudor Popescu. La omul ăsta totul e strâmb: se îmbracă precum un boschetar, are o asimetrie a feței și a corpului astfel încât, când îl vezi, parcă ai avea în față exemplificarea cuvântului rictus. M-a șocat specimenul încă de când l-am întâlnit prima dată. Avea ceva respingător, parcă pe fața sa scria „fugi de mine!”. Pur și simplu, n-ai cum să fii așa greșit din toate punctele de vedere. Te uiți la el și-ți vine în minte o singură imagine: neom. Ăsta nu-i om, e jivină!

Doar că, din nefericire, specia încrâncenaților ne-a invadat. Uitați-vă la idiotul de Radu Tudor: zici că te împunge prin ecran. De Gâdea ce să mai spun? Mimica aia pe care o are poți s-o justifici ca fiind cauzată de imensa mâncătorie ritualică de căcat pe care-o practică. Muierile de la Antena 3? Toate urâte, schimonosite, ciudate. Strâmbate de atâta ură. Însă templul încrâncenării absolute e la UM Digi. Acolo e o poezie. În primul rând, fufeturile care se-nvârt cu importanță prin studiourile postului sunt toate, fără excepție, urâte de pică. Când zâmbesc zici că se strâmbă la tine, când vor să pară prietenoase, mușcă. Iar apoi vin plăvanii postului. Prelipceanu vedeta nr. 000, stând cu spatele drept de parcă ar avea o mătură înfiptă-n cur și având fața precum un rictus de suferință serioasă. N-ai cum să nu izbucnești în râs văzându-l, dar, în același timp, simți nevoia să deschizi o umbrelă și s-o îndrepți spre televizor pentru ca nu cumva să te murdărească prostia lui și-a invitaților săi. De Pândaru și Citre ce să zici? Limba română are eticheta care li se potrivește cel mai bine: „labe tristă”. Iar pentru Negruțiu, schimonositul șef, cel care are impresia că emite valori irefutabile la fiecare sunet, am o imagine arhetipală: parcă și văd cum, un nenică transpirat, stând cu gura pe halbă, se uită la televizor de unde apare brusc Negruțiu. Ce altceva poate zice decât ceea ce-ți vine să-i zici: „'te dreacu, bă!”.

Media este însă doar vârful vizibil al aisbergului. Uitați-vă în politică, unde se decide soarta fiecăruia dintre noi. Nu doar că cei care umblă pe-acolo sunt proști, dar au aceeași încrâncenare pe care o vedem pe televizoare sau în presă. Încruntați, schimonosiți de o suferință pe care n-o înțelege nimeni, revanșarzi și mereu puși pe hărțuirea cetățeanului. Bolovan, premierul-bou care ai impresia că e gata să te ia între coarne la fiecare silabă, are câte ceva de reproșat fiecărui român: că deficit, că risipă, că prea mult, că mai vrea. Păi, bă, rahatule, uită-te-n oglidă și macină-ți ura acolo întrucât singurul vinovat ești tu. Și cei din teapa ta, desigur! Grindeanu, ce să mai vorbim: e el însuși o strâmbătură, o eroare vizibilă a naturii. Pledoiu are acea încrâncenare a prostului care nu se lasă până nu se răzbună. Nu știe pe cine, dar trebuie să se răzbune. Despre Fritz n-am ce spune că el oricum nu aparține acestui popor, iar icnetele sale de ură n-ar fi trebuit să fie vizibile în țara asta. Dacă printr-un accident aș ajunge la putere ori l-aș expulza, ori l-aș băga la carceră. 

Văzând afluxul lor, ai impresia că-s mulți. Însă nu-i așa: ne-românii sunt puțini în comparație cu noi. Și, ca să nu ne luăm de la o exprimare, voi repeta ceea ce am spus la început: îi consider ne-români pe cei încrâncenați. E clar că ei nu au specificul poporului, e clar că, undeva, în ciuda descendenței sau a cetățeniei, niște gene le-au luat-o razna, provocând o mutație care i-a scos din specificul național. Dovada că e ceva care ține de anormalitate este dată de numărul lor mic. Însă, acest procent mizer este răsturnat în zona de decizie a statului, unde încrâncenații sunt cvasi-majoritari. Au o atracție pentru aceste posturi, în timp ce românii preferă să le cedeze deoarece au impresia că „seriozitatea” încrâncenaților duce la o eficientizare a exercitării funcției. Lucru care e absolut neadevărat. Încrâncenații nu doar că, în general, sunt deosebit de proști, dar mai au și aberanta dorință de răzbunare perpetuă, astfel încât întreaga lor activitate se reduce la o continuă luptă împotriva românilor. Ei se simt bine când văd că românul suferă, e umilit, rabdă de foame s.a.m.d. Asta le hrănește și mai mult ura, punându-i să întindă coarda suplimentar. Tot ceea ce fac e ură absolut nejustificată de nimic altceva decât de disfuncționalitățile lor interne.

Există o soluție? Da: trezirea! În momentul în care românul va înțelege că nu încrâncenatul îi va rezolva problemele, ci cel care-i ca el, abia atunci se va produce o revoluție în țara asta. Abia atunci când vom da cu încrâncenarea de pământ, când o vom expune ca la circ, astfel încât să aibă și omul de ce râde(fără să sufere de pe urma râsului său), abia atunci ne vom trezi ca nație. Rețineți: NOI NU SUNTEM ÎNCRÂNCENAȚI! Doar ceilalți, iar a-i detecta e banal.

Despre DDWall, despre starea mea și despre ceea ce urmează

De fiecare dată când am parte de abuzuri mă apucă o lehamite iremediabilă. Mă simt dezarmat, îmi vine să vomit, am o stare generalizată de rău. De ce? Pentru că eu sunt suficient de prost încât chiar să cred în dreptul meu la opinie. Și, în realitate, nu e nimic valabil din ceea ce cred eu. Însă continui cu cerbicie să cred. 

Rețeaua infamă

O să încep prin a vă spune că e aproape imposibil să trăiești din scris. Sunt doar câteva domenii unde mai e posibil să trăiești din ceea ce scrii. Iar aceste domenii sunt suficient de specializate astfel încât să fie nevoie de ceva studii avansate pentru a ajunge acolo. În niciun caz jurnalismul nu se află între acele domenii. Și, cu toate că ai nevoie de studii destul de scorțoase de litere, nici măcar autorii - unii chiar de succes - nu pot spune că trăiesc din ceea ce scriu.

Despre libertate cu mânie

Din ciclul „vreau o țară ca afară”: situația arestărilor oamenilor simpli pentru postări făcute pe rețelele sociale și calificate ca fiind ofensatoare, a intrat în top 10 motive de arestare în Anglia. Spre 8000 de oameni sunt arestați în fiecare an din această cauză, iar numărul lor e în creștere. În ritmul acesta arestații pentru delict de opinie îi vor depăși pe hoții de buzunare și pe cei care se ocupă cu jafurile! Sunt oameni simpli care-au înjurat după o beție sau, mai grav, oameni perfect asumați care au expus chestiuni de-a dreptul evidente cum ar fi, de exemplu, faptul că infracționalitatea a crescut după ce s-a dat drumul imigrației. Toți exercitându-și de fapt libertatea de exprimare garantată de legile constitutive ale statelor contemporane.  

2024 - ce a fost

Iată că a venit momentul adevărului, cel în care pun pe masa de disecție previziunile anului trecut pentru a vedea dacă am avut sau nu dreptate. Ca o idee, vă voi spune că s-a întâmplat așa cum estimasem, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu e bine. Cunoscând că 2024 va fi un an complicat, aș fi vrut să nu fac previziuni, dar la ce bun blogul dacă nu-mi pun opiniile pe tocător? 

Diaconescu. Dan Diaconescu! Ce-au avut cu el?

În ultima perioadă mă uit cu atenție la Dan Diaconescu. Este singurul om care a primit o pedeapsă de o brutalitate înfiorătoare. Mi se pare imposibil cât și stupid să interzici cuiva dreptul la cuvânt, la opinie. Mă rog, așa credeam, până să observ cum în „justițea” autohtonă cu infuzii ieuropene se poate! Culmea, motivul pentru care a primit interdicția a fost reprezentat de un presupus șantaj, judecat „pe sistem”, pe repede înainte. Fix în momentul în care i-ar fi expirat „perioada de tăcere”, lui Diaconescu i s-a fabricat un nou dosar, de data aceasta de sex cu minore. Ceva care s-a dovedit deja a fi un dosar absolut grosolan, un fals de la cap la coadă, ajuns acum la un final apoteotic, în stupiditatea sa: Parchetul și-a retras proba care era considerată „cheia de boltă” a întregii însăilări. E efectiv strigător la cer!

60 de minute de fake

Biden e ramolit, Kamala e prostă ca noaptea. Încep cu elementele care-s reale, pe care le vede toată lumea, dar care sunt manipulate cu disperare. Până la eșecul confruntării cu Trump, Biden era prezentat ca un bătrânel sprinten, ager la minte, numai bun să mai ia încă un mandat. Orice eșec de-al său era ascuns și fiecare reușită era preamărită. Ce însemna reușită? Chestii banale, gen mers singur până la capătul coridorului, încheiat de citit un paragraf de pe prompter s.a.m.d. Totul s-a prăbușit după confruntarea cu Trump. Cu toată disperarea establishment-ului a devenit clar că oamenii chiar nu mai pot fi păcăliți indiferent de capacitatea propagandei.

Interviul lui Tucker Carlson

Înainte de a discuta despre interviul lui Putin, vreau să fac o remarcă personală. Putin a stat față în față cu Tucker Carlson timp de două ore, răspunzând tuturor întrebărilor primite. Cea mai mare parte a timpului, așa cum e normal într-un interviu, a vorbit Putin. Vi-l imaginați pe Biden într-un asemenea interviu? Moș Tăgârță nu mai e capabil să ducă până la sfârșit un discurs de doi bani și, în ciuda aranjamentelor, tot dă gherle despre cum s-a întâlnit el recent cu morții de acum douăzeci de ani. Chiar dacă pare o opinie care nu-i la locul ei, trebuie spusă deoarece altfel nu vom înțelege contextul. 

Cenzura 3.0

Într-o postare de acum câteva zile(Anii 50 în direct) vă explicam niște mișcări vizibile în ceea ce privește instituirea la noi a unei stări de teroare similare celei din anii 50. Cei care citesc acel material ar putea avea impresia că situația este una specifică României, ca zonă de frontieră între două lumi. Doar că o asemenea nebunie nu poate veni pe un fond de normalitate, ci ca efect al unui dezechilibru al ideologiei societății occidentale în general. De aceea astăzi vom analiza ceva mai atent ceea ce se petrece în „satul globalizat” al occidentului.

Complexul Industrial de Cenzură și Control

În mare cam toți am înțeles faptul că există niște forțe care acționează în direcția cenzurării informațiilor. Cei care-și petrec timpul în linia întâi - așa cum sunt eu - nu au cum să nu simtă o apăsare stranie când vine vorba de „ceea ce e voie să spui și ceea ce nu e voie să spui”. De multe ori însă ajungi să te întrebi „De ce există ceva pe care nu e voie să-l spui?”. Care-i mecanismul din spatele cenzurii?

Prin hățișul libertăților arestate

Tucker Carlson dezvăluie într-un interviu că a fost împiedicat de Guvernul SUA să-i ia un interviu lui Putin. Este o știre efectiv șocantă. Cum poți împiedica un cetățean al SUA să vorbească cu cine vrea sau să scrie ce gândește, în condițiile în care libertatea cuvântului este parte a principiilor constituționale în SUA? Ei bine, uite că se poate! Iar când guvernul își pune în cap să te blocheze, reușește deoarece are multe alte metode de a te convinge. 

Cum am fost demascat de proștii solemni cu studii la SNSPA?

Îmi propusesem, să scriu azi despre cum va arăta lumea într-un orizont de 10-15 ani, doar că m-am trezit în această dimineață cu o grămadă de link-uri postate către același site. Faptul că sunt făcut propagandist rus nu e o noutate, astfel încât nu prea insist când mai văd asemenea trimiteri. Doar că în dimineața asta era ceva diferit, părea a  fi un atac: aceleași link-uri inundau nu doar blogul, ci și social media, în special Facebook-ul. Apoi, pe toate canalele, am început să primesc semnale cum că „ia te uită ce a apărut despre tine”. Nici nu m-am trezit bine când m-am apucat să citesc ce se scrie despre mine. Wow, e grav! M-au demascat! Să o luăm totuși cu începutul.

Media

Îmi este scârbă! Circul caragialesc făcut de toată mass-media referitor la „protestul AUR”(care de fapt nu era al AUR!) mi-a lăsat un gust atât de amar încât, dacă aş avea ceva putere în ţara asta, aş închide absolut toată mass-media. Cum? Tăindu-i sursele de finanţare. În cazul în care nu ştiţi, tot ceea ce mişcă în presa autohtonă are parte de două linii de finanţare:  prima şi cea mai importantă este statul - care tot pompează la greu pentru susţinerea narativului oficial - iar cealaltă e reprezentată de banii din afară. 

Trăiţi în iluzii?

Nu am abordat punerea pe liber a lui Tucker Carlson. Întâmplător ştiu foarte multe despre subiect, iar faptul că se tace atât de asurzitor ar trebui să vă facă să vă puneţi întrebări serioase. 

Legea agentului străin

Foreign Agent Registration Act(FARA) impune ca persoanele care reprezintă interese străine în SUA să se declare „agenţi străini”. E un act adoptat încă din 1938, menit iniţial a combate influenţa Germaniei Naziste în SUA. De-a lungul timpului, forma FARA a fost completată şi îmbunătăţită pentru a nu se limita strict la domeniul politic. Astfel în 1966 se introduc reglementările pentru zona economică. De asemenea, în prezent se doreşte întărirea legislaţiei FARA.